LECȚIA DE ISTORIE - Victoria lui Iancu de Hunedoara de pe râul Ialomița.
La data de 2 septembrie 1442 a avut loc lupta de pe râul Ialomiţa încheiată cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor aflați sub comanda beiului Rumeliei, Şehabedin Pașa. Astfel, după victoria de lângă Sibiu de la sfârşitul lunii martie a anului 1442 contra turcilor, Iancu de Hunedoara a pătruns cu oastea în Ţara Românească şi a sprijinit urcarea la tron a domnitorului Basarab al II-lea fiul fostului domnitor, Dan al II-lea. Aflând despre această acțiune, sultanul Murad al II-lea a trimis împotriva lui Iancu o armată numeroasă, de peste 80 de mii de ostaşi, poruncind ca Ţara Românească să fie transformată în paşalâc, iar Transilvania să fie prădată și distrusă. Pentru aceasta, otomanii au trecut Dunărea pe la Nicopole şi s-au îndreptat înspre capitala Ţării Româneşti, Târgovişte, o parte a ostaşilor otomani răspândindu-se după pradă pe Valea Ialomiţei, spre trecătoarea Buzăului. Iancu a trecut Carpaţii şi i-a întâmpinat pe otomani în ziua de 2 septembrie 1442 pe râul Ialomiţa, într-un loc muntos şi strâmt unde turcii nu puteau să se desfășoare așa cum ar fi dorit. Bătălia s-a încheiat cu o strălucită victorie a lui Iancu de Hunedoara, care a capturat, 10 mii de prizonieri, 500 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi obiecte de preţ. Sultanul l-a mazilit pe beiul de Rumelia dar nu a putut stopa marşul victorios al lui Iancu, care a trecut la sud de Dunăre şi a învins orice rezistenţă otomană până în Serbia. Dacă până atunci Iancu de Hunedoara dusese lupte defensive, răspunzând atacurilor otomane, victoria de pe râul Ialomiţa constituie un moment de cotitură în strategia de lupta a lui Iancu de Hunedoara, deoarece el nu va mai aştepta ca otomanii să-l atace, ci va trece el Dunărea și îi va ataca pe turci. Această victorie a impus pentru prima oară numele lui Iancu de Hunedoara în atenţia Occidentului, care vede în el cel mai bun comandant pentru lupta împotriva expansiunii otomane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu