#$##

 "NINSOAREA DINTRE ERE"

Adrian Păunescu 

Ninge adormire și-nviere,

Ninge ultim. Ca-ntre două ere.

Ninge hohotind și mi-este bine,

Ninge de la mine pân̕ la tine,

Ninge ca din aripi de albine,

Ninge ca din vremea care vine.

Astăzi, în ninsoarea asta mare,

Am simțit că inima mă doare

Și am înțeles că fiecare

Simte cum se stinge pe picioare.

Inimă, te simt și eu că sângeri,

Amândoi suntem o clipă sinceri,

După biruințe și înfrângeri,

Ninge colț de manuscris de îngeri.

Din atâta zbucium și păcate,

Doamne, acest alb nici nu se poate,

Noi, ce zilnic le mânjim pe toate,

Suferim de-atâta puritate.

Ninge ca-ntr-o gură de fântână,

Ninge ca la monument pe mână,

Lacrimile ochilor îngână

O ninsoare sfântă și păgână.

O cumplită febră ne încearcă,

Alb, din alb, ar vrea să se întoarcă,

Ninge cosmic clipocit de barcă,

Dumnezeu aruncă zaruri, parcă.

Ninge împotrivă-mi și-mpotrivă-ți.

Ninge lacrimariu. Ninge crivăț.

(6 februarie 1996)