***

 Petru Rares a incetat din viata la 3 septembrie 1546... 

Cum era să-şi piardă viaţa Petru Rareş din cauza unui popă. Cumpăna lui vodă şi blestemul care s-a împlinit după trei zile. În urma campaniei otomane în Moldova din 1538, domnitorul Petru Rareş fuge din faţa oştilor lui Soliman Magnificul şi se refugiază peste munţi, în Ardeal. Legendele spun că vodă a fost la un pas să fie ucis în timp ce trecea prin târgul Piatra lui Crăciun, Piatra Neamț de astăzi…

Prima domnie a lui Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare cu o anume „Răreşoaia”, începută în 1527, s-a încheiat după 11 ani, în urma campaniei otomane în Moldova condusă în anul 1538 de însuşi Soliman I Magnificul.  

  Deşi sfătuit de boierii săi să depună omagiul de credinţă sultanului, Petru Rareş a decis să opună rezistenţă şi să înfrunte o oaste care număra circa 200.000 de turci, la Dracşani, lângă Botoşani. Numai că, bătălia nu a mai avut loc, deoarece marii boieri l-au trădat pe voievod. 

   Domnitorul Moldovei a fost nevoit în aceste condiţii să fugă peste munţi, în Ardeal, la Cetatea Ciceului. Până să ajungă la feuda sa transilvană (28 septembrie 1538), unde îl aşteptau doamna, Elena-Ecaterina Brancovici, cu cei trei copii (Iliaş, Ştefan şi Ruxandra), vodă a avut de pătimit, în mare primejdie fiind, conform cronicarului Neculce, în târgul Piatra lui Crăciun (fosta denumire a oraşului Piatra Neamţ).  

  Acest episod a rămas în conştiinţa populară prin mai multe legende care au ca numitor comun cumpăna în care s-a aflat domnul Moldovei în pribegia sa prin vechiul târg al Pietrei.     Alungat de pietreni şi în primejdie de moarte   Două versiuni ale legendei sunt prezentate şi într-o monografie publicată în anul 1938 sub semnătura lui A. Semaca şi intitulată „Privire în trecutul târgului Pietrei”. Autorul spune că în drumul său spre Transilvania, Rareş ar fi trecut prin zona cunoscută sub numele de Valea Viei.    „Aici era o biserică de lemn, poate pe locul unde azi este biserica cimitirului, anterioară bisericii lui Ştefan şi desigur, cea dintâi care a fost ridicată în aceste locuri. Această parte a târgului, însemnată pe acea vreme ca fiind mahala locuită de răzeşime, deşteaptă şi azi interesul pentru legenda în legătură cu tristele evenimente din toamna anului 1538”, notează A. Semaca.  

 O primă variantă a legendei spune că în timp ce trecea prin Piatra, vodă a fost gonit de localnici şi a fost nevoit chiar să se apere în faţa unui preot care îl urmărea şi era cât pe ce să-l prindă.   „Petru Rareş, fugind prin târg prin Piatra şi gonindu-l pietrenii, l-a fost ajungând un popă şi a tras Petru Vodă înapoi în popă cu arcul şi l-a lovit cu săgeata în oblâncul şeii şi i-a zis: <întoarce-te înapoi, popo, nu-ţi lăsa liturghia neisprăvită>”   În prima variantă a legendei, se spune că după ce a revenit pe tron, la a doua domnie (1541-1546), domnitorul s-a răzbunat crunt pe acel preot, dar şi pe locuitorii târgului Pietrei.   

  „Iar după ce au venit Petru Rareş Domn, a doua oară la Domnie, au scos ochii popii şi pietrenilor acelora ce l-au gonit şi le-au făcut blestem şi afurisenie”.  

   În cea de-a variantă a legendei despre fuga lui Rareş vodă spre Ardeal, autorul monografiei păstrează personajul principal (popa Ghiţă), dar vorbeşte şi de o intrigă amoroasă. A. Semaca spune că Ştefan Lăcustă (nepotul lui Ştefan cel Mare), pus pe tronul Moldovei de către turci după alungarea lui Petru Rareş, se iubea cu preoteasa Rada, soţia lui popa Ghiţă.   

    „Ştefăniţă Vodă intrase în dragoste cu Rada, preoteasa vestită în frumuseţe, al cărei bărbat, popa Ghiţă, era cam uşor la cap. Pe acel timp, se obicise vorba că Petru Rareş e fugar prin ţară, prigonit de boieri şi că dragul ei Ştefăniţă ajunsese Domn”   În această versiune a legendei, se spune că preoteasa l-a îndemnat pe soţul ei să-l omoare pe Rareş vodă.  

  „Se sfătuise deci preoteasa sâmbătă seara spre duminică, ca popa Ghiţă să se puie la pândă cu dascălul Iancu, a doua zi după liturghie, în stufăria din drum, doar a trece Petru Vodă pe acolo, căci popa Ghiţă îl cunoştea bine”   Despre Popa Ghiţă se ştia că slujea la biserica de lemn din zona Valea Viei aflată lângă drumul care ducea spre Ardeal (spre Bicaz).   

  „El îşi luase două pistoale şi un iatagan turcesc. Tocmai pe când popa săvârşea liturghia, văzu de departe venind un călăreţ. Popa cunoscând în acest fugar pe Petru Vodă, deşi era îmbrăcat ţărăneşte şi ne putând ieşi din biserică în timpul liturghiei, scoase de sub veşminte un pistol, îl îndreptă pe fereastră şi trase asupra lui Petru, rupându-i haina de pe el, dar nu-l omorî”.  

  Scăpat de primul atac, Petru Rareş l-ar fi blestemat pe popa care a încercat şi a doua oară să-l împuşte:    „…atunci, întorcându-se Petru Vodă către biserică şi văzând pe popa care era la fereastră, gata să tragă a doua oară, sări de pe cal, se ascunse după el şi-l blestemă cumplit pe popă. Al doilea glonţ trecu departe de Petru Vodă, care atunci şi sări din nou pe cal, luându-şi drumul spre mănăstirea Bistriţa”   Legenda spune că după ce s-a încheiat slujba, dascălul a fugit la preoteasă  să-i spună că popa a tras asupra lui Petru, dar nu l-a nimerit.  

  „Cum ajunse acasă, Rada îl dete afară; iar poporul auzind că el încercase să-l ucidă pe Petru Rareş, l-a alungat dintre ei, zicând că-i blestemat de Petru Vodă. După trei zile popa Ghiţă se spânzură pe culmea Borzogheanului”. 

  Concluzia autorului la cele două versiuni ale legendei a fost că „preoţii de atunci nu erau nici mai buni, nici mai răi ca cei de azi; iar amestecul lor în alte treburi decât cele bisericeşti, n-a făcut decât să le scadă prestigiul, în to ate timpurile”.