$$$

 LA PAŞTI 

George Coşbuc

                        Prin pomi e ciripit şi cânt,

                        Văzduhu-i plin de-un roşu soare,

                        Şi sălciile-n albă floare

                        E pace-n cer şi pe pământ.

                        Răsuflul cald al primăverii

                        Adus-a zilele-nvierii.

                        Şi cât e de frumos în sat!

                        Creştinii vin tăcuţi din vale

                        Şi doi de se-ntâlnesc în cale

                        Îşi zic: Hristos a înviat!

                        Şi râde-atâta sărbătoare

                        Din chipul lor cel ars de soare.

                        Şi-un vânt de-abia clătinător

                        Şopteşte din văzduh cuvinte:

                        E glasul celor din morminte,

                        E zgomotul zburării lor!

                       Şi pomii frunţile-şi scoboară

                        Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

                        E linişte. Şi din altar

                        Cântarea-n stihuri repetate

                        Departe până-n văi străbate

                        Şi clopotele cântă rar:

                        Ah, Doamne! Să le-auzi din vale

                        Cum râd a drag şi plâng a jale!

                        Biserica, pe deal mai sus,

                        E plină astăzi de lumină,

                        Că-ntreaga lume este plină

                        De-acelaşi gând, din cer adus:

                        În fapta noastră ne e soarta

                        Şi viaţa este tot, nu moartea.

                        Pe deal se suie-ncetişor

                        Neveste tinere şi fete,

                        Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;

                        Şi-ncet, în urma tuturor,

                        Vezi şovăind câte-o bătrână

                        Cu micul ei nepot de mână.

                        Ah, iar în minte mi-ai venit

                        Tu, mama micilor copile!

                        Eu ştiu că şi-n aceste zile

                        Tu plângi pe-al tău copil dorit!

                        La zâmbet cerul azi ne cheamă

                        Sunt Paştele! Nu plânge, mamă!

$$$

 4 iulie1502:

 A avut loc sfinţirea bisericii Mănăstirii Dealu (Târgovişte), ridicată de Radu cel Mare

. Importanţa culturală a acestei ctitorii constă în impunerea unui stil arhitectonic românesc şi în activitatea tipografică ce se desfăşura aici. Mănăstirea Dealu, o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea oraşului Târgovişte (6 km N). Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km până la mănăstire, o pantă cu înclinaţie mare ce şerpuieşte până în vârful dealului. Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Edificiul, dispus pe un plan triconc de tip Vodiţa II, are proporţii zvelte; el măsoară 8 metri lăţime şi 21,20 metri lungime la o înălţime de 24 metri (fără acoperiş).Pe lângă tradiţionala turlă pe naos apar aici pentru prima oară două turle pe traveea de răsărit a pronaosului prelungit. Ele evidenţiază funcţia sepulcrală a acestui corp arhitectonic. Această inovaţie va fi preluată de bisericile de la Tutana, Brebu şi Gura Motrului.Faţadele sunt în întregime placate cu piatră făţuită şi decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Ţara Românească. În decorul turlelor şi cel al faţadei vestice se întâlnesc şi ornamente caucaziene, care se vor regăsi mai târziu, cu mai mare densitate, pe faţadele bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat.În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu.Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul.Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 şi 1913 de Frederic Storck.

Surse:

https://www.manastireadealu.ro/istoricul.html

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-dealu-68129.html

https://arhiepiscopiatargovistei.ro/organizare-administrativa/manastiri-si-schituri/manastirea-dealu

$$$

 LA MUNCA DERBEDEI...

ADRIAN PĂUNESCU 

La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici !

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face ?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Si nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare:

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

$_$

 ÎN VECI ORTODOCȘI 

    Adrian PĂUNESCU 

De mic sunt ortodox, ca toți ai mei,

aceasta e credința mea creștină,

am învățat cu tălpile să calc,

cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator

să nu cedez cumva vreunei noxe,

ci să rămân, cu neamul meu cu tot,

fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat

credința lor pe nici un fel de bunuri,

nici dacă ar fi fost crucificați,

nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei mi-am păstrat și eu

în fiece istorică furtună,

credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,

prin toți ai mei, Biserica străbună.

Și m-am opus căderii în neant

și celor care dărâmau altare,

și clopote-n Ardeal am construit,

și calendare pentru fiecare.

Și „Noul Testament de la Bălgrad”

eu l-am crezut aducător de leacuri

și m-am zbătut ca să apară iar,

la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Și-am fost convins că niciun leninism

credința ortodoxă n-o ajută

ci, dimpotrivă, ateismul crunt

ar vrea să o transforme-n surdo-mută.

Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?

A început la București să crească

un demonism bogat și indecent,

ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,

îi tot mânjesc și culpabilizează,

îi fac răspunzători de bolșevism,

îi umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun

că nu ne poate frânge vijelia,

că nu sunt bunuri pe acest pământ

ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni

sau altceva, conform unei rețete,

noi suntem ortodocși definitiv,

oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud,

această făr'delege epocală:

„Ortodoxia naște comunism!”,

deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj

cu care ar putea să ne îmbie

catolici, evanghelici, protestanți,

să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim

să fie ortodox când nu o simte,

noi suntem pe vecie ortodocși,

cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui

s-o părăsim pe mama în etate

din tragicul motiv că pe pământ

există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,

când ni-i credința însăși în pericol,

îi salutăm pe ceilalți frați creștini,

că harul de-a iubi nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini

ce, dincolo de orice paradoxe,

la rândul lor, respectă și iubesc,

pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,

o comedie pare tragedia,

e în pericol cultul ortodox,

se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,

când sumbre acuzații se adună,

ia-n mână crucea de la Est,

ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra,

chiar dacă de la frați asediul vine,

permite-ne să fim în veci creștini,

ca ortodocși, urmându-Te pe Tine.

$$$

 „Mecanismul care n-a fost inventat niciodată”...

Într-un colț pierdut al Italiei, într-un mic sat numit Civitella del Tronto, un muzeu puțin cunoscut păstrează într-o vitrină prăfuită un obiect ciudat: o cutie metalică, de aproximativ 20 de centimetri, gravată cu simboluri necunoscute, care pare un fel de mecanism de ceas, dar nu se aseamănă cu niciun ceas sau dispozitiv cunoscut din istorie.

Este cunoscută drept „Caseta Triadicon” și a fost descoperită în 1904 de un agricultor care încerca să sape un puț. A găsit cutia la peste 10 metri adâncime, perfect conservată într-o cavitate de piatră. De atunci, și până în ziua de azi, nimeni nu a reușit să o deschidă. Și totuși, ea... funcționează.

În fiecare seară, la apus, obiectul emite un zumzet slab, apoi începe să se rotească lent în interiorul său, ca și cum ceva viu s-ar mișca. Nu are baterii, nu are sursă de alimentare, nu există niciun resort vizibil. Și mai ciudat, câmpul magnetic din jurul său se modifică subtil de la o zi la alta, ca un tipar al cărui sens încă nu l-am înțeles.

Cei care au studiat-o mai atent susțin că simbolurile gravate seamănă cu o combinație de alfabet vechi sanscrit și simboluri din alchimia medievală. Dar în același timp, sunt total unice. În 1962, un fizician italian, Gabriele Milani, a petrecut 7 ani analizând cutia. A scris peste 800 de pagini de observații, dar concluzia finală a fost una bizară: „Acest obiect a fost proiectat să existe într-un univers în care nu a fost inventat încă.”

Afirmația a provocat un scandal în lumea științifică. Dar în anii ’80, un alt cercetător, care lucra în domeniul tehnologiilor cuantice, a fost de acord: mecanismul din interior părea să răspundă nu la acțiuni fizice, ci la... gânduri. O cameră video cu infraroșu a surprins în 1987 imagini cu mecanismul vibrând mai intens atunci când cercetătorii din jurul său aveau emoții puternice – teamă, entuziasm, mirare.

Unii au speculat că obiectul este un fel de „baterie spirituală”, un receptor de intenție, sau chiar o „sămânță” a unei invenții care nu a fost încă descoperită. Ceva din viitor, scăpat accidental în trecut.

Lucrurile au luat o turnură și mai stranie în 2006, când un copil de 11 ani, vizitator ocazional al muzeului, s-a apropiat de vitrină și a șoptit: „Te-ai trezit?” În acel moment, obiectul a emis un sunet nou, înalt, asemănător unui ciripit mecanic. Timp de exact 11 minute, cutia a început să lumineze din interior, proiectând pe pereți umbre în formă de spirale.

Copilul, pe nume Davide, a intrat apoi într-o tăcere completă, refuzând să mai vorbească timp de aproape un an. Când, într-un final, a scris din nou, primele sale cuvinte au fost: „Ea mi-a arătat cum funcționează. Dar a zis că nu e timpul încă.”

Cine este „ea”? Ce reprezintă cu adevărat acest mecanism?

În 2023, o echipă de arheologi a propus o teorie tulburătoare: cutia ar fi un dispozitiv „de întâlnire”, menit să fie activat doar atunci când două epoci diferite ale umanității reușesc să vibreze în același ritm. O piesă de punte între ceea ce suntem și ceea ce putem deveni.

Până atunci, mecanismul rămâne sigilat. Dar vibrația lui este acolo, tăcută, atentă, ca și cum ar aștepta… pe cineva anume.

(text preluat, sursa internet)

$$$

 BATJOCORIREA MILITARILOR REZERVIȘTI – RUȘINE NAȚIONALĂ!

                   Domnilor guvernanți,

Iată de ce militarii sunt legați pe viață de Patrie!

Iată de ce militarii au pensie militară de serviciu – nu un privilegiu, ci o recunoaștere a unui legământ suprem față de România!

🔻 Din 2017 nu ați mai majorat pensiile militare de serviciu.

🔻 Nu ați actualizat solda de grad și funcție.

🔻 Ignorați constant statutul celor care au jurat să apere țara chiar cu prețul vieții!

                    JURĂMÂNTUL MILITAR

LEGĂMÂNTUL DE CREDINȚĂ FAȚĂ DE ROMÂNIA:

„Jur credinţă Patriei mele, România!

Jur să-mi apăr țara chiar cu preţul vieţii.

Jur să respect constituţia, legile țării şi regulamentele militare.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

             Ați uitat cine suntem. Noi, nu!

         Militarii NU uită... Militarii NU iartă !!!

                                    ⚔️

                    ONOARE și PATRIE! 🇷🇴

$$$

 4 iulie: 1776

Elaborarea Declarației de Independență a Statelor Unite.

La data de 4 iulie 1776, reprezentanții celor cincizeci și șase de delegații, ce reprezentau cele 13 colonii britanice din America, s-au întrunit la Cel de-al II-lea Congres de la Philadelphia și au votat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite faţă de Imperiul Britanic. 

Textul Declarației a fost elaborat de către Thomas Jefferson și a fost votat de toate delegaţiile întrunite la acest Congres, care își afirmau astfel propria individualitate față de Anglia și respingeau pretențiile de dominație ale acesteia în America de Nord. Document politic cu o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a Statelor Unite, 

Declarația de Independență, va afirma pentru prima dată principiile egalității dintre state și ideea dreptului oamenilor la libertate. 

Perioada de constituire a statului american s-a desfășurat între 1607-1775, când Anglia înființează 13 colonii pe, coasta răsăriteană a Americii de Nord, iar coloniștii britanici chiar dacă recunoșteau autoritatea regelui Angliei nu aveau aceleași drepturi ca englezii insulari din Marea Britanie. Astfel, Guvernul britanic le impunea coloniștilor impozite și taxe foarte mari, taxe care au culminat în 1765 când s-a impus „Legea Timbrului”, o taxă prin care toate actele trebuiau redactate numai pe hârtie timbrată adusă din Anglia.

 Această taxă a declanșat un val de proteste adresate regelui George al III-lea, dar în ciuda tuturor opozițiilor, guvernul englez va impune noi taxe, cea mai grea fiind cea din anul 1773 prin care coloniștilor li se cerea să cumpere ceai numai de la „Compania Indiilor Orientale” și să plătească o taxă pentru vânzarea de ceai în America. 

Această nouă impunere pe care istoricii o numesc „Partida de ceai de la Boston” a făcut ca la 16 decembrie 1773 un grup de coloniști, deghizați în indieni, să arunce în mare încărcătura de ceai de pe trei nave engleze ancorate în portul Boston. 

Reacția englezilor a fost deosebit de dură deoarece portul a fost închis și populația obligată să susțină material și financiar trupele engleze încartiruite în oraș.

 În anul 1774 are loc la Philadelphia un prim Congres al reprezentanților coloniilor engleze din America, prin care se hotărăște boicotarea produselor englezești, ca protest față de decizia Parlamentului englez de impune alte noi taxe. 

Nemulțumirea coloniștilor era cu atât mai mare cu cât ei nu erau reprezentați în Parlamentul de la Londra și nu erau consultați niciodată în problemele ce vizau coloniile engleze din America. Astfel, acest conflict avea să se acutizeze și mai mult, iar în scurt timp avea să ducă la o serie de ciocniri între armata engleză și americani, mai ales după ce coloniile americane au declarat „persoane non grata’’ pe reprezentanții monarhului britanic. 

La cel de-al II-lea Congres de la Philadelphia, întrunit la data de 4 iulie 1776, reprezentanții coloniilor din America au adoptat „Declarația de Independență” față Marea Britanie, document care a dus în final la crearea Statelor Unite ale Americii. De atunci, ziua de 4 iulie a devenit oficial Ziua Naționala a Statelor Unite ale Americii.