4 iulie: 1776
Elaborarea Declarației de Independență a Statelor Unite.
La data de 4 iulie 1776, reprezentanții celor cincizeci și șase de delegații, ce reprezentau cele 13 colonii britanice din America, s-au întrunit la Cel de-al II-lea Congres de la Philadelphia și au votat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite faţă de Imperiul Britanic.
Textul Declarației a fost elaborat de către Thomas Jefferson și a fost votat de toate delegaţiile întrunite la acest Congres, care își afirmau astfel propria individualitate față de Anglia și respingeau pretențiile de dominație ale acesteia în America de Nord. Document politic cu o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a Statelor Unite,
Declarația de Independență, va afirma pentru prima dată principiile egalității dintre state și ideea dreptului oamenilor la libertate.
Perioada de constituire a statului american s-a desfășurat între 1607-1775, când Anglia înființează 13 colonii pe, coasta răsăriteană a Americii de Nord, iar coloniștii britanici chiar dacă recunoșteau autoritatea regelui Angliei nu aveau aceleași drepturi ca englezii insulari din Marea Britanie. Astfel, Guvernul britanic le impunea coloniștilor impozite și taxe foarte mari, taxe care au culminat în 1765 când s-a impus „Legea Timbrului”, o taxă prin care toate actele trebuiau redactate numai pe hârtie timbrată adusă din Anglia.
Această taxă a declanșat un val de proteste adresate regelui George al III-lea, dar în ciuda tuturor opozițiilor, guvernul englez va impune noi taxe, cea mai grea fiind cea din anul 1773 prin care coloniștilor li se cerea să cumpere ceai numai de la „Compania Indiilor Orientale” și să plătească o taxă pentru vânzarea de ceai în America.
Această nouă impunere pe care istoricii o numesc „Partida de ceai de la Boston” a făcut ca la 16 decembrie 1773 un grup de coloniști, deghizați în indieni, să arunce în mare încărcătura de ceai de pe trei nave engleze ancorate în portul Boston.
Reacția englezilor a fost deosebit de dură deoarece portul a fost închis și populația obligată să susțină material și financiar trupele engleze încartiruite în oraș.
În anul 1774 are loc la Philadelphia un prim Congres al reprezentanților coloniilor engleze din America, prin care se hotărăște boicotarea produselor englezești, ca protest față de decizia Parlamentului englez de impune alte noi taxe.
Nemulțumirea coloniștilor era cu atât mai mare cu cât ei nu erau reprezentați în Parlamentul de la Londra și nu erau consultați niciodată în problemele ce vizau coloniile engleze din America. Astfel, acest conflict avea să se acutizeze și mai mult, iar în scurt timp avea să ducă la o serie de ciocniri între armata engleză și americani, mai ales după ce coloniile americane au declarat „persoane non grata’’ pe reprezentanții monarhului britanic.
La cel de-al II-lea Congres de la Philadelphia, întrunit la data de 4 iulie 1776, reprezentanții coloniilor din America au adoptat „Declarația de Independență” față Marea Britanie, document care a dus în final la crearea Statelor Unite ale Americii. De atunci, ziua de 4 iulie a devenit oficial Ziua Naționala a Statelor Unite ale Americii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu