$$$

 Tot azi o amintim și pe Antonia Pozzi (n. 13 februarie 1912, Milano, Regatul Italiei - d. 3 decembrie 1938, Milano, Regatul Italiei) a fost o poetă italiană crescută în Milano pe strada Mascheroni, dar locul său preferat era casa de vacanță din Pasturo, provincia Lecco, în inima munților. A avut o copilărie fericită frecventând cele mai bune școli, inclusiv ore de muzică și arte, călătorind și făcând sport.

A început să scrie poezii în adolescență, ajungând la circa 200 de creații până la sfârșitul vieții. Nu își arăta lucrările decât celor mai apropiați prieteni, din care motiv activitatea sa literară a devenit cunoscută doar post mortem. Temele atinse în poezie țineau mai mult de natură.

Rugăciune poeziei - Antonia Pozzi

Oh, tu mult îmi îndurerezi

sufletul, poezie:

tu ştii dacă eu lipsesc şi mă pierd,

tu care atunci te negi

şi taci.

Poezie, îţi mărturisesc ţie

că eşti glasul meu adânc

tu o ştii,

tu ştii că am trădat,

am umblat pe pajiştea de aur

ce inima-mi a fost,

am rupt iarba -

poezie – acel pământ

unde tu mi-ai dărui cel mai dulce

dintre toate cânturile tale,

unde într-o dimineaţă întâia oară

am văzut zburând în senin ciocârlia

şi cu ochii căutai să urci -

Poezie, poezie care rămâi

profunda mea căinţă,

oh, ajută-mă tu să regăsesc

înaltul meu sat părăsit –

Poezie ce te dăruieşti

doar celui cu ochii de plâns

şi cauţi -

oh să mă redai demnă de tine,

poezie ce mă priveşti.

Pasturo, 23 august 1934