***

 Ce şcoală-naltă 

Ce şcoală-naltă-i bătrâneţea!

E cea din urmă facultate.

În ea înveţi nu cum se-adună,

ci cum se lasă-n urmă toate.

Talent, putere, frumuseţe,

tot ce te-mpodobea odată

se scutură ca trandafirii

muşcaţi de brumă şi de zloată.

Zăreşti adesea în oglindă

un chip străin, şi ţi se pare

că totul e un joc de umbre

şi de oglinzi diformatoare.

Să poţi păstra în suflet pace

când eşti ca marmora sub daltă...

Să pierzi orice, dar nu nădejdea...

Ce har mareţ! Ce şcoală-naltă!

Costache Ioanid