***

 Meniul preferat al lui Mihai Eminescu, recreat - a la 1885 - de un bucătar de la Grădina Vlahia (Snagov Sat).

Meniu. ”Chef Cătălin Ivanof este cel care a pus în practică, de 15 ianurie, – la un restaurant din Snagov Sat - ideea meniului junimist. Chiar dacă sloganul vremii era ”Mâncarea e fudulie, băutura temelie!”, preparatele sunt multe și diverse, semn că mâncarea nu era chiar …fudulie. Iar ingredientele sunt la îndemână și azi. La apertitiv, Eminescu și Creangă mâncau, exact ca în copliărie, alivenci, adică un fel cu mălai și brânză .Urmau apoi pârjoalele moldovenești, despre rețeta cărora care chef Ivanof spune că s-a păstrat foarte bine până azi, cu mici accente în funcție de bucătărie. “Unii pun în compoziție morcov ras, alții cartof. Au mărar și pătrunjel și eu le servesc și cu un sos pe bază de muștar, preparat de noi. Carne de vită și de porc, dar unii pun doar porc, alții doar vită”, a detaliat bucătarul.

Zeama de găină, acrită cu borș, cu tăiței de casă este următorul preparat preferat. Găina de curte, tăițeii preparați în casă. Borșul de vițel cu sfeclă, de asemenea, era în meniul restaurantelor ieșene pe care le frecventa poetul.

“Acest borș e de origine rusească, dar e delicios. Se prepară cu varză tăiată fin și cu sfeclă, o legume din păcate uitată azi de noi”, mai spune bucătarul. Ca fel principal, tochitura moldovenească este pe primul loc. Cuprinde carne de porc prăjită, amestecată cu chișcă, un fel de cârnat de casă cu orezsau cu hrișcă. Sarmalele coapte în bostan și fierte în vin sunt și ele în meniu, așa cum erau și pe vremea celor de la Junimea. “Tot de atunci am găsit rețeta de tocăniță de pui cu hrișcă. Hrișca este o cereală comună, care pe vremuri era la concurență cu grâul. A devenit apoi ceva mai puțin folosită în bucătării și a ajuns hrană pentru animale, pe vremuri o dădeau oamenii la porci. A revenit astăzi însă ca aliment bio, astfel că o găsim din nou frumos ambalată lângă alte delicatese”, spune chef Ivanof.

Din meniu nu lipsește desertul – poale-n brâu. Ca băuturi, țuică fiartă și vin fiert, vin roșu, vin rose. Potrivit istoricilor, Mihai Eminescu era – fără să fie un împătimit băutor – un client al cîrciumilor bune. Îi plăcea să mănânce și, mai apoi, să fumeze și să bea cafele. Și să cânte cu lăutarii. Istoricul Gheorghe Median spunea: „Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur.

Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, a mai spu s Median.”