***

 ANDRE BRETON ȘI SUPRAREALISMUL DUS LA LIMITĂ

Poet, dadaist meteoric și teoretician al suprarealismului, André Breton a fost născut la Tinchebray, Lorena, în 18 februarie 1896 și a murit la Paris, în 28 septembrie 1966. Nu înainte de a amprenta inconfundabil cultura generațiilor sinucigașe ale marilor războaie europene/mondiale. 

Fiu de negustor așezat, băiat visător ce lua la pas meleagurile vechii Lotharingii murmurând versuri și fredonând melodii subțiri, André Breton avea să izbucnească în adolescență, împotrivindu-se planurilor familiei. La 17 ani rupe orice legătură cu părinții și renunță la studiile de medicină (întâlnirea cu Sigmund Freud n-avea să-l întoarcă de pe drumul revoltei). Aderă la mișcarea „dada” (1919), dar, după o ruptură zgomotoasă, pune temeliile suprarealismului odată cu publicarea revistei Littérature (1922), care va deveni La Révolution surréaliste, apoi Le Surréalisme au service de la Révolution (1930), iar în 1956, la mai mulți ani după destrămarea mișcării, Le Surréalisme, al cărei director continuă să fie. 

Două manifeste

„Doctrina mișcării a fost exprimată în două Manifeste, apărute în 1924 și 1930. Pe plan politic și ideologic, Breton se declară partizan al revoluției totale, lăsând însă suprarealismului libertatea de acțiune. După invadarea Franței (1941), pleacă în America, unde continuă activitatea suprarealistă împreună cu Marcel Duchamp și Max Ernst. Și după întoarcerea în Franța (1946), când suprarealismul intrase deja în istorie, a continuat să lupte în sprijinul ideilor mișcării. Voga existențialismului câștigă însă teren în dauna suprarealismului. Breton își reînnoiește concepțiile estetice în ultima sa mare lucrare, L’Art magique (Arta magică) (1957). Participă la organizarea unor expoziții ale suprarealismului (Franța, 1959; New York, 1960; Milano, 1961), publică noi ediții ale scrierilor sale și moare la Paris, în 1966, de o criză cardiacă”, trasa, expeditiv, traiectoria de viață și de moarte a gânditorului francez cercetătorul Al. Dimitriu-Păușești (Dicționar de scriitori francezi, Polirom, 2012).

Suprareal, supranatural, miraculos, mister

Căruia-i dăm credit în continuare: „Intransigent cu prietenii și ireconciliabil cu adversarii, având violența iconoclastului și fervoarea inițiatului, făcând din poezie o cale pentru eliberarea totală a spiritului și negând, în același timp, poezia ca artă, Breton, supranumit și papa suprarealismului, și-a trăit cu pasiune contradicțiile, găsind în ele înseși suprema justificare. Mai mult decât pentru André Gide în Les Nourritures terrestres, pentru Breton poezia este așteptare, și nu finisare artistică. El i-a exclus din mișcare pe A. Artaud și pe R. Desnos atunci când aceștia s-au declarat poeți. Breton pornește de la întâlniri insolite, uimitoare, pe care ar voi să le interpreteze. Asemenea întâlniri sunt mesaje, semne, semnale ale unei realități superioare (suprarealitate) la care poetul speră să ajungă și căreia dorește să-i determine punctul suprem. Suprarealul nu trebuie confundat cu supranaturalul, după cum miraculosul nu este același lucru cu misterul”.

Fel de fel de constrângeri

„Cred - scrie Breton în primul Manifest al suprarealismului (Manifeste du surréalisme) (1924) - în rezolvarea viitoare a celor două stări, în aparență așa de contradictorii, cum sunt visul și realitatea, într-un fel de realitate absolută, o suprarealitate, dacă o putem numi astfel. Către cucerirea ei mă îndrept, sigur că nu voi ajunge până acolo, dar prea nepăsător față de moarte pentru a nu evalua puțin bucuriile unei atari posesiuni”. Un asemenea punct al spiritului nostru, unde contradicțiile condiției umane, realul și imaginarul, moartea și viața, trecutul și viitorul, comunicabilul și incomunicabilul încetează, pare o aventură imposibilă, pentru că ne propune noi raporturi cu universul, schimbarea radicală a modului nostru de a trăi și gândi. De unde vin nenumăratele imperfecțiuni ale spiritului nostru - se întrebau Breton și suprarealismul după Rimbaud - dacă nu din nenumăratele constrângeri impuse omului sau pe care omul și le-a impus singur? Constrângeri sociale, morale, dar și cele legate de cunoaștere, pentru că logica și limbajul sunt, la rândul lor, considerate de Breton tot atâtea obstacole care-l limitează pe om.

O nebunie frumoasă

„Voind să recupereze toate puterile acestuia, să nu renunțe la nimic din ceea ce constituie realitatea umană - mai sesiza biograful Al. Dimitriu-Păușești -, el aspiră la un umanism integral, de esență pur imaginară. De altminteri, pentru Breton imaginarul este ceea ce tinde să fie real. Deși n-a negat niciodată rolul științei, el i-a acordat imaginarului puteri superioare. După Breton, știința îl desparte pe om de univers pentru că face din el un obiect; cunoașterea poetică suprimă această despărțire, permite o fuziune, grație căreia subiectul uman pătrunde în secretele lumii”. Ce nebunie! O nebunie frumoasă totuși… „O asemenea aventură, pe cât de îndrăzneață, pe atât de primejdioasă, Breton și gruparea sa se angajează s-o realizeze după ce munca de demolare totală va fi fost realizată; pe ruinele distrugerii totale, demiurgul își propune să creeze o lume nouă, mai bine spus să realizeze acea fuziune dintre om și univers. Breton îl citează des pe Freud; totuși, astăzi influența psihanalizei asupra suprarealismului ni se pare destul de redusă”.

Comunismul dezbină grupul

Oare? „Pansexualismul determinist al lui Freud nu se împacă nici cu ideea pe care suprarealismul și-a făcut-o despre fericire și despre dragoste, nici cu respingerea categorică de către această mișcare a oricărui pozitivism și determinism. Criticul J. Starobinski are dreptate când susține că pentru Breton ezoterismul și parapsihologia au fost auxiliari mai prețioși în explorarea necunoscutului decât analizele doctorului vienez. Pentru Breton, transformarea socială nu aduce implicit și schimbarea vieții, misiunea poeziei rămânând aceeași după revoluție. De altminteri, Breton a cerut un statut aparte pentru suprarealism și chiar o tactică de luptă revoluționară specială. Aceste contradicții stau la baza dezbinărilor din sânul mișcării suprarealiste: majoritatea membrilor au optat pentru integrarea în partidul comunist, Breton și un mic grup de prieteni rămânând izolați”.

Cea mai vulnerabilă parte a suprarealismului

Mai departe: „Învestind poezia cu puteri speciale, acordând imaginarului un rol precumpănitor, poetul suprarealist rupe cu tradiția poetului artist, a poetului care face poezie pentru poezie. Misiunea suprarealistă a acestuia depășește poezia-artă; el devine un receptor și un emițător de mesaje. Interrelația om-univers fiind absolută, fără nici un alt ecran logic sau moral care să se interpună, actul creator pentru suprarealist este spontaneitatea totală. Starea de așteptare, transa sau reveria sunt stări propice pentru interceptarea de semnale, pe care poetul le transmite direct, fără nici un artificiu. Breton ajunge în felul acesta la partea cea mai vulnerabilă a suprarealismului, dicteul automat. O poezie care se vrea sustrasă oricărui control al rațiunii nu disprețuiește totuși o anumită tematică”.

Pe coarda inimii

De remarcat că scriitorul Julien Gracq, admirator al lui Breton, a grupat opera poetică a acestuia în jurul unor teme: lupta omului cu moartea (Arcane 17), lupta împotriva degradării fatale a dragostei (L’Amour fou [Amorul nebun]), imposibilitatea de a face să coincidă visul cu viața (Les Vases communicants [Vasele comunicante]), imposibilitatea de a comunica, dincolo de celula etanșă a conștiinței individuale, cu alte conștiințe (Nadja). Dar, mai presus de toate, tema care circulă mai insistent în poezia lui Breton este dragostea pentru femeie. „Femeia este pentru poet revelație și, în limbajul magnetismului, magnetizare totală. Breton a adus unul dintre cele mai frumoase elogii femeii: ea este cea mai înaltă șansă a omului și, după ce citează marii poeți francezi și germani (Novalis, Kleist, Hölderlin, Nerval, Baudelaire), Breton conchide că pe coarda inimii s-au ridicat cele mai multe dintre accentele care l-au proiectat pe om deasupra condiției sale, provocând astfel, de la un om la altul, printr-o reacție în lanț, adevărate transporturi emoționale”.

Vizionari și magi

Încheierea: „E de la sine înțeles că o asemenea concepție despre iubire n-are nimic de-a face cu pansexualismul freudist; ea ne duce îndărăt spre iubirea pură și idealizată din romanele cavalerești și poezia medievală. Suprarealismul apare astăzi ca floarea extremă a romantismului. Breton încheie suita poeților necunoscutului, vizionari și magi, deschisă de Victor Hugo și continuată de Gérard de Nerval, Baudelaire și Rimbaud”.

Opere

Scrierile lui André Breton: Mont de Piété (1919); Les Champs magnétiques (în colaborare cu Philippe Soupault) (1920); Clair de terre (1923); Manifeste du surréalisme (1924); Les Pas perdus (1924); Nadja (1928); Second Manifeste du surréalisme (1930); L’Immaculée Conception (în colaborare cu Paul Éluard) (1930); Le Revolver à cheveux blancs (1932); Les Vases communicants (1932); L’Amour fou (1937); Arcane 17 (1945); Ode à Charles Fourier (1947); Poèmes (1948); La Lampe dans l’horloge (1948); La Clé des champs (1953); L’Art magique (în colaborare cu Gérard Legrand) (1957); Le Surréalisme et la peinture (ediție revăzută) (1965).

129 de ani s-au împlinit în 15 februarie 2025 de la nașterea poetului și întemeietorului suprarealismului, André Breton.

„Femeia este cea mai înaltă șansă a omului”, André Breton, poet

„După Breton, știința îl desparte pe om de univers pentru că face din el un obiect. Cunoașterea poetică suprimă această despărțire, permite o fuziune, grație căreia subiectul uman pătrunde în secretele lumii”, Al. Dimitriu-Păușești, cercetător

„Suprarealismul apare astăzi ca floarea extremă a romantismului”, Al. Dimitriu-Păușești

„Breton încheie suita poeților necunoscutului, vizionari și magi, deschisă de Victor Hugo și continuată de Gérard de Nerval, Baudelaire și Rimbaud”, Al. Dimitriu-Păușești