**#

 FEMEILE DIN VIAȚA LUI KARL MARX

La vârsta maturității Karl Marx a dorit două lucruri și le-a așteptat cu nerăbdare 1/ revoluția și 2/ moartea maică-sii. 1/ Revoluția – da, pentru că avea o viziune apocaliptică asupra lumii. O voia distrusă și visa să vadă finalul spectacolului. E aici o frustrare imensă, acumulată în copilărie. De aici furia pe care o regăsim în toate textele sale. Punctul doi e mai prozaic. Voia să-și încaseze partea de moștenire. Era lefter, nu avea resurse și era mereu îndatorat. Moartea maică-sii i-ar fi rezolvat pentru un timp problema sărăciei lucii în care trăia. Nu s-a gândit o clipă să câștige din muncă banii cu care să-și întrețină familia numeroasă. Ar fi fost sub condiția lui de…burghez. Plus că era și un mare leneș. Când nu se bețivănea prin cartier, zăcea pe canapeaua din mijlocul apartamenului.

Avea o nevastă și trei fete. El și Jenny, soția lui, au avut 7 copii, numai trei au supraviețuit. Jenny von Wesfallen, era „cea mai frumoasă fată din Trier”, avea cu 4 ani mai mult decât el (n. 1814). Strălucea prin vioiciune și inteligență, avea lecturi întinse. El o consulta și ținea cont adesea de părerile ei. Karl Marx a făcut studii la Bonn, Berlin, a dat doctoratul în filosofie la Iena. Provenea dintr-o familie evreiască, avea o lungă tradiție de rabini, cunoscători ai Talmudului. Tradiția se frânge odată cu tatăl său care trece la religia protestantă pentru a putea să practice avocatura. Un tip pragmatic, după cum vedem. Copiii primesc educație laică. Maică-sa – dintr-o familie evreiască olandeză – nu a ieșit din cultura tradițională. În disprețul pe care îl avea pentru maică-sa să se afle sursa antisemitismului vehement al lui Marx? Posibil.

Jenny – soția lui – provine dintr-o familie burgheză cu stare. E o fată frumoasă, cu ochi verzi, regina balurilor tinerilor din Trier. Se mărită cu Marx după 7 ani de așteptare, vreme în care el a fost la studii. L-a așteptat, Marx și-a onorat promisiunea…Se iubeau cu pasiune, nu încape indoială. Ea il va eticheta în scrisorile nenumărate pe care și le scriau cu apelativul „cățelușul meu”. Vor avea 7 copiii împreună, dintre care numai trei au supraviețuit – Jenny, Laura, Eleonor. Marx era o apariție aparte. Avea tenul negricios, i se spunea Maurul. Purta o coamă de păr vâlvoi prin care nu prea trecea pieptănul. Avea o barbă răsculată, neagră și deasă, care îl făcea să semene cu Belzbuth, un diavol. Părea că voia să te temi de el și lua înfățisarea asta…Cert este că îi plăcea să impună, era setos de putere, voia să aibă întâietate, să domine pe cei din jur. Nu suporta încă de mic să fie contrazis.

Își începe cariera ca jurnalist la Koln, dar intră repede în conflict cu autoritățile prusace care îi reproșează radicalismul articolelor. Se refugiază la Paris, 1843, apoi la Bruxelles, unde, în 1847 scrie „Manifestul Partidului Comunist” cea mai influentă lucrare a sa. Este expulzat. Se stabilește la Londra unde rămâne până la sfirșitul vieții – în 1883. Este înmormântat la High Gate Cimitery, e dus pe ultimul drum de numai 11 persoane. 

Viața la Londra, nu a fost ușoară deloc. Dacă nu ar fi fost susținut financiar de Engels, care era un industriaș bogat, nu ar fi reușit să supraviețuiască. Aici e un paradox, Engels trăia din exploatarea muncitorilor din fabrica lui din Manchester. Altfel spus din supramunca stoarsă de la muncitori cf. teoriilor lor. Plus-valoarea o împărțea apoi cu Marx. Marx lua banii senin, uitând de propriile lui precepte și angajamente morale față de muncitori. Banu-i ban! Cînd Engels a vândut afacerea, i-a făcut o rentă. Marx primea de la Engels 350 lire/an, iar Engels și-a oprit 450 de lire/an. O sumă considerabilă în acel timp. Marx s-a încadrat cu bună știință în clasa exploatatorilor împotriva căreia perora furios. Nu aparținea lumii proletariatului pe care - de altfel - îl detesta. Deși vitupera împotriva burgheziei și îi cobea sfârșitul, Marx a fost un burghez 100%.

Un fapt – în casă lucra de mulți ani o guvernantă, Helen Demuth. Marx a prins momentul când Jenny Marx se afla în Olanda trimisă de el să cerșeasca bani de la unchiul bogat Luis Philips. Peste nouă luni femeia naște un băiat, numit Frederich, fără să declare cine este tatăl copilului. Atmosfera se tulbură în casă. Pentru a ieși din situația încurcată, și a-și păstra reputația ( la care ținea foarte mult ) Marx îl convinge pe Engels să pretindă că el este tatăl biologic, ceea ce acesta acceptă. |Îl recunoate oficial pe micul Frederich. E de văzut cât a crezut Jenny Marx din povestea asta. Din păcate, sute de scrisori din corespondența familiei au fost distruse de cele trei fete după moartea lui Marx și multe informații ne lipsesc. Cert este că Engels, care suferea de cancer la laringe și nu mai putea vorbi, cu o zi înaine de moarte, a notat pe o hârtie marele secret care măcinase familia prietenului sau. „Marx este tatăl lui Frederick”. Replica a fost raportată lui Wilhelm Liebnecht. Documentul care consemna situația, a rămas până în 1962, într-un sertar, când a apărut la suprafață, producând un nou scandal. Imaginea liderului revoluției proletare mondiale a ieșit din asta cât se poate de șifonată.Proletariatul credea că Marx era pasionat numai de revoluție, nu și de sex.

Femeia vieții lui Marx a fost Jenny von Westfallen. Dar nu se termină totul aici. În tinerețea lui scăldată în alcool, - era cam bețiv - risipită în petreceri studențești nocturne, obișnuia să frecventeze bordelurile Berlinului, firește fărp știrea lui Jenny. În anii petrecuți la Paris și Londra, după ce se împrietenesște cu Engels, reia obiceiul. Engels obișnuia să meargă la bordel, și o făcea chiar des. Îi plăceau prostituatele, nu femeile de condiția lui, aristocrate, bugheze bine educate. Avea probabil un complex de inferioritate. Frecventa numai femei de condiție modestă. Concubina lui, Lizzi, era o muncitoare culeasă din fabrica lui din Manchester. Jenny nu o lăsa să intre în casă pe ua principală. Probă de ciocoism față de o persoană de extracție socială inferioară. Și când te gândeștii că Marx și Engels au declarat de atâtea ori că doreac fierbinte să se înfrățească cu săracii, cu declasații, cu lumpenii! Nici ei nu credeau! Lui Engels îi plăceau asemenea persoane, umile, modeste, de la periferie. Întreținea relații sexuale cu ele prin bordeuluri și localuri dubioase…Firește, distracția era contra cost, după tarif. Dar buzunarele lui Engels erau suficient de pline. Era un exploatator veros. Marx îl urma în escapadele lui prin locuri deocheate. Jenny a priceput ce se întâmpla când cei doi dispăreau de acasă. Nu își pierdeau vremea în savante conversații filosofice. A avut mereu o părere proastă despre Engels. Uita că ea și sotul ei trăiau, financiar vorbind, din banii lui. Când le trimitea bani era bun!!! Când îl ducea la bordel pe Karl al ei, era diavolul în persoană.

Timpul a trecut, fetele au crescut, și Marx, – un tată burghez ce era – s-a preocupat de măritișul lor, ținea să le facă dotă. Își dorea gineri burghezi, cu stare, aristocrați chiar,(*Jenny era baroană, și el era mândru de rangul nevesti-sii). Nu își dorea unul dintre proletarii care îi frecventau casa. Era un adevărat burghez victorian. Când are bani joacă la bursă, îl surprindem la Monte Carlo jucând la cazino…Fumurile proletare i-au cam trecut când s-a apropiat de bătrânețe, chiar dacă încă o ținea morțiș cu revoluția care stă să izbucneasca. Își dorea răzbunarea asta pe lumea buegheză care îl împinsese la margine, în sărăcie, și făcuse din el un ratat. Avea regrete, ar fi vrut să fie industriaș sau om de afaceri. Dar pentru el era prea târziu, militantismul revoluționar nu îi adusese decât sărăcie. Scria într-o scrisoare către un ginere că și-a risipit averea pentru cauza revoluției. Așa că ele se vor mărita sărace, dar cu o bună educație. Marx a avut grijă ca ele să frecventeze școli particulare pretențioase. Iar Engels a achitat, ca de obicei, taxele. El și Jenny căutau ceea ce se numește onorabilitate.

Jenny și Karl evocau des acest subiect. Nici unul nu lucrase nicio zi undeva toată viața lor, era ceva. Au preferat să cerșeasca bani de la oricine se nimerea, să se împrumute, să se lase întreținuti de admiratori, să pândească moșteniri de familie. Când au bani (li se întâmplă și lor, rar dar se întâmplă) pleacă în vilegiaturi costisitoarea, foarte burgheze. Închiriază case mari la Londra, reînnoiesc garderoba fetelor, a lui Jenny și chiar a lui Marx, care detestă igiena. Nu se spală, nu agrează curățenia. Umblă murdar, șleampăt, miroase urât. Din cauza asta e mereu acoperit pe corp de furuncule, bube de antrax, are hemoroizi, îi ies tot felul de abcese pe piele. Boema lui trece dincolo de conveniențe…Geniul lui părea că îi este de ajuns. Admirația cu care apropiații îl înconjoară pare să țină loc de orice. Un agent secret prusac se face invitat în apartamentul de două camere al lui Marx din Londra, Dean Street și trimite un raport la Berlin. Spicuiesc: „Totul e spart, dezmembrat, jerpelit, plin de praf și într-o mare dezordine. În mijlocul camerei, pe o masă mare care se clatină, acoperită cu un linoleum, manuscrise, cărți, ziare, jucării, stau alături de un lucru de mână, cești cu mânerul spart, tacâmuri murdare, o lampă, mai sunt câteva pahare, o pipă olandeză, o scrumieră, totul de-a valma. Când intri în cameră dai cu ochii de un nor de fum.(…) Totul e murdar” Raportul era adresat ministrului de interne, Frederich von Wesfallen, adică fratele lui Jenny Marx.

Întrebat de un reporter la sfârșitul vieții lui, 1883, ce este, Marx răspunde scurt – „În orice caz nu sunt marxist!”