Neferusobek, prima femeie faraon din istoria Egiptului
Dacă vă întrebați câte femei au domnit în Egiptul Antic, este puțin probabil să vă amintiți alte nume în afară de Cleopatra și Hatshepsut. Dar au mai fost câteva, cu siguranță nu multe, iar una dintre ele a condus aproape patru ani Regatul de Mijloc, aproximativ între 1789 și 1786 î.e.n., și a fost ultima reprezentantă a celei de-a 12-a dinastii.
Numele ei era Neferusobek și a fost prima femeie care a urcat pe tron cu titlul regal, adică în calitate de regină, nu de regentă.
La cinci kilometri sud de Dashur se află situl arheologic de la Mazghuna, excavat de Ernest McKay în 1910 și de Flinders Petrie în 1911.
Este format din două piramide neterminate și foarte deteriorate care, deși nu există dovezi concrete care să confirme acest lucru, datorită asemănărilor stilistice cu piramida lui Amenemhat al III-lea, sunt atribuite fiului său, faraonul Amenemhat al IV-lea (cea situată la sud, din calcar) și succesoarei sale, Neferusobek.
Neferusobek nu apare în Lista regală de la Abydos (un basorelief cu numele a 76 de faraoni), așa cum se întâmplă în cazul altor femei domnitoare, dar apare în Lista regală de la Sakkara (o tăbliță cu 58 de conducători găsită într-un mormânt și care merge până la Ramses al II-lea, sărind peste Hyksos) și în Canonul regal de la Torino (o altă listă, în acest caz pe papirus).
Există, de asemenea, o referire la ea în templul de la Karnak și este citată și de Maneton (preot și istoric egiptean din perioada ptolemeică, autorul lucrării „Aigyptiaka”), deși el o numește Skemiofris.
În ceea ce privește arta, s-au păstrat mai multe statui ale reginei, deși nu toate sunt întregi, deoarece unele și-au pierdut capetele de-a lungul secolelor.
Chiar și așa, rămășițele oferă informații curioase despre personaj, ca în cazul uneia păstrate la Luvru, care o înfățișează pe Neferusobek îmbrăcată într-o tunică feminină decoltată, dar și cu nemes (coafura cu dungi) și fustă masculină, în timp ce la gât se poate vedea colierul cu două bile caracteristic Imperiului Mijlociu.
Poartă inscripția „fiica lui Ra, din trupul ei, Sobekneferu, să trăiască ca Ra pentru totdeauna”. Într-o altă statuie fără cap de la Tell el-Dab’a este înfățișată călcând în picioare cele Nouă Arce (expresia egipteană pentru străini și dușmani).
În mod ironic, cele care încă mai au cap sunt mai confuze. Muzeul Egiptean din Berlin avea un bust care a fost pierdut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deși partea inferioară este încă expusă la Muzeul de Arte Frumoase din Boston.
Muzeul Metropolitan din New York are un alt bust al unei femei cu perucă și coroană regală, care a fost identificat ca fiind Neferusobek, la fel ca și un sfinx de bazalt negru fără cap, descoperit la Khatana-Qantir.
Acestea fiind zise, cine era mai exact această femeie? Lucrările monumentale citate mai sus o asociază întotdeauna cu Amenemhat al III-lea, al șaselea faraon al celei de-a 12-a dinastii (numit Nymaatra în listele regale) și unul dintre marii conducători ai Imperiului de Mijloc, deoarece timp de 30 de ani a administrat țara în mod eficient și a condus-o spre prosperitate economică.
Poligamia fiind obișnuită printre faraoni, el a avut cel puțin două soții: Aat și Hetepti, și nu se știe cine a fost mama lui Neferusobek. Cea de-a doua este aproape sigur exclusă, deoarece nu era de sânge regal, deși i-a dat naștere succesorului său, Amenemhat al IV-lea, deși este posibil ca acesta să fi fost adoptat.
Asociat la tron în calitate de coregent în ultimul an de viață al progenitorului său, Amenemhat al IV-lea, a avut o domnie mult mai scurtă, de nouă ani (1799-1790 î.e.n.).
Potrivit lui Maneton, acesta s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Neferusobek (care avea o soră mai mare, Neferuptah, destinată să preia tronul în absența unor moștenitori de sex masculin, dar care a murit prematur), deși faptul că nu a folosit niciodată titlul de soție a faraonului, ci cel de fiică a faraonului, sugerează că nu a existat o astfel de căsătorie. Ce s-a întâmplat, atunci?
Se bănuiește că Amenemhat al IV-lea a murit fără urmași de sex masculin, iar ea a preluat ștafeta, deoarece există numeroase mărturii care arată că a fost coregentă cel puțin câțiva ani.
Cu toate acestea, unii egiptologi au emis ipoteza că primii doi regi ai dinastiei următoare, Sobekhotep I și Amenemhat Sombef, ar fi putut fi fiii lui Amenemhat al IV-lea cu soții mai tinere, iar Neferusobek i-ar fi declarat nelegitimi pentru a uzurpa puterea. Alții consideră că ar fi fost fiii lui Neferusobek însăși.
În cele din urmă, însă, ea a fost cea care a purtat coroana și, spre deosebire de predecesorii ei, prima femeie care a adoptat titlul regal complet.
Aceasta era o nomenclatură care combina caracterul pământesc și divin al faraonului, constând din cinci nume: Horus, Nebty, Hor-Nub (Horus de aur), Nesut-Bity (numele tronului) și Sa-Ra (numele nașterii).
Cu toate acestea, așa cum am menționat mai sus, a rămas în istorie ca fiind asociată cu Sobek, zeul crocodil al fertilității și al vieții vegetale, care a creat Nilul din sudoarea sa.
Era, așadar, regina Egiptului și, ca atare, avea o putere absolută nemaiîntâlnită în Antichitate, mai ales dacă o comparăm cu situația femeilor din Grecia și Roma.
Totuși, egiptenii aveau și ei multe prejudecăți, iar femeile conducătoare tindeau să fie doar punți excepționale – admise cu scopul precis de a evita haosul politic și social – între faraonii bărbați.
De fapt, numele multor femei conducătoare au fost șterse de pe listele regale. Merneit, Setibhor și Nitocris (dacă a existat) sau Hatshepshut, Semenejkara, Tausert și Cleopatra au fost insule într-o mare de bărbați.
Această perioadă de glorie a Imperiului de Mijloc care a început în timpul domniei lui Sesostris al III-lea și a continuat sub fiul său Amenehat al III-lea, tatăl lui Neferusobek menționat mai sus, a început să intre în declin sub Amenehat al IV-lea, și aceasta a fost tendința atunci când ea a ajuns la tron.
A rămas pe tron pentru o perioadă foarte scurtă, ceva mai puțin de patru ani, ceea ce face dificilă cunoașterea evenimentelor care au caracterizat-o, dincolo de lucrările de construcție la complexul funerar al tatălui său.
Se pare că a existat o neliniște socială rezultată dintr-o perioadă de penurie și secetă și de incursiunile tot mai frecvente în Deltă ale clanurilor nomade de păstori, Hekau-Khassuth sau Hyksos. Să fi avut toate acestea vreo legătură cu sfârșitul perioadei lui Neferusobek?
Nu există un răspuns la această întrebare; aceasta a urcat pe tron în 1789 î.e.n., iar domnia ei s-a încheiat în 1786 î.e.n. Probabil că nu a avut urmași, cel puțin masculini, și astfel dinastia s-a încheiat odată cu ea (dacă Sebekhotep I și Amenemhat Sonbef nu sunt considerați fiii ei).
În orice caz, și urmând Canonul regal de la Torino, ei sunt în general plasați ca fiind primii din dinastia a XIII-a.
