***

 Dimitrie Gusti (24 octombrie 1818— 25 martie 1887)

          ÎNCHINARE lui ȘTEFAN VODĂ

Și strunele plesnite și harpa desfăcută

În salcia pletoasă, de care atârna

L-a Isterului râpe, acuma este mută,

Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta.

Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate

Spre unda cristalină ce fuge șopotind,

Și umbrele din apă tot rânduri înecate

Se pare că lasă-n urmă o voce suspinând?

Durere!... și-i profundă când România plânge

Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormânt;

Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge

În valea și Carpatul ce-i românesc pământ.

Ca valurile mării ce-n sânu-i se frământă

Și spre un țărm sau stâncă se-mping a se opri,

Așa durerea sparge o țară și s-avântă

Colo spre mănăstire la Putna a lovi.

De printre munți, câmpie, din unghiuri depărtate,

Din târguri, municipii, cătune, un popor

De-același curat sânge se scoală să ia parte

La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.

Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată

Ca pelerin pășește la noua Golgota,

Unde eroul zace și țărna-i fu uitată.

Tăcere!.. Este ora acum a ne ruga:

,,Mărire Ție, Doamne! O, Iehova, mărire!

Ce verși în noi durerea ca balsamul ceresc

Să cureți moliciunea, nedemnă moștenire,

La pragul casei tale, palat dumnezeiesc!"

Virtutea românească, virtutea strălucită

De patrie și lege, aici în sanctuar

Se știe-nmormântată. O dalbă zi-i sosită.

Poporul stă-n genunche s-o-nvețe la altar.

Și imn de rugăciune sub bolțile bătrâne

Vibrează cu putere, și fumul majestuos

De smirnă, de tămâie din vasele divine

Se urcă către tâmplă în nour luminos.

Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putințe

Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit

Al omului, în care un snop de oseminte

E-o mână de cenușe, odor neprețuit.

Din astă catacombă și mucedă și rece,

Din ist sicriu de gheață de noapte-nfășurat

Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece

Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat.

În nimbul ce-ncunună mormântul se zărește

Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu,

Dumbrava roșă, Baia și cum îngălbinește

Făloasa semilună la Racova de greu.

Dar printre fum și lupte în cercul de lumină

Se văd cerești casteluri de-a lui Hristos tării.

Și între ele-i Putna în care adânc se-nchină

Lui Ștefan Vodă astăzi ai României fii.

Aice e fântâna cea plină de mărire,

De sântă pietate, de-al patriei amor,

Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire

Fu dușmanilor țării sfărâmând trufia lor.

O, mamelor române! aduceți-v-aminte

Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat

A patriei mărire! Și când lipiți fierbinte

La sânul vostru pruncul, îi dați un sărutat,

Un sărutat de mamă, extaz de bucurie

Ce numai sus în ceruri se poate repeta,

În numele lui Ștefan îi dați să reînvie,

Și duceți pruncul vostru la Putna-l închina.

Iar tu, junime verde, la ist izvor de viață

Cu unde de virtute ce-i al mărirei loc:

Învață-a iubi țara, a o iubi învață

Și-n el inimă, suflet călește-ți ca-ntr-un foc.

Așa, junime scumpă, frumoasă auroră

A patriei române! Al nostru viitor,

Și al națiunei soare, din a virtuții horă

Se naște, vă surâde, vă cată cu amor.

În leagănul de moarte vederea nu pătrunde

Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus;

Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui, fecunde

Seminți de laur zice: că Ștefan v-au depus.

Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită

De patru secoli cântă un glas armonios,

Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită

Prin flăcări întreite, e imn religios.

E-a clopotului Buga suspin și lamentare

Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut.

Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare

Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut.

Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie

Misterioasă limbă în inimă lovind,

Fă lacrime să curgă, colo ca-n vecinicie

Eroul să tresalte, al tău glas auzind.

Și strunele plesnite, si harpa desfăcută

În salcia pletoasă, de care atârna

L-a Isterului râpe, acum este mută

Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta.

O, munți și văi profunde, oh! dați-mi pentru-n nume

Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.

Dar bardul nu, nu cântă... el plânge și-apoi spune:

O, Ștefan! tu ești mare și la mormântul tău!