***

 de caut zi de zi spre tine-o cale

pe ziduri de tandrețe te trântesc,

dacă o iau prin univers la vale

e modul meu de-ați spune te iubesc,

și am plecat de-o vreme către tine

mai rătăcesc prin fel de fel de ploi,

dar te doresc și nu îmi e rușine

am pariat o viață pe-amândoi,

și când te văd...privirea mi-i îngustă...

și pun o perdeluță către cer

și-am să te trag cu mâinile de fustă

ca ultimul golan din cartier,

tu hoinărești un câmp cu buburuze,

începi cu îndoielile de lunea

și-ai așezat un milion de scuze

pe întrebarea...ce-o să spună lumea?"

spre nicăieri privirile se-ndreaptă

și-n ceasul ce devine epocal

ai devenit de-o vreme înțeleaptă

și nu dai un regat...pentru un cal...

blestem să-ți fie-ntotdeauna bine,

voi fi iar tras pe a iubirii roată,

dar sunt prea mic...aleg să mor cu tine...

decât  să viețuiesc cu lumea toată.

***

 Două pupeze într-un tei

Trecute de floarea vârstei

Plictisite și țâfnoase

Dar la limbă veninoase

Se apucară de vorbit

Cum că vulpea a slăbit

De când și-a făcut iubit

Chiar pe ursul păcălit

Pupăza cea mai moțată

Își aduse aminte îndată

Că veverița minionă

A intrat la cioară bonă

A spălat și a scrobit

Până puii s-au albit

N-a uitat pe coțofană

Că și-a luat haină de blană

Și că bani n-ar fi avut

Decât dintr-un Revolut

Transferați de-un papagal

Care are cașcaval

Pupăza cu creasta mică

O bârfește pe furnică

Că ea n-ar duce în spate

Nici un fel de greutate

Că amant l-are pe greier

Doar muzică are în creier

Cântă în Berăria H

La cimpoi și fluieraș

Cârtița este tenace

Nu e oarbă ,se preface

A făcut totul cu cap

Să ia pensie de handicap

Barza este slăbănoagă

N-are nici un pic de vlagă

Are tenul cam livid

Că și-a pus în cioc acid

Și vorbind ele în șoapte

Și-au dat seama că e noapte

Morala?

Că aici am vrut să ajung

Calul moare de drum lung

Prostul chiar și când murea

Purta grija altuia

Mariana Luca-Croitorescu

***

 UNIVERS BLAZAT

Ne-am trezit într-un miracol, două trupuri paralele

Ce la prima grea ciocnire gravitatea au sfidat,

Erodându-se temeinic, pân’ la pulbere de stele,

Dornice să evadeze dintr-un Univers blazat. 

Rezistența-mi înnăscută taie-n vise ca o lamă,

Conștiința-și celebrează neplierea pe erori,

Trupul mi se resemnează unui “vast control de vamă”...

Sub o ploaie de săruturi simt cum cresc din mine flori.

Degete cu har de muză îmi vrăjesc șuvițe caste,

Buze-arzânde îmi descheie de la bluză câte-un bumb...

Flori de tei îngroapă urma îndrăznelilor nefaste,

Dragostea le sigilează în sicriu-i roz, de plumb.

Nu-mi dau seama ce se-ntâmplă, dacă doare, dacă-mi place,

Parcă-am fost predestinată să cedez ăstui asalt...

Poate c-a venit momentul să învăț a mă complace,

Iar căderea verticală s-o plusez trăind înalt.

Nu-i permis să fie temeri în Iubire, vreodată,

Maci perverși vibrând în sânge-și caută anualul rost

Când sub ploi de Perseide, pe planeta-mi deochiată,

Defilează încarnarea cultului care mi-ai fost.

Antonel a Stoica 

Din volumul LOGOS

***

 Cutremur de iubire..

După atâta vreme cred că am greșit,

dar nu am timp de-acum să o îndrept..

De la-nceput, sunt sigur, te-am iubit

și cum se pare nu a fost prea înțelept..

Cred încă mai greșesc și foarte des,

pe fiecare clipă-n zi, într-o săptămână..

Nu știu de ce până acum n-ai înțeles,

de treizeci și una zile ce-s în lună..

M-aș bucura din suflet dacă ai putea,

să poți greși în fiecare zi la fel ca mine..

Pe piept în fiecare noapte a-mi sta,

să îmbătrânesc în pace doar cu tine..

Să poți greși, eu să te pot mereu ierta,

și negreșit să îți ceri scuze de rigoare..

Iar ca pedeapsă să-mi fi doar a mea

și în aceasta, dar și-n viața următoare..

Atunci aș vrea încă o dată să greșesc,

în infinit să ajungem pentru absolvire..

Pedeapsă permanent eu să primesc,

cu nemurire și un cutremur de iubire..

05.08.2024.

Răzvan Anghel. 

(Angelblanco)

Volumul ,Cutremur de iubire..

România.

***

 Încă

Încă-ți mai fumegă țigara și are gustul tău

Și umbra-ți se mai plimbă razna prin odaie,

Iar mi-ai lăsat suspinul și dorul să-l port eu,

Te-ai dus lăsându-mi norii ce-aduc ploaie!

Încă-ți mai port cămașa c-așa pot să te simt 

Și mângâierea-ți încă, îmi este vie-n minte

Aș vrea să fii cu mine și n-aș vrea să mă mint,

Nu știu de ce bătuți am fost, de soarte! 

Încă mai sper și-acum să te întorci din drum,

Căci locu-ți este și-ți va fi lângă mine

Și nu lasa iubirea să se prefacă-n scrum,

Hai să visăm în doi la zilele senine!

  Michaiela Boancas

***

 ERA UN AUGUST…

În memoria mamei Iulia.

Era un august care încerca

Să prindă-n palme steaua ce cădea,

Să-i mângâie lumina nu putea,

Era un august, mama se stingea.

Grădina care floarea își ținea

Când palma ei cu drag o mângâia,

Se vesteji încet, nu mai putea…

Era în august, mama dispărea.

Văzând că talpa ei  nu mai călca,

Țărâna moale care-o aștepta

Cărarea în petale-o așternea,

Era în august, mama se topea.

O liniște adâncă spulbera

Durerea prinsă-n aripi ce încerca

Lumina unei vieți a răsturna,

Era în august, mama se pierdea

Muream cu toți încet fără de ea,

Era târziu, nu mai puteam schimba

Nimic, căci roata vieții se grăbea,

Era în august, mama ne murea.

Și într-o clipă, tot se risipea,

Tristețea tot mai tare se avânta

Făcându-și loc, cât nu mai încăpea,

Era un august. Mama mea murea.

MAR IA BRUMĂ,5 august 2024, Chișinău

***

 Înnebunit de amor

Mi-ai spus, iubito, toată noaptea-n pat,

dacă-s cuminte, ai să stai cu mine...

Promit că-ncerc, dar nu mă dau legat,

parfumul tău îl simt până-n stamine.

Nu te ating, te las să joci cum vrei,

eu doar te țin în brațe, pe la spate,

te-alint și te provoc cu ochii mei

să mă dorești, dar spun că nu se poate...

Tu m-ai ucide de la început

să poți să mă resuscitezi pe urmă,

intru în joc așa cum ai cerut

deși prin minte fantezii îmi scurmă.

Vii mai aproape și mă sorbi încet,

limbuța ta o simt în colțul gurii,

îmi conturează buzele discret,

obraji-i ștergi de palmele căldurii.

Mă fascinezi atunci când gemi ușor,

îmi plac și-alinturile circulare,

nu mai sunt viu, dar nu pot nici să mor...

Aștept să mă înnebuneşti mai tare!

Îți simt limbuța coborând pe gât,

cu dințișorii muști doar cât să-mi placă

și mă respiri adânc... M-ai omorât!

Dorul de tine știu că n-o să-mi treacă!

Îmi prinzi urechea într-un joc lasciv,

limbuța ta din mers o umezește,

mă tragi pe nas și mă respiri, motiv

ce mă-nfioară și mă zăpăcește.

Gemi iar ușor... înnebunit de-amor,

cum am promis, te las numai pe tine

să-mi faci ce vrei și dacă n-am să mor,

cu siguranță îmi va fi mai bine!

versuri: Ioan Grigoraș