$$$

 DREPTUL LA VIEAȚĂ AL STATELOR MICI 

NICOLAE IORGA, Membru al Academici Române 

EXTRAS DIN: ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE, 

Seria II – Tom XXXVII. Memoriile secțiunii istorice 

Ședința de la 20 Fevruarie 1915. VIII.

Prin ce s' a făcut oare şi dovada inferiorităţii acelei twţiUni? Ori se poate admite ca, pentru motivul că anume împrejurări, cari n'au a face îti totul cu valoarea lor etliică, cu folosul lor pentru umanitate, au dat la 7 7 000 000 de Maghiari supremaţia îh Austro"U ngaria şi aliartţa rassei germane, 12.000.000 de Români să cadă înaintea lor odată cu o dispariţie a statului liber român? Ori poate pcntrtică acesta a ştiut să se mănţie autonom 1n componentele sale, Moldova şi Tara-Ronmânească, merita el să fie jertfit intereselor

Ungariei, care a căzut învinsă de Turci, a trăit în robia lor două secole, a trecut dela această robie la aceea a Habsburgilor, pentru a-şi căpăta prin intrigi rolul conducător în monarhic ?

Teoria biruinţei în răsboiul fatal a formei omeneşli superioare e cu totul greşită. Răsboiul «examen» pentru naţiuni e o formulă bună pentru îndemnuri morale faţă. de cei cari nu-şi dau seamă în deajuns do primejdie,-dar atât. Sau ea poate fi primită admiţându-se riscurile şi hazardurile tuturor examenelor. Dispoziţia bună momentană, norocul în alegerea chestiunilor, atitudinea favorabilă, părtinire în mediul în care se desfăşoară lupta. Şi, la examenele popoarelor, intervin şi alţi factori do victorie cari n'au a face de loc cu valoarea combatanţilor. Chinezii sunt mai mulţi decât Japonezii: ai ajunge oare ca Germania să-i înarmeze şi să-i exercite contra celor din urmă pentru ca distrugerea Japonezilor să poată fi salutată ca un pas către progres al omenirii? E oare absolut sigur că pretutindeni unde Germanii au înlocuit vechea civilizatie romană o forță

superioară subt raportul culturii viitoare a biruit pentru folosul omenirii? Nu sunt regimuri pe cari un popor le sufere fără ca, potrivit formulei, așa de uşoare, dar şi de uşuratece, să le merite?

Personalităţile geniale ori personalităţile fatale pot fi ele create prin valoarea întregului popor din care fac parte şi, oricât acest popor ar fi în stare să le facă ori nu locul cuvenit, deciziv pentru toată desvoltarea naţională, so întâmplă oare totdeauna aşa ? Şiretenia, spionagiul, vânzarea, cruzimea, de sigur factori ai victoriei, sunt oare şi semne de superioritate la biruitor? Cine omoară pe om în somn e mai vrednic de a trăi decât dânsul? Sau acel ce sfarmă capul unui rănit, ce sugrumă un bolnav, care peste câteva zile ar putea,

în plenitudinea unor puteri, numai momentan slăbite, să·l sdrobească ? Otrăvitorul e un mai mare erou decât viteazul pe care l-a împiedecat astfel de a lovi ? Din disciplina unor victorioşi poate ieşi mai mult pentru omenire decât din independenţa, din singularitatea celor învinşi, şi învinşi pentru aceasta?

Kleinbetrieb şi Grossbetrieb ... Da, pentru fabricarea de cisme, de funii şi de sape, toate la fel, toate ieftene şi în măsură cât de mare. Dar oare pentru aceasta se întemeiază societăţile omeneşti?

Ce Grossbetrieb era. Cartaginea faţă de Roma, care nu putea opune la toate elementele de superioritate ale rivalei decât unul singur: omul însuş ! Oare pentru producerea în bune condiţii tehnice și comerciale a tuturor lucrurilor utile şi inutile trăeşte omenirea?

O poate spune cel mai fanatic dintre economiştii cari nu văd decât oameni asudând din greu lângă maşinile lor şi contoare pentru plata mărfurilor? Avea poate Tiziano un Grossbetrieb pentru tablourile lui, şi făcea Mozart muzica sa cu contabilitate dublă?

Nu, arta pleacă toată, ca şi cugetarea, din aceste izvoare: individualitate, un mediu particular, caracterizat, care nutreşte sufletul fără a-l distruge, intimitate şi sinceritate. Nimic nu poate să-i fie mai fatal decât atmosfera marilor oraşe de circulaţie uriaşă, sgomotoasă, confuză, de aţâţare nervoasă continuă, de contact direct cu o clientelă, decât acer mediu industrial şi comercial care nu seopreşte la marginile celei mai nobile producţii ideale a spiritului uman . Nu vom aminti republicile italiene, oraşele flamande şi Anglia Elisabetei, ci voiu scoate din aceste laboratorii ale progresului uman numai esenţa influenţei lor. Legătura cu pământul, cu brazda ori cu zidurile ocrotitoare, inspiraţia directă şi spontanee şi acea iubire a celor de aproape, totdeauna aceiaşi, în lumea cărora geniul îşi desface mai larg aripile. Şi voiu pune în faţă stârpiciunea Americei întregi, dela Canada până la Argentina, care n'a dat nici cât Veneţia singură, haosul mut pentru artă şi gândire al Berlinului actual Londra ştie să se izoleze acasă, şi ea nu e decât o mare

colecţie de oraşe mici, iar Parisul e firma pentru producţia intelectuală a Franţei întregi, de unde, din provinciile căreia, îi vin maeştrii.