luni, 2 iunie 2025

$$$

 LEAGĂN PENTRU TOATĂ COPILĂRIA 


         Adrian PĂUNESCU 


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-asteaptă vise, prunc adormit,

În vise viaţa este eternă,

Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.


Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,

Nici nu e bine tu să le şti,

Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,

Şi, lângă tine suflet, cor de copii.


Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,

Tu pâinea asta o muşti firesc,

Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,

Eu, legănându-te, îmbătrânesc.


Trupul tău fraged ca un mesteacăn

Să se îndoaie galeş în somn,

Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,

Copile dulce, prea tinere domn.


La geam lumina lunii ţi-o scapăr

Luminii tale să-i dau ecou,

Dormi, fericitule, că eu te apăr,

Că eu în tine mă nasc din nou.


Capu-l pe perna pune-l, copile,

Totul e bine, ai tăi sunt vii

Şi mai au viaţă şi mai au zile,

Să crezi că pururea ei vor trăi.


Mama şi tata ţie-ţi vor face

Leagăn de stele şi de ninsori,

Să-ţi fie bine, să dormi în pace,

Să ai lumina la ursitori.


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Dormi şi visează bunul tău vis,

Că-n vise viaţa este eternă,

Visul e lumea ce eu ţi-am promis.


Pat de răchită mirositoare,

Leagăn albastru şi-ncondeiat,

Pentru copilul care răsare

Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.


Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,

Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te asteaptă numai să creşti.


Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,

Poate că mâine îţi va fi greu,

S-accepţi ca astăzi eu ţi-am spus nani,

Dar nani-nani, frumosul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 DUMITRU MATCOVSCHI - 12 ani de la deces Dumitru Matcovschi, personalitate remarcabilă a literaturii şi culturii noastre, poet, prozator, dr...