$#3

 L-am întrebat pe un prieten, trecut deja de șaptezeci de ani și îndreptându-se spre optzeci, ce schimbări simte în el însuși. Iar el mi-a trimis următorul răspuns:

1. Am înțeles că nu sunt un „Atlas”. Lumea nu stă pe umerii mei.

2. Am învățat să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Pentru că, într-adevăr, ar putea fi.

3. Mi-am iubit părinții, frații și surorile, soția, copiii și prietenii — iar acum am început să mă iubesc și pe mine.

4. Am învățat să nu-i corectez pe oameni, chiar și atunci când știu că greșesc. Povara de a face lumea desăvârșită nu e a mea. Pacea e mai prețioasă decât perfecțiunea.

5. Învăț să nu-mi mai reprim emoțiile. Emoțiile mele sunt ceea ce mă face om.

6. Las bacșișuri generoase chelnerilor. Poate că banii aceia vor aduce un zâmbet pe chipul lor. Ei trudesc mult mai greu decât mine pentru a-și câștiga traiul.

7. Mă îndepărtez de cei care nu mă prețuiesc. Poate că nu-mi cunosc valoarea — dar eu o cunosc.

8. Am încetat să le spun bătrânilor că mi-au mai povestit acea întâmplare. Povestea îi poartă pe cărările amintirii și îi lasă să retrăiască trecutul.

9. Fac complimente cu inima deschisă și din belșug. Ele ridică moralul nu doar celui ce le primește, ci și mie.

10. Nu mă mai tocmesc cu vânzătorii de legume și fructe. Câteva monede nu schimbă nimic pentru mine, dar pentru alții pot însemna taxe de școlarizare pentru copii.

11. Am învățat să nu mai dau importanță unei cute sau unei pete pe cămașă. Personalitatea strălucește mai tare decât aparențele.

12. Nu-mi pierd cumpătul când cineva joacă murdar pentru a mă întrece în cursa șobolanilor. Eu nu sunt un șobolan și nici nu mă întrec cu nimeni.

13. Am înțeles că e mai bine să las ego-ul deoparte decât să distrug o relație. Ego-ul mă ține departe, relațiile mă țin aproape.

14. Fac ceea ce îmi aduce bucurie.

Fericirea mea e responsabilitatea mea.

Sir Philip Anthony Hopkins