$$$

 Fiți atenți când începeți să ajutați pe cineva. Ajutorul se devalorizează aproape imediat.

Dacă oferiți sprijin — înseamnă că vă este ușor. Că aveți surplus. Ceva ce nu vă mai trebuie. Aveți oricum prea mult: energie, timp, bani, resurse…

Înainte de a întinde mâna, gândiți-vă că, în timp foarte scurt, puteți căpăta un dușman. Sau, mai blând spus, un nemulțumit.

Ori chiar un lanț pe viață. Și nu e metaforă. În unele țări, dacă ați ajutat regulat o persoană — cu bani sau servicii gratuite — aceasta vă poate da în judecată când ajutorul încetează. Pentru că nivelul ei de trai s-a deteriorat din cauza încetării „venitului” pe care îl ofereați.

V-ați angajat, fără să vă dați seama, în rolul de binefăcător. Iar darurile voastre au fost deja trecute la capitolul „venituri sigure”. Se conta pe voi. Iar când ați încetat să mai dați — ați fost considerați trădători.

Poeta Marina Țvetaeva numea acest lucru, fără menajamente, „porcărie”.

Timp de opt ani, Saloomeea Andronikova i-a oferit ajutor: îi dădea o parte din salariu, aduna bani prin prieteni, îi cumpăra haine, mobilier. Apoi a venit criza. Ajutorul a încetat — oamenii abia mai supraviețuiau.

Țvetaeva s-a simțit profund jignită. Întreaga ei existență se baza pe acel sprijin. Îi cerea dinainte „întreținerea”, scria din vacanțe: „Trimite-mi banii mei, am cheltuit mult, e totul scump aici!” Iar când ajutorul s-a terminat — a spus că e „porcărie”.

Așa funcționează ajutorul repetat. La început, ți se mulțumește. Apoi, ți se cere. Apoi, ți se pretinde. Și dacă nu mai poți ajuta — ești acuzat.

Rolul de Salvator sau Binefăcător e o capcană. Ori îl joci toată viața. Ori, la prima retragere, devii „Porcul” — iertați expresia. Tot ce ai făcut până atunci se șterge cu buretele.

Refuzul tău provoacă furia cuiva care se simțea îndreptățit. Ca și cum nu i-ai mai plăti salariul. Ca și cum i-ai refuza o datorie.

Fiindcă, în ochii celuilalt, tu ai devenit un „debitor”. Un furnizor de resurse.

Ajutorul se devalorizează rapid. Dacă dai — înseamnă că nu te costă. Nu ți-ai rupt din tine, ci din ceea ce îți prisosea. Ai oricum prea mult!

Apoi apare invidia. Tu ai bani și canapele „de rezervă”! De ce unii au totul, iar alții — milă? Cel care primește ajutor se simte, în adâncul său, umilit. Și va veni clipa în care va anula tot ce ai făcut.

De obicei, acel moment vine când ridici din umeri și începi să-ți ceri scuze. Pentru că s-au terminat banii, canapelele, pantofii. „Iartă-mă…”

Dar nu te iartă. Și asta trebuie să știi, dacă vrei să ajuți. După a doua sau a treia rugăminte, gândește-te bine la ce urmează. La faptul că ai intrat, de bunăvoie, într-un „contract de muncă” nescris. Și ai de lucrat toată viața. Sau până la prima acuzație de… „porcărie”.

— Anna Kiryanova...

Sursa: Marcus de Seara