$$$

 Socrul s-a intors acasa

    Următoarea mea poveste este despre socrul meu, trecut în neființă. Însă, înainte să moară, țin minte ceva ce cred că o să țin toată viața. Pe 8 martie, duceam copiii la școală și ne-am oprit la o tarabă să mai cumpăr câteva mărțișoare și flori. În timp ce mă uitam, trece o persoană de parte masculină, pe care n-o mai văzusem niciodată. Se uită la mine și, nu mai țin minte exact ce mi-a zis, dar a început să râdă, parcă cu un râs diabolic, și zicea: „Tu nu ești fata aia, neam cu ăla care a murit sau care o să moară?” Ceva de genul. Și râdea diabolic.

    Eu am încremenit. Am început să-mi fac filme în cap. Fata de la tarabă mi-a zis să nu-l iau în seamă, că nu e „pe creanga lui”. Am dus copiii la școală și, când am ajuns aproape de strada mea, un stol de ciori împânzise strada. Atunci chiar m-am panicat, pentru că am auzit povești cum că ciorile au darul de a prevesti ceva. Mă rog... Toată ziua aceea a fost una proastă pentru mine.

    A venit 21 martie și chiar a murit socrul meu. Motivul: AVC.

S-au făcut rânduielile care trebuiau. A venit ziua să fie îngropat. Când am ajuns de la cimitir acasă, am mai stat cu toții în curte. Din senin, a pornit robinetul, dar cu un jet foarte mare. Eu, mai mică și mai fâșneață, m-am apropiat, l-am închis și am zis: „Tataie, stai bre cuminte la locul dumitale, nu ne speria!”

     A doua zi trece o femeie de la noi și îi zice soacrei mele: „L-am visat pe omul matale, parcă te striga și îți cerea apă.” La noi, în Dobrogea, este obiceiul să se pună o cană cu apă afară, sus, la ușă, că vine sufletul și bea. Nimeni nu pusese! Așa de mult ce l-au iubit și copiii, și soacră-mea... Baremi ea, nu mai zic, mă abțin. 

    Până la 40 de zile, socrul meu ne vizita. Îl auzeam tușind prin curte, îi auzeam papucii cum îi târâia, îi auzeam bastonul pe jos. Parcă erau niște pantofi cu toc. Dar toate astea le auzeam doar eu și fetița mea. Ceilalți, nu.

   A venit ziua să-i facem pomana de 40 de zile. În acea noapte, pe la 1:45, am auzit poarta. Era cald afară și dormeam cu geamul deschis. Eu dormeam cu fetița, iar băiatul cu taică-su, că nu mai voiau să doarmă singuri. Mă luase somnul, dar la ora aia cine să intre în curte? Fetița, de frică, m-a luat în brațe.

   

   M-am ridicat, am închis geamul și mă tot frământam cine să fie, dar în subconștient știam cine e. Fetița zice: „E tataie, nu ieși afară!” M-am închinat și am ieșit totuși. M-am dus la soacră-mea și am întrebat-o dacă a fost ea afară sau dacă a închis poarta. 

   Ea zice: „Nu, fată, ce să caut eu la ora asta?” Apoi îmi zice: „Du-te în casă! La ce-ai ieșit?”

  

   M-am dus și la poartă. Nu era nimeni. Am intrat înapoi în casă. La ora 3:45 s-a auzit iar cuiul de la poartă, cum l-a pus cineva. Acum poarta era închisă cu cuiul. Iar am ieșit, să văd cu ochii mei. Așa era. În noaptea aceea, am făcut noapte albă.

  

   A doua zi, la pomană, a venit un câine negru și stătea la poartă, uitându-se în curte, dar nu intra. Toată lumea zicea că e el, sufletul lui. În fine, nimeni nu mă crede cu pățaniile astea. Au început să râdă.

S-a pastrat anonima, UK, culeasa in ianuarie 2025