$$$

 Experiențe paranormale - născută în zi de sâmbătă

Citesc cu drag și vă felicit pentru munca dumneavoastră! Sunt povești care, odată citite, îți rămân în gând. Tot de pe pagina dumneavoastră am aflat că cei născuți într-o zi de sâmbătă au contact cu lumea de dincolo. Știți despre ce vorbesc...

Eu sunt născută într-o sâmbătă, pe 1 septembrie 1990. De mică am avut trăiri pe care nu le puteam explica. Povestite de mama mea, veneam la ea și îi spuneam că văd tot felul de chestii. Mama punea asta pe seama faptului că sunt mică și am imaginație...

Sunt din comuna Chilia Veche, județul Tulcea. Aveam vreo 9 ani când deja am început să conștientizez ce trăiesc și ce văd, de la argint viu pe stradă până la farmece făcute familiei mele. Se spune că am călcat eu și, drept urmare, am psoriazis de la 9 ani.

Am pățanii inclusiv din momentul în care m-am măritat cu soțul meu, dar am trecut cu vederea. În 2012, eu și soțul meu ne-am mutat în Germania, la München. Din 2014, am început să am tot felul de experiențe paranormale. Am lucrat la un hotel și am trăit lucruri la care nu m-aș fi gândit vreodată că le voi experimenta: uși trântite fără explicație, pași, sunete... Ulterior, după o vreme, un client a murit în hotel. Nu știu motivul, dacă a fost din cauze naturale sau chinuit de entitatea pe care o simțeam și eu... După acel incident, am decis să plec de la acel loc de muncă.

O perioadă bună nu am mai avut niciun incident de acest gen, până anul trecut, în februarie, când a murit bunica mea. Ne sunaseră pe 12 februarie de acasă, spunându-ne că bunica este în comă la terapie intensivă. (Ulterior, în 2019, i-am adus în München și pe mama, sora și nepoții mei; locuim la două scări de bloc distanță.)

Revin la poveste. Cu mama ne gândeam ce să facem: mergem în România să o mai vedem în viață sau așteptăm să își revină? Am decis să așteptăm. Eu lucrez într-un hotel, la serviciul de mic dejun, și mă trezesc la ora 4:00. În acea noapte, nu am dormit aproape deloc, aveam un sentiment ciudat și abia așteptam să se facă ora 4:00. M-am îmbrăcat și am fugit repede la mama acasă. Intru în casă și îi spun:

— Ai aprins candela?

Mama îmi spune:

— De ce, Luci, să o aprind? Doar nu este moartă!

Eu stau și mă gândesc, apoi îi spun:

— Dar știi că nu se aprinde doar pentru cei morți...

După nici două minute, primim telefon din România: bunica murise, fără lumânare, la terapie intensivă! Am încremenit amândouă!

(P.S.: Fac povestea mai scurtă.)

Am fost la înmormântare, iar în cele 40 de zile de după, o visam constant: ba ne țineam de mână, ba vorbeam, așa cum făceam când era în viață...

Aici vine partea paranormală. În a 30-a zi, am venit acasă de la muncă și m-am așezat în pat. Precizez că am trei pisici, toate trei lângă mine, în pat. Mă uitam la TV, ele dormeau. Deodată, s-au trezit toate trei în același timp și se uitau la un punct fix lângă mine, cu blana zburlită pe spate. În clipa următoare, am simțit o atingere pe obraz. Mi-am dat seama că era ea... I-am spus:

— Ai venit să mă vezi, Mamaie?

Și am început să plâng. Încă nu mă pot obișnui cu gândul că nu mai este... Mama mi-a spus să o las să plece, să nu mă mai gândesc la ea, ca să se poată duce spre lumină.

Revin la cei născuți sâmbăta: una dintre acele persoane sunt eu. Văd umbre, simt prezențe, aud tot felul de sunete și în momentul actual. Dar nu mi-a fost și nici nu îmi va fi frică vreodată! Pentru mine, este ceva normal. M-am obișnuit. Odată ce am crescut cu asemenea povești, nu văd de ce nu ar fi o normalitate.

Sursa: Luciana Stoianov, Tulcea, culeasa in martie 2025