Paștele – Renașterea Luminii
În taina nopții, când cerul își îmbracă hlamida de stele, Paștele se așază ca o punte între întuneric și lumină. O flacără firavă pâlpâie în bezna adâncă, iar umbrele încep să se risipească sub suflul cald al Învierii.
Ouăle roșii, pecetluite cu sângele jertfei, ascund în coaja lor enigma vieții, promisiunea unui nou început. Cojile sparte sub atingerea mâinilor sunt ca vălurile iluziei ce cad, lăsând în urmă adevărul: moartea nu e sfârșit, ci o poartă spre veșnicie.
Clopotele răsună ca ecouri din alte lumi, trezind sufletele adormite. În fiecare sunet se ascunde o chemare, o amintire a unui legământ uitat: omul și cerul sunt una, iar lumina sălășluiește în inima fiecăruia, așteptând să fie descoperită.
Paștele este ziua în care pietrele grele ale îndoielii se rostogolesc, eliberând cărarea spre credință. Este ziua în care crucea nu mai este povară, ci scară spre înalt. Este ziua în care lumânarea aprinsă în noapte devine far călăuzitor, iar sufletul, asemenea unei păsări, își întinde aripile spre cerul nesfârșit al speranței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu