***

 POVESTEA FILOZOFULUI HENRI BERGSON

Henri-Louis Bergson a fost născut la Paris, în 18 octombrie 1858, în familia unui modest pianist-compozitor (evreu polonez emigrat căsătorit cu o englezoaică), și și-a dat duhul într-o zi de 4 ianuarie (1941), sub cizma ocupantului neamț. Nu înainte de a lăsa omenirii multe și cornute frământări filosofice. A luat și Nobelul pentru literatură pe anul 1927, bine, l-a primit un an mai târziu… Dar să despicăm firul filosofiei lui Bergson!

Ivit pe lume în anul în care la Paris se semna Convenția prin care Principatele Moldovei și Valahiei primeau permisiunea să se unească de formă (și cu „binecuvântarea” provizorie a sultanului otoman - bine că ne-am luat și noi o dată inima-n dinți, astfel ne-am făcut o țară!), adică într-o epocă în care Franța încă își mai umfla pieptul în Europa, Henri a fost un copil pe care și ieri, și azi răutăcioșii și invidioșii l-ar numi „tocilar”. Dovezi (furnizate de cercetătorul Vasile Morar în „Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012): „Între 1868 și 1878 Henri Bergson este un strălucit elev al Liceului Condorcet. Deopotrivă înzestrat pentru științe și litere, obține la Concursul general din 1875 premiul de onoare pentru retorică, iar la cel din 1877 i se atribuie premiul întâi la matematică.” Ce v-am spus…

Filosofie antică, filosofie modernă

Între 1878 și 1881 Henri studiază la École Normale Supérieure, avându-i colegi de promoție pe Jean Jaurès și Maurice Blondel. Naturalizat în 1879, trecând cu distincție concursul de profesor titular doi ani mai târziu, Henri începe să predea filosofia, ocupând catedre la liceele din Angers (1881-1883) și Clermont-Ferrand (1883-1888). „Înaintea susținerii doctoratului de stat (1889) cu teza Essai sur les données immédiates de la conscience (Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței) (teza în latină s-a intitulat Quid Aristoteles de loco senserit) - urma cercetătorul citat anterior -, devine profesor la Colegiul Rollin, apoi la Liceul Henri IV (1889-1898) din Paris și conferențiar la École Normale Supérieure (1898-1900), pentru ca din 1900 să fie numit profesor titular la Collège de France, unde va preda filosofia antică (1900-1904), apoi filosofia modernă (1904-1921).” 

Jonglerii cu Nobelul

Glonț după glonț: „Bergson a ținut cursuri la Universitatea Columbia din SUA (1912) și a conferențiat în Anglia și SUA. Devine, în 1901, membru al Academiei de Științe Morale și Politice. Anul 1914 marchează alegerea sa la Academia Franceză. În 1928 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură.” Aici, o mențiune: i-a fost decernat în 1928, dar de câștigat, premiul l-a câștigat pentru anul 1927. În fine, să revenim la reperele de viață ale „tocilarului”, apoi să „atacăm” opera: „A fost, după Primul Război Mondial, președinte al Comisiei de Cooperare Intelectuală de pe lângă Societatea Națiunilor. Se va stinge din viață la Paris, într-o Franță ocupată (n.r. - de naziști). Paul Valéry vorbește cu această ocazie din partea Academiei Franceze.” Cam atât despre omul Henri Bergson.

Operă-etalon

Să descoperim ce-a scris, ce-a gândit, sigur e mai interesant: „Opera lui Henri Bergson este unitară prin concepție și viziune, de la prima la ultima sa carte. Originalitatea demersului său a fost rareori contestată, iar influența ideilor sale a fost enormă, timp de o jumătate de secol, atât în Franța, cât și în afara acesteia. Sursele explicite și recunoscute ca atare ale filosofiei sale sunt: Heraclit și Zenon din Eleea, Platon și Aristotel, Descartes și Spinoza, Pascal și Maine de Biran, Kant și Hegel, Jules Lachelier și Émile Boutroux și, nu în ultimul rând, contemporanul său, pragmaticul William James.”

„Zenonizarea” lumii

Metode, sisteme? „Pentru Bergson, metoda adecvată în filosofie este intuiția, obiectul filosofiei este durata (consider drept centru al doctrinei mele intuiția duratei), iar problematica metafizicii este reductibilă, în esență, la definirea libertății, la lămurirea raportului instinct-inteligență (dar și corp-spirit) și la înțelegerea relației morală-religie.” Simplu ca „Bună ziua!” „Punctul de plecare în surprinderea metodei și în delimitarea obiectului - a revenit Vasile Moraru -, l-a constituit chiar intuiția primară pe care el însuși a avut-o predând despre aporiile lui Zenon din Eleea. După Bergson, o mare parte a filosofiei universale (și a cercetării strict pozitive) a zenonizat într-un fel sau altul tabloul lumii, adică a redus totul la categoriile intelectului.” Aha! „Or, intelectul, prin chiar natura și structura sa, introduce cantitatea în calitate și spațializează timpul, durata trăită.” Mamăăă… „Cauzele profunde ale unei atari erori rezidă - după Bergson - în faptul că ne exprimăm în mod necesar prin cuvinte și gândim de cele mai multe ori în spațiu, iar limbajul ne cere să stabilim între ideile noastre aceleași discriminări clare și precise, aceleași discontinuități precum cele dintre lucrurile materiale.”

Notele unei melodii

Mai sunteți pe fir? Urmează explicații captivante, logice și curate ca lacrima. Parol! „Deprinderea adânc înrădăcinată în noi de a desfășura timpul convertindu-l în reprezentări spațiale trebuie părăsită, avertizează Bergson în toate cărțile sale, deoarece durata reală și mișcarea sunt sinteze mentale, inextensive, succesive, eterogene; ele nu sunt lucruri care posedă întindere, omogenitate spațială, simultaneitate. Durata propriu-zisă nu conține momente identice; ea este esențialmente eterogenă în raport cu ea însăși; ea este indistinctă, discontinuă, fără nici o analogie cu numărul; ea se asociază nu cu necesitatea, ci cu libertatea, spontaneitatea și evoluția creatoare. Durata cu desăvârșire pură este forma pe care o adoptă succesiunea stărilor noastre de conștiință atunci când eul se abține să stabilească o separație între stările prezente și cele anterioare, când aceste stări nu sunt juxtapuse unele altora, ci ni le aducem aminte contopite laolaltă, precum notele unei melodii”. Doar v-am promis că veți deprinde cunoștințe noi (și utile).

Materie și spirit - știință și metafizică

Ia, mai departe: „Noi putem avea acces la durata pură doar pentru că avem memorie, iar cercetarea memoriei se poate efectua adecvat numai prin metoda intuiției. În fond, arăta Bergson, a gândi intuitiv înseamnă a gândi în durată, iar memoria este termenul privilegiat de analiză fiindcă, prin însăși natura sa dinamică, spontană, imprevizibilă, aceasta ne poate face să cuprindem într-o intuiție unică momentele multiple, eterogene, succesive ale duratei. În același timp, Bergson consideră, în Introduction à la métaphysique (Introducere în metafizică) (1903) și L’Intuition philosophique (Intuiția filosofică) (1911), că obiectul științei este materia, iar al metafizicii, spiritul.” 

Funcția principală a inteligenței

Prin intuiție - ca facultate opusă inteligenței -, Bergson înțelege instinctul care a devenit dezinteresat, conștient de sine, capabil să reflecteze asupra obiectului său și să-l extindă indefinit. „Pentru Bergson - a reluat biograful Vasile Moraru -, inteligența este sinonimă cu acea modalitate de a vedea lucrurile așa cum se prezintă acestea, adică separate unele de altele, fixe și prin aceasta înșelătoare, sugerând că pot fi stăpânite, cuprinse, înțelese de către noi. Funcția principală a inteligenței este în corelație directă, nemijlocită, cu atenția la viață, cu reușita și eficiența acțiunii. Tocmai de aceea, Bergson îl definește pe om ca homo faber.” Bergson compară, în L’Évolution créatrice (Evoluția creatoare) (1907), modul nostru intelectual de a cunoaște realitatea cu mecanismul cinematografic (le mécanisme de notre connaissance usuelle est de nature cinématographique), care ne dă imaginea mișcării, dar nu mișcarea însăși; ne dă imagini juxtapuse, nu succesiuni, adică fluxuri ale imaginilor din conștiință. Or, ceea ce este unic și inefabil, ceea ce este spontan și imprevizibil poate fi sesizat doar prin intuiție, iar intuiția este simultan atât o facultate supraintelectuală, cât și o facultate infraintelectuală.”

I-a veștejit pe Schopenhauer și pe Schelling

Aproape de final: „Bergson se delimitează însă de romantici - de Schelling și Schopenhauer explicit -, care și ei opuneau intuiția inteligenței, tratând totodată intuiția ca pe o facultate supraintelectuală. Bergson arată că aceștia n-au văzut că timpul intelectualizat este spațiu și că inteligența operează asupra fantomei duratei, și nu asupra duratei înseși.” 

Impact în România

În România, opera lui Bergson a fost receptată rapid și a influențat decisiv creația lui Lucian Blaga (vezi Hronicul și cântecul vârstelor), Mircea Florian (în 1914 este susținută teza de doctorat Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson), Camil Petrescu (Noua structură și opera lui Marcel Proust, 1934). C. Antoniade publică în 1910 Filosofia lui H. Bergson, Iosif Brucăr, în 1935, monografia Bergson, iar Jean Aberman, în 1939, Curentul antiintelectualist francez. Jules Lachelier, Émile Boutroux, Henri Bergson. Tudor Vianu elaborează în același an studiul „Bergson” pentru Istoria filosofiei contemporane, iar Clara Dan - Intuiționismul lui Henri Bergson (1966). De asemenea, Bergson l-a citat pe C. Rădulescu-Motru în Introduction à la métaphysique cu un studiu al acestuia despre Kant publicat în Germania (1894). Bergson a purtat o interesantă corespondență cu George Oprescu (1919-1924), cât timp acesta a fost secretarul Ligii de Cooperare Intelectuală. 

Traduceri

-Spiritul german (trad. N.G. Eremie), Brăila, 1916; 

-Sufletul și corpul (trad. A.A. Luca, cu un articol despre filosofia bergsoniană de Mircea Djuvara), București, 1924; 

-Cele două surse ale moralei și religiei (trad. și studiu introductiv Doina Morărașu), Iași, 1992; 

-Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței (trad. Diana Morărașu, studiu introductiv Anton Adămuț), Iași, 1992; 

-Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței (trad., eseu introductiv și note Horia Lazăr), Cluj-Napoca, 1993; 

-Gândirea și mișcarea (trad. Ingrid Ilinca), Iași, 1995; 

-Materie și memorie (trad. Cora Chiriac), Iași, 1996; 

-Evoluția creatoare (trad. și studiu introductiv Vasile Sporici), Iași, 1998; 

-Teoria râsului (trad. Silviu Lupașcu), Iași, 1998; 

-Eseu despre datele imediate ale conștiinței: Intensitatea stărilor psihologice, multitudinea stărilor conștiinței, libertatea (trad. Mihnea Columbeanu), București, 1999; 

-Energia spirituală (trad. și postfață Bogdan Ghiu), București, 2002.

81 de ani se vor fi împlinit în 4 ianuarie 2025 de la moartea filosofului și scriitorului Henri Bergson.

„Într-o lume plină de inteligențe pure nu s-ar mai plânge, dar, în mod sigur, s-ar râde foarte mult.”, Henri Bergson, filosof

1927 este anul în care Henri Bergson a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Deopotrivă înzestrat pentru științe și litere, Bergson obținea la Concursul general din 1875 premiul de onoare pentru retorică, iar la cel din 1877 premiul întâi la matematică.

„Ce înseamnă râsul? Ce se află în străfundul rizibilului? Noi vedem în comic, înainte de toate, un lucru viu.”, Henri Bergson