***

 Precuvântare 

Vasile Cârlova

Doamne, s a aprins în mine luminița ca ntr un sfeșnic,

Să slăvesc pe Cel ce este Dumnezeu în ceruri veșnic,

Pe Atoate Ziditorul fără al cărui sfânt Cuvânt

N ar mai fi nici cer, nici stele, nici nimic din câte sânt.

Doar de ochiul Tău văzută, Dumnezeule, Preasfinte

Para luminiței mele arde n inima mi fierbinte,

Dar e atât de mică n sine că ndrăznire, Doamne, nu mi i

Să ridic pierduta i rază către Ziditorul lumii. (…)

Sfântul Duh cu ale Lui daruri peste duhu mi să coboare,

A cireșului meu ramuri incărcandu le de floare,

Ca ntru Sfânta Liturghie spre a cădi ntreg misterul

Crește, Milostive, Doamne, până va atinge cerul.

Peste floarea i nmiresmată roua Ta drept mir să plouă

Și potop de curcubee, soarele să aprindă rouă,

Iar prin fiecare rază a mărgelei curcubeu

Ochii tuturor să vază viu, în cer, pe Dumnezeu.

Așa Doamne, către Tine, în genunchi umil suspin.