'' ':$$$

 Am bătut aseară-n poartă, însă.., nimeni n-a deschis,

Am privit spre hornul casei să văd fum, dar focu-i stins.

Nici la geam nu e lumină, prispa.., stă nemăturată

Și ograda pare mică.., parcă nu-i ca altădată...

                                     

Gardul vechi făcut de tata greu se sprijină de măr,

La fântâna dinspre vale, parcă, nu mai sunt cărări.

Nici perdeaua de la mama nu o văd pusă-n fereastră,

Cuibul cel de cocostârc stă uitat pe vârf de casă...

                                    

Am plecat mai colo-n deal, ca să dau cuiva binețe

Și-am ajuns pe câmp de Cruci, prea cuprinse-n bătrânețe.

Codrul.., ce le mărginește m-a privit și a oftat..,

Iar atunci am înțeles.., unde satul s-a mutat...

                                    

M-am lipit de-un nuc bătrân și am plâns în greu suspin,

Vinovat.., c-am fost departe de cei duși ce nu mai vin...

C-am fost dus de-a lumii goană crezând viața o vecie,

Și-am ajuns acum să văd.., că ce-a fost n-o să mai fie...

                                    

Am aprins o lumânare.., lângă crinii înghețați...

Printre Crucile de mamă, Cruci de tată, Cruci de frați.

Îi simțeam cum mă privesc, dintr-o lume mult mai dreaptă,

Lăsând lacrima iertării.., pe al meu obraz.., să cadă........ 

R.M.(Mihai Racoviță).