***

 

Mari Romani - GHEORGHE DINICA

*Doamna Dina Cocea mi-a spus odată să mă duc la un spectacol al echipei de amatori a poştei - "Acolo ai să vezi un viitor mare actor, îl cheamă Gheorghe Dinică, este funcţionar la un ghişeu."  M-am dus, am văzut spectacolul şi a doua zi, emoţionat, am fost şi la ghişeul unde lucra "artistul", să ne cunoaştem. După ce a intrat în Institut, unde a pierdut timpul, pentru că era un actor perfect, din primul an am început să ne cunoaştem şi chiar ne am împrietenit. Te împrieteneai greu cu Gigi Dinică, încetul cu încetul; te verifica îndelung până când îşi deschidea sufletul în faţa ta. Am fost ajutat de faptul că aveam prieteni comuni, unii dintre partenerii lui de lungi şuete, în jurul unei mese cu multe pahare şi multe vorbe de duh, vorbe în care Gigi era maestru. El a spus "Frumoasă ţară, păcat că-i locuită!" Era un boem în cel mai curat sens al cuvântului. La masa lui nu se putea aşeza oricine. Erau primiţi doar cei care îndeplineau criteriile lui de selecţie. S-a spus despre el că era beţiv. Nu este adevărat- Gigi a fost un băutor, un degustător al vinului şi al bucuriilor pe care le aduce un pahar de vin bun. Era un vorbitor al vinului. Dispreţuia tot ce este fals, meschin, neadevărat în jurul lui. Tot el a spus "Ţară de curve şi biciclişti". Adevărul era sămânţa minunată pe care o căuta în fiecare rol făcut de el în teatru sau în film. Am avut marea bucurie să lucrăm împreună la televiziune şi în “Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu, la Teatrul de Comedie. În piesa lui Mazilu el îl juca pe Herman, un birocrat uscat care nu avea sentimente, numai deprinderi. Era un moment în spectacol când Herman, cu gândul la iubită, pune o floare în maşina de scris şi o udă cântând “Firicel de floare albastră”. Momentul era făcut de Dinică extraordinar. Gigi era un umblăreţ, un nestatornic, se abătea rar pe la casa în care mama lui îl aştepta zi şi noapte. El mi-a povestit o întâmplare. De un revelion nimerise nu ştiu cum, chiar acasă. Fericită de prezenţa lui Gigi, mama lui l-a servit la masă; la sfârşit, bine mâncat şi puţin confuz după vinul băut, Gigi îi spune mamei lui "Nota, te rog." Obişnuinţa localurilor era mai tare decât realitatea. "Vai, Gigi, se poate!" a început plângând mama lui. "Văd că aveţi intimităţi cu mine. O să mă plâng." - a replicat Gigi şi, revoltat, a plecat, lăsând pe masa întinsă un bacşiş bun. Gigi era acel amestec minunat de candoare cu duritatea marilor roluri pe care le-a creat.*

Dinu Cernescu - "Intalniri"