&&_

 S-a întâmplat în 22 iunie1941: La această dată, România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS. Conducătorul statului, Ion Antonescu, ordonă armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică.        

În Rusia și în spațiul ex-sovietic, dar și prin unele medii din Occident, se susţine o variantă a istoriei în care România este portretizată ca un stat care a comis o agresiune împotriva unui stat suveran, asociindu-se în acest sens cu Germania nazistă. Niciun cuvințel despre agresiunea sovietică anterioară care a dus la răpirea Basarabiei, Bucovinei și Herței! Această teorie a ajuns să fie vânturată destul de des și prin spațiul public românesc (și încă mai este, mai ales acum...), mai ales după apariția în peisajul public din țara noastră a „idioților utli” Moscovei. 

Pe 22 iunie, de ambele părţi ale graniţei de vest a URSS (circa o mie de kilometri, de la Marea Baltică până la gurile Dunării) era concentrat un număr enorm de trupe şi material militar. Din est, se deplasau către graniţa de vest a URSS alte mijloace tehnice, precum şi alte milioane de militari deja mobilizaţi, din cei peste 25 de milioane pentru care existau deja planuri de mobilizare.

„Operaţia Barbarossa” a început în zorii zilei de 22 iunie 1941. Armatele germane şi ale aliaţilor acestora au pătruns în Rusia Sovietică pe un front de 1.600 de kilometri. Panzer-ele germane au fost vârful de lance al acestui atac în faţa unei defensive total nepregătite, folosind tactica încercuirii pentru a șoca liderii sovietici: sute de mii de soldaţi ruşi se vor preda fără luptă, conştienţi de inutilitatea luptei. În timpul războiului rece, sovieticii au considerat acest atac ca fiind unul surpriză, în ciuda faptului că au existat în permanenţă semnale în acest sens: pregătirile germane începute cu câteva luni înainte, semnalele de alarmă trase de Lavrenti Beria şi de superspionul Richard Sorge.  Participarea armatei române în războiul declanşat de Germania împotriva URSS, s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu, înțelegere care a avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941. În niciunul din documente, România nu a fost  menţionată ca aliată, dacă cineva este chiar curios! La 22 iunie 1941, Germania a atacat URSS, fostul ei aliat de război şi complice de cotropiri de până atunci, România angajându-se, potrivit înţelegerilor convenite în precedentele zece luni, alături de trupele germane.

În noaptea de 21- 22 iunie, ora 3:00, armatele româno-germane au declanşat operaţiile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică.  În zorii zilei de 22 iunie,  Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..„. Pentru România începea „Războiul Sfânt”, cum a fost denumit în propaganda oficială antonesciană, război care a avut un caracter anti-comunist, drept şi naţional, bucurându-se de aprobarea întregului popor. Cel puţin la început…Deşi nu fusese consultat în legătură cu declanşarea ostilităţilor militare, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu (în prima zi de luptă) o telegramă prin care îşi exprima acordul cu acţiunea întreprinsă şi ura militarilor români „sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului”. Declaraţii de adeziune la acţiunea întreprinsă de conducătorul statului au făcut şi liderii principalelor partide politice, reprezentanţii Patriarhiei şi Academiei Române, precum şi ai altor instituţii reprezentative ale statului, precum și foarte mulţi dintre comandanţii de mari unităţi române, care şi-au exprimat sentimentele patriotice şi şi-au mobilizat subordonaţii prin înflăcărate chemări la îndeplinirea datoriei faţă de ţară.

La 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi pe front era de 325.685, organizați în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, trei brigăzi de munte, trei brigăzi de cavalerie şi două brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau cinci divizii de infanterie germane. Dintre membrii conducerii armatei române trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecerii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încadrate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Principalul său efort la declanşarea „Operaţiei Barbarossa” urma să aibă loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina, până să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că, în ochii comandanţilor germani, potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat... Și poate că aveau dreptate! De aceea, marea majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflându-se, în principal, doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu a fost o barieră chiar atât de formidabilă, în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupând câteva poduri intacte peste acest râu, încă de la începutul războiului. Pentru operaţiile din Bucovina de Nord şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă) erau desemnate Armata 11 Germană (comandată de general – colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 Române).

Un mare aport în această luptă l-a avut starea de spirit care domnea în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un caracter de masă, un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere solicitând reîncadrarea în armată. Numărul mare de cereri l-a determinat pe generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naţionale, să dea un comunicat prin care ruga populaţia „să nu mai facă astfel de cereri” şi să recomande ca fiecare „să-şi facă datoria în sfera de acţivitate, acolo unde se găseşte, contribuind astfel mai bine şi uşurând efortul pe front”. Între voluntari s-au aflat tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni de rând. Numeroşi au fost şi militarii răniţi care după vindecare au refuzat să fie evacuaţi în ţară, sau să efectueze concediul legal de recuperare, cerând să fie trimişi din nou pe front pentru „a-şi face datoria până la capăt”.

În acest context, naţiunea română şi armata sa au acţionat exemplar pentru eliberarea teritoriilor răpite de sovietici cu un an în urmă. Operaţia de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes, încheindu-se la 26 iulie 1941. În cele 35 de zile de lupte, pierderile înregistrate (până la 31 iulie) s-au ridicat la 24.396 militari (5.011 morţi, 13.987 răniţi şi 4.487 dispăruţi. Un rol decisiv în restabilirea graniței pe Nistru l-a avut Armata 11 Germană, Ion Antonescu (și nu numai el) recunoscând, chiar atunci, că fără contribuție germană, Basarabia și nordul Bucovinei nu ar fi putut fi readuse la patria-mamă. Bucuria a fost mare atunci în întreaga ţară. Pretutindeni, pe imense pancarte, se putea citi „Români, dreptatea învinge!”, dar şi „Nici o brazdă nu se uită!”. Aluzia la Transilvania ocupată de unguri era evidentă. 

Propaganda sovietică (astăzi, cea rusă...) şi mulţi istorici occidentali indică data de 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România) drept dată a intrării URSS în cel de-al doilea război mondial. De fapt, e mai mult decât evident și real că al doilea război mondial începuse pe 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, iar Uniunea Sovietică s-a alăturat invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi, totuşi, Uniunea Sovietică pretindea că a participat la războiul mondial abia din data de 22 iunie 1941! Este o minciună sfruntată! Istoriografia rusă (şi nu numai) pretinde că în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică ar fi fost…neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al doilea război mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era neutră? A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Să ne mai amintim și că, pe 30 noiembrie 1939, „neutra” Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, „neutra” Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.Tot ca un act de „neutralitate”, în toamna anului 1939, Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus pe teritoriul acestora instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de „neutralitate”, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar, dacă nu ar fi făcut-o, cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de „neutralitate” manifestat sub forma unui război. 

Uniunea Sovietică îşi motivează „neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia, pe 9 aprilie 1940, Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere...neutralitatea. Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi, Uniunea Sovietică pretindea că a fost neutră şi că doar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial...

Surse:

Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009

http://stiri.tvr.ro/soldati-va-ordon-treceti-prutul-razboiul-pentru-reintregirea-romaniei_59644.html#view

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/09/documentar-participarea-romaniei-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-10-14-42

https://www.academia.edu/4055511/Cornel_Jurju_-_Opinia_publică_și_intrarea_României_în_al_doilea_război_mondial_22_iunie_1941_

http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/22-iunie-1941-operatiunea-barbarossa-238358.html/

http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/06/22/22-iunie-1941-romania-a-intrat-in-razboi-impotriva-ursspentru-eliberarea-basarabiei-bucovinei-de-nord-si- a-tinutului-herta/

$$$

 S-a întâmplat în 22 iunie1949: La această dată, s-a născut Meryl Streep, actriţă. Mary Louise Streep, cunoscută sub numele Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film.Nominalizată pentru un număr record de 21 Academy Awards, actrița a fost recompensată de trei ori cu prestigioasa statuetă (în 1979, pentru rolul Johanna Kramer din filmul Kramer contra Kramer, în 1982, pentru rolul Sofiei din filmul Alegerea Sofiei și în 2011 pentru rolul Margaret Thatcher din filmul The Iron Lady).

Meryl Streep a fost nominalizată de 31 de ori Golden Globe, câștigând opt - mai multe nominalizări și câștiguri decât orice alt actor sau actriță din întreaga istorie a premiului. Streep a fost recompensată cu primirea a trei Primetime Emmy Awards, respectiv nominalizată de 15 ori pentru Premiul BAFTA și de 17 ori pentru Screen Actors Guild Awards, câștigând fiecare de două ori. 

Adesea descrisă ca fiind „cea mai bună actriță a generației sale” ("the best actress of her generation"), Meryl Streep este de asemenea recunoscută pentru versatilitatea sa interpretativă de tip „cameleonic” și, în particular pentru adaptarea și credibilitatea cu care folosește diferite accente ale diferitelor limbi native ale personajelor interpretate.

S-a născut în Summit, New Jersey, S.U.A. Mama sa, Mary Wolf, a fost editor, artist, iar tatăl său, Harry William Streep, un farmacist dedicat. Mai are doi frați, Dana și Harry. Meryl Streep are strămoși germani, suedezi și britanici.A crescut în Bernardsville, New Jersey și a studiat la Liceul Bernards. A terminat Colegiul de Artă Dramatică în 1971, unde a absolvit cum laude. S-a mutat mai târziu la Yale School of Drama. Aici a interpretat numeroase roluri de compoziție, de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, în scaunul cu rotile. Încă de pe atunci, profesorii săi au apreciat că „este destinată să fie cea mai bună". Streep și-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville, iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season. În același an 1977, ea a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave. Meryl Streep este una dintre cele mai educate vedete de la Hollywood: are masteratul în Fine Arts, obținut la presigioasa Universitate Yale School of Drama, în 1975.

În ciuda calității de superstar, Meryl Streep a reușit să ducă o viață personală liniștită. Actrița a avut o relație de trei ani cu actorul John Cazale, înainte ca acesta să moară de cancer la plămâni în 1978. Streep a mărturisit că niciodată nu a trecut peste moartea iubitului ei de atunci și că a suferit enorm. După doar șase luni de la moartea lui Cazale, Streep s-a căsătorit cu un alt bărbat – sculptorul Don Gummer. Împreună au patru copii – un băiat muzician, Wolfe Gummer și trei fiice, dintre care două actrițe și un model. Cu un record de 21 de nominalizări la Oscar, dintre care trei câștigate, Meryl Streep nu poate fi numită altfel decât o legendă a cinematografiei mondiale. În vârstă de 69 de ani, actriță a bifat o carieră de peste 50 de ani în lumea filmului, fiind și în prezent la fel de ofertată cu roluri ca în anii ’80 sau ’90. Meryl Streep joacă la fel de bine și rolurile de mamă și soție: e căsătorită de 40 de ani cu același bărbat și are patru copii –  trei fete și un băiat. Una dintre fiicele sale, Mamie Gummer, este și ea actriță și îi seamănă perfect. 

Viața lui Meryl Streep se contopește cu istoria Hollywoodului din ultimii 50 de ani. Pe lângă cele trei Oscăruri câștigate pentru prestația sa din „Kramer vs. Kramer”, „Sophie’s Choice” și „The Iron Lady”, Meryl Streep a mai fost recompensată cu opt Globuri de Aur și cu trei Premii Emmy.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/meryl-streep-2611/

https://www.biography.com/actor/meryl-streep

https://biografieonline.it/biografia-meryl-streep

https://books.google.ro/books?id=89W0QMDjA7gC&pg=PA71&redir_esc=y#v=twopage&q&f=false

https://www.ro.biography.name/actori/109-sua/619-meryl- streep-1949

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1963: La această dată, a plecat să cânte în eternitate cântăreaţa Maria Tănase. Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, care porneşte de sub Dealul Mărţişorului şi se întinde până în câmpia Abatorului, cartierul Tineretului din zilele noastre, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase, originar din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei şi al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu. Tatăl său era, la rândul său, un talentat artist, cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de operetă şi operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din propria grădină.

În anul 1921, Maria Tănase îşi face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari. Apare, din nou pe scenă, la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” (Liceul „Ion Heliade Rădulescu”), unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să abandoneze şcoala şi să muncească, alături de familia sa, la grădină.La vârsta de 15 ani, s-a înscris la concursul Miss România, unde nu a avut succes, picând proba costumelor de baie, iar în anul 1929 se îndrăgosteşte de un medic cu care a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, o intervenţie care i-a marcat existenţa şi care, se spune, i-a răpit, pentru tot restul vieţii, fericirea de a avea un copil. Ba mai mult, după finalul primei relaţii nefericite de dragoste s-a apucat şi de fumat, un viciu care, în cele din urmă, avea să îi ruineze cariera şi viaţa.

În anul 1930 se angajează casieriţă la un birt, unde obişnuia să şi cânte, fiindu-i descoperit talentul de către publicistul şi regizorul de teatru Sandu Eliad, primul ei protector şi cel care avea să o introducă în lumea literar-artistică a oraşului. În luna mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”, condus de Constantin Tănase, şi este distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, condus de N. Kirițescu, unde a debutat la 2 iunie, în acelaşi an. La Cărăbuş, maestrul Constantin Tănase îi alege drept nume de scenă Mary Atanasiu sau Elise Lamé. Aici a fost descoperită de folcloristul Harry Brauner, care a i-a anticipat imensul talent şi i-a pregătit, cu atenţie, lansarea.

În toamna anului 1934 este prezentată lui Constantin Brăiloiu, care-i recunoaşte marele talent şi care îi sugerează să se inspire, pentru repertoriu, din Arhiva de folclor pe care acesta o înfiinţase. În acelaşi an dramaturgul Tudor Muşatescu o recomandă unui bun prieten care deţinea o „ fabrică de discuri” – „Lifa Record” – , unde imprimă Romanţa Mansardei, autor Nelu Mânzatu (Nello Manzatti), iar graţie vocii de excepţie a Mariei Tănase amicul lui Muşatescu scapă de faliment, iar „Mansarda” devine şlagăr.Au urmat, apoi, noi înregistrări la reprezentanţele bucureştene ale studiourilor „Tomis” şi „Columbia” din Viena. În anul 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal.

În anul 1936, ea imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, în acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, la Casa de discuri „Columbia”. Duminică, 20 februarie 1938, are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase, în cadrul emisiunii „Ora satului”, fiind acompaniată de taraful condus de violonistul Ion Matache din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar.La ora 15:00, crainicul postului Radio Bucureşt anunţă: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultaţi patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreaţă Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria a cerut să fie ascultată: „Dacă vă place, vă rog să-mi daţi voie să cânt şi eu” …  şi a cântat, „pe viu” un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”.

Debutul radiofonic al Mariei Tănase a fost deosebit de apreciat în cronicile muzicale ale vremii, iar auditoriul radiofonic a fost realmente impresionat de talentul artistei.După momentul debutului, Maria Tănase a continuat să fie programată aproape săptămânal la postul public de radio, la fiecare emisiune fiind acompaniată de două, trei şi chiar patru tarafuri, interpretând piese muzicale folclorice din toate regiunile ţării.În acelaşi an, la 17 august, artista susţine un recital la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte – la jubileul de 30 de ani – , unde prestaţia sa artistică de excepţie îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea măiastră”. În acelaşi an, primeşte un contract cu faimosul restaurant „Luxandra”, unde  seară de seară interpretează melodii populare, cu diferite formaţii de lăutari, inclusiv cu ansamblul condus de violonistul şi dirijorul Petrică Moţoi.

 În anii ’30 – ’40, ea cânta, pe onorarii uneori colosale, în cârciumi celebre, precum „Café  Wilson”, „Capşa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun” – locul preferat al unor celebrităţi ale lumii literare precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat, care o ascultau cu o nepreţuită bucurie. Însă şi în viaţa extra-artistitică, Maria Tănase frecventa astfel de locuri, mai ales „Capşa”, unde se întâlnea cu prietenii şi unde gusta din bucatele preferate –mâncăruri una şi una -, şi unde gusta cu plăcere din vinul de calitate al casei.Şi tot în 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în septembrie lansează, în spectacolul „Constelația Alhambrei”, cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu, care la scurtă vreme aveau să fie imprimate la „Columbia”. Tot în spectacolele de revistă ale Tetrului Alhambra, Maria Tănase interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, sau negro spirituals.

În aceeaşi perioadă, participă, la radio, la programul „Cântece populare în ritm de jazz”, împreună cu formaţia dirijată de Steve Bernard. Şi tot anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase cu sculptorul Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile acestuia, şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Acesta a invitat-o pe Maria Tănase să facă o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndrăgostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.

Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.

După ce un juriu din care făceau parte compozitorul Mihail Jora şi Constantin Brăiloiu o selectează, la 16 aprilie 1939 ea reprezintă România, alături de naistul Fănică Luca şi de orchestra lui Grigoraș Dinicu, la Expoziția Universală de la New York – unde au mai fost prezenți George Enescu, profesorul Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși – , şi unde susţine spectacole atât la Casa Românească – pavilionul României în cadrul expoziţiei, cât şi, în cadru privat, în faţa fostului preşedinte american, Herbert Hoover, şi a celui în exerciţiu, Franklin Delano Roosevelt, dar şi a altor personalităţi precum celebrul Yehudi Menuhin sau André Gide.În același perioadă, americanul Ben Smith, supranumit regele aluminiului, o cere în căsătorie și îi propune să meargă cu el în SUA. Plecarea ei, care era programată în iunie 1940, ar fi însemnat fuga de război, aşa că Maria a ajuns doar până în Italia înainte de a se răzgândi.

În vremea legionarilor (octombrie 1940 – ianuarie 1941), Maria Tănase devine indezirabilă, iar Garda de Fier distruge toate înregistrările existente cu aceasta în arhiva radioului, unul din motive fiind că „distorsionau folclorul românesc autentic”, însă realitatea arăta motive profund antisemite, îndreptate împotriva unor mentori sau apropiaţi ai artistei, precum folcloristul Harry Brauner, cel care a avut o contribuţie remarcabilă la realizarea carierei şi repertoriului artistei, sau jurnalistul Stephan Roll. Legionarii au distrus cu toporul tiraje întregi de plăci de gramofon cu muzică înregistrată de Maria Tănase, matrițe de la casele de discuri aflate în țară și matrițele primelor piese înregistrate la Societatea Română de Radiodifuziune.

Imediat după ce i se permite să cânte, participă la un turneu de propagandă românească în Turcia, în Ankara şi la Istanbul, care erau locurile de întâlnire al agenţilor secreţi, iar la Teatrul Taksim înregistrează un succes imens, impresionând spectatorii cu melodii din folclorul local. Imediat, guvernatorul Capitalei turce, Sulfikidar, îi propune artistei un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Buyuk-Ada şi un post de cercetător la Institutul Etnografic, însă artista refuză cu eleganţă şi revine în ţară.A urmat o nouă idilă a artistei, cu sculptorul Constantin Anghel, după ce s-au întâlnit şi s-au plăcut, la o petrecere. Anghel i-a cerut să-i pozeze pentru un bust şi Maria a ajuns ca muză în atelierul acestuia, la scurtă vreme relaţia celor doi finalizându-se.

În perioada în care Maria Tănase cânta la Casa Capşa, îl cunoaşte pe jurnalistul francez Maurice Negre, de care se îndrăgosteşte pe loc, ei fiind, pentru ceva vreme, unul din cuplurile celebre ale capitalei. Însă Maurice Negre avea să fie arestat sub acuzaţia de spionaj, fiind apoi condamnat la zece ani de închisoare. Maria şi-a vândut toate bijuteriile şi blănurile, în speranţa că, cu banii obţinuţi va reuşi să-şi scoată iubitul din închisoarea de la Aiud. Există interpretarea că, în schimbul eliberării acestuia, Maria ar fi acceptat chiar să joace rolul de spion, însă cert este că după eliberare Maurice a revenit în ţara natală, relaţia lor s-a încheiat, iar după război, când artista ajunsese să fie persecutată de regimul din ţară, i-a scris fostului iubit solicitându-i ajutorul, însă scrisorile celei care îl ajutase au rămas fără răspuns…

În anii războiului, Maria Tănase participă, alături de mari artişti precum George Enescu, George Vraca sau Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniţi sau la unităţile militare, unul dintre acestea fiind serbarea Pomului de Crăciun la Regimentul de Gardă Călare, la care au asistat Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Mareşalul Ion Antonescu, precum şi alţi membri ai guvernului. În luna ianuarie 1944 debutează în opereta „Mascota”, de Edmond Audran, alături de tenorul Ion Dacian şi sub bagheta dirijorului Egizio Massini, apoi are apariţii în roluri principale şi în piese montate la Teatrul Municipal, cum sunt „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Nana”, de Émile Zola sau „Opera de trei parale”, a lui Bertolt Brecht. Apare, apoi, şi la Ateneu, în montarea „Axel la porţile raiului”, de Paul Morgan şi Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky.

În decembrie 1950, Maria Tănase s-a căsătorit cu Clearch Raul Victor Pappodopulo-Sachelarie (cunoscut drept Clery Sachelarie), un moşier şi jurist cunoscut, cu 13 ani mai mare decât ea, care îi fusese confident cu multă vreme înainte. Despre acesta, „gurile rele” spuneau că este un cartofor care i-a tocat artistei averea, în timp ce îi tolera acesteia toate excesele, chiar şi cele amoroase, însă, confom biografilor, confidentul Mariei timp de mai mulţi ani ar fi iubit-o sincer încă de la prima întâlnire, dar a preferat să aştepte până când diva cântecului popular românesc a acceptat să îi devină soţie.În anul 1952, Maria profesează la noua catedră de cânt popular, la Școala medie de muzică nr. 1 din București, unde le-a îndrumat pe viitoarele cântăreţe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, sau Natalia Șerbănescu. În anul 1955 este laureată a Premiului de Stat, iar doi ani mai târziu primeşte titlul de Artist Emerit.

În anul 1957, Brâncuşi a murit, iar Maria Tănase l-a plâns cum numai o femeie care l-a iubit toată viaţa putea să o facă. A dorit atunci să ridice în memoria lui Brâncuşi o şcoală de muzică folclorică la Târgu Jiu şi visa să se stabilească în oraşul în care Brâncuşi ridicase Poarta Sărutului şi să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin intermediul şcolii, însă toate acestea nu s-a realizat. În decembrie 1957, ea este distribuită, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic, în coproducţia româno-franceză „Ciulinii Bărăganului”, după romanul lui Panait Istrati.

Între 1953 şi 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. Pe parcursul carierei, a fost acompaniată de cele mai bune orchestre, tarafuri şi instrumentişti: Petrică Moţoi, Mitică Mâţă, Costică Tandin, Grigoraş Dinicu, Victor şi Nicuşor Predescu, Ionel Banu, Henry Mălineanu, orchestra „Electrecord”, Ştefan Bungeanu, Vasile Constantin (la clarinet), Fărâmiţă Lambru (la acordeon), Fănică Luca (la nai), Ion Voicu (la vioară) sau Theodor Cosma (la pian).

Trebuie spus şi că Maria Tănase a refuzat să lucreze pentru Securitate, fiind apoi urmărită permanent, şi etichetată drept „element care manifestă duşmănie pentru regimul nostru”. A fost curtată de multe servicii de spionaj, fiind menţionate cel englez, francez şi german, iar conform unor istorici, există date conform cărora a făcut parte din grupul de agenţi al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI), din timpul Mareşalului Ion Antonescu – alături de Zaharia Stancu şi Mihai Beniuc – facilitându-i acestuia, se pare, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani.În anul 1959, Maria susținea ultimul ei turneu peste hotare, în Bulgaria.

În anul 1960, în condiţiile în care nu a putut avea copii, Maria Tănase a „adoptat” o tânără cântăreaţă din Banat, pe nume Minodora Nemeş, în vârstă de 17 ani, pe care o numea „fata mea”. La începutul primăverii lui 1963, aflată în turneu cu Taraful Gorjului la Hunedoara, Mariei Tănase i se face rău pe scenă, iar după analize se descoperă că suferă de cancer pulmonar. După câteva zile de pauză, reia totuşi, turneul, timp de două săptămâni. Epuizată, îşi anulează apoi concertele, rugând-o pe Mia Braia, sora Ioanei Radu, să o suplinească, iar la 2 mai ajunge la București, fiind internată de urgenţă. Când şi-a simţit sfârşitul aproape, ea a chemat notarul şi i-a dictat testamentul, în care şi-a implorat nepoţii să nu fumeze niciodată şi a solicitat să nu i se transforme înmormântarea într-un circ: „După moarte, corpul nescăldat, numai şters cu alcool să fie la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăşi albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se butonează în spate. Pe cap să-mi puna pichetul de colţar alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi”. La 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria Tănase trece la Domnul, la Spitalul Fundeni. Nu a dorit parastase şi „mascaradă”, însă ceruse doar o pernă cu petale de trandafir.

Corpul neînsufleţit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu naţional, şi a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o iubeau şi o admirau în mod deosebit.Şi-a mai dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să îşi potolească setea. A fost premiată post-mortem la Académie Charles-Cros de la Paris, în anul 1965, cu Grand Prix du Disque.

Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase”, ca un omagiu adus marii cântăreţe, iar de-a lungul anilor, în mai multe oraşe din ţară, artere importante din Bucureşti, Craiova, Iaşi şi chiar Chişinău au primit numele marii artiste. În Fonoteca de Aur a Radioului există un singur interviu cu Maria Tănase, datat 8 ianuarie 1960. Artista era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească de data aceasta despre locul în care s-a născut, de unde şi cum îşi culege cântecele, cum le prelucrează, ce repertoriu are… Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

https://folclor-romanesc.ro/maria-tanase-biografie/

https://www.dcnews.ro/maria-tanase-i-marile-iubiri-ce-nu-tia-i-despre-pasarea-maiastra_614866.html

http://www.lautari.ro/maria-tanase-biografie/

https://radioromaniacultural.ro/portret-maria-tanase-un-fenomen-unic-in-muzica-romaneasca-debutul-la-radio-si-dragostea-pentru-brancusi-repere-ale- unei-existente-fascinante/

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie…

- 972: Inaugurarea uneia dintre cele mai mari moschei musulmane din lume, Al-Azhar, la Cairo, în Egipt.

- 1498: Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate aşezările şi cetăţile din Galiţia, până aproape de Cracovia.

- 1675: Crearea Observatorului Regal din Greenwich – Marea Britanie.Prin acest loc trece meridianul 0.Greenwich fost înscris în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. După cum se ştie, longitudinea se determină calculând distanţa spre est sau vest de la primul meridian (zero), sau de la meridianul Greenwich.Dar de ce şi de cand s-a decis sa se adopte ca meridian 0, meridianul Greenwich? Decizia a fost luată în octombrie 1884 în timpul Conferinţei Internaţionale a Meridianelor, organizată la Washington de preşedintele Statelor Unite, Chester Arthur.Au luat parte la aceasta conferinţă reprezentanţii a 25 de naţiuni.Conferinţa a fost necesară pentru a se ajunge la o conventie , acceptată universal, care să pună capăt diferitelor standarde utilizate în lume pentru cartografie şi pentru navigaţie.De fapt, până în 1884, erau utilizate în funcţie de ţări, diferite meridiane fundamentale:  meridianul de Fier( insulele Canare), acela de la Paris, acela de la Greenwich, din Monte Mario de la Roma, Pisa, Copenhaga, Ierusalim, San Petersburg şi Filadelphia.Aşa s-a decis că primul meridian să fie aceala care trecea prin  Observatorul Greenwich, care se găseste la periferia Londrei. Motivul pentru care a fost ales Greenwich a fost şi acela de a da o recunoştinţă a funcţiei istorice pentru care a fost creat în 1675 observatorul: adica să rezolve problema determinării longitudinii pe mare.

- 1757: S-a născut George Vancouver (1757-1798), navigator şi ofiţer britanic, care a avut un rol important în expediţiile de cercetare a coastei nord-americane la Pacific de la California, Oregon, Washington şi British Columbia până la Alaska. El a explorat şi coasta de sud-vest australiană. Numele lui îl poartă oraşul canadian Vancouver ca şi insula Vancouver.

- 1767: S-a născut Wilhelm von Humboldt, filolog, lingvist, filosof, scriitor şi om politic german; întemeietorul Universităţii din Berlin (1810); adept al unificării Germaniei şi al unor reforme liberale (m. 1835) 

- 1805: S-a născut Giuseppe Mazzini, om politic italian, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a poporului italian (Risorgimento - în traducere „Renaşterea Italiei”); rol însemnat în Revoluţia de la 1848-1849 din Italia (m. 1872)

-1815: Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei(1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena.Sfânta Elena este o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii. Face parte ca teritoriu dependent din Teritoriile britanice de peste mări.Insula a fost descoperită de portughezul João da Nova pe data de 21 mai 1502. În amintirea acestei zile, insula a primit numele împărătesei Elena, sărbătorită în calendarul romano-catolic pe 21 mai.Insula a devenit faimoasă ca loc de exil pentru imparatul francez Napoleon Bonaparte între1815 şi moartea sa în 1821.Napoleon Bonaparte a stat în localitatea Longwood, unde se găseşte şi casa-muzeu. Domeniul în care Napoleon a rezidat între 1815-1821 este proprietare a guvernului francez, din 1858.

- 1864: S-a născut Hermann Minkowski, matematician german de origine lituaniană; contribuţii importante în domeniul teoriei numerelor (a dezvoltat teoria geometrică a numerelor), al fizicii matematice şi al teoriei relativităţii (m. 1909)

- 1874: S-a născut Constantin Orghidan, inginer şi pasionat colecţionar (monede, sigilii, obiecte arheologice ş.a, pe care le-a donat Academiei Române) (m. 1944). 

-1887: S-a născut Sir Julian (Sorell) Huxley, biolog (a influenţat dezvoltarea embriologiei moderne) şi filosof englez; primul director al UNESCO(1946-1948) (m. 1975) 

- 1898: S-a născut scriitorul german Erich Maria Remarque.)Erich Maria Remarque (născut Erich Paul Remark; n. Osnabrück, Germania - d. 25 septembrie 1970, Locarno,Elveţia) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea.

- 1902: S-a născut matematicianul Alexandru Ghica, fondator al şcolii române de analiză funcţională; membru titular al Academiei Române din 1963. Alexandru Ghika (n. Bucureşti - m. 11 aprilie 1964, Bucureşti), a fost un academician, matematician şi pedagog român, fondatorul şcolii româneşti de analiză funcţională. Cât timp a durat Academia de Ştiinţe din România, Ghika a fost membru corespondent al acesteia (din 1935), iar mai târziu, în 1938 a fost ales membru titular. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948 şi membru titular din 1963.  A introdus în învăţământul românesc studiul analizei funcţionale - disciplină până atunci nouă pe plan mondial. A introdus, în această specialitate, o serie de noţiuni noi, aşa cum ar fi puncte periferice şi puncte interstiţiale, preluate apoi în tratate din întreaga lume.

- 1906: S-a născut Billy Wilder (Samuel Wilder), regizor american, laureat a şase premii Oscar, considerat un maestru al comediei americane.Billy Wilder a semnat regia unor filme precum Şapte ani de căsnicie, în care apare celebra scenă cu Marilyn Monroe în rochie albă, deasupra unei guri de metrou,Unora le place jazzul, Sunset Boulevard, filmul care l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari regizori de la Hollywood.Născut în Sucha, Austro-Ungaria (în prezent Sucha, Polonia) a sosit la Hollywood în 1933.Primul succes semnificativ în America a fost în 1939 cu Ninotchka (Greta Garbo).

 - 1910: S-a născut inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic - Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume - Z3 (m. 1995)

- 1913: A murit Şt. O. Iosif, poet, prozator, dramaturg şi eseist (n. 1875).

- 1936: S-a născut actorul american de film Kris Kristofferson

- 1940: Este creat Partidul Naţiunii, partid unic, totalitar, care a înlocuit partidul Frontul Renaşterii Naţionale, sub conducerea supremă a regelui; reprezintă o încercare de ultimă oră a lui Carol al II-lea de a se alinia, pe plan intern, la noua balanţă de forţe de pe continent, înclinând în favoarea Reichului (dizolvat la 11 septembrie acelaşi an) . La 16.XII.1938 se înfiinţase, prin Decret-lege, Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid "de masă" din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea; şeful suprem al FRN era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea paramilitară „Straja ţării"

- 1941: Al Doilea Război Mondial:

- Sovieticii încep execuţii în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuţiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruţaţi. Trei mii dintre prizonieri erau ucrainieni.

- Germania începe Operaţiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS, fără declaraţie de război. Declaraţia lui Winston Churchill cu privire la sprijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei (printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al Rusiei din 13.VII.1992, această dată este marcată ca Zi în memoria apărătorilor patriei)

- 1941: România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS; Ion Antonescu ordonă armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică 

- 1944: S-a născut actorul austriac de film Klaus Maria Brandauer

-1949: S-a născut Meryl Streep, actriţă americană de film. Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriţă Meryl Streep (n. 22 iunie 1949) este o actriţă americană, laureată a premiului Academy Award.A lucrat în teatru, televiziune şi film. Streep şi-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season.În acelaşi an 1977 a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda şi Vanessa Redgrave.

- 1950: S-a născut Adrian Năstase, om politic social-democrat; fost prim-ministru al României (2000-2004); preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (din februarie 2008); preşedinte al PSD (iunie 2001 - aprilie 2005); preşedinte executiv al PSD (aprilie 2005 - ianuarie 2006); preşedinte al Camerei Deputaţilor (1992-1996; decembrie 2004 - martie 2006) 

- 1952: S-a născut violonistul de origine română Sherban Lupu, stabilit în SUA 

- 1953: S-a născut cântăreaţa/actriţa americană Cyndi Lauper (Cynthia Ann Stephanie Cyndi Lauper), laureată a Premiului Grammy şi Premiului Emmy.

- 1961: S-a născut Jimmy Sommerville, vocalist şi compozitor britanic

- 1961: Premiera filmului „Tunurile din Navarone” 

- 1963: A murit cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase (n. 1913). Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din mai toate regiunile României. Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universităţii populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumeşte Pasărea măiastră.

- 1964: S-a născut Dan Brown, romancier american; cunoscut mai ales datorită best-seller-ului „Codul lui Da Vinci".Editura RAO este iniţiatoarea „Fenomenului Dan Brown” în România şi a publicat seria completă de romane aparţinând autorului: „Codul lui Da Vinci”, „Fortăreaţa digitală”, „Îngeri şi demoni”, „Conspiraţia” , „Simbolul pierdut” .

- 1965: A murit David O. Selznick, producător american de film (n. 1902).Este cunoscut ca fiind producătorul celebrului film Gone With The Wind (Pe aripile vântului), care i-a adus premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film. Nu numai că Pe aripile vântului are cele mai bune încasări ale tuturor timpurilor (raportat la banii de astăzi) dar a câştigat încă şapte premii Oscar şi două premii speciale. Selznick va intra în istorie câştigând Oscarul de două ori consecutiv pentru Cel Mai Bun Film (Pe aripile vantului (1939) şi Rebecca (1940)).

- 1966: S-a născut regizorul şi scenaristul Alexandru Solomon

- 1969: A murit Judy Garland, actriţă americană (n. 1922)

-1971:A murit botanistul George Bujorean; unul dintre fondatorii ecologiei experimentale româneşti (n. 1893)

- 1974: A murit Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (n. 1892)

- 1975: A murit artista decoratoare Mimi Podeanu (n. 1927)

- 1984: A murit regizorul britanic de film Joseph Losey (n. 1909)

- 1987: A murit Fred Astaire actor de film, dansator şi coregraf american (n. 10 mai 1899, Omaha, Nebraska – d. Los Angeles, California), după numele lui de botez Frederick Austerlitz.

- 1989: A murit tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (n. 1910)

- 1990: A murit Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908). Ilia Mihailovici Frank  a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958 împreună cu Pavel Alexeevici Cerenkov şi Igor Tamm, tot din Uniunea Sovietică. Meritul lui Frank a constat în explicarea fenomenului de radiaţie Cerenkov.

- 1992: A apărut, sub conducerea redacţională a publicistului Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului „Evenimentul zilei" 

- 1992: A murit Virgil Gheorghiu, scriitor francez de origine română; după 23 august 1944 pleacă în Occident; în 1946 începe studii de teologie la Heidelberg/RFG; în 1948 se stabileşte la Paris, unde va deveni, în 1963, preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris (n. 1916) - 20 de ani

- 1995: România a depus, în cadrul unei ceremonii la Paris, cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană; demersul a fost precedat de o întâlnire a întregului spectru politic românesc, care a semnat, cu o zi în urmă, „Declaraţia de la Snagov" (la 1.II.1995 a intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană, Acord semnat la 1.II.1993). La 25.IV.2005 a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru cele două ţări; de la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV 2005); în prezent numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27

- 2002: A murit scriitoarea americană Ann Landers (n. 1918) 

- 2008: A murit scriitorul elveţian de limbă germană Gerhard Meier; a înce put să scrie la vârsta de 54 de ani (n. 1917)

$$$

$$$

 BASTARNII

Bastarnii au fost un popor germanic, care a fost format din 3 triburi diferite Atmonii, Sidonii si Peucinii. Originari din nordul Europei, la fel ca majoritatea popoarelor germanice, au avut o prezenta extrem de ciudata pe teritoriul Romaniei de astazi. Prima lor migratie ii aduce pe teritoriul actual al Ucrainei de est. Doua triburi Bastarne migreaza spre Moldova de astazi, unul din ele se aseaza in nordul Moldovei in vecinatatea Dacilor Carpi, al doilea se aseaza mai jos in vecinatatea provinciei Romane Moesia inferioara, fiind tolerati de romani in aceasta zona. Spre sfârşitul secolului II î.Hr., bastarnii s-au strămutat pe teritoriul Moldovei de azi, până la Dunăre şi Marea Neagră. Munţii Moldovei erau cunoscuţi geografilor antici sub numele de Alpii Bastarnici.

Prima menţiune a bastarnilor datează din jurul anului 200 î.Hr., când geograful Demetrios din Callatis, descriind ţinuturile de la nord de gurile Dunării, îi întâlneşte aici, “veniţi din alte părţi”. Istoricul Pompeius Trogus relatează despre luptele dintre bastarni şi daci. Deranjand probabil activitatile lui Burebista de a unifica toate triburile dacice si plasandu-se teritorial intre dacii din Transilvania, Muntenia si dacii Carpi, regele dac se va lupta cu ei si invingandu-l pe regele bastran Oroles ii goneste spre nordul Ucrainian. Deşi nu se ştie precis când au avut loc aceste evenimente, este cert că Burebista (82 – 44 i.Hr) a fost cel care a pus capăt “primului episod bastarnic” din istoria Daciei.

Arheologic, bastarnii au fost identificati prin intermediul culturii Poienesti-Lukasevka create de ei si a carei arie de raspindire cuprindea bazinul superior al Siretului, podisul central al Moldovei si spatiul dintre Prut si Nistrul mijlociu. Ceramica indica relatii cu culturile Przeworsk de pe Vistula si Oder iar unele obiecte de podoaba si de port (fibule pomeraniene, coliere-coroana, paftale) vadesc legaturi cu zona din nordul Germaniei si Danemarca. Momentul patrunderii bastarnilor pe teritoriul Daciei este marcat de parasirea marilor cetati de pamint batatorit asa numitele valuri (Stincesti, Cotnari) de catre populatia autohtona (sfirsitul sec. III a. Chr.).

În contrast cu episoadul Oroles, două alte episoade ulterioare îi prezintă pe bastarni în aceeaşi tabără cu dacii. Aşa s-a întâmplat în 61 î.Hr., când bastarnii sosiţi în ajutorul geţilor sud-dunăreni au înfrânt sub zidurile cetăţii Histria oastea romană condusă de proconsulul Gaius Antonius Hybrida. Treizeci şi doi de ani mai târziu, romanii au reputat o victorie zdrobitoare, iar bastarnii, dupa moartea regele Deldon in acest razboi, au fost nevoiţi să se retragă la nord de Dunăre. Crassus, comandantul legiunilor învingătoare, continuand războiul contra regilor geţi din Dobrogea, Dapyx şi Zyraxes, dovedeşte că aceştia fuseseră aliaţi cu bastarnii. De altfel, potrivit lui Dio Cassius, în reşedinţa lui Zyraxes de la Genucla sunt gasite steagurile luate de la Gaius Antonius Hybrida, în bătălia de lângă Histria.

După victoria lui Crassus, bastarnii au pierdut şansa de a se menţine în prim planul istoriei regionale. De aici înainte, hegemonia lumii „barbare” de la nord de Dunărea de jos, a aparţinut pe rând dacilor, sarmaţilor, carpilor şi goţilor.

În cele din urmă, în jurul anului 282 d.Hr., împăratul Probus i-a învins pe bastarni şi a strămutat o sută de mii dintre ei la sud de Dunăre, în imperiu. Triburile Bastarnilor nordici vor fi asimilate partial de dacii Carpi si cele din Ucraina de catre Sciti si Sarmati. Secolul al II-lea III-lea d.Hr ii gaseste in sudul Dunarii alungati de catre împăratul Probus; aceasta este ultima menţionare a bastarnilor în izvoarele istorice. Important de mentionat ca bastranii si-au lasat o amprenta semnificativa in nordul Moldovei-Bucovina si sudul Basarabiei. O parte din traditiile cvasi-pagane din aceste regiuni isi au izvoarele din traditiile germanice ale bastranilor.

Surse:

Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, pp. 83-84.

Mircea Babeş, Bastarnii în răsăritul Daciei, în Istoria României, Bucureşti, 2001;

Mircea Babeş, Dacii si Bastarnii, in Memoria Antiquitaqtis, II, 1970, pp. 215-236;

WikiCommon under GNU

$$$

 ANTIMATERIA

În cartea și filmul Îngeri și Demoni, profesorul Langdon încearcă să salveze orașul Vatican de o bombă cu antimaterie. În Star Trek, Enterprise folosește antimateria pentru a călători mai repede decât viteza luminii. Dincolo de științifico-fantastic, antimateria este reală. Particulele de antimaterie sunt aproape identice cu omologii lor de materie, cu excepția că antimateria are o sarcină opusă particulei de materie și spin diferit.

Atunci când o particulă intră în coliziune cu antiparticula sa, cele două se anihilează, emițând raze gamma, fotoni de înaltă energie.

Chiar dacă bombele cu antimaterie și navele spațiale alimentate cu antimaterie țin doar de science fiction, există multe aplicații reale ale antimateriei.

Antimateria ar fi trebuit să anihileze toată materia în univers după Big Bang.

Big Bang-ul ar fi trebuit să creeze materie și antimaterie în cantități egale. Atunci când materia și antimateria se întâlnesc, se anihilează, lăsând în urmă doar energie. Deci, în principiu, nici unul dintre noi nu ar fi trebuit să existe.

Dar noi existam pentru că, în final, a existat o particulă de materie în plus pentru fiecare miliard de perechi de materie-antimaterie. Fizicienii încearcă să explice această asimetrie.

Antimateria este mai aproape de tine decât crezi.

Cantități mici de antimaterie continuă să cadă constant pe Pământ sub formă de raze cosmice. Aceste particule de antimaterie ajung în atmosfera noastră într-o cantitate de una până la 100 de particule pe metru pătrat. Oamenii de știință au observat, de asemenea, dovezi ale producției de antimaterie deasupra furtunilor.

Dar alte surse de antimaterie sunt chiar mai aproape de casa noastră. De exemplu, bananele produc antimaterie, eliberând un pozitron (antielectron) – echivalentul antimateriei a unui electron – la fiecare 75 de minute. Asta se întâmplă deoarece bananele conțin o cantitate mică de potasiu-40. Deoarece Potasiul-40 se dezintegrează, în timpul procesului scapă un pozitron. Și nu doar în banane găsim Potasiu-40, ci și în corpul nostru.

Oamenii au creat doar o cantitate mică de antimaterie

Anihilarea materiei-antimaterie are potențialul de a elibera o cantitate imensă de energie. Un gram de antimaterie ar putea produce o explozie de dimensiunea unei bombe nucleare. Cu toate acestea, oamenii au produs doar o cantitate infimă de antimaterie.

Toți antiprotonii creați la acceleratorul de particule Tevatron cântăresc doar 15 nanograme. La CERN s-au produs aproximativ 1 nanogram de antiprotoni.

Toată antimateria realizată de oameni nu ar fi suficientă pentru a încălzi o ceașcă de ceai. Problema constă în eficiența și costul producerii și stocării antimateriei. Un gram de antimaterie necesită aproximativ 25 de milioane de miliarde de kilowați-oră de energie și un cost de peste 1 milion de miliarde de dolari.

Există capcane de antimaterie

Pentru a studia antimateria, aceasta trebuie împiedicată să intre în contact cu materia. Oamenii de știință au creat modalități pentru a face asta. Particulele de antimaterie, precum pozitronii și antiprotonii, pot fi ținute în dispozitive numite capcane Penning. Acestea sunt asemănătoare cu acceleratoarele de particule mici. În interior, particulele se învârt în jurul lor, iar câmpurile magnetice și electrice le împiedică să se ciocnească cu pereții “capcanei”.

Însă capcanele Penning nu funcționează asupra particulelor neutre, cum ar fi antihidrogenul, deoarece sunt particule fără sarcină electrică. În schimb, pot fi suspendate în capcane Ioffe (capcane magnetice), care crează o regiune din spațiu în care câmpul magnetic devine treptat mai mare în toate direcțiile. Astfel particula rămâne blocată în centru, în zona cu cel mai slab câmp magnetic, asemănător cu o bilă care rămâne în partea de jos a unui bol rotund.

Gravitația ar putea avea efect și asupra antimateriei

Particulele de materie și antimaterie au aceeași masă, dar au proprietăți diferite, cum ar fi sarcina electrică și spinul. Modelul standard prezice că gravitația ar trebui să aibă același efect asupra materiei cât și antimateriei; totuși, acest lucru nu a fost încă observat. Experimentele AEGIS, ALPHA și GBAR sunt în căutarea unui răspuns.

Observarea efectului gravitației asupra antimateriei nu este la fel de ușoară precum observarea căderii unui măr dintr-un copac. Aceste experimente trebuie să mențină antimateria suspendată sau să o încetinească prin răcirea acesteia la temperaturi aproape de zero absolut. Și pentru că gravitația este cea mai slabă dintre forțele fundamentale, fizicienii trebuie să folosească particule neutre de antimaterie pentru a preveni interferența cu forțele electrice mai puternice.

Antimateria este studiată în deceleratoarele de particule

CERN găzduiește o mașină numită “decelerator de antiprotoni”, un inel de stocare care poate capta și încetini antiprotoni pentru a studia proprietățile și comportamentul.

Neutrinii ar putea fi propriile lor antiparticule

O particulă de materie și partenera sa de antimaterie au sarcini electrice opuse, făcându-le ușor de distins. Neutrinii, particule aproape fără masă, care rareori interacționează cu materia, nu au sarcină. Oamenii de știință cred că neutrinii ar putea fi particule Majorana, o clasă ipotetică de particule în care acestea sunt și propriile lor antiparticule.

Proiecte precum “Majorana Demonstrator” și “EXO-200” au scopul de a determina dacă neutrinii sunt particule Majorana, căutând un comportament denumit dublă dezintegrare beta-neutrino.

Unele nuclee radioactive se dezintegrează simultan, eliberând doi electroni și doi neutrini. Dacă neutrinii ar fi propriile lor antiparticule, ei s-ar anihila unul pe celălalt, iar oamenii de știință ar observa doar electroni.

Descoperirea neutrinilor Majorana ar putea explica de ce există o asimetrie între cantitatea de materie și antimaterie de astăzi. Ipoteza spune că particulele Majorana pot fi grele sau ușoare. Cele ușoare există astăzi, iar cele grele au existat imediat după Big Bang. Neutrinii mari s-au dezintegrat asimetric, ducând la excesul de materie care a permis universului nostru să existe.

Antimateria este folosită în medicină

TEP (tomografia cu emisie pozitronică) folosește pozitroni pentru a produce imagini de înaltă rezoluție ale corpului. Izotopii radioactivi (precum cei găsiți în banane) se atașează substanțelor chimice precum glucoza care sunt utilizate în mod natural de către organism. Acestea sunt injectate în sânge, unde sunt dezintegrate, eliberând pozitroni ce sunt anihilați când întâlnesc electronii. Anihilarea produce raze gamma ce sunt folosite pentru a construi imaginile.

Oamenii de știință de la CERN din proiectul ACE au studiat antimateria ca potențial candidat pentru terapia cancerului.

Antimateria care ar fi trebuit să ne împiedice existența ar putea exista încă

O modalitate prin care oamenii de știință încearcă să rezolve problema asimetriei este de a căuta antimateria rămasă în urma Big Bang-ului.

Pe Stația Spațială Internațională există în partea de sus montat un detector de particule numit AMS (Alpha Magnetic Spectrometer). Acest detector poate separa materia de materie și identifică particulele în timp ce trec prin detector.

Coliziunile razelor cosmice produc pozitroni și antiprotoni, dar probabilitatea de a crea un atom de antiheliu este extrem de scăzută din cauza cantității mari de energie de care va avea nevoie. Asta înseamnă că observarea chiar și a unui singur nucleu de antiheliu ar fi o dovadă puternică pentru existența unei cantități mari de antimaterie în altă parte a Universului.

Oamenii studiază cum să realizeze nave spațiale folosind antimaterie

Doar o mână de antimaterie poate produce o cantitate imensă de energie. Propulsia rachetelor cu ajutorul antimateriei este posibilă ipotetic; limitarea majoră constă în obținerea unei cantități de antimaterie suficiente pentru a face acest lucru.

În prezent, nu există tehnologia necesară pentru producerea în cantități mari sau stocarea ei. Cu toate acestea, Ronan Keane și Wei-Ming Zhang, au efectuat studii cu privire la propulsia și stocarea antimateriei. Într-o zi, dacă găsim o modalitate de a crea sau a colecta cantități mari de antimaterie, studiile lor ar putea face ca navele spațiale bazate pe antimaterie și călătoriile interstelare sa devină realitate.

Traducere și adaptare dupa Symmetry Magazine.