$$3

 S-a întâmplat în 9 noiembrie1938: În Germania, avea loc „Noaptea de cristal – Kristallnacht", pogromul organizat de trupele lui Hitler, eveniment considerat începutul Holocaustului.

Anual, pe 9 noiembrie, este marcată „Ziua Internațională de Luptă împotriva rasismului și antisemitismului”, care aminteşte de ziua în care naziştii s-au dezlănţuit împotriva evreilor nu doar în Germania, ci şi în Austria, o zi care a rămas în memoria omenirii drept „Kristallnacht” – „Noaptea de cristal”, şi a însemnat începutul Holocaustului în Europa. Numit în germană Kristallnacht, (sau Reichskristallnacht, Reichspogromnacht ori Novemberpogromnacht), acest moment a marcat o succesiune nefericită de zile şi nopţi de teroare împotriva evreilor, care a durat din 9 până în 13 noiembrie 1938.

Motivaţia „Nopţii de cristal” a fost un atentat comis pe 7 noiembrie, la Paris, de adolescentul polonez de origine evreiască Herschel Grynszpan, soldat cu moartea diplomatului german Ernst von Rath. Tânărul şi-a imaginat că astfel poate răzbuna suferinţele şi umilinţele îndurate de părinţii săi din cauza politicilor orchestrate şi implementate de autorităţile naziste în Germania. Mai exact, în data de 27 octombrie 1938, familia lui Grynszpan împreună cu alţi 15.000 de alţi evrei de origine poloneză fuseseră expulzaţi din Germania fără nici un avertisment prealabil, însă au fost ţinuţi la graniţa poloneză, umiliţi, îndurând frigul şi foamea.

A urmat anunţarea crimei la radiodifuziunea germană, după care, în mai multe oraşe germane, au fost declanşaţi demonii antisemitismului, au început acţiuni violente antievreieşti, însă acestea au luat amploare după ordinul expres dat de Hitler, pe 9 noiembrie, prin vocea ministrului propagandei, Joseph Goebbels, care a suţinut un discurs la München, în cursul căruia a ordonat distrugerea magazinelor evreieşti şi incendierea sinagogilor, a ordonat poliţiei să nu se amestece, iar pompierilor să protejeze doar proprietăţile „arienilor” şi a interzis jafurile.Propaganda feroce a naziştilor descria pogromul ca o reacţie spontană a populaţiei contra evreilor iar atentatul asupra secretarului legaţiei ca un act ostil pus la cale de „evreimea mondială”, opusă poporului german.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie au avut loc în multe orașe și sate din Germania şi Austria recent anexată, acţiuni violente împotriva evreilor, în care trupele SA (Sturmabteilung), cât și SS (Schutzstaffel), membri ai Gestapo-ului, ai poliţiei şi ai Tineretului Hitlerist, dar şi civili incitaţi la ură de propaganda condusă de Goebbels, au distrus tot ce era evreiesc în calea lor. Marea majoritatea a cetăţenilor germani nu participau la violenţe şi jafuri dar nici nu li se opuneau. Astfel sute de sinagogi şi case de rugăciune au fost distruse şi incendiate. Oameni au fost batjocoriţi, bătuţi şi, în unele cazuri, ucişi, în plină stradă, doar fiindcă erau evrei. Poliţia nu a intervenit iar pompierii au acţionat doar pentru a împiedica extinderea incendiilor asupra clădirilor învecinate.

Distrugerea sistematică a clădirilor cu barosul, mai ales a lăcaşurilor de cult, dar şi a magazinelor, a umplut străzile cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte, de aici şi numele de „Noapte de cristal” – noaptea sticlei sparte. Conform statisticilor, violenţele s-au soldat cu omorârea în bătaie a circa patru sute de evrei, circa 48.000 de magazine evreiești au fost jefuite şi distruse, 1.668 de sinagogi au fost devastate, 267 dintre acestea fiind incendiate, iar alţi peste 30.000 de evrei au fost deportați în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz. De asemenea, în ciuda indicaţiilor lui Goebbels, sute de sinagogi au fost jefuite, cărţile religioase ale evreilor au fost arse în stradă, iar nenumărate bande de tineri furaseră obiecte de cult valoroase.

Mai mult, după acest veritabil măcel, Goebbels a impus evreilor să cureţe singuri rămăşiţele distrugerilor, au fost amendaţi cu un miliard de mărci, statul a confiscat asigurările ce reveneau proprietarilor evrei ce trebuiau despăgubiţi, iar proprietăţile evreieşti au început să fie transferate „arienilor” cu acordarea unor minime compensaţii. Deși majoritatea surselor istorice fac referiri la eveniment indicând durata unei singure nopţi, în realitate,violenţele s-au încheiat abia după cinci zile. Aceasta în ciuda cinismului lui Joseph Goebbels, care a anunțat la radio, la data de 10 noiembrie, că excesele s-au încheiat.

Momentul „Nopţii de cristal” a reprezentat începutul pogromului general împotriva evreilor din țările vest-europene – Holocaustul, naziştii urmărind lichidarea totală a evreilor.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/marturii-din-infernul-nazist-se-implinesc-80-de-ani-de-la-noaptea-de-cristal-pogromul-comis-de-nazisti_838046.html#view

https://www.rfi.ro/politic-73806-noaptea-de-cristal-nceputul-sf-r-itului-pentru-evrei

https://www.dw.com/ro/se-comemoreaz%C4%83-75-de-ani-de-la-noaptea-de-cristal/a-17214012

https://www.zf.ro/business-international/9-noiembrie-1938-noaptea-cristal-germania-nazista-9-noiembrie-1989-caderea-zidului-berlinului-9-noiembrie-2016-trump-cunoscut-remarcile-sale-rasiste-castiga-presedintia-celei-puternice-economii-lume-15932378

https://www.britannica.com/event/Kristallnacht

http://www.rador.ro/2014/11/09/documentar-noaptea-de-cristal-amintirea-unei-orori-de-neimaginat/

https://www.history.com/topics/holocaust/kristallnacht

$$$

 S-a întâmplat în 9 noiembrie1938: În Germania, avea loc „Noaptea de cristal – Kristallnacht", pogromul organizat de trupele lui Hitler, eveniment considerat începutul Holocaustului.

Anual, pe 9 noiembrie, este marcată „Ziua Internațională de Luptă împotriva rasismului și antisemitismului”, care aminteşte de ziua în care naziştii s-au dezlănţuit împotriva evreilor nu doar în Germania, ci şi în Austria, o zi care a rămas în memoria omenirii drept „Kristallnacht” – „Noaptea de cristal”, şi a însemnat începutul Holocaustului în Europa. Numit în germană Kristallnacht, (sau Reichskristallnacht, Reichspogromnacht ori Novemberpogromnacht), acest moment a marcat o succesiune nefericită de zile şi nopţi de teroare împotriva evreilor, care a durat din 9 până în 13 noiembrie 1938.

Motivaţia „Nopţii de cristal” a fost un atentat comis pe 7 noiembrie, la Paris, de adolescentul polonez de origine evreiască Herschel Grynszpan, soldat cu moartea diplomatului german Ernst von Rath. Tânărul şi-a imaginat că astfel poate răzbuna suferinţele şi umilinţele îndurate de părinţii săi din cauza politicilor orchestrate şi implementate de autorităţile naziste în Germania. Mai exact, în data de 27 octombrie 1938, familia lui Grynszpan împreună cu alţi 15.000 de alţi evrei de origine poloneză fuseseră expulzaţi din Germania fără nici un avertisment prealabil, însă au fost ţinuţi la graniţa poloneză, umiliţi, îndurând frigul şi foamea.

A urmat anunţarea crimei la radiodifuziunea germană, după care, în mai multe oraşe germane, au fost declanşaţi demonii antisemitismului, au început acţiuni violente antievreieşti, însă acestea au luat amploare după ordinul expres dat de Hitler, pe 9 noiembrie, prin vocea ministrului propagandei, Joseph Goebbels, care a suţinut un discurs la München, în cursul căruia a ordonat distrugerea magazinelor evreieşti şi incendierea sinagogilor, a ordonat poliţiei să nu se amestece, iar pompierilor să protejeze doar proprietăţile „arienilor” şi a interzis jafurile.Propaganda feroce a naziştilor descria pogromul ca o reacţie spontană a populaţiei contra evreilor iar atentatul asupra secretarului legaţiei ca un act ostil pus la cale de „evreimea mondială”, opusă poporului german.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie au avut loc în multe orașe și sate din Germania şi Austria recent anexată, acţiuni violente împotriva evreilor, în care trupele SA (Sturmabteilung), cât și SS (Schutzstaffel), membri ai Gestapo-ului, ai poliţiei şi ai Tineretului Hitlerist, dar şi civili incitaţi la ură de propaganda condusă de Goebbels, au distrus tot ce era evreiesc în calea lor. Marea majoritatea a cetăţenilor germani nu participau la violenţe şi jafuri dar nici nu li se opuneau. Astfel sute de sinagogi şi case de rugăciune au fost distruse şi incendiate. Oameni au fost batjocoriţi, bătuţi şi, în unele cazuri, ucişi, în plină stradă, doar fiindcă erau evrei. Poliţia nu a intervenit iar pompierii au acţionat doar pentru a împiedica extinderea incendiilor asupra clădirilor învecinate.

Distrugerea sistematică a clădirilor cu barosul, mai ales a lăcaşurilor de cult, dar şi a magazinelor, a umplut străzile cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte, de aici şi numele de „Noapte de cristal” – noaptea sticlei sparte. Conform statisticilor, violenţele s-au soldat cu omorârea în bătaie a circa patru sute de evrei, circa 48.000 de magazine evreiești au fost jefuite şi distruse, 1.668 de sinagogi au fost devastate, 267 dintre acestea fiind incendiate, iar alţi peste 30.000 de evrei au fost deportați în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz. De asemenea, în ciuda indicaţiilor lui Goebbels, sute de sinagogi au fost jefuite, cărţile religioase ale evreilor au fost arse în stradă, iar nenumărate bande de tineri furaseră obiecte de cult valoroase.

Mai mult, după acest veritabil măcel, Goebbels a impus evreilor să cureţe singuri rămăşiţele distrugerilor, au fost amendaţi cu un miliard de mărci, statul a confiscat asigurările ce reveneau proprietarilor evrei ce trebuiau despăgubiţi, iar proprietăţile evreieşti au început să fie transferate „arienilor” cu acordarea unor minime compensaţii. Deși majoritatea surselor istorice fac referiri la eveniment indicând durata unei singure nopţi, în realitate,violenţele s-au încheiat abia după cinci zile. Aceasta în ciuda cinismului lui Joseph Goebbels, care a anunțat la radio, la data de 10 noiembrie, că excesele s-au încheiat.

Momentul „Nopţii de cristal” a reprezentat începutul pogromului general împotriva evreilor din țările vest-europene – Holocaustul, naziştii urmărind lichidarea totală a evreilor.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/marturii-din-infernul-nazist-se-implinesc-80-de-ani-de-la-noaptea-de-cristal-pogromul-comis-de-nazisti_838046.html#view

https://www.rfi.ro/politic-73806-noaptea-de-cristal-nceputul-sf-r-itului-pentru-evrei

https://www.dw.com/ro/se-comemoreaz%C4%83-75-de-ani-de-la-noaptea-de-cristal/a-17214012

https://www.zf.ro/business-international/9-noiembrie-1938-noaptea-cristal-germania-nazista-9-noiembrie-1989-caderea-zidului-berlinului-9-noiembrie-2016-trump-cunoscut-remarcile-sale-rasiste-castiga-presedintia-celei-puternice-economii-lume-15932378

https://www.britannica.com/event/Kristallnacht

http://www.rador.ro/2014/11/09/documentar-noaptea-de-cristal-amintirea-unei-orori-de-neimaginat/

https://www.history.com/topics/holocaust/kristallnacht

$$$

 S-a întâmplat în 9 noiembrie1970: La această dată, a murit Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969.

Charles André Joseph Marie de Gaulle, pe numele său complet, s-a născut la 22 noiembrie 1890, în casa bunicilor materni din cartierul Vieux-Lille din oraşul Lille. Tatăl său, Henry, profesor de istorie şi literatură, provine dintr-o lungă linie aristocrată din Normandia şi Burgundia, în timp ce mama sa, Jeanne Maillot, dintr-o generaţie de antreprenori destul de bogaţi din regiunea Flamandă.El a avut trei fraţi şi o soră, toţi cu o strânsă legătură cu Mişcarea de Rezistenţă antigermană:

– Xavier de Gaulle (1887-1955), fratele mai mare, a fost prizonier în Primul Război Mondial şi membru al rezistenţei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

– Marie-Agnes de Gaulle (1889-1982)

– Jacques de Gaulle (1893-1946), care în urma unei encefalite a rămas cu un retard psihic, începând cu anul 1926;

– Pierre de Gaulle (1897-1959), membru al rezistenţei şi om politic.

Încă din copilărie, îndrumat fiind de tatăl său, s-a familiarizat cu operele lui Barres, Henri Bergson şi Charles Peguy, dovedind reale înclinaţii spre filosofie şi istorie. Charles parcuge studiile primare la şcoala comunităţii creştine Thomas-d’Aquin din Paris, apoi studiază la Colegiul privat catolic Stanislas din Paris. În anul 1905, în urma crizei politice franceze care a determinat separerea Bisericii de Stat, Charles de Gaulle cunoaşte prima experienţă în exil, continuând studiile în Belgia.În anul 1908, de Gaulle este admis la Şcoala militarră din Saint-Cyr, absolvită în 1912. În acelaşi an se încorporează în armată, fiind repartizat în batalionul de infanterie de la Arras.

După ce în primul război mondial este rănit, în prima sa bătălie la Dinaut din 15 august 1914, conduce compania a VII-a pe frontul Champagne, însă la 10 martie 1915 este din nou rănit la mâna stângă. Nemulţumit fiind de ordinele superiorilor, ia practic războiul în propriile mâini şi ordonă deschiderea focului asupra tranşeelor inamice, gest ce îl va costa opt zile de suspendare de la îndeplinirea funcţiilor. Însă curând după ispăşirea pedepsei, îi sunt recunoscute curajul, inteligenţa şi abilităţile tactice, astfel că devine adjunct al comandantului de batalion. La 2 martie 1916, batalionul său este atacat şi nimicit de inamic, în luptele din satul Douaumont, lângă Verdun. În încercuirea germană, de Gaulle este împuşcat în piciorul stâng. Este luat ca prizonier iar după o tentativă eşuată de evadare, este transferat la Ingolstadt, în Bavaria, într-un lagăr destinat ofiţerilor prizonieri. Este locul în care îi întâlneşte pe aviatorul Roland Garos, pe jurnalistul Remy Roure, sau pe viitorul mareşal sovietic Tuhacevski. Trebuie spus însă că germanii îi respectau întrucâtva pe ofiţerii francezi care se luptau cu mult curaj pe parcursul bătăliilor, atitudine care se păstra şi în privinţa prizonierilor. Au urmat nu mai puţin de cinci tentative nereuşite de evadare, pentru ca după armistiţiul din 11 noiembrie 1918 să fie eliberat.

 În următorii trei ani, de Gaulle este trimis în Polonia, unde participă la formarea noii armate poloneze, însă este perioada în care este puternic influenţat de atmosfera brutală şi antisemită găsită aici. La 7 aprilie 1921, Charles de Gaulle se căsătoreşte cu Yvonne Vendroux (1900 – 1979), cu care avut trei copii:

– Philippe de Gaulle (născut în 1921) – devenit amiral şi senator

– Elisabeth de Gaulle (1924 – 2003)

– Anne de Gaulle (1928 – 1948) – care a fost bolnavă de sindrom Down.

În anul 1921, căpitanul – la acea vreme – de Gaulle începe să predea lecţii despre arta militară la Şcoala Militară din Saint-Cyr, iar în 1922 este admis la Şcoala Superioară de Război. În anul 1925 este transferat la statul-major al M=mareşalului Pétain, vicepreşedinte al Consiliului Superior de Război, iar doi ani mai târziu este numit comandant al Batalionului 19 puşcaşi – pedeştri la Treves. În anul 1929, de Gaulle este transferat în Liban, la Beirut, unde locuieşte timp de doi ani alături de familia sa. În 1931, îşi începe activitatea în cadrul secretariatului general de Apărare Naţională din Paris, o perioadă în care îşi dezvoltă teoriile sale militare. Ca urmare publică mai multe volume, între care „Ascuţişul Sabiei” (1932), „Înarmarea ca profesie“ (1934), sau „Franţa şi înarmarea ei” (1938), o lucrare care denunţă practic concepţia „împietrită” şi conservatoare a „războiului de poziţii“ dus de Statul-Major, intrând astfel în puternic conflict cu Mareşalul Petain. Însă, mai ales în exteriorul ţării, concepţiile strategice ale lui de Gaulle stârnesc o veritabilă admiraţie, ajungând principal model de inspiraţie, culmea ironiei, pentru generalul Guderian, creatorul celei mai mari forţe mecanizate germane şi mondiale a vremii.În esenţă, concepţia lui de Gaulle propune un război de mişcare dinamică, o ofensivă bazată pe soldaţi profesionişti, sprijiniţi de tehnica blindată grea – tancuri şi tunuri. În anul 1934, el susţine prima sa conferinţă la Sorbona, sub egida cercului Fustel-de-coulage al „Acţiunii Franceze”.

În această perioadă a aderat la organizaţii catolice de stânga, cum erau „Urma lui Marc Sangnier” sau „Prietenii Timpului Prezent”, care mai tîrziu preia denumirea de „Mărturisire Creştină”. În anul 1937, este numit în fruntea Batalionului 507 Tancuri din Metz, iar la 3 septembrie 1939, în urma declaraţiei de război dintre Franţa şi Germania, colonelul de Gaulle este numit comandantul Armatei a V-a de Tancuri.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Charles de Gaulle a obţinut gradul de general de brigadă, pe care l-a păstrat toată viaţa, refuzând orice altă avansare. A refuzat să recunoască armistiţiul cu Germania nazistă din 1940, în condiţiile în care Hitler cucerise o mare parte din Hexagon şi formase, ca un compromis, guvernul de la Vichy al mareşalului Pétain. De Gaulle s-a rupt de mediul militar şi de comandanţii săi, a fost condamnat la moarte pentru dezertare, însă a întruchipat mai bine ca nimeni altul, refuzul compromisurilor şi spiritul rezistenţei. În iunie 1940, de Gaulle ocupa o funcţie modestă – subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale – în guvernul Reynaud, iar în această calitate a ajuns în Marea Britanie, la bordul avionului generalului Spears.

Britanicii îl considerau unul dintre puţinii reprezentanţi ai elitei franceze capabil să organizeze colaborarea franco-britanică împotriva invaziei germane, iar, ca urmare, de Gaulle s-a angajat să alcătuiască o armată, să convingă Marea Britanie să adere la cauza Franţei libere, să obţină recunoaşterea din partea Rezistenţei interne şi să unifice diferitele facţiuni ale acesteia, să se impună în faţa Aliaţilor ca lider al Franţei combatante. La 18 iunie 1940, are loc transmisia celebrului mesaj al lui de Gaulle prin care se adresează poporului francez, din exil, de la microfonul BBC, îndemnându-şi poporul la rezistenţă, o iniţiativă susţinută de Winston Churchill şi unul dintre cele mai celebre discursuri din istoria Franţei, considerat veritabilul act fondator al Franţei libere: „Comandanţii care, de atâţia ani, se află în fruntea armatelor franceze, au format un guvern. Acest guvern, invocând înfrângerea armatelor noastre, s-a pus la dispoziţia inamicului pentru a înceta lupta. Desigur, am fost şi suntem copleşiţi de forţa mecanizată, terestră şi aeriană, a inamicului (…) Dar s-a spus oare ultimul cuvânt? Este înfrângerea definitivă? Nu! (…) Fiindcă Franţa nu e singură! Nu e singură! Ea are în spatele ei un vast imperiu (…) Acest război nu se limitează la teritoriul nefericit al patriei noastre. Acest război nu s-a oprit numai la bătălia pentru Franţa. Acest război este acum unul mondial (…) Orice s-ar întâmpla, flacăra rezistenţei franceze nu trebuie să se stingă şi nu se va stinge Mâine, ca şi astăzi, voi vorbi la Radio Londra.”

Însă de Gaulle se confrunta cu incertitudinea legitimităţii sale: americanii considerau că mandatul său era nelegitim, iar englezii sperau ca guvernul de la Vichy să-şi schimbe poziţia. Nu o dată, generalul de Gaulle s-a aflat la un pas de a fi marginalizat, însă, de fiecare dată, deciziile premierului britanic Winston Churchill sau puterea de influenţă a Rezistenţei interne au reuşit să restabilească situaţia. La 16 iunie 1944, la zece zile după debarcarea Aliaţilor în Normandia, generalul de Gaulle este primit cu ovaţii de locuitorii oraşului Bayeux, iar la 26 august 1944, îşi face intrarea triumfală pe bulevardul Champs-Élysées. Charles de Gaulle a devenit prim-ministru al guvernului provizoriu de după război, însă a demisionat în 1946, iar un an mai târziu a creat propriul său partid – Adunarea Poporului Francez. În 1958 devine din nou prim-ministru, se remarcă prin realizarea unei noi Constituţii iar în 1959 devine primul preşedinte al celei de-a Cincea Republici Franceze. Generalul de Gaulle a a avut ca ţel şi a reuşit să transforme Franţa într-o mare putere mondială, în anul 1960 ţara sa fiind a patra putere nucleară din lume.

În anul 1965, de Gaulle a fost reales preşedinte, iar pe 4 martie 1966, generalul i-a comunicat preşedintelui american Johnson decizia sa de a retrage forţele franceze din sistemul de apărare integrată al NATO. Un alt moment epocal s-a produs la 1 septembrie 1967, la Phnom Penh, unde, în faţa a 200.000 de cambodgieni, de Gaulle a denunţat intervenţia militară în Vietnam.Totodată, relaţiile sale prieteneşti cu cancelarul Adenauer au înlesnit apropierea dintre Franţa şi Germania, despre care de Gaulle a intuit de la bun început că urmează să stea la baza veritabilei construcţii europene.Totuşi, după puternicele tulburări studenţeşti şi muncitoreşti din anul 1968, puterea generalului este pe cale să se prăbuşească.

El organizează, la 27 aprilie 1969, un referendum privind transferul unor puteri către regiuni şi transformarea Senatului, prin care propunea introducerea reprezentanţilor organizaţiilor profesionale şi sindicale în componenţa consiliilor regionale. Mai mult, generalul a anunţat în avans intenţia de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi „nu”. Tabăra celor opuşi propunerilor din referendum, căreia i s-a raliat şi Valéry Giscard d’Estaing – cel care între 1974 şi 1981 avea să devină preşedinte al Franţei – , a obţinut 52,41% din voturi. La câteva minute după miezul nopţii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic anunţa: „Încetez să exercit funcţiile mele de preşedinte al Republicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază”.

De Gaulle s-a retras la Colombey, unde a murit la 9 noiembrie 1970. Funeraliile sale au fost discrete, însă la ceremonia organizată la Catedrala Notre-Dame din Paris au participat nu mai puţin de 63 de şefi de stat, inclusiv din URSS, care i-au adus un ultim omagiu, un semn al aprecierii de care s-a bucurat în întreaga lume.

Pe data de 14 mai 1968, Bucureştiul îl primea cu entuziasm pe preşedintele celei de-a V-a Republici Franceze. Moment de mare importanţă pentru Nicolae Ceauşescu, vizita lui Charles de Gaulle face parte dintr-o serie de acţiuni care marchează viziunea acestuia asupra unităţii Europei. O formulă de rezonanţă pentru politica promovată de Franţa este „Europa de la Atlantic până la Urali” iar vizita liderului francez la Bucureşti se încrie într-o astfel de viziune în care accentul cade pe conceptele de stat-naţiune şi independenţă în detrimentul celui de regim politic. Încă din primii ani ai mandatului de preşedinte, Charles de Gaulle tratează chestiunea relaţiilor Est-Vest drept cea care domină întreaga Europă. În 1967 el efectuează o vizită în Polonia, acolo unde, teama de pericolul german pe care se plia politica poloneză determină o primire rezervată a acestuia de către Władysław Gomułka. O mai mare compatiblitate cu ideile gaulliste o va manifesta Bucureştiul, unde regimul Nicolae Ceauşescu vede în vizita liderului francez un moment şi o oportunitate de consolidare a imaginii externe. 

Conform programării iniţiale, deplasarea în România ar fi trebuit efectuată încă din 1967, dar a fost amânată pe fondul crizei internaționale provocate de „războiul de șase zile” dintre Israel şi Statele Arabe. Deşi anul următor nu a fost unul lipsit de evenimente, preşedintele francez nu mai amână vizita. Evenimentul este pregătită în amănunt, cu o deosebită grijă pentru acoperirea tuturor detaliilor. Deşi regimul de la Bucureşti nu obişnuia să organizeze manifestaţii în cinstea unui lider occidental, întâmpinarea generalului de Gaulle a fost prima excepţie în acest sens, astfel că, în ziua de 14 mai 1968 peste două mii de oameni au salutat sosirea preşedintelui francez pe drumul de la aeroportul Băneasa până în centrul Bucureştiului. În plus, Ambasada Franţei din România estimează că un număr de aproximativ un milion de oameni l-au aclamat pe şeful statului francez în timpul deplasărilor în provincie.

Entuziasmul general a fost şi o concretizare a reacţiei pozitive la discursurile preşedintelui francez, al cărui talent oratoric contrasta flagrant cu numeroasele cuvântări anoste ale liderilor comunişti români. Cel mai important discurs rostit în timpul acestei vizite a fost cel din dimineaţa zilei de 15 mai. În faţa Marii Adunări Naţionale, generalul Charles de Gaulle vorbeşte despre prietenia istorică dintre poporul francez şi cel român, alături de regăsirea celor două într-o Europă unită, care să pună punct sistemului celor două blocuri. El pledează pentru o colaborare între cele două state care să fie în afara chestiunilor legate de regimul politic.

Singura întrevedere tête-à-tête între liderul francez şi Nicolae Ceauşescu a avut loc în după amiaza zilei de 14 mai şi a decurs sub cele mai bune auspicii. Unicul diferend de opinii s-a iscat în jurul circumstanțelor care au condus la instaurarea regimului comunist din România, prezentat de Nicolae Ceaușescu ca fiind urmarea eforturilor poporului român şi nu a situaţiei internaţionale de după război. Tot cu această ocazie se remarcă şi Elena Ceauşescu cu o primă ieşire pe scena internaţională în calitate de „primă doamnă” a României. Un alt obiectiv vizat pentru perioada vizitei în România a fost zona Craiovei, acolo unde statul francez a investit în obiectivele industriale. Cuvântarea rostită în ziua de 16 mai în Piaţa Unirii din Craiova este aclamată cu acelaşi entuziasm. Întregul parcurs al generalul de Gaulle în România poate fi văzut ca o redescoperire a relaţiilor privilegiate între cele două state.

Surse:

Dan Constantin Mâţă, Relaţiile franco-române în perioada 1964-1968. Dialog în anii destinderii, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011.

Sanda Stolojan, Cu de Gaulle în România, Editura Albatros, Bucureşti, 1994.

http://www.charles-de-gaulle.org/lhomme/biographie/

http://ro.historical-doc.info/index-939.htm

https://www.biography.com/political-figure/charles-de-gaulle

https://www.britannica.com/biography/Charles-de-Gaulle-president-of-France

http://www.whoswho.de/bio/charles-de-gaulle.html

http://www.rador.ro/2015/11/22/portret-generalul-charles-de-gaulle-cea-mai-importanta-personalitate-a-frantei-moderne/

https://www.linternaute.fr/actualite/biographie/1776044-charles-de-gaulle-biographie-courte-dates-citations/

$$$

 S-a întâmplat în 9 noiembrie…

- 1330, 9-12: Bătălia de la locul numit Posada; oastea lui Basarab I (1310-1352), care urmărea armata maghiară în retragere, a surprins-o în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă; Basarab I înfrânge armata lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei; victoria domnitorului muntean a însemnat consfinţirea independenţei Ţării Româneşti 

- 1376: Aceasta este data primelor mărturii păstrate despre existenţa statutelor de breaslă în Transilvania; statutele reglementau activitatea meseriaşilor breslaşi în Scaunele din comitatul Sibiu, precum şi în localităţile Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie; statutele atestă existenţa a 25 de branşe meşteşugăreşti organizate în 19 bresle (fraternitates)

- 1801: A murit Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (botezat la 8.V.1745) 

- 1818: S-a născut Ivan Turgheniev, romancier, poet, dramaturg rus. Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia - d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier şi dramaturg rus. Cel mai cunoscut roman al său este Părinţi şi copii, publicat în 1862.Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert şi model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieţii sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereţii şi chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

- 1832: S-a născut Emile Gaboriau, scriitor francez, întemeietorul romanului politist francez (d.28.09.1873) 

- 1841: S-a născut Regele Eduard VII al Angliei (d. 1910). Eduard al VII-lea (d. 6 mai 1910) a fost rege al Regatului Unit şi al dominioanelor britanice şi împărat al Indiei de la 22 ianuarie 1901, până la moartea sa, la 6 mai 1910. El a fost primul monarh britanic din Casa de Saxa-Coburg-Gotha, care a fost redenumită în Casa de Windsor de fiul său, George V. Eduard a renovat palatele regale, a reintrodus ceremoniile tradiţionale şi a creat noi decoraţii, cum ar fi „Ordinul de Merit" pentru recunoaşterea contribuţiilor la dezvoltarea artelor şi ştiinţelor. Ca rege, principalele interese ale lui Eduard au fost: domeniul afacerilor externe şi chestiunile militare şi navale. Vorbind fluent limbile franceză şi germană el a făcut o serie de vizite în străinătate iar vacanţa anuală o făcea la Biarritz şi Marienbad.Eduard, în principal prin mama sa şi prin socrul său, s-a înrudit cu aproape toţi monarhii europeni şi era numit „unchiul Europei"(regina Maria a României era nepoata sa).

- 1844, 9/21: A murit fabulistul rus Ivan A. Krîlov (n. 1769)

- 1857: Deputaţii pontaşi din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, au depus o jalbă pe biroul Adunării, cerând, printre altele, desfiinţarea „boierescului"

- 1872: A murit Alexandru Hasdeu (Hâjdeu), cărturar şi scriitor; militant pentru cauza românilor basarabeni; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Hasdeu (n. 1811, la Mişiurineţ/Ternopol, azi în Ucraina)

- 1877: Armata română cucereşte reduta otomană de la Rahova.Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova.

- 1885: S-a născut tenorul italian Aureliano Pertile (m. 1952) 

- 1888:Criminalul londonez Jack Spintecatorul a ucis ultima lui victimă, pe nume Mary Jane Kelly 

- 1897: S-a născut Basil (Vasile) Munteanu, comparatist, critic şi istoric literar; redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée"; a publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane" pentru străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1972) 

- 1899: S-a născut Gheorghe Ştefan, istoric şi arheolog; specialist în istoria veche şi arheologia României; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1980)

- 1901: S-a născut Liviu Rusu, estetician, critic şi istoric literar, comparatist (m. 1985)

- 1906: S-a născut Arthur Rudolph, om de ştiinţă german. A fost unul dintre creatorii rachetelor V-2 pentru Germania şi a rachetei Saturn V pentru NASA.

- 1915: S-a născut André François, grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii francez. André François, pe numele adevărat André Farkas (d.11 aprilie 2005) a fost un grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii (cartoonist) francez, de origine ungară, născut la Timişoara.Născut în 1915 la Timişoara (atunci parte a imperiului Austro-Ungar) dintr-o familie de evrei, se transferă la Paris în 1934 unde urmează cursurile la Academia de Artă apoi devine elevul marelui grafician Cassandre. În 1939 primeşte cetăţenia franceză.Pictor, sculptor, cartoonist, grafician (realizează sute de desene publicitare), este cunoscut mai ales ca un mare ilustrator. Desenează coperţile unor importante reviste englezeşti, franţuzeşti, elveţiene, americane, printre care şi „Punch", „New Yorker", „Nouvel Observateur".Ilustrează numeroase cărţi, romane şi cărţi de poveşti a unor autori precum Jacques Prévert sau François David.        

- 1918: A murit Guillaume Apollinaire, poet, scriitor francez (n. 26.08.1880, Roma). Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului.Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. Paris) a fost poet, prozator şi critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă.Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor alsuprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura Univers publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Țepeneag, Ștefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.

- 1922: S-a născut comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (m. 2006)  

- 1923: „Puciul de la berărie", condus de Adolf Hitler, este înnăbuşit la München 

-1925: Crearea Schutzstaffel. Schutzstaffel, prescurtat SS („Eşalonul de protecţie”) a fost o organizaţie paramilitară fascistă care reprezenta baza partidului nazist. SS-ul a evoluat de la o organizaţie paramilitară mică la o importantă forţă paramilitară nazistă care a servit ca o Gardă Pretoriană pentru führer sau ca o „Escadrilă de apărare” pentru partidul nazist, influenţa politică a acestei organizaţii fiind la fel de mare ca şi cea a Wehrmachtului (armatei germane din acele vremuri). În cadrul unităților militare germane au activat şi unităţi militare SS, denumite oficial unităţi Waffen-SS, considerate a fi „de elită". Construit pe ideologia nazistă şi condus de Heinrich Himmler, SS-ul a fost un responsabil principal pentru crimele de război naziste săvârşite în timpul celui de-al doilea război mondial. Iniţial mai mic decât Sturmabteilung (prescurtat SA, „Batalionul de asalt”) condus de Ernst Röhm, SS-ul a crescut ca număr şi putere datorită loialităţii sale exclusive pentru Hitler. Sub conducerea lui Himmler, SS-ul şi-a selectat şi instruit personalul după ideologia „ariană”.Waffen-SS (română SS înarmat) a fost ramura militară (de luptă) a importantei organizaţii paramilitare naziste SS,Schutzstaffel, condusă de Reichsführer-SS Heinrich Himmler.A fost fondată în Germania în anul 1939 după despărţirea SS-ului în două părţi, însă titlul de Waffen-SS a fost primit oficial abia la data de 2 martie 1940 Selecţia militarilor pentru unităţile Waffen-SS era făcută după criterii rasiste şi condiţii corporale stricte (rigide). În timpul celui de-al doilea război mondial, numărul diviziilor pe care le includeau trupele Waffen-SS era de 39, divizii care au funcţionat ca trupe de elită, în cadrul armatei germane.

- 1928: Apare primul număr al revistei „Radiofonia", publicaţie oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie)

- 1930: S-a născut Aurel Rău, poet, prozator, traducător şi eseist

-1933: S-a născut (la Tarutino, azi în Ucraina) regizorul de film Lucian Pintilie.

- 1934: S-a născut astrofizicianul american Carl Sagan; contribuţii importante la realizarea programelor americane de cercetare cu ajutorul sondelor spaţiale („Viking" şi „Voyager"); lucrări de popularizare a paleontologiei şi exobiologiei; realizator al renumitului serial ştiinţific de televiziune „Cosmos". 

- 1936: S-a născut campionul mondial rus de şah Mihail Tal (m. 1992) 

- 1938: În Germania, „Noaptea de cristal - Kristallnacht" – pogromul organizat de trupele lui Hitler, eveniment considerat începutul Holocaustului. 

- 1940, 9/10: Un cutremur catastrofal loveşte îndeosebi partea de sud a României; la Bucureşti s-a prăbuşit blocul Carlton, pricinuind moartea a circa 300 de persoane, surprinse în somn 

- 1940: A murit Arthur Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1937-1940. A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa. Acordul de la Munchen, semnat la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care era cedată Germaniei partea de sud a Cehoslovaciei, nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia. Atacul asupra Poloniei, la 01.09.1939, a însemnat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (n.18.03.1869) 

- 1942: S-a născut Michaela Tonitza Iordache, profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale' (UNATC) din Bucureşti, specializarea Teatrologie, soţia actorului Ştefan Iordache (m. 2010)

- 1952: S-a născut biologul canadian, de origine britanico-poloneză, Jack W. Szostak, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2009.Jack W. Szostak (n. 9 noiembrie 1952, Londra, Regatul Unit) este un biolog american de origine engleză, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 2009, împreună cu Elizabeth Blackburn şi Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejaţi de telomeri şi de enzima telomerază

- 1952: A murit Chaim Weizmann, primul preşedinte al statului Israel (n. 27.11.1874) 

- 1953: A murit Abd Al Aziz Ibn Saud, conducator arab, emir din Nejd si imam al wahhabitilor. El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stapânirea otomana si a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite. Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii (n.24.11.1880) 

- 1953: A murit poetul britanic Dylan Thomas (n. 1914) 

- 1957: Inventarea laserului.

- 1961: România devine membră a FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, instituţie specializată a ONU, creată la 16.X.1945, cu sediul la Roma)

- 1961: S-a născut artistul plastic Mihail Gavril

- 1970: A murit Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969 (n. 1890) 

- 1974: A murit compozitorul austriac Egon Wellesz (n. 1885)

- 1977: A murit Kovács György, cunoscut actor român de origine maghiară (n. 22.02.1910, Cluj) 

- 1981: A murit Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător; membru fondator (1956) al Asociaţiei de Studii Orientale din România; de profesie medic, a făcut cercetări în domeniul imunologiei; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale" pentru lectura şi difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran, este închis între anii 1958 şi 1964, împreună cu un grup de remarcabili intelectuali (C. Noica, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Al. Zub ş.a.) (n. 1922) 

- 1986: Teoctist Arăpaşu (fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei, locţiitor de patriarh în perioada august-noiembrie 1986) a fost ales cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 16.XI.1986). Prea Fericitul Părinte Teoctist (numele de mirean: Teodor Arăpaşu) s-a născut la 7.II.1915 şi a murit la 30.VII.2007

- 1986: A murit soprana Teodora Lucaciu (n. 1928) 

-1989: Căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane (construcţia acestuia a început la 13.VIII.1961); Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului; conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat 239 de victime, oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid; 4.000 de persoane au reuşit să treacă dincolo de Zid, iar peste 5.000 au fost arestate

- 1990: A murit Ştefan Berceanu, medic şi dramaturg; specializat în hematologie şi imunopatologie, domenii în care a desfăşurat o activitate de pionierat, atât sub aspect fundamental, cât şi aplicativ; a avut şi preocupări literare, publicând mai multe eseuri, dar mai cu seamă piese de teatru; membru post-mortem al Academiei Române (ianuarie 1991) (n. 1914) 

- 1990: Premiera filmului „Dansând cu lupii”. Filmul a primit 7 Premii Oscar, dintre care unul acordat actorului Kevin Costner.

- 1991:A murit Yves Montand, cunoscut actor şi cântăreţ francez.Yves Montand (născut Ivo Livi n. 13 octombrie 1921) a fost un cunoscut căntăreţ şi actor de film francez, de origine italiană, unul din interpreţii de frunte ai „chanson"-ului francez din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

- 1994: Descoperirea elementului chimic darmstadtium. 

- 1999: A murit juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române (n. 1914)

- 1999, 9/10: A murit Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, folclorist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1912) 

- 2000: A murit impresarul britanic Eric Morley; în 1951 a venit cu ideea ambiţioasă de a descoperi cea mai frumoasă femeie din lume şi a iniţiat acest gen de concurs în Marea Britanie; astfel s-a născut concursul anual „Miss World"; începând din 1961, tot datorită lui Morley, acest festival al frumuseţii a devenit unul dintre evenimentele cele mai generatoare de bani pentru acţiuni caritabile (n. 1918) 

- 2006: A murit Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG; a condus serviciile de informaţii din cadrul Securităţii de Stat (STASI) între anii 1958-1987, supranumit „omul fără faţă”, deoarece Occidentul nu a dispus de o imagine fotografică a acestuia decât în anii '80 (n.19.01.1923) 

- 2008, 9/10: A murit (lângă Napoli, în timpul unui concert de susţinere a scriitorului italian Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de mafia italiană pentru best-seller-ul „Gomorra") cântăreaţa sud-africană de muzică folk Miriam Makeba (supranumită „Mama Africa"), prima câştigătoare de culoare a unui Premiu Grammy (1965) (n. 1932)

$$$

 S-a întâmplat în 10 noiembrie1688, 10/20: La această dată, s-a terminat tipărirea primei traduceri a Bibliei în limba română („Biblia de la Bucureşti" sau „Biblia lui Şerban”); textul (o sinteză a eforturilor depuse, timp de trei veacuri, de către cărturarii români din toate ţările româneşti şi considerat cel dintâi document de limbă literară, pe înţelesul tuturor românilor) a fost definitivat, din iniţiativa domnitorului muntean Şerban Cantacuzino (1678-1688), de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu         

Eforturile de a tipări cărţi sfinte în limba română au culminat cu apariţia Bibliei în limba română în 1688, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino.Tipărirea a început sub îndrumarea fostului episcop de Huşi, Mitrofan. Cartea fundamentală a cultului creştin a fost realizată la capătul unei munci îndelungate de verificare a numeroaselor texte latine şi greceşti şi de contribuţia ale unor reputaţi clerici şi cărturari laici. Au fost valorificate toate traducerile scrierilor sfinte, de la textele coresiene, până la Noul Testament de la Belgrad. Prefeţele Bibliei de la Bucureşti subliniau faptul că ea se adresa tuturor românilor, un adevărat mesaj de unitate lingvistică şi culturală românească. Prima Biblie în limba română avea 944 pagini mari, tipărite cu litere mărunte pe două coloane. Prin ea s-a pus în circulaţie o limbă literară ce încununa eforturile de până atunci ale înaintaşilor, de a scrie cărţi sfinte pe înţelesul tuturor românilor. 

Astfel, Biblia de la Bucureşti a cunoscut o largă circulaţie, în tot spaţiul românesc, fiind una dintre cele mai valoroase cărţi ale culturii româneşti vechi.Publicarea Bibliei de la Bucureşti a constituit o însemnată contribuţie la consacrarea limbii române în cultul ortodox şi la progresul acesteia, fiind o contribuţie însemnată a spiritualităţii româneşti la tezaurul culturii şi civilizaţiei europene.

Biblia lui Şerban este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanţa sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare. Biblia lui Şerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiţia fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam şi Simeon Ştefan, îmbogăţind lexicul şi îmbunătăţind sintaxa. Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu Dosoftei, ardelenesc din Noul Testament al lui Simeon Ştefan şi muntean din intervenţiile fraţilor Greceni. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate naţională, deoarece circulaţia sa intensă şi efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unităţii de limbă a românilor.

Surse:

Simonescu, Dan, Scurtă istorie a cărţii româneşti, Editura Demiurg, Bucureşti 1994

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu", Baia Mare, Descrierea Bibliei de la 1688

Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/biblia-la-bucuresti-1688-70436.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-carte-fundamentala-pentru-limba-romana-biblia-lui-serban-cantacuzino

$$$

 S-a întâmplat în 10 noiembrie1759: În această zi, s-a născut dramaturgul, poetul, prozatorul, esteticianul şi istoricul Friedrich von Schiller. Johann Christoph Friedrich von Schiller (n. Marbach am Neckar, Baden-Württemberg - d. 9 mai 1805, Weimar), înnobilat în anul 1802, a fost un poet şi dramaturg german, considerat unul din „părinţii poeziei germane”.

Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach am Neckar în ducatul Württemberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curții ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg, după ce susținuse o dizertație cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”).

Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”).Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului. În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții”), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate. Profund romantică, povestea celor doi frați cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale și două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat inițial reticențele autorităților, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice opreliști.

Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784, el este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuraţia lui Fiesco și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 editează revista Rheinische Thalia și, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea marelui duce Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Dați libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului și aparențelor”. Această concepție este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen („Scrisori despre educația estetică a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789).

În 1790 s-a căsătorit cu Charlotte von Lengefeld, a muncit mult și s-a îmbolnăvit, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie. În 1794 editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naivă și cea sentimentală”, 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii și publicistică - la poezie și dramă.

După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans („Fecioara din Orléans”), Die Braut von Messina („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell. În vara anului 1804, Schiller s-a îmbolnăvit din nou și a murit la Weimar, la 9 mai 1805.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Friedrich-Schiller

https://biography.yourdictionary.com/johann-christoph-friedrich-von-schiller

https://www.allmusic.com/artist/friedrich-von-schiller-mn0002179037

https://www.dw.com/ro/250-de-ani-de-la-na%C5%9Fterea-lui-friedrich-schiller/a-4164931

https://www.dw.com/ro/mitul-friedrich-schiller/a-4879528

$$$

 S-a întâmplat în 10 noiembrie1887: La această dată, s-a născut Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, sora inginerului Dimitrie Leonida.

Elisa Leonida Zamfirescu (născută la  Galați – decedată la 25 noiembrie 1973, București) a fost o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

Elisa Leonida s-a născut la Galați, într-o familie cu unsprezece copii, fiica intelectualilor Anastase Leonida și Matilda (născută Gill).Toți frații ei s-au realizat într-o carieră intelectuală. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți au fost: Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, (se presupune ca Gh. Leonida a modelat capul statuii), dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran; Adela, medic oftalmolog, care a fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“; Dimitrie Leonida, inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele

Ea a studiat școala primară la Galați și liceul la Școala Centrală de Fete din București, obținând bacalaureatul la secția reală a Liceului „Mihai Viteazul”. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate.Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități. Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K - Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria).Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. 

Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generala și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).Presa vremii (ziarul Minerva și alte ziare ale acelor vremi) a consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”, „O compatrioată a noastră, domnișoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin”, „În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obținând diploma de inginer”. În 1912 a absolvit cu calificativul „bine”, spre admirația decanului, și a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București. După puțin timp, a început Primul Război Mondial Cu riscul vieții, merge pe front, unde desfășoară o intensă activitate în cadrul organizației „Crucea Roșie“, ajutând la diminuarea suferințelor soldaților răniți. I s-a încredințat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine.Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soț, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918. La nuntă a participat și Regina Maria. A devenit mama a două fete, care ulterior au devenit una profesoară și alta ingineră. După război, și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raționalizări, a introdus tehnici noi și a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoașterea bogățiilor subsolului țării noastre.

A adus o contribuție deosebită la progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești, prin lucrările sale originale, susținute la congrese, simpozioane și publicate. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor, semnând 85.000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic.A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea și analiza unor noi resurse de cărbune, de șisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat și monografii. Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.În paralel, a activat și ca profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, condusă de fratele ei Dimitrie.

Mulți dintre specialiștii care aveau nevoie de rezultatele analizelor, de o îndrumare sau de un sfat profesional, o găseau de dimineața până seara, în laborator, împărtășind din bogata sa experiență în domeniul compoziției chimice a substanțelor minerale, indicând cele mai adecvate metode de analiză și moduri de valorificare a rezultatelor. Dar printre multiplele sale preocupări, a dat o deosebita atenție formării personalului, ocupându-se atât de tineri chimiști, dar și de laboranți și muncitori, contribuind la ridicarea nivelului lor științific și profesional prin cursuri și îndrumări zilnice. Ca o trăsătură a caracterului său nobil, este de remarcat faptul că, deși avea dreptul de a cumula pensia cu salariul de la vârsta de 52 de ani, renunță la pensie, optând numai pentru salariu, aducând statului o economie de aproximativ 300.000 lei (valoare estimată în 1963). A profesat până la 1 mai 1963, când a ieșit la pensie, la vârsta de 75 de an

A fost prima femeie membră AGIR și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuție esențială privind cunoașterea activității femeilor din țara noastră. În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.În timpul vieții, nu de puține ori activitatea sa a fost adusă la cunoștința publicului larg prin mijloacele de presă, atât din țară cât și din străinătate. În ziarul Românul American, nr.14/8 martie 1960, a apărut un articol care se referea, printre altele, și la exemplara sa viață de familie. A încetat din viață la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 85 de ani.

De la trecerea ei în veșnicie, aproape în fiecare an, presa și Televiziunea Română au reamintit despre ea. La inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine. La Muzeul Tehnic din București și la Muzeul Național Geologic, sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia și realizările primei femei inginer. Din 1993, strada din București pe care a locuit îi poartă numele. O stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu există și la Galați.

Surse:

Băluţoiu, Valentin; Copoeru, Lucia; Soare, Aurel Constantin;… Istoria secolului al XX-lea şi educaţia pentru cetăţenie democratică.Bucureşti: Educaţia 2000+, 2006

Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Năstase, Gabriel, I .ş.a, Personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti: Familia Leonida, Editura Ion Basgan, Bucureşti, 2002

http://www.identitatea.ro/romani-cu-care-ne-mandrim-elisa-leonida-zamfirescu-prima-femeie-inginer-din-lume/

http://www.cunoastelumea.ro/romance-faimoase-xviii-eliza-leonida-zamfirescu-prima-femeie-inginer-din-europa/