S-a întâmplat în 22 iunie1941: La această dată, România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS. Conducătorul statului, Ion Antonescu, ordonă armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică.
În Rusia și în spațiul ex-sovietic, dar și prin unele medii din Occident, se susţine o variantă a istoriei în care România este portretizată ca un stat care a comis o agresiune împotriva unui stat suveran, asociindu-se în acest sens cu Germania nazistă. Niciun cuvințel despre agresiunea sovietică anterioară care a dus la răpirea Basarabiei, Bucovinei și Herței! Această teorie a ajuns să fie vânturată destul de des și prin spațiul public românesc (și încă mai este, mai ales acum...), mai ales după apariția în peisajul public din țara noastră a „idioților utli” Moscovei.
Pe 22 iunie, de ambele părţi ale graniţei de vest a URSS (circa o mie de kilometri, de la Marea Baltică până la gurile Dunării) era concentrat un număr enorm de trupe şi material militar. Din est, se deplasau către graniţa de vest a URSS alte mijloace tehnice, precum şi alte milioane de militari deja mobilizaţi, din cei peste 25 de milioane pentru care existau deja planuri de mobilizare.
„Operaţia Barbarossa” a început în zorii zilei de 22 iunie 1941. Armatele germane şi ale aliaţilor acestora au pătruns în Rusia Sovietică pe un front de 1.600 de kilometri. Panzer-ele germane au fost vârful de lance al acestui atac în faţa unei defensive total nepregătite, folosind tactica încercuirii pentru a șoca liderii sovietici: sute de mii de soldaţi ruşi se vor preda fără luptă, conştienţi de inutilitatea luptei. În timpul războiului rece, sovieticii au considerat acest atac ca fiind unul surpriză, în ciuda faptului că au existat în permanenţă semnale în acest sens: pregătirile germane începute cu câteva luni înainte, semnalele de alarmă trase de Lavrenti Beria şi de superspionul Richard Sorge. Participarea armatei române în războiul declanşat de Germania împotriva URSS, s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu, înțelegere care a avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941. În niciunul din documente, România nu a fost menţionată ca aliată, dacă cineva este chiar curios! La 22 iunie 1941, Germania a atacat URSS, fostul ei aliat de război şi complice de cotropiri de până atunci, România angajându-se, potrivit înţelegerilor convenite în precedentele zece luni, alături de trupele germane.
În noaptea de 21- 22 iunie, ora 3:00, armatele româno-germane au declanşat operaţiile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică. În zorii zilei de 22 iunie, Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..„. Pentru România începea „Războiul Sfânt”, cum a fost denumit în propaganda oficială antonesciană, război care a avut un caracter anti-comunist, drept şi naţional, bucurându-se de aprobarea întregului popor. Cel puţin la început…Deşi nu fusese consultat în legătură cu declanşarea ostilităţilor militare, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu (în prima zi de luptă) o telegramă prin care îşi exprima acordul cu acţiunea întreprinsă şi ura militarilor români „sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului”. Declaraţii de adeziune la acţiunea întreprinsă de conducătorul statului au făcut şi liderii principalelor partide politice, reprezentanţii Patriarhiei şi Academiei Române, precum şi ai altor instituţii reprezentative ale statului, precum și foarte mulţi dintre comandanţii de mari unităţi române, care şi-au exprimat sentimentele patriotice şi şi-au mobilizat subordonaţii prin înflăcărate chemări la îndeplinirea datoriei faţă de ţară.
La 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi pe front era de 325.685, organizați în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, trei brigăzi de munte, trei brigăzi de cavalerie şi două brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau cinci divizii de infanterie germane. Dintre membrii conducerii armatei române trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecerii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.
Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încadrate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Principalul său efort la declanşarea „Operaţiei Barbarossa” urma să aibă loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina, până să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că, în ochii comandanţilor germani, potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat... Și poate că aveau dreptate! De aceea, marea majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflându-se, în principal, doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu a fost o barieră chiar atât de formidabilă, în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupând câteva poduri intacte peste acest râu, încă de la începutul războiului. Pentru operaţiile din Bucovina de Nord şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă) erau desemnate Armata 11 Germană (comandată de general – colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 Române).
Un mare aport în această luptă l-a avut starea de spirit care domnea în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un caracter de masă, un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere solicitând reîncadrarea în armată. Numărul mare de cereri l-a determinat pe generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naţionale, să dea un comunicat prin care ruga populaţia „să nu mai facă astfel de cereri” şi să recomande ca fiecare „să-şi facă datoria în sfera de acţivitate, acolo unde se găseşte, contribuind astfel mai bine şi uşurând efortul pe front”. Între voluntari s-au aflat tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni de rând. Numeroşi au fost şi militarii răniţi care după vindecare au refuzat să fie evacuaţi în ţară, sau să efectueze concediul legal de recuperare, cerând să fie trimişi din nou pe front pentru „a-şi face datoria până la capăt”.
În acest context, naţiunea română şi armata sa au acţionat exemplar pentru eliberarea teritoriilor răpite de sovietici cu un an în urmă. Operaţia de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes, încheindu-se la 26 iulie 1941. În cele 35 de zile de lupte, pierderile înregistrate (până la 31 iulie) s-au ridicat la 24.396 militari (5.011 morţi, 13.987 răniţi şi 4.487 dispăruţi. Un rol decisiv în restabilirea graniței pe Nistru l-a avut Armata 11 Germană, Ion Antonescu (și nu numai el) recunoscând, chiar atunci, că fără contribuție germană, Basarabia și nordul Bucovinei nu ar fi putut fi readuse la patria-mamă. Bucuria a fost mare atunci în întreaga ţară. Pretutindeni, pe imense pancarte, se putea citi „Români, dreptatea învinge!”, dar şi „Nici o brazdă nu se uită!”. Aluzia la Transilvania ocupată de unguri era evidentă.
Propaganda sovietică (astăzi, cea rusă...) şi mulţi istorici occidentali indică data de 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România) drept dată a intrării URSS în cel de-al doilea război mondial. De fapt, e mai mult decât evident și real că al doilea război mondial începuse pe 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, iar Uniunea Sovietică s-a alăturat invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi, totuşi, Uniunea Sovietică pretindea că a participat la războiul mondial abia din data de 22 iunie 1941! Este o minciună sfruntată! Istoriografia rusă (şi nu numai) pretinde că în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică ar fi fost…neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al doilea război mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era neutră? A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Să ne mai amintim și că, pe 30 noiembrie 1939, „neutra” Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, „neutra” Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.Tot ca un act de „neutralitate”, în toamna anului 1939, Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus pe teritoriul acestora instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de „neutralitate”, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar, dacă nu ar fi făcut-o, cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de „neutralitate” manifestat sub forma unui război.
Uniunea Sovietică îşi motivează „neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia, pe 9 aprilie 1940, Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere...neutralitatea. Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi, Uniunea Sovietică pretindea că a fost neutră şi că doar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial...
Surse:
Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009
http://stiri.tvr.ro/soldati-va-ordon-treceti-prutul-razboiul-pentru-reintregirea-romaniei_59644.html#view
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/09/documentar-participarea-romaniei-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-10-14-42
https://www.academia.edu/4055511/Cornel_Jurju_-_Opinia_publică_și_intrarea_României_în_al_doilea_război_mondial_22_iunie_1941_
http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/22-iunie-1941-operatiunea-barbarossa-238358.html/
http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/06/22/22-iunie-1941-romania-a-intrat-in-razboi-impotriva-ursspentru-eliberarea-basarabiei-bucovinei-de-nord-si- a-tinutului-herta/