$__$$$

 S-a întâmplat în 30 martie 1392: La această dată, avea loc prima atestare documentară a oraşului Roman, în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei. Romanul a fost consemnat în Letopiseţul Novgorodului (datat în perioada 1387-1392). Considerat unul dintre cele mai importante centre medievale din Moldova, Romanul este menţionat întâia oară într-un document intern, fiind vorba despre un hrisov de danie către Ionaş Viteazul, care a fost scris „în cetatea noastră, a lui Roman voievod”. Roman, domn al Moldovei (1392-1394), se intitula „marele şi singurul stăpânitor” al Moldovei – „cu mila lui Dumnezeu, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte până la mare” (Marea Neagră, desigur).

Se pare că numele oraşului ar fi fost preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394), considerat de unii cercetători ca fiind întemeietorul acestuia, deşi există probe materiale care să ateste existenţa curţii de la Roman dinainte, adică încă de pe vremea lui Petru I Muşatinul. Destinată unor scopuri defensive, cetatea a oferit protecţie meşteşugarilor şi negustorilor urbei, activitatea acestora ducând la afirmarea oraşului ca important centru, atât economic, cât şi cultural. Oraşul Roman este unul din puţinele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi: Cetatea Muşatinilor, cea mai sudică fortificaţie moldovenească de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504) la locul de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret.

Municipiul Roman este situat în centrul regiunii istorico-geografice Moldova, într-o arie unde converg mai multe căi de comunicație de importanță europeană, națională și regională, din punct de vedere feroviar făcând parte din magistrala Bucureşti – Dorneşti – Cernăuţi – Varşovia, iar rutier aflându-se pe axul expres de interes european E85, care leagă Polonia şi Ucraina, Rusia şi Republica Moldova, prin România de Bulgaria, Grecia, Turcia și Orientul Apropiat. Legat de traficul aerian, cel mai apropiat aeroport se află în Bacău,conexiunea cu acesta putând fi realizată fie pe drumul european E85, fie pe magistrala de cale ferată.Vatra oraşului este situată în Podişul Moldovenesc, la confluenţa râurilor Moldova şi Siret, ocupând o suprafaţă totală de 2.983 ha, din care 1.617 ha intravilan. Localizarea în partea centrală a Moldovei poate determina transformarea municipiului Roman într-o adevărată „placă turnantă” a transporturilor din această arie, pe direcția nord-sud, vest-est, dar și nord-est – sud-vest.Dacă guvernanţii, oricare ar fi aceştia, vor avea în vedere acest lucru, fireşte!

Între secolele XV – XVI, oraşul era cunoscut sub numele de „Târgul de Jos”, acesta fiind şi reşedinţa „Ţării de Jos”. Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a „Ţării de Jos”. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveşte numărul de negustori. În 1834 oraşul devine capitala judeţului Roman. În anul 1845, Romanul figura printre primele cinci oraşe importante ale Moldovei. Ulterior, Unirea Principatelor Române a imprimat oraşului o activitate febrilă, Romanul fiind un puternic centru unionist. Oraşul şi judeţul Roman de atunci au adus o contribuţie însemnată și la războiul pentru independenţă din 1877 – 1878. În preajma primului război mondial s-a înfiinţat un atelier pentru reparaţii cu caracter militar, transformat ulterior în Arsenalul Armatei.

În 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă din 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Printre personalitățile al căror nume este legat de orașul Roman pot fi menționate: cronicarul Miron Costin (1633-1691), prozatorul Cezar Petrescu (1892-1961), poeta Otilia Cazimir (1894-1967), prozatorul și publicistul Garabet Ibrăileanu (1871-1936), scriitorul Haralamb Zincă (Hary Isac Zilberman, 1923-2008), muzicologul și compozitorul Mihail Jora (1901-1971), dirijorul și compozitorul Dumitru D. Botez (1904-1988), celebrul dirijor Sergiu Celibidache (1912-1996), Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) — primul inginer agronom român.

Între monumentele de interes turistic se numără ruinele cetății din secolele XIV-XVII; Catedrala episcopală având hramul „Cuvioasa Parascheva” (sau „Sfânta Vineri”), ctitorie din 1542 a a domnului Petru Rareș; biserica cu hramul „Precista Mare” sau „Adormirea Maicii Domnului”, construită între 1568-1569 prin grija Doamnei Ruxandra, soția lui Alexandru Lăpușneanu; biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1609 și restaurată în 1868, care păstrează un evangheliar scris în 1265 ș.a. De amintit sunt și Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul de Științele Naturii din Roman și Casa Celibidache.

Surse:

https://primariaroman.ro/prezentare-municipiul-roman/

http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/740-ziua-orasului-roman-627-de-ani-de-la-prima-atestare-documentara-mir-30-martie-2019.html

https://zch.ro/neamt-30-martie-1392-prima-atestare-documentara-a-romanului/

http://www.neamt.ro/Date_gen/Roman/roman_2.html

https://www.ziarpiatraneamt.ro/ziua-orasului-roman-626-de-ani-de-la-prima-atestare-documentara

$$$

 S-a întâmplat în 30 martie1633: În această zi, s-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, el fiind cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691). 

Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul al XVII-lea, Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633. Deja în anul1634, Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze în Polonia, salvându-şi viaţa de mânia turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul şederii sale în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. 

Se întoarce în Moldova abia la începutul anilor ’50, unde în scurtă vreme urcă pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 până la sfârşitul anului 1683, când se retrage din politică. Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, Miron Costin a fost martor şi participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea oastei otomane, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă o-a pus la dispoziţie unul din castelele sale de lângă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. 

După ce i s-a permis repatrierea, Miron Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, cel care, printr-o învinuire neîntemeiată, l-a condamnat la moarte în 1691. 

Miron Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche, vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mântuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseţă …dni„. Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite „zaciale”, şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu şi înmormîntarea sa. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric, căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. 

La elaborarea cronicii sale cărturarul a apelat la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi: L. Topeltin, „Despre originea şi căderea transilvănenilor”, P. Piaseţki „Cronica celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)”, A. Guagnini, „Descrierea Sarmaţiei europene” etc. Începând cu evenimentele din 1633, Costin apelează frecvent la amintirile şi impresiile proprii, letopiseţul căpătând aspect de memorii, mai cu seamă când este vorba de domniile lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan. O altă operă este „Cronica Moldovei şi a Munteniei”, scrisă în 1677. În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”.Opera constă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. 

Scopul urmărit de autor constă în a artăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice. Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său. 

„De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” reprezintă un adevărat simbol al conştiinţei latine şi al mîndriei originii romane de neam a poporului nostru. Spiritul şi ideile din această operă au fost dezvoltate, căpătând dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir şi prin intemediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX. Miron Costin este considerat în acelaşi timp drept unul din întemeietorii poeziei româneşti din Moldova. Lui îi aparţin asemenea opere poetice ca „Viaţa lumii”, „Stihuri de descălecatul Ţării Moldovei” etc. Miron Costin a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii, şi literaturii româneşti. 

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/119-miron-costin-1633-1691

https://adevarul.ro/locale/suceava/cum-fost-decapitat-cronicarulmiron-costin-urma-zvonuri-lansate-fratele-sau-trimite-deprinde-frate-sau-miron-logofatul-de-l-omoara-1_5af8157adf52022f75eb64a5/index.html

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/04/miron-costin-de-neamul-moldovenilor-din-ce-tara-au-iesit-stramosii-lor/

https://1md.online/ro/moldova/personalitati/miron-costin-cronicar

http://biografii.famouswhy.ro/miron_costin/

$$$

 S-a întâmplat în 30 martie1746: În această zi, s-a născut pictorul spaniol Francisco de Goya. Francisco José de Goya y Lucientes (n. Fuendetodos/Aragon - d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa) a fost un important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Francisco de Goya, despre care Charles Baudelaire spunea, în „Curiosites esthetique", „că nimeni n-a îndrăznit mai mult ca el în sensul absurdului posibil", s-a născut la 30 martie 1746, în Fuendetodos, Spania, iar în anii 1770 și-a început studiile, la Zaragoza, cu Luzan y Martinez, un artist local format la Napoli. A continuat să studieze la Madrid, fiind elev al pictorului curții regale, Francisco Bayeu, cu a cărui soră avea să se căsătorească în 1773. 

În 1770, a ajuns la Roma, de unde s-a întors cu influențe neoclasice, ilustrate în pictura „Hanibal vencedor contempla por primera vez Italia desde los Alpes" („Hanibal trecând Alpii"). Întors în Spania, în 1771, Goya avea să primească primele comenzi importante pentru fresce în catedrale, la car avea să lucreze cu întreruperi în următorii zece ani. Împreună cu alte picturi religioase timpurii făcute la Zaragoza, acestea fac parte din stilul baroc-rococo, la modă în epocă în Spania, în care se observă influențe ale pictorului venețian Giovanni Battista Tiepolo. Perioada 1776-1792 a fost cea a ascensiunii sociale a lui Francisco de Goya. Oficial, cariera lui la Curtea regală a început în 1775, prin pictarea unei serii de 60 de cartoane (picturi pregătitoare) pentru Fabrica Regală de Tapiserii din Santa Barbara. Acest gen de pictură, reprezentând scene din viața contemporană, precum activitățile din timpul liber ale aristocrației, au fost realizate sub îndrumarea unuia dintre cei mai influenți artiști de la Curtea regală, Anton Raphael Mengs, exponent important al neoclasicismului. 

Cu lucrarea „Hristos pe cruce" („Cristo crucificado"), inspirată de pictura cu același nume a lui Diego Velazquez, avea să fie ales membru al Academiei Regale din San Fernando, în 1780. Cinci ani mai târziu, a devenit director-adjunct al secției de pictură a Academiei, iar în 1786 a devenit pictorul Regelui Carol al III-lea. În timpul noului Rege al Spaniei, Carol al IV-lea, Goya a fost menținut pictor al Curții, fiind numit director al Academiei (1795-1797) și pictor principal al Curții (1799). Ca urmare a unei boli care l-a lăsat fără auz în 1792, lucrările din perioada 1792-1800 sunt caracterizate de o nouă dimensiune, care exprimă mai liber observațiile introspecțiilor sale și care cultivă un nou stil, cu accente de realism exagerat, caricatură și satiră. Această perioadă a debutat cu seria de tablouri cunoscute sub numele de „divertismente naționale" și a continuat cu „Casa de locos" („Casa de nebuni", 1794).

Din aceeași perioadă datează și „Los Caprichos" („Capriciile"), o serie de 80 de gravuri, publicate în 1799, în care Goya a atacat abuzurile politice, sociale și religioase ale epocii, însușindu-și în același timp imagistica populară caricaturii pe care a ameliorate-o prin mijloace personale de desen și gravură. Goya a fost amenințat de Inchiziție și, în 1803, a depus lucrările în fața Regelui, în schimbul unei indemnizații pentru fiul său.În toată această perioadă (1792-1800), Goya a continuat să picteze pentru Curtea regală, îmbinând stilul convențional și conformist în tradiția lui Tiepolo, cu cel realist și lipsit de măgulire: „La familia de Carlos IV" („Familia lui Carol IV", 1800), „Retrato de la Duquesa de Alba" („Portertul Ducesei de Alba", 1797). Trecând la un cu totul alt registru, Goya a terminat, în 1805, celebrele „Maja îmbrăcată" („La maja vestida") și „Maja dezbrăcată" („La maja desnuda"), prima imitând-o pe a doua, fiind primele nuduri din Spania de la „Venus în oglindă" (1650) a lui Velazquez.Artistul spaniol a pictat cele două pânze celebre pentru premierul Manuel Godoy Alvarez de Faria, presupunându-se că amanta sa a servit drept model. Chiar și pentru un artist foarte bine văzut la curte, acest gen de pictură licențioasă nu putea fi decât condamnată în epocă. Astfel, după plecarea premierului pentru care fusese făcută pictura, Goya a fost chemat în fața Inchiziției, în 1814, în timp ce pictura a fost confiscată.

Extinderea războaielor napoleoniene în Spania, în 1808, îl inspiră pe Goya să picteze seria intitulată „Dezastrele războiului" și „El dos de mayo" și „El tres de mayo" (1814), care tratează rezistența opusă de spanioli, fiind compoziții de un realism dramatic, realizate în stil impresionist. În câteva portrete ale lui Fredinand VII, pictate după restaurarea acestuia, în 1814, Goya a evocat, mai puternic decât în oricare alte lucrări, personalitatea tiranului crud, a cărui domnie opresivă i-a trimis pe majoritatea prietenilor săi în exil. Absolutismul lui Ferdinand VII l-a determinat pe Goya să părăsească Spania, astfel încât în 1824, s-a instalat la Bordeaux unde, trăind printre exilații spanioli, a realizat numeroase portrete și s-a familiarizat cu litografia. A mai făcut încă două scurte sejururi la Madrid (1826 și 1827) și, cu puțin timp înainte de moarte, a realizat celebra sa pictură „Lăptăreasa din Bordeaux", după o tehnică reînnoită. Ultimele tablouri includ câteva portrete ale prietenilor în exil — Don Juan Bautista de Muguiro, Leandro Fernandez de Moratin și Don Jose Pio de Molina, care conturează orientarea finală a stilului său către o sinteză a formei și caracterului în ceea ce privește luminile și umbrele, fără contur sau detalii și cu minimum de culoare. 

Cea mai mare parte a operei lui Goya se află în prezent în Spania, la Museo Nacional del Prado, Academia de Arte Frumoase din San Fernando și în palatele regale. Restul colecției este repartizată în principalele muzee ale lumii, în Franța (Luvru, Muzeul Goya), Regatul Unit (National Gallery), Statele Unite (National Gallery of Art, Metropolitan Museum of Art) etc.În secolul al XIX-lea, pictorul spaniol a fost omagiat de Charles Baudelaire, în „Les fleurs du mal", iar în secolul XX, în 1987, s-au instituit Premiile Goya, premii anuale ale Academiei de Arte și Științe Cinematografice din Spania, care recompensează cele mai bune producții spaniole ale anului. Ca premiu a fost ales un bust de bronz care îl reprezintă pe pictorul spaniol Francisco de Goya.

Surse:

http://www.franciscogoya.com/

https://www.britannica.com/biography/Francisco-Goya

http://www.galeriadearta.com/pictura/goya-516.htm

https://destepti.ro/pictorul-francisco-goya-un-reprezentant-important-al-romantismului

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2016/03/30/documentar-270-de-ani-de-la-nasterea-marelui-pictor-spaniol-francisco-de-goya-07-34-33

$__$$

 S-a întâmplat în 30 martie1874: În această zi, s-a născut Nicolae Rădescu, militar de carieră şi om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România (1944-1945). A avut o ascensiune rapidă în ierarhia militară însă a demisionat pentru a se implica în viaţa politică. A activat în formaţiunea politică a mareşalului Alexandru Averescu, dar şi într-o disidenţă a Mişcării Legionare. 

După actul de la 23 august 1944, Rădescu, a fost este reactivat în armată şi numit şef al Marelui Stat Major. Mandatul său la conducerea Consiliului de miniştri a fost umbrit de criza politică generată de Partidul Comunist şi sateliţii săi pentru acapararea întregii puteri în stat. Din cauza presiunilor exercitate de A. I. Vâşinski asupra regelui Mihai pentru a numi un guvern comunist la putere, generalul Rădescu şi-a depus mandatul. După un an reuşeşte să fugă în străinătate şi este pentru o scurtă perioadă preşedinte al Comitetului Naţional Român, un organism format în exil, care avea drept scop apărarea intereselor româneşti în Occident.

Generalul Nicolae Bădescu s-a născut la 30 martie 1874 la Călimăneşti, judeţul Vâlcea. A urmat cursurile Şcolii de ofiţeri, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1898. Doi ani mai târziu devine absolvent al Şcolii speciale de cavalerie, după care este avansat la gradul de locotenent. Între 1904 - 1906, Rădescu studiază la Şcoala superioară de Război, iar în 1909 este avansat căpitan. Ca „ofiţer adjutant” în comandamentul Diviziei 1 Cavalerie, a participat, în timpul celui de-al doilea război balcanic, la campania din Bulgaria (1913). A participat la luptele din primul război mondial. Se distinge la comanda de divizion din Regimentul 5 Călăraşi, în luptele de pe valea Topologului, de la Sălătruc. Maior de la 1 aprilie 1916, Nicolae Rădescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a (Decretul Regal din 10 ianuarie 1917) „pentru vitejia şi priceperea cu care a contribuit la succesul operaţiunilor diviziei” . În 1917, este numit şef de stat major la Divizia 2 Cavalerie şi la Inspectoratul Jandarmeriei (1918). La 1 aprilie 1919 este avansat la gradul de colonel. 

În perioada interbelică, între anii 1920 - 1926, este adjutant regal, apoi efectuează un stagiu ca ataşat militar la Londra (1926 - 1928). După acest stagiu este avansat general de brigadă (25 martie 1928) şi numit comandant al Brigăzii 4 Roşiori (1928 - 1929). A fost ajutor al comandantului Inspectoratului General al Cavaleriei (1929 - 1931) şi comandant al Diviziei 1 Cavalerie (1931 - 1933). Rădescu a demisionat din cadrele active ale armatei la 5 februarie 1933 şi a fost repartizat ca ofiţer de rezervă la Corpul 4 Armată.În februarie 1933, Rădescu devine membru al Partidului Poporului, iar un an mai târziu activează şi în „Cruciada românismului”, fondată de Mihail Stelescu, dizident din Mişcarea Lgionară. La 7 septembrie 1941, Rădescu trimite o scrisoare de protest ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, ca răspuns la un discurs ostil ţinut de acesta la Sala „ARO” în faţa coloniei germane din Capitală. Scrisoarea a fost difuzată de BBC și în aceasta, generalul afirma, o dată în plus, că nu este de acord cu trecerea armatei române dincolo de Nistru...Ca urmare a acestei scrisori, la 22 octombrie 1941, Rădescu este trimis în lagărul de internaţi politici de la Târgu Jiu, unde va rămâne până la 29 septembrie 1942. 

După revenirea în Capitală, Rădescu ţine legături tot mai strânse cu o serie de liderii politici, fiind adeptul încheierii cât mai grabnice a armistiţiului. Deşi fruntaşii politici, care doreau ca armistiţiul să fie încheiat de un guvern condus de un militar, luau în calcul numirea generalului Rădescu în funcţia de prim-ministru, numele acestuia nu apare în documente cu ocazia evenimentelor din 23 august 1944. O explicaţie a acestei situaţii a fost oferită chiar de general, într-una din însemnările sale despre aceste evenimente: „Din ceea ce mi se aducea la cunoştinţă, încă cu două-trei luni înainte, de către un devotat al meu aflat în Serviciul Siguranţei, ştiam că la S.S. condus de Cristescu se găsesc note informative în care se arată că în cercurile Palatului se vorbeşte de o eventuală aducere a mea în fruntea guvernului ce se va forma după răsturnarea lui Antonescu. În apropierea datei de 23 august 1944 însă numele meu fusese înlocuit cu al generalului Sănătescu” .

La 14 octombrie 1944, el a fost rechemat în cadrele active ale armatei române, fiind numit şef al Marelui Stat Major cu gradul de general de corp de armată. Din cauza ameninţărilor şi presiunilor venite din partea Comisiei Aliate de Control (adică a sovieticilor din aceasta), la 26 octombrie 1944 a semnat Protocolul militar care prevedea ca armata din interiorul ţării să fie redusă la trei divizii a câte 3.000 de oameni, cu condiţia ataşării unei note în care se preciza: „Protocolul îl semnez ca fiindu-ne impus de Comisia Aliată de Control şi în scopul de a evita consecinţele dăunătoare operaţiilor comune contra Germaniei şi Ungariei”. Criza politică generată de Frontul Naţional Democrat, o coaliţie formată de PCR, PSD şi sateliţii lor, a determinat căderea guvernului Constantin Sănătescu. Pe 6 decembrie 1944, regele Mihai îl numeşte preşedinte al Consiliului de miniştri pe generalul Nicolae Rădescu, iar din guvern făceau parte PNL, PNŢ şi FND. Încă din prima zi de mandat, generalul şi-a expus programul de guvernare în faţa ziariştilor. Principalele obiective erau: strângerea relaţiilor cu Uniunea Sovietică, îndeplinirea integrală a condiţiilor Armistiţiului, restabilirea ordinii în ţară. FND a continuat să organizeze manifestaţii de stradă sub lozinca „Vrem guvern FND!”. În acea iarnă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniştilor, a efectuat o vizită la Moscova, în timpul căreia s-a stabilit programul de acţiune pentru preluarea puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare” în frunte cu Maniu. 

La Conferinţa de la Ialta din 4 - 11 februarie, „Marile Puteri” au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă sovietică. Ca urmare, FND a pornit un asalt pentru răsturnarea guvernului. S-a acţionat pentru preluarea prefecturilor şi primăriilor şi s-au organizat manifestaţii şi lupte de stradă. Pentru a avea susţinere publică, FND şi-a atras de partea lui ţăranii, cărora li se promitea înfăptuirea reformei agrare prin împroprietărirea ţăranilor şi confiscarea moşiilor. Pe 24 februarie 1945, manifestaţia antiguvernamentală organizată de FND în Piaţa Palatului din Bucureşti, prilej cu care s-au tras focuri de armă înspre manifestanţi şi, deşi rapoartele procurorilor arătau limpede că nu armata a făcut acest lucru, ziarele comuniste din zilele următoare au cerut pedepsirea „călăului Rădescu” şi înlocuirea guvernului cu unul „cu adevărat democratic”. România se afla într-o mare criză politică.

În ziua de 26 februarie 1945, a sosit la Bucureşti A. I. Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-o audienţă la regele Mihai, Vâşinski i-a impus şefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacţionar” şi „fascist”, criticând partidele istorice şi pe Iuliu Maniu. În faţa acestor atacuri, la 28 februarie 1945, generalul Nicolae Rădescu îşi prezintă demisia regelui, care a fost nevoit să o accepte. Speranţele depuse de ministrul român de Externe, Constantin Vişoianu, în sprijinul Statelor Unite şi al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâşinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind uşa şi declarând: „Ialta sunt eu”! . 

Drept urmare, pe 2 martie, regele Mihai l-a însărcinat pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern. În audienţele de la Palat, Maniu şi Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România” . În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deşi, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar cinci portofolii, în realitate, comuniştii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova. Printre primele măsuri luate de Petru Groza, la 7 martie 1945 generalului Rădescu i se fixează domiciliu obligatoriu şi nu i se permite să primească nici un fel de vizite. Comisarul Block a fost însărcinat cu îndeplinirea ordinului şi aducerea lui la cunoştinţa generalului. Datorită intervenţiei lui Constantin Vişoianu, generalului Nicolae Rădescu i s-a oferit protecţia englezilor, astfel că fostul prim-ministru s-a refugiat la Legaţia Marii Britanii din Bucureşti cu puţin timp înainte ca agenţii poliţiei să ajungă la domiciliul său. Va rămâne acolo până la jumătatea lunii aprilie, când autorităţile române s-au angajat să-i ofere protecţia şi garantarea libertăţii. Cu toate asigurările autorităţilor comuniste, Rădescu a continuat să aibă domiciliu obligatoriu în casa nepotului său, Nicolae Şerbănescu, până în momentul în care s-a hotărât să părăsească ţara, la 15 iunie 1946. Timp de nouă luni de zile, a stat în lagărul de refugiaţi de la Fammagusta, Cipru, de unde a evadat cu un avion pilotat de Matei Ghica Cantacuzino. Apoi, după câteva luni petrecute la Lisabona, iar apoi la Paris, s-a stabilit în Statele Unite, la New York. 

Generalul a încercat să unifice vocile mult prea disparate ale exilului românesc, reuşind să creeze Consiliul Naţional Român, al cărui preşedinte a fost un an de zile, renunţând la funcţie din cauza neînţelegerilor în legătură cu gestionarea Fondului Naţional Român. Nu a abandonat încercarea de a ajuta din exil pe cei rămaşi acasă şi a creat Liga Românilor Liberi. Generalul Nicolae Rădescu a murit de tuberculoză pe 16 mai 1953, la vârsta de 79 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Calvary din New York. Trupul său s-a repatriat la 23 noiembrie 2000 şi a fost depus la Cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti. 

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007,pp. 609-

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

https://romanialibera.ro/aldine/history/generalul-radescu--ultimul-scut-anticomunist---55-de-ani-de-la-moarte-127639

http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/generalul_radescu_s-a_intors_acasa/923/pagina-6/

$$$

 S-a întâmplat în 30 martie1946: La această dată, a trecut în eternitate Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18 februarie1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore.

Dramaturg, caricaturist, regizor, Victor Ion Popa s-a născut la Bârlad, la 29 iulie 1895. Unele surse indică locul naşterii ca fiind Călmățui, din fostul judeţ Tutova. A fost student al Facultății de Drept a Universității din Iași, dar a urmat în paralel și Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și, pentru scurtă vreme, Școala de Belle Arte. A fost profesor la Academia de Artă Cinematografică din București (din 1926), apoi director de scenă al Teatrului popular, al Teatrului Național din Cernăuți, al Teatrului „Maria Ventura". A fost președinte al Comitetului de direcție al Oficiului Național Cinematografic. A debutat foarte devreme cu versuri (1912) și, simultan, și-a văzut tipărite primele desene și caricaturi. Fiind un desenator talentat a colaborat la ilustrarea mai multor periodice („Revista vremii") și cărți.Tot atunci și-a descoperit vocația pentru teatru, debutând cu spectacolul după „Ciuta'', care a avut premiera în 1923, avându-i ca interpreți pe Getta Kernbach, Ana Luca, Ion Sîrbu, Ion Tâlvan și N. Soreanu. Autorului piesei i-a fost decernat Premiul Caragiale al Teatrului Național.

S-a afirmat și ca eseist și publicist, reflecțiile sale despre teatru reprezentând un capitol important în acest domeniu. A fost redactor la „Revista copiilor și a tinerimii'' din București (1920-1924). De asemenea, a colaborat la „Gândirea'' (al cărei co-fondator a fost), „Hiena'', „Ora'', „Revista vremii'', „Sburătorul'', fiind în paralel cronicar artistic, desenator și regizor.Anii 1922-1932 constituie perioada cea mai fertilă și cea mai agitată a activității sale: a scris piese de teatru, a lucrat ca regizor la mai multe teatre din țară, a întemeiat un teatru popular și primul teatru pentru copii. Victor Ion Popa și-a adus din plin contribuția la succesul teatrului radiofonic, reușind să facă din emisiunile de teatru radiofonic adevărate opere cultural-artistice. Dintre actorii care au colaborat cu Victor Ion Popa: Jules Cazaban, Coco Danielescu, Maria Mohor, Tudor Călin, Ilie Cernea, Getta Kernbach-Popa, Irina Nădejde, Sonia Cluceru, Florica Teodoru, Eugenia Popovici etc.

Pentru o scurtă perioadă s-a retras din viața teatrală pentru a se ocupa de literatură, dar a rămas fidel teatrului până la sfârșitul vieții, care l-a surprins în plină activitate regizorală. A scris piese interesante, deosebite în istoria teatrului românesc, dar inegale ca valoare, Victor Ion Popa fiind cunoscut mai ales prin: „Ciuta" (1922) — dramă puternică, de intensitate ibseniană; comediile „blajine", cum sunt apreciate de critică, „Mușcata din fereastră" (1929, cu peste 50 de reprezentanții) și „Take, Ianke și Cadîr" (1932) — ambele pe tema conflictului dintre generații, ultima, o comedie savuroasă,care se bucură și astăzi de un real succes. Pe lângă acestea se mai află „Acord familial" și drame, care nu au reușit să se impună.

Prozatorul Victor Ion Popa a atins cel mai înalt nivel al talentului său prin romanul, inspirat din mediul rural, „Velerim și Veler Doamne" (1933, Premiul Societății Scriitorilor Români-1934), care a fost și ecranizat: „Osânda" (1976, în regia lui Sergiu Nicolaescu), în care a jucat un rol fabulos Amza Pellea. Opera sa se împarte egal între dramaturgie („Ciuta'', 1923; „Păpușa cu piciorul rupt'', 1926; „Mușcata din fereastră'', 1930- Premiul Academiei Române; „Vicleimul'', 1934; „Acord familiar'', 1934- Premiul Societății Autorilor Dramatici; „Cuiul lui Pepelea'', 1935; „Plata birului. Deșteapta pământului. Cățelul sau așa ceva'', 1937; „Take, lanke și Cadîr'', 1938; „Mironosițele'', 1938 etc., rămase în manuscris) și proză (nuvele și povestiri: „Povestiri cu prunci și moșnegi'', 1936; „Ghicește-mi în cafea'', 1938; „Bătaia'', 1942; romane: „'Velerim și Veler Doamne'', 1933 — Premiul Societății Scriitorilor Români; „Sfârlează cu fofează'', 1936; „Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu'', 1939; amintiri romanțate din război: „Floare de oțel'', 1930). Victor Ion Popa a murit la 30 martie 1946.

Surse:

http://jurnaluldedrajna.ro/victor-ion-popa-om-de-teatru-si-literat-polivalent/

http://www.migl.ro/cladiri/Ivesti/Victor%20Ion%20Popa.html

http://www.autorii.com/scriitori/victor-ion-popa/

https://www.artline.ro/Victor-Ion-Popa-30331-1-n.html

http://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-victor-ion-popa-114-ani-nastere-29-07-2009

https://adevarul.ro/locale/vaslui/vicii-l-au-ucis-autorul-piesei-take-ianke-cadar-maestrul-radu-beligan-ucenicul-dramaturgului-scris-despre-lucruri-1_54eb988e448e03c0fdeaa6af/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 30 martie 2004: În această zi, a murit actorul Aurel Giurumia. Aurel Giurumia s-a născut în Cernăuţi, la data de 14 martie 1931. El a absolvit, în anul1954, Institutul de Teatru din Cluj şi a jucat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca din 1954 până în 1968. A jucat în zeci de spectacole ca: Lacuna de Eugen Ionesco, Mirele furat de Ştefan Haralamb, Stela Neagu, Nota zero la purtare de Octavian Sava, Virgil Stoenescu, Clubul împuşcaţilor de Jean - Paul Sartre, Nopţile tăcerii de Teofil Busecan, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Vacanţa fratelui mai mic de Gunars Priede, Maria Stuart de Friedrich Schiller, Conştiinţa furată de Teofil Busecan, Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Măsură pentru măsură de William Shakespeare, Ultimul tren de Gyorgy Kovacs, Eugen Mirea, Romeo şi Julieta la Mizil de George Ranetti, Mirandolina de Carlo Goldoni, Scrisori de dragoste de Virgil Stoenescu, etc.

Din 1968, el devenea actor al Teatrului de Comedie din Bucuresti şi a jucat pe această scenă până în 1989. Ultimul rol a fost Chenneviette din Scaiul de Feydeau. A mai jucat în Cher Antoine de Jean Anouilh, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, Livada de vişini de A. P. Cehov, Concurs de Frumuseţe de Tudor Popescu etc. Debutul în film a avut loc în 1958, cu serialul de televiziune Alo?...aţi greşit numărul!. A mai jucat în ecranizarea pentru televiziune a piesei Viforul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea, rolul lui Moghilă, Doi băieţi ca pâinea caldă (1962), Vacanţă la mare (1962), Aşteptarea (1970), Căpitanul Val-Vârtej (1971), Drum în penumbră (1972), Pistruiatul (1973), Capcana (1974), Piraţii din Pacific (1975), Oraşul văzut de sus (1975), Amiciţie (1976), Un text cu bucluc (1976), Zile fierbinţi (1976), Toate pânzele sus (1976), Gloria nu cântă (1976), Premiera (1976), Roşcovanul (1976), Eu, tu şi Ovidiu (1977), Acţiunea Autobuzul (1977), Totul pentru fotbal (1978), Cianura şi picătura de ploaie (1978), Melodii, melodii (1978), Expresul de Buftea (1978), Audienţa (1979), Fiul munţilor (1980), Ana şi hoţul (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Grăbeşte-te încet (1981), Saltimbancii (1981), Un saltimbanc la Polul Nord (1982), Fram (1983), Eroii n-au vârstă (1984), Căsătorie cu repetiţie (1985), Vară sentimentală (1985), Promisiuni (1985), Liceenii (1986), Duminica în familie (1987), pînă la Campioana (1990).

Actorul Aurel Giurumia a murit în 2004, la 30 martie. El a fost unul dintre maeștrii comediei româneşti, a jucat in zeci de spectacole de teatru şi în filme. A slujit scena Teatrului de Comedie din capitală peste 20 de ani, a încântat publicul cu roluri de film ca Moghilă din Viforul lui Delavrancea, Agop din Toate pânzele sus, Gruia din Pistruiatul, Năsălie din Acţiunea Autobuzul ş.a.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/aurel-giurumia-3668/

http://aarc.ro/personalitate/view/aurel-giurumia

https://adevarul.ro/cultura/istorie/aurel-giurumia-incetat-viata-1_50ba00fd7c42d5a663af31e9/index.html

http://biografii.famouswhy.ro/aurel_giurumia/

$$$

 S-a întâmplat în 30 martie…

- 239 î. Hr.: Prima menţionare a trecerii cometei Halley într-o cronică de Wen Hsien Thung Khao, un astronom antic japonez 

– 1135: S-a născut Moise Maimonide, filosof, medic și teolog din Evul Mediu, născut în Spania și stabilit în Egipt (d. 1204).

- 1392: Prima atestare documentară a oraşului Roman în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei. Roman, domn al Moldovei (1392-1394), se intitula „marele şi singurul stăpânitor” al Moldovei – „cu mila lui Dumnezeu, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte până la mare” (Marea Neagră)

– 1559: A murit matematicianul german Adam Ries; a scris o serie de cărţi şi manuale în care sunt descrise diferite metode de calcul (n. 1492)

- 1633:S-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691) 

- 1746: S-a născut pictorul spaniol Francisco de Goya (m. 1828) .

– 1764: A murit Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian; reprezentant de seamă al barocului târziu (n. 1695)

- 1820: S-a născut scriitoarea britanică Anna Sewell, cunoscută la noi prin romanul pentru copii („Black Beauty" ((„Negruţ") (m. 1878)

- 1821: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluţiei din Țara Românească, şi Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele de câmpie sub cea a lui Tudor.

- 1830, 30.III / 11.IV: S-au încheiat lucrările de elaborare a Regulamentelor Organice, considerate a fi primele acte constituţionale pe teritoriul ţării noastre; acestea au pus bazele unei noi organizări interne în Moldova şi Ţara Românească, după terminarea regimului fanariot; pentru redactarea Regulamentelor au fost numite două comisii speciale care au funcţionat la Bucureşti şi Iaşi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Minciaki; Regulamentele Organice au însemnat pentru Principatele Române modernizarea societăţii, pe de o parte, iar pe de alta, consolidarea puterii politice şi economice a marii boierimi şi a protectoratului Rusiei

- 1842: Medicul american Crawford Long (1815-1878) folosea pentru prima dată eterul ca anestezic pentru extirparea unei tumori a regiunii suboccipitale. El nu şi-a comunicat rezultatele, astfel încât, inventatorul anesteziei cu eter este considerat dentistul William T.G. Morton (1819 – 1868), care este autorul primei comunicări pe data de 16 octombrie 1846. Primul anestezist profilat este considerat englezul John Snow (1813 – 1858), care a funcţionat ca („anestezist şef” al Londrei. El este autorul unei lucrări (“Despre inhalarea eterului în intervenţiile chirurgicale”), în care descrie cinci stadii ale anesteziei cu eter la om. Ulterior a renunţat la eter, administrând peste 4000 de anestezii cu cloroform, fără niciun deces

- 1844: S-a născut poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului. Paul Verlaine (d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparţine curentului simbolist şi este unul dintre cei mai citiţi dintre poeţii francezi. Este privit de simboliştii francezi ca şef al curentului. A dus o viaţă de boem, de („ poet blestemat”, ce contrastează în planul creaţiei cu aspiraţia spre puritate şi candoare. Versurile de început ((„Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscenţe din parnasieni şi din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinaţia către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufleteşti, într-o atmosferă crepusculară şi vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, aşa cum o demonstrează volumele sale: („Romanţe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, („Înţelepciune” (1881), („Odinioară şi altădată” (1885), („Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuţi şi formulează, în versurile celebre din („Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: („Muzica înainte de toate”; („Suceşte gâtul elocinţei”; („Nuanţă, nicidecum culoare”.

-1853: S-a născut Vincent Van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez.Vincent Willem van Gogh (n. Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franţa) a fost un pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influenţă profundă asupra artei secolului XIX pentru culorile vii şi impactul emoţional. El a suferit de boli mintale, boli care au cauzat sinuciderea lui cu un pistol la vâsta de 37 ani.El a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi şi 1100 de desene şi schiţe. Astăzi, multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje şi picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute şi cele mai scumpe din lume. Puţin apreciat în timpul vieţii sale, faima sa a crescut în anii de după moartea sa. Astăzi, el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi pictori din istorie

- 1856: Se semnează Tratatul de la Paris; sfârşitul Războiului din Crimeea 

- 1858: Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de şters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată 

- 1866: Locotenenţa domnească publică Proclamaţia către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moştenire şi sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicităţii un manifest, la 2 aprilie 1866, cu acelaşi sens. 

- 1867: SUA au cumpărat Alaska şi insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari  

- 1874: S-a născut Nicolae Rădescu, militar de carieră şi om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România (1944-1945)..

- 1894: S-a născut Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (m. 1977)

- 1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul" din Bucureşti cu poezia „Şi toate", sub semnătura V. George 

- 1899: A murit Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite şi al Regatului României.

–1901: S-a născut astronomul, seismologul şi profesorul Ioan Curea, considerat pionierul seismologiei moderne din România (m. 1977)

– 1901: S-a născut Grigore Scorpan, filolog şi istoric literar, reputat eminoscolog (m. 1953)

- 1912: A murit scriitorul german Karl May. Karl Friedrich May (sau mai corect Carl Friedrich May) (n. 25 februarie 1842 la Ernstthal, d. Radebeul) a fost, timp de decenii, unul dintre scriitorii germani cei mai productivi şi mai citiţi, fiind cunoscut pentru romanele sale de aventuri. Mai cunoscute sunt romanele sale cu povestiri de călătorie din orient sau de pe pe teritoriul SUA şi a lMexicului. O mare parte din operele sale au fost ecranizate, sau adaptate pentru piese de teatru.

- 1913: S-a născut inginerul agronom Marcu Botzan, autor al unor importante cercetări care fundamentează dezvoltarea şi rolul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe teritoriul României; membru corespondent al Academiei Române

- 1923: S-a născut Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical şi lexicograf

– 1924: S-a născut George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (m. 2011)

– 1924: S-a născut dirijorul George Vintilă; în perioada 1955-1959 a activat ca dirijor titular la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca şi ca lector la clasa de dirijat a Conservatorului Gh. Dima. Din 1959 s-a stabilit la Iaşi, desfăşurându-şi activitatea pe mai multe planuri: dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Moldova, până în anul 1986, când s-a pensionat; director al aceleiaşi instituţii până în 1968, profesor de muzică de cameră şi orchestră la Liceul de Arte Octav Băncilă, profesor la clasa de orchestră şi dirijat a Conservatorului George Enescu, colaborator la Opera de Stat (m. 2015)

– 1925: A murit Rudolf Steiner, filosof, artist, pedagog şi gânditor social austriac; fondator, printre altele, al antroposofiei şi pedagogiei Waldorf (n. 1861)

– 1928: A murit Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (n. 1863)

- 1929: S-a născut soprana Magda Ianculescu (m. 1995)

- 1929: Este dată în funcţiune linia telefonică directă Bucureşti - Budapesta 

-1937:S-a născut Warren Beatty, actor, regizor, scenarist şi producător american de film

- 1945: Al doilea război mondial: Forţele sovietice intră in Austria  

- 1945: S-a născut Eric Clapton, chitarist, cântăreţ şi compozitor de muzică rock britanic

- 1946: Apare Decretul-lege de înfiinţare a Operei Române din Timişoara 

- 1946: A murit Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile" teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit" (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (n. 1895). 

-1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert şi J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA 

–1953: S-a născut interpreta de muzică uşoară Olimpia Panciu, soţia cantautorului Mircea Romcescu

- 1959: S-a născut clarinetista germană Sabine Meyer 

- 1959: Marea Adunare Naţională a adoptat Decretul prin care ţăranii înstăriţi erau forţaţi fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiţi chiaburi de către regimul comunist

- 1960: Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România concepută şi realizată în cadrul Institutului Meteorologic al României. Instalată la Observatorul de Fizica Atmosferei de la Afumaţi, din 1961 a fost mutată pe vârful muntos Cozia

- 1964: S-a născut Carmen Poenaru, pictoriţă româncă 

- 1968: S-a născut cântăreaţa canadiană Céline Dion

- 1973: A murit matematicianul Mendel I. Haimovici; profesor (din 1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima oară cursuri de mecanică teoretică; în 1950 a organizat Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până în 1973; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906).

- 1979: S-a născut Norah Jones (numele real: Geethali Norah Jones Shankar), cantautoare de jazz americană (cu rădăcini în Anglia şi Bengal)

- 1983: Preşedintele american Ronald Reagan face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia SUA şi-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă URSS ar face o mişcare asemănătoare. 

- 1987 - Tabloul „Floarea-soarelui " al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline 

- 1989: A murit Nicolae Steinhardt (prenumele la naştere: Nicu-Aureliu), eseist, prozator, autor de eseuri şi predici de religie creştină ortodoxă; arestat în ianuarie 1960, alături de grupul de intelectuali („Noica-Pilat", pentru infracţiunea („de uneltire contra ordinii sociale", va fi eliberat în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici din România), după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla; de origine evreu, s-a creştinat în închisoare, la 15 martie 1960 fiind botezat ortodox, în celula de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; după două decenii s-a călugărit, ultimii nouă ani din viaţă petrecându-i la Mănăstirea Rohia din Maramureş (n. 1912).      

- 1990: A murit chimistul american Joseph O. Hirschfelder, figură reprezentativă a chimiei teoretice mondiale; unul dintre („părinţii" bombei atomice (n. 1911)

- 1991: A murit inginerul chimist Emilian Bratu; de numele său se leagă fondarea şi dezvoltarea şcolii de inginerie chimică din România; membru al Academiei Române (n. 1904) 

– 1993: A murit Edgar Papu, eseist şi istoric al artelor şi culturii, comparatist (n. 1908)

- 1995: A murit chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru al Academiei Române (n. 1906)

- 1998: La reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate (printre care şi România) la Uniunea Europeană, a avut loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”). Bucureştiul înaintează Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, instrument bilateral principal al strategiei consolidate de preaderare, împreună cu examenul analitic al Acquis-ului Comunitar. România începea, la această dată, alături de celelalte ţări asociate, procesul efectiv de aderare la UE (a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007)

– 2002: A murit Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, numită şi Regina-Mamă, devenită un adevărat simbol al Casei regale britanice (n. 1900) – 15 ani

- 2003: A murit (la Bucureşti) actriţa Vasilica Tastaman, stabilită în Suedia din anul 1982 (n. 1933)

- 2004: A murit actorul Aurel Giurumia (n. 1931)

– 2004: A murit Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în 1941) în SUA; veteran al postului de radio BBC, o adevărată legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America); rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator, fiind ascultată de oameni din întreaga lume (n. 1908)

– 2011: A murit actriţa de film rusă Ludmila Gurcenko, populară interpretă a filmului sovietic din anii ’70-‘80 ai secolului XX (n. 1935)

– 2012: A murit sculptorul şi profesorul universitar Paul Vasilescu (n. 1936)

– 2014: A murit actriţa britanică Kate O’Mara, cunoscută pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia” (n. 1939)