&&&

 S-a întâmplat în 21 septembrie…

- „Ziua internaţională a păcii" se marca, anual, până în 2001, în ziua de deschidere a sesiunii Adunării Generale a ONU (în baza Rezoluţiei 36/67 din 30.XI.1981, reconfirmată prin Rezoluţia 52/232 din 4.VI.1998); la 28.IX.2001 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a hotărât (prin Rezoluţia 55/282) ca această zi să fie marcată la o dată fixă - 21 septembrie

- „Ziua mondială a bolii Alzheimer", marcată din 1994

- 19 î.Hr.: A murit Virgilius (Publius Vergilius Maro), poet roman. Publius Vergilius Maro (n.15 octombrie 70 î. Hr., Andes –d.Brundisium / azi Brindisi), cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis („Eneida"), considerată epopeea naţională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.

- 1327: A murit Regele Eduard al II-lea al Angliei. Eduard al II-lea (n. 25 aprilie 1284), a fost rege al Angliei din 1307 pâna în ianuarie 1327.Eduard al II-lea a fost primul monarh care a fondat colegiile universităţilor din Oxford şi Cambridge; el a fondat Cambridge's King's Hall în 1317 şi a dat statut regal Colegiului Oriel din Oxford în 1326.

- 1391: A murit Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui s-au emis primele monede moldoveneşti (groşii de argint), iar Suceava a devenit cetate de scaun. 

 - 1415: S-a născut Frederic al III-lea, Împărat Roman. Frederic al III-lea (n. Innsbruck - d. 19 august 1493, Linz) a fost ales Rege al Germaniei din 1440 şi a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1452 domnind până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg.

- 1452: S-a născut Girolamo Savonarola, teolog si politician italian.Girolamo Savonarola (n. Ferrara, d. 23 mai 1498, Florenţa) a fost un călugăr dominican italian, predicator, critic şi reformator al moravurilor religioase şi sociale catolice. La vârsta de 20 de ani publică prima sa lucrare, „De ruina mundi", în care critică corupţia şi decadenţa moravurilor societăţii din vremea sa. În 1474 pleacă la Bologna, unde intră în mănăstirea ordinului Dominicanilor. Aici scrie a doua lucrare critică, de data aceasta la adresa bisericii, intitulată „De ruina ecclesiae”, în care exprimă deschis exigenţa unei regenerări a clerului, care-  după părerea sa - a pierdut funcţiunea hărăzită de mediator între Dumnezeu şi oameni.

- 1558: A murit Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui și al Siciliei. Carol Quintul (n. 24 februarie 1500) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moştenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse şi dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos şi coloniile spaniole din Americi. Când a renunţat la tron, şi-a împărţit ţinuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, şi fratele său, împăratul Ferdinand I.

- 1576: A murit Girolamo Cardano, medic si matematician italian (n. 1501) În matematică rămâne cunoscut prin ideiile generale privind teoria ecuaţiilor algebrice, cunoscută ca Metoda lui Cardan.

- 1712: S-a născut, la Trembley, Exupère-Joseph Bertin (m.1781), anatomist francez. Între anii 1741-1742 a venit la Bucureşti ca medic al domnitorului Constantin Mavrocordat. Întors în Franţa a efectuat cercetări asupra circulaţiei sângelui în ficatul fătului. În osteologie cornetele sfenoide îi poartă numele.

- 1756: S-a născut John Loudon MacAdam, constructor de străzi; acesta a fost primul care a pune în aplicare sistemul de pavaj cu pietris care acum îi poartă numele: „macadam" (d. 1836) 

- 1768: S-a născut, la Versailles, Louis Emmanuel Jadin (m.1853), pianist, dirijor şi compozitor francez. A compus 40 de opere, muzică simfonică, de cameră şi vocală.

- 1792: Convenția Națională Franceză votează pentru abolirea monarhiei. 

- 1792: S-a născut Johann Peter Eckermann (m.1854), scriitor german, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia. Editor al operelor complete ale lui Goethe. Lucrarea sa Convorbirile lui Goethe cu Eckermann (1823) constituie un document excepţional.

- 1824: S-a născut, la Voronej, Ivan S. Nikitin (m.1861), poet rus. A scris versuri epice, de inspiraţie socială (Comisionarul, 1859) şi lirice (Furtuna, 1851). Proză anticlericală (Jurnalul unui seminarist, 1860).

- 1832: A murit Walter Scott, scriitor scoțian. Sir Walter Scott (n.15 august 1771) a fost un scriitor scoţian prolific şi un poet popular în Europa în timpul vieţii sale. Se poate spune ca Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internaţională în timpul vieţii, cu mulţi cititori din întreaga Europa, Australia şi America de Nord. Poeziile şi proza lui sunt încă citite şi multe din scrierile lui ramân scrieri de referinţă atât pentru literatura engleză, cât şi pentru literatura scoţiană. Printre operele sale clebre se numără „Ivanhoe", „Rob Roy", „The Lady of The Lake", „Waverley", „The Heart of Midlothian" şi „The Bride of Lammermour". 

- 1847: Are loc inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştilor - „Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă", în care pompele erau acţionate de o maşină cu aburi 

- 1850: S-a născut Hans Sitt, violonist austriac (m. 1922) 

- 1853: S-a născut Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel. Heike Kamerlingh Onnes (n. Groningen — d. 21 februarie 1926, Leiden) a fost fizician olandez, profesor universitar la Leiden, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913.Heike Kamerlingh Onnes a avut contribuţii în termodinamică şi electricitate. Este întemeietorul laboratorului criogenic din Leiden în 1882, unde a atins pentru prima oară temperaturi apropiate de zero absolut şi a ajuns să lichefieze heliul în anul1908. A studiat fenomenul opalescenţei critice împreună cu W.H. Keesom, şi a descoperit în anul 1911, fenomenul supraconductibilităţii.

-1860: A murit filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului" modern; ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii", influenţând literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d. Frankfurt am Main), a fost un filosof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului „voinţei" în sfera reprezentării lumii şi în comportamentul uman.

- 1866: S-a născut Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (m. 1947, Paris). Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 3.X.1864. A fost laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topîrceanu, Minulescu, Vinea (d.17.02.1947)

- 1866: S-a născut scriitorul englez Herbert George Wells. Herbert George Wells (d.13 august 1946), cunoscut mai bine sub numele de H. G. Wells, a fost un scriitor englez celebru pentru cărţile sale de ficţiune precum Maşina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii oameni în lună şi Insula Doctorului Moreau. A mai publicat nuvele contemporane, istorie şi comentarii sociale. A fost un socialist declarat şi un pacifist, operele sale mai târzii devenind tot mai politice şi didactice. Atât Wells, cât şi Jules Verne sunt recunoscuţi ca „părinţii genului ştiinţifico-fantastic”.

- 1866: S-a născut Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez; în 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1928 (m. 1936).Recunoaşterea mecanismului de transmitere a febrei tifoide a creat baza pentru măsurile de precauţie necesare în combaterea şi prevenirea acestei boli în timpul celor două războaie mondiale. Nicolle a adus şi importante contribuţii în cunoaşterea febrei de Malta, pentru care a introdus şi vaccinarea preventivă.

 - 1868: A fost promulgat, prin Decretul nr. 1516, „Actul de concesiune pentru construirea şi esploatarea caei ferate de la Suceava la Iaşi, Botoşani pene la Roman”, act prin care era concesionată construcţia primei căi ferate din Moldova (lungimea de 224 km), Companiei Victor von Ofenheim 

- 1874: S-a născut compozitorul englez Gustav Holst (m. 1934)

- 1895, 21.IX / 3.X: S-a născut poetul rus Serghei Esenin (m. 1925).Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism şi o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne şi creştine, de la nostalgia satului până la fronda faţă de formele civilizaţiei oraşului:

- 1893: Cei doi fraţi Duryea, Charles şi Frank J. produc un automobil denumit de ei „trăsură Horseless" (fără cai). Acesta este considerata prima maşină cu motor pe benzină produsă în America

- 1900: S-a născut Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1976). Unele surse dau ca dată a naşterii 22 septembrie 1900 

- 1902: S-a născut poetul spaniol Luis Cernuda (m. 1963) 

- 1905: S-a născut sociologul american Philip Mosley, unul dintre cei mai buni cunoscători, din timpul său, ai problemelor est-europene; a desfăşurat cercetări în Albania, Bulgaria, Iugoslavia şi România; în 1940 a fost primul american care a protestat (în revista „Foreign Affairs") împotriva Dictatului de la Viena, considerându-l un act nedrept împotriva României; membru corespondent străin al Academiei Române (1947) (m. 1972)

- 1908: S-a stins din viaţă, la Biarritz, Pablo de Sarasate (n.1844), violonist şi compozitor spaniol. A avut o tehnică uluitoare, un mod de interpretare elegant şi sigur. Numeroşi compozitori au scris special pentru el (Edouard Lalo, Max Bruch, Camile Saint-Saens ş.a.). A compus piese de virtuozitate pentru vioară (Melodii lăutăreşti etc).

-1912: S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepurasul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasarea Bip-Bip si Coyote; a realizat peste trei sute de filme si a fost rasplatit cu patru Premii Oscar (d. 22.02.2002)

- 1916: S-a născut Françoise Giroud, scriitoare şi publicistă franceză, co-fondatoare a săptămânalului „L'Express" (d.2003) 

- 1919: S-a născut Gheorghe Marinescu, matematician, membru al Academiei Române; a fost primul matematician român care s-a ocupat de teoria distributiilor (d. 10.03.1987) 

- 1925: S-a născut trăgătorul Iosif Sârbu; a obţinut medalia de aur la proba de armă, calibru redus, la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952), devenind primul campion olimpic român; deşi grav accidentat la ochiul drept, va mai participa la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, obţinând locuri meritorii; după ce s-a retras din activitatea competiţională, a desfăşurat o susţinută activitate de instructor şi antrenor de tir (m. 1964)

- 1926: S-a născut Donald Arthur Glaser, fizician american. Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1960). A inventat (1952) camera cu bule şi a aplicat metodele fizicii în biologia moleculară. A publicat lucrări privind radiaţiile cosmice.Donald Arthur Glaser (n. 21 septembrie 1926), este un fizician şi neurobiolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1960 pentru inventarea camerei cu bule (un vas umplut cu un lichid transparent supraîncălzit (cel mai adesea hidrogen lichid) folosit pentru a detecta particule încărcate electric care se deplasează prin el).

- 1931: S-a născut actorul american de film Larry Hagman; cunoscut pentru rolul JR din serialul de televiziune „Dallas”

- 1931: S-a născut dirijorul Ion Iancu (m. 2008) 

- 1934: A murit Gheorghe Bogdan-Duică, istoric literar; membru al Academiei Române (n.1866); 

- 1934: S-a născut Leonard Cohen, poet şi cantautor canadian; o voce distinctă în peisajul muzicii pop a anilor '70 ai secolului al XX-lea

- 1935: S-a născut Henry Gibson, actor american (m. 2009)

-1935: S-a născut Marius Popp, compozitor şi instrumentist român de jazz, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (n.Sibiu)

- 1936: A murit lingvistul francez Antoine Meillet; contribuţii fundamentale la gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; a perfecţionat metoda comparativ-istorică; a condus, împreună cu conaţionalul său Marcel Cohen, elaborarea lucrării „Limbile lumii"; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1866)

- 1939: Prim-ministrul român Armand Călinescu este asasinat de membrii pro-nazişti ai Gărzii de Fier.

- 1942: Primul zbor al bombardierului B-29 Superfortress. Boeing B-29 Superfortress a fost un bombardier greu cvadrimotor cu elice folosit în principal de către Statele Unite ale Americii în timpul celui de-al doilea război mondial şi în Războiul din Coreea. B-29 a fost printre cele mai mari avioane folosite în timpul celui de-al doilea război mondial. Un model foarte avansat la vremea respectivă, era dotat cu o cabină presurizată, un sistem de conducere a focului electronic şi turele telecomandate. Denumirea „Superfortress” (Superfortăreaţa) era derivată din cea a predecesorului său, modelul B-17 Flying Fortress (Fortăreaţa Zburătoare). A fost principalul avion folosit de SUA în campania de bombardamente incendiare desfăşurată împotriva Imperiului Japonez în ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial. A fost, de asemenea, bombardierul care a lansat bomba atomică asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki. Spre deosebire de multe alte bombardiere din cel de-al Doilea Război Mondial, B-29 a rămas în dotare şi după război, câteva fiind folosite ca transmiţătoare de televiziune zburătoare de către compania Stratovision.B-29 a fost folosit în mai multe roluri în anii 1950. Bombardierul a fost folosit şi de către Forţele Aeriene Regale Britanice, fiind denumit Washington, până în anul 1953 când a fost înlocuit de bombardierele cu motoare cu reacţie English Electric Canberra. Uniunea Sovietică a fabricat o copie fără licenţă denumită Tupolev Tu-4. B-29 a stat la baza unei serii de bombardiere, avioane de transport, avioane-cisterne şi avioane de recunoaştere proiectate de către compania Boeing. Printre acestea s-a numărat şi B-50 Superfortress (un B-29 dotat cu alte motoare), primul avion care a zburat non-stop în jurul lumii. B-29 a fost retras din uz în anul 1960, fiind construite în total 3.970 de exemplare.

- 1945: A murit Ioan Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (n. 1879). A publicat studii de istorie a dreptului public românesc: Rolul diplomatic al fanarioţilor de la 1700 până la 1821 (1901), Domniile române sub Regulamentul Organic, 1834-1848 (1915) şi altele. 

- 1945: S-a născut producătorul şi regizorul american Jerry Bruckheimer

-1947: S-a născut scriitorul american Stephen King; în romanele sale, majoritatea ecranizate, îmbină elemente de literatură horror, SF şi legendă

- 1947: S-a născut Don Felder, chitarist american (Eagles)

- 1950: S-a născut Păuniţa Ionescu, cântăreaţă de muzică rock, cu un stil de interpretare apropiat solistelor afro-americane; după 1990 s-a stabilit în străinătate 

- 1950: S-a născut actorul de film american Bill (William James) Murray

- 1952: A murit folcloristul Ilarion Cocişiu (n. 1910) 

- 1952: S-a născut cantautorul folk Vali (Valeriu) Sterian (d. 2000)

- 1954: A murit Kokichi Mikimoto, inventator japonez, primul care a dezvoltat o metodă de cultura a unor perle pefect sferice (n. 1858)   

- 1954: SUA au lansat la apă primul submarin din lume cu propulsie nucleară, Nautilus 

- 1955: S-a născut Ducu Bertzi, cantautor şi folkist

- 1957: A murit Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei. 1872) aakon al VII-lea (Prinţul Carl al Danemarcei, născut Christian Frederik Carl Georg Valdemar Axel) (n.3 august 1872) a fost primul rege al Norvegiei după disoluţia uniunii dintre Norvegia şi Suedia din 1905. Fiind unul dintre puţinii monarhi aleşi, Haakon a câştigat rapid respectul şi afecţiunea poporului său. Prinţul este ales în urma unui plebiscit, prin care obtine 80% din sufragii. Îşi alege numele de Haakon VII şi schimbă numele fiului său Alexander în Olav. Încoronarea oficială are loc la 22 iunie 1906, în catedrala de la Trondheim. Haakon VII domneşte 52 de ani, timp în care reuşeşte să păstreze independenţa statului său, chiar cu preţul exilului. În timpul celui de-al doilea război mondial Norvegia, deşi îşi proclamă neutralitatea, este invadată de trupele germane.Regele este ameninţat de Hitler, care-i propune să capituleze şi să numească ca prim-ministru pe pronazistul Vidkun Quisling. Haakon refuză şi se retrage, împreună cu miniştrii săi, la Londra, de unde domneşte vreme de 5 ani. La întoarcerea în ţară, la 7 iunie 1945, poporul îl întâmpină cu entuziasm şi îl numeşte „tatăl naţiunii”.

- 1960: S-a născut actorul de film canadian David James Elliott

- 1961: A murit poeta Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; Poetă simbolistă, a publicat volumele: Garoafe roşii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1922) şi Întregire (1936). Soţie a poetului Ion Minulescu (1881-1944), a contribuit la organizarea colecţiei-muzeu din Bucureşti a acestuia. (n. 1887) 

- 1961: De la Galeria Naţională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.

- 1962: S-a născut actorul american Rob Morrow

-1964: Primul zbor de încercare pentru supersonicul XB-70 Valkyrie.Supersonicul american XB-70 Valkyrie a fost prototipul unui bombardier strategic foarte avansat, de mare altitudine şi viteză (Mach 3). Dezvoltarea acestui avion a îngrijorat Uniunea Sovietică într-atât încât aceasta a dus la crearea interceptorului MiG-25 Foxbat ca răspuns. Valkyrie dispunea de aripioare-raţă (canard) şi aripi principale în cofiguraţie delta. Era construit în mare parte din oţel inoxidabil, structură de tip fagure şi titan. Era proiectat să utilizeze un fenomen numit portanţă de compresie, care apare atunci când unda de şoc generată de un avion la viteze supersonice este „prinsă" sub aripi, suportând o parte din greutatea avionului. Sub centrul aripii, Valkyrie avea o despărţitură de mari dimensiuni la centrul gurilor de admisie ale motoarelor, care avea rolul de a produce o undă de şoc puternică. Acţionând asupra aripilor, acest şoc îi permitea avionului să recupereze energie din propria urmă lăsată în aer. La viteze mari, portanţa de compresie sporea portanţa aripilor cu până la 30 la sută, fără nici o creştere a rezistenţei la înaintare.Porţiunile exterioare ale aripilor erau mobile, şi puteau fi înclinate în jos cu până la 65 de grade. Aceasta spprea stabilitatea direcţională a avionului la viteze supersonice, muta centrul de portanţă la o poziţie mai favorabilă la viteze mari, şi întărea efectul de portanţă de compresie. Cu vârfurile aripilor coborâte, unda de şoc cauzată de portanţa de compresie avea sa fie şi mai mult ţinută sub control sub aripi, în loc să se scurgă dincolo de vârfurile aripilor. Nu a devenit nici o data operational, iar de construit s-au construit numai 2 prototipuri care au fost utilizate  pentru zboruri de cercetare (în sens tehnologic nu militar). 

-1964: Colonie engleză, Malta şi-a proclamat independenţa în cadrul Commonwealthului; Malta a devenit republică la 13.12.1974

- 1970: A murit medicul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907) 

- 1971: S-a născut actorul american Luke Wilson

- 1971: A murit Bernardo Houssay, medic, biolog si fiziolog argentinian (Premiul Nobel pentru Medicină) în 1947. Bernardo Alberto Houssay (n. 10 aprilie, 1887) a fost un medic şi fiziolog argentinian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1947) împreună cu soţii Carl Ferdinand şi Gerty T. Cori. A demonstrat importanţa secreţiei lobului anterior al hipofizei în declanşarea diabetului.

- 1972: A murit Henry de Montherlant, scriitor si dramaturg francezHenry de Montherlant (1896-1972), romancier, eseist si autor dramatic, nume de prima mărime a literaturii franceze din secolul XX

- 1972: La Bucureşti a fost inaugurat Centrul european UNESCO pentru învăţământ superior cu scopul de a dezvolta cooperarea între instituţiile de învăţământ superior din Europa 

- 1972: S-a născut Liam Gallagher, muzician şi compozitor englez; cunoscut în special ca liderul formaţiei rock Oasis

-1974:  A murit Walter Brennan, actor american (n. 1894), care a câştigat trei Premii Oscar. 

- 1979: Se infiinţează, la Bucureşti, Institutul de Tracologie, având ca scop coordonarea unitară a activităţii multidisciplinare în domeniul studiilor traco-geto-dacice; primul director: Dumitru Berciu 

- 1980: Francezul Gérard d’Aboville, devine primul om care traversează Oceanul Atlantic, într-o barcă cu vâsle. Gérard d’Aboville s-a născut la 5 septembrie 1945 în Paris şi este un explorator şi politician francez, care a fost primul om care a traversat atât Oceanul Atlantic cât şi Oceanul Pacific într-o barcă cu vâsle.A plecat din Cape Cod, SUA la 10 iulie şi a ajuns la Brest după 71 de zile si 23 de ore, parcurgând 5200 km  

- 1987: S-a născut Aurel Gurghianu, poet, traducător şi publicist, asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua (n. 1924). 

- 1988: A murit regizorul american de film Henry Koster; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) în 1953 (n. 1905, la Berlin)

- 1990: Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti îl condamnă pe Nicu Ceauşescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicţie a unor drepturi şi degradare militară, schimbând acuzaţia de infracţiune de genocid în instigare la omor deosebit de grav 

- 1992: A murit Ion Băieşu, prozator dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice (n. 1933);  autorul romanului „Balanţa" (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie). Ion Băieşu (numele său real fiind Ion Mihalache) (n. 2 ianuarie 1933, Aldeni, judeţul Buzău; d. Bucuresti) a fost un scriitor român, dramaturg şi autor de scenarii pentru televiziune si film.A lansat celebrul cuplu comic Tanţa şi Costel, în interpretarea a doi mari actori români, Coca Andronescu şi Octavian Cotescu. A scris foarte multe volume de schiţe cu subiecte comice. După moartea sa i-a fost publicat şi un Jurnal.

- 1995: A încetat din viaţă, la Hârlău, jud. Iaşi, Dimitrie Bejan (n.1909), prozator român. A publicat volumele: Hotarul cu cetăţi (1995), Oranki (1996), Viforniţa cea mare (1996), Bucuriile suferinţei, vol. I-II (1996) etc. A fost deţinut politic (1946-1964). Ca preot, a scris studii şi articole în special pe probleme creştin-ortodoxe.

- 1995: A încetat din viaţă Matty Aslan (n.1924), grafician român. A practicat caricatura, ilustraţia de carte, a fost regizor şi scenarist de filme de animaţie. Matei (Matty) Aslan (n. 7 mai 1924, oraşul Ismail,astăzi în Ucraina) a fost un caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie.Înainte de Revoluţia din decembrie 1989, Matty Aslan era autor al unei rubrici permanente în ziarul „România liberă”, rubrică intitulată „Una pe zi de Matty”, pe care a realizat-o zi de zi timp de 17 ani. Caricaturile sale nu vizau viaţa politică, ci mai ales cotidianul, tinzând spre desen umoristic. Finalitatea socială imediată a umorului său (ridendo castigat mores) l-a făcut extrem de popular pentru aplombul şi concizia adresei satirice directe.

- 1996: Margareta, principesa de Hohenzollern, fiica regelui Mihai I, s-a căsătorit cu Radu Duda, devenit principe de Hohenzollern-Veringen (la 1 ianuarie 1999).

- 1998: A murit  Florence Griffith Joyner, sportivă, cunoscuta cu porecla Flo-Jo. Atleta americanca inca este detinatoarea recordului mondial la 100 si 200 de metri (n. 1959)

- 2002: A murit (în SUA, unde se stabilise) tenorul Garbis Zobian (n. 1915) 

- 2002: A murit Robert L. Forward, fizician şi scriitor american de literatură S.F. (n. 1932) 

- 2003: Sfârşitul misiunii sondei spaţiale Galileo dupa 14 ani şi 4,6 miliarde de kilometri parcurşi. Distrugerea sondei s-a produs prin dezintegrare în atmosfera planetei Jupiter, lucru hotărât de NASA, pentru a proteja de contaminare satelitul Europa

- 2003: S-a stins din viaţă, la Iaşi, Julieta Borcea-Haluş (n.1923), artist liric român. A debutat în operetă (1947) şi în teatru (1949). Din 1957 a evoluat pe scena Operei Române din Iaşi, în roluri de soprană (Traviata; Boema; Carmen şi altele). Între anii 1967-1996, a fost profesoară de canto la Conservatorul „G. Enescu” din Iaşi. Pentru scurt timp (1960-1967) a jucat pe scena Teatrului Muzical di n Constanţa.

- 2005: A murit André Bertounesque, pictor canadian de origine franceza

&&&

 S-a întâmplat în 22 septembrie1791: În această zi, s-a născut Michael Faraday, fizician şi chimist englez,unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului (d. 25 august 1867). În fizică, el a făcut cercetări importante privind cunoaşterea electromagnetismului şi dezvoltarea aplicaţiilor acestuia. Îşi propune producerea curentului electric cu ajutorul magnetismului, experienţe pe care le începe în anul 1821, terminându-le cu succes în anul1831. 

Experienţele lui completează cercetările fizicianului şi matematicianului francez André Marie Ampère referitoare la forţele electromagnetice, reuşind rotirea unui circuit parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic descoperă principiul de funcţionare a motorului electric cu magneţi permanenţi. În anul 1831 descoperă inducţia electromagnetică, reuşind să realizeze conversia electromecanică a energiei şi să enunţe Legea inducţiei electromagnetice.

Faraday arată după o serie de experimentări că electricitatea se obţine prin inducţie, prin frecare, pe cale chimică sau termoelectrică. A propus reprezentarea câmpului magnetic prin linii de forţă (sau linii de câmp) şi arată că acţiunile electrice şi magnetice se transmit din aproape în aproape, cu viteză finită. Combate astfel concepţia mecanicistă conform căreia aceste acţiuni se transmit la distanţă instantaneu cu viteză infinită, independent de mediu, după modelul mecanic al forţelor de gravitaţie. Faraday arată că noţiunile de câmp electric şi câmp magnetic pe care le-a introdus ca forme de existenţă a materiei, stau la baza interpretării materialiste a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de James Clerk Maxwell, cunoscute ca ecuaţiile lui Maxwell. Primele cercetări în domeniul chimiei, duce la descoperirea benzenului în gudronul din huilă, cu ajutorul unui aparat conceput de el. Era un aparat prin compresie şi răcire, cu care a putut să lichefieze aproape toate gazele cunoscute în acel timp. În 1833 enunţă legea electrolizei, lege ce stă la baza electrochimiei.

Tot el, Faraday, este cel ce introduce termenii de ion, catod, anod, anion, cation, echivalent electrochimic. De asemenea, studiind proprietăţile magnetice ale substanţelor, introduce termenii de diamagnetism şi paramagnetism. A elaborat teoria electrizării prin influenţă şi principiul ecranului electrostatic (sau cusca lui Faraday), enunţând astfel legea conservării sarcinii electrice (1843). Mai târziu, în 1846, arată că energia electrostatică este localizată în dielectrici. Ultimele sale cercetări arată acţiunea câmpului electric asupra luminii polarizate sau efectul de polarizare rotatorie a luminii în câmp magnetic.

Ca preţuire a cercetărilor sale şi a contribuţiei sale în fizică, denumirea unităţii de capacitate se numeşte „Farad", iar numărul care exprimă cantitatea de electricitate necesară depunerii prin electroliză a unui atom-gram dintr-un element - „constanta lui Faraday".

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Michael-Faraday

https://www.famousscientists.org/michael-faraday/

https://www.biographyonline.net/scientists/michael-faraday.html

https://www.rigb.org/our-history/people/f/michae l-faraday

&&&

 S-a întâmplat în 22 septembrie1888: S-a născut pictorul Dumitru Ghiaţă. Dumitru Ghiaţă (n. Colibaşi, judeţul Mehedinţi - d. 3 iulie 1972, Bucureşti) a fost un pictor român specializat în piesaje şi natură moartă cu flori. În 1908, cu ajutorul unui unchi, viitorul pictor Dumitru Ghiaţă ajungea în Bucureşti, pentru a ocupa postul de laborant la Institutului condus de doctorul Ioan Cantacuzino. Această întâlnire a fost una norocoasă pentru Ghiaţă, căruia doctorul Cantacuzino i-a oferit, în afara slujbei, o cameră la subsolul clădirii Institutului. Mai mult, doctorul devenit un adevărat protector, i l-a prezentat pe tânărul laborant pictorului Artur Verona. Acesta, surprins de pasiunea pentru arta plastică a lui Ghiaţă, l-a îndrumat pentru o perioadă de trei ani, ajutându-l să-şi dezvolte talentul nativ. În 1913-1914, tot prin intermediul lui Cantacuzino, Dumitru Ghiaţă a primit o bursă la Paris, unde a urmat cursurile Academiei Ranson şi Academiei Delecluze. Aici s-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le va asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje şi compoziţii în culori sobre, cu influenţe din arta populară. 

În 1971, cu un an înaintea morţii pictorului, soţii Ghiaţă şi-au donat colecţia de artă şi locuinţa statului român, cu condiţia ca locuinţa să devină muzeu după moartea lor. Dumitru Ghiaţă a murit pe 3 iulie 1972. În 1994, la doi ani după moartea soţiei pictorului, Muzeul „Dumitru şi Aurelia Ghiaţă” a fost deschis publicului pentru câţiva ani. În 1999 a fost închis, lucrările fiind depozitate la Muzeul Naţional de Artă. Limbajul plastic folosit de Ghiaţă este simplu şi direct. Coloritul său este sobru, armonios, bazat pe reliefarea tonurilor calde, iar desenul simplificat şi sintetic.

Surse:

https://www.rador.ro/2023/09/22/portret-pictorul-dumitru-ghiata-135-de-ani-de-la-nastere/

https://www.artmark.ro/ro/artist/dumitru-ghiata?srsltid=AU7gw4W8-_3QBI0kCNFB4rv5lC2-KmLS_QojY9D7ne7jBBEWnOnIEkQ-

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.897477006954278&type=3

https://www.artmark.ro/bg/artist/dumitru- ghiata

$$$

 S-a întâmplat în 22 septembrie1955: La această dată, intra în tipografie primul volum al romanului „Moromeţii", de Marin Preda, iar la 29 noiembrie romanul era pregătit pentru tipărire. Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare. Fiind un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.

Romanul „Moromeții” de Marin Preda este alcătuit din două volume, care au apărut în 1955 și 1967. În roman, ne este prezentată viața familiei Moromete și viața rurală din perioada interbelică și postbelică. Acțiunea primului volum îl are în prim plan pe Ilie Moromete și familia sa, o familie numeroasă măcinată de multe nemulțumiri. În volumul al doilea, vechea imagine al lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea familiei s-a destrămat, practic asistăm la decăderea familiei lui Ilie Moromete.

Acţiunea romanului se desfășoara cu trei ani înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, într-un sat din câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti, într-o perioadă în care „viaţa ţăranilor se scurgea aici fără conflicte mari”.Cartea începe cu întoarcerea de la câmp al lui Ilie Moromete împreună cu familia sa. Familia Moromeţilor este numeroasă, alcătuită din copii proveniţi şi din alte căsătorii: Ilie Moromete – tatăl, cu zece ani mai mare decât soţia sa, Catrina. Tatăl venise în această a doua căsătorie cu trei băieţi: Paraschiv, Nilă şi Achim, cărora li se adăugaseră două fete: Tita şi Ilinca, şi încă un băiat, Niculae, mezinul de doisprezece ani.

O scenă importantă a romanului este cea a cinei, descrierea cinei se realizează lent, autorul Marin Preda punând foarte mult accent pe detalii. Moromeții se află la cină, strânşi „în tindă”, în jurul unei mese mici, joase şi rotunde, „pe nişte scăunele cât palma”, aşezaţi „unul lângă altul, după fire şi neam”. Cei trei fraţi vitregi stăteau spre partea dinafară a tindei „ca şi cum ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece”.În partea dinspre vatră, aproape de oalele cu mâncare stătea întotdeauna Catrina, având lângă ea pe Niculae, pe Ilinca şi pe Tita, „copii făcuţi cu Moromete”. Autoritatea capului familiei este sugerată încă de acum, deoarece „Moromete stătea parcă deasupra tuturor”, veghindu-şi familia, stăpânind „cu privirea pe fiecare”. Atmosfera este tensionată, fiecare dintre membrii săi având nemulţumiri ce mocnesc.

Principalul conflict este între Catrina Moromete şi cei trei fii vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, apoi între Ilie Moromete şi fiul său, Niculae, care ar fi vrut sa se ducă la şcoală, să înveţe, dar tatăl îl trimitea cu oile la păscut. Catrina Moromete mai fusese măritată înainte, dar bărbatul îi murise în timpul războiului, astfel, aceasta, îi crescuse de mici, cu greu, pe cei trei băieți ai lui Moromete, care însă începuseră s-o urască. Aceste resentimente erau alimentate de sora mai mare al lui Moromete, Maria (Guica), nemulţumită de căsătoria fratelui ei cu Catrina. Ea ar fi vrut să se îngrijească de gospodăria Moromeților şi de copii, ca să poată avea pretenţii asupra casei părinteşti şi a locului din spatele casei. Alt conflict se naşte între Ilie Moromete şi nevasta lui, deoarece Catrina revendica, din ce în ce mai insistent, un pogon de pâmânt pe care Moromete îl vânduse din lotul ei, în timpul foametei de după primul război mondial.

Moromete îi promisese în schimb că îi face acte pe casă, ca ea să nu rămână pe drumuri, dar acesta nu numai că nu se ţinuse de cuvânt, dar acum chiar glumea când ea aducea vorba despre asta. Datoriile la bancă, plata foncierei şi traiul zilnic al unei familii numeroase îl sufocă pe Moromete, care trebuie să se descurce cumva, fără să vândă din pământ. Se hotărăşte să vândă lui Tudor Bălosu salcâmul din curte. Marin Preda descrie din nou această scenă a tăierii salcâmului într-un mod extraordinar, o scenă cu o valoare simbolică. Tăierea salcâmului, duminica în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, odată distrus arborele sacru, în lumea Moromeților haosul se instalează treptat. Inima adevărată a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adună gospodarii, cei care sunt „nici săraci, nici bogaţi”, între care Moromete, Cocoşilă şi Dumitru al lui Nae, citesc ziarul şi comentează politica ironic şi cu umor, după legi anume, numai de ei ştiute.Poiana era plină de oameni, toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători, întâmpinându-l „de departe cu exclamaţii” entuziaste pe Moromete, care se miră, ca în fiecare duminică: „Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea?!” 

Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim, își doresc independența economică și un trai mai bun la oraș. Ei se simt nedreptățiți pentru că, dupa moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a însurat cu altă femeie, Catrina.Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un plan distructiv. Ei intenționează să plece la București, fără știrea familiei. Ei vor să ia oile, cumpărate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei, și caii, indispensabili pentru munca la câmp. Prin vânzarea oilor și a cailor ar obține o sumă frumoasă pentru a începe viața la oraș. Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți dă o grea lovitură familiei.

Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ, foncierea. Însă, Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților săi. După amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug cu caii și cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.

Al doilea volum din romanul „Moromeții” a apărut după 12 ani faţă de primul, în anul 1967, reluând personajele principale și adăugându-se altele noi, urmărindu-le evoluţia destinului. Vechea imagine al lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea familiei nu se reface, se derulează o istorie tulbure.Guica, sora lui Ilie Moromete murise, fără ca relațiile cu fratele ei să se schimbe. Moromete se apucase de negoț, treburile îi mergeau bine, câstiga bani frumoși, dar, în mod inexplicabil, îl retrage pe Niculae de la școală pe motiv că nu-i aduce nici un beneficiu.Toată atenția și energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe băieții fugari. Astfel, el cumpără la loc pământurile vândute odinioară și pleacă la București pentru a-i convinge pe băieții mai mari să revină în sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă, portar la un bloc și Achim, care avea un mic magazin de „Consum alimentar” refuză încercarea de reconcilere a tatălui. Mai mult decât atât, aflând de faptul că Ilie Moromete a fost la București pentru a-și convinge băieții să revină acasă, Catrina îl părăsește, ducându-se să locuiască la fata ei din prima căsătorie, Alboaica. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război. 

Fiul cel mic, Niculae, se îndepărtează din ce în ce mai mult de tatăl său, se înscrie în partidul comunist, este trimis la o școală pentru activiști și se întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea strângerea cotelor și predarea lor către stat.  După un timp, Niculae Moromete este destituit din funcție, iar acesta își continuă studiile si devine inginer horticultor. Pe de altă parte, Ilie Moromete își pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat se diminuează, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar noii prieteni i se par mediocri. Acesta trăiește o iubire târzie cu Fica, sora mai mică a fostei lui soții, care a fost toată viața îndrăgostită de el.  Romanul se încheie zece ani mai târziu când Niculae, ajuns inginer horticol și căsătorit cu Mărioara, află că Moromete murise, se stinsese încet fără a suferi de vreo boală. În finalul romanului, tatăl și fiul se împacă în visul lui Niculae.

Surse:

http://bjteleorman.ro/marin-preda-2/

https://crispedia.ro/morometii-de-marin-preda-comentariu-literar-rezumat-literar/

https://www.academia.edu/14376319/MOROMEŢII_de_Marin_Preda

https://www.ganduriledintrepagini.com/morometii-marin-preda-scurta-prezentare-citate/

https://bgrmihailsturdza.files.wordpress.com/2014/02/marin-preda-morome tii-volumul.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 24 septembrie 1501: La această dată, s-a născut Girolamo Cardano, medic, matematician, filosof şi cercetător italian din perioada Renaşterii (n. Pavia - d. 21 septembrie 1576, Roma).

A fost un savant renumit, un adevărat spirit universal. Cardano a adus contribuţii deosebite la dezvoltarea algebrei, elaborând procedeul de rezolvare a ecuaţiilor algebrice de ordinul al treilea, ceea ce ulterior va fi denumit „metoda lui Cardano".Totuşi, formulele de rezolvare a acestor ecuaţii fuseseră descoperite de Scipione del Ferro în 1515, apoi de Tartaglia în 1535, dar Cardano le-a dat forma finală.

În 1539, Cardano a pregătit un tratat, „Practica aritmeticae”, şi avea intenţia să scrie altul, „Artis magnae sive de regulis algebricis”, dedicat algebrei, cunoscut astăzi sub numele „Ars magne”, apărut în 1545, în care a enumerat toate formele posibile ale acestor ecuaţii. Cardano este primul savant din Europa care a utilizat rădăcinile negative şi a descoperit legătura din rădăcinile şi coeficienţii unei ecuaţii, care astăzi poartă numele lui Viète (Formulele lui Viète). De asemenea, tot lui Cardano i se atribuie prima reprezentare a numerelor complexe.A construit un elipsograf, instrument pentru trasarea elipselor. 

Cardano a aprofundat şi probleme de mecanică, cum ar fi: teoria pârghiilor, mişcarea proiectilelor, legea inerţiei, unele probleme de statică. De numele lui Cardano sunt legate suspensia şi cuplajul cardanic. Multe din lucrările lui Leonardo da Vinci au exercitat o influenţă directă asupra lucrărilor lui Cardano, cum ar fi introducerea metodei matematice în cercetare şi rezolvarea problemelor de mecanică. Cardano a fost o personalitate importantă a secolului său, un spirit filozofic, cu înclinaţii către ştiinţe, prieten al adevărului, talent inventiv. Devizele sale erau:

- Tempus meu possesio („Timpul este bogăţia mea")

- Tempus ager meus („Timpul este câmpul meu").

Lucrările complete ale lui Cardano au fost publicate la Lyon în 1663, în zece volume. Scrierile lui Cardano numără circa 220 de cărţi - ceea ce confirmă adevărul că toată viaţa sa a fost dominată de pasiunea pentru scris. Opere principale: 

De numerorum proprietatibus (1539);

Practica arithmeticae(1539); 

Ars magna, sive de regulis algebraicis(1545); 

De subtilitate (1550); 

De varietate rerum(1557); 

De vita propria liber(1574) ş.a.

Surse:

http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/Biographies/Cardan.html

https://www.britannica.com/biography/Girolamo-Cardano

https://www.scientia.ro/116-biografii/biografii-matematica/4737-girolamo-cardano.html

https://www.encyclopedia.com/people/philosophy-and-religion/other-religious-beliefs-biographies /girolamo-cardano

$$$

 S-a întâmplat în 24 septembrie1724: La această dată, a avut loc sfinţirea complexului monastic „Văcăreşti”, ctitorie a primului domnitor fanariot Nicolae Alexandru Vodă Mavrocordat. Construcţia a început în anul 1716. A fost demolată în 1986 din ordinul lui Ceauşescu.

Aşezat la sud-est de Bucureşti, în apropierea drumului ce ducea spre Dunăre şi apoi la Constantinopol, ansamblul de la Văcăreşti a început să fie ridicat din anul 1716 şi apoi între 1719-1722/1724 din porunca lui Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Ţara Românească, fiind finalizat între anii 1732-1736/1739 de fiul acestuia, Constantin Mavrocordat. Biserica, cu hramul Sfintei Treimi, a fost sfinţită în 13/24 septembrie 1724, dar încă din 1721 mănăstirea a fost închinată Patriarhiei de la Ierusalim, iar în tot timpul cât a funcţionat obştea monahală de la Văcăreşti a depins de aceasta.

Cu o suprafaţă în plan de 18.000 mp, principalele construcţii ale Mănăstirii Văcăreşti datau sau au fost iniţiate din perioada lui Nicolae Mavrocordat: incinta mare cu biserica, casa domnească (arhondaricul), stăreţia, chiliile, cuhniile şi turnul-clopotniţă de pe latura de vest. Având în vedere însă caracterul unitar al incintei principale, putem considera cu siguranţă că toate clădirile realizate aici, inclusiv galeriile cu arcade de pe latura estică a incintei şi paraclisul, cu hramul Sf. Nicolae, construite ceva mai târziu de Constantin Mavrocordat, au fost prevăzute de la începutul ctitoririi ansamblului, toate fiind sigur rezultatul unui plan prestabilit. Încheierea etapelor originare de edificare ale Mănăstirii Văcăreşti poate fi apreciată că a fost sfinţirea paraclisului în 18 februarie 1739.

Până atunci, Constantin Mavrocordat va mai extinde mănăstirea în partea sa vestică prin construirea unei a doua incinte şi a unui turn de gardă. Acesta, împreună cu turnul-clopotniţă, biserica domnească şi paraclisul jalonau axul dominant al ansamblului, care cu o rigoare clasică ordona simetric întreaga compoziţie. 

Din punct de vedere arhitectural, al sculpturii şi picturii murale, Mănăstirea Văcăreşti a constituit o desăvârşire strălucită a stilului brâncovenesc, remarcându-se prin sinteza omogenă între elementele tradiţionale, de factură post-bizantină, cu cele renascentiste şi baroce, la care se adăugau şi unele influenţe oriental-constantinopolitane. Până după mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Văcăreşti a rămas una din principalele aşezări monahale din Bucureşti şi împrejurimile sale. Cu toate vicisitudinile epocii fanariote, aşezământul de la Văcăreşti îşi păstrează măreţia, chiar dacă, mai ales la începutul secolului al XIX-lea, este afectat de ocupaţiile militare ruseşti sau otomane (1805, 1807), dar în special de cutremurele din 1802 şi 1838, când se produc avarii grave, în special la biserică şi casa domnească. 

În 1802, turla de peste naosul bisericii se prăbuşeşte, fiind reconstruită din lemn. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, profitând de etape de prosperitate, se extind şi se supraetajează corpurile de chilii din cele două incinte, se supraînalţă turnul-clopotniţă, se adaugă frontoane la biserică şi foişorul paraclisului etc, stilistic intervenţiile exprimând opţiunile neoclasice proprii epocii. În anii 1850, pe lângă alte lucrări de întreţinere, se reface pictura interiorului bisericii, respectându-se stilul iniţial, iar până în 1864 învelitoarea din olane este înlocuită cu tablă.

Primul pas în risipirea tezaurului cultural şi artistic pe care-l reprezenta Mănăstirea Văcăreşti se petrece începând cu sfârşitul anului 1863, odată cu adoptarea legii secularizării averilor mănăstireşti. Atunci va intra în patrimoniul statului un sfert din teritoriul ţării, stăpânit până atunci de mănăstiri, bună parte din ele închinate (dependente) Locurilor Sfinte. Aplicarea însă fără discernământ a secularizării, asociată cu alte legi privind viaţa bisericească şi monahală, adoptate în aceeaşi perioadă, a afectat grav patrimoniul mănăstirilor, care în majoritatea cazurilor, odată ajuns în proprietatea statului, s-a risipit datorită neglijenţei administraţiei, de regulă, nepregătită, dar uneori şi indiferentă la valorile culturale pe care trebuia să le gestioneze. În primul rând, este vorba de biserici şi alte clădiri ale fostelor mănăstiri, majoritatea posibile monumente de arhitectură. Dacă, în general, bisericile au fost preluate de parohii, multe clădiri mănăstireşti au fost folosite pentru şcoli, azile de bătrâni sau sedii administrative, altele au fost părăsite şi apoi demolate din raţiuni de sistematizare ale oraşelor (mai ales în Bucureşti), iar câteva zidiri monahale, de regulă, din afara localităţilor, au fost utilizate ca închisori. 

Aşa s-a întâmplat şi cu Mănăstirea Văcăreşti, ale cărei clădiri trec în proprietatea statului şi în 1865 sunt amenajate ca închisoarea oraşului Bucureşti, fără să mai revină niciodată la menirea lor iniţială, cea religioasă şi culturală, fiind începutul sfârşitului pentru fosta ctitorie a Mavrocordaţilor. Pe lângă Mănăstirea Văcăreşti vor deveni închisori alte nouă foste lăcaşuri monahale din Muntenia şi Moldova şi anume: Dobrovăţ, Galata, Bisericani, Cozia, Plătăreşti, Mislea, Târgşor, Bucovăţ şi Mărgineni.

Treptat, aspectul iniţial al Mănăstirii Văcăreşti a fost grav mutilat de construcţii parazitare realizate pentru funcţionarea închisorii, fără să se ţină seama vreodată de valoarea de monument de arhitectură a acesteia. Pentru amenajarea celulelor de detenţie s-au zidit arcadele galeriei de pe latura de est a incintei mari (care, într-o primă fază, a fost lăţită la etaj cu o a doua galerie din lemn, acoperind-o pe cea originară). Stăreţia şi casa domnească, inclusiv cele două foişoare ale acesteia din urmă, au suferit în repetate rânduri extinderi şi modificări, în special, ale compartimentărilor interioare, dar şi ale faţadelor. 

În primele decenii ale secolului al XX-lea, în exteriorul laturii de est a incintei mari, s-au ridicat două clădiri, parter şi etaj, care sufocau volumul delicat al paraclisului. Clădirile din jurul incintei mici se transformă în mai multe rânduri şi se construiesc noi corpuri care împart curtea în trei zone. În afara mănăstirii se ridică un alt zid de incintă, de tip penitenciar, cu înălţimea de patru metri şi 60 de centimetri grosime, întărit cu contraforţi masivi şi nouă foişoare pentru pază. Cel mai puţin a avut de suferit biserica, faţă de care s-a arătat grija cuvenită unui lăcaş de cult, până la instaurarea puterii comuniste oficiindu-se aici slujbe religioase pentru deţinuţi, contribuind probabil ca frescele bisericii să se păstreze într-o stare satisfăcătoare până în momentul demolării. Poate este o ironie a sorţii, dacă nu ar fi crudul adevăr, că cei mai mulţi dintre cei care au avut posibilitatea să cunoască direct acest monument în ultimul său secol de existenţă au fost gardienii şi deţinuţii („monahii ruşinii”, cum îi denumeşte G. M. Cantacuzino printr-o ironică metaforă) şi nu, cum ar fi fost firesc, marele public interesat, cercetătorii şi oamenii de cultură sau tinerii, care nu au avut niciodată acces liber în Mănăstirea Văcăreşti. 

Ansamblul de aici nu putea fi studiat nemijlocit, fiind, din păcate, numai un subiect în manualele de istoria artei sau arhitecturii. Mănăstirea Văcăreşti şi atunci când exista era o frumoasă necunoscută ştiută cel mult din poveşti. De la începutul secolului al XX-lea, totuşi mari oameni de cultură – cum ar fi istoricii Nicolae Iorga, Virgil Drăghiceanu, Constantin C. Giurescu sau arhitecţii Nicolae Ghika-Budeşti, I. D. Trajanescu, G. M. Cantacuzino şi Grigore Ionescu, care va trata subiectul şi după cel de al Doilea Război Mondial alături de Vasile Drăguţ sau Răzvan Theodorescu ş.a. – vor prezenta, foarte bine argumentat din punct de vedere teoretic, importanţa excepţională a Mănăstirii Văcăreşti ca monument istoric şi de arhitectură, probând creşterea interesului faţă de acesta, însă fără forţa şi susţinerea necesară pentru salvarea şi punerea sa în valoare. 

În perioada interbelică, Comisiunea Monumentelor Istorice iniţiază studii şi începe unele lucrări de restaurare a bisericii domneşti. Pentru refacerea turlei naosului se demolează cea din lemn, datând de la începutul secolului al XIX-lea, care a fost înlocuită cu un provizorat, sub forma unui acoperiş în patru ape, care va fi însă de durată, reconstruirea turlei neapucând să se mai facă vreodată. În 1946, Constantin C. Giurescu aprecia Mănăstirea Văcăreşti ca monumentul cel mai reprezentativ din secolul al XVIII-lea, concluzionând că „…Văcăreştii înseamnă punctul cel mai înalt al sculpturii în piatră atins în Muntenia. Şi acest monument unic, în loc să fie un loc de pelerinaj al iubitorilor de frumos şi o mândrie a Bucureştilor, a ajuns, prin lipsa de pietate şi de înţelegere a generaţiilor trecute, să slujească drept biserică de închisoare! Această ruşine trebuie să înceteze; în chiliile vechiului lăcaş trebuie instalate o şcoală şi o bibliotecă, aşa cum a fost acum două sute de ani”.

De regulă, închisoarea şi monumentul de arhitectură de la Văcăreşti vor constitui subiecte separate, care în aceeaşi prezentare nu se întâlneau decât cel mult tangenţial, fără excepţie zidirile de la Văcăreşti fiind situate între admiraţia fără rezerve a elitelor culturale şi indiferenţa autorităţilor, inclusiv a majorităţii opiniei publice. Aceasta din urmă a perceput, de la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Văcăreşti mai mult negativ, ca „puşcărie”, şi foarte puţin sau chiar de loc ca monument de prim rang. 

Atitudinea în general indiferentă, uneori chiar ostilă, a publicului s-ar putea datora nu numai funcţiunii de închisoare, dar şi originii fanariote a ctitorilor, a dependenţei iniţiale faţă de o instituţie ecleziastică din afara ţării (Patriarhia de la Ierusalim), spre care, până în 1863, erau drenate venituri considerabile. În plus, aşezământul monahal de la Văcăreşti, atunci când funcţiona, era considerat un focar de cultură grecească. În ceea ce priveşte penitenciarul de la Văcăreşti, aici, în perioada interbelică, erau atât deţinuţi de drept comun, cât şi politici, condamnaţi pentru activităţi contra siguranţei statului (de regulă, comunişti, dar şi legionari). După 1944, până la desfiinţarea din 1973, închisoarea de la Văcăreşti a fost folosită mai mult pentru tranzitul deţinuţilor de drept comun şi politici şi ca spital penitenciar.

Între anii 1954-1965, Comitetul de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare adresează mai multe solicitări Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru desfiinţarea închisorii de la Văcăreşti, fără un succes imediat, dovedind însă creşterea interesului pentru valorificarea ei ca monument istoric şi de arhitectură. Probabil mai ales din raţiuni practice, datorate condiţiilor improprii de detenţie ale fostei mănăstiri, cât şi de securitate, generate de extinderea masivă a oraşului Bucureşti şi în zonele apropiate, după 1965, închisoarea de la Văcăreşti este dezafectată treptat, până în octombrie 1973.  Odată cu trecerea clădirilor în grija Muzeului de Artă al RSR şi a Direcţiei Monumentelor Istorice şi de Artă au fost demarate primele faze de cercetare şi restaurare ale ansamblului de la Văcăreşti şi se deschide un şantier arheologic aferent lucrărilor. Se considera cu mult optimism că Mănăstirea Văcăreşti va intra în sfârşit într-o etapă de normalitate, urmând să fie pusă în valoare ca monument de arhitectură de extraordinară importanţă, care într-un timp relativ scurt va fi cuprins în circuitul cultural naţional. 

Între 1973-1977 sunt demolate mare parte din construcţiile parazitare atât din incinta, cât şi din exteriorul mănăstirii, se restaurează galeria cu arcade (singura parte a mănăstirii a cărei restaurare a fost finalizată, dar până la urmă demolată în 1986), foişorul paraclisului (restaurat parţial) şi au fost demarate lucrările la biserică, casa domnească şi stăreţie şi s-au făcut cercetări în corpurile fostelor chilii. Până la urmă, în 23 februarie 1977, a fost avizat cu calificativul „excepţional” un proiect de restaurare a Mănăstirii Văcăreşti.Dar nu a fost să fie, în foarte scurt timp, cutremurul din 4 martie 1977 accentuează avariile construcţiilor de la Mănăstirea Văcăreşti, afectând în special biserica domnească. 

Odată cu desfiinţarea la 1 decembrie 1977 a Direcţiei Monumentelor Istorice, proiectul a devenit o amintire, iar lucrările de restaurare ale mănăstirii încep să treneze, intrând într-o perioadă de incertitudine, cu suspendări şi reluări în câteva rânduri, până când vor fi oprite definitiv.Clădirile Mănăstirii Văcăreşti trec în administrarea Muzeului de Artă al RSR, menţinându-se intenţia de a organiza aici un muzeu de artă feudală. În mod formal, s-a mai pus problema atribuirii şi a altor destinaţii, cum ar fi cele de centru cultural brâncovenesc, muzeu de artă bisericească, centru ecumenic sau chiar ca nou sediu al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Ideea era legată şi de zvonul, larg răspândit la vremea respectivă, privind posibila demolare a Catedralei şi a Palatului patriarhal din Dealul Mitropoliei, considerate a fi prea apropiate de noul sediu politic – Casa Poporului. Între anii 1981-1984, Mănăstirea Văcăreşti este practic abandonată, accentuându-se procesul de degradare, fără adoptarea niciunei măsuri de protecţie, fiind lăsată pradă ruinei.

Pe 2 decembrie 1984, cu ocazia unei „vizite de lucru”, Nicolae Ceauşescu ordonă demolarea Mănăstirii Văcăreşti, aşa-zis, pentru realizarea în locul ei a unui alt Palat al Justiţiei, care ar fi permis dezafectarea celui aflat lângă Piaţa Unirii. Dispoziţia era greu de motivat şi cu atât mai aberantă cu cât Mănăstirea Văcăreşti era la mare distanţă de zona centrală a oraşului şi fără nicio legătură directă cu noul ansamblu de construcţii al puterii comuniste, în plină execuţie şi pentru care se desfiinţau cartiere întregi ale Bucureştilor, începând din Calea 13 Septembrie – Uranus, Dealul Arsenalului – Izvor, Piaţa Unirii, demolările din anii ’80 ai secolului trecut extinzându-se treptat până la Şoseaua Mihai Bravu.

În decembrie 1984, primele construcţii distruse din ansamblul Văcăreşti sunt cele de pe latura vestică a incintei mari. În 30 decembrie 1984 la biserica domnească au fost demolate turlele de deasupra pridvorului, şi în 21 ianuarie 1985 este doborâtă turla pronaosului. În zadar s-au propus şi soluţii care ar fi putut salva total sau parţial construcţiile Mănăstirii Văcăreşti. La prezentările acestora au fost agreate numai variantele care impuneau demolarea completă a monumentului, respectând astfel „indicaţiile conducerii superioare de partid şi de stat”. Pe parcursul anilor 1985 şi 1986, printr-o serie de memorii şi intervenţii oficiale sau neoficiale şi-au exprimat deschis dezaprobarea un număr, nu foarte mare, de intelectuali: Dinu C. Giurescu, Răzvan Theodorescu, Vasile Drăguţ, Virgil Cândea, Dionisie M. Pippidi sau Mihail Şora, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Dan Nasta, dar şi arhitecţii Grigore Ionescu, Henrieta Delavrancea-Gibory, Gheorghe Leahu, Aurelian Trişcu, Peter Derer, Nicolae Pruncu ş.a.  Fără niciun ecou, sunt sesizate asupra importanţei Mănăstirii Văcăreşti şi pentru salvarea ei instituţiile responsabile, cum ar fi Comitetul Central al PCR, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, atitudinea lor fiind, de la caz la caz, de rea-voinţă, indiferenţă, laşitate sau neputinţă.

Surse:

https://muzeulbucurestiului.ro/ansamblul-manastirii-vacaresti/

https://www.stelian-tanase.ro/manastirea-vacaresti/

https://cartierulberceni.com/2014/04/03/povestea-manastirii-vacaresti/

http://arhitectura-1906.ro/2018/06/manastirea-vacaresti-un-tezaur-risipit/

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manasti rea-vacaresti-87587.html

$$$

 S-a întâmplat în 24 septembrie1896: În această zi, s-a născut Scott Fitzgerald, scriitor american. Francis Scott Key Fitzgerald s-a născut la St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. Tatăl său a fost comerciant, iar în primii zece ani din viaţa lui Francis, familia s-a tot mutat între Buffalo şi Syracuse, în nordul statului New York. În 1908, familia a revenit la St. Paul. 

Francis Scott Fitzgerald a urmat cursurile Academiei St. Paul, iar la vârsta de 13 ani i-a fost publicată prima lucrare: o istorioară poliţistă, publicată în revista şcolii. În 1911, la vârsta de 15 ani, părinţii l-au trimis la prestigioasa şcoală catolică Newman, din New Jersey. Aici l-a cunoscut pe Părintele Sigourney Fay, care i-a remarcat talentul şi l-a încurajat să-şi cultive pasiunea literară. 

După absolvirea şcolii Newman, în 1913, Fitzgerald s-a hotărât să rămână în New Jersey pentru a-şi continua dezvoltarea artistică la Universitatea Princeton, unde a publicat pentru revistele „Princeton Tiger'' şi „Nassau Literary Magazine''. În 1917, s-a înrolat în armată, unde, copleşit de spaima morţii, a scris cartea „The Romantic Egotist'', dar editorii au refuzat să o publice. A fost avansat la gradul de sublocotenent de infanterie şi trimis la Sheridan, lângă Montgomery, în statul Alabama. Acolo a cunoscut-o pe tânăra Zelda Sayre, în vârstă de 18 ani, de care s-a îndrăgostit. După terminarea războiului, în 1918, Fitzgerald s-a mutat la New York, încercând să-şi construiască o carieră în publicitate, care să-i confere stabilitatea financiară de care avea nevoie pentru a o convinge pe Zelda să se căsătorească cu el. A renunţat, însă, pentru a putea rescrie lucrarea ce-i fusese refuzată de editori. 

„This Side of Paradise'', varianta revizuită a primei sale cărţi, a fost publicată în anul 1920 şi a avut recenzii extraordinare, transformându-l pe Fitzgerald, la doar 24 de ani, într-unul dintre cei mai promiţători tineri scriitori. La doar o săptămână după publicare, s-a căsătorit cu Zelda Sayre, la New York. Au avut o fiică, pe Frances Scott Fitzgerald, născută în 1921. Bucurându-se de un astfel de succes, tânărul Fitzgerald a adoptat un stil de viaţă mai extravagant, care a trezit suspiciuni asupra seriozităţii sale literare. Începând cu anul 1920 şi de-a lungul întregii sale cariere, Fitzgerald s-a susţinut financiar scriind un număr mare de povestiri pentru publicaţii cunoscute, precum „The Saturday Evening Post'' sau „Esquire''. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără „he Diamond as Big as the Ritz", „The Curious Case of Benjamin Button," „The Camel's Back" şi „The Last of the Belles."

În 1922, Fitzgerald publică cel de-al doilea roman, „The Beautiful and The Damned'', care-i consolidează statutul de mare scriitor. Romanul zugrăveşte cu măiestrie viaţa celor bogaţi, extravaganţa şi ambiţiile anilor '20, cunoscuţi drept epoca jazz-ului. „Era o epocă a miracolelor", avea să scrie Fitzgerald, „era o epocă a artei, era o epocă a exceselor şi era o epocă a satirei", menţionează site-ul citat.  Încercând o schimbare de decor pentru a-şi stimula creativitatea, Fitzgerald se mută, în 1924, în Franţa. Acolo a scris ceea ce avea să devină cel mai mare roman al său, „The Great Gatsby'' (Marele Gatsby), publicat în 1925, o descriere fidelă a epocii jazz-ului, caracterizat de un lirism deosebit. Însă, cu toate că a fost foarte bine primit la publicare, abia în anii '50-'60, cu mult după moartea autorului, „The Great Gatsby'' s-a bucurat de statutul pe care-l are astăzi, când este considerat unul dintre cele mai bune romane americane scrise vreodată. După publicarea romanului „Marele Gatsby'', viaţa lui Fitzgerald a urmat o linie descendentă. Confruntându-se deja cu un consum abuziv de alcool, Fitzgerald a avut perioade lungi în care nu a mai putut scrie. Pe de altă parte, soţia sa, Zelda, avea probleme psihice, iar cuplul a petrecut sfârşitul anilor '20, mutându-se între Delaware şi Franţa. 

În 1930, în urma unei căderi psihice, Zelda a fost tratată la spitalul Sheppard Pratt din Towson, Maryland, şi, în acelaşi an, a fost internată într-un spital de boli mintale din Elveţia. Doi ani mai târziu, era sub tratament la Clinica de Psihiatrie Phipps din cadrul Spitalului Johns Hopkins din Baltimore. În 1934, Fitzgerald a reuşit să publice cel de-al patrulea roman, „Tender is the Night'', despre un psihiatru american din Paris şi problemele sale din mariajul cu o pacientă bogată. Cu toate că, la momentul respectiv, nu a avut succes, cu timpul valoarea literară a acestei opere a crescut. După alţi doi în care a căzut pradă alcoolului şi depresiei, în 1937, Fitzgerald a încercat să-şi revigoreze cariera, ca scenarist la Hollywood. A început să lucreze la un nou roman, „The Love of the Last Tycoon'', în 1939, dar nu a reuşit să scrie decât jumătate din manuscris. A murit, în urma unui infarct, la 21 decembrie 1940, la vârsta de 44 de ani, la Hollywood. Francis Scott Fitzgerald nu s-a bucurat în timpul vieţii de celebritatea pe care o are în zilele noastre. Abia după moartea sa, a fost evidenţiată valoarea literară deosebită a romanului „The Great Gatsby'' şi, odată cu aceasta, adevărata valoare literară a autorului său.

Surse:

https://fscottfitzgeraldsociety.org/about-us-2/biography/

https://www.biography.com/writer/f-scott-fitzgerald

https://www.britannica.com/biography/F-Scott-Fitzgerald

http://www.humanitas.ro/f-scott- fitzgerald