$$$

 Brâncuşi este un mare artist pentru că așa spun experții din lumea artelor pe care le'a influențat. 

Pe mine mă interesează biografia lui și detaliile psihologice, ceea ce vă invit și pe dumneavoastră. Și ar putea fi un subiect motivațional de abordat la ora de desen sau la orice alta oră astăzi, de ziua lui de naștere!

Brâncuși a fost un rebel de mic, s'a opus adaptării sistemului școlar și a fugit în mod repetat de acasă. Dar cu fiecare fugă nu a vagabondat, nu a comis infracțiuni, ci a muncit, munca de jos, pentru a putea trăi. 

Astăzi imediat învățătoarea lui ar fi solicitat " să se evalueze dacă nu are C.ES.", ar fi solicitat discutarea lui în prima comisie de disciplină, ar fi venit la ședințe polițistul de proximitate, iar referatul psihologului ar fi identificat cel puțin " o tulburare de conduită ".

Exmatriculat la 1880 și ceva și astăzi la fel, exmatricularea. 

Pentru că a rămas orfan de tată la 9 ani, tot psihologii de astăzi ar fi speculat masiv pe " tulburări emoționale, traume din copilărie, abandon, etc" si marele artist ar fi fost invitat la o serie de retreaturi prin Thailanda, cu o reducere de 10%.

"Primele două clase ale şcolii primare le face la Peştişani. În clasa a treia îşi crestează pe banca de lemn a şcolii numele cu un briceag. Este pedepsit de învăţător, închis într-un coteţ unde era făcut arestul, se supară şi nu mai vrea să meargă la acea şcoală. Mama lui a trebuit să-l mute într-un alt sat, Brădiceni, şi acolo a terminat clasa a treia şi a patra.

La unsprezece ani a fugit pentru prima dată de acasă. S-a dus la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie.

Contractul de angajare pe care îl încheiase cu patronul spunea că “este primit pe trai, laolaltă cu toţi ucenicii, pe două rânduri de ţoale, de Paşte şi de Crăciun, şi ce-om mai vedea”.

Nu rămâne mult timp acolo pentru că este găsit de mamă, readus la Hobiţa şi rămâne aici până în luna noiembrie, când fuge a doua oară de acasă, de data aceasta, mai departe, la Slatina pentru a nu putea fi găsit. A rămas acolo perioada de iarnă şi a lucrat ca servitor într-un han.

După şase luni, a plecat la Craiova şi s-a angajat pentru început spălător de vase în prima bodegă care i-a ieşit în cale, bodega fraţilor Spirtaru din spatele gării. După doi ani de zile, n-a mai suportat programul şi a găsit un restaurant mai mare, aproape de centrul Craiovei, la cârciuma lui Ioan Zamfirescu.

Într-una din seri, pe la vârsta de 17 ani, Brâncuşi a făcut un pariu cu patronul şi cu clienţii că el poate să sculpteze o vioară în două săptămâni. A luat o lădiţă în care era marmeladă, a fiert lemnul, a sculptat vioara, i-a pus gâtul din inimă de lemn de păr, strunele, şi a şi cântat la ea. Patronul şi-a dat seama că este un băiat talentat şi pentru că avea doar patru clase primare, i-a plătit profesori particulari şi şi-a dat examenele în particular pentru echivalarea a încă trei clase.

La 18 ani, l-a înscris la Şcoala de Arte şi Meserii din oraş, clasa de sculptură. A absolvit şcoala în patru ani în loc de cinci, cu bustul Vitellius, executat din ghips, lucrarea este expusă la Muzeul de Artă din Craiova.

A urmat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi a avut prima comandă a unui monument public, bustul generalului doctor Carol Davila, care este în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti.

Călătoria de la Hobiţa la Paris

După ce a terminat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, a primit post de profesor de caligrafie şi desen, în oraşul Mizil, judeţul Prahova. A refuzat postul, a revenit la Hobiţa şi la vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris.

Traseul a fost: Hobiţa, Tismana, Vodiţa, Bahna, Vârciorova, a trecut graniţa Imperiului Austro-Ungar, s-a oprit la Budapesta, Viena şi München. În Elveţia, la Basel, nu a mai avut bani şi a trebuit să-şi vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac şi ceasul de la mână.

Dacă citim în jurnal vedem că a suferit diverse afecțiuni pentru care a fost spitalizat pe acest traseu. 

A ajuns după un an de zile, pe 16 iulie 1904 la Paris. S-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase unde a învăţat doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă şi a fost exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor ca i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să înveţe la acea şcoală.

Totodată, s-a angajat şi ca spălător de vase într-un restaurant.

În 1907, Brâncuşi a lucrat câteva luni în atelierul lui Auguste Rodin. Acesta i-a observat talentul şi i-a propus lui Brâncuşi să rămână şi să lucreze alături de el, plătit. Brâncuşi i-a refuzat propunerea, spunându-i: “Maestre, la umbra copacilor falnici nu creşte nimic.”

 In 1912, a mers în atelierul lui Brâncuşi un critic de artă american, a văzut că este ceva nou în sculptură, şi în 1913, a fost o mare expoziţie internaţională la New York şi i-a dus şi lui Brâncuşi cinci sculpturi în ghips.

Au fost bine primite şi anul următor, Brâncuşi a avut deschisă de acel prieten la New York prima expoziţie personală.

A început să vândă lucrări pe bani buni pentru că a intrat în lumea colecţionarilor de artă americani.

Chiar Brâncuşi spunea că “din acel moment n-a mai trăit la Paris cu 20 de cenţi pe zi, atât cât să nu moară de foame”.

În 1956, cu 1 an înainte de a muri,

Brâncuşi a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nicio valoare.

George Călinescu, Alexandru Graur şi Mihail Sadoveanu au semnat refuzul operelor. În urma refuzului, Brâncuşi le-a donat statului francez prin testament. Pentru că statul francez nu putea să accepte o donaţie de la un cetăţean străin, şi-a luat cetăţenie franceză.

p.s.in urma cu putini ani, o Pasăre Măiastră s-a vândut la o casă de licitaţie din New York cu suma de 27 de milioane de dolari

(Sursa Lavinia Dragomir, Europa Fm)

$$$

 Indicațiile ALGOCALMIN (metamizol) - medicament care se eliberează doar cu prescripție medicală ! ("Vaaai dar de când e doar pe rețetă ???" "- Din 2010 !!!" )

Nu are indicație de prima linie pentru cefalee, deci nu folosim metamizol automat la orice durere de cap, până la el sunt 'einșpe mii de alte produse care se pot utiliza și care nu necesită prescripție.

✅ Dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii

✅ Colici

✅ Dureri de cauză tumorală

✅ Alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt indicate.

✅ Combaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament

Cea mai gravă reacție adversă este AGRANULOCITOZA, reacţie foarte rară, severă care poate pune în pericol viaţa şi poate fi letală. Nu este dependentă de doză şi poate să apară oricând în cursul tratamentului. 

Granulocitele reprezintă celulele albe ale sângelui, o parte importanta a sistemului imunitar ajutând organismul să lupte impotriva infecțiilor. 

Dacă în cursul tratamentului cu metamizol apar simptome precum febră, frisoane, dureri în gât, ulceraţii la nivelul cavităţii bucale se oprește tratamentul și se consultă medicul.

$$$

 ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, VOI POSTA CÂTEVA DIN CĂRȚILE PE CARE LE AM ÎN BIBLIOTECA MEA VIRTUALĂ. LE VOI PUBLICA ÎN FRAGMENTE, DEOARECE NU POT SĂ LE TRANSCRIU ÎN ÎNTREGIME.

AGATHA CHRISTIE

ZECE NEGRI MITITEI

Capitolul întâi

I

În colţul unui compartiment de clasa întâi pentru fumători, judecătorul Wargrave, de curând retras din magistratură, urmărea cu interes, pufăind dintr-o ţigară de foi, ştirile politice din ziarul "Times".

Lăsă ziarul şi privi pe fereastră. Treceau prin Somerset. Se uită la ceas — încă două ore de mers.

Revăzu în minte tot ce citise în ziare despre Insula Negrului: o cumpăra¬se mai întâi un milionar american nebun după iahting, care construise pe a-ceastă insuliţă din preajma Devonului o casă modernă şi luxoasă. Cum însă cea de a treia soţie a milionarului american nu suporta marea, casa şi insula fuseseră puse în vânzare. Ziarele publicaseră o vreme ofertele cele mai avan-tajoase. Şi pe urmă, prima informaţie, de data asta exactă: insula a fost cum-părată de un oarecare domn Owen. Şi deodată rubricile de scandal lansară zvonurile: Insula Negrului fusese de fapt cumpărată de Miss Gabrielle Turl, steaua de cinema de la Hollywood, care dorea să stea acolo câteva luni depar¬te de orice publicitate. Revista "Busy bee" sugerase că s-ar putea ca acolo să locuiască familia regală. "Merryweather" aflase că insula urma să găzduiască o tânără pereche în luna de miere — tânărul lord L. cedase, în sfârşit, în faţa lui Cupidon. "Jonas" ştia cu certitudine că fusese cumpărată de Amiralitate pentru efectuarea unor experienţe ultrasecrete.

Categoric, Insula Negrului era un subiect de senzaţie!

Judecătorul Wargrave scoase din buzunar o scrisoare cu un scris foarte greu de descifrat, în care doar unele cuvinte apăreau ici şi colo neaşteptat de clar:

Dragul meu Lawrence... atâţia ani de când n-am mai auzit nimic de dum-neata... trebuie să vii pe Insula Negrului... locul cel mai încântător... atât de mul¬te de discutat... zilele de altădată... plajă însorită... trenul de 12,40 din gara Paddington... eşti aşteptat la Qakbridge... şi corespondenta semna cu o înflo¬ritură A dumitale, Constance Culmington.

Judecătorul Wargrave încercă să-şi amintească data exactă când o văzu¬se pentru ultima oară pe Lady Constance Culmington. Trebuie să fi fost acum şapte — ba nu, opt ani. Lady Constance pleca atunci spre ţărmurile însorite ale Italiei să facă plajă, să fie una cu Natura şi cu contadini-i . Auzise pe urmă că pornise spre Siria, unde-şi propunea de asemenea să facă plajă şi să fie u-na cu Natura şi cu beduinii.

Constance Culmington, gândi, era exact tipul de femeie care să cumpere o insulă şi să se înconjoare de mister. Mulţumit de o asemenea logică, judecă-torul Wargrave începu să moţăie...

Şi în curând adormi.

II

Într-un compartiment de clasa a treia, în care mai erau cinci călători, Ve-ra Claythorne îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Ce cald e în tren! O să fie frumos la mare! Într-adevăr, a fost un noroc că a găsit slujba asta. În va¬canţă e mult mai greu să obţii un post de secretară — aproape totdeauna e vorba de însoţit un cârd de copii. Nici agenţia nu avea prea mari speranţe.

Când deodată, sosise scrisoarea:

Mi-aţi fost recomandată de Agenţia "Femeile îndemânatice". După câte am înţeles, sunteţi cunoscută personal acolo. Sunt de acord cu salariul pe care-l cereţi şi aştept să vă luaţi postul în primire la 8 august. Trenul cel mai indicat este cel de 12,40 din Paddington; veţi fi aşteptată în gară la Oakbridge. În plic aveţi cinci lire pentru cheltuieli.

Cu multă simpatie,

Una Nancy Owen

Iar sus, în colţ, adresa cu litere de tipar:

Insula Negrului. Sticklehaven, Devon...

Insula Negrului! În ultima vreme ziarele nu vorbiseră decât despre asta! Tot felul de aluzii şi zvonuri fantastice. Deşi cele mai multe erau probabil fal-se. Dar casa fusese fără îndoială construită de un milionar şi se spune că re-prezintă ultima expresie în materie de lux...

Obosită după un semestru istovitor de şcoală, Vera Claythorne îşi spuse: "Nu e nici o afacere să fii profesoară de sport la o şcoală de mâna a treia... Dacă aş putea să găsesc o slujbă la o şcoală mai ca lumea."

Un fior rece îi trecu prin inimă: "La urma urmei, bine că am şi atât. Lu-mea nu-i vede cu ochi buni pe cei care au avut de-a face cu justiţia — chiar dacă n-am fost găsită vinovată."

Fusese chiar felicitată pentru curajul şi prezenţa ei de spirit. Dar, de fapt, la ce te puteai aştepta de la o anchetă? Doamna Hamilton însăşi se pur¬tase mai mult decât amabil — numai Hugo — dar nu voia să se gândească la Hugo.

Deodată, în ciuda căldurii din compartiment, începu să tremure: mai bi-ne nu s-ar fi dus la mare! O imagine clară îi apăru în minte. Capul lui Cyril, săltând în sus şi în jos, plutind spre stâncă... sus — jos, sus — jos... Şi ea în-săşi, înotând spre el cu mişcări uşoare, experimentate — tăindu-şi drum prin apă, dar fiind, vai, sigură că nu va mai ajunge la timp...

Marea — albastrul ei cald, adânc — dimineţile pe nisip — Hugo — Hugo care i-a spus că o iubeşte...

Nu trebuie să se gândească la Hugo...

Deschise ochii şi privi încruntată la bărbatul care şedea în faţa ei. Înalt, cu faţa arămie, cu ochii de culoare deschisă, foarte apropiaţi, cu o gură aro-gantă, aproape crudă.

Îşi spuse în gând: "Cred că a călătorit mult şi fac prinsoare că a văzut destule lucruri interesante."

III

O singură privire spre tânăra din faţa lui şi ochii ageri ai lui Philip Lom-bard au înţeles dintr-o dată cu cine are de-a face:

"Destul de atrăgătoare — păcat că are un aer pedagogic... Pare să aibă sânge rece, îmi închipui, nu cedează uşor în dragoste sau luptă."

Parcă l-ar fi tentat să intre în vorbă cu ea...

Se încruntă. La naiba cu asemenea gânduri!... Are treabă acum şi min¬tea trebuie să-i fie acolo.

În fond, despre ce era vorba?

Evreul acela mititel fusese al dracului de misterios:

— Eşti liber să accepţi sau nu, căpitane Lombard.

La care Lombard, pe un ton indiferent răspunsese:

— O sută de guinee, zici?

Ca şi cum o sută de guinee ar fi fost pentru el o nimica toată. O sută de guinee! Când nu mai avea o leţcaie!

Îşi dădea seama totuşi că evreul cel mititel nu fusese păcălit — asta e ne-norocirea cu evreii, nu pot fi înşelaţi în materie de bani — se pricep!

Reluase pe acelaşi ton indiferent:

— Şi nu-mi poţi da nici o informaţie?

Domnul Isaac Morris îşi scuturase cu hotărâre capul chel:

— Nu, căpitane Lombard, asta-i tot. Clientul meu m-a lăsat să-nţeleg că te bucuri de reputaţia unui om care ştie să se descurce. Sarcina mea e să-ţi înmânez o sută de guinee, iar dumneata trebuie să ajungi la Sticklehaven, Devon. În gara cea mai apropiată, Oakbridge, te aşteaptă o maşină care te va duce la Sticklehaven, iar de acolo o barcă cu motor te va transporta pe Insula Negrului, unde vei rămâne la dispoziţia clientului meu.

— Pentru câtă vreme?

— Nu mai mult de o săptămână.

Căpitanul Lombard îşi mângâiase mustaţa. Apoi, aruncându-i celuilalt o privire pătrunzătoare:

— Înţelegi, cred, că nu mă pot angaja la ceva ilegal.

Buzele groase, semite ale domnului Morris schiţaseră un zâmbet aproa¬pe imperceptibil în timp ce răspundea grav:

— Dacă ţi se va propune ceva ilegal, vei fi bineînţeles liber să te retragi.

Blestemata creatură zâmbise mieros, ca şi cum ar fi ştiut bine că în tre-cutul lui Lombard legalitatea nu constituise totdeauna o însuşire sine qua non...

Lombard rânji.

La naiba, fusese gata, gata s-o păţească de câteva ori! Dar întotdeauna a scăpat cu faţa curată. De fapt, rareori a dat înapoi în faţa unei încercări. Da, da, rareori...

Presimţea că o să se distreze bine pe Insula Negrului...

IV

Într-un compartiment pentru nefumători, domnişoara Emily Brent stă-tea, ca de obicei, foarte ţeapănă. Avea 65 de ani şi nu-i plăcea să trândăveas¬că. Tatăl său, colonel de şcoală veche, fusese foarte pedant în ce priveşte ţi¬nu¬ta.

E o ruşine cât de neglijenţi sunt tinerii de azi în ţinută, ca şi în toate ce-lelalte...

Învăluită într-o aureolă de virtute şi principii de neclintit, domnişoara Brent reuşise să învingă căldura şi lipsa de confort a compartimentului aglo-merat de clasa a treia.

În ziua de azi se face atâta caz pentru orice! Oamenii nu-şi mai scot un dinte fără injecţii, iau doctorii pentru dormit, preferă scaune comode şi perne moi, fetele nu mai ştiu ce-i aia o rochie decentă, iar vara umblă aproape goale pe plajă.

Domnişoara Brent strânse din buze: unii oameni erau chiar o adevărată pacoste.

Îşi aminti de vacanţa din vara trecută! Anul ăsta va fi ceva cu totul deo-sebit. Insula Negrului...

Revăzu în minte scrisoarea pe care o citise de mai multe ori:

Dragă domnişoară Brent,

Sper că îţi aminteşti de mine. Am fost împreună la Pensiunea "Belhaven" acum câţiva ani, prin luna august şi, după cât se pare, aveam în multe privinţe aceleaşi gusturi.

Am deschis şi eu o pensiune pe o insulă de lângă coasta Devonului. Cred că pentru asta e de ajuns o mâncare bună şi o gazdă primitoare, puţin demoda¬tă. Nu vei găsi aici femei despuiate, iar patefoanele nu vor urla până la miezul nopţii. Aş fi foarte bucuroasă dacă ai accepta să-ţi petreci vacanţa de vară pe Insula Negrului. N-o să te coste nimic; trebuie să le consideri invitata mea. Pe la începutul lunii august îţi convine? Pe data de 8, eventual.

Cu multă simpatie,

U.N.O.

Cine iscălea? Semnătura era destul de greu de descifrat. Şi Emily Brent se gândeşte nervoasă: "Sunt atâtea persoane cărora nu le poţi descifra sem-nătura."

Îşi reaminti de oamenii pe care îi cunoscuse la "Belhaven". Se dusese a-colo două veri la rând. Să fi fost oare femeia aceea drăguţă, cam în vârstă, domnişoara, domnişoara... cum o chema? Tatăl ei fusese preot. Şi mai era o doamnă Olten, Ormen, nu — era precis Oliver! Da. Oliver!

Insula Negrului! Parcă scrisese ceva în ziare despre Insula Negrului — ceva despre o stea de cinema, sau despre un milionar american?

Sigur că astfel de locuri sunt adesea foarte ieftine — insulele nu convin oricui. Ideea li se pare romantică, dar când ajung să locuiască acolo îşi dau seama de inconveniente şi apoi sunt chiar destul de bucuroşi să vândă.

"În orice caz, vacanţa asta n-o să mă coste nimic", îşi spuse Emily Brent.

Era ceva, dacă te gândeai la venitul ei atât de redus şi la atâtea dividen¬de neachitate. Numai dacă şi-ar putea aminti ceva despre doamna — sau domnişoara Oliver!

V

Generalul Macarthur privea pe fereastra vagonului. Tocmai intrau în E-xeter şi aici trebuia să schimbe trenul. Afurisitele astea de personale de pe liniile secundare! Şi era tare întortocheat drumul până la Insula Negrului.

Nu prea ştia bine cine e acest individ Owen — un prieten de-al lui Spoof Leggard, pare-se, şi de-al lui Johnnie Dyer. Vin şi câţiva dintre vechii amici — am mai vorbi despre vremurile de altădată.

Sigur că i-ar place şi lui să stea de vorbă despre zilele de altădată. În ul¬ti-ma vreme avusese impresia că oamenii se cam feresc de el. Şi toate acestea — din cauza zvonului acela nenorocit. Doamne, tare greu a fost — sunt a¬proa¬pe treizeci de ani de atunci! Bănuia că Armitage era cel care scăpase o vorbă. Afurisită javră! Ce ştia el despre asta? Ei, gata, nu e bine să te gân¬deşti prea mult la astfel de lucruri. Începi să ai închipuiri, ţi se pare că oame¬nii se uită chiorâş la tine.

Şi acum, povestea asta cu Insula Negrului. Era curios s-o vadă. Se vor-beşte atâta despre ea. Părea adevărată ştirea că Amiralitatea, ori Ministerul de Război, ori cel al Aerului pusese mâna pe ea...

Casa fusese construită într-adevăr de tânărul Elmer Robson, milionarul american. Se spune că l-a costat mii de dolari. Tot ce-şi poate imagina un mu-ritor în materie de lux...

Gara Exeter! Încă o oră de aşteptare! Şi el nu avea nici un chef să aş¬tepte. Voia să meargă mai departe...

VI

Doctorul Armstrong îşi conducea Morrisul prin câmpia Salisbury. Era tare obosit... Succesul se plăteşte uneori scump. Îşi amintea de zilele acelea de demult când stătea în cabinetul lui din strada Harley, corect îmbrăcat, în-conjurat de cele mai moderne aparate, de mobilierul cel mai luxos şi aştepta, aştepta zile întregi şi pustii întâmplarea care să-i aducă succesul sau eşe¬cul...

Şi i-a adus succesul! A avut noroc! Noroc şi, fireşte, îndemânare. Îşi cu-noştea bine meseria — dar nu-i destul ca să ai succes. Trebuie să ai şi noroc. Şi a avut! Un diagnostic bine pus, câteva paciente recunoscătoare — femei cu bani şi poziţie socială — şi i s-a dus vestea. "Ar trebui să încerci la Arm¬strong, e destul de tânăr, dar grozav de deştept. Pam a fost ani de zile pe la tot felul de doctori şi numai el a găsit imediat ce are."

Şi bulgărele începuse să se rostogolească.

Acum, nu mai încăpea nici o îndoială — doctorul Armstrong era cineva. Nu avea o clipă liberă. Se odihnea puţin. Aşa că, în această dimineaţă de au-gust, era bucuros că pleacă din Londra să stea câteva zile pe o insulă de lân¬gă coasta Devonului, chiar dacă nu era vorba de o vacanţă adevărată.

Scrisoarea pe care o primise era destul de vagă, dar nu şi cecul alăturat. Un onorariu fantastic. Aceşti Oweni par să se scalde în bani. Era vorba, după cât se pare, de o mică neplăcere... un soţ îngrijorat din pricina sănătăţii so¬ţi-ei... dorea un control fără s-o alarmeze. Soţia nici nu voia să audă de doctori. Nervii...

Nervii! Doctorul înălţă din sprâncene. Femeile astea cu nervii lor! Dar, la urma urmei, afacerile mergeau bine. Jumătate dintre femeile care veneau să fie consultate nu sufereau decât de plictiseală, dar n-avea rost să le-o spună. Şi de obicei, se putea găsi ceva.

"O stare puţin neobişnuită a (aici venea un cuvânt lung), nimic grav, dar trebuie să vă îngrijiţi. Un tratament simplu."

În fond, dacă stai să te gândeşti bine, orice vindecare are la bază mai a¬les credinţa. Iar el avea un fel de a fi care inspira speranţă şi încredere.

Noroc că reuşise să-şi revină la timp după afacerea aceea de acum zece... ba nu, cincisprezece ani. A fost la un pas de prăbuşire. Dar şocul l-a făcut să se trezească. A renunţat definitiv la băutură. La naiba, a fost totuşi la un pas de prăbuşire!

Cu un claxon asurzitor, un enorm automobil Super Sports Dalmain zvâc¬ni pe lângă el cu 80 de mile pe oră. Doctorul Armstrong fu cât pe-aci să intre în gard. Iarăşi unul dintre tinerii ăştia zăpăciţi care străbat ţara în lung şi-n lat. Îi detesta — încă o dată scăpase ca prin urechile acului.

Nebun afurisit!

$$$

 WILLIAM BUTLER YEATS

1) Biografia sa:

William Butler Yeats, o figură proeminentă a literaturii irlandeze și un poet renumit, s-a născut pe 13 iunie 1865, la Dublin, Irlanda. Yeats provenea dintr-o familie creativă și intelectuală, tatăl său fiind un artist talentat, iar mama sa, o susținătoare citită și pasionată a naționalismului irlandez. În copilărie, Yeats a manifestat un interes timpuriu pentru poezie și ocult, care aveau să devină ulterior teme centrale în operele sale.

În tinerețe, Yeats și-a petrecut o mare parte din timp în comitatul Sligo, unde a dezvoltat o legătură profundă cu peisajul și folclorul irlandez. Aceste experiențe i-au influențat foarte mult imaginația poetică și au pus bazele explorării pe tot parcursul vieții a mitologiei și simbolismului irlandez. Primele eforturi literare ale lui Yeats au fost puternic influențate de mișcările romantice și prerafaelite, care puneau accent pe emoție, natură și supranatural.

În 1889, Yeats a co-fondat Clubul Rimatorilor din Londra, care a oferit o platformă pentru poeți unde își puteau împărtăși operele și se puteau angaja în discuții intelectuale. Aceasta a marcat începutul implicării sale în Renașterea Literară Irlandeză, o mișcare culturală și literară care urmărea să reînvie limba, folclorul și literatura irlandeză. Yeats a jucat un rol esențial în această renaștere, devenind un susținător proeminent al naționalismului și identității culturale irlandeze prin scrierile sale.

Pe măsură ce Yeats a maturizat ca poet, opera sa a suferit o transformare semnificativă. El a aprofundat mitologia irlandeză, misticismul celtic și ocultismul, explorând teme de spiritualitate, simbolism și complexitatea experienței umane. Această perioadă, cunoscută sub numele de faza simbolistă a lui Yeats, a produs unele dintre cele mai emblematice poezii ale sale, inclusiv A Doua Venire și Paștele, 1916.

În 1923, Yeats a primit Premiul Nobel pentru Literatură, recunoscându-i influența profundă asupra dezvoltării poeziei în limba engleză și capacitatea sa de a surprinde esența spiritului irlandez. În ciuda succesului său, Yeats a rămas profund implicat în politica irlandeză, servind ca senator în noul Stat Liber Irlandez timp de două mandate.

Moștenirea literară a lui William Butler Yeats se extinde mult dincolo de poezia sa. El a jucat un rol semnificativ în modelarea vieții culturale și intelectuale irlandeze, lăsând o amprentă de neșters asupra peisajului literar al timpului său. Contribuțiile sale la Renașterea Literară Irlandeză și angajamentul său neclintit față de explorarea mitologiei și simbolismului irlandez continuă să inspire și să captiveze cititorii din întreaga lume.

2) Lucrări principale:

Turnul (1928):

Turnul este o colecție de poezie care marchează o tranziție în stilul de scriere al lui Yeats. Reflectă contemplarea sa asupra îmbătrânirii, mortalității și naturii ciclice a vieții. Poeziile din această colecție aprofundează teme de dragoste, politică și spiritualitate, combinând simbolismul complex cu reflecții profunde asupra condiției umane.

Lebedele sălbatice de la Coole (1917):

„Lebedele sălbatice de la Coole” este o colecție de poezii care prezintă măiestria lui Yeats în poezia lirică. Poemul care dă titlul poeziei, în special, înfățișează lebedele ca simboluri ale frumuseții și transcendenței, contrastând eleganța lor atemporală cu natura trecătoare a existenței umane. Colecția, în ansamblu, explorează teme precum dragostea, natura și trecerea timpului.

Amurgul celtic (1893):

„Amurgul Celtic” este o colecție de eseuri și povestiri care explorează folclorul irlandez, mitologia și poveștile supranaturale. În această lucrare, Yeats explorează aspectele mistice și magice ale culturii irlandeze, prezentând un portret viu al credințelor și tradițiilor spirituale ale poporului irlandez. Este o explorare captivantă a bogatei moșteniri care a modelat propria imaginație literară a lui Yeats.

Scara în spirală și alte poezii (1929):

„Scara în spirală și alte poezii” este o colecție de poezii care explorează interesul tot mai profund al lui Yeats pentru spiritualitate și explorarea mitologiei și simbolismului irlandez. Poeziile reflectă călătoria și luptele sale personale, abordând teme precum dragostea, îmbătrânirea și complexitatea relațiilor umane. Colecția include și faimoasa sa poezie „Navigând spre Bizanț”.

O viziune (1925):

„O viziune” este o lucrare complexă și ezoterică în care Yeats explorează credințele sale mistice și teoriile metafizice. Bazându-se pe colaborarea cu soția sa, George Yeats, el prezintă un sistem de simbolism și cicluri istorice, cu scopul de a descoperi tiparele fundamentale care guvernează existența umană. Este o lucrare profund filozofică și complexă, care evidențiază fascinația lui Yeats pentru ocultism.

Poemele complete ale lui W.B. Yeats (1933):

Această colecție completă reunește întreaga operă poetică a lui Yeats, acoperind întreaga sa carieră. Include primele sale poezii romantice, explorările mitologiei și folclorului irlandez și lucrările sale ulterioare care aprofundează teme filozofice și spirituale mai profunde. Această colecție cuprinzătoare le permite cititorilor să urmărească evoluția poetică a lui Yeats și să fie martori la amploarea contribuțiilor sale literare.

Patru piese pentru dansatori (1921):

„Patru piese pentru dansatori” este o colecție de drame poetice care combină dansul, muzica și povestirea simbolică. Piesele, inclusiv „Singura gelozie a lui Emer” și „Moartea lui Cuchulain”, se inspiră puternic din mitologia irlandeză și prezintă personaje din legendele irlandeze antice. Prin intermediul acestor piese, Yeats explorează teme precum iubirea, sacrificiul și lupta eternă dintre viață și moarte.

Casca verde și alte poezii (1910):

„Coaca verde și alte poezii” este o colecție care prezintă experimentele lui Yeats cu forma și structura. Poeziile din această colecție variază de la liric și introspectiv la dramatic și politic, reflectând stilul multifațetat al lui Yeats. Poezia care dă titlul operei, „Coaca verde”, explorează teme precum frumusețea, dorința și măștile pe care le purtăm în interacțiunile noastre cu lumea.

3) Teme principale:

Naționalismul irlandez și identitatea culturală:

O temă recurentă în opera lui Yeats este explorarea profundă a naționalismului și identității culturale irlandeze. El pledează cu pasiune pentru renașterea limbii, folclorului și tradițiilor irlandeze, căutând să celebreze și să păstreze spiritul unic al Irlandei. Poeziile sale evocă adesea peisajele, legendele și evenimentele istorice ale Irlandei, portretizând un profund sentiment de mândrie națională și dorință de independență irlandeză.

Dragoste și relații:

Dragostea și relațiile sunt teme centrale în poezia lui Yeats. El explorează diverse aspecte ale iubirii, de la iubirea pasională și romantică la iubirea neîmpărtășită și de neatins. Yeats explorează complexitatea relațiilor umane, examinând bucuriile, dificultățile și transformările inevitabile pe care le poate aduce iubirea. Poeziile sale surprind experiențele emoționale profunde și dinamica complexă dintre indivizi.

Spiritualitate și ocultism:

Fascinația profundă a lui Yeats pentru spiritualitate și ocultism este o altă temă proeminentă în opera sa. El se bazează pe credințe ezoterice, simbolism și tradiții mistice pentru a explora tărâmurile dincolo de lumea fizică. Poeziile lui Yeats contemplă adesea natura existenței, ciclurile vieții și ale morții și căutarea transcendenței. El explorează misticul și metafizicul, căutând să dezvăluie adevăruri mai profunde despre condiția umană.

Mitologie și simbolism:

Implicarea lui Yeats în mitologia și simbolismul irlandez pătrunde în poezia sa. El se inspiră din legende, personaje și simboluri irlandeze antice pentru a țese narațiuni bogate și a explora teme universale. Poeziile sale prezintă adesea figuri mitice precum Cuchulain, zei celtici antici și creaturi mitologice. Prin intermediul acestor elemente mitice, Yeats explorează teme arhetipale, lupte atemporale și legături profunde dintre trecut și prezent.

Îmbătrânire și mortalitate:

Pe măsură ce Yeats a îmbătrânit, temele îmbătrânirii, mortalității și trecerii timpului au devenit predominante în poezia sa. El reflectă asupra trecerii vieții umane, inevitabilității îmbătrânirii și contemplării propriei mortalități. Poeziile lui Yeats transmit adesea un sentiment de nostalgie, dor de trecut și recunoașterea dulce-amăruie a naturii trecătoare a existenței.

Politică și comentarii sociale:

Yeats a fost profund implicat în peisajul politic și social al timpului său, iar aceste teme își găsesc drum în poezia sa. El abordează probleme sociale, tulburări politice și provocările cu care se confruntă Irlanda în perioadele de tulburări politice. Poeziile lui Yeats oferă comentarii și critici sociale, reflectând opiniile sale despre putere, opresiune și lupta pentru dreptate.

Creația artistică și rolul poetului:

Rolul poetului și natura creației artistice sunt teme recurente în opera lui Yeats. El reflectă asupra puterii poeziei de a modela și transforma societatea, de a transmite emoții și idei și de a conserva moștenirea culturală. Yeats contemplă responsabilitatea poetului ca vizionar, gardian al tradițiilor și catalizator al schimbării.

4) Independența Irlandei și Yeats:

Poezia și scrierile lui William Butler Yeats au jucat un rol semnificativ în contextul independenței irlandeze și al luptei pentru autodeterminare. Yeats a fost profund dedicat cauzei naționalismului irlandez și a căutat să-și folosească influența literară pentru a promova și păstra identitatea culturală irlandeză.

În primele sale lucrări, Yeats a exprimat un puternic sentiment de patriotism irlandez și o dorință de independență. El a îmbrățișat idealurile Renașterii Literare Irlandeze, care își propunea să reînvie limba, folclorul și literatura irlandeză ca mijloc de afirmare a moștenirii culturale distincte a Irlandei. Yeats credea că, prin renașterea culturii irlandeze, Irlanda își poate afirma propria identitate unică și poate contesta dominația colonială britanică.

Poezia lui Yeats purta adesea subtile nuanțe politice, exprimându-și sprijinul pentru independența irlandeză. În poezii precum „Septembrie 1913” și „Paște, 1916”, el reflectă asupra evenimentelor politice și sociale ale timpului său, inclusiv Lockout-ul de la Dublin din 1913 și Revolta de Paște. Aceste lucrări surprind spiritul rezistenței și evidențiază sacrificiile făcute de naționaliștii irlandezi în căutarea lor pentru libertate.

Fiind o figură proeminentă în cercurile literare și intelectuale irlandeze, Yeats și-a folosit platforma pentru a pleda pentru naționalismul irlandez. A co-fondat Teatrul Literar Irlandez, care ulterior a evoluat în Teatrul Abbey, o instituție culturală care prezenta piese irlandeze și promova expresia culturală irlandeză. Implicarea lui Yeats în teatru i-a permis să contribuie la dezvoltarea unei tradiții dramatice irlandeze distincte, reflectând luptele și aspirațiile poporului irlandez.

Mai mult, implicarea lui Yeats în politică s-a extins dincolo de eforturile sale literare. A servit ca senator în Statul Liber Irlandez din 1922 până în 1928, reprezentând interesele Partidului Naționalist. În timpul mandatului său de senator, Yeats a rămas activ în discuțiile politice, pledând pentru conservarea culturii irlandeze și stabilirea unei identități irlandeze independente.

Poezia lui Yeats a explorat adesea teme ale istoriei, mitologiei și simbolismului irlandez, servind ca mijloc de a celebra și conserva moștenirea culturală irlandeză. Implicarea sa în folclorul și legendele irlandeze, așa cum se vede în poezii precum „Rătăcirile lui Oisin” și „Lupta lui Cuchulain cu marea”, a contribuit la renașterea mitologiei irlandeze și la integrarea acesteia în literatura irlandeză modernă.

5) Moștenirea sa:

Moștenirea lui William Butler Yeats este profundă și cuprinzătoare, consacrându-l ferm ca unul dintre cei mai influenți poeți ai secolului XX. Impactul său se extinde dincolo de sfera literaturii și cuprinde domeniile renașterii culturale, implicării politice și inovației artistice.

Poezia lui Yeats continuă să captiveze cititorii din întreaga lume cu frumusețea sa lirică, cu perspectivele profunde și cu explorarea temelor universale. Stăpânirea sa asupra limbajului și a imaginii, combinată cu amestecul său unic de mitologie, simbolism și introspecție personală, i-au asigurat locul de gigant literar. Operele lui Yeats inspiră generațiile ulterioare de poeți și continuă să fie celebrate pentru profunzimea lor emoțională, bogăția intelectuală și puterea imaginativă.

Yeats a jucat un rol esențial în Renașterea Literară Irlandeză, conducând eforturile de reînviere și celebrare a limbii, folclorului și tradițiilor culturale irlandeze. Angajamentul său față de promovarea naționalismului și a identității culturale irlandeze a influențat o generație de scriitori și artiști, modelând o tradiție literară și artistică irlandeză distinctă, care continuă să prospere și astăzi.

Dincolo de preocupările sale literare, Yeats s-a implicat activ în afacerile politice și publice. Ca senator în Statul Liber Irlandez, a contribuit la discuțiile politice și a pledat pentru conservarea culturii irlandeze. Participarea sa la politica irlandeză a demonstrat legătura profundă dintre artă și societate, subliniind rolul artiștilor ca agenți ai schimbării și gardieni ai patrimoniului cultural.

Explorarea simbolismului de către Yeats și experimentarea sa cu forma poetică au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării literaturii moderniste. Utilizarea simbolismului complex și a imaginilor mitologice au influențat generațiile ulterioare de poeți, deschizând calea pentru noi abordări ale exprimării poetice și explorării experiențelor subiective.

În 1923, Yeats a primit Premiul Nobel pentru Literatură, ceea ce a adus recunoaștere internațională realizărilor sale literare. Premiul a recunoscut influența sa profundă asupra dezvoltării poeziei în limba engleză și capacitatea sa de a surprinde esența spiritului irlandez. Premiul Nobel a consolidat statutul lui Yeats ca personalitate literară și i-a prezentat operele unui public global.

Operele lui Yeats continuă să inspire artiști, scriitori și intelectuali din diverse discipline. Explorarea sa a spiritualității, mitologiei și complexității experienței umane rezonează cu persoanele care caută perspective profunde și conexiuni emoționale. Capacitatea lui Yeats de a îmbina personalul cu universalul, politicul cu artisticul, continuă să inspire minți creative și să modeleze discursurile culturale.

6) Câteva versete:

„Lumea este plină de lucruri magice, care așteaptă cu răbdare ca simțurile noastre să devină mai ascuțite.” - W.B. Yeats

„Mi-am întins visele sub picioarele tale. Calcă încet, pentru că tu calci peste visele mele.” — WB Yeats

„Căci se gândea la dragoste până când stelele o iau razna și umbrele o mănâncă pe lună.” ― WB Yeats, Poezii alese și Patru piese de teatru

„Dar eu, fiind sărac, am doar visele mele; Mi-am întins visele sub picioarele tale; Calcă încet, căci tu calci pe visele mele.” ( Aedh își dorește pânzele cerului ) — WB Yeats, Vântul printre trestii

„Vino, o, copilă de om! Spre ape și sălbăticie, ținute mână în mână cu o zână, căci lumea e mai plină de plâns decât poți înțelege.” - William Butler Yeats, Poeme complete ale lui W.B. Yeats

„Zâne, veniți să mă scoateți din această lume plictisitoare, Căci aș vrea să călăresc cu voi pe vânt, Să alerg pe vârful mareei ciufulite și să dansez pe munți ca o flacără.” - William Butler Yeats, Țara dorințelor inimii

„Dacă aș fi țesăturile brodate ale cerurilor, Îmbrăcate cu lumină aurie și argintie, Țesăturile albastre, slabe și întunecate ale nopții, luminii și penumbrei, ți-aș întinde țesăturile sub picioare: Dar eu, sărac fiind, am doar visele mele; mi-am întinde visele sub picioarele tale; călcați încet, căci voi călcați pe visele mele.” - William Butler Yeats, Vântul printre trestii

$$$

 WHITNEY HOUSTON

Decesul artistei Whitney Houston s-a pronunțat la ora 15.55, sâmbătă 11 februarie 2012. A fost găsită fără respirațien baia camerei 434 a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles. Cu o noapte înainte, Whitney fusese văzută la o petrecere, într-o stare avansată de ebrietate. Se pare că consumase și Xanax, care, în combinație cu alcoolul provoacă stări euforice.

Fata de aur a industriei muzicale.

Whitney Houston era numită, la apogeul carierei sale muzicale, în anii 1980-1990, fata de aur a industriei muzicale, cu zeci de milioane de albume vândute și cu o voce și un look perfecte. Spre sfârșitul vieții sale a devenit imaginea tristă a modului în care drogurile pot distruge un mare talent.

Vânzările de albume au scăzut, hiturile au încetat să apară, imaginea ei, odată perfectă, a fost afectată de un comportament sălbatic și apariții în public bizare. A mărturist public că a făcut abuz de cocaină, marijuana și diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până în punctul în care a fost nevoită să ia lecții de canto din nou.

Diva americană a vândut peste 170 de milioane de albume și single-uri, printre care se numără și piesa „I Will Always Love You”, lansată în 1993, și care a devenit una dintre cele mai bine vândute melodii din toate timpurile. Lista ei de premii mai include printre altele, 2 Emy, 30 Billboard Music Awards și 22 American Music Awards.

Ultimele zile.

În după-amiaza zilei de 9 februarie au existat semne alarmante care dovedeau că lucrurile nu sunt în regulă cu Houston. Pregătită să-și arate abilitățile și măreția la Premiile Grammy ce urmau să aibă loc duminică, 12 februarie, Whitney a participat la repetiții.

Conform ziarului Los Angeles Times, producătorii și organizatorii Premiilor Grammy erau îngrijorați de faptul că atitudinea lui Houston va atrage publicitate negativă. În timpul șederii sale la hotelul Beverly Hilton, Whitney a fost văzută adesea neîngrijită, cu părul ciufulit și haine nepotrivite.

Chiar în ziua în care s-a cazat la hotelul Hilton împreună cu fiica ei, Bobbi Christina, Whitney părea ruptă din altă lume, având un comportament haotic și mirosind a transpirație și a alcool. Cântăreața a fost văzută agitată, mișcându-și mâinile fără încetare și plimbându-se fără țintă prin holul hotelelui.

Mai târziu în acea zi, cântăreața s-a schimbat ca prin minune, arătând absolut minunat la petrecerea de la Tru Hollywood. Ea a petrecut cel puțin trei ore la eveniment alături de prueteni vechi și a urcat pe scenă pentru a fredona câteva versuri din melodia „Jesus Loves Me”.

Cântăreața a fost văzută apoi strigând la un asistent de-al său și, ceve mai târziu, intrând într-o altercație cu finalista „X Factor”, Stacy Francis, din cauză că aceasta din urmă era angajată într-o conversație cu iubitul ei, Ray J.

Vineri 10 februarie. Whitney este contactată de un reprezentant al „X Factory” pentru a face parte din emisiune. Cariera artistei părea că se reîntoarce pe un făgaș normal.

Ultimele ore.

Sîmbătă 11 februarie. Amiaza. Whitney se află în camera 434 a hotelului Beverly Hilton. Se pregătește pentru a participa la petrecerea din ajunul festivităților Premiilor Grammy, organizate de Clive Davis, cel care a descoperit-o și a lansat-o în cariera muzicală. Comandă în cameră un hamburger, cartofi prăjiți și un sandviș cu carne de curcan din care gustă câte puțin. Cum procedă de obicei înaintea vreunei petreceri, se pare că vedeta consuma șampanie cu calmante.

Detectivul Mark Rosen de la poliția din Beverly Hills avea să declare ulterior că în după-amiaza zilei fatidice, Whitney s-a întâlnit cu câteva rude și prieteni apropiați. „Întregul anturaj îi era aproape. Avea alături de ea membrii ai familiei, prieteni, colegi”, a spus Rosen.

Whitney vorbește aproximativ o jumătate de oră la telefon cu mama sa, Cissy Houston, spunându-i că se simte bine și se pregătește pentru petrecerea Grammy, după care intră în baie. Stilista ei, persoana care îi aranja părul și două gărzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele adflate în camera cântăreței în acele clipe. Aceștia devin îngrijorați pentru că Whitney stă prea mult în baie.

Bat la ușă și, neprimind nici un răspuns, o pun pe stilista cântăreței să verifice dacă Whitney este în regulă. Aceasta a început să țipe imediat ce a intrat în baie, iar una dintre gărzile de corp a fugit și a scos-o imediat pe cântăreață de sub apă. Se parecă Whitney at fi alunecat în apă, iar când a fost scoasă, trupul ei era foarte rece.

La sosirea echipajelor de salvare, trupul vedetei fusese deja scos din cadă, însă paramedicii nu au reușit să o readucă la viață prin metodele de resuscitare. În cameră au fost găsite mai multe recipiente cu medicamente, unele ilegale, altele pe baă de reșetă. În cadă plutea un flacon cu ulei de măsline folosit de cântăreață în tratamentul pielii. Același Mark Rosen a declarat la fața locului că „nu au fost găsite semne de intenții criminale”.

Trupul neînsuflețit a fost transportat ulterior la morgă pentru a i se face autopsia. Zeci de ziariști împânziseră deja zona hotelului, după ce cumplita veste s-a răspândit ca un fulger. Camera 434 a fost redată în folosință doar după trei zile. 

Raportul final al medicilor legiști după efectuarea autopsiei, publicat ulterior, inica faptul că Whitney Houston „a decedat prin înec accidental fiind sub efectul cocainei pe care a ingerat-o”. Și alte droguri și medicamente au fost găsite în corpul cântăreței, dar acestea nu au contribuit la decesul acesteia, între ele fiind marijuana sau urme de Alprazolam (Xanax), Cyclobenzaprină (Flexiril) și Diphenhydramină (Benadryl).

Ultimul drum.

Duminică seara, ceremonia Grammy Music Awards i-a fost dedicată marii artiste. Cântăreața Jennifer Hudson i-a adus un omagiu emoționant pe scena de la Staples Center din Los Angeles. Singură pe scenă, avînd în spate fotografia divei dispărute, într-o liniște plină de respect, Jennifer Hudson și-a stăpâmit cu greu emoția și a cântat, acompaniată doar de pian, celebra piesă „I Will Always Love You”. Înainte fusese difuzat un clip în memoria cântăreței decedate.

Sâmbătă 18 februarie 2012, la sediul New Hope Baptist Church din Newark, New Jersey, orașul natal al cântăreței Whitney Houston, 1 500 de fani s-au reunit pentru a-i aduce un omagiu și a participa la serviciul religios de înmormântare. Scrisori și floi au fost depuse pe treptele bisericii, intrarea la ceremonie fiind pe bază de invitație. Alături de familia îndurerată, la funeralii au fost prezenți printre alții, Stevie Wonder, Alicia Keys, Kevin Costner, Dionne Warwick, Clive Davis, R. Kelly, Bobby Brown ș.a.

La finalul ceremoniei, care a durat aproape patru ore,, sicriul cu trupul neînsuflețit al cântăreței, uramat de membrii familiei Houston, a fost scos din biserică pe acordurile piesei „I Will Always Love You”. În această biserică din cărămizi roșii, Whitney Houston și-a început cariera, cântând gospel în cor, de la vârsta de 5 ani.

Whitney Houston a fost înmormântată lângă tatăl ei în cimitirul Fairview din Westfield, aflat la o distanță de circa 15 kilometri de biserica New Hope Baptist Church din Newark.

$$$

 WILHELM STEPPER-TRISTIS

Wilhelm Stepper-Tristis (născut Wilhelm Stepper ; numele său original este tradus și ca Vily , Vilmos sau William ; 3 septembrie 1899 – după 1941) a fost un romancier, jurnalist și critic literar austro-ungar , maghiar și român . Și-a scris operele în germană, maghiară și franceză. Militant comunist în tinerețe, a susținut activ Republica Sovietică Maghiară și, în perioada interbelică , a fost o figură proeminentă în viața culturală a orașului Timișoara . Primul său roman, Brom-Delirium , a fost o portretizare apreciată de critici a stilului de viață boem .

Antifascist , Stepper-Tristis a călătorit mult prin Europa, predicând pacifismul și atrăgând sprijin pentru Liga Națiunilor . A trăit o vreme în Franța, dar a rămas în mare parte fără adăpost și vagabond . S-a alăturat Rezistenței Franceze după ocuparea Franței de către Germania nazistă , a fost capturat și probabil a murit într-un lagăr de concentrare .

Născut în Timișoara (cunoscută pe atunci sub numele de Temeschwar sau Temesvár ), Wilhelm Stepper-Tristis a aparținut unei vechi familii de negustori evrei . La scurt timp după ce și-a primit maturitatea la vârsta de 18 ani, s-a înrolat în Armata Austro-Ungară și a luat parte la Primul Război Mondial , fiind trimis pe Frontul Italian . A luptat în Bătăliile de la Isonzo și, în special, în Bătălia de la Gorizia . 

În 1919, în urma Revoluției Aster , Stepper-Tristis se afla la Budapesta , unde a devenit susținător al Partidului Comunist din Ungaria . Întrucât Armata Română a încheiat experimentul comunist mai târziu în acel an, s-a mutat din oraș și a început o călătorie lungă și periculoasă prin regiuni ale Europei Centrale . În cele din urmă, și-a recăpătat Timișoara natală, care pe atunci făcea parte din România Mare . Stepper-Tristis a început să lucreze pentru ziare locale în limba germană și maghiară și a devenit cunoscut în comunitatea scriitorilor și artiștilor. A fost o figură populară în societatea timișoreană și un povestitor celebru. 

Fascinat de Franța, a călătorit frecvent acolo și s-a integrat pe deplin în societatea boemă pariziană . Această perioadă a făcut obiectul romanului Brom-Delirium (1926), publicat la Timișoara și care a câștigat laudele scriitorilor moderniști din Budapesta. Până în 1928, era șeful unei societăți literare („Clubul Artiștilor”), care grupa intelectuali din toate mediile - membri ai comunităților germană , maghiară , evreiască și sârbă deopotrivă. 

În 1930, Stepper-Tristis a decis să părăsească definitiv România și să se mute în Franța. Începând cu 1933, la semnele că se pregătea un război, a devenit activist în sprijinul Ligii Națiunilor. Încercând să se întoarcă în România, Stepper a petrecut o perioadă în Italia fascistă , trecând prin Verona și Milano — a fost arestat acolo după ce a fost găsit dormind pe străzi, fără niciun venit. Eliberat la scurt timp după aceea, el a susținut ulterior că a cerut fără succes autorităților italiene să îl escorteze până la granița cu Iugoslavia . 

Cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial , a fost din nou închis la Nisa pentru o perioadă de 30 de zile - atunci a scris al doilea său roman, Mon espace vital . Volumul a fost o relatare a anilor săi ca vagabond și a fost publicat la scurt timp după aceea la Paris. După căderea Franței , Stepper-Tristis s-a alăturat Rezistenței. După cum arată romanul, a avut o relație romantică cu o franțuzoaică pe nume Clémence, care îi promisese să aștepte eliberarea lui. 

Se știu puține lucruri despre viața sa după acel moment, dar este clar că, în 1941, a fost capturat de Gestapo într-o gară din Lyon . La scurt timp după aceea, a fost trimis într-un lagăr de concentrare . Nu s-a găsit nicio dovadă a morții sale. 

Opera lui Stepper a fost ignorată în România postbelică, deși textele sale au fost traduse și republicate pentru prima dată în 1986 în revista Secolul 20, cu sediul la București . Interesul suplimentar pentru literatura sa a fost stârnit de criticul literar și profesoara Adriana Babeți la Universitatea de Vest .

$$$

 VLAHII DIN SLOVACIA

Față de valahii gorali din Polonia sau valahii din Moravia cehă, vlașii din Slovacia sunt cu adevărat cei mai uitați valahi din Centrul Europei. Istoria lor se pierde însă în negura vremii din timpurile triburilor nordice ale dacilor. Vlașii se identifică în istoriografia slovacă într-un dualism teoretic privind originea: transhumanță pe aliniamentul Carpaților cu colonizări din secolele IX și X sau autohtonitate, ca și continuatori ai triburilor dace și populația daco-romană. Vlahii reprezintă o comunitate etnică cu rădăcini adânci în Europa de Centrală și de est, în special în zonele montane, rurale și izolate ale Slovaciei. Deși numeroși și adaptați în peisajul multicultural al acestei țări, vlahii sau vlașii cum îi numesc slavii sunt o comunitate relativ mică, dar cu o identitate culturală distinctivă, păstrată prin tradiții, limbaj și obiceiuri străvechi încă din vremea migrațiilor. Vlașii din punct de vedere etnic fac parte din ramura nordică a valahilor nordici, împreună cu valahii gorali, volohii și valașii din Moravia. De-a lungul istoriei, vlașii și-au păstrat limba, tradițiile și identitatea culturală în ciuda asimilării și a influențelor germane-slave. Ei spun celor care-i întreabă că au origini din România. Termenul „Vlah” a fost folosit de cronicari și documentele medievale în Europa Centrală și de Est pentru a desemna populațiile vorbitoare de limbi romanice, în special dialecte romanice influențate de limba română. În Slovacia, vlahii sau vlașii sunt în principal descendenți ai vechilor triburi dace și a coloniștilor români din perioada medievală și modernă timpurie, dar și a celor care s-au stabilit ulterior, în special în zonele montane și rurale, lucru conformat de istoriografia slovacă destul de indiferentă altfel la acest subiect. Ca urmare, comunitățile vlahe din Slovacia sunt considerate de istoricii slovaci și cehi ca rezultatul migrațiilor din zonele balcanice și din Europa de Est, în perioada medievală, când vlahii s-au stabilit în diverse regiuni montane și rurale pentru practici agricole și păstorit, contribuind la păstrarea specificului cultural în acele zone izolate. Există documente ale regilor Ungariei sau ducilor locali în care se arată o colonizare vlahă în arealul montan. Pentru etnologii slovaci comunitățile vlahe au fost influențate de multiple valuri migratorii, atât din Balcani, cât și din estul și centrul Europei. În Slovacia, aceștia și-au menținut limba și tradițiile românești, influențate de contactul cu populațiile slovace, maghiare, cehe și alte comunități locale. Desigur, vlașii folosesc astăzi în limba slovacă vorbită cu circa 500 de cuvinte din trunchiul lingvistic românesc. În Evul Mediu, teritoriile slovace făceau parte din regatele și ducatelor central-europene, unde oscilau influențe latine și slave. În această perioadă, vlahii au avut un rol important în dezvoltarea comunităților rurale, fiind adesea meseriași, păstori sau comercianți. După epoca comunistă și schimbările politice din Europa de Est, populația vlahă a suferit anumite presiuni, însă și-a menținut identitatea în anumite regiuni, precum cele montane din nordul și estul Slovaciei, unde s-au păstrat unele dialecte și tradiții specifice. Cultura vlahilor din Slovacia include elemente unice, păstrate din continuitate, precum tradițiile folclorice, obiceiurile legate de sărbători și practicile agricole. Dansurile tradiționale, muzica populară și costumele specifice sunt parte integrantă a identității lor culturale, care este asemănătoare cu cele ale românilor din Maramureș și Țara Moților.

Aceste elemente etno-folclorice de azi sunt specific românilor de la munte. Un exemplu semnificativ îl reprezintă festivalurile și evenimentele culturale organizate în comunitățile vlahe, unde sunt prezentate cântece, dansuri și meșteșuguri tradiționale, precum țesutul și ceramic a la Horezu. De asemenea, limba vlahă are un rol important astăzi în menținerea identității, fiind vorbită în familie și în comunitate, deși în ultimele decenii s-a înregistrat o diminuare a utilizării acesteia, în contextul schimbărilor sociale și educaționale moderne. Astăzi, din păcate, populația vlahă din Slovacia este relativ mică, fiind estimată la câteva mii de persoane, majoritatea trăind în zone montane și rurale. Deși nu sunt recunoscuți oficial ca minoritate națională în statul slovac șa cum se încearcă acum o recunoaștere cu goralii din Polonia, vlahii continuă să păstreze și să promoveze cultura lor, fiind parte integrantă a diversității etnice a țării. Instituțiile culturale slovace sunt sensibile la acest fenomen etno-folcloric și etnografic, iar ONG-urile și comunitățile locale organizează periodic evenimente pentru conservarea limbii și tradițiilor vlahilor. În același timp, în ultimii ani, s-au înregistrat eforturi de documentare și promovare a patrimoniului cultural vlah, pentru a asigura continuitatea acestei identități în fața proceselor de urbanizare și globalizare. Lingviștii slovaci recunosc timid după 1990 că limba vorbită de vlașii din Slovacia face parte din dialectele românești, având influențe și împrumuturi din limba slovacă și alte limbi slavice, reflecție a contactului lingvistic de-a lungul veacurilor.

Vlahii din Slovacia sunt recunoscuți de politicienii slovaci, că reprezintă o comunitate etnică importantă, cu o istorie și o cultură distinctivă, care contribuie la pluralismul etnic și cultural al țării. Cu un trecut marcat de migrații, adaptare și păstrare a tradițiilor, aceștia continuă să fie un exemplu de reziliență și identitate culturală. Menținerea limbii, obiceiurilor și valorilor vlașilor este esențială pentru conservarea diversității în Slovacia și pentru întărirea legăturilor dintre comunitățile etnice ale țării și o relație bună cu România. Comunitățile vlahe au fost studiate de cercetători, atât slovaci, cât și români sau europeni. În literatura științifică, au fost realizate studii despre tradițiile, obiceiurile, limba și istoria acestora. Limba vorbită de vlahii din Slovacia face parte din grupul dialectelor românești, similar cu cele din sudul României, Moldova, Maramureșului sau Dobrogea. În general din zonele arhetipale românești, cunoscutele „țări”. Deși există diferențe regionale, în general, limba păstrează trăsături ale vechii limbi române. În procesul de păstrare a limbii, vlahii au avut și influențe ale limbii slovace, datorită contactului îndelungat cu populația locală. Astfel, limba vlașilor include anumite împrumuturi lexicale și expresii din limba slovacă sau din alte limbi slave. În comunitățile vlahe, limba română dialectală este în general utilizată în familie și în cadrul comunităților locale. În societate, însă, mulți vorbesc și limba slovacă, mai ales în contextul educației și administrativ. Vlahii din Slovacia vorbesc o formă dialectală a limbii române, adaptată la condițiile și contactele culturale locale. În ciuda asimilării și a influențelor slavice, păstrează un patrimoniu lingvistic specific, ce le menține identitatea culturală. Contribuțiile autorilor principali sunt ale lui Pavel Mišiak și Ľudmila Murgašová, cercetători slovaci care au documentat viața tradițională a comunităților rurale din regiunile montane, inclusiv cele cu prezență vlahă. De asemenea, Vasile Barbu, un etnolog român, a scris despre comunitățile vlahe din Europa Centrală și despre modalitățile de conservare a tradițiilor acestora. Revista „Etnografia Slovaciei” și alte publicații academic fac referire frecventă la vlași.

Vlahii din Slovacia mai locuiesc azi, în principal în zonele montane și rurale din următoarele localități și regiuni: Regiunea Spiš, în localități precum Spišská Nová Ves și în zonele învecinate, unde s-au stabilit comunități vlahice în special în sate din zona munților Tatra Pișană și în zonele învecinate; în general aproape de Polonia și Zakopane, capitala valahilor gorali. Amintim regiunea Šariš, cu orașele și satele din partea de nord-est a Slovaciei, precum Bardejov și în localități din împrejurimi, unde trăiesc comunități vlahe ce păstrează tradițiile și limba. Totodată Regiunea Čadca și Orava tot la granite cu Polonia și cu valahii gorali. În zonele montane ale regiunii Orava, în satele din jurul orașului Čadca, vlahii au avut o prezență semnificativă. Iar în regiunea orașului Poprad vlașii sunt majoritari. În localități precum Huncovce, la poalele munților Tatra, comunitățile vlahe au menținut tradițiile și limba română mult mai puternic față de alte zone geografice vlașe. Este important de menționat că, deși aceste comunități păstrează diferențe culturale și lingvistice în anumite localități, numărul lor și prezența exactă pot varia în timp, fiind influențate de migrație, urbanizare și asimilare culturală. În plus, nu toate localitățile din aceste regiuni au populație vlahică activă. Sviť este satul cu o comunitate vlahă foarte activă, ce organizează periodic evenimente culturale recunoscute pe plan național. Această regiune are o istorie complexă, fiind influențată de prezența românilor/vlahilor din vechime, care au migrat sau s-au stabilit aici pentru activități agricole și comerciale, conform etnologilor slovaci. Aici, în pitoreștile sate de munte, vlahii au avut întotdeauna un rol important în păstrarea tradițiilor legate de agricultura, paza turmelor și meșteșuguri tradiționale. În aceste zone, elementele culturii vlahe sunt păstrate în iurte, costume și în obiceiurile legate de sărbători.

Populația vlahilor din Slovacia este relativ mică și nu există cifre oficiale precise, deoarece aceștia nu sunt recunoscuți oficial ca minoritate națională în stat. Estimările variază, dar se crede că numărul lor se situează între câteva sute și câteva mii de persoane. În general, se estimează că în Slovacia trăiesc în jur de 3.000 până la 5.000 de vlahii, majoritatea fiind localizați în zonele montane și rurale din regiunea Spiš, Šariš, Orava și Tatra. Această comunitate etnică păstrează tradițiile și limba , deși în multe locuri numărul lor a scăzut semnificativ în ultimul secol, din cauza urbanizării și asimilării. Majoritatea vlahilor din Slovacia sunt personaje religioase și, în mod tradițional, practică biserica ortodoxă sau biserica catolică, în funcție de regiune și de influențele istorice din zona în care trăiesc. Ortodoxia este o parte importantă a comunităților vlahice, în special în regiunea Spiš și în zonele montane din nord-est, urmează credința ortodoxă. Episcopia ortodoxă slovacă depinde de Patriarhia Moscovei și azi. Totuși specificul religios al vlașilor a fost influențat de tradițiile religioase românești, care sunt predominant ortodoxe venite pe filiera Maramureșului istoric. În alte zone geografice, în special în regiunile cu influențe mai mari ale bisericii catolice slovace, unii vlahii practică religia catolică, în special în sate unde influența religiei românești și slovace s-a amestecat.

Deci, nu există o singură afiliere religioasă pentru toți vlahii, dar majoritatea lor păstrează tradiția creștină ortodoxă sau romano-catolică. Tradițiile religioase joacă un rol important în menținerea identității lor culturale și spirituale, fiind uneori un element de coeziune în comunitățile vlahe din Slovacia. Există legături între vlahii din Slovacia și România și în prezent, deși acestea sunt mai mult legate de patrimoniu cultural, identitate și inițiative de păstrare a tradițiilor decât de legături oficiale sau administrative. Vlahii din Slovacia păstrează limba română, în special dialectele lor locale, ceea ce consolidează sentimentul de apartenență la patrimoniul românesc. În anumite situații, aceștia se consideră parte din diaspora românească sau a comunității românești din Europa. Există organizații și asociații românești, precum și grupuri culturale, care organizează evenimente, festivaluri și proiecte de documentare pentru a conserva și promova cultura vlahilor din Slovacia. De exemplu, unele ONG-uri din România și Slovacia colaborează pentru promovarea patrimoniului comun. Prea puțin însă pentru conservarea patrimoniului local. Dar legăturile reciproce sunt totuși firave deoarece situația vlașilor nu este cunoscută în România, iar autoritățile statului român nu fac nimic pentru încurajarea identității vlașilor din Slovacia. Totuși, trăim în era digital și astfel vlahii păstrează legături cu România prin intermediul internetului, social-media și al mijloacelor de comunicare moderne, participând la proiecte culturale, expoziții sau evenimente online. În ultimele decenii, s-au manifestat inițiative pentru recunoașterea și promovarea acestei comunități ca parte a patrimoniului românesc în străinătate, precum și eforturi de a include aceste comunități în proiecte culturale transnaționale. Deși nu există legături formale sau oficiale constante între vlahii din Slovacia și România, diferite proiecte transnaționale și inițiative de păstrare a tradiției contribuie la menținerea acestor legături. În plus, comunitățile vlahe se simt adesea parte integrantă a patrimoniului cultural românesc și sunt susținute în eforturile de păstrare a identității lor.

Nu există ca în Polonia goralilor – vezi Zakopane – o capitală oficială sau un oraș specific considerat „capitala” vlahilor din Slovacia. Comunitățile vlahe sunt răspândite și isolate, în diferite zone montane și rurale, iar în aceste regiuni nu există o localitate oficial recunoscută ca centru sau capitală a vlahilor. Însă, în unele zone, localități precum Huncovce sau Žakovce din regiunea Spiš au fost importante pentru comunitățile vlahe, fiind considerate centre culturale sau de tradiție pentru aceste comunități, datorită păstrării tradițiilor și limbii lor. În prezent, din păcate, nu sunt cunoscute nume remarcabile de scriitori sau personalități vlahe din Slovacia care să fie foarte cunoscute pe plan internațional sau național. Comunitatea vlahă din Slovacia este, în general, o comunitate mică, păstrătoare de tradiții și cultură populară, dar nu a avut în mod tradițional personalități literare sau publice recunoscute pe scară largă. Totuși, în ultimii ani, unii cercetători, etnografi și antropologi s-au dedicat studiului și documentării patrimoniului lor cultural, iar în rândurile comunității vlahe există persoane care s-au implicat în promovarea și conservarea identității lor.

Trebuie să rămânem recunoscători celor câțiva cercetători, etnografi și autori care s-au ocupat de istoria, cultura și tradițiile vlahilor din Slovacia: Vasile Barbu, Pavel Mišiak, Peter Zajac, Ľudmila Murgašová. De apreciat sunt și încercările Institutului de Etnografie și Etnologie din Slovacia care a publicat cercetări și studii despre tradițiile, obiceiurile și istoria comunităților rural, inclusiv cele ale vlahilor, în diverse publicații și expoziții. Majoritatea acestor cercetări sunt parte din studiile etnografice generale ale regiunilor montane și rurale ale Slovaciei. Comunitățile vlahe din Slovacia rămân în general mai puțin studiate comparativ cu alte comunități etnice, dar cercetătorii din Slovacia și din țările în care trăiesc vlahii (România, Serbia, Ucraina) au realizat studii valoroase despre aceste comunități. De amintit este și studiul „The Cultural Heritage of the Vlachs in Central Europe” din revista „Etnografia Slovaciei” și Journal of Ethnology and Folklore. Aceste articole explorează obiceiurile, limba și urmele istorice ale comunităților vlahe din regiuni precum Slovacia, Ucraina, Serbia, precum studiul „Vlach Communities in Slovakia: Traditions and Language”, „The Role of Oral Tradition in Preserving Vlach Identity” – studii realizate de cercetătorii slovaci, disponibile în publicațiile institutelor de etnografie din Slovacia. Aceste articole analizează tradițiile orale și muzicale ale vlahilor. Vlahii din Slovacia doresc să cunoască trecutul lor românesc și să păstreze legătura cu limba, cultura și tradițiile românești. Aceasta dorință de conectare cu rădăcinile lor românești este motivată de dorința de a-și conserva identitatea culturală, de a transmite tradițiile mai departe și de a menține legături cu România și comunitățile românești din alte țări. Din partea autorităților române reacțiile și dorința de colaborare sunt la un nivel aproape de zero. Din păcate.