Laurence Olivier şi Vivien Leigh, iubirea vieților duble
„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.
Laurence Olivier era căsătorit cu Jill Esmond, o colegă de la teatru şi o greşeală a tinereţii lui, iar Vivien era măritată cu un avocat de prestigiu din societatea britanică de atunci, şi avea o fetiţă. Fiecare îl ştia pe celălalt pentru că îl văzuse jucând în teatru sau în film, iar povestea lor de dragoste a început în inima şi în mintea fiecăruia, cu mult timp de a se cunoaşte într-un salon englez. Actriţa comparată cu o pisică siameză, pe numele ei real Vivien Mary Hartley, s-a născut în 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în India, dintr-un tată englez şi mamă irlandeză. Avea un ten ca al magnoliei roz, doi ochi verzi imenşi, un surâs ce-i ridica uşor colţurile buzelor, un nas uşor impertinent. Ca şi Greta Garbo, Marlene Dietrich sau Katharine Hepburn, Vivien avea o osatură a capului cizelată, încât fiecare răsucire producea un impact viu, proaspăt. Întoarsă cu familia la Londra, după terminarea liceului, și atrasă de teatru, se înscrie la Royal Academy of Dramatic Art, iar la finalul şcolii joacă la Comedia Franceză. Este remarcată de producătorul Alexander Korda care îi propune să joace în film, dar refuză o vreme. În 1932 se căsătoreşte cu avocatul Herman Leigh Holman şi devine mama unei fetiţe. Bărbatul n-a corespuns viselor sale, dar avea alături de el un menaj aflat într-o confortabilă armonie burgheză, cu mulţi bani, fără conflicte, fără iluzii. Fericirea ei casnică ţine până în ziua când merge la teatru cu o prietenă şi-l vede pe Laurence Olivier jucând în spectacolul cu piesa „Romeo şi Julieta” şi-l declară “omul vieţii sale”. Şi aşa a fost.
Laurence Olivier se naşte în 22 mai 1907 într-o familie de preoţi. Joacă teatru din copilărie, mai ales roluri din piesele scrise de W. Shakespeare. Brunetul cu vocea inconfundabilă, de o frumuseţe romantică, se impune în teatru, dar şi în film, devenind unul dintre cei mai mari interpreţi shakespearieni din lume, şi aşa cum spunea Felix Barker „Nici un alt actor al timpului nostru n-a atins culmile urcate de Laurence Olivier şi n-a cunoscut o atare celebritate pe plan mondial. El a umplut cele mai mari săli de teatru cu vocea sa caldă şi răsunătoare, în marile roluri şi a cizelat rolurile mici cu iscusinţă de bijutier, într-o carieră de jumătate de veac, menţinând publicul său într-o permanentă uimire”. Devine cunoscut, în 1937 când este distribuit în filmul „Flăcări deasupra Angliei”, un rol într-o poveste de capă şi spadă, unde joacă alături de Vivien Leigh care, timp de două decenii, i-a fost parteneră în viaţă şi film. Amor secret, viaţă dublă, mariaj în prag de război În cartea sa de memorii, Laurence îşi aminteşte de impresia profundă pe care i-a lăsat-o Vivien când a văzut-o jucând spectacolul cu piesa “Masca virtuţii”, la Teatrul Ambasador, din Anglia. “În afara privirii ei, care era pur şi simplu magică, Vivien poseda o seninătate, un echilibru perfect. Gâtul ei părea prea fragil pentru a-i susţine capul. Avea un aer surprins şi ceva din orgoliul unui jongleur ce poate realiza aproape în glumă o strălucită performanţă. Ea mai avea şi altceva: forţa de atracţie a unuia din cele mai tulburătoare temperamente pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Acea ciudată, înduioşătoare scânteie de demnitate pare să fi fost acel ceva în stare să subjuge pătimaşa legiune a admiratorilor ei fanatici”.
Posesoarea minunatei şi inimaginabilei frumuseţi ajunge cu al său soţ în saloanele Savoy Grill, unde Laurence Olivier era prezent cu a lui consoartă. Se cunosc, socializează, îşi promit întâlniri de familie cât mai dese. La câteva zile de la întânirea din salon, soţii Olivier, care închiriaseră o încântătoare vilă de vară la Littlewick Green, îi invită pe soţii Holman să petreacă un week-end cu ei.
“Într-o după masă eram în cabină, mă machiam pentru un matineu cu “Romeo şi Julieta”, – scrie Olivier în memoriile sale – când, pe neaşteptate, Vivien îşi făcu apariţia, pretextând, de ochii lumii, că venise să ne invite undeva pe mine şi pe Jill, a rămas câteva minute, sculându-se să plece, nu înainte de a fi depus un delicat sărut pe umărul meu”.
Ardeau de nerăbdare să se vadă şi nimeni nu putea bănui ceva, dacă întreţineau discret întâlnirile de familie. Inimile lor pulsau dragostea prin atrii şi ventricule. Norocul le surâde când regizorul Alexander Korda îi distribuie în “Flăcări deasupra Angliei”. La sfârşitul filmărilor – îşi aminteşte biograful Felix Barker – “Olivier nu-şi putea scoate din minte figura lui Vivien, iar pentru actriţă Oliver devenise centrul universului”.
Căsătoriţi fiind, duceau o viaţă dublă, iar pe Olivier îl mustră conştiinţa. Se întâlnesc doi ani prin cabinele teatrelor, în studiouri discrete, au escapade în localităţi mici uitate de lume unde nu-i cunoaştea nimeni, se iubesc în secret. Niciunul nu-şi dorea să ajungă pe prima pagină a ziarelor de scandal.
Filme și boală
Încet-încet, toată lumea a aflat despre amorul lor secret. Căsătoriile lor trebuiau tranşate fără milă, ca nişte afaceri de familie unde erau implicaţi şi nişte minori. Divorţurile lor durează câţiva ani. În 1933, Laurence este invitat în studiourile de la Hollywood pentru rolul din “La răscruce de vânturi“ şi trage sfori pentru a fi distribuită şi Vivien în rolul Scarlet. Reuşeşte.
Actriţei i se decernează primul Oscar pentru interpretare. După premiera filmului, legătura lor secretă devenise de notorietate. Urmează alte roluri în filmele de mare succes la public “Rebecca”, “Mândrie şi prejudecată”, şi o căsătorie în 21 august 1940 la Santa Barbara, lângă Hollywood, în secret. Martori le-au fost doar Katharine Hepburn şi Ronald Colman.
Izbucneşte Al Doilea Război Mondial. Patriot, Olivier îşi slujeşte ţara şi se înrolează în Flota Aeriană a Marinei Engleze. Fragila Vivien se simte neglijată. Este depresivă, face crize de nervi, slăbeşte mult, pierde o sarcină, îi apare o pată pe plămân. Se internează într-un sanatoriu. Are tuberculoză. Căsnicia lor debutase în muzica bombardamentelor aeriene şi a sirenelor de alarmă.
Sfârşitul războiului stinge şi flăcările pasiunii lor. Eroii celei mai mari iubiri devin doi străini. Larry devine din ce în ce mai rece şi sever la crizele de nervi şi tuberculoză ale soţiei sale. Devotat, îşi dedică timpul, energia, resursele fizice şi spirituale artei, sacrificând viaţa conjugală. Când nu are filmări se refugiază în teatru printre personajele şi măştile sale. Pleacă în turneu în Australia de unde îl aduce în Anglia pe actorul Peter Finch, de care Vivien se va îndrăgosti. Întors în Anglia, Laurence trăieşte în regatul personajelor shakespeariene, suspectându-şi nevasta că îl înşală cu actori tineri. Vivien duce o viaţă dezordonată. Transformă casa într-un party fără final, cu găşti de prieteni beţivi sau cutreieră localurile de noapte cu prietenele ei. E preocupată de costumele ei extravagante. Unei romanţe de dragoste i se substituia o realitate prozaică. Vidul lui afectiv, tradus prin indiferenţă faţă de frumoasa lui soţie, îl determină să-şi găsească pe cineva mai echilibrat. La teatru o cunoaşte pe Joan Plowright o actriţă mai tânără cu 22 de ani. Copila afectuoasă şi înţeleaptă îl ascultă, îl divinizează, joacă în spectacolele montate de el în teatru. Se iubesc în secret. Totul se întâmpla în perioada în care Vivien primea al doilea Oscar şi era distribuită în alte roluri, în filme de mare succes. Pierde a doua sarcină, iar depresia îi întunecă mintea şi viaţa, tuberculoza avansează. Despre relaţia soţului său cu tânăra actriţă de la teatru a aflat ultima, când ştia de mult toată lumea şi nu se mai putea ascunde nimic. Olivier îi cere lui Vivien divorţul, printr-o scrisoare “Se înţelege că îl iubesc încă pe Larry, dar dacă vrea divorţul, iată-l, îl pot obţine şi mâine, pe o tavă de argint” le declară Vivien ziariştilor. Peste şase luni, într-una din sălile tribunalului din Londra s-a pronunţat divorţul dintre Sir Laurence şi Vivien, pe motivul adulterului cu miss Plowright. Doar Vivien a participat la penibila şedinţă. După divorţ, celebra actriţă declara unui corespondent de la Daily Express: „lucrul cel mai greu pentru mine a fost să mă adaptez singurătăţii, fără Larry, dar prietenii mei, care au fost, cu toţii, minunaţi. Au făcut un cerc închis în jurul meu”. În 8 iulie 1967, după disperate încercări de a-şi face viaţa normală, actriţa se stinge din viaţă în urma tuberculozei avansate. La funeralii, mulţimea imensă a ascultat cuvintele rupte din inimă ale prietenilor ce i-au adus ultimul omagiu. Timp de un minut, luminile rampelor tuturor teatrelor din Londra s-au stins în moment de reculegere. 22 de ani mai târziu, Laurence Olivier o urma pe acelaşi drum fără întoarcere, după ce a fost copleşit de premii, onoruri, glorie, trofee. A trădat femeia, dar nu teatrul, şi nici pe Shakespeare.
Ziarul Metropolis
