$$_

 S-a întâmplat în 20 aprilie…

- „Ziua internaţională a presei libere”; aceasta este marcată începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. Pe data de 3 mai este „Ziua mondială a libertăţii presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

- 1303: Prin bula „In supremae praeminentia dignitatis”, papa Bonifaciu al VIII-lea pune bazele Universităţii Sapienza din Roma. Aceasta este cea mai mare şi cea mai veche universitate de stat din capitala Italiei.

- 1517: Începe domnia lui Ştefăniţă Vodă în Moldova (1517–1527). Ştefan al IV-lea sau Ştefăniţă Vodă cel Tânăr a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb şi nepotul lui Ştefan cel Mare.

- 1799: Premiera, la Weimar, a poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein" de Friedrich Schiller 

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia)

- 1809: Victoria lui Napoleon asupra trupelor Imperiului Austriac în Bătălia de la Abensberg 

- 1840: S-a născut Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului. Odilon Redon (născut Bertrand-Jean Redon la 20 aprilie 1840, Bordeaux - d. 6 iulie 1916, Paris) a fost un pictor simbolist şi litograf francez.

- 1841: Primul roman poliţist din lume a văzut lumina tiparului - „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849). Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, „istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie)

– 1853: S-a născut Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1931)

- 1862: A fost finalizată prima testare a procesului de pasteurizare, de către Louis Pasteur şi Claude Bernard. Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare, mai ales a celor lichide, inventată de Louis Pasteur, care constă în încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 °C, de obicei până la 60-70 °C, urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 °C, pentru a distruge flora patogenă a produselor alimentare fermentabile şi în felul acesta a preveni alterarea acestora, păstrând intacte însuşirile alimentului.

- 1879: S-a născut Paul Poiret, creator de modă francez. Paul Poiret (n. 2 Paris - d. 28 aprilie 1944, Paris), a fost un creator de modă francez (în franceză couturier) din Paris, perioada sa maximă de creaţie şi succes comercial fiind la începutul secolului 20, în timpul perioadei cunoscută ca La Belle Epoque. Poiret a mai avut un al doilea vârf al succesului între 1919 şi 1925, după terminarea Primului Război Mondial.

- 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950)

- 1884: Papa Leon al XIII-lea publică enciclica Humanum Genus .Scrisoarea Enciclică „Humanum Genus" din 20 aprilie 1884 a papei Leon al XIII-lea reprezintă unul dintre cele mai virulente şi avizate rechizitorii la adresa Francmasoneriei. 

- 1884: S-a născut prinţesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1966), membră a familie regale britanice, nepoată a Reginei Victoria. Prin căsătorie a intrat în famila regală spaniolă; a fost soţia lui Alfonso de Orleans y Borbón, infante al Spaniei.În familie era numită Bea.

- 1885: Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul" sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan; recunoaşterea autocefaliei BOR a fost adusă la cunoştinţă în ţară în şedinţa Sfântului Sinod din 1 mai 1885, iar câteva zile mai târziu, la 6 mai, va avea loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului"

- 1889: S-a născut Adolf Hitler, politician german şi conducător („Führer") al Germaniei Naziste. Adolf Hitler (n. Braunau am Inn, Austria — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mişcării naziste, Hitler, a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi altor „indezirabili” din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor politici din Germania. 

- 1892: S-a născut compozitorul Diamandi Gheciu (m. 1982) 

- 1893: S-a născut Joan Miró, pictor şi grafician spaniol. Joan Miró (n. 20 aprilie 1893, Barcelona - d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor şi sculptor spaniol, influenţat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare.Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertăţii artistice, va rămâne un creator multidimensional şi multilateral: pictează, dar şi sculptează şi stăpâneşte în aceeaşi măsură tehnica ceramicei.Forme frumoase şi stranii, păsări şi stele îl vor însoţi în fiecare zi a vieţii sale, închinate artei şi libertăţii creatoare.

- 1893, 20.IV / 2.V: A murit George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania" şi„Foaie pentru minte, inimă şi literatură"); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (n. 1812). 

– 1893: S-a născut Harold Lloyd, actor, producător, regizor şi scenarist american; una dintre cele mai populare vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton (m. 1971)

– 1900: S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

- 1902: Marie şi Pierre Curie, în laboratorul lor din Paris, au izolat cu succes săruri de radiu dintr-o substanţă minerală

– 1903: S-a născut traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene, a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (m. 1980)

- 1912: A murit Bram Stoker, scriitor englez. .Abraham „Bram“ Stoker (n. 8 noiembrie 1847 Marino Crescent în Clontarf lângă Dublin; d. Londra), a fost un scriitor irlandez, cunoscut în primul rând prin romanul său „Dracula".Prima adaptare cinematografică a romanului „Dracula" se numeşte „Nosferatu – Simfonia groazei" în regia lui F.W.Murnau.

- 1918: S-a născut Kai Siegbahn, fizician suedez. Kai Manne Börje Siegbahn (n. Lund, Suedia — d. 20 iulie 2007, Ängelholm, Suedia) a fost un fizician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1981, pentru contribuţia sa în dezvoltarea spectroscopiei electronice de înaltă rezoluţie.A primit jumătate din premiu, cealaltă fiind împărţită de Nicolaas Bloembergen şi Arthur Schawlow.

- 1918: A murit Karl Ferdinand Braun, fizician, laureat al Premiului Nobel..Karl Ferdinand Braun (n. 6 iunie 1850, Fulda, Hesse-Kassel - d. Brooklyn, New York) a fost fizician şi inventator german, profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir. 

- 1921: România a semnat Convenţia şi Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes naţional, precum şi Convenţia şi Statutul asupra libertăţii tranzitului, adoptate în cadrul Conferinţei de la Barcelona 

- 1922: S-a născut compozitorul Vasile Timiş 

- 1927: S-a născut istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 

- 1927: S-a născut Alex Müller, fizician german, laureat al Premiul Nobel .Karl Alexander Müller (n. Neuenkirchen, RFG) este un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1987, împreună cu Johannes Georg Bednorz, pentru reuşitele lor în descoperirea proprietăţilor de supraconductibilitate în materialele ceramice.

- 1933: La Radiodifuziunea Română are loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României", sub bagheta dirijorului Mihai Botez

- 1938: A fost dizolvat partidul naţionalist „Totul pentru ţară" 

- 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O'Neal. Ryan O'Neal (născut Charles Patrick Ryan O'Neal Jr.) este un actor american, nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din Love Story (1970).

- 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001, director general al Bibliotecii Academiei (m. 2008)

- 1943: Într-o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, Constantin I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu protestează împotriva intenţiei de a angaja România într-un război direct contra marilor democraţii occidentale 

- 1947: Presa anunţă punerea în circulaţie a bancnotelor de un milion de lei, eveniment ce marchează creşterea vertiginoasă a inflaţiei 

- 1949: S-a născut actriţa americană de film Jessica Lange. Jessica Lange (n.20 aprilie 1949) este o actrţă americană de film laureată a două premii Oscar şi patru Globuri de Aur. Deja prima ei apariţie cinematografică din 1976 în pelicula King Kong, a fost remarcată şi premiată ca atare în 1977, cu Golden Globe pentru debut.

- 1949: S-a născut Mircea Florin Şandru, poet.Mircea Florin Şandru (n.Făgăraş) este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 1976.

- 1949: S-a născut actriţa de film britanică Veronica Cartwright

- 1950: Începe naţionalizarea unei părţi a fondului de locuinţe de la oraşe 

-1951: S-a născut Luther Vandross, cântăreţ, producător şi compozitor american(m. 2005)

- 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874) 

- 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio", care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891)

- 1970: A fost lansat în Marea Britanie primul album solo semnat Paul McCartney 

- 1972: „Apollo 16" aselenizează. Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat şi prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Ea a fost lansată la 16 aprilie 1972 şi s-a încheiat la 27 aprilie. A fost o misiune de clasă J, cu rover lunar şi a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă şi sol lunar.

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945)

- 1992: Inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo '92 Sevilla", desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor"; au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România; Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb 

- 1992:Un mare concert în memoria lui Freddie Mercury are loc pe stadionul Wembley în Londra 

- 1995: A murit scriitorul Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi "deviaţionism burghez" şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911)

- 1997: A murit Otto Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (n. 1910) 

- 2001: A murit, în timpul unui concert susţinut la Deutsche Oper de Berlin, în urma unui atac de cord, dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (n. 1946)

- 2002: A murit solistul de muzică populară Drăgan Muntean. Drăgan Muntean (n. 18 aprilie 1955 în Poieniţa Voinii, Hunedoara - m. Târgu Mureş) a fost un cunoscut solist vocal de folclor muzical românesc din Ardeal.Caracteristice pentru repertoriul său au fost cântecele spaţiului natal, din Ținutul Pădurenilor Hunedoarei. Artistul s-a bucurat de o deosebită popularitate într-o carieră care a durat 20 de ani. 

- 2002: A murit Alan Dale, cântăreţ american (n. 1925) 

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923

- 2011: A murit Hubert Schlafly Jr., unul dintre membrii echipei care a inventat teleprompterul, echipament de care se folosesc prezentatorii de ştiri, actorii şi chiar politicienii (n. 1919) 

– 2012: A murit chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (n. 1920)

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1509: În această zi, a decedat Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 28 ianuarie 1457). Henric s-a născut la castelul Pembroke din Wales, ca singurul fiu al lui Edmund Tudor, conte de Richmond și a soției sale, Lady Margaret Beaufort. Bunicul patern, Owen Tudor, făcea parte din familia Penmynydd originară din Wales, a fost paj la curtea regelui Henric al V-lea al Angliei. Se spune că Owen s-a căsătorit în secret cu văduva lui Henric al V-lea, Caterina de Valois. Unul dintre fiii lor a fost Edmund Tudor, tatăl lui Henric al VII-lea. Edmund a fost numit conte de Richmond în 1452 și „oficial declarat legitim de Parlament".

Totuși, pretenția la tron a lui Henric derivă pe linie maternă prin Casa de Beaufort. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, a fost strănepoata lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a celei de-a treia soții, Katherine Swynford. Katherine a fost metresa lui Gaunt timp de aproape 25 de ani; când s-au căsătorit în 1396 ei aveau deja patru copii, inclusiv pe străbunicul lui Henric, John Beaufort. Pretenția lui Henric era destul de slabă: pe linie maternă și dintr-o descendență nelegitimă.Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care era fiul lui Gaunt cu prima soție, a emis un nou act confirmând legitimitatea fraților lui vitregi însă în același timp declarându-i neeligibili pentru tron. Acțiunea lui Henric al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului.

Tatăl lui Henric a murit cu trei luni înainte de nașterea sa, Henric petrecând mult timp cu unchiul său, Jasper Tudor, fratele mai mic al tatălui său. În timpul primei domnii a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a refugiat în Bretania unde a petrecut următorii 14 ani, sub protecția Ducelui Francisc al II-lea de Bretania. În 1483, mama lui Henric își promova în mod activ fiul ca o alternativă la Richard al III-lea, în ciuda faptului că era căsătorită cu un yorkist, Lordul Stanley. În ziua de Crăciun a anului 1483, Henric a promis în catedrala Rennes că se va căsători cu fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea, Elisabeta de York, care era moștenitoare a tronului după decesul fraților ei Prinții din Turn: Eduard al V-lea și Richard, Duce de York. Cu bani și bunuri împrumutate de la gazda sa, Francis al II-lea, ducele de Bretania, Henric a încercat să ajungă în Anglia, dar conspirația a fost descoperită ducând la execuția co-conspiratorului principal, ducele de Buckingham. Susținut de prim ministrul Ducelui de Bretania, Pierre Landais, regele Richard al III-lea a încercat să-l extrădeze pe Henric însă acesta a scăpat în Franța. El a fost bine primit de francezi, care i-au oferit cu ușurință trupe și echipament pentru o a doua invazie.Henric a navigat cu o mică forță franceză și scoțiană, ajungând la Mill Bay, Pembrokeshire, aproape de locul lui de naștere. A mers spre Anglia, însoțit de unchiul său Jasper și contele de Oxford.Țara Galilor era în mod tradițional un fief al Casei de Lancaster iar Henric a strâns o armată de aproximativ cinci mii de soldați. Casa de Lancaster a învins Casa de York în bătălia de la Bosworth din 22 august 1485. Câțiva aliați cheie ai regelui Richard al III-lea cum ar fi contele de Northumberland și William și Thomas Stanley au trecut de partea cealaltă sau au părăsit câmpul de luptă. Moartea lui Richard al III-lea pe câmpul de la Bosworth a sfârșit „Războiul celor Două Roze” deși nu a fost ultima bătălie în care Henric a trebuit să lupte în acest război.

Prima preocupare a lui Henric a fost să-și asigure tronul. A onorat promisiunea făcută în decembrie 1483 de a se căsători cu Elisabeta de York. Ei erau veri de gradul trei, ambii fiind stră-strănepoți ai lui John of Gaunt. Căsătoria a avut loc la 18 ianuarie 1486 la Westminster. Căsătoria a unificat casele aflate în conflict și-a dat copiilor săi o bază solidă de a pretinde tronul. Unificarea caselor de York și Lancaster prin căsătorie a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York. După ce doi dintre fiii săi au murit, Henric al VII-lea a reușit totuși să-și asigure succesiunea la tron prin ultimul său fiu, fiind astfel primul rege în aproape o sută de ani care reușește să paseze coroana propriului urmaș.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/henric-al-vii-lea-al-angliei-intemeietorul-dinastiei-tudorilor-portretul-unui-supravietuitor

http://www.scritub.com/istorie/HENRIC-AL-VIILEA2412218114.php

https://www.descopera.ro/istorie/16229137-henric-al-vii-lea-intemeietorul-dinastiei-tudorilor-care-a-pus-capat-razboiului-celor-doua-roze-nu-era-generos-si-se-incredea-doar-in-avocati

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1689: În această zi, un puternic incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior.Numeroşi martori ai vremii au afirmat că incendiul ar fi fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa din anii 1689-1691 că este ciudat faptul că, în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac Caraffa din anul 1688, cel care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării în oraș a trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689.

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică puternică, fiind cel mai însemnat oraş comercial şi industrial la graniţa dintre apus şi răsărit. Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de construcţie a bisericii, oraşul fiind nevoit să se concentreze asupra fortificaţiilor, dar au fost continuate mai târziu după un plan mult simplificat. Din cauza unui cutremur de proporţii în 1471, turnul sudic nu a fost construit până la înălţimea intenţionată. 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor de construcţie a bisericii, în 1499 se menţionează o orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn prin care i s-au adăugat un ceas şi clopote în 1514. 

Parohia braşoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit şi astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porţii sudice. La jumătatea secolului al XVI-lea, reforma bisericească a pătruns în Transilvania şi s-a răspândit în mare parte datorită umanistului şi pedagogului Johannes Honterus (1498-1549).În 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiaşi mişcări s-au îndepărtat şi altarele secundare.De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare.Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins şi biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră. Apoi au început lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. Tot în această perioadă s-au construit şi galeriile pentru ca biserica să poată face faţă numărului tot mai mare de enoriaşi care luau parte la slujbe.Lucrările au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare.

Între anii 1836 şi 1839, firma berlineză Buchholz înalţă pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari (aproximativ partru mii de tuburi, patru manuale şi pedalier, 76 de registre). Între 1865 şi 1866, firma vieneză Schönthaler ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, şi realizează stranele din cor. În anul 1898, statuia lui Honterus se amplasează în faţa turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean. După primul război mondial, galeria pentru orgă a fost extinsă şi s-a consolidat bolta corului. Mai târziu, au fost refăcute şi fialele contraforturilor din cor. În 1937 s-a înfiinţat mişcarea „Pentru Biserica noastră Neagră" care a facilitat lucrări ample de renovare a corului şi refacerea statuetelor de pe contraforturile acestuia. Din aceeaşi perioadă datează şi instalaţia de încălzire cu aer cald şi băncile cu spătar mobil din nava principală.

În perioada 1969-1977 s-au efectuat lucrări de renovare extinse cu sprijinul Direcţiei Naţionale pentru Monumente, care au fost direcţionate în special spre restaurarea acoperişului şi faţadei sudice. Între anii 1981 şi 1987 a fost renovat şi amenajat interiorul pentru ca biserica să poată fi folosită în slujbe. Din 1987 până în 1999 au avut loc lucrări de restaurare a părţii nordice, a faţadei sudice şi a turnului, iar în 2001 s-a încheiat restaurarea orgii Buchholz.

Surse:

http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259/istorie/

https://gazetabrasovului.ro/2015/04/21/326-de-ani-de-la-incendiul-care-a-dat-numele-bisericii-negre/

http://www.rador.ro/2018/04/21/documentar-biserica-neagra-din-brasov-cel-mai-mare-lacas-de-cult-in-stil-gotic-din-sud-estul-europei/

https://adevarul.ro/locale/brasov/foto-video-325-deani-incendiul-transformat-biserica-neagra-simbolul-brasovului-1_5354b3f90d133766a8f6a178/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1882: În această zi, a decedat filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880, el devenea ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (n. 1845). Filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste. În 1873, ocupă postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Din 1873 frecventează şedinţele Junimii, unde ţine conferinţe asupra teoriei fatalismului şi publică, în „Convorbiri literare", primele lucrări filosofice: Teoria fatalismului (1875-1876), studiu ce apare, în 1877, şi în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulaţiei universale (1877), Încercări de metafizică (1878). 

Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv „Introducere în metafizică”. Ancorat în problematica timpului său, s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al statului naţional, pentru apărarea şi consolidarea independenţei, pentru dezvoltarea industriei, a comerţului autohton, a învăţământului şi a culturii. A susţinut „prelecţiuni populare”, organizate sub auspiciile Cenaclului literar „Junimea", intitulate: Materialismul, Fetişismul, Starea economică etc. În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou - după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu - cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a cuceririlor științelor naturii, în special a darwinismului.

Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluției pe care a intitulat-o „Teoria ondulațiunii universale". Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice.În domeniul sociologiei,Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic „teoria organicistă". A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune „mișcării ondulatorii", care apare astfel ca o „lege fatală", adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă „științele pozitive" sunt „regulate de către legi inflexibile". Respingând liberul arbitru, exclude deplina libertate a voinței. 

Deşi a participat la şedinţele Cenaclului literar „Junimea", Vasile Conta şi-a păstrat independenţa de gândire şi de acţiune politică. La 20 iulie 1880, el a devenit ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor. La 10 aprilie 1881 a demisionat din guvern şi activează ca membru al Curţii de Casaţie. Bolnav de ftizie, a efectuat o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Mormântul lui Vasile Conta se află la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. În Târgu Neamț, există o școală care este dedicată lui Vasile Conta și îi poartă numele - Liceul Economic „Vasile Conta”.De asemenea, în Iași, dar și în satul natal, Ghindăoani, există școli cu numele Vasile Conta

Surse:

O antologie a literaturii nemțene, Laurian Ante, Ed. Mușatinia, Roman, 2006,

http://150.uaic.ro/personalitati/filosofie-si-stiinte-social-politice/vasile-conta/

http://istoria.md/articol/607/Vasile_Conta,_biografie

https://www.comunaghindaoani.ro/vasile-conta.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1910: La această dată, a trecut în eternitate cel care a fost scriitorul american Mark Twain. Samuel Langhorne Clemens, cunoscut mai târziu sub numele de Mark Twain, s-a născut în Florida, Missouri, în ziua de 30 noiembrie 1835. Este primul mare prozator nord-american care şi-a câştigat un renume universal datorită geniului său satiric. Compatriotul său William Faulkner l-a numit „părintele literaturii americane”.

Existenţa sa aventuroasă de ucenic tipograf, pilot pe Mississippi, miner, apoi ziarist în Nevada, i-a oferit lui Mark Twain un inepuizabil câmp de observaţie, de care s-a folosit în decursul lungii sale cariere literare. A obţinut primul succes cu un volum de povestiri publicat în 1867 şi cu acidele note de călătorie „Ageamii în străinătate” (1869). În „Scrisorile unui chinez”, „Candidat la postul de guvernator” (1870),„Epoca de aur” (1873), ochiul său critic scrutează tarele morale, ipocrizia, venalitatea, moravurile politicianiste ale contemporanilor săi.

Capodoperele sale – „Aventurile lui Tom Sawyer” (1876), „Viaţa pe Mississippi” (1883) şi „Aventurile lui Huckleberry Finn” (1884) -, cuprinzând episoade din propria sa copilărie şi adolescenţă, stau la baza literaturii moderne americane.Lucrarea „Prinţ şi cerşetor”, publicată în SUA în 1882, a fost prima încercare a lui Mark Twain de a scrie ficţiune istorică. Acţiunea este plasată în anul 1547 şi îi are în prim-plan pe doi băieţi care seamănă foarte bine unul cu celălalt: Tom Canty, un copil dintr-o familie săracă, ce locuieşte cu tatăl său în Offal Court, Londra, şi Prinţul Edward, fiul regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Romanul „Un Yankeu la curtea regelui Arthur” (1889) este o carte de aventuri cu portretizează extrem de bine oamenii epocii medievale, Mark Twain reuşind să reliefeze cu fidelitate atât mentalitatea, cât şi limbajul folosit în acea perioadă.

Mark Twain s-a căsătorit cu Olivia în 1870, la Elmira, New York. După ce s-au stabilit la Buffalo, Olivia a născut un băiat, Langdon, mort de difterie la vârsta de un an şi şapte luni. Mark Twain şi soţia au mai avut trei fiice: Susy, Clara Şi Jean Clemens.Căsnicia lor a durat timp de 34 de ani, până la decesul Oliviei, în 1904. Scriitorul a trăit mai mult decât Jean şi Susy, moartea celor două fiice şi a soţiei sale cauzându-i episoade de depresie profundă. Mark Twain s-a născut şi a murit în ani ai apariţiei Cometei Halley. Conform biografiei sale realizate de Albert Paine, în acest sens, cu un an înaintea decesului său, Mark Twain ar fi afirmat: „Am sosit cu Cometa Halley, în 1835. Va apărea din nou la anul, şi mă aştept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieţii mele dacă nu mă duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: «Aici sunt ciudaţii ăştia doi, fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună».”

Surse:

https://www.biography.com/people/mark-twain-9512564

https://www.storyboardthat.com/ro/biography/mark-twain

https://www.britannica.com/biography/Mark-Twain

http://www.dozadebine.ro/mark-twain-parintele-literaturii-americane/

https://shsmo.org/historicmissourians/name/c/clemens/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1915: În această zi, s-a născut Anthony Quinn, actor. Anthony Quinn (n. Chihuahua, Mexic – d. 3 iunie 2001, Boston, SUA) a fost un mare actor american de teatru și film, de origine mexicană, dublu laureat al premiului Oscar. Antonio Rodolfo Ouinn Oaxaca, pe numele său adevărat, s-a născut în Chihuahua în timpul „Revoluției Mexicane”, fiind cunoscut și ca pictor sau scriitor, dar mai ales pentru activitatea sa cinematografică, pentru roluri memorabile în filme precum: Zorba Grecul, Ultimul tren din Gun Hill, Lawrence al Arabiei, Tunurile din Navarone, Mesagerul lui Allah, Secretul din Santa Vittoria, Cocoșatul de la Notre Dame, La strada și altele. A câștigat premiul Academiei Americane de Film pentru rolurile secundare interpretate în peliculele Viva, Zapata! în anul 1952 și Poftă de viață în 1956.

A avut o copilărie extrem de dificilă, câştigându-şi existenţa ca lustragiu sau vânzător de ziare, a visat în tinereţe că va deveni arhitect sau negustor pe mare, însă a ajuns să joace rolul Alexis Zorba – un ţăran grec fermecător, rol considerat de mulţi specialişti ca fiind cel mai celebru caracter de film din secolul al XX-lea, în producţia „Zorba Grecul”, care l-a consacrat definitiv în lumea filmului. A fost protagonist în peste o sută de producţii de cinema şi a obţinut două premii Oscar, dar a rămas la fel de celebru, exploziv şi pasional şi în viaţa personală pentru nenumăratele sale relaţii şi aventuri – fiindcă era un mare admirator al sexului opus ! – , în urma cărora a rezultat un mare număr de urmaşi – 13 la număr – din care trei în afara căsătoriilor, ultimul copil fiindu-i dăruit lui când actorul împlinea venerabila vârstă de 81 de ani… De aceea lui Quinn i s-a atribuit titulatura de „cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi”.

Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, s-a născut la Chihuahua, Mexic, părinţii săi fiind Francesco Quinn, fiul unui muncitor la calea ferată, de origine irlandeză, dar crescut în Mexic, iar mama sa, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Părinţii săi erau foşti luptători în revoluţia din Mexic, căsătorindu-se, dealtfel, la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango. Chiar Anthony a fost aproape să se nască în mijlocul războiului, însă superiorii au aflat că mama sa este însărcinată, a fost condusă la tren şi trimisă la Chihuahua, unde l-a născut pe cel mic.După naşterea lui Anthony, familia s-a mutat în SUA, unde părinţii săi au lucrat la căile ferate din Texas, apoi s-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă. Mai apoi, familia s-a mutat la Los Angeles, unde tatăl său a găsit de lucru la Grădina Zoologică Lincoln, iar mai târziu la studiourile cinematografice.

În ianuarie 1926, tatăl său a murit într-un accident de maşină, iar Anthony, care avea zece ani, s-a angajat ca ucenic pe un şantier de construcţii, iar apoi a prestat tot felul de munci pentru a-şi sprijini familia. Interesant este faptul că atunci când mama s-a îndrăgostit de un anume Frank Bowles, Quinn a plecat de acasă, le-a luat cu el pe sora şi pe bunica sa, a abandonat liceul şi s-a dedicat exclusiv întreţinerii celor două. Quinn a fost şi boxer profesionist şi un extrem de talentat pictor, înainte de a fi actor, şi a obţinut chiar o bursă pentru studiul arhitecturii cu Francis Lloyd Wright, unul dintre cei mai mari arhitecţi ai vremii. Puţină lume ştie că în adolescenţă a suportat o intervenţie chirugicală la limbă, pentru ameliorarea dicţiei şi că a a urmat cursurile unei şcoli de artă dramatică din Los Angeles, pe care le-a plătit cu banii câştigaţi inclusiv din spălarea podelelor. În anul 1933, el debutează ca actor de teatru în piesa „Clean Beds”.

În anul 1936 s-a alăturat unei expediţii de pescuit spre Orient – probabil urmare a visului său din copilărie de a călători pe mare – însă a revenit la Hollywood, unde a dat o probă pentru rolul unui războinic în filmul „The Plainsman”, regia Cecil De Mille, rol pentru care a fost acceptat, iar apoi a obţinut un contract pe termen lung cu studiourile Paramount. În acelaşi an apare în filmele „Parole” şi „The Milky Way”, în roluri de etnic minoritar. În anul 1937 se căsătoreşte pentru prima dată, cu Katherine DeMille – fiica adoptivă a regizorului Cecil B. DeMille. În următorii zece ani a adunat peste 50 de roluri relativ modeste în film.În 1947 renunţă la filmări, jucând teatru, pe Broadway, în roluri precum Stanley Kowalski din „Un tramvai numit dorinţă”.În 1951 refine la vechea sa dragoste, fiind distribuit în filme de aventură – precum „Mask of the Avenger”. În anul 1952 interpretează rolul secundar – fratele lui Zapata – în flimul „Viva Zapata”, în regia lui Elia Kazan, pentru care, în martie 1953, a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar din partea Academy of Motion Picture Arts and Sciences. În acelaşi an, trece Oceanul, şi vine în Europa, unde joacă în filmele „Ulysses”, al lui Dino De Laurentis şi Carlo Ponti, „Angels of Darkness”, al lui Giuseppe Armato şi „Attila the Hun”, unde a apărut alături de superba Sophia Loren.

În 1954 primeşte un rol în filmul lui Federico Fellini – „La Strada”, care i-a adus consacrarea internaţională, iar în 1956 interpretează rolul pictorului – cu durata de doar opt minute – în filmul lui Vincente Minnelli „Lust for life” pentru care, un an mai târziu, câştigă al doilea Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. În 1957 joacă în „Wild is the wind”, apoi în „Requiem for a Heavyweight”, în 1958 regizează singurul său film – „The Buccaneer” – iar în 1962 joacă rolul unui beduinului viclean în „Lawrence of Arabia”. În 1964 face rolul vieţii în „Zorba grecul”, realizat după romanul omonim al lui Nikos Kazantzakis, producţie care în anul următor câştigă trei premii şi cinci nominalizări la Oscar (printre care şi cea a lui Anthony Quinn pentru rol principal), cinci nominalizări la Globurile de Aur şi două la BAFTA. În anul 1965 divorţează de prima sa soţie, iar în urma mariajului de 27 de ani s-au născut Cristopher – în 1938 (care, din păcate, s-a înecat la 15 martie 1941), Christina – în 1941, Catalina – în 1942, Duncan – în 1945 şi Valentina – în 1952.

În anul 1966 Quinn s-a căsătorit cu designerul italian Iolanda Addolori, care deja îi dăruise doi băieţi: Francesco – născut în 1963 şi Daniel – în 1964, fiind urmaţi de cel de-al treilea – Lorenzo – născut în 1966. În anul 1969, Quinn interpretează rolul primului papă rus al Bisericii Catolice, Kiril Lakota, în filmul „The shoes of the Fisherman”, dar şi în producţia „The Secret of Santa Vittoria”, însă Quinn devine şi producător, pentru filmele „The visit” – în 1964 şi „Across 110th Street” – în 1972. După 1990 a apărut în „Jungle fever” – în 1991, „Last action hero” – în 1993, sau „A walk in the clouds” – în 1995.În anul 1990 Quinn trece printr-un mare impas al vieţii suferind o operaţie majoră de inimă.În 1997 Quinn şi Iolanda Addolori au divorţat, probabil şi fiindcă actorul avea deja alţi doi copii, cu secretara sa, Katherine Benvin: Antonia Patricia Rose Quinn – născută în 1993 şi Ryan Nicholas Quinn – născut în 1996 (Anthony Quinn având la acel moment vârsta de 81 de ani). Dealtfel Katherine Benvin avea să se căsătorească cu Anthony Quinn, rămânând alături de acesta până la sfârşitul vieţii actorului.

Actorul a mai avut şi alţi doi copii, cu fostul model Friedel Dunbar, cu care avusese o relaţie „paralelă” de circa 14 ani: Sean Quinn – născut în 1973 şi Alexander Anthony Quinn – născut în 1976. Viaţa sa tumultoasă i-a adus şi nenumărate apariţii prin tribunale, în nesfârşite procese de adulter, paternitate, pensie alimentară şi divorţ. Anthony Quinn a fost şi un apreciat pictor, de orientare cubistă şi post-impresionistă, dar şi un sculptor talentat, creaţiile sale fiind prezentate chiar în cadrul unei expoziţii personale, în anul 1982, la Honolulu, iar suma strânsă în urma vânzării integrale a operelor sale a fost de circa două milioane de dolari. Quinn a scris şi două volume de memorii, „The original sin” – în anul 1972 şi „One man tango” – în anul 1997.

Ultima parte a vieţii i-a adus suferinţe fizice actorului care se lupta cu problemele respiratorii, acestea degenerând în cele din urmă într-o boală incurabilă. Ultimul său rol a fost cel din filmul „Avenging Angelo” – în 2001, an în care, pe 3 iunie, actorul trece la cele veşnice. După moartea sa, toată averea lui a rămas ultimei sale soţii, Katherine Benvin, şi celor doi copii ai lor.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Anthony-Quinn

https://www.imdb.com/name/nm0000063/

https://biography.yourdictionary.com/anthony-quinn

https://www.cinemagia.ro/actori/anthony-quinn-4250/

http://www.dozadebine.ro/anthony-quinn-dublu-laureat-al-premiilor-oscar/

http://www.rador.ro/2015/04/21/amintirea-unui-actor-fenomen-anthony-quinn-100-de-ani-de-la-nastere/

$__$$

 S-a întâmplat în 21 aprilie1926: La această dată, se năștea regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary; n. Londra, d. 8 septembrie 2022, Aberdeenshire, Scoția, Regatul Unit) a fost regina a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis. A urcat pe tron la 6 februarie 1952, fiind cel mai longeviv monarh îdin istoria Marii Britanii, având cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

Elisabeta s-a născut în Londra ca prim copil al ducelui și ducesei de York, mai tarziu cunoscuți ca regele George al VI-lea și Regina Elisabeta, ea a fost educată în privat acasă. Tatăl ei s-a urcat pe tron la abdicarea fratelui său Edward al VIII-lea în 1936, atunci când ea a devenit urmașă la tron. Ea a început să preia obligațiile publice în cursul celui de-al doilea război mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947, ea s-a căsătorit cu prințul Filip, duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și a Danemarcei, cu care a avut patru copii: Charles, Prințul de Wales, actual rege al Regatului Unit; Anne, Prințesă Regală; Andrew, Duce de York; și Edward, Conte de Wessex. Elisabeta s-a născut la Londra, fiind primul copil al Prințului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) și al Ducesei de York. Prințul Albert a fost al doilea fiu al regelui George al V-lea și al prințesei Mary de Teck, a cărei bunică a fost contesa Claudine Rhédey din Sângeorgiu de Pădure. Elisabeta a fost numită după mama ei, Elisabeta Bowes-Lyon, după străbunica paternă, regina Alexandra, și după bunica paternă, Mary de Teck. Familia o alinta pe Elisabeta cu diminutivul Lilibet. În copilărie era foarte apropiată de bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929.

La naștere, Elisabeta era a treia în ordinea succesiunii la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prințul de Wales (care avea să devină regele Eduard al VIII-lea), și a tatălui ei. Când tatăl ei a devenit rege în 1936, după abdicarea lui Eduard al VIII-lea, Elisabeta a devenit moștenitoarea tronului și a primit titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta. Elisabeta avea treisprezece ani când a început cel de-al doilea război mondial, iar ea și sora ei mai mică, Prințesa Margaret, au fost duse la Castelul Windsor în Berkshire. Unii au propus ca prințesele să fie duse în Canada, la Castelul Hatley, însă mama lor a spus: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege.Iar regele nu va pleca niciodată” .La vârsta de 13 ani, Elisabeta l-a cunoscut pe viitorul său soț, Prințul Filip al Greciei și Danemarcei. S-a îndrăgostit de el și a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală.

În 1945, la vârsta de 18 ani, Prințesa Elisabeta și-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie în mod direct la efortul de război. Ea a aderat la „Women's Auxiliary Territorial Service”, cu nr. 230873, și a fost instruită ca mecanic de locomotivă. În vara lui 1946, Prințul Filip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta. S-au căsătorit la 20 noiembrie 1947. Filip îi era văr de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei, și văr de gradul trei, prin regina Victoria. Înainte de căsătorie, Filip a renunțat la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei, a luat titlul de Mountbatten, după numele mamei sale, a fost naturalizat britanic și s-a convertit la anglicanism. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh și a primit titlul de Alteța Sa Regală. Fostul rege Eduard, unchiul Elisabetei, nu a fost invitat la nuntă.

După căsătorie, cuplul și-a ales ca reședință Casa Clarence din Londra. Prințesa Elisabeta a mers în vizite oficiale împreună cu ducele de Edinburgh în Franța și în Grecia. Primul lor copil, Prințul Charles, actualul rege, s-a născut la 14 noiembrie 1948. Al doilea lor copil, Anne, s-a născut la 15 august 1950. În vara lui 1951, Elisabeta și Filip pornesc într-un turneu oficial în Canada și Statele Unite. Turneul urma să fie continuat în Australia și Noua Zeelandă, însă a fost anulat din cauza agravării stării de sănătate a regelui George al VI-lea. Acesta s-a stins din viață la 6 februarie 1952, Elisabeta devenind regină. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții nobilimii britanice, alături de publicul larg, reprezentanți străini și ai Commonwealth-ului. Toți cei prezenți au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă și televiziunea. 

Noua regină și Ducele de Edinburgh s-au mutat la Palatul Buckingham.Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary și prim ministrul Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea ducelui, care s-a plâns că este „singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii.” În 1960, la câțiva ani după moartea reginei Mary și demisia lui Churchill, regina Elisabeta a acceptat ca urmașii ei și ai lui Filip pe linie masculină, care nu poartă titluri regale, să aibă numele de familie Mountbatten-Windsor. În fiecare an, regina deschide sesiunea parlamentului britanic. Singurele excepții au fost în 1959 și 1963, când era însărcinată cu Prințul Andrew și, respectiv, cu prințul Edward. În 1977 a avut loc Jubileul de Argint (aniversarea a 25 de ani de domnie). În Commonwealth au avut loc numeroase evenimente aniversare, reafirmând popularitatea reginei. În 1978, Elisabeta a II-a l-a primit pe Nicolae Ceaușescu într-o vizită de stat în Marea Britanie.

În 1981, la numai șase săptămâni înaintea nunții Prințului Charles cu Lady Diana Spencer, un adolescent de 17 ani, Marcus Sarjeant, a tras șase focuri de armă înspre regină.Mai târziu s-a descoperit că au fost gloanțe „oarbe”. Sarjeant a fost condamnat la cinci ani de închisoare și eliberat după trei ani.În 1991, în urma victoriei din Războiul din Golf, Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care s-a adresat Congresului Statelor Unite. Anul următor a fost foarte dificil pentru familia regală, fiind marcat de despărțirea Prințului Charles de Diana Spencer și a prințului Andrew de Sarah Ferguson, precum și de divorțul Prințesei Anne de Mark Phillips. În plus, în timpul unei vizite de stat în Germania în octombrie, un grup de demonstranți furioși din Dresda au aruncat cu ouă în regină, iar în noiembrie, Castelul Windsor a suferit mari pagube în urma unui incendiu. Într-un discurs ținut pe 24 noiembrie 1992, pentru a marca 40 de ani de la urcarea pe tron, regina a spus că anul 1992 a fost un „annus horribilis” pentru ea.

În 2002, regina a sărbătorit Jubileul de Aur, marcând astfel cei 50 de ani de domnie. Un milion de oameni au participat în fiecare zi în cele trei zile de sărbătoare la Londra, iar entuziasmul manifestat de public pentru Elisabeta a fost mai mare decât au prezis mulți jurnaliști. Deși Elisabeta s-a bucurat de o stare bună de sănătate de-a lungul vieții, în 2003 a suferit o intervenție chirurgicală la ambii genunchi, iar în iunie 2005 și-a anulat participarea la mai multe evenimente oficiale după contractarea unei răceli puternice. În mai 2007, The Daily Telegraph a scris din surse anonime că regina este „exasperată și frustrată” de politicile premierului britanic Tony Blair și că și-a arătat îngrijorarea că forțele armate britanice au fost suprasolicitate în Irak și Afganistan. Totuși, regina a admirat eforturile lui Blair pentru pace în Irlanda de Nord. Regina a sărbătorit Jubileul de Diamant în 2012, marcând 60 de ani de domnie, ea devenind șeful de stat britanic cel mai longeviv. De asemenea, la 9 septembrie 2015, la vârsta de 89 de ani, a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (depășind-o pe regina Victoria, care a domnit 63 de ani și 216 zile). Regina Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 și pe cele paralimpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, pe cele de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a mai deschis Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, iar Prințul Filip pe cele de la Melbourne din 1956. La 6 februarie 2017, ea a devenit primul monarh britanic care a celebrat Jubileu de Safir.Prințul Filip s-a retras din îndatoririle oficiale ca soț al reginei în august 2017.

În 1957, Lordul Altrincham a acuzat-o pe regină că are discursuri de „școlăriță pedantă”, însă a fost o critică extrem de rară. La sfârșitul anilor 1960, în încercarea de a moderniza imaginea monarhiei, s-a făcut un documentar de televiziune despre familia regală și s-a televizat învestitura Prințului Charles ca Prinț de Wales.În anii 80, criticile la adresa familiei regale s-au intensificat, popularitatea Elisabetei atingând cel mai scăzut nivel în anii 1990. Sub presiunea opiniei publice, regina a început atunci să plătească impozit pe venit și a deschis Palatul Buckingham pentru public. Nemulțumirea față de monarhie a atins apogeul la moartea Prințesei Diana, însă popularitatea reginei a început să își revină după difuzarea discursului ei la cinci zile după moartea Dianei. În noiembrie 1999, un referendum în Australia cu privire la viitorul monarhiei a favorizat menținerea acesteia. Sondajele din Marea Britanie din 2006 și 2007 au arătat un sprijin puternic pentru Elisabeta iar referendumurile din Tuvalu în 2008 și Sfântul Vicențiu și Grenadine din 2009 au respins propunerile de a se aboli monarhia.

La 8 septembrie 2022, Elisabeta a II-a, regina Regatului Unit, cel mai longeviv monarh britanic, a murit la vârsta de 96 de ani la Castelul Balmoral din Scoția. A fost succedată la tron de fiul ei cel mare, Charles al III-lea. 

Surse:

https://www.biography.com/people/queen-elizabeth-ii-9286165

https://www.britannica.com/biography/Elizabeth-II

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/21/regina-elisabeta-a-ii-a-a-regatului-unit-al-marii-britanii-si-irlandei-de-nord-implineste-92-de-ani--94363

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/regina-elisabeta-a-ii-a-povestea-unui-simbol

https://www.qmagazine.ro/regina-elisabeta-a-ii-a-povestea-celui-mai-longeviv-monarh/