&&&

 S-a întâmplat în 27 iulie…

- 1656: Baruch Spinoza, renumit filosof evreu olandez de origine sefardă a fost exclus din comunitatea ebraică datorită vederilor sale interpretate drept eretice

- 1667: S-a născut Johann Bernoulli, matematician elveţian. Johann Bernoulli (d. 1 ianuarie 1748), cunoscut şi ca Jean ori John) a fost unul din proeminenţii matematicieni elveţieni din familia Bernoulli. A fost fratele mai mic al lui Jakob Bernoulli şi tatăl lui Daniel Bernoulli, Johann II Bernoulli şi Nicolaus II Bernoulli.Este cunoscut pentru contribuţiile sale la dezvoltarea calculului infinitezimal.

- 1759: A murit Pierre Louis Maupertuis, matematician francez. Pierre-Louis Moreau de Maupertuis (n. 17 iulie 1698) a fost un matematician, filosof şi intelectual francez. A fost director al Academiei Franceze de Ştiinţe şi primul director al Academiei de Ştiinţe din Berlin la propunerea lui Frederic cel Mare.A efectuat o expediţie în Laponia pentru a determina forma exeactă a Pământului şi i se atribuie formularea principiului minimei acţiuni, o versiune a acestuia fiind denumită ulterior principiul lui Maupertuis. De asemenea, a studiat şi istoria naturală, în special aspectele legate deereditate şi lupta pentru existenţă.

- 1807: Constantin Ipsilanti este domn pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie – 16 august 1807)

- 1824: S-a născut Alexandre Dumas fiul, romancier şi dramaturg francez; romanul „Dama cu camelii” i-a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, „Traviata” (d.27.11.1895).

- 1835: S-a născut Giosuè Carducci, scriitor şi critic literar italian; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1906. Giosuè Carducci (n. Valdicastello (Toscana) - d. 16 februarie 1907 Bologna) poet, prozator şi eseis titalian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, a fost o figură literară influentă a timpului său.

- 1841: A murit Mihail Lermontov, poet, prozator şi dramaturg rus (n. 1814) 

- 1844: A murit John Dalton, fizician şi chimist englez; a descoperit legea proporţiilor multiple, care stă la baza teoriei atomice; a studiat defectul de vedere de care suferea el însuşi, cunoscut de atunci sub numele de daltonism" (n.1776).

- 1849: S-a născut John Hopkinson, inginer şi fizician englez; preocupat de electricitate, a pus bazele construcţiei aparatelor cu dinam (m. 1898)

- 1856: S-a născut istoricul italian Ettore Pais; lucrări de epigrafie, arheologie şi istorie antică; membru de onoare străin al Academiei Române (1924) (m. 1939)

- 1862, 27.VII / 8.VIII: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul nr.168 privind înfiinţarea Departamentului Trebilor Străine, precursor al Ministerului Afacerilor Externe de astăzi. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite" 

- 1865: România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris (semnata la 17 mai 1865), împotriva voinţei Turciei.Statul român se afirma, astfel, ca subiect de drept international, alături de statele suverane. (27.07/8.08) 

- 1866: A fost inaugurat primul cablu telegrafic transatlantic, regina Victoria transmiţând primul mesaj preşedintelui american James Buchanan. Cablul telegrafic transatlantic a fost primul cablu utilizat pentru comunicaţii telegrafice întins pe fundul Oceanului Atlantic. El era întins între Telegraph Field, golful Foilhommerum, Insula Valentia, din vestul Irlandei până la Heart's Content în estul Newfoundlandului. Cablul transatlantic a legat informaţional Europa de America de Nord, şi a accelerat comunicaţiile între cele două. După ce înainte un mesaj trimis peste Atlantic cu vaporul ar fi ajuns în zece zile, prin instalarea cablului, comunicaţiile au devenit o chestiune de câteva minute.Instalarea definitivă a cablului a avut loc în anul 1866, după probe care au durat aproape zece ani. Cablul din 1866 a fost instalat (pozat) folosind vasul maritim cu abur SS Great Eastern, cel mai mare vapor din lume la acea oră. El fusese lansat la apă în anul 1858 şi avea o lungime de 211 metri şi o lăţime de 25 metri.

- 1867: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pianistul spaniol Enrique Granados (m. 1916) 

- 1875: S-a născut Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova; contribuţii la studiul istoriei românilor basarabeni; a susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1927) 

- 1877: Divizia 4 Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din faţa Plevnei

- 1881: A murit Alexandru Pelimon, poet, prozator, dramaturg, memorialist şi traducător (n. ~1822)

- 1896: S-a născut Anne Savage, pictor canadian 

- 1907: S-a născut istoricul literar Lucian Predescu (m. 1983) 

- 1912: S-a născut Igor Markevici, dirijor şi compozitor elveţian de origine rusă (m. 1983) 

- 1915: S-a născut tenorul italian Mario Del Monaco (m. 1982) 

- 1917: A murit medicul elveţian Emil Theodor Kocher; cercetări asupra glandei tiroide; a efectuat prima tiroidectomie (1876), inaugurând astfel chirurgia endocrină; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1909 (n. 1841).

- 1917: S-a născut Bourvil (pe numele adevărat André Rimbourg), actor comic francez („Cei trei muşchetari”, „Oglinda cu două feţe”, „Cercul roşu”).Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie 1970 în Paris) a fost unul din marii actori şi cântăreţi francezi.

- 1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduşi de biochimistul Frederick Banting anunţă descoperirea insulinei

- 1921: S-a născut (la Mihăileni, azi în R. Moldova) lingvistul român Eugenio Coşeriu, stabilit în Germania din 1963; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 2002, Tubingen).

- 1922: Înfiinţarea Uniunii Internaţionale de Geografie

- 1924: A murit Ferruccio Busoni, compozitor şi pianist italian (n. 1866)

- 1925: S-a născut Marcel Gafton, poet şi traducător (m. 1987) 

- 1929: S-a născut compozitorul român Walter Mihail Klepper, stabilit în Germania (m. 2008)

- 1930: România a concesionat serviciul naţional de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp."

- 1937: S-a născut Pan Izverna (pseudonimul lui Pandele Tărăbac), poet şi traducător 

-1937: S-a născut sculptorul Mircea Corneliu Spătaru (m. 2011). Mircea Corneliu Spătaru s-a născut la Epureni, în judeţul Vaslui. Artist plastic cu o faimă internaţională, vasluianul a dobândit de-a lungul carierei un palmares foarte bogat şi o suma de distincţii printre care şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer” din partea Preşedinţiei României şi Medalia omagială „Ion Irimescu – 100”,acordată de Ministerul Culturii şi Cultelor.

 - 1940: S-a născut Pina Bausch, coregrafă şi dansatoare germană, considerată una dintre marile personalităţi ale dansului contemporan (m. 2009) 

- 1940: Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în desenul animat A Wild Hare

 - 1946: S-a născut regizorul de teatru Alexandru Tocilescu

- 1948: S-a născut Fred Popovici, compozitor şi muzicolog

- 1952: S-a născut soprana americană Carol Vaness 

- 1956: România devine membru al UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, agenţie specializată a ONU (înfiinţată la 16.XI.1945, cu sediul la Paris)

- 1962: A murit pictorul Ion Ţuculescu (n. 1910).

- 1962: A murit scriitorul englez Richard Aldington (n. 1892) 

- 1966: A murit Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf; unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; membru corespondent al Academiei Române din 1947; a condus Arhiva de Folclor din Cluj, începând din 1930 (n. 1899)

- 1968: Pink Floyd lansează în SUA albumul A Saucerful of Secrets

- 1971: A murit Bernhard Paumgartner, dirijor şi muzicolog austriac (n. 1887)

- 1973: A murit (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de origine franceză, autorul primelor filmări din România, realizate în intervalul 10 mai - 20 iunie 1897 (Defilarea de 10 mai; Târgul Moşilor; Hipodromul şi cursele de la Băneasa; Terasa Capşa ş.a.) (n. 1876, la Paris)

- 1981: A murit regizorul american de film William Wyler; clasic al cinematografului hollywoodian, creator al unor filme-reper în istoria primului secol de cinema (n. 1902).A primit 3 Premii Oscar pentru filmele: Mrs. Miniver (1943), The Best Years Of Our Lives (1947) şi Ben Hur (1960)

- 1983: A murit poetul Teodor Balş (numele real: Emil Bălăşescu) (n. 1924)

- 1984: A murit James Mason, actor britanic de film. James Neville Mason (n. 15 mai 1909 ) a fost un actor britanic nominalizat de trei ori pentru Academy Award, care a atins statutul de star atât în filme britanice cât şi americane. A lăsat în urma lui o filmografie de peste 130 de filme

- 1990: Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus.Sărbătoare naţională.

- 1990: Parlamentul hotărăşte ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României; sărbătorită pentru prima dată la 1.XII.1990 (la 18.XI/1.XII.1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, a hotărât unirea lor şi a teritoriilor locuite de ei cu România). În timpul dictaturii comuniste, Ziua Naţională era marcată la 23 august, ziua când România a întors armele, în 1944, şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei

- 1996: O bombă a explodat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (SUA); un mort şi 111 răniţi.

- 2000: A murit Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990 - septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziune din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (n. 1929)

- 2003: A murit Bob Hope, actor de film american de origine britanică; cu Bing Crosby şi Dorothy Lamour au format un trio celebru al anilor '40 - '50 ai secolului XX (n. 1903)

- 2006: A murit Alexandru Şafran, cărturar, teolog, filosof, istoric şi literat evreu, român şi elveţian; în 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind, totodată, şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României; în 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva; după 1948 a fost Mare Rabin al evreilor din Geneva (până în 1997); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (n. 1910, la Bacău). Alte surse dau ca dată a morţii 28.VII.2006

- 2007: A murit Victor Frunză, prozator, eseist, editor; redactor la Radioteleviziunea Română între anii 1958 şi 1971; în urma unei scrisori deschise difuzate de agenţia Reuters (1978), în care critica politica PCR, suferă persecuţii şi este silit să se expatrieze, stabilindu-se, în 1980, în Danemarca; aici va publica, în 1984, prima ediţie a unei istorii a comunismului românesc. Victor Frunză s-a născut la 8 iunie 1935, în comuna Dumitreşti, pe atunci jud.Râmnicu-Sărat. A urmat Facultatea de ziaristică din Bucureşti (1952-1953) şi Facultatea de ziaristică a Universităţii „Lomonosov" din Moscova (1953-1958).A lucrat ca redactor şi realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (1958-1978), apoi la Televiziunea Română (1968-1971). A fost profesor de jurnalism audio-vizual la facultatea de ziaristică în cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu", Bucureşti. După 1989, revine în ţară, unde tipăreşte o ediţie jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicaţiile editoriale amintite mai sus, este autorul unor volume de versuri (cum ar fi „Globul din stânga”, 1968), proză („Privegheaţi lângă privighetori”, 1971), proză turistică („Muzeu Sentimental", 1974), teatru („Marea gară nouă”, 1974), istorie („Istoria stalinismuluiîn România”, 1990, „Istoria comunismului în România”, 2000). Cea mai recentă apariţie editorială: „Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Şeicaru” (EVF, 2001).În „Alergătorul de la Marathon" mai publicase texte referitoare la Pamfil Şeicaru.

- 2008: A murit cineastul egiptean Youssef Chahine (n. 1926)

- 2009: A murit George Russell, pianist, compozitor şi teoretician de jazz american (n. 1923)

- 2011: A murit producătoarea americană Polly Platt (n. 1939)

£££

 S-a întâmplat în 28 iulie1741: În această zi, a murit Antonio Vivaldi, compozitor, violonist si dirijor italian, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. Antonio Lucio Vivaldi (n. 4 martie 1678, Veneția, Republica Veneția – d. Viena) a fost preot catolic.

Fiul unui violonist legat de basilica San Marco din Venetia, el însuși violonist, a primit tonsura monahală la 15 ani și a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupune că era astm, cel pe care Veneția îl supranumea „Preotul roșu”, din cauza culorii părului său, a știut să se facă exceptat de la îndatoririle ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului. Numit responsabil la La Pieta (așezământ dedicat orfanilor și copiilor ilegitimi ai orașului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi, avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740. Totuși, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor (Roma în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil Dresda și Darmstadt, cu siguranță Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; Florența, Praga, în sfârșit Viena, unde a murit, uitat și în mizerie). La La Pieta avea să formeze elevi, să întrețină o orchestră (repede devenită celebră în întreaga Europă) și să compună pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica.

Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa oscilantă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace. Această consacrare în toate genurile (pentru că a fost fecund și în materie de muzică religioasă) avea să confere compozitorului o glorie internațională incontestabil fără precedent în istoria muzicii.Toți turiștii care treceau prin Veneția căutau să-l vadă și să-l asculte pe „Preotul roșu”. Astfel, există numeroase și prețioase mărturii asupra a ceea ce reprezenta viața muzicală venețiană în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și asupra efectului electrizant al interpretării și creațiilor lui Vivaldi.

Culegeri tipărite și copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreaga Europă până în jurul anului 1750 și se știe că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach se pare că a avut pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau transcris un mare număr dintre ele, asigurând astfel, fără să fi intenționat, supraviețuirea lucrărilor modelului său.

Se pare că de-a lungul întregii vieți Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (dușmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legătură cu atracția lui afișată față de bani și de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele față de o mezzo-soprană pe nume Anna Giro, fiică a unui peruchier francez numit Giraud și pentru care a scris un număr mare de pagini vocale). Acest tapaj întreținut la Veneția în jurul său explică oare eclipsa lui subită și moartea sa în mizerie, petrecută în momentul în care a făcut imprudența să plece din Italia, unde comentariile suscitate de persoana lui aveau rol de publicitate pentru muzica sa? A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

Surse:

Larousse, Dicționar de mari muzicieni sub coordonarea lui Antoine Golea și Marc Vignal, traducere de Oltea Șerban-Pârâu, Univers Enciclopedic, București, 2000

https://www.societateamuzicala.ro/societateaculturala/vivaldi-antonio-vivaldi

http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/portret-de-compozitor-antonio-vivaldi/115

https://www.britannica.com/biography/Antonio-Vivaldi

https://www.bbc.co.uk/music/artists/ad79836d-9849-44df-8789-180bbc823f3c

&&

 S-a întâmplat în 28 iulie1750: În această zi, a murit Johann Sebastian Bach. Johann Sebastian Bach (n. 31 martie 1685, Eisenach - d. Leipzig) a fost un compozitor german şi organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive, pentru frumuseţea artistică.

Johann Sebastian Bach, unul din cei mai mari muzicieni ai lumii, s-a născut la 21 martie 1685, în localitatea Eisenach, Germania, fiind fiul lui Johann Ambrosius Bach, muzician de curte. Frecventează şcoala gimnazială din Eisenach şi apoi liceul din Ohrdruf. Aici studiază latina, greaca, literatura, istoria şi muzica. Simultan deprinde, sub supravegherea tatălui său, mânuirea viorii, apoi, după ce rămâne orfan, fratele său mai mare Johann Christoph, organist la Ohrdurf, îl instruieşte în domeniul clavecinului şi al orgii. Muzica pentru orgă a constituit o preocupare de-a lungul întregii sale vieţi (avea să compună circa 250 de lucrări pentru orgă, peste 150 de corale pentru orgă). Compoziţia o învaţă cu Herder, cantorul bisericii din Ohrdruf. 

La vârsta de 15 ani activează ca membru al corului din Ohrdruf, după care părăseşte oraşul, îndreptându-se către Luneburg. Aici va compune pentru organistul G. Boehm şi va descoperi muzicienii francezi, germani şi italieni ai secolului al XVII-lea. Compune prima sa cantată (1704) şi îşi creează imediat reputaţia unui improvizator plin de virtuozitate.Geniul său excepţional alăturat unei intransigenţe a caracterului au condus mereu la neînţelegeri atât cu patronii săi, cât şi cu autorităţile. 

La vârsta de 21 de ani se căsătoreşte cu verişoara sa, Maria Barbara, care îi dăruieşte şapte copii. În această perioadă este angajat ca organist la Muhlhausen, unde compune numeroase cantate noi (131, 71, 196) şi „Actus tragicus''. Apoi călătoreşte, la invitaţia ducelui Wilhelm Ernst, la Weimar, unde obţine postul de organist de curte, stabilindu-se aici timp de nouă ani (1708 - 1717).Este o perioadă fericită pentru Bach. Compune numeroase lucrări pentru orgă („Toccata în re major'' - 1709, „Alla breve în re minor'' - 1709, „Orgelbuchlein'' - 1717), cantate şi piese pentru clavecin. Cantata s-a aflat în centrul creaţiei vocale a lui Bach, care a scris cinci serii de lucrări în acest gen. De asemenea, oratoriile ocupă un loc important în creaţia lui Bach (Oratoriul de Crăciun, Oratoriul de Paşti, Oratoriul Înălţării). 

Johann Sebastian Bach a tratat toate genurile muzicale din epocă, cu excepţia operei. „'Creaţia lui Bach se distinge printr-un caracter polifonic evident, care merge, totuşi, în paralel cu claritatea şi bogăţia melodică. Se poate vorbi, în acest sens, de o sinteză a elementelor germanice şi italiene; asta fără a uita influenţele franceze, asimilate şi puse în valoare remarcabil, mai ales în suitele - sau uverturile - pentru orchestră(...)'', potrivit „Larousse - Dicţionar de mari muzicieni''. Bach semnează şi lucrări muzicale cu caracter didactic, „Clavecinul bine temperat'', două concerte pentru vioară (în la minor şi mi major), un concert pentru două viori în re minor, două suite în do major şi do minor ş.a. Între cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără cele şase concerte instrumentale brandenburgice, pe care Bach le-a dedicat lui Christian Ludwig, principe de Brandenburg-Schwedt. 

În anul 1720, Maria Barbara moare şi, la câteva luni după aceea, Bach se recăsătoreşte cu cântăreaţa Anna Magdalena Wulken, cu care va avea 13 copii. În 1723 este numit cantor la biserica Saint-Thomas din Leipzig şi se înscrie în Consiliul oraşului. De asemenea, ocupă postul de profesor de muzică la Tomasschule (fundaţie augustiniană datând din 1212).Munceşte enorm, compunând cantate pentru toate duminicile şi sărbătorile religioase, în beneficiul bisericilor Saint-Thomas şi Saint-Nicolas (în total peste 300 de cantate). Organizează un cor format din elevii de la Thomasschule şi un mic cor compus din interpreţi în majoritatea lor cantori bisericeşti. 

Luptă pentru ca munca sa să fie apreciată la adevărata ei valoare, însă, din nefericire, rezultatul este un lung şir de dispute cu autorităţile şcolii Saint-Thomas şi cu Consiliul orăşenesc. În ciuda problemelor, Bach este mai mult decât oricând preocupat de munca sa. Din această perioadă datează „Ofranda muzicală'', „Magnificat'' (1723), „Patimile după Ioan'' (1723), „Patimile după Matei''(1729), „Oratoriul de Crăciun''(1734) şi multe alte compoziţii. Efectele muncii sale titanice nu întârzie să se arate - starea sănătăţii marelui compozitor începe să se înrăutăţească. Are probleme cu vederea şi este operat de un celebru chirurg englez, dar fără succes, Bach pierzându-şi vederea. 

Moare la 28 iulie 1750, la Leipzig. Compozitor admirat pe plan internaţional, Bach nu a trezit interesul decât la aproape un secol după moartea sa, când Mendelssohn Bartholdy dirijează, în anul 1829, „Patimile după Ioan''.Fiii săi - Wilhelm Friedmann Bach, K.Philipp Emanuel Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach - au devenit muzicieni consacraţi.

Surse:

https://www.biography.com/musician/johann-sebastian-bach

https://www.britannica.com/biography/Johann-Sebastian-Bach

http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/portret-de-compozitor-johann-sebastian-bach/2491

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/07/28/documentar-se-implinesc-265-de-ani-de-la-moartea-compozitorului-johann-sebastian-bach-06-55-30

http://www.rador.ro/2015/07/28/portret-johann-sebastian-bach-nu-parau-ci-ocean-trebuia-sa-se-numeasca/

___

 S-a întâmplat în 28 iulie1854: În această zi, s-a născut Victor Babeş, medic şi bacteriolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; autor al primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris 1885); membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1899-1900; 1918-1919).Unele surse menţionează ca zi de naştere 4 iulie.

Victor Babeş (n. Viena, Austria – d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost medic, bacteriolog, profesor, membru al Academiei Române, părintele şcolii medicale româneşti moderne. Este fiul lui Vincenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider. A mai avut o soră, Alma, şi un frate, Aurel. A fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având cu aceasta un fiu, Mircea.

A început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta. Moartea surorii sale, Alma, provocată de tuberculoză, la o vârstă tânără, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Budapesta şi Viena. A luat doctoratul în medicină la Viena în anul 1878. În 1881 a primit o bursă şi a plecat la Paris şi la Berlin, unde a lucrat cu cei mai importanţi profesori ai vremii: Cornil, Pasteur, Virchow, Koch şi alţii. A continuat să studieze alături de mari profesori de la Munchen, Heidelberg şi Strassbourg până în 1886.

În 1885 este numit profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. În acelaşi an a publicat la Paris, împreună cu savantul André-Victor Cornil primul tratat complet de bacteriologie din lume. În 1887 se mută la Bucureşti, ca profesor la catedra de bacteriologie. A ocupat această funcţie până în anul 1926. Tot în anul 1887, s-a înfiinţat, prin Legea nr. 1197, Institutul de Bacteriologie şi Patologie, condus de Victor Babeş şi care avea în viitor să îi poarte numele (Institutul „Victor Babeş”). Din 1889 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1893 a devenit membru titular. În anul 1900 a înfiinţat Societatea Anatomică, la Bucureşti, care se ocupa cu studiile anatomo-clinice. În 1913 a preparat un vaccin antiholeric pentru a combate epidemia de holeră care izbucnise în rândurile Armatei Române, care se afla în campania din cel de-al Doilea Război Balcanic în Bulgaria. 

Între 1916-1918 a continuat prepararea de produse biologice, rămânând în zona ocupată de Puterile Centrale. În 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, nou înfiinţată în acel an. A introdus vaccinarea antirabică în România, la numai trei ani de la iniţierea acesteia de către Louis Pasteur. Este considerat al doilea rabiolog din lume, după L. Pasteur şi părintele seroterapiei, precursor la imunologiei moderne.

Un alt preparat care a salvat foarte multe vieţi a fost serul antidifteric. A desfăşurat activitate amplă în cercetarea pelagrei, tuberculozei, febrei tifoide şi a leprei. A descoperit peste 40 noi specii microbiene, care au fost denumite după numele său, Babesiide. A publicat peste o mie lucrări ştiinţifice şi 25 monografii în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice. A fost membru corespondent al Academiei de Medicină franceze. A fost decorat cu cea mai înaltă distincţie civilă franceză, Legiunea de Onoare .A murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti. Mormântul lui Victor Babeş se găseşte la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti.

Surse:

http://www.cdt-babes.ro/dr_victor_babes_biografie.php

https://foaienationala.ro/biografii-victor-babes.html

https://www.unitischimbam.ro/victor-babes/

http://www.cdt-babes.ro/articole/victor-babes-precursor-conceptul-antibioza.php

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/victor-babes-si-nobelul-ratat-al-romaniei

http://www.medicalstudent.ro/personalitati/victor-babes.html

&&&

 S-a întâmplat în 28 iulie1913: Pacea de la Bucureşti. La această dată, se încheia Tratatul de pace de la Bucureşti dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria si Turcia. Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra) revin României (28 iulie/10 august).Tratatul de pace, încheiat la București la 28 iulie 1913 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind în vigoare de la 11 decembrie 1913.

Începutul secolului al XX-lea avea să scoată în evidenţă faptul că la Berlin, Congresul din vara anului 1878 nu rezolvase nici pe departe „problema orientală”, măsurile adoptate de Marile Puteri fiind mai degrabă paleative care au întârziat rezolvarea crizei balcanice. De altfel şi noile alianţe care se făceau şi se desfăceau după interese de moment între principalii protagonişti ai scenei politice şi militare europene depindeau direct de modul în care Rusia ţaristă, Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Italia sau Franţa vedeau noua hartă a Balcanilor după sucombarea „omului bolnav al Europei” – Imperiul otoman. În acest context Bucureştiul este obligat să-şi revizuiască întreaga politică externă, orientată acum spre apărarea intereselor provinciilor româneşti ocupate de Imperiul ţarist şi Imperiul austro-ungar, precum şi ale românilor aflaţi în diaspora sud-dunăreană.

În condițiile declanşării unor conflicte militare în zona Balcanilor, după anul 1910, România a înţeles să-şi declare neutralitatea şi să urmărească foarte atent evoluţia evenimentelor, mai ales după ce, în decembrie 1909, Bulgaria încheiase o convenţie militară secretă cu Rusia, prin care ţarul se angaja să sprijine revendicările teritoriale ale Bulgariei asupra Dobrogei româneşti. Sprijinite de Rusia ţaristă, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Grecia, aveau să constituie, în vara anului 1912, în urma unor acorduri secrete bilaterale, „Alianţa Balcanică”, al cărei scop declarat era lupta comună împotriva Imperiului otoman în scopul rezolvării pretenţiilor teritoriale, pe care statele balcanice le formulaseră în repetate rânduri.

Încurajat de aliaţii săi balcanici, la 8 octombrie 1912, Muntenegrul declara formal război turcilor, a doua zi declanşând ostilităţile militare. Pe 15 octombrie 1912, Turcia semnează pacea cu Italia, prin care renunţă la Tripolitania, şi îşi recheamă miniştrii de la Sofia şi Belgrad, declarând război celor două ţări balcanice. La rândul ei Grecia declară și ea război Turciei, iar din data de 17 octombrie 1912 luptele în Balcani se generalizează.Începea astfel Primul război balcanic, România declarându-și neutralitatea, „atâta vreme cât nu vor fi modificări teritoriale”, după cum afirma prim- ministrul Titu Maiorescu.

Deși Turcia este înfrântă și nevoită să ceară pace, evenimentele vor degenera ca urmare a pretențiilor terioriale exagerate ale Bulgariei și cu toate intervențiile Marilor Puteri care, cu excepția Rusiei, nu sprijineau pretențiile teritoriale ale Bulgariei, pe 29 iunie 1913, conflictele militare din Balcani se reaprind, Bulgaria atacând în forță Serbia. Imediat Muntenegru, Grecia și Turcia vor declara și ele război Bulgariei. Pe 9 iulie 1913, România îşi rechema ministrul său acreditat la Sofia, iar a doua zi, pe 10 iulie 1913, declara oficial război Bulgariei, justificându-şi atitudinea prin următoarea notificare făcută Guvernului bulgar: „Guvernul român a prevenit la timp guvernul bulgar că dacă aliaţii balcanici s-ar afla în stare de război, România n-ar putea să păstreze rezerva ce-şi impusese până acum în interesul păcii şi s-ar vedea silită să intre în acţiune. Guvernul bulgar n-a găsit necesar să răspundă acelei comunicări. Dimpotrivă şi din nenorocire războiul a izbucnit mai întâi prin atacuri fără veste bulgăreşti contra trupelor sârbeşti, chiar fără a observa regulele elementare de notificări prealabile, care cel puţin ar fi dat dovadă de respectul convenţiunilor şi uzanţelor internaţionale. În faţa acestei atitudini, guvernul român a dat ordin armatei de a intra în Bulgaria.”

În faţa evidenţelor de pe front, precum şi a celor diplomatice, Bulgaria acceptă ideea unui armistiţiu, urmat de un tratat de pace ce urma să fie discutat şi parafat între ţările creştine beligerante la Bucureşti. Astfel, după o primă întâlnire a unor experţi militari la Niş, în Bulgaria, pentru a purta discuţii privitoare la măsurile militare provizorii în vederea suspendării luptelor, în după amiaza zilei de 28 iulie 1913, la Bucureşti soseau împuterniciţii statelor creştine angrenate în cel de al doilea război balcanic.

Conferinţa de pace de la Bucureşti era prima consfătuire diplomatică modernă în care statele participante urmau să-şi hotărască soarta fără „contribuţia” Marilor Puteri europene. Într-adevăr, după zece zile de discuţii, în cadrul cărora România a reuşit să tempereze revendicările foştilor aliaţi faţă de Bulgaria şi după mai multe runde de negocieri, delegaţiile ţărilor participante ajung la încheierea unui tratat acceptat şi parafat de toţi, fără să se ceară nici măcar aprobări de principiu din partea Marilor Puteri. În cercurile diplomatice europene, rezultatele Conferinţei de la Bucureşti, au fost privite diferenţiat. Astfel, dacă Parisul, Berlinul şi Londra agreau modul de rezolvare a diferendelor teritoriale, sir Edward Grey, secretarul de stat britanic la externe afirmând chiar că „Pacea trebuie considerată ca definitivă”, împăratul Austro -Ungariei, Franz Joseph se arătase deosebit de iritat de faptul că părerea sa nu fusese ascultată, afirmând: „Puterile Centrale nu pot primi tratatul de la Bucureşti ca un aranjament definitiv al chestiunii balcanice, numai un război general ne va putea duce la o soluţie convenabilă”. 

Cu toate acestea, cu mici excepţii, majoritatea părerilor exprimate despre Conferinţa de pace de la Bucureşti au scos în evidenţă că, cel puţin pentru moment, a adoptat acele soluţii care puteau asigura o oarecare stabilitate în zona Balcanilor. Tratatul de pace de la Bucureşti cuprindea 10 articole şi era semnat de toţi membrii delegaţiilor participante: pentru România – Titu Maiorescu, Al. Marghiloman, Take Ionescu, C.G. Dissescu, generalul C. Coandă şi colonelul C. Christescu; pentru Grecia – E.K. Venizelos, D. Panas, N. Politis şi căpitanii A. Exadactylos şi C. Pali; pentru Bulgaria – D. Toncev, S. Ivanciov, S. Radev, generalul Ficev şi lt. col. Stanciov; pentru Serbia – Nik. P Pasici, M.G. Ristici, M. Spalaicovici, colonelul Smilanici şi lt. col. D. Calafatovici; pentru Muntenegru – generalul-serdar I. Vukotici şi I. Matanovici. 

În baza prevederilor tratatului, Serbia primea partea de nord a Macedoniei (art.III), Grecia lua cea mai mare parte a Macedoniei istorice şi Bulgaria se angaja să renunţe la orice pretenţie asupra insulei Creta (art. V), iar în ceea ce priveşte reglementarea raporturilor dintre Bulgaria şi România, art. II stipula: „Noua graniţă va porni de la Dunăre, din sus de Turtucaia ca să ajungă în Marea Neagră la miazăzi de Ekrene… O comisie mixtă, compusă din reprezentanţii celor două părţi contractante, în număr egal din ambele părţi va fi însărcinată ca, în 15 zile care vor urma după semnarea acestui tratat, să execute la faţa locului traseul noii graniţe, conform stipulaţiilor precedente. Această comisie va prezida la împărţirea proprietăţii imobiliare şi capitalurilor care până acum au aparţinut în comun judeţelor, comunelor sau comuni-tăţilor de locuitori despărţiţi prin noua linie de graniţă”. 

Delegaţia României a făcut eforturi ca în textul Tratatului de pace să fie trecute în mod expres şi prevederi referitoare la drepturile şi libertăţile de care urmau să se bucure românii din teritoriile aflate în componenţa statelor participante la Conferinţă. În acelaşi sens se adresase conducătorilor delega ţiilor şi R. Jackson, ministrul SUA la Bucureşti, care solicita includerea în tratat a unei clauze privind acordarea libertăţilor civile şi religioase locuitorilor din teritoriile ce urmau să intre în componenţa celor cinci state.

În urma unor discuţii bilaterale între primul ministru român Titu Maiorescu, pe de o parte, şi primul ministru grec E.Venizelos, primul ministru sârb, N. Pasici şi conducătorul delegaţiei bulgare, S. Toncev, se cade de acord să se procedeze la un schimb de scrisori cu un conţinut identic prin care semnatarii se angajau să acorde reciproc drepturi şi libertăţi şcolare şi confesionale cetăţenilor lor de alte naţionalităţi. În acest context, Grecia, Serbia şi Bulgaria se obligau să acorde autonomie şcolilor şi bisericilor românilor din Peninsula Balcanică, respectiv din noile teritorii ce urmau să intre în posesia lor. Totodată se obligau a recunoaşte pentru români un episcopat distinct. 

De asemenea, îşi exprimau acordul ca pe viitor instituţiile culturale, şcoala şi biserica, să fie subvenţionate de către autorităţile de la Bucureşti, sub supravegherea guvernelor ţărilor respective. În final, s-a convenit ca aceste scrisori să fie considerate ca şi anexe ale Tratatului de pace. Ţările participante, cu excepţia Bulgariei, mai semnează un Protocol secret care cuprindea măsuri concrete ce urmau să fie întreprinse în comun de ţările semnatare (România, Grecia, Serbia şi Muntenegru) în cazul în care Bulgaria n-ar fi respectat prevederile Tratatului de pace semnat la 10 august.

Tratatul de la Bucureşti marca încheierea crizei balcanice şi realiza o configuraţie teritorială în zonă mai echitabilă. În ceea ce o priveşte, România îşi consolidează rolul de mediator în regiune şi îşi măreşte teritoriul naţional cu partea de sud a Dobrogei, care îi fusese oferită de ţar încă din anul 1878. Intra astfel în componenţa statului român un teritoriu de 7780 km.p. şi o populaţie de aproximativ 280.000 locuitori, musulmani în majoritate (turci, tătari, ţigani), urmaţi, ca pondere, de bulgari, români, ruşi, sârbi, evrei, armeni. Din punct de vedere administrativ, teritoriul cedat României, care se afla sub stăpânirea armatei sale încă de la 11 iulie 1913, avea să fie organizat în două judeţe: Durostor – cu capitala în străvechea cetate a Silistrei şi Caliacra – cu reşedinţa la Dobrici (Bazargic).

Odată cu încetarea oficială a stării de război dintre România şi Bulgaria şi după ce comisia mixtă prevăzută de Tratatul de pace a definitivat noua linie de graniţă dintre cele două ţări, va începe şi procesul de instalare a administrai iei civile româneşti în cele două judeţe. Armata, reprezentată de Brigada XVII infanterie, din cadrul Corpului V armată, va asigura trecerea de la administraţia bulgară la cea românească, mai ales c ă perioada de mijloc a anului agricol şi financiar nu permitea o schimbare bruscă. Din acest motiv, administraţia civilă românească se va instala treptat, până în octombrie 1913, când, prin decizii ale guvernului sunt numiţi prefecţii de judeţe şi se introduce justi ţia românească în Cadrilater. În istoria acestor meleaguri începea perioada administraţiei româneşti, care avea să dureze, cu excepţia ocupaţiei militare bulgare din anii 1916-1918, până în septembrie 1940.

Surse:

https://lege5.ro/Gratuit/g42tambu/tratatul-de-pace-incheiat-la-bucuresti-la-28-iulie-1913

http://www.edituramilitara.ro/DownloadFiles/81...RIM_3-4-2013_net1.pdf

https://www.academia.edu/31298610/Tratatul_de_pace_de_la_Bucureşti_din_1913_şi_consecinţele_sale_The_Bucharest_Peace_Treaty_of_1913_and_Its_Consequences_

https://romaniabreakingnews.ro/28-iulie-1913-romania/

https://archive.org/details/ProtocoaleleTratatuluiDePaceDeLaBucuretiDin1913

https://costeltudor.com/2018/08/10/10-august-1913-tratatul-de-pace-de-la-bucuresti-si-preluarea-cadrilaterului-de-catre-regatul-romaniei/

&&&

 S-a întâmplat în 28 iulie…

- 1468: Tratatul moldo-polon. Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei.

- 1655: A murit Cyrano de Bergerac, poet, eseist şi dramaturg francez. Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619) a fost un dramaturg şi eseist francez.Prin utopiile sale filosofice, a fost un precursor al iluminismului.

- 1698: Inginerul militar si inventator Thomas Sewery, englez, cu permisiunea regelui Wilhelm III, a primit patentul pentru prima maşină cu aburi din lume

- 1726: S-a născut Jedediah Strutt, inventator englez; printre realizările sale este şi maşina de tricotat (d. 07.05.1797) 

- 1741: A murit Antonio Vivaldi, compozitor, violonist si dirijor italian, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian („Anotimpurile") (n.04.03.1678) 

- 1750: A murit Johann Sebastian Bach, compozitor şi organist german.Johann Sebastian Bach (n. 31 martie 1685, Eisenach - d. Leipzig) a fost un compozitor german şi organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii.Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive, pentru frumuseţea artistică.

- 1794: A murit Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul" (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (n. 1758)’

- 1804: S-a născut filosoful german Ludwig Feuerbach, unul dintre precursorii marxismului (m. 1872)

 1818: A murit Gaspard Monge, matematician francez, creatorul geometriei descriptive (n. 1746)

- 1821: Peru îşi declară independenţa faţă de Spania.

- 1854: S-a născut Victor Babeş, medic şi bacteriolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; autor al primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris 1885); membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1899-1900; 1918-1919) (m. 1926).

- 1858: De pe navele Agamemmon si Niagara, aflate in mijlocul Oceanului Atlantic, e rulat cablul telegrafic care va lega Europa de SUA

- 1868: A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, prin care populaţia afro-americană poate beneficia de cetăţenie

- 1868: Intre 28 si 30 iulie, Mihai Eminescu, insotind trupa Pascaly, prezinta o serie de spectacole in Timisoara

- 1887: S-a născut pictorul francez Marcel Duchamp. Marcel Duchamp (d. 2 octombrie 1968) a fost un pictor francez (cetăţean american din 1955) format în mediul cultural efervescent al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de influenţă impresionistă. Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecinţe ale avangardei, deschizând drumul unor direcţii ce-şi propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă). Plecând de la preocupările futuriştilor pentru redarea mişcării lucrarea sa „Nud coborând o scară" (Nu descendant un éscalier), (1912) în 1913 tinde spre abstracţia completă

- 1902: S-a născut Karl Popper, filosof englez de origine austriacă. Sir Karl Raimund Popper (n. Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai ştiinţei din secolul al XX-lea. Fondator al raţionalismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenţionalism şi relativism în ştiinţă şi în activitatea umană în general, a susţinut ideea unei societăţi deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă.

-1909: S-a născut editoarea germană Aenne Burda (născută Anna Lemminger), fondatoarea editurii care-i poartă numele, înfiinţată în 1950 (printre primele publicaţii s-a numărat renumita „Burda Moden") (m. 2005). Revista Burda este tipărită astăzi în 16 limbi, fiind distribuită în peste 89 de ţări

- 1912: S-a născut Elisabeta Rizea, din satul Nucşoara/Argeş, devenită un simbol al rezistenţei anticomuniste; ca urmare a sprijinului pe care l-a oferit imediat după război grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, grup de rezistenţă anticomunistă armată din munţii Făgăraş, a fost condamnată de comunişti la moarte; ulterior pedeapsa i-a fost transformată în 14 ani de temniţă grea, ani petrecuţi în penitenciarele pentru femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea (m. 2003) 

- 1913: Pacea de la Bucureşti. Se încheia Tratatul de pace de la Bucuresti dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria si Turcia. Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra) revin României (28 iulie-10 august)

- 1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul Primului Război Mondial (1914-1918)

- 1915: S-a născut Charles Hard Townes, fizician american, laureat al Premiului Nobel. Charles Hard Townes este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1964, împreună cu fizicienii sovietici Nikolai Basov şi Alexandr Prohorov, pentru crearea primilor maseri şi laseri. 

- 1916: S-a născut inginerul Nicolae Patraulea; autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor; membru al Academiei Române (m. 2007)

- 1928: Deschidea oficială a Jocurilor Olimpice desfășurate la Amsterdam. Coca-Cola participa pentru prima oara in calitate de sponsor la Jocurile Olimpice si tot pentru prima oară are loc ceremonialul aprinderii flăcării olimpice.

- 1929: S-a născut Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american, soţia fostului preşedinte al SUA, John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec, Aristotel Onassis. Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis (d.19 mai 1994) a fost soţia celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, John F. Kennedy şi a fost Primă Doamnă în timpul preşedenţiei lui din 1961 până la asasinarea din 1963. Mai târziu s-a căsătorit cu magnatul grec Aristotele Onassis din 1968 până la decesul acestuia în 1975. Pentru ultimii 20 de ani ai vieţii sale, a avut o carieră de succes ca editor de cărţi.

- 1945: S-a născut caricaturistul american Jim Davis, autor de benzi desenate; în 1978 l-a creat pe renumitul pisoi Garfield, cu care s-a plasat, conform „Cărţii recordurilor", pe primul loc în topul celor mai răspândite benzi de desene animate din lume

- 1948: A fost creată Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) cu scopul coordonării Planului Marshall în ţările europene

- 1949: S-a născut Ioana Pavelescu, actriţă româncă de teatru şi film 

- 1968: A murit Otto Hahn, fizician si chimist german, membru de onoare al Academiei Române şi laureat al Premiului Nobel în 1944, cel care a pus în evidenţă, în 1938, împreuna cu F. Strassmann, fisiunea uraniului şi a toriului (n.08.03.1879).Este considerat părintele chimiei nucleare.

- 1971: S-a născut pianistul Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai momentului, numărând de-a lungul carierei sale mai bine de 1000 de concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, cu importante orchestre europene şi americane

- 1976: Cutremur devastator în Tangshan/China. Peste 250.000 de victime.Este considerată cea mai mare catastrofă seismică

- 1986: Mihail Gorbaciov anunţă începutul retragerii armatei din Afganistan

- 2004: A murit Francis Crick, om de ştiinţă englez, laureat al Premiului Nobel. Francis Harry Compton Crick (n. 8 iunie 1916, Northampton Anglia – d. San Diego, SUA) a fost un bio- şi neuro-fizician britanic, fiind unul din cei patru co-descoperitori (alături de James D. Watson, Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin) a structurii ADN-ului în 1953. Crick a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1962, alături de colegii săi în viaţă James D. Watson şi Maurice Wilkins, întrucât Rosalind Franklin a murit de cancer în 1958, înaintea deciderii decernării premiului.

£££

 S-a întâmplat în 29 iulie1848: La această dată, Poarta Otomană a recunoscut Locotenenţa Domnească a Ţării Româneşti drept legitimă. Sub presiunea Rusiei şi la intervenţia boierilor munteni va refuza confirmarea acestei recunoaşteri. În 1843 s-a format o societate politică secretă, „Dreptate-Frăție”. Din ea făceau parte tinerii patrioți și progresiști, dintre care mulți studiaseră în străinătate, mai ales la Paris.

În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei făgăduiseră sprijin tinerilor munteni când se vor ridica împotriva asupritorilor.Mişcarea a izbucnit în Muntenia pe 9 iunie 1848 la Islaz, judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit Proclamația de la Islaz care avea 22 de articole, alcătuită în ceea ce privește fondul, de Nicolae Bălcescu, iar sub raportul formei, adică al însuflețirii, de Ioan Heliade Rădulescu. În act se prevedeau ca revendicări esențiale: „Independența…administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad și neamestec al niciunei puteri din afară în cele întru ale sale”, „egalitatea drepturilor politice”, suprimarea rangurilor boierești, împropietărirea țăranilor, „emancipația mănăstirilor închinate locurilor sfinte”, desființarea robiei țiganilor.În acea zi, la București, trei tineri trag cu pistolul asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, acesta scăpând însă doar cu spaima, epoletul oprind glonțul. Pe 11 iunie, mulțimea, la semnalul dat de clopotul de la Mitropolie, începe a se aduna.Apar steaguri, cocarde și eșarfe tricolore. Pălăriile se împodobesc cu penaje tricolore.

În aclamații și urale toți se îndreaptă spre palat. Bibescu știind că nu are sprijinul armatei – în cursul dimineții toți ofițerii veniseră la el arătând că vor apăra țara de dușmani, dar nu vor vărsa sânge de român- iscălește la ora 22 noua Constituție(în fapt Proclamația de la Islaz) și acceptă formarea unui guvern provizoriu a cărui listă îi e prezentată de revoluționari. După acest act, domnitorul abdică și se retrage în Transilvania.Faptul e anunțat de guvern a doua zi. Pe 12 iunie consulul țarist protestează față de noua orânduire părăsind Bucureștiul. 

Țara era condusă acum de un „Guvern vremelnicesc”, prezidat de mitropolitul Neofit având ca membri după model revoluționar francez și „secretari ai guvernului vremelnicesc”, în persoana unor oameni iluștri precum: Heliade-Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gh. Magheru, C.A. Rosetti, N. Bălcescu, A.G. Golescu, Ion C. Brătianu, Ion Cîmpineanu sau Cezar Bolliac.

Pe 14 iunie, guvernul revoluționar dă primele decrete: înființarea steagului național cu deviza „dreptate frăție”, se desființează rangurile civile(boierești), singura deosebire fiind ”aceea a virtuților și slujbelor pentru partie”.Se abolește cenzura, orice român având „dreptul a vorbi, a scrie și a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”. Se fondează garda națională. Se interzice pedeapsa „degradatoare cu bătaia” și pedeapsa cu moartea, „care de atâția ani nu s-a simțit nevoie a întrebuința în Țara Românească” Pe 16 iunie se eliberează toți arestații politici, iar pe 28 de desființează robia romilor. 

Cercurile conservatoare reacționează. Pe 19 iunie sunt arestați Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Christian Tell. Bucureștenii, în frunte cu Ana Ipătescu, însuflețiți de idealurile revoluției, îi salvează cu prețul a opt morți și mai mulți răniți. Peste nouă zile forțele reacționare răspândesc zvonul că armata țaristă intrase în țară. Guvernul se retrage la Târgoviște pe 28 iunie. Dorința populară în favoarea revoluției, aduce guvernul înapoi la București. Acum, guvernul era pus în fața problemei agrare. Nu se putea decide asupra procedeului exact de împropietărire a țăranilor. Se numește o „Comisie a propietății” cu 17 boieri și 17 țărani din fiecare județ. Discuțiile sunt aprinse, dar după nouă ședințe se ajunge la un compromis. 

Apoi, guvernul, tocmai când problema părea rezolvată, decide că situația va fi reglementată de către viitoarea Adunare obștească atât cu privire la suprafețe, cât și modalitatea de despăgubire a propietarilor. Soluția nu va mai avea timp să fie găsită însă. Rusia, dorind să-și mențină protectoratul asupra Țării Românești, cere Porții să restabilească „ordinea”. Este trimis Suleyman Pașa, cumnatul sultanului, ca să se informeze la fața locului și să ia măsurile necesare. Primit călduros de guvern și populație, Suleyman se mulțumește să numească în locul guvernului o „locotenență domnească” formată din Heliade-Rădulescu, Nicolae Golescu și Christian Tell, oameni ai Revoluției, un fapt acceptat de toată lumea. Reprezentantul turcesc cere unele modificări minore ale „Constituției” și îi sfătuiește pe revoluționari să trimită o delegație la Constantinopol pentru a obține recunoașterea noului regim și a „Constituției” modificate.Delegația română pleacă în capitala otomană. Aici găsește însă un mediu ostil. Guvernul țarist, nemulțumit de atitudinea pacifistă a lui Suleyman, insistă pe lângă sultan și reușeșete să-l schimbe pe fostul comisar cu Fuad Pașa.Delegația română nu mai e primită în audiență și se întoarce în țară. Determinantă pentru această schimbare de optică era convingerea Turciei că Anglia și Franța nu erau dispuse să sprijine militar Imperiul Otoman într-un posibil conflict cu rușii.

Amestecul țarist provoacă la București un gest simbolic. Masele revoluționare pe 6 septembrie ard pe Dealul Mitropoliei, după ce-l purtaseră cu alai și bocete prin oraș, exemplarul oficial din Regulamentul Organic, precum și acela al Arhondologiei, cartea care cuprindea numele tuturor boierilor. Pe 13 septembrie, trupele turcești comandate de Fuad Pașa intră în București. Deși Bălcescu preconizase rezistența armată la hotar contra oricăror violări ale teritoriului național, corpul de câteva mii de „volintiri” și panduri, strâns la Râmnicu Vâlcea sub conducerea lui Gh. Magheru, nu intră în acțiune. 

În timp ce otomanii ocupă Bucureștiul are loc un incident celebru numit „Lupta din Dealul Spirii”. Pe un drum îngust, sublocotenentul de pompieri Bălășa l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incidentul era aparent fără importanță, dar ura crâncenă dintre români și turci care erau acum ostili revoluției, a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit la rândul său de un maior turc cu latul sabiei. Ofițerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc pe care l-a ucis, apoi asupra lui Kerim-Pașa căruia i-a ucis calul. În evenimente au intervenit ceilalți pompieri pentru a-și apăra comandantul. Trupele otomane atacă violent compania de pompieri care opune o puternică rezistență și străpunge liniile inamice și reușește să continue lupta alături de ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă care a durat aproximativ două ore și jumătate, trupele române sunt dispersate. În dimineața aceleiași zile, înainte de pătrunderea trupelor în Capitală, Fuad Pașa convocase la Cotroceni, în tabără, pe mitropolit și alte notabilități pentru a le comunica intențiile Înaltei Porți. Se prezintă câteva sute de persoane, atât revoluționari cât și contrarevoluționari. Fuad dă citire unui firman prin care locotenența era dizovată, în locul ei fiind numit un caimacam, „logofătul dreptății Constantin Cantacuzino” și se restatornicea „ordinea legală”, adică Regulamentul Organic.Revoluționarii prezenți sunt reținuți în tabăra turcească. Heliade Rădulescu și Christian Tell care nu merseseră la Cotroceni, își găsesc refugiu la consulatul englez.

Noua stăpânire exilează 22 de revoluționari pentru început.Apoi se mai dă un decret prin care alți 69 erau expediați peste graniță. Dintre exilați, unii, după ce au fost duși în ghimii(corăbii mici) pe Dunăre, de la Giugiu la Orșova, au plecat spre Paris. Alții au urmat valea Prahovei și au ajuns în Transilvania. Cei mai mulți, după o zăbavă de câteva luni pe malul drept al Dunării, au sosit prin Rusciuk-Varna, în primăvara lui 1849, la Constantinopol. De aici au fost trimiși la Brussa, în Asia Mică, unde au rămas pensionari ai statului turc (au primit o mie de piaștri pe lună) până în 1856. 

Gheorghe Magheru și-a dizolvat corpul ostășesc de la Râmnicu Vâlcea, pentru ca apoi pe 28 septembrie, să se refugieze la Sibiu. De ce nu a opus rezistență armată? Pe 15 ale lunii armata țaristă intrase în Muntenia, ocupând partea de răsărit a Valahiei. Pe 2 octombrie își face intrarea în București. Jumătate din oraș rămâne sub ocupație rusă, iar cealaltă jumătate sub stăpânire otomană.

Revoluția de doar trei luni a avut urmări semnificative. S-au răspândit ideile de reformă socială, care-și vor găsi expresia în dispozițiile din 1858 ale Convenției de la Paris: egalitatea în fața legii, suprimarea titlurilor nobiliare și în legile din 1863-1864 ale lui Cuza și Kogălniceanu, mai exact secularizarea averilor mănăstirești, împropietărirea țăranilor și legea învățământului. Pe de altă parte, revoluția din Țara Românească a influențat în mare măsură grupul de revoluționari din Moldova, care formulează, utilizând Proclamația de la Islaz, „Programul din august”.

Însuflețiți de evenimentele din Valahia, transilvănenii au declanșat mai puternic și ei lupta de emancipare, întărindu-se ideea de unitate națională. Exilarea revoluționarilor munteni a avut, curios, un efect benefic pentru cauza românească. Aceștia au făcut propagandă în Apus, iar opinia publică europeană începe să nutrească puternice sentimente de simpatie pentru români. Acest „curent” se va dovedi de nestăvilit cu prilejul încheierii Tratatului și apoi a Convenției de la Paris din 1856, respectiv 1858.

Surse:

Geneza revoluției române de la 1848: introducere în istoria modernă a României, Gheorghe Platon, Editura Junimea, 1980

1848 la Români: o istorie în date s̨i mărturii, Vol. 2, Cornelia Bodea, Editura S̨tiint̨ifică s̨i Enciclopedică, 1982

România revoluționară: (revoluția de la 1848 și artele plastice), Virgil Mocanu, Editura Meridiane, 1978

Aspecte militare ale revoluției din 1848 în Țara Românească, C. Căzănișteanu, Mihail Cucu, Eufrosina Popescu, Editura Militară, 1968

Revoluția română de la 1848 în context european, Arhivele Naționale ale României, Editura Semne, 1998

https://www.scribd.com/doc/80452539/Revolutia-de-La-1848

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/nicolae-balcescu-sufletul-revolutiei-de-la-1848

https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/07/02/revolutia-romana-din-1848-1849/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/revolutia-de-la-1848-in-tara-romaneasca-dreptate-si-fratie/