£££

 S-a întâmplat în 10 august…

- 955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puţin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.

- 1500: Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna „marea dveră a Răstignirii", broderie de o valoare deosebită, ornată la colţuri cu portretele votive ale domnitorului şi soţiei sale, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos.

- 1519: Magellan a pornit, cu cinci corăbii, în călătoria sa în jurul lumii. Ferdinand Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine; portugheză Fernão de Magalhães, spaniolă Fernando/Hernando de Magallanes) a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific şi primul care a condus o expediţie în jurul lumii. La 10 august 1519, cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari), Concepción (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevillanavigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La 20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. În timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atât de bun încât nici o corabie din flota sa nu s-a rătăcit, deşi erau total diferite. Neînţelegerile cu căpitanii spanioli au apărut la scurt timp.Pretenţiilor lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului, Magellan a răspuns: „Datoria domniei voastre este să urmaţi ziua steagul meu, iar noaptea felinarul din pupa corăbiei mele”.Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băştinaşii. Expediţia se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni şi fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521. Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano şi i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”). Relatarea expediţiei a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expediţiile organizate de Magellan.

- 1534: A început înălţarea bisericii „Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareş. Biserica „Sf. Dumitru" a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica „Sf. Gheorghe" din Hârlău. Pisania aflată deasupra uşii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conţine următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic şi purtător e biruinţă, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Şi a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 şi s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 şi s-a sfinţit cu mâna Preasfinţitului Mitropolit Teofan".În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica „Sf. Dumitru" şi turnul-clopotniţă.Biserica a fost reparată în anul 1822 şi turnul în 1845.

- 1628: Scufundarea în portul Stockholm a navei Vasa, cea mai mare navă de război suedeză la vremea aceea.

 -1675: A fost înfiinţat Observatorul astronomic de la Greenwich, în estul Londrei, de către regele Carol al II-lea al Angliei (în cadrul Conferinţei internaţionale de astronomie de la Washington, din 1884, s-a stabilit ca Observatorul de la Greenwich să fie şi sediul „meridianului zero") 

- 1709: S-a născut Johann Georg Gmelin, explorator german, În 1735, într-o călătorie în Siberia, a descoperit permafrostul, subsolul îngheţat permanent. (d. 20 mai 1755)

- 1740: S-a născut John Frere, arheolog englez; în 1790 a descoperit unelte de silex pe care le-a considerat făcute de oameni preistorici. (d. 12 iulie 1807) 

- 1793: Inaugurarea oficială a Muzeului Luvru.Muzeul Luvru (Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 m2 dintre care 60.600 mp destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume.

- 1802: A murit Franz Aepinus, fizician şi matematician german; cercetări în domeniul electricităţii şi magnetismului. Franz Ulrich Maria Theodor Aepinus (n. 13 decembrie 1724) a fost un astronom, matematician, fizician şi filozof german.Este cunoscut mai ales pentru cercetările sale teoretice şi experimentale în domeniul electricităţii şi magnetismului. Lucrarea sa cea mai valoroasă, intitulată Tentamen Theoriae Electricitatis et Magnetismi, publicată la Sankt Petersburg în 1759, a fost prima încercare reuşită de a trata acest subiect pe baze matematice.În 1755, este numit director al Observatorului Astronomic din Berlin, iar doi ani mai târziu devine membru al Academiei Ruse de Ştiinţe, iar în 1761 al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

- 1806: A murit compozitorul austriac Michael Haydn; fratele mai mic al lui Joseph Haydn (n. 1737) 

- 1856: Medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţează, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară 

- 1864: S-a născut Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; conducător al primului institut zootehnic din România (m. 1922)

- 1865: S-a născut Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (m. 1936)

- 1875: S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist; membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA, a contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1959) 

- 1875: S-a născut istoricul Constantin Giurescu; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918) 

- 1875: Este pusă piatra de temelie a Castelului Peleş din Sinaia (10/22 august).

- 1877, 10/22: Unităţi ale armatei române (din Divizia a 4-a), ajunse în zona Plevnei, participă la operaţiunile militare, primind „botezul focului"; sunt declanşate astfel ostilităţile împotriva Imperiului Otoman 

 - 1878: S-a născut Alfred Döblin, scriitor şi medic german. Alfred Döblin (n. Stettin — d. 28 iunie 1957, Emmendingen, lângă Freiburg) a fost un scriitor german, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. Lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul Berlin Alexanderplatz (1929).Romanul „Berlin Alexanderplatz" (povestea lui Franz Biberkopf) a fost publicat şi în România, (ediţia 1, Editura Romanul secolului XX, 1987; ediţia a 2-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005), traducere şi note de Ion Roman.

- 1884, 10/22: S-a născut Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la instistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (m. 1935)

Opera sa cuprinde:

Cicluri autobiografice

Povestirile lui Adrian Zografi

Ciclul Viaţa lui Adrian Zografi

Chira Chiralina (1924)

Moş Anghel (1924)

Codin (1925)

Prezentarea haiducilor (1925)

Domniţa din Snagov (1926)

Mihail (1927)

Ciulinii Bărăganului (1928)

Casa Thüringer (1933)

Biroul de plasare (1933)

Răsarit de soare (1934)

Spovedania unui învins (1929)

- 1895: A murit Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină. În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză (n. 1825) 

- 1896: A murit Otto Lilienthal, inginer german. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura (n. 1848) 

- 1902: S-a născut Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel în 1948 (d. 29 octombrie 1971), în 1930 a introdus electroforeza, o metodă de separare a proteinelor aflate în suspensie cu ajutorul curentului electric. 

- 1910: S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939) (m. 1966) 

- 1912: S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado (m. 2001) 

-1912: A murit arhitectul german Paul Wallot; îşi datorează faima proiectării clădirii Reichstag-ului din Berlin (1882) (n. 1841) 

- 913: Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei. Grecia si Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul

- 1913: S-a născut Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Wolfgang Paul (n. Lorenzkirch, Saxonia, Germania — 7 decembrie 1993, Bonn, Renania de Nord-Westfalia,Germania) a fost un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989, împreună cu Hans Georg Dehmelt, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni. Dehmelt şi Paul au împărţit jumătate din premiul Nobel, cealaltă fiind acordată lui Norman Foster Ramsey.

- 1914: S-a născut pianistul polonez Witold Malcuzýnski (m. 1977)

- 1915: A murit Henry Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic. (n. 1887)

- 1919: În cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia îşi dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

- 1920: S-a semnat, la Sèvres (Franţa), un tratat special între Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de o parte, şi Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, de cealaltă parte, prin care se reglementau în mod formal graniţele acestora din urmă 

- 1921: S-a născut Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român din diaspora (m. 1993, la München) 

- 1927: S-a născut Barbu Cioculescu, poet, memorialist şi publicist; fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu 

- 1929: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) actriţa Tamara Buciuceanu.. 

- 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (m. 2008) 

- 1937: S-a născut poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (m. 1998) 

- 1939: A murit pictorul canadian John Hammond (n. 11 aprilie 1843)

- 1942: S-a născut Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist; membru fondator al Alianţei Civice 

- 1945: Japonia cere pace, punând astfel capăt celui de–al Doilea Război Mondial.

- 1952: S-a născut muzicianul Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio 

- 1960: S-a născut compozitorul şi cântăreţul folk Mircea Rusu 

- 1960: Antarctica devine teritoriu international si rezervatie stiintifica.

- 1960: S-a născut actorul şi cântăreţul spaniol Antonio Banderas, supranumit „ latin lover” sau „ noul Rudolph Valentino” („Evita”, „Masca lui Zorro”, „Desperado”)

- 1962: S-a născut Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist 

- 1963: A murit Corneliu Micloşi, inginer român, membru al Academiei Române (n. 05.03.1887, Covăsânţ, Arad)

- 1970: A murit compozitorul german Bernd Alois Zimmerman (n. 1918) 

- 1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti

- 1977: Semnarea unui acord de restituire a suveranităţii asupra Canalului Panama in anul 2000 între Statele Unite şi Panama 

- 1980: A murit Isac Peltz, scriitor şi jurnalist român, de religie evreiască („Calea Văcăreşti”, „Foc în hanul cu tei”, „Moartea tinereţilor”)(d. 10.09.1980) 

- 1984, 10/11: A murit Virgil Mazilescu, poet şi traducător (n. 1942

- 1990: Sonda spaţială americană Magellan ajunge pe Venus 

- 1999: A murit Vasile Dobrian, grafician şi poet (n. 1912) 

- 2003: A murit părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953 ( n. 21.11.1918, Răcătau-Răzeşi, Bacau ) 

- 2008: A murit interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft") (n. 1942)

&&&

 O femeie a decis să-și ofere un mare răsfăț pentru aniversarea ei de 70 de ani, cazându-se peste noapte într-un hotel foarte drăguț. Când a plecat a doua zi dimineața, funcționarul i-a înmânat o factură de 250,00 USD.

Ea a cerut să știe de ce taxa era atât de mare „Sunt de acord că este un hotel frumos, dar camerele nu valorează 250 USD doar pentru o noapte de cazare - nici măcar nu am luat micul dejun!”

Funcționarul i-a spus că 250,00 USD este „tariful standard”, iar micul dejun a fost inclus dacă ar fi vrut.

Ea a insistat să vorbească cu managerul. Managerul a apărut și, avertizat de funcționarul de la birou, a anunțat: „Acest hotel are o piscină de dimensiuni olimpice și un centru de conferințe uriaș care sunt disponibile pentru utilizare”.

 „Dar nu le-am folosit”.

 „Ei bine, ele erau aici, și le-ați fi putut folosi.” El a continuat explicând că ea ar fi putut vedea, de asemenea, unul dintre spectacolele de la hotel pentru care erau atât de faimoși. „Avem cei mai buni animatori din întreaga lume. Aici."

 „Dar nu am fost la niciunul dintre acele spectacole...”

 „Ei bine, noi le avem, iar le-ați fi putut vedea”.

 Indiferent de facilitățile menționate de manager, ea a răspuns: „Dar nu l-am folosit!” iar Managerul a replicat cu răspunsul său standard.

După câteva minute de discuție, iar Managerul încă nemișcat, ea a decis să plătească, a scris un cec și i l-a dat. Managerul a fost surprins când s-a uitat la cec.

„Dar, doamnă, acest cec este de numai 50 USD!!!”

Corect, te-am taxat cu 200,00 USD pentru că te-ai culcat cu mine.”

 „Dar n-am făcut-o!”

 „Ei bine, păcat, am fost aici și ai fi putut.”

£££

 George Paul Avram – actorul care a rămas în memoria românilor prin Haralamb din „Toate pânzele sus!”

Uneori, un singur rol este suficient pentru ca un actor să rămână în memoria mai multor generații. Nu pentru că celelalte personaje ar fi fost mai puțin importante, ci pentru că, la un moment dat, se produce acea întâlnire rară dintre actor, personaj și public. Pentru George Paul Avram, această întâlnire s-a numit Haralamb, marinarul de pe goeleta „Speranța” din legendarul serial de televiziune „Toate pânzele sus!”.

Pentru generațiile care au urmărit serialul la televizor, Haralamb nu era doar un personaj. Era unul dintre oamenii „Speranței”, membru al acelei familii de aventurieri care pleca spre capătul lumii și care îi făcea pe români să viseze la mări îndepărtate într-o epocă în care călătoriile adevărate dincolo de granițe erau, pentru cei mai mulți, aproape imposibile.

În spatele marinarului Haralamb se afla însă un actor cu o carieră teatrală solidă, cu peste două decenii petrecute pe scena Teatrului Național, cu film, teatru de televiziune, o plecare dramatică din România comunistă și, după aproape 18 ani, o revenire acasă.

De la Oedip la scena Teatrului Național

George Paul Avram s-a născut la 31 martie 1940, la București. Precizarea este necesară deoarece unele baze cinematografice indică eronat anul 1948; biografia oficială a Teatrului Național București, instituția în care actorul și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei, indică anul 1940. A murit la 16 iulie 2020, la vârsta de 80 de ani.

Drumul spre scenă nu a fost unul improvizat. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1963, la clasa profesorului Ion Șahighian, una dintre figurile importante ale teatrului românesc. La examenul de stat a primit o provocare pe măsura ambițiilor unui tânăr actor: rolul titular din „Oedip Rege” de Sofocle.

Debutul profesionist a venit în 1964, la Teatrul de Stat din Sibiu, în rolul Andrei din „Passacaglia” de Titus Popovici. Șederea la Sibiu avea să fie însă scurtă. În același an, George Paul Avram intra în trupa Teatrului Național din București.

Avea în față două decenii de teatru.

Pe scena Naționalului a lucrat cu regizori precum Horea Popescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Mihai Berechet sau Marietta Sadova și a trecut prin dramaturgii și registre foarte diferite. A fost O'Kelly în „Maria Stuart” de Schiller, Don Juan în „Castiliana” de Lope de Vega, Valter în „Idolul și Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu, Gângavul în „A treia țeapă” de Marin Sorescu și căpitanul Stamatescu în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu. TNB consemnează peste 30 de spectacole în care a evoluat. Era, așadar, înainte de toate, un actor de teatru. Dar televiziunea avea să-i ofere personajul care îi va supraviețui.

Haralamb și aventura numită „Toate pânzele sus!”

În anii '70, televiziunea română realiza una dintre producțiile care aveau să intre definitiv în cultura populară: ecranizarea romanului „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran, în regia lui Mircea Mureșan.

Povestea căpitanului Anton Lupan și a goeletei „Speranța” avea toate ingredientele pentru a cuceri publicul: prietenie, mister, umor, primejdii, pirați, porturi exotice și mai ales promisiunea unei lumi aflate dincolo de orizont.

Distribuția avea să devină legendară: Ion Besoiu – Anton Lupan, Ilarion Ciobanu – Gherasim, Sebastian Papaiani – Ieremia, Jean Constantin – Ismail, Cristian Șofron – Mihu, Julieta Szönyi – Adnana, iar George Paul Avram – Haralamb. Fiecare avea personalitatea lui, dar împreună formau ceea ce publicul avea să perceapă drept adevăratul echipaj al „Speranței”.

George Paul Avram nu trebuia să transforme Haralamb într-un personaj spectaculos prin excese. Forța lui venea tocmai din firesc. Era marinarul curajos, robust, loial, omul pe care te puteai baza atunci când aventura devenea periculoasă. Și aici se află probabil secretul longevității serialului. Personajele nu păreau puse împreună pentru o producție de televiziune. Păreau un echipaj adevărat.

Pentru România acelor ani, „Toate pânzele sus!” mai însemna ceva.

Într-o țară ale cărei granițe deveneau din ce în ce mai greu de trecut, „Speranța” pleca spre larg. În fiecare episod existau porturi, oceane, ținuturi îndepărtate și libertatea de a porni spre necunoscut. Pentru milioane de telespectatori, aventura lui Anton Lupan și a oamenilor săi devenea, pentru câteva zeci de minute, propria lor călătorie. Iar Haralamb era acolo, pe punte. Nu numai Haralamb

Succesul uriaș al serialului riscă uneori să ascundă restul carierei sale cinematografice.

George Paul Avram apăruse deja în producții importante. În „Actorul și sălbaticii”, filmul lui Manole Marcus, îl interpreta pe Puiu Mugur. A jucat în „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, iar ulterior avea să apară în „Aurel Vlaicu”, „Pentru patrie”, „Vacanță tragică”, „Nea Mărin miliardar”, „Un echipaj pentru Singapore”, „Orgolii”, „Secvențe”, „Mitică Popescu”, „Colierul de turcoaze” și „François Villon – poetul vagabond”. Uneori erau roluri importante, alteori apariții mai mici. Dar aceasta era generația actorilor care circulau firesc între scenă, cinematografie și teatrul de televiziune. Și George Paul Avram aparținea deplin acestei lumi.

A jucat și în producții de teatru TV precum „Take, Ianke și Cadâr”, „Părinții teribili”, „Fântâna Blanduziei” sau „Fântâna turmelor”.

Privită în ansamblu, cariera lui arată mult mai bogat decât simpla formulă „actorul care l-a interpretat pe Haralamb”. Numai că memoria publicului are propriile sale reguli. Dintre zeci de personaje, ea a ales unul.

1987. Plecarea din România

Apoi, cariera românească a actorului s-a întrerupt brutal. În 1987, George Paul Avram a părăsit România și s-a stabilit în Republica Federală Germania. Teatrul Național consemnează anul plecării și faptul că aceasta a întrerupt o prezență de peste două decenii pe scena Naționalului. Era una dintre rupturile caracteristice generației sale. Numeroși artiști români au cunoscut în diferite forme presiunile, limitările și compromisurile unei societăți controlate de regimul comunist.

În cazul lui George Paul Avram, unele surse de presă au relatat ulterior că plecarea ar fi fost determinată de represalii venite dinspre un important funcționar al Ministerului Culturii. Biografia oficială a TNB confirmă plecarea în Germania, fără să detalieze însă motivele conflictului. Cert este că 1987 a însemnat despărțirea de România pentru aproape 18 ani. În țară însă, Haralamb continua să navigheze. Serialul era reluat, generațiile se schimbau, copiii îl descopereau după părinții lor, iar chipurile marinarilor de pe „Speranța” deveneau din ce în ce mai familiare. Există aici una dintre ironiile destinului unui actor: omul plecase, personajul rămăsese.

Întoarcerea acasă

În 2005, George Paul Avram s-a întors în România. Avea 65 de ani, iar lumea pe care o regăsea era cu totul alta decât cea părăsită în 1987. Comunismul dispăruse, cinematografia se schimbase, televiziunile se înmulțiseră, iar generația sa de actori începea să intre în istoria teatrului românesc. Dar pentru el scena nu devenise o amintire.

S-a întors și la Teatrul Național București, instituția de care fusese legată cea mai mare parte a vieții sale artistice. Ultimul său rol consemnat de TNB a fost Contele de Derby în „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, spectacol montat de Alexandru Tocilescu în 2008. Tot în această perioadă avea să reapară și pe marele ecran. Nae Caranfil l-a distribuit în „Restul e tăcere”, unde George Paul Avram îl interpreta pe secretarul Regelui.

Era o întoarcere discretă, fără zgomot, dar cu o frumoasă încărcătură simbolică: actorul care plecase din România comunistă revenea pe scena Naționalului și în cinematografia românească. După 30 de ani, echipajul „Speranței” era încă iubit Poate cea mai frumoasă confirmare a locului ocupat de Haralamb în memoria publicului a venit în 2008. La Premiile Gopo, la trei decenii de la premiera serialului, George Paul Avram a primit un Premiu Special pentru „Toate pânzele sus!” și rolul Haralamb.

Trecuseră aproximativ 30 de ani. Și publicul încă își amintea. Aceasta este, poate, una dintre cele mai mari recompense pe care le poate primi un actor. Premiile se așază într-o vitrină, cronicile se îngălbenesc, spectacolele dispar de pe afiș. Dar un personaj care rămâne în memoria oamenilor continuă să existe.

Ultimul drum al lui Haralamb

George Paul Avram s-a stins din viață la 16 iulie 2020, la București, la vârsta de 80 de ani. Teatrul Național a anunțat dispariția actorului și a reamintit cariera celui care jucase vreme de decenii pe scena sa. A fost înmormântat la Cimitirul Tudor Vladimirescu.

Dispărea încă unul dintre oamenii unei generații extraordinare de actori români. Dar pentru spectatorii care au crescut cu „Toate pânzele sus!”, George Paul Avram va rămâne inevitabil legat de imaginea unei corăbii.

De „Speranța”.

De Anton Lupan și Gherasim, de Ieremia și Ismail, de Mihu și Adnana. De acel echipaj care pleca spre capătul lumii și pentru care fiecare episod însemna o nouă aventură. George Paul Avram a avut teatru, film, televiziune, exil și întoarcere. A jucat Shakespeare, Schiller, Lope de Vega, Mușatescu, Marin Sorescu și G.M. Zamfirescu. Haralamb a fost numai unul dintre zecile sale de roluri.

Dar a fost rolul ales de memoria publicului.

Și poate că acesta este destinul cel mai frumos al unui actor: să dispară omul, să treacă anii, iar undeva, de fiecare dată când serialul este reluat, Haralamb să urce din nou la bord, „Speranța” să ridice pânzele și aventura să înceapă încă o dată.

£££

 La 17 ani, Lizzie Velasquez s-a așezat la calculator, căutând o distragere de la teme. A deschis YouTube și a introdus un buton de căutare. Ceea ce a găsit nu a fost muzică sau un clip amuzant. Era un videoclip de opt secunde intitulat „Cea mai urâtă femeie din lume”. Clipul nu avea sunet. Pur și simplu îi arăta fața. Până când l-a descoperit, peste patru milioane de străini îl vizionaseră deja. Mii de comentarii s-au revărsat sub videoclip, fiecare mai ascuțit și mai rău decât altul. Oameni pe care nu-i întâlnise niciodată au numit-o monstru. Unii au sugerat că părinții ei ar fi trebuit să-i pună capăt vieții înainte de a se naște. Alții i-au spus să se sinucidă.

Lizzie s-a născut cu o afecțiune genetică extrem de rară, cunoscută acum sub numele de sindromul marfanoid-progeroid-lipodistrofie. Corpul ei nu poate stoca grăsime așa cum o fac majoritatea oamenilor. Are aproape zero procente de grăsime corporală și nu a cântărit niciodată mai mult de 64 de kilograme, indiferent cât mănâncă. Este complet oarbă la un ochi și are vedere limitată la celălalt. Din momentul în care a intrat la grădiniță, ceilalți copii au fost dezgustați de aspectul ei. Agresiunea nu s-a oprit niciodată cu adevărat. Până la liceu se obișnuise cu privirile holbatice și insultele șoptite. Dar videoclipul de pe YouTube era diferit. Nu era vorba de o mână de colegi de clasă. Erau milioane de voci anonime, toate fiind de acord că era cea mai urâtă persoană de pe planetă.

În zilele care au urmat, Lizzie a plâns până nu i-au mai rămas lacrimi. Și-a dorit să se poată trezi arătând ca toți ceilalți. A simțit greutatea acelor comentarii apăsând-o până când abia mai putea respira. O vreme, cruzimea părea că va învinge. Apoi ceva s-a schimbat. Stând singură cu durerea, a luat o decizie în liniște: nu va lăsa străinii să-i scrie povestea vieții. Cuvintele lor nu vor deveni definiția ei.

A început să riposteze în singurul mod care i se părea adevărat. A început să vorbească despre ceea ce îndurase. A studiat comunicarea la Universitatea de Stat din Texas. A scris cărți, inclusiv o autobiografie pe care a scris-o împreună cu mama ei. A stat în fața publicului și a spus adevărul despre agresiune, despre stima de sine și despre alegerea propriei identități. În 2013, a urcat pe scena unui TEDx din Austin și a pus o întrebare simplă și puternică: „Cum te definești TU?”. Discursul a fost crud și neprevăzut. A vorbit despre videoclip, despre comentariile care i-au spus să moară și despre momentul în care a decis că acele voci nu o vor mai stăpâni. Acel discurs de treisprezece minute a fost vizionat acum de peste treisprezece milioane de ori.

Același internet care o odată a introdus-o pe Lizzie în lumea cruzimii de neimaginat a devenit în cele din urmă vehiculul care a dus mesajul ei în întreaga lume. Oameni care nu o cunoscuseră niciodată au început să scrie pentru a spune că cuvintele ei le-au dat curaj. Elevii care erau hărțuiți au găsit speranță în povestea ei. Părinții copiilor cu diferențe s-au simțit mai puțin singuri. Lizzie a devenit vorbitoare motivațională cu normă întreagă și avocată anti-bullying. A mărturisit, a călătorit, a continuat să spună adevărul. A refuzat să lase eticheta care îi fusese impusă la șaptesprezece ani să rămână cuvântul final.

Nu putea controla cum îi spuneau străinii. Nu putea șterge videoclipul sau reduce la tăcere fiecare comentariu crud. Dar putea decide ce vor deveni acele cuvinte. În loc să permită cruzimii să fie sfârșitul poveștii sale, a transformat-o în începutul scopului său. A ales să se definească prin obiectivele sale, prin bunătatea sa, prin persistența sa și prin refuzul de a dispărea.

Astăzi, Lizzie Velasquez este dovada vie că cele mai dureroase momente pot deveni temelia a ceva mult mai măreț. Fata cândva etichetată drept cea mai urâtă femeie din lume a devenit o femeie care învață milioane de oameni cum să privească dincolo de aparențe și să găsească puterea de a se defini. Viața ei ne pune fiecăruia dintre noi o întrebare discretă, dar urgentă: Dacă străinii ar încerca să te definească prin singurul lucru care te face diferit, ai avea puterea să te definești în schimb?

 Sursa : Curiozități și glume 2.

£££

 📚 Selma Lagerlöf – prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

În 1909, lumea literară scria istorie: Selma Lagerlöf devenea prima femeie care primea Premiul Nobel pentru Literatură.

Scriitoarea suedeză a transformat folclorul nordic, natura și legendele într-o literatură plină de sensibilitate și magie. Personajele ei trăiesc între realitate și basm, iar peisajele Suediei capătă aproape rolul unor personaje.

Cea mai cunoscută operă a sa este Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, scrisă inițial ca un manual de geografie pentru copii. Cartea a devenit însă un clasic al literaturii universale, iubit deopotrivă de copii și adulți.

În 1914, Selma Lagerlöf a mai atins un prag istoric: a devenit prima femeie aleasă membră a Academia Suedeză.

📖 Tu ai citit ceva scris de Selma Lagerlöf? Dacă nu, cu ce carte ai începe?

£££

 *MI SE PARE ATÂT DE INTERESANT ÎNCÂT, AR FI PĂCAT SĂ NU CITEȘTI!!! *

Multe *boli* nu sunt boli, ci *îmbătrânire normală*. 

Directorul unui spital din Beijing a dat aceste sfaturi bătrânilor:

Nu ești bolnav, îmbătrânești. Multe afecțiuni pe care le consideri *boli* nu sunt. Acestea sunt semne că *corpul* îmbătrânește.

1. *Memorie neplăcută* nu este Alzheimer, este un mecanism de auto-protecție al creierului vechi. Este îmbătrânirea creierului, nu o boală. Dacă uiți unde ai pus cheile, dar le găsești singur, NU e demență.

2. *Mersul lent* și a avea picioare și picioare instabile nu este paralizie, este degenerare musculară. Soluția NU este să iei medicamente, ci să te *miști constant*.

3. *Insomnia* nu este o boală, este creierul care își ajustează ritmul. Este o schimbare în structura somnului. Nu lua somnifere. Dependența pe termen lung de somnifere și alte medicamente de echilibrare a somnului crește riscul de căderi și deficiențe cognitive, *cea mai bună pastilă* pentru vârstnici pentru a avea somn restaurativ este să *se bronzeze mai mult* ziua și să mențină un program obișnuit.

4. *Durerea corporală* nu este reumatism, ci o reacție normală la îmbătrânirea sistemului nervos. Mulți bătrâni spun: „Mă dor mâinile și picioarele peste tot. Este reumatism sau hiperplazie osoasă? ". Oasele se slăbesc și se subțiază, dar 99% din „durerea corporală” nu este o boală, ci un comportament nervos lent care o amplifică. Aceasta se numește *sensibilizare centrală*, este o schimbare fiziologică frecventă la persoanele în vârstă. *Mișcarea* este leacul, mai degrabă decât să iei medicamente.

5. *Colesterol ridicat*. Oamenii în vârstă au un nivel de colesterol puțin mai ridicat pentru că au trăit mai mult. Colesterolul este materia primă pentru sintetizarea hormonilor și a membranelor celulare. Nivelul prea scăzut poate reduce ușor imunitatea. Orientările pentru reducerea tensiunii arteriale la persoanele în vârstă sunt <150/90 mmHg, nu standardul pentru tineri de <140/90. Nu trata *îmbătrânirea* ca pe o *boală*.

6. Îmbătrânirea nu este o boală, este un drum inevitabil de care trebuie să ne bucurăm *cât mai putem. *

*Un cuvant pentru batrani si copiii lor:*

Primul. Amintiți-vă că NU toate *enervamentele* sunt boli.

Al doilea. Mulți oameni în vârstă se tem. Nu te lăsa intimidat de raportul examenului fizic, nu te lasa păcălit de publicitate.

Al treilea. Cel mai important lucru pentru copii nu este să-și ducă părinții *singuri* la spital, ci să-i însoțească la plimbări, la plajă, la mâncare, la vorbit, sa tina legătura .

*îmbătrânirea* nu este inamicul. Este un alt mod de a spune "Vreau să mai trăiesc puțin. " Dar *blocarea* este! *Fii sănătos. *

*Un oncolog brazilian a spus:*

1. *vârsta mijlocie* începe la 50 de ani și se termină la 70.

2. *Epoca de aur* începe la 70 de ani și se termină la 80.

3. *Bătrânețea* începe la 80 și se termină la 90.

4. *Longevitatea* începe la 90 și se termină la moarte.

5. Principala problemă a unui bătrân este *singurătatea*. De obicei, soții nu mor împreună, cineva pleacă primul. La un moment dat, o văduvă sau un văduv devine o povară pentru familia lor. De aceea este foarte important să nu pierzi legătura cu prietenii, să te întâlnești și să comunici des, pentru a nu fi o povară pentru copiii și nepoții tăi, care probabil nu o vor spune niciodată.

Recomandarea mea personală este *nu-ți pierde controlul asupra vieții tale*. Asta înseamnă să decizi când și cu cine să ieși, ce să mănânci, cum să te îmbraci, pe cine să suni, la ce oră să dormi, ce să citești, cu ce să te distrezi, ce să cumperi, unde să locuiești etc. Pentru că dacă nu poți face toate aceste lucruri liber și de unul singur, vei deveni o persoană insuportabilă care va fi o povară pentru alții.

William Shakespeare a spus: "*Sunt mereu fericit! ". *. Ştii de ce? Pentru că nu aștept nimic de la nimeni. Așteptarea este întotdeauna o agonie. Problemele nu sunt eterne, ele au întotdeauna o soluție. Credem că suntem vinovați pentru problemele noastre. Singurul lucru pentru care nu există leac, este moartea.

Înainte de a reacționa... inspiră adânc;

Înainte de a vorbi... ascultă;

Înainte de a critica... observă-te;

Înainte de a scrie... Gândește-te bine;

Înainte de a ataca... asteapta;

Înainte să mori... Trăiește viața cât mai frumos!

*Cea mai bună relație nu este cu persoana perfectă* ci cu cineva care a învățat ceva și vrea să învețe în continuare să trăiască în cel mai interesant și frumos mod posibil.

Observă defectele altora. .. dar el își admiră și laudă virtuțile.

Dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci pe altcineva fericit.

Dacă vrei ceva, trebuie mai întâi să dăruiești ceva din tine.

Înconjoară-te de oameni buni, amabili și interesanți și fii unul dintre ei.

In momentele grele, chiar si cu lacrimi in ochi, ridica-te si spune zambet: "Totul este bine, pentru ca suntem rodul unui proces evolutiv. "

£££

 Pe 7 august 2009 s-a stins Flacăra Tatianei Stepa, la doar 46 de ani. 

O voce aparte, unică, ravisantă, a cântat în peste 2000 de spectacole ale Cenaclului Flacăra, transpunând poeziile lui Adrian Păunescu în cântece care au stârnit efuziunea auditorilor din toate colțurile țării (Copaci fără padure, Spune-mi ceva, Și totuși vine toamna etc.). 

Cu ceva vreme în urmă, am avut plăcerea să ascult, într-unul dintre spectacolele organizate de doamna Maria Simion - care menține în viață, alături de Ana-Maria, Andrei Paunescu și alți artiști, spiritul Flacăra - câteva dintre melodiile Tatianei, cântate de partenera sa de scenă, Magda Puskas, alături de care a format, mulți ani, grupul Partaj. Muzică, nu zgomot!

În 2009, grav bolnavă, Tatiana a „fugit” din spital pentru a cânta în Vama Veche la festivalul Folk You. O poveste care denotă deopotrivă iubirea față de artă și de public, precum și sacrificiul Artistului - acela care nu pregetă să se dăruiască, indiferent de circumstanțe. Recitalul integral este impresionant de urmărit (e postat pe YouTube, las link în comentarii). A fost ultimul ei concert. 

O săptămână mai târziu, Tatiana Stepa a încetat din viață, plecând să-și trăiască nemurirea. Un an mai târziu urma să plece și Adrian Păunescu.

Născută pe 21 aprilie 1963 la Lupeni, Hunedoara, anul acesta ar fi împlinit 63 de ani. La moartea ei, Păunescu a scris poezia „Bocet pentru Tatiana”. 

Dincolo de postările uzuale despre una-despre alta, voi folosi mai des acest spațiu pentru a comemora viețile unor oameni remarcabili peste care, din păcate, s-a așternut uitarea și despre a căror poveste, din păcate, observ că mulți nu știu nimic sau aproape nimic. 

Tatiana Stepa a trăit într-o lume în care ARTA încă mai avea însemnătate, vindeca răni și năștea visuri, artiștii își respectau vocația și publicul, muzica era poezie pe note, nu un banal zgomot de „cuvinte goale ce din coadă au să sune”. Azi, mulți plătesc sute de euro pentru a se călca în picioare în timp ce urmăresc live un playback grosier ori recită o înșiruire de versuri orduriere... și numesc asta spectacol/show. În fine.

Las aici poezia in memoriam Tatiana Stepa, scrisă de A. Păunescu, și link către ultimul concert al Tatianei, 2009, Folk You, pe plaja din Vama Veche. Zbor lin, Tatiana, oriunde ai fi! Mulțumim! 

Se-aliniază ştirile atroce

Sub care omul bâjbâie înfrânt,

Şi, Doamne, cum, peste această voce,

Accepţi să pună un gropar pământ?

Neverosimil se întâmplă toate,

Furtunile au rupt pe străzi copaci,

În toate casele de sănătate

Nu mai există loc pentru săraci.

Asfixiaţi de epoca mizeră,

Ne amăgim că vom scăpa în cer,

Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă

Şi taxe pentru ea ni se şi cer.

De-a-ndoaselea e rânduit destinul,

E greu şi pe pământ, şi sub pământ

Şi între noi ne măcinăm continuu

Şi nimenea nu e de neînfrânt.

De-un timp încoace, farsa ne îngână,

În permanentă stare de război,

Purtăm în palme propria ţărână

Şi ne mirăm că seamănă cu noi.

Şi, Doamne, se acutizează rana

Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei,

S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,

Punând pământ de flori pe vocea ei.

Pe-aici, e o dezordine cumplită,

Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni,

E, poate, cea din urmă reuşită

A Mioriţei scăpătând la stâni.

Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,

Furtunile au dărâmat păduri

Şi merge în pământ această voce,

De ce de ea nu vrei să te înduri?

Învaţă însăşi ploaia să murmure

Un cântec trist, dar moartea-i spune „TACI",

Copacii rătăcesc fără pădure,

Pădurea moare fără de copaci.

#Flacăra #TatianaStepa #AdrianPăunescu #România