$$$

 S-a întâmplat în 27 iunie1829: La această dată, a murit James Smithson, chimist şi geolog britanic; a lăsat, prin testament, Statelor Unite o importantă sumă de bani în vederea creării, la Washington, a unui institut pentru răspândirea culturii; aşa s-a născut National Mall, un parc de formă dreptunghiulară (nu mai mare decât Cişmigiul bucureştean), străjuit de clădirile a nouăsprezece muzee şi a nouă institute de cercetare, complex ce poartă numele britanicului (Smithsonian Institution); în acest parc se organizează, anual, Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife" (n. 1765).În perioada 23.VI-4.VII.1999 şi România a participat, ca invitat de onoare, la acest festival.

James Smithson a fost un om de ştiinţă britanic dedicat studiului chimiei, mineralogiei şi geologiei, ce a trăit între 1765 şi 1829 şi care nu a pus niciodată piciorul în America. Cu toate acestea, prin testament, britanicul Smithson a lăsat americanilor, care tocmai îşi câştigaseră independenţa cu arma în mână faţă de englezi, o sumă de circa zece milioane de dolari pentru fondarea în Washington D C, şi nu în altă parte, a unei instituţii dedicate „lărgirii şi difuzării cunoaşterii”.

Astfel au luat fiinţă cele 19 muzee smithsoniene de astăzi în care lucrează peste 6.000 de oameni. De o parte şi de alta a spaţiului verde întins între clădirea Capitoliului şi imensul obelisc al Monumentului Washington sunt deschise gratuit publicului muzee străjuite de omniprezente coloane cu ornamente romane sau greceşti. Unul dintre cele mai frecventate este Muzeul Aerului şi Spaţiului (doldora de avioane, navete spaţiale, rachete şi costume de zbor din toate timpurile americane), dar la fel de bogate sunt şi Muzeul Naţional Poştal, Muzeul Naţional de Istorie Americană, Muzeul de Artă Americană, Muzeul Naţional de Istorie Naturală sau cel al amero-indienilor. Toate aceste muzee consolidează şi impun în subconştientul vizitatorilor locali sau străini existenţa şi soliditatea unei anumite culturi şi tradiţii americane, oricât de „tinere” ar fi acestea, în comparaţie cu multimilenara lor sorginte europeană

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/history/a-man-in-full-147708616/

https://siarchives.si.edu/history/featured-topics/stories/james-smithson-founder-smithsonian-institution

https://siarchives.si.edu/history/featured-topics/smithson-smithsonian/who-was-james-smithson

$$&

 S-a întâmplat în 27 iunie1829: La această dată, a murit James Smithson, chimist şi geolog britanic; a lăsat, prin testament, Statelor Unite o importantă sumă de bani în vederea creării, la Washington, a unui institut pentru răspândirea culturii; aşa s-a născut National Mall, un parc de formă dreptunghiulară (nu mai mare decât Cişmigiul bucureştean), străjuit de clădirile a nouăsprezece muzee şi a nouă institute de cercetare, complex ce poartă numele britanicului (Smithsonian Institution); în acest parc se organizează, anual, Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife" (n. 1765).În perioada 23.VI-4.VII.1999 şi România a participat, ca invitat de onoare, la acest festival.

James Smithson a fost un om de ştiinţă britanic dedicat studiului chimiei, mineralogiei şi geologiei, ce a trăit între 1765 şi 1829 şi care nu a pus niciodată piciorul în America. Cu toate acestea, prin testament, britanicul Smithson a lăsat americanilor, care tocmai îşi câştigaseră independenţa cu arma în mână faţă de englezi, o sumă de circa zece milioane de dolari pentru fondarea în Washington D C, şi nu în altă parte, a unei instituţii dedicate „lărgirii şi difuzării cunoaşterii”.

Astfel au luat fiinţă cele 19 muzee smithsoniene de astăzi în care lucrează peste 6.000 de oameni. De o parte şi de alta a spaţiului verde întins între clădirea Capitoliului şi imensul obelisc al Monumentului Washington sunt deschise gratuit publicului muzee străjuite de omniprezente coloane cu ornamente romane sau greceşti. Unul dintre cele mai frecventate este Muzeul Aerului şi Spaţiului (doldora de avioane, navete spaţiale, rachete şi costume de zbor din toate timpurile americane), dar la fel de bogate sunt şi Muzeul Naţional Poştal, Muzeul Naţional de Istorie Americană, Muzeul de Artă Americană, Muzeul Naţional de Istorie Naturală sau cel al amero-indienilor. Toate aceste muzee consolidează şi impun în subconştientul vizitatorilor locali sau străini existenţa şi soliditatea unei anumite culturi şi tradiţii americane, oricât de „tinere” ar fi acestea, în comparaţie cu multimilenara lor sorginte europeană

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/history/a-man-in-full-147708616/

https://siarchives.si.edu/history/featured-topics/stories/james-smithson-founder-smithsonian-institution

https://siarchives.si.edu/history/featured-topics/smithson-smithsonian/who-was-james-sm ithson

&&&

 S-a întâmplat în 27 iunie1905: Avea loc revolta de pe crucişătorul rusesc Potemkin. „Potemkin”, pe numele întreg Kniaz Potiomkin Tavriceski a fost o navă de luptă a Flotei Mării Negre a Imperiului Ţarist. A fost construit pe şantierul naval Nikolaev, începând cu anul 1898, şi a fost lansat la apă în 1904. Crucişătorul a fost botezat în onoarea prinţului Grigori Alexandrovici Potiomkin (23 septembrie 1739 – 5/16 octombrie 1791) fost general-feldmareşal rus, demnitar al statului şi favorit al ţarinei Ecaterina a II-a.

Celebritatea vasului de război rus avea să se datoreze revoltei marinarilor de pe vas din iunie 1905. Povestea revoltei este cunoscută, ea devenind subiectul unei ecranizări de succes a regizorului rus Sergei M. Eisenstein – Crucişătorul Potemkin / Bronenoset Potemkin. URSS, 1926.Pe fondul unor nemulţumiri crescânde, cauzate şi de înfrângerile succesive ale flotei ruseşti în războiul cu Japonia, la bordul crucişătorului Potemkin are loc o revoltă spontană (27 iunie), cauzată şi de hrana mizerabilă care era servită marinarilor. Când aceştia au refuzat să mănânce carnea alterată, ofiţerii de la bordul vasului au interpretat gestul lor ca pe un act de gravă nesupunere, drept pentru care au încercat să suprime prin forţă nemulţumirea. Din nefericire, marinarii au răspuns prin violenţă, iar situaţia a scăpat de sub control. Ofiţerii au fost fie ucişi, fie luaţi prizonieri, iar marinarii au preluat comanda vasului. În fruntea marinarilor răzvrătiţi era Afanasii Nikolaevici Matiuşenko, despre care s-a spus ulterior că ar fi fost şeful celulei bolşevice de la bordul lui Potemkin.

După ce au preluat comanda vasului, marinarii de pe Potemkin au hotărât să pornească către portul Odessei.Opţiunea aceasta era justificată de mai multe considerente. În primul rând, era nevoie de o aprovizionare a vasului cu combustibil şi hrană, iar Odessa era unul dintre cele mai active şi dezvoltate porturi ruseşti. Un alt motiv pentru care marinarii răzvrătiţi au ales Odessa îl reprezenta dorinţa de a încerca să atragă de partea revoltei lor şi pe locuitorii oraşului. De ceva vreme, greve prelungite ale muncitorilor din Odessa paralizaseră activitatea economică a oraşului. 

Episodul s-a sfârşit însă tragic, printr-o intervenţie brutală a trupelor imperiale. Nici manevrele de intimidare ale marinarilor şi nici cele câteva obuze pe care aceştia le-au lansat asupra Odessei nu au avut darul de a schimba soarta lor. În urma masacrului de pe cheiul Odessei, crucişătorul a părăsit portul la data de 1 iulie. Filmul lui Eisenstein se încheie aproximativ în această secvenţă temporală, cu plecarea cuirasatului din portul Odessei şi cu întâlnirea cu alte vase din escadra imperială care nu s-au angajat într-un schimb de focuri cu Potemkin. 

În după-amiaza zilei de 2 iulie 1905, locotenent-comandorul N. Negru, căpitanul portului Constanţa se afla la bordul vasului S.M.R. „România” în compania locotenent-colonelului Nicolae N. Banov, comandantul staţionarului rus „Psezuape”, care se afla ancorat în rada portului Constanţa. În jurul orelor 17:00, lui Nicolae Negru i-a fost adus la cunoştinţă faptul că un vas de război se îndrepta către port, din direcţia Sulina. Odată cu apropierea vasului, comandantul rus a recunoscut crucişătorul „Potemkin”, care cu o zi înainte părăsise portul Odessa. Se pare că autorităţile ţariste anticipaseră destinaţia cuirasatului, întrucât comandantul rus N. Banov fusese informat de către Legaţia Rusă de la Bucureşti, doar cu câteva ore mai devreme, de posibilitatea ca „Potemkin” să ajungă la Constanţa. Primirea vasului de către autorităţile româneşti s-a făcut în conformitate cu toate regulile marinăreşti. La rândul lor, marinarii de pe Potemkin au arătat o grijă deosebită pentru etichetă, primindu-l pe căpitanul portului cu onorurile care i se cuveneau.

Întâlnirea a fost însă una protocolară iar primirea destul de rece.Reprezentanţii marinarilor i-au înmânat căpitanului N. Negru o listă cu provizii pe care le cereau şi pe care se angajau să le plătească pe loc [Cererile marinarilor: 400 tone de cărbune, 200 de kilograme de său (ulei) pentru maşină, 200 de litri de vin, 8 boi, pâine pentru trei zile socotit la 800 de oameni, 40 de kilograme de tutun şi 15 kilograme de hârtie de ţigară]. Precaut, căpitanul le-a răspuns marinarilor că decizia în această chestiune nu îi aparţine, dar că va face toate demersurile către autorităţile de la Bucureşti pentru ca să primească un răspuns urgent.

Iniţial, autorităţile româneşti au refuzat să acorde vasului dreptul de a se aproviziona şi au avut loc mai multe negocieri. Printre altele, s-a adus în discuţie şi posibilitatea ca românii să răscumpere crucişătorul, ofertă pe care marinarii au respins-o ferm. Autorităţile româneşti au trebuit să suporte şi presiunile diplomaţiei ruseşti care încerca să blocheze orice posibilitate de scăpare pentru marinarii de pe vas. În condiţiile în care părea că nu se poate ajunge la nici un compromis între marinarii răzvrătiţi şi autorităţile româneşti, şi întrucât singura soluţie acceptată de către Bucureşti era debarcarea şi predarea vasului de război, Matiuşenko şi tovarăşii lui de luptă au decis să părăsească portul Constanţa. Destinaţia lor era Theodosia, portul rusesc de la Marea Neagră cu cel mai slab sistem defensiv. Necesitatea aprovizionării devenise stringentă.

Ajunşi la Theodosia, marinarii de pe Potemkin au întâmpinat noi refuzuri în ceea ce priveşte aprovizionarea navei. Căpitanul micului port rusesc a pretextat că nu poate satisface nevoile răzvrătiţilor întrucât oraşul nu dispunea de cantităţile atât de mari de cărbune. Mai mult decât atât, în urma unor schimburi de focuri, mai mulţi marinari de pe Potemkin au fost ucişi. Alternativele potemkiniştilor deveneau din ce în ce mai puţine. Dacă ar fi continuat să ducă această luptă surdă cu autorităţile ruseşti, era clar că vor rămâne în curând fără provizii. Ori în acel caz, singura soluţie nu era decât să se predea, mai ales în condiţiile în care toate vasele de război din Flota rusească a Mării Negre se aflau pe urmele lor.Iar dacă s-ar fi predat, cu toţii ştiau că vor sfârşi în faţa plutonului de execuţie. 

Astfel, gândul întoarcerii la Constanţa părea să devină în mintea a din ce în ce mai mulţi marinari ca o soluţie acceptabilă. În definitiv, românii le promiseseră că dacă vor debarca şi vor preda vasul, vor fi lăsaţi liberi şi nu vor fi extrădaţi în Rusia ţaristă. În noaptea de 7-8 iulie 1905, la orele 2:00 ale dimineţii, crucişătorului  intra lent, pentru a doua oară, în portul Constanţa. După o serie de discuţii care s-au purtat chiar în acea dimineaţă, Matiushenko părea încrezător că va obţine o înţelegere în termenii pe care autorităţile româneşti îi propuseseră cu ocazia vizitei lor anterioare: predarea vasului autorităţilor româneşti şi debarcarea tuturor marinarilor; mai mult decât atât, toţi marinarii urmau să fie lăsaţi liberi şi tuturora urma să li se acorde cetăţenia română. Abia dădeau zorile când şalupe pline cu marinarii de pe Potemkin începeau să ajungă la ţărm.

Cei aproape 750 de marinari răzvrătiţi rămâneau în România. Chiar după încheierea episodului din portul Constanţa, povestea nu avea să se încheie. Potemkiniştii reprezentau un pericol real pentru statul român, iar Siguranţa trebuia să îi supravegheze îndeaproape. Sarcina nu se va dovedi deloc facilă, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre foştii marinari vor deveni agenţi agitatori ai bolşevicilor în România.Condiţiile de viaţă ale acestora în România nu au fost din cele mai uşoare. Dat fiind că „potemkiniştii” păreau şi puteau fi o ameninţare permanentă pentru democraţia românească, au existat reguli precise care au reglementat statutul lor în România. Libertatea de mişcare le era condiţionată de înştiinţarea autorităţilor. La fel, mutarea într-o altă localitate se putea face doar dacă în prealabil s-ar fi obţinut aprobări în acest sens. 

„Potemkiniştii” rămaşi în România au devenit în curând suspecţii permanenţi în cazurile oricăror tulburări sociale sau ale protestelor sindicale. În timpul revoltelor ţărăneşti din 1907, mulţi dintre vechii marinari de pe Potemkin au fost arestaţi preventiv, fiind suspectaţi de implicare în declanşarea revoltelor. Aceeaşi măsură va fi fost aplicată ulterior cu ocazia vizitei oricărui înalt oficial rus. Măsura arestului preventiv era justificată, spuneau autorităţile române, de necesitatea de a asigura condiţii de maximă securitate înalţilor oaspeţi ruşi. Peste ani, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, acelaşi tip de precauţii a dus la internarea preventivă, în special în lagărul de la Tg. Jiu, a mai multor „potemkinişti”.Treizeci şi patru de foşti marinari de pe „Potemkin” mai trăiau în România la cincizeci de ani de la atât de celebra revoltă. Ca o răsplată pentru trecutul lor „revoluţionar, vechii „potemkinişti” au fost beneficiarii unei călătorii în ţara de unde fuseseră nevoiţi să fugă în urmă cu jumătate de secol Călătoria în Uniunea Sovietică a fost asigurată de statul român, iar la întoarcerea lor a fost organizată o sesiune de lucrări la Institutul de Istorie a Partidului, unde vechii marinari au fost invitaţi să îşi depene amintirile.

La doar 24 de ore după ce echipajul de pe Potemkin se predase, în rada portului Constanţa ajungeau vasele de război ruseşti „Sinope” şi „Sfânta Treime”, sub comanda contra-amiralului Pisarevţi, care plecaseră în urmărirea crucişătorului. În ciuda presiunilor Sankt-Petersburgului, autorităţile româneşti nu au acceptat extrădarea echipajului, permiţând în schimb ruşilor să îşi recupereze vasul pe jumătate scufundat. După două zile de eforturi, ruşii au reuşit să readucă crucişătorul pe linia de plutire. La 9 octombrie 1905, ţarul Nicolae II a decretat ca numele crucişătorului să fie schimbat – „Pantelymon”, un nume de altfel peiorativ, care viza, în acelaşi timp, să şteargă din memoria contemporanilor simbolistica revoluţionară pe care numele „Potemkin” o dobândise.

După declanşarea Primului Război Mondial, crucişătorul a fost din nou rebotezat, cu un nume ceva mai adecvat – „Luptătorul pentru libertatei” (Boretz za Svobodu).Istoria nefericită a crucişătorului s-a încheiat într-o notă la fel de tragică, fiind scufundat la 25 aprilie 1919 de către proprii ofiţeri care nu doreau ca vasul să ajungă în mâinile bolşevicilor.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/revolta-de-pe-potemkin

https://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-constanta-1905-istoria-unei-crize-militare-fara-precedent-278576

https://adevarul.ro/locale/constanta/culisele-tragedii-marea-neagra-rascoala-crucisatorul-kneaz-potemkin-dus-moartea-ofiterilor-comandantului-1_576165ab5ab6550cb8f9e4e3/index.html?ref=yfp

https://stefanbosomitu.wordpress.com/2013/08/06/cuirasatul-potemkin-si-povestea-de-dupa-poveste/

https://www.ziuaconstanta.ro/in-constanta/constanta-de-odinioara-in-imagini/constanta-de-odinioara-guvernul-roman-a-reamintit-autoritatilor-rusesti-ca-in-apele-teritoriale-romanesti-vegheaza-asupra-ordinii-doar-arm ata-si-593868.html

&&&

 S-a întâmplat în 27 iunie1913: În această zi, România declară război Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic (declanşat faptic la 16/29.VI.1913), alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia; regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia.

„Războaiele balcanice” au început în 1912. Grecia, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru s-au aliat şi au declarat război Imperiului Otoman. Scopul lor declarat era eliberarea creştinilor de sub otomanii musulmani. În realitate, însă, conflicul a avut un caracter naţional, nu unul religios, iar ambiţiile celor patru state creştine veneau în contradicţie unele cu celelalte. De exemplu, Bulgaria şi Grecia voiau, amândouă, Salonicul, iar Serbia şi Bulgaria erau în competiţie pentru Macedonia.

Statele creştine au învins Imperiul Otoman, dar apoi au ajuns să se lupte între ele, după ce Bulgaria care avea cea mai numeroasă armată, şi-a atacat foştii aliaţi. România, la început, a încercat să medieze conflictul, însă bulgarii, victorioşi în prima fază, au respins intervenţia românească. Drept urmare, în 27 iunie 1913, România a declarat război Bulgariei. Armata Regală Română, condusă de Principele Moştenitor Ferdinand, a obţinut victoria aproape fără luptă. Cele mai grele pierderi suferite de români nu au fost cele în lupte, ci cele provocate de boli, mai ales de holeră.

Un armistițiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale au fost reglementate în tratatele de la București și de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor câștigate în primul război balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia și coasta egeeană, cu excepția portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obținut Salonic și împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înțelegere temporară. Zece luni mai târziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Bucureşti care, de fapt, nu a mulţumit pe nimeni, cu excepţia României. Bulgaria obţinuse o serie de teritorii, însă pierduse altele. Grecia pierdea ocazia să recucerească Constantinopole, iar Macedonia istorică era împărţită între Serbia şi Grecia. România, în schimb, a cerut şi obţinut anexarea Cadrilaterului, un teritoriu locuit preponderent de turci, dar care fusese colonizat, intens, de bulgari. România socotea că acest teritoriu i s-ar fi cuvenit de drept, în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878. De altfel, Cadrilaterul a fost mărul discordiei între România şi Bulgaria în timpul Primului Război Mondial. Bulgarii au atacat România în 1916 şi au cerut întreaga Dobroge. România, însă, a câştigat şi acest război. România primea Cadrilaterul până la linia Turtucaia-Ecrene, adică două județe: Durostor, după numele roman al cetății Silistra, stăpânită odinioară de Mircea cel Mare și Caliacra, locul unde se va ridica minunatul castel de la Balcic. Pacea de la București a constituit un important moment al relațiilor internaționale. Era prima în care hotărâri importante au fost luate de micile state din sud-est, fără amestecul direct al Marilor Puteri.

În perioada interbelică, pentru că aromânii şi meglonoromânii din Balcani erau supuşi unei politici de asimilare, guvernul de la Bucureşti a decis să-i colonizeze în Cadrilater. Până în 1940, România a investit masiv în acest teritoriu, iar una dintre cele mai remarcabile ctitorii româneşti a fost Castelul Reginei Maria de la Balcic. Cele două judeţe din Dobrogea de Sud, Durostor şi Caliacra au fost pierdute de România în septembrie 1940, când au reintrat în componenţa Bulgariei.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/al-doilea-razboi-balcanic-si-iluzia-succesului-diplomatic-si-militar-al-romaniei

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/usturimea-unei-lectii-de-istorie-din-secolul-xx-3178733/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-am-castigat-cadrilaterul-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic/

https://adevarul.ro/cultura/istorie/cand-armata-romana-marsaluia-balcani-100-ani-conflict-uitat-1_52a8321ec7b855ff569ed0d4/index.html

http://www.romania-actualitati.ro/romania_si_razboaiele_balcanice_1912 _1913-33515

$$&

 S-a întâmplat în 27 iunie1943: În această zi, a fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman" sau „Rotonda scriitorilor”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române. Rotonda scriitorilor este un ansamblu monumental, cunoscut iniţial sub denumirea de Rondul Roman, care a fost inaugurat în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, în anul 1943, în timpul mandatului primarului Bucureştiului Ion Răşcanu, din iniţiativa filosofului Ion Petrovici, ministrul instrucţiunii în acea vreme. Rondul Roman este o platformă circulară, de 20 de metri, creată după model englezesc, care poartă din 1943 numele de „Rotonda scriitorilor”. 

Ansamblul constă dintr-o alee circulară în jurul căreia se află, în prezent, busturile a 12 scriitori români: Bogdan Petriceicu Hasdeu (sculptor: Mihai Onofrei), Nicolae Bălcescu (de Constantin Baraschi), Vasile Alecsandri(de Theodor Burcă), Mihai Eminescu (de Ion Jalea), Alexandru Odobescu (de Miliţa Petraşcu), Titu Maiorescu (de Ion Dimitriu-Bârlad), Ion Luca Caragiale (de Oscar Späthe), George Coşbuc (de Ion Grigore Popovici), Ştefan Octavian Iosif (de Cornel Medrea), Ion Creangă (de Ion Jiga), Alexandru Vlahuţă (de Oscar Han) şi Duiliu Zamfirescu (de Alexandru Călinescu) 

La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creangă se afla bustul lui Octavian Goga, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezenţa în spaţiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul al șaselea, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă. 

Mai toţi scriitorii sunt înfăţişaţi frontal şi simetric, într-o manieră realist-convenţională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga şi cu privirea îndreptată în sus. Bustul lui Eminescu este singurul bust care a fost mutilate având o ciobitură vizibilă pe bărbie.

Mai există o rotondă a scriitorilor şi în Parcul Municipal din Roman, realizată prin Fondul Plastic Iaşi, constituită din 10 busturi, reprezentându-i pe Miron Costin, Mihail Kogălniceanu, Alecsandri, Caragiale, Vlahuţă, Coşbuc, Sadoveanu, Creangă, Eminescu, Enescu, la care se adaugă monumentul lui Ion Ionescu de la Brad.

Surse:

http://main.radioromaniacultural.ro/altadata_pe_27_iunie-51034

https://www.ziuaconstanta.ro/divertisment/stiati-ca/se-implinesc-72-de-ani-de-la-inaugurarea-ansamblului-de-statui-rondul-galerie-foto-553640.html

https://www.descopera.ro/istorie/17079218-anul-in-care-a-fost-inaugurat-in-cismigiu-ansamblul-de-statui-rondul-roman-100-de-ani-in-100-de -momente

$$&

 S-a întâmplat în 27 iunie…

- Ziua mondială a pescuitului; se marchează din anul 1985 (prin hotărârea Conferinţei mondiale privind pescuitul, desfăşurată în 1984) 

- 1462: S-a născut Regele Ludovic al XII-lea al Franţei.Ludovic al XII-lea (d. 1 ianuarie 1515), numit „Tatăl Poporului„ (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci şi cincilea rege al Franţei şi unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 şi a urmărit o politică externă foarte activă.

- 1550: S-a născut Regele Carol al IX-lea al Franţei. Carol al IX-lea (d.30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franţei, din 1560 până la moartea sa. În 1572, Carol al IX-lea a fost martor la masacrul a mii de huguenoţi (protestanţi) în jurul Parisului în ziua care a devenit cunoscută sub numele de „Ziua Masacrului Sf. Bartholomeu".

- 1574: A murit Giorgio Vasari. Giorgio Vasari (n. 30 iulie 1511, Arezzo, Italia – m. Florenţa), pictor, arhitect şi istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: „Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre" („Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri", 1550 şi 1568).

- 1709: Țarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava. Bătălia de la Poltava din ziua de 8 iulie 1709 (27 iunie stil vechi) a reprezentat victoria decisivă a ţarului Petru I al Rusiei în faţa regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia.Această bătălie a marcat şi sfârşitul ambiţiilor de independenţă ale ucrainenilor, aliaţii suedezilor.

- 1812: S-a născut (la Budapesta) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic; a militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator (1866) şi apoi membru de onoare, din 1870, al Societăţii Academice Române (m. 1880, la Foeni/Timiş) 

- 1829: A murit James Smithson, chimist şi geolog britanic; a lăsat, prin testament, Statelor Unite o importantă sumă de bani în vederea creării, la Washington, a unui institut pentru răspândirea culturii; aşa s-a născut National Mall, un parc de formă dreptunghiulară (nu mai mare decât Cişmigiul bucureştean), străjuit de clădirile a nouăsprezece muzee şi a nouă institute de cercetare, complex ce poartă numele britanicului (Smithsonian Institution); în acest parc se organizează, anual, Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife" (n. 1765). 

- 1831: A murit Sophie Germain, matematiciană franceză. Marie-Sophie Germain (n. 1 aprilie 1776) a fost prima femeie-matematician şi fizician. Alături de Carl Friedrich Gauss (cu care a întreţinut o intensă corespondenţă), a fost unul dintre pionierii teoriei elasticităţii, obţinând marele premiu din partea Academiei Franceze de Ştiinţe pentru tratarea acestui subiect. De asemenea, mai este celebră pentru o teoremă din teoria numerelor care îi poartă numele.

- 1840: S-a născut Samson Bodnărescu, poet şi dramaturg (m. 1902). Despre el, Tudor Vianu scria: „Este sigur că Bodnărescu a fost un poet de talent, mai cu seamă în mica poezie lirică, de tipul liedului heinian, unde accentele sale pot emoţiona şi astăzi". Limitată în timp, activitatea literară a lui Samson Bodnărescu începe în 1876, cînd i se publică în revista Convorbiri literare prima sa lucrare, Suferinţele, şi durează pînă în 1897, cînd termină de compus drama istorică Ilie Vodă. Într-o activitate literară de peste două decenii, Samson Bodnărescu a scris poezii, epigrame, drame istorice, două legende istorice, cronici dramatice, eseuri artistice etc. Începînd să scrie versuri încă de la 16-17 ani, a continuat cu poeme dramatice şi cu piesa de teatru în cinci acte Roman şi Viorica sau Voinţa e puterea vieţii (1864). Cele două tragedii, Lăpuşneanu Vodă (1879) şi Rienzi (1868), sunt cele mai reprezentative din creaţia sa dramatică. Cu excepţia lui Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu, care l-au apreciat, generaţia sa nu a avut sentimentul valorii sale reale. După o uitare de mai bine de şase decenii ce s-au scurs de la moartea scriitorului, opera sa publicată şi inedită a fost restituită contemporaneităţii prin editarea, în 1968, a volumului antologic Scrieri. 

- 1844: Joseph Smith, fondatorul şi primul profet al Mormonismului este asasinat în Carthage, Illinois, în timpul campaniei electorale pentru preşedinţia Statelor Unite.Joseph Smith, Jr. (n. 23 decembrie 1805) a fost un lider religios american, care a fondat mişcarea Sfinţilor din Zilele din Urmă, cunoscută şi drept „mormonism”. Adepţii lui Smith au afirmat despre el că ar fi primul profet din Zilele cele din urmă, a cărui misiune era să reînfiinţeze Biserica Creştină originară, considerată pierdută la scurt timp după moartea apostolilor, datorită unei apostazii. Această reînfiinţare a inclus şi fondarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, precum şi publicarea Cărţii lui Mormon şi a altor scripturi noi. Ca lider al unei comunităţi importante de colonişti, Smith a devenit şi un lider politic şi militar în Vestul mijlociu (SUA).Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost fondată la 6 aprilie 1830, în vestul statului american New York. Smith, considerat de către mormoni profet al lui Dumnezeu, a pretins că Dumnezeu şi Isus Hristos au venit la el în 1820, că i-au ordonat să nu adere la nici o biserică, pentru că toate sunt imperfecte şi incomplete, şi că i-au promis că într-o zi va fi reintrodusă, prin el, biserica adevărată. Membrii noii biserici au îndurat opoziţia socială şi politică, şi astfel au călătorit mulţi ani în căutarea unui cămin potrivit În 1844 Joseph Smith şi fratele său Hyrum au fost ucişi de către o mulţime supărată. În cele din urmă, sub conducerea lui Brigham Young, cei mai mulţi mormoni s-au stabilit într-o zonă din Mexic (astăzi în statul american Utah).În prezent majoritatea locuitorilor din statul Utah sunt mormoni şi aproape 10% din toţi mormonii locuiesc în Utah.

- 1850: S-a născut Ivan Vazov, poet, dramaturg şi publicist bulgar (m. 1921) 

- 1869: S-a născut biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1935 (m. 1941)

- 1877: S-a născut Charles Glover Barkla, fizician englez, laureat al Premiului Nobel.Charles Glover Barkla (m. 23 octombrie 1944) a fost un fizician britanic, profesor universitar la Edinburgh, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917.A realizat polarizarea radiaţilor X.A cercetat spectrele de radiaţii X ale elementelor chimice şi în 1906 a demonstrat experimental că diferitele elemente chimice dau spectre de radiaţii specifice.

- 1881: S-a născut istoricul francez Jérôme Carcopino, un fervent susţinător al apropierii dintre Franţa şi România; membru corespondent străin al Academiei Române din 1926 (m. 1970)

- 1885: S-a născut pictorul canadian Arthur Lismer. S-a născut la 27 iunie 1885, în Anglia. La vârsta de treisprezece ani, Lismer a intrat la Şcoala de Artă Sheffield ca bursier, punând astfel bazele unei ucenicii de şapte ani, pentru a deveni argintar. Nesimţindu-se în largul său în această meserie, pleacă pentru un an şi jumătate la Antwerp, pentru a studia la Académie Royale des Beaux-Arts. A emigrat din Sheffield în Canada în 1911. Aici s-a aşezat în Toronto (Ontario). Ca mulţi alţii, şi-a câştigat traiul la compania de design comercial Grip. El împreună cu cei trei colegi de servici au pus bazele Grupului celor Şapte, cea mai faimoasă mişcare din întreaga istorie a artelor canadiene. Stilul său a fost influenţat de şcoala din Antwerp,  de mişcarea de la Barbizon şi de aceea post-impresionistă, mai cu seamă de opera lui Vincent Van Gogh. El a fost acela care a dat tonul legăturii spirituale organice cu peisajul, legătură ce urma să devină caracteristica Grupului.Pentru a combate indiferenţa şi ignoranţa publicului faţă de artele plastice, alături de jertfa picturii,  Arthur Lismer şi-a dedicat întreaga viaţă, începând cu anul 1916, operei pedagogice impuse de faptul că devenise director al Şcolii de artă din Halifax. Dacă uleiurile sale abundă în peisaje, ca profesor a fost pătimaş după arta copiilor. Arthur Lismer s-a stins din viaţă la 23 martie 1969.

 - 1887: S-a născut Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu" (1930); membru corespondent al Academiei Române. Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu) (n. Bolintin-Deal, Giurgiu - d. 7 octombrie 1946, Bucureşti) a fost un scriitor şi biolog român, membru corespondent al Academiei Române. A fost preocupat de cercetări de etnografie şi folclor, de istorie literară, şi a scris poezie şi romane poetice. Emanoil Bucuța este fondatorul şi directorul revistei de epocă „Boabe de grâu” între anii 1930-1935, asigurând fotografiei etnologice prestigiul de document sociologic de certă valoare informativă.

- 1893: S-a născut soprana italiană Toti Dal Monte (m. 1975)

- 1894: S-a născut chimista Raluca Ripan; lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru titular al Academiei Române din 1948 (preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române între anii 1957 şi 1975) (m. 1975)

- 1898: Primul înconjur solitar al lumii efectuat de către Joshua Slocum.

- 1902: S-a născut medicul Petre Vancea, personalitate a oftalmologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1986) 

- 1905: Revolta de pe crucişătorul rusesc Potemkin.

- 1913: România declară război Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic (declanşat la 16/29.VI.1913), alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia; regele Carol I, în calitate de comandant suprem al Armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia

- 1921: S-a născut etnologul Paul Petrescu; studii şi cercetări în domeniile arhitecturii, ceramicii, artelor decorative; stabilit în SUA din 1990; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)

- 1921: S-a născut pictorul francez de origine poloneză Ladislas Kijno (m. 2012) 

- 1923: A murit omul politic Constantin C. Arion; s-a numărat printre conducătorii Partidului Conservator; ministru în mai multe rânduri (al cultelor şi instrucţiunii publice, de interne, al agriculturii şi domeniilor, de externe); a avut un rol important în impunerea legii prin care s-a acordat Academiei Române suma necesară pentru construirea unui local special destinat bibliotecii - 1912; membru de onoare al Academiei Române (n. 1855)

- 1926: S-a născut medicul Nicolae Simionescu; specialist în biologia şi patologia celulară a sistemului cardiovascular şi în biopatologia glandelor endocrine; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a fondat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care-i poartă numele, punând bazele unei şcoli române în acest domeniu; membru al Academiei Române din 1991 (m. 1995) 

- 1931: S-a născut Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel.Martinus Justinus Godefriedus Veltman (n.Waalwijk, Olanda) este un fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1999 împreună cu Gerardus Hooft pentru elucidarea structurii cuantice a interacţiunii electroslabe în fizică.

- 1932: S-a născut soprana americană de origine italiană Anna Moffo (m. 2006) 

- 1936: S-a născut Sergiu Dan Pavel, critic şi istoric literar, eseist si traducător 

- 1940: S-a născut pianistul Eugen Ciceu (m. 1997)

- 1941: S-a născut cineastul polonez Krzysztof Kieslowski (m. 1996)

- 1943: A fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman" sau „Rotonda scriitorilor”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române

- 1948: S-a născut scenaristul şi regizorul Ioan Cărmăzan

- 1950: Preşedintele american Harry S. Truman a ordonat forţelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud

- 1951: S-a născut Corneliu Ion, trăgător român de tir, laureat cu aur la Moscova 1980 şi cu argint la Los Angeles 1984.

- 1954: Prima centrală nucleară din lume a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică

- 1955: S-a născut actriţa franceză de film Isabelle Adjani .A fost descoperita de un asistent al producatorului Bernard Toublanc-Michel in 1969, cand inca aceasta era la liceu. I s-a propus un rol in „Le petit Bougnat”. In 1971 i s-a propus sa apara intr-un nou film si care a determinat-o sa urmeze studii de actorie. Succesul a venit rapid, iar in 1975 a jucat in „Adele H.”, un film al celebrului regizor Francois Truffaut, fiind nominalizata la premiile Oscar si Cesar.A fost distribuita in productiile unor celebri regizori, cum sunt Roman Polanski, Andre Techine, iar imediat Hollywood-ul a dorit-o pe afisele americane. Debutul american a venit in 1977, in pelicula „Driver”.Au urmat o serie de succese si o multime de premii. Este vorbitoare de engleza si germana, iar revista „People” a inclus-o in lista celor mai frumoase persoane din lume.

- 1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra

- 1968: La Praga a apărut „Manifestul celor 2.000 de cuvinte", redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal

- 1975: A murit compozitorul Alexandru Zavulovici (n. 1889). Nota: Unele surse dau ca dată a morţii 21 iunie 1976

- 1975: A murit dirijorul şi compozitorul austriac Robert Stolz (n. 1880)

- 1976: A murit Ion Dumitrescu, istoric literar, editor şi autor de manuale şcolare; şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării creaţiei eminesciene (n. 1914). 

- 1977: Djibouti devine independentă de Franţa

- 1989: În mod simbolic, miniştrii de externe al Austriei, Alois Mock şi Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între ţările lor gardul de frontieră.

- 1992: A murit Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (n. 1935) 

- 1993: A murit baritonul Octav Enigărescu (n. 1924) care a ocupat şi funcţia de director al Operei Române din Bucureşti. Totodată, a făcut parte, ca membru sau ca preşedinte, din juriile unor importante concursuri de muzică vocală. În prezent, Şcoala de Arte din Târgovişte îi poartă numele (n. 1924)

- 1994: A murit poetul Ion Rahoveanu (pseudonimul lui Ion Bâscă); redactor la Studioul de Radio Cluj, între anii 1957 şi 1970 (n. 1928)

- 1995: La sediul Băncii Naţionale din Bucureşti se deschide oficial, după o întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori 

- 1998: A murit ornitologul chinez Zheng Zuoxin, considerat cel mai mare om de ştiinţă în studiul păsărilor şi fondator al ornitologiei moderne chineze (n. 1906)

- 2001: A murit John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câştigător a numeroase premii cinematografice.

- 2002: A murit Constantin Rădulescu, speolog şi paleontolog; unul dintre primii cercetători români moderni ai micromamiferelor miocene până în Cuaternar; membru corespondent al Academiei Române (n. 1932). 

- 2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcţie. Succesorul lui devine Gordon Brown 

- 2008: A murit boxerul Nicolae Linca, primul şi singurul campion olimpic al boxului românesc, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Melbourne (1956), deşi era accidentat la o mână (n. 1929)

- 20 11: A murit actriţa americană Elaine Stewart (n. 1930)

$$$

 S-a întâmplat în 27 iunie 2001: În această zi, a murit John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925). Acesta, cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câştigător a numeroase premii cinematografice.Jack Lemmon s-a născut în oraşul Newton, statul Massachusetts, o suburbie a Bostonului, unde tatăl său era preşedintele unei companii de gogoşi.

După ce a urmat Academia Phillips şi Universitatea Harvard, Lemmon s-a înrolat în Marina Militară a Statelor Unite. După terminarea stagiului militar, a început să lucreze ca actor în teatru, radio si televiziune. Debutul pe marele ecran l-a avut într-un rol episodic în filmul din 1949 The Lady Takes a Sailor, dar nu a fost remarcat până la debutul oficial alături de Judy Holliday în It Should Happen to You din 1954. A devenit unul din actorii preferaţi ai regizorului Billy Wilder, jucând în filmele sale Unora le place jazzul (Some Like It Hot), Apartamentul (The Apartment), Irma La Douce şi Avanti.

Lemmon a fost primul actor care a obţinut premiul Oscar atât pentru „Cel mai bun actor in rol principal" cât şi pentru „Cel mai bun actor în rol secundar". A primit Oscarul pentru rol secundar în filmul Mister Roberts (1955), iar pentru rol principal în filmul Salvaţi tigrul (Save The Tiger) din (1973). A fost deasemenea nominalizat la Oscar ca Cel mai bun actor pentru rolurile sale din Unora le place Jazzul (1959) (Some Like It Hot), The Apartment (1960) (Apartamentul), Days of Wine and Roses (1962) (Vin si trandafiri), The China Syndrome (1979) (Sindromul), Tribute (1980) (Tributul) si controversatul Missing (Dispărut)1982.

În 1988 a fost distins cu „Lifetime Achievement Award" (Premiul pentru întreaga carieră) din partea AFI (American Film Institute -- Institutul American de Film).Ultimul film în care a jucat Jack Lemmon a fost The Legend of Bagger Vance (Legenda lui Bagger Vance), regizat de Robert Redford şi prezentat in cinematografe în anul 2000.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0000493/bio

https://www.cinemagia.ro/actori/jack-lemmon-2076/

https://www.famousbirthdays.com/people/jack-lemm on.html