$$$

 Pentru cei care nu au zâmbit azi :

😍Când dormi prost toată noaptea, este imposibil să te trezești deștept dimineața!😄🤣😂

😀Cerere modernă in căsătorie: vrei să fii soția mea, până când alta ne va despărți?🤔🤪🤣

🙃Acum câțiva ani, erai șmecher dacă aveai mașină, acum ești șmecher dacă găsești un loc de parcare.🤣🙈

😍Romania: dacă se unesc Statul de Drept cu Statul Paralel și cu Statul Mafiot, devenim Statele Unite!???🤪🙃🙉🤣

🙃Cea mai proastă combinație de boli pe care le poți avea la bătrânețe este Alzheimer cu Diareea! Îți vine să fugi repede, dar nu știi încotro!🙉🙈

😀Să mulțumești pe toată lumea e imposibil, dar să-i enervezi pe toți e floare la ureche.🤪🤣😍

🤫Nasul este cel mai important organ al corpului!, fiindcă dacă nu ți-l bagi unde nu trebuie, restul corpului îți este salvat!🤔🤪😂

🤪Dacă voiam să fiu pe placul majorității, mă nășteam bere, nu om.🙃😂🤣

😀E bine să te îndrăgostești la prima vedere, dar nu strică să te uiți încă o dată!🙃🙈🙉

😀Sunt atât de sărac încât, după ce mă îmbrac, am impresia că mă mut!😂😍

🤔Primul indiciu că ești prost e atunci când ai o părere despre orice. Ești foarte prost abia când ești convins și că ai soluții la orice.😀🙃😍🤣🌞🌎🌍🌏🌜

😍Ce ti-e si cu viața omului: Când nu are bani, mănâncă legume sălbatice acasă; Când are bani, mănâncă aceleași legume sălbatice într-un restaurant pretențios.🤪

Când nu are bani, merge pe bicicletă; Când are bani, merge pe bicicleta din camera pentru exerciții.😃

Când nu are bani, aleargă ca să-și câștige pâinea; Când are bani, aleargă ca să ardă grăsimile.😁😂😁

Când nu are bani, își dorește să se căsătorească; Când are bani, își dorește să divorțeze.🙃🤪

Când nu are bani, soția devine secretară; Când are bani, secretara devine soție.😄🙃

😍Faptul că meduza trăiește de 650 milioane de ani fără creier, dă speranțe la foarte mulți oameni.........

$$3

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1665: La această dată, a murit matematicianul francez Pierre de Fermat. Acesta, împreună cu René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie; a fost precursor al calculului probabilităţilor, împreună cu Blaise Pascal. 

Pierre de Fermat (n. 17 august 1601, Beaumont-de-Lomagne, Franța – d. Castres, Franța) a fost avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale vaste în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților. Lui Fermat îi este atribuit într-o măsură mai mică calculul modern, în special, pentru contribuția sa referitoare la tangente și punctele staționare. Fermat este considerat de unii autori „părinte" al calculului diferențial și al teoriei numerelor. A avut contribuții și în geometria analitică și probabilitate. S-a născut în orașul Beaumont-de-Lomagne din Occitania. Tatăl său, Dominic Fermat, era un bogat negustor de piei și consilier al orașului Beaumont-de-Lomagne. Copilăria și-a petrecut-o în orașul natal. Sub presiunea familiei, Fermat s-a îndreptat spre o carieră în administrația civilă. În 1631 a fost numit consilier la Departamentul de Solicitări din Toulouse. Intră în corespondență cu consilierul Bernard Frenicle de Bessy din Paris, renumit pentru dexteritatea cu care rezolva probleme dificile de aritmetică.

Pasiunea lui Fermat pentru matematică l-a condus la studii și cercetări care au prefigurat calculul probabilităților și teoria numerelor. La aceasta l-a stimulat și contactul cu René Descartes, al cărui admirator sincer era. Viața sa arată că cercetarea matematică poate avea loc numai prin satisfacțiile intrinseci, fără motivații exterioare ca realizarea unor lucruri de utilitate practică. În 1652 a fost afectat de o formă a ciumei, care bântuia Europa acelor ani. A întreținut o vastă corespondență cu: Descartes, Pascal, Torricelli, Huygens, Digby, Wallis și Marin Mersenne.Fiul său, Samuel Fermat, a continuat o parte din preocupările matematice ale tatălui său, publicându-și descoperirile în lucrarea: Doctrinae analyticae inventum novum („Noua descoperire în doctrina analitică"), apărută în 1670.

Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a stabilit o metodă generală pentru rezolvarea problemelor de maxim și de minim, metodă care ulterior a devenit celebră. A descoperit derivata funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A calculat aria foliului lui Descartes și a buclei lui Agnesi.A stabilit că subtangenta la cisoidă este proporțională între cele trei segmente cunoscute și pe baza acesteia a executat construcția tangentei la cisoidă. A descoperit și a studiat spirala care îi poartă numele (spirala lui Fermat).Între 1636 și 1658 a creat teoria numerelor: s-a ocupat de divizibilitatea numerelor și a stabilit un procedeu pentru aflarea sistematică a tuturor divizorilor unui număr. De numele lui Fermat sunt legate două probleme principale din teoria numerelor: Marea teoremă a lui Fermat, problemă rezolvată abia în 1994 de către Andrew Wiles şi Mica teoremă a lui Fermat, demonstrată mai târziu de Euler.

Fermat s-a ocupat mult cu numerele perfecte, a arătat legătura acestora cu alte probleme de teoria numerelor. În domeniul algebrei, Fermat a furnizat o metodă de eliminare a unei necunoscute între două ecuații cu două necunoscute și a întreprins numeroase cercetări în legătură cu teoria ecuațiilor. A aplicat algebra în geometrie prin rezolvarea unor ecuații pe cale geometrică (rezolvarea grafică a ecuațiilor). A rezolvat ecuații cu numere întregi, precum și cuadratura a mai multor curbe. Fermat este unul dintre precursorii calculului probabilităților și a contribuit la deschiderea unei noi etape în teoria combinărilor. L-au preocupat și pătratele magice. A creat o serie de probleme recreative cu caracter paradoxal, cum este paradoxul vârstei. Este autorul unor probleme de mecanică. A inventat un aerometru și un hidroscop. Colecția lucrărilor lui Fermat a fost editată de către Tannery și Henry în perioada 1891 - 1896, în patru volume sub îndrumarea Academiei de Științe, iar Brassine a publicat în 1853 la Paris lucrarea „Précis des oeuvres mathématiques” de Fermat.

Scrieri importante:

- De inventione tangentium linearum curvarum

-1636: Ad locas planos et solidos isagoge (Introducere în studiul locurilor plane și solide), lucrare publicată post mortem în 1679 și care conține tratarea elementară a problemelor de geometrie analitică, tratând în special locurile gometrice;

-De resolutione problematum geometricarum disertatio tripartite, lucrare ce tratează utilizarea ecuațiilor binome în rezolvarea grafică a ecuațiilor;

-Methodus ad diquirendam maximam et minimam.

Surse:

Simon Singh, Marea Teoremă a lui Fermat, Editura Humanitas, 1998

Eugen Rusu, De la Thales la Einstein - Gîndirea matematică în perspectivă istorică, Editura Albatros, București, 1967

https://www.math.uaic.ro/~leoreanu/depozit/Pierre%20de%20Fermat.pdf

https://www.mateonline.net/matematica/131/s/Pierre_de_Fermat.htm

https://www.britannica.com/biography/Pierre-de-Fermat

https://www.famousscientists.org/pierre-de-fermat/

$$$

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1807: La această dată, s-a născut Christian Tell, general, om politic; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti); a luat parte la mişcarea unionistă (deputat în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească); în timpul regelui Carol I a fost primar al Capitalei (1870-1871) şi ministru în mai multe rânduri (între anii 1871 şi 1876, cu întreruperi). (n. Brașov– d. 4/16 februarie 1884, București).

S-a născut la Brașov și a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. A fost influențat de către Ion Heliade Rădulescu, împărtășind abordarea moderată a acestuia, referitoare la afirmarea națională a românilor. Christian Tell s-a înrolat în forțele armate ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan. În 1830, intră în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare. În 1834 s-a căsătorit cu Târșița Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean.În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția - care a fost motorul revoluției de la 1848.De asemenea, a susținut în 1857 alegerea deputaților masoni pentru Divanul ad-hoc.

La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment. Christian Tell a făcut de asemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general.După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica).

Christian Tell s-a întors din exil în 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea statului unitar român. Tell a sprijinit domnitorul în efortul său de a consolida autoritatea publică și de a iniția reforme. Între decembrie 1862 și 1866, generalul a devenit ministru al Educației și Culturii, în guvernul Nicolae Kretzulescu, și încă o dată, între 1871 și 1874, în guvernul condus de Lascăr Catargiu. Mai târziu, în 1876, liberalii au format un cabinet nou, în timp ce membri ai guvernului conservator, inclusiv Tell, au fost trimiși în judecată pentru acțiunile lor din timpul în care au fost la putere. Politicianul a fost achitat și, de asemenea, exonerat de toate acuzațiile aduse din cauza trecutului său revoluționar. Domnitorul însuși a intervenit pentru el. Christian Tell a fost profund implicat în viața politică de după 1866, bucurându-se de o mare popularitate și de aprecierea sinceră a lui Carol I. În domeniul realizărilor concrete, contribuția sa politică a fost poate modestă, însă semnificativă la nivelul relațiilor umane și al promovării principiilor etice în viața politică.

Surse:

http://galeriaportretelor.ro/item/christian-tell/

https://bibliotell.ro/christian-tell-biografie.html

https://sites.google.com/site/personalitati1848/tara-romaneasca/christian-tell

https://www.mlnar.ro/masoni-celebri/christian-tell

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/ctitori-ai-rom-acirc-niei-150-de-ani-de-la-unirea-principatelor-romane-142668.html

__$$$

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1878,12/24: La această dată, trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan din sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria, punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în timpul Războiului de independenţă a României şi a fost o operaţie militară iniţiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistenţe otomane de pe direcţia Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutaţii în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele ruseşti s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor de oaste otomană, care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistenţă, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inovo şi Capitanovcea.

Lupta în sine, a fost parte a unei acțiuni desfășurate de unitățile Diviziilor 1, 2 și 4 și ale Brigăzii de Roșiori românești, pentru a ocupa și a păstra principalele poziții fortificate de la Novoselo, Smârdan și Inovo. În plus, acțiunile prevedeau și cucerirea a altor puncte de rezistență înaintată din jurul Vidinului - Tatargik, Rupcea, Rainovcea și Capitonovcea. În acțiunea de blocare a Vidinului, primul punct ocupat a fost Nazâr-Mahala, cucerit la 29 decembrie 1877 după o scurtă rezistență, iar la 2 ianuarie un contraatac otoman destinat să împiedice organizarea blocadei, a fost respins de focul artileriei, la Novoselo. Un consiliu de război ținut la date de 9 ianuarie 1878, a aprobat planul de a fi restrâns „cercul de investire” din jurul Vidinului. Până la 10 ianuarie 1878 împresurarea întregului ansamblu fortificat fusese terminată și Marele Cartier General român a decis cucerirea punctelor înaintate de rezistență pentru izolarea definitivă a cetății: în sectorul 1 Sud a Tatargikului, în sectorul 2 Vest a localităților Novoselo, Rupcea și Rainovcea, iar în sectorul 3 Nord a Smârdanului, precum și a satelor Inovo și Kapitanovcea.La data de 11 ianuarie, comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și, ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi – pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inovo

În consiliul de război de la 11 ianuarie, pentru atacul celor două poziții de la Smârdan și Inovo au fost destinate trupele Diviziei 2, sprijinite la stânga de către Brigada de Roșiori și de către Regimentele 2 și 8 Călărași, iar la dreapta de către Regimentul 3 Dorobanți din Divizia 1. Acțiunea principală a Diviziei 1 urma să fie reprezentată de ocuparea satului Novoselo și de executarea de trageri de artilerie asupra pozițiilor de la Smârdan. Divizia 4 urma să ocupe satul Tatargik și ulterior trebuia să concentreze focul spre rezervele inamice care urmau să fie aruncate în luptă spre Novoselo, executând trageri de artilerie asupra Vidinului

Comandantul trupelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor privind atacul, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a Regimentului 8 Călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Cotruţ, Regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului. Datorită iscusinţei dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţia de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative. 

Calităților combatante etalate în foc de către trupele teritoriale (dorobanți și călărași) și de către cele ale armatei regulate, li s-au adăugat măsurile luate de comandamentul român, atât de omogenizare a unităților tactice – cu efecte dintre cele mai pozitive pentru capacitatea de luptă, cât și de organizare compozită a coloanelor de atac. Astfel se întâmplase și la Grivița, dar tot la fel ca acolo, biruința de la Smârdan a fost una obținută cu mari sacrificii. Au fost capturate de asemenea patru tunuri Krupp de calibrul 87 și o importantă cantitate de muniție, iar din reduta de la Inovo, un steag otoman. În zilele de 12-13/24-25 ianuarie totalul pierderilor românești s-a ridicat la 238 de morți (din care cinci ofițeri) și 370 de răniți, iar totalul pierderilor otomane la 700 de morți și răniți și 300 de prizonieri.

Luptele din zilele de 12-13/ 24-25 ianuarie au finalizat împresurarea Cetății Vidin,iar numele satului Smârdan a devenit un simbol pentru victorie. Cu toate acestea, datorită vremii nefavorabile asaltul general asupra cetății a trebuit să fie amânat și s-a decis efectuare prealabilă a unui bombardament de artilerie, atât de către tunurile de la Calafat, cât și de cele din jurul Vidinului.„Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” („Monitorul oastei").

Amintirea evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă. Dintre acestea, se distinge tabloul lui Nicolae Grigorescu intitulat „Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a întregului efort militar de obținere a independenței naționale.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Căzănișteanu, Constantin & Ionescu, Mihail E.; Războiul neatârnării României – Împrejurări diplomatice și operații militare 1877-1878; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1977

Ionescu, Adrian-Silvan; Penel și sabie. Artiști documentariști și corespondenți de front în Războiul de Independență 1877 - 1878; Ed. Biblioteca Bucureștilor; 2002

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-140-de-ani-de-la-victoria-de-la-smardan-povestea-celui-mai-cunoscut-tablou-al-independentei/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/01/15/independenta-de-stat-a-romaniei-140-de-ani-redutele-de-la-smardan-si-vidin-cucerite-de-armata-romana--36267

https://www.edusoft.ro/razboiul-de- independenta/

$__

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1878,12/24: La această dată, trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan din sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria, punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în timpul Războiului de independenţă a României şi a fost o operaţie militară iniţiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistenţe otomane de pe direcţia Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutaţii în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele ruseşti s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor de oaste otomană, care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistenţă, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inovo şi Capitanovcea.

Lupta în sine, a fost parte a unei acțiuni desfășurate de unitățile Diviziilor 1, 2 și 4 și ale Brigăzii de Roșiori românești, pentru a ocupa și a păstra principalele poziții fortificate de la Novoselo, Smârdan și Inovo. În plus, acțiunile prevedeau și cucerirea a altor puncte de rezistență înaintată din jurul Vidinului - Tatargik, Rupcea, Rainovcea și Capitonovcea. În acțiunea de blocare a Vidinului, primul punct ocupat a fost Nazâr-Mahala, cucerit la 29 decembrie 1877 după o scurtă rezistență, iar la 2 ianuarie un contraatac otoman destinat să împiedice organizarea blocadei, a fost respins de focul artileriei, la Novoselo. Un consiliu de război ținut la date de 9 ianuarie 1878, a aprobat planul de a fi restrâns „cercul de investire” din jurul Vidinului. Până la 10 ianuarie 1878 împresurarea întregului ansamblu fortificat fusese terminată și Marele Cartier General român a decis cucerirea punctelor înaintate de rezistență pentru izolarea definitivă a cetății: în sectorul 1 Sud a Tatargikului, în sectorul 2 Vest a localităților Novoselo, Rupcea și Rainovcea, iar în sectorul 3 Nord a Smârdanului, precum și a satelor Inovo și Kapitanovcea.La data de 11 ianuarie, comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și, ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi – pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inovo

În consiliul de război de la 11 ianuarie, pentru atacul celor două poziții de la Smârdan și Inovo au fost destinate trupele Diviziei 2, sprijinite la stânga de către Brigada de Roșiori și de către Regimentele 2 și 8 Călărași, iar la dreapta de către Regimentul 3 Dorobanți din Divizia 1. Acțiunea principală a Diviziei 1 urma să fie reprezentată de ocuparea satului Novoselo și de executarea de trageri de artilerie asupra pozițiilor de la Smârdan. Divizia 4 urma să ocupe satul Tatargik și ulterior trebuia să concentreze focul spre rezervele inamice care urmau să fie aruncate în luptă spre Novoselo, executând trageri de artilerie asupra Vidinului

Comandantul trupelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor privind atacul, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a Regimentului 8 Călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Cotruţ, Regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului. Datorită iscusinţei dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţia de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative. 

Calităților combatante etalate în foc de către trupele teritoriale (dorobanți și călărași) și de către cele ale armatei regulate, li s-au adăugat măsurile luate de comandamentul român, atât de omogenizare a unităților tactice – cu efecte dintre cele mai pozitive pentru capacitatea de luptă, cât și de organizare compozită a coloanelor de atac. Astfel se întâmplase și la Grivița, dar tot la fel ca acolo, biruința de la Smârdan a fost una obținută cu mari sacrificii. Au fost capturate de asemenea patru tunuri Krupp de calibrul 87 și o importantă cantitate de muniție, iar din reduta de la Inovo, un steag otoman. În zilele de 12-13/24-25 ianuarie totalul pierderilor românești s-a ridicat la 238 de morți (din care cinci ofițeri) și 370 de răniți, iar totalul pierderilor otomane la 700 de morți și răniți și 300 de prizonieri.

Luptele din zilele de 12-13/ 24-25 ianuarie au finalizat împresurarea Cetății Vidin,iar numele satului Smârdan a devenit un simbol pentru victorie. Cu toate acestea, datorită vremii nefavorabile asaltul general asupra cetății a trebuit să fie amânat și s-a decis efectuare prealabilă a unui bombardament de artilerie, atât de către tunurile de la Calafat, cât și de cele din jurul Vidinului.„Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” („Monitorul oastei").

Amintirea evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă. Dintre acestea, se distinge tabloul lui Nicolae Grigorescu intitulat „Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a întregului efort militar de obținere a independenței naționale.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Căzănișteanu, Constantin & Ionescu, Mihail E.; Războiul neatârnării României – Împrejurări diplomatice și operații militare 1877-1878; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1977

Ionescu, Adrian-Silvan; Penel și sabie. Artiști documentariști și corespondenți de front în Războiul de Independență 1877 - 1878; Ed. Biblioteca Bucureștilor; 2002

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-140-de-ani-de-la-victoria-de-la-smardan-povestea-celui-mai-cunoscut-tablou-al-independentei/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/01/15/independenta-de-stat-a-romaniei-140-de-ani-redutele-de-la-smardan-si-vidin-cucerite-de-armata-romana--36267

https://www.edusoft.ro/razboiul-de-independenta/

$$$

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1923: A murit filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a înfiinţat un laborator pentru cercetarea limbii şi literaturii române; a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună un Andrei Bârseanu a editat, în 1885, o colecţie de „Doine şi strigături din Ardeal”; pe lângă participarea la culegerea şi selectarea textelor, a alcătuit şi un amplu glosar în limba franceză; membru corespondent străin (1879) şi membru de onoare străin (1919) al Academiei Române. Jan Urban Jarník s-a născut la data de 25 mai 1848, la Pottenstein, azi Potštejn, în Boemia, pe atunci parte a Imperiului Austriac. A urmat școala primară în localitatea sa natală și în Vysoké Mýto. La paisprezece ani, a intrat la gimnaziul din Rychnov nad Kněžnou, iar, un an mai târziu, el s-a mutat în Hradec Králové.  

După absolvire, a fost admis la Universitatea din Viena, unde a studiat limbile cehă, germană, franceză, engleză, italiană, sanscrită și gramatica comparată a limbilor indo-europene. În 1874, în urma unui examen, a primit dreptul de predare și a primit o bursă de un an la Universitatea din Paris. În 1876, a primit titlul de doctor în filosofie, iar doi ani mai târziu, s-a specializat în domeniul filologiei romanice. În paralel, a predat limba franceză la școli reale în Leopoldstadt, de lângă Viena, azi cartier al capitalei Austriei. A făcut două călătorii în județele românești, iar în anul 1876, a petrecut mai multe luni în Blaj; în 1879 a vizitat din nou Transilvania și a vizitat Bucureștiul. A fost profesor la Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348. În anul 1882, Universitatea Carolină din Praga a devenit cea de-a cincea universitate străină în care se preda limba română. Principalul merit i-a revenit filoromânului Jan Urban Jarník. Specialist în romanistică, Jan Urban Jarník s-a ocupat de limba română și mai ales de folclorul românesc. Împreună cu Andrei Bârseanu, a publicat culegerile de folclor Cincizeci de colinde și Doine și strigături din Ardeal. În 1919, el a participat la negocierile pentru stabilirea relațiilor diplomatice dintre Cehoslovacia și România. Jan Urban Jarník s-a stins din viață la 12 ianuarie 1923, la Praga.

Surse:

https://www.philippide.ro/Arhiva/Volume/1918-2018%20Limba%20si%20cultura/2019_47_Valentova.pdf

https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2581

https://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2023/07/RBAR_2023_8_15_3.pdf

https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/brasov-muzeu/marghitan_academicienii-brasovului_2008.pdf

$$3

 S-a întâmplat în 12 ianuarie 1976: În această zi, a murit scriitoarea britanică Agatha Christie, renumită autoare de romane poliţiste. Născută la 15 septembrie 1890, la Torquay, în Anglia, Agatha Mary Clarissa Miller a fost cea mai mică din cei trei copii ai familiei. A primit educație acasă, de la mama ei, care a încurajat-o să scrie, manifestând o înclinație, încă din copilărie, pentru a crea povestiri fantastice și personaje variate. La 16 ani, a plecat la Paris, pentru a studia muzica.

În 1914, s-a căsătorit cu colonelul Archibald Christie, pilot al Forţelor Regale Aeriene, iar în timpul campaniilor soțului său pe front, în primul război mondial, Agatha a lucrat ca soră medicală. În 1919, a dat naștere fiicei lor, Rosalind Margaret Clarissa. A publicat primul roman, „The Mysterious Affair at Styles”, în 1920, prezentându-l cititorilor pe celebrul său personaj, detectivul belgian Hercule Poirot, devenit celebru ca erou al unei lungi serii de romane.

În 1926, Christie a publicat „The Murder of Roger Ackroyd”, una dintre cele mai de succes opere ale sale. În același an, însă, își pierde mama, iar soțul îi dezvăluie că are o relație cu o altă femeie. Doi ani mai târziu, aveau să divorțeze, dar în 1930, Agatha Christie se recăsătorește cu profesorul de arheologie Max Mallowan, alături de care are ocazia să călătorească foarte mult, în diverse expediții științifice, pe care le avea să le prezinte, în 1946, în volumul de memorii „Come, Tell Me How You Live”.Tot în 1930, îi apare un nou roman de mare succes, „Murder at the Vicarage”, care introduce un nou personaj, pe Miss Marple, domnișoară bătrână, cu un ascuțit spirit de observație, devenită detectiv amator, care-și oferă serviciile poliției.

Poirot și Marple au fost cei mai cunoscuți detectivi din opera scriitoarei, prezenți în zeci de romane și povestiri. Poirot a apărut, printre altele, în „Ackroyd, The Mystery of the Blue Train” (1928) sau „Death in the Clouds” (1935), iar Miss Marple, în „The Moving Finger” (1942) și „A Pocket Full of Rye” (1953). Alte personaje notabile ale autoarei sunt Tuppence și Tommy Beresford, Colonelul Race, Parker Pyne și Ariadne Oliver. Agatha Christie a scris și câteva romane de dragoste, cum ar fi „Unfinished Portrait” (1934) și „A Daughter’s a Daughter” (1952), sub pseudonimul „Mary Westmacott”, dar cele peste 70 de romane și povestiri polițiste scrise de-a lungul întregii sale cariere, i-au adus titlurile de regină a crimei și regină a misterelor. Christie este, totodată, unul dintre cei mai bine vânduți autori ai tuturor timpurilor.

Pe lângă romane și povestiri, a scris și dramaturgie, cu piese precum „The Hollow” (1951), „The Mousetrap” (1952) și „Verdict” (1958). Mare parte din operele sale au fost ecranizate în filme de succes, printre acestea numărându-se „Murder on the Orient Express” (1974) și „Death on the Nile” (1978).În 1956, Agatha Christie a primit titlul nobiliar de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.Agatha Christie a apărut pentru ultima oară în public în 1974, la premiera piesei „Murder on the Orient Express”. 

Agatha Christie a murit pe 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 de ani, în casa ei din Winterbrook, Oxfordshire. O carte care ne dezvăluie aspecte interesante atât ale vieții, cât și creației scriitoarei britanice este „Agatha Christie – Jurnalul secret”. Volumul reprezintă efortul arhivarului John Curran de a sintetiza informațiile din cele 73 de volume scrise de mâna autoarei, descoperite după moartea lui Rosalind, fiica Agathei Christie.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Agatha-Christie

https://www.biography.com/writer/agatha-christie

http://www.carteadelaora5.ro/o-viata-printre-randuri-agatha-christie-regina-absoluta-a-misterului/

https://radioromaniacultural.ro/scriitoarea-agatha-christie-41-de-ani-de-la-moarte/

https://www.rfi.ro/societate-80345-scriitoarea-agatha-christie- data-vileag