$$$

 S-a întâmplat în 8 decembrie1981: În această zi, a murit tenorul Ion Dacian. Tenorul Ion Dacian (numele real Ion Pulca) s-a născut la 11 octombrie 1911, la Saschiz, în județul Mureș. A urmat, în paralel, cursurile Facultății de Drept din Cluj (1929-1933) și ale Conservatorului de Muzică din Cluj (1930-1934). La Conservator, unul dintre profesorii săi a fost Ionel Crișan. Personalitate de marcă a operetei românești, având o vastă pregătire și cultură, Ion Dacian a fost muzician — pianist și violonist, prim-solist, regizor, libretist, pedagog.

A debutat în 1934, pe scena Operei Române din Cluj, unde a avut roluri în „Traviata” de Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Madame Butterfly” de Puccini, „Flautul fermecat” de Mozart, „Freischütz” de Weber, „Faust” de Gounod, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Tannhäuser” de Wagner ș.a.În 1939 este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă Alhambra din București, unde debutează în operetă și în regie. Prima operetă în care a jucat a fost „Vânt de primăvară” de Joseph Strauss. În perioada 1942-1947 a fost co-director al Teatrului Alhambra. În 1950, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă, unde Ion Dacian este angajat ca prim-solist. A fost director al teatrului până în 1970, când a fost eliberat din funcție.

Supranumit „mirele operetei”, Ion Dacian era considerat urmașul faimosului Leonard. De-a lungul carierei, Ion Dacian a interpretat peste cincizeci de roluri de operă și operetă, jucând în peste cinci mii de spectacole. A regizat spectacole atât la București, cât și în alte orașe ale țării.Ca tenor interpretează magistral roluri din operete precum: „Liliacul” și „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul; „Prințesa circului”, „Baiadera”, „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán; „Văduva veselă” și „Țara Surâsului” de Franz Lehár; „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller, „Lysistrata” de Paul Lincke, „My Fair Lady” de Frederick Loewe etc, dar și în operete românești precum „Ana Lugojana”, „Plutașul de pe Bistrița”, „Târgul de fete” de Filaret Barbu, „Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn, „Suflet de artist” de Henri Mălineanu, „Soarele Londrei” de Florin Comișel etc.

A semnat regia spectacolului „My Fair Lady” de Frederick Loewe, primul musical realizat pe o scenă în România, a cărui premieră a avut loc în 1968. Printre partenerele sale de scenă s-au numărat Maria Marini, Lulu Nicolau, Lilli Dusescu, Lucia Roic, Corina Bărbulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu.

Ion Dacian a murit la 8 decembrie 1981, la București. A fost înmormântat în curtea bisericii „Sf. Gheorghe” din cartierul Andronache din București. După 1990, Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, în prezent — Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Surse:

Harry Negrin - Opereta, dragostea mea, Editura Muzicală,1984

http://ler.is.edu.ro/~cr/index.php?page=person&id=265

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/10/11/documentar-105-ani-de-la-nasterea-tenorului-ion-dacian-08-45-01

https://www.opereta.ro/stiri/festivalul-ion-dacian-08-12-noiembrie-2017/

$$$

 S-a întâmplat în 8 decembrie1991: La această dată, a fost aprobată prin referendum naţional noua Constituţie a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei au durat un an şi jumătate. Constituţia României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice fundamentale.

Actuala Constituţie a României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Constituţia a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României. Constituția din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

Titlul I - Principii generale

Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale

Titlul III - Autoritățile publice

Titlul IV - Economia și finanțele publice

Titlul V - Curtea Constituțională

Titlul VI - Integrarea euroatlantică

Titlul VII - Revizuirea Constituției

Titlul VIII - Dispoziții finale și tranzitorii

Prima încercare de schimbare este determinată de scrisoarea anonimă din timpul domniei lui Alexandru Moruzi (1804). Ea a fost adusă de către mitropolit în dezbaterile Divanului care se întrunește în completul de 36 de fețe.Scrisoarea atribuită boierimii mici din Moldova era îndreptată împotriva marilor boieri. Scrisoarea nu s-a mai păstrat, dar din conținutul anaforei Divanului din 25 martie 1804 rezultă influența Revoluției Franceze. Se cerea ca slujbele cele înalte ale țării să nu fie păstrate ca un monopol numai pentru protipendadă (marii boieri), ci și boierii de clasa a II-a să poată ajunge la ele, după merit și vrednicie.O influență foarte puternică a Revoluției Franceze a avut-o proiectul de constituție de la 13 septembrie 1822. Acest document a fost descoperit de către E. Hurmuzaki în arhiva Consulatului rus de la Iași. A fost opera novatorilor (liberalii de mai târziu) și ciocoilor (numiți la vremea respectivă cărvunari) inspirați direct de marele vornic Iordache Drăghici și redactat probabil de către comisul Ionică Tăutu. Ei au fost autorizați de Mihail Sturdza să se adune și să voteze asupra unei constituții.Proiectul de constituție proclama următoarele principii:

1) Respectul proprietății, prevăzut la art. 3 și 58;

2) Libertatea individuală, prevăzută la art. 6 și 8;

3) Libertatea muncii și a comerțului, prevăzută la art. 13;

4) Egalitatea înaintea legilor, prevăzută de art. 8, 12, 18 și 26;

În timpul ocupației rusești (1828-1834), a fost elaborat un cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor - Regulamentul Organic.Revoluția de la 1848 a început prin citirea Proclamației de la Islaz citită pe 9/21 iunie 1848, fiind considerată prima constituție modernă a României.Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7/19 august 1858 era considerată de Alexandru Ioan Cuza ca fiind legea fundamentală a României. Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima constituție propriu-zisă a României. După extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În 1938, după instaurarea dictaturii regale de către regele Carol al II-lea, a fost promulgată o noua constituție care susținea acest act. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă constituție a fost adoptată în 1991. 

Potrivit articolului 150 din Constituție:

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Implicarea populației în initiativa de revizuire a constituției are drept scop asigurarea legitimității acestui demers. Astfel corpul electoral are un rol hotărâtor în inițierea acestei proceduri. După întrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate în ceea ce privește inițiativa de revizuire a constituției. Potrivit articolului 146 litera a din Constituție: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției. Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cerea de revizuire. În acest caz Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii.

Proiectul de revizuire a constituției adoptat în parlament a fost supus unui referendum pe 18 și 19 octombrie 2003. Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Totuși, procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită, însă. Noua constituție a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:

Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii).

Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție.

Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

Mandatul președintelui este de 5 ani.

Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.

Imunitatea parlamentară este limitată.

După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local (dacă sunt rezidenți ai localității respective).

Intrarea în Uniunea Europeană și NATO nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament.

Surse:

Deleanu, Ion. Instituții și proceduri constituționale, Arad, Editura Servo-Sat, 2002.

Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru, Ioan; Tănăsescu, Elena Simina.. Constituția României revizuită. Comentarii și explicații. București: Editura All Beck, 2004.

De la „pravilă" la „constituție": o istorie a începuturilor constituționale românești, Radu Carp, Editura Nemira, 2002

Interpretarea Constituției: doctrină și practică, Ioan Muraru, Editura Lumina Lex, 2002

Rolul Constituției din 1923 în consolidarea unității naționale: evoluția problemei constituționale în România interbelică, Angela Banciu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1

https://www.constitutia.ro

$$$

 S-a întâmplat în 8 decembrie…

- „Ziua Constituţiei României", sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului; la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care a fost aprobată Constituţia post-comunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21.XI.1991 (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003)

- 65 î. Hr.: S-a născut poetul latin Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus) (m. 8 î.Hr.).

- 1681: A murit pictorul olandez Gerard Terborch. Gerard ter Borch(ori Terburg) (n. decembrie 1617) a fost un pictor olandez de compoziţie din perioada de aur.

- 1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluţionat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime 

 - 1830: A murit Benjamin Constant, scriitor, om politic francez de origine elveţiană. Benjamin Constant (n. 25 octombrie 1767, Lausanne – d.Paris) a fost un gânditor, scriitor şi om politic francez, unul dintre primii gânditori politici care s-a autodenumit liberal şi, totodată, un important doctrinar al liberalismului din secolul al XIX-lea.

- 1832, 8/20: Apare (neregulat, 1-3 numere pe săptămână), la Bucureşti, primul periodic românesc oficial, „Buletin, Gazeta administrativă" (actualul Monitor Oficial al României), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu; Buletinul va apărea până la 26.I./7.II.1859, cu unele modificări de titlu, când va fi înlocuit de „Monitorul Oficial al Ţării Româneşti"  

- 1832: S-a născut Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari" ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1903. Bjørnstjerne Martinus Bjørnson (d. 26 aprilie, 1910, Paris) a fost poet, prozator, dramaturg, ziarist şi om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1903, supranumit Victor Hugo al Norvegiei, cel mai de seamă reprezentant al literaturii scandinave moderne, după Ibsen.Scriitor patriot, preocupat de viaţa şi destinul poporului său, Bjørnson s-a vrut un martor şi un implicat al istoriei din partea omului simplu şi sărac, un moralist optimist a cărui deviză literară este conţinută în această frază: „există două feluri de cărţi: cele care sporesc în om dragostea de viaţă şi dorinţa de a făptui binele şi cele care nu fac acest lucru; primele sunt bune, celelalte sunt rele oricât de splendide şi geniale ar fi în detaliile lor".

- 1846: Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris, care va deveni şi sediul „Societăţii studenţilor români"  

- 1854: Papa Pius al IX-lea a decretat dogma fundamentală despre „Neprihănita Zămislire" referitor la Fecioara Maria  

- 1858: La Lourdes în sudul Franţei are loc o succesiune de 18 apariţii ale Sfintei Fecioare Maria în prezenţa adolescentei de doar 14 ani sfânta Bernadette Suobirous (1844 – 1879)

- 1862: S-a născut dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa. Georges Feydeau (d. 5 iunie 1921) a fost un dramaturg francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele şi vodevilurile sale.

- 1864: A murit George Boole, matematician, logician şi filosof britanic; considerat creatorul logicii matematice moderne. George Boole (n. 2 noiembrie 1815) a fost matematician, logician şi filozof britanic. A fost creatorul logicii matematice moderne, al algebrei booleene, care, mai târziu, va sta la baza informaticii şi a realizării computerului.Biblioteca instituţiei University College Cork îi poartă numele.Există şi un crater lunar care este numit Boole.

- 1865: Primul buletin de Bucureşti - La Arhivele Statului se gaseste urmatorul document, cu urmatorul text: „Principatele - Unite – Române, Bilet de legitimatiune. Bun pe un an. Numele si pronumele: Lucsita Petreasca, de caracter si ocupatiune vaduva. Locuinţa: mahalaua Silvestru. Etatea: 36 de ani. Dat la 8 decembrie 1865. Orice falsificaţiune a biletului de legitimaţiune se va pedepsi după legile penale, primatul comunei Bucureşti: s.s. indescifrabil” 

- 1865: S-a născut compozitorul finlandez Jean Sibelius creator al şcolii muzicale naţionale (d.20.09.1957)

- 1869: Primul Conciliu al Vaticanului proclamă dogma infailibilităţii papei şi inspiraţia divină incontestabilă a Sfintei Scripturi  

- 1876: S-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu. 

- 1876: S-a născut istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române"); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1958).

- 1881: S-a născut soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (m. 1970)

- 1890: S-a născut compozitorul ceh Bohuslav Martinù (m. 1959) 

-1893: A murit generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei Române de Operaţii în timpul Războiului de independenţă/1877-1878. Alexandru Cernat (n. 28 ianuarie 1834, com. Vârlezi, judeţul Galaţi; d. Nice, Franţa) a fost un politician şi general român.

 - 1902: S-a născut Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez. Wifredo Oscar de la Concepción Lam y Castilla (n. Sagua La Grande, provincia Villa Clara (fostă Las Villas), Cuba; d. 11 septembrie 1982, Paris), cunoscut mai ales prin numele de Wifredo Lam, a fost un pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez.

- 1903: A murit Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor (n. 1847)

-1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, Convenţia internaţională asupra regimului navelor Crucii Roşii pe timp de război.  

- 1905: Papa Pius al X-lea introduce primirea Sf. Împărtăşanii zilnice şi a Primei Sfinte Împărtăşanii la copiii de rit romano-catolic de pretutindeni, ajunşi la vârsta înţelegerii (la 7 ani); publică şi catehismul (sinteza învăţăturilor catolice) care îi poartă numele, în vederea instruirii eficiente a acestora

- 1910: S-a născut juristul Dragoş Rusu; lucrări de drept internaţional şi administrativ şi privind istoria gândirii juridice româneşti; membru de onoare al Academiei Române (m. 1994) 

- 1915: S-a născut compozitoarea Florica Dimitriu (m. 1993) 

- 1916: S-a născut regizorul american de film Richard Fleischer (m. 2006) 

- 1918: S-a născut baritonul francez Gerard Souzay (m. 2004) 

-1921: Inaugurarea Operei Române din Bucureşti cu spectacolul „Lohengrin", de Richard Wagner, traducerea lui Şt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky. Sediul de atunci al operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă parcul Cişmigiu; noul local al Operei a fost ridicat în 1953 

- 1922: S-a născut Lucian Freud, pictor şi grafician englez. Lucian Freud, (n. Berlin, d. 20 iulie 2011, Londra) a fost un pictor şi grafician englez, originar din Germania. Nepot al celebrului psihanalist Sigmund Freud, a emigrat cu familia în anul 1933 în Anglia, refugiindu-se din faţa terorii naziste. Şi-a descoperit repede vocaţia artistică, asfel încât educaţia pe care a primit-o a stat sub semnul artei. A iniţiat şi susţinut renaşterea picturii figurative, care după cel de-al Doilea Război Mondial a irupt ca principală direcţie artistică, cunoscută sub numele de Şcoala Londoneză. Împreună cu Francis Bacon şi Frank Auerbach a susţinut revenirea personajelor în compoziţie şi a revoluţionat portretul contemporan, sustrăgându-se oricăror prejudecăţi şi falsului puritanism. Şi-a conturat o estetică proprie cu perseverenţă şi fermitate.În 1981, pictorului i s-a decernat titlul de Commander of the Order of the British Empire, iar în 1983 titlul de Companion of Honour.Cea mai importantă parte a creaţiei lui Freud o reprezintă portretele. Freud reliefează ochii şi faţa, făcând personajele mai autentice şi mai puternice decât sunt în realitate. Freud prezintă tot mai des şi personaje feminine şi masculine goale, lipsite de orice conotaţie socială, îndepărtându-se de nudul idealizat care fusese preţuit în pictura tradiţională     

- 1925: S-a născut Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ şi entertainer american (m. 1990) 

- 1925: Înfiinţarea Institutului de Statistică Generală, astăzi Institutul Naţional de Statistică 

- 1927: A murit Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova; contribuţii la studiul istoriei românilor basarabeni; a susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1875)  

- 1928: Radiodifuziunea Română transmite prima conferinţă adresată femeilor (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

- 1928: S-a născut poetul şi prozatorul Toma-George Maiorescu

- 1930: S-a născut actorul şi regizorul de film austriac Maximilian Schell (a obţinut Premiul Oscar pentru rolul din „Procesul de la Nűrnberg” în anul 1962)

- 1932: S-a născut sculptorul Constantin Foamete (d. 1998). În Parcul Herăstrău, aproape de intrarea dinspre Televiziune, se afla statuia „Fata babei și fata moșului”, una dintre cele mai îndrăgite povestiri ale lui Ion Creangă . Autorul acestei lucrări este Constantin Foamete (n. 1932) absolvent al Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti in anul 1958. Acesta a debutat în 1957 la Expoziţia tineretului apoi a participat la manifestări colective și la expozitii de arta decorativa. Figureaza în expozițiile de grafică și sculptură românească organizată la Cracovia, în Polonia în anul 1968, precum și la expoziția de desene a sculptorilor, de la Moscova și Leningrad din anul 1961.

- 1933: S-a născut Alecu Croitoru, regizor de film şi scenarist; membru al Academiei Tiberina din Roma. Unul dintre ultimele sale filme „Viaţă dăruindu–le” (1944), a obţinut Premiul Special al Juriului la Festivalul „Ezercitti e popoli”, Roma (comuna Bogza, Vrancea)

- 1936: S-a născut actorul american de film David Carradine; fiul legendarului actor John Carradine (m. 2009)

- 1943: S-a născut Jim Morrison, solistul trupei rock americane „The Doors" (m. 1971)

- 1944: S-a născut George Baker, cântăreţ şi compozitor olandez (George Baker Selection)

- 1945: Mark Ethridge, editor la „Luisville Courier–Journal" şi profesorul C.E. Block întocmesc la sugestia Secretarului de stat american Byrnes, un raport referitor la situaţia politică din România şi Bulgaria. Rapoartele, nepublicate în SUA, confirmă că la Bucureşti, guvernul era dominat de comunişti, contrar menţiunilor înţelegerii de la Ialta  

- 1946: S-a născut Virgil Percec, chimist de renume internaţional, stabilit în străinătate din 1981, membru de onoare al Academiei Române 

- 1950: S-a născut Nicu Vladimir, cântăreţ de muzică folk (m. 1995) 

- 1951: S-a născut medicul Ionel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni; membru titular al Academiei Române din 2011.

- 1953: S-a născut Mihai Dinu Gheorghiu, critic literar, eseist, traducător; stabilit în Franţa din 1989 („Scena culturii. Elemente pentru o sociologie a culturii”) 

- 1953: S-a născut actriţa americană de film Kim Basinger (Premiul Oscar pentru „L.A. Confidencial”)

- 1955: Crearea drapelului european, care cuprinde 12 steluţe galbene dispuse în cerc pe un fond albastru; numărul steluţelor este invariabil, 12 fiind simbolul perfecţiunii, iar dispunerea lor simbolizând uniunea popoarelor europene; această emblemă a fost adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, la propunerea Adunării Parlamentare; începând din mai 1986, drapelul Consiliului Europei, este, totodată, şi emblema oficială a Uniunii Europene 

- 1957: S-a născut Ştefan Hruşcă, solist vocal, instrumentist, compozitor de muzică folk-pop.Ştefan Hruşcă (n. Ieud, Maramureş) este un interpret român din Maramureş de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susţinut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.

Discografia sa cuprinde:

Rugă pentru părinţi (1984)

Urare pentru îndrăgostiţi (1986)

Colinde I (1990)

La săvârşitu' lumii (1993)

Ziurel de ziurel (1995)

Fostele iubiri (1995)

Sfântă-i sara de Crăciun (2001)

20 de ani (2001)

Crăciunul cu Hruşcă (2001)

Iarăşi flori dalbe (2005)

Balade speciale (2007)

Premii:

Marele Premiu al Muzicii Folk (1982)

Premiul pentru Creaţie (1983)

Premiul Discul de Aur oferit de Casa de discuri Electrecord, cu albumul „Colinde I”, pentru cele mai multe albume vândute (1991)

Al doilea Disc de Aur pentru albumul „La săvârşitu' lumii”

Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unităţi vândute din albumul „Ziurel de Ziurel” (1996)

- 1966: S-a născut cântăreaţa britanică Sinead O'Connor

- 1972: A murit prozatorul Ieronim Şerbu, fondator, împreună cu Dan Petraşincu, al revistei „Discobolul" (1932-1933) (n. 1911)

- 1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică şi abolirea monarhiei, care fusese instituită în 1832; la 16 iunie 1975 va fi votată o nouă constituţie  

- 1976: Formaţia „The Eagles" lansează unul din cele mai bine vândute albume, „Hotel California"

- 1978: A murit Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel; prim-ministru între anii 1969 şi 1974 (n. 1898)

- 1980: A murit (a fost asasinat, la New York) John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al cunoscutei formaţii „The Beatles" (n. 1940).

- 1981: A murit tenorul Ion Dacian (pe numele său real Ion Pulcă); în 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian", iar în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern, numele a fost schimbat în Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian" Bucureşti. În februarie 2011, Şcoala Generală din localitatea natală (comuna Saschiz, jud. Mureş) a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian" (n. 1911)

- 1985: A murit inginerul chimist Cornel Bodea; considerat unul dintre fondatorii biochimiei vegetale pe plan naţional şi internaţional; membru corespondent al Academiei Române (n. 1903) 

- 1987: A fost încheiat, la Washington, Tratatul dintre SUA şi URSS cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune (INF)  

-1990, 8-10: La Bucureşti a avut loc prima Conferinţă internaţională a organizaţiilor neguvernamentale care apără drepturile omului din cele 35 de state semnatare ale Actului final de la Helsinki, din 1.VIII.1975, şi ale documentului final al Reuniunii general-europene din 15.I.1989, desfăşurate la Viena

- 1991: A fost aprobată prin referendum naţional noua Constituţie a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei au durat un an şi jumătate 

- 1991: Conducătorii Rusiei, R. Belarus şi Ucrainei decid (la Brest, lângă Minsk/Belarus) crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI); actul constitutiv al CSI va fi semnat la 21 decembrie acelaşi an, la Alma-Ata/Kazahstan, de către 11 foste republici ale URSS, devenite între timp state independente; documentul de fondare a CSI, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov (25.XII.1991) din funcţia de preşedinte au consfinţit destrămarea şi dispariţia de pe harta politică a lumii a URSS 

- 1995: Premierul rus, Viktor Cernomârdin şi şeful guvernului cecen, Doku Zavgaev, semnează un acord ce consfinţeşte apartenenţa Ceceniei la Rusia. Cecenia primeşte o relativă autonomie în domeniul relaţiilor economice şi culturale  

- 1997: A murit (la Paris) Léon Poliakov, istoric şi filosof francez de origine rusă; autor al unei monumentale istorii a antisemitismului (n. 1910)

- 2000: A murit geograful chinez Huang Bingwei, considerat fondatorul geografiei moderne în ţara sa; cercetările sale s-au îndreptat în trei direcţii: bilanţul apă-căldură, geografia chimică şi comunităţile biogeografice; membru corespondent din străinătate al Academiei Române (1965) (n. 1913) 

- 2002: A murit artista decoratoare Florica Vasilescu (n. 1922)

- 2005: A murit Dumitru D. Stancu, compozitor şi folclorist (n. 1915) 

- 2007: A murit Ioan Fiscuteanu, actor al Teatrului Naţional din Târgu - Mureş.Ioan Fiscuteanu (n. 19 noiembrie 1937, satul Sânmihaiu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. Târgu Mureş) a fost un actor român de teatru şi film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.Ioan Fiscuteanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1937, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie (judeţul Bistriţa-Năsăud). A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în anul 1962. Fiscuteanu a fost actor al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, unde a jucat în peste 60 de roluri.Rolul său cel mai de succes a fost cel al lui Dante Remus Lăzărescu în filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, pentru care a câştigat Lebăda de Aur pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga.

- 2010: A murit Sergiu Luca, violonist american de origine română (n. 1943)

$$_

 ALEXANDRU LECA MORARIU

Alexandru Leca Morariu (25 iulie 1888 – 15 decembrie 1963) a fost un filolog, lingvist, critic și istoric literar, etnolog, folclorist și muzicolog român , de origine austro-ungară .

Morariu s-a născut la Cernăuți pe 25 iulie 1888, fiul preotului ortodox Constantin Morariu și al soției sale Elena (născută Popescu). Din 1898 până în 1906, a urmat cursurile Liceului Suceava. Din 1906 până în 1911, a studiat la facultatea de litere și filozofie a Universității din Cernăuți . A obținut doctoratul în litere de la Universitatea din Cluj în 1921, cu o teză despre morfologia verbelor predicative românești. A predat la Gura Humorului în perioada 1913-1914 și la Liceul Aron Pumnul din Cernăuți în 1919. A fost ofițer în Armata Austriacă în Primul Război Mondial. 

Morariu a devenit profesor suplinitor la Universitatea din Cernăuți în 1922, devenind profesor titular în 1924 și rămânând acolo până în 1944. A lucrat la catedra de literatură română modernă și folclor din cadrul facultății de litere și filozofie, unde a fost decan în 1936; a fost și prorector al universității între 1936–1938. A fost secretar de redacție la revista Junimea literară între 1923–1925. A condus Teatrul Național din Cernăuți între 1933-1935 și Institutul de Literatură, Filologie, Istorie, Etnografie și Folclor, pe care l-a fondat, în 1940. Între 1930 și 1934, a fost președintele Societății Muzicale Armonia. A fondat mai multe reviste: Făt-Frumos (1926-1944), Buletinul „Mihai Eminescu” (1930-1944), Fond și Formă (1938, 1944). În 1940, ocupația sovietică a Bucovinei de Nord l-a obligat să fugă la București. S-a întors la Cernăuți după Operațiunea Barbarossa , dar reinstaurarea dominației sovietice în 1944 l-a condus la o izolare autoimpusă la Râmnicu Vâlcea , unde a murit. Nu a avut pensie, iar în 1947, guvernul dominat de Partidul Comunist Român i-a interzis să publice. A atras nemulțumirea autorităților atât ca fiu de preot, cât și ca apărător pasionat al românilor din regiunea sa natală. 

Morariu a fost interesat de lingvistică, filologie, etnologie, dialectologie, istorie și critică literară, folclor, memorialistică și muzicologie. A folosit uneori pseudonimele LM, L. Mărin și Al. Lupu. A promovat ideea unei literaturi naționale cu aceleași principii estetice dezvoltate de criticul Garabet Ibrăileanu și a evidențiat aspectul pitoresc al limbii române. A efectuat cu pasiune cercetări biografice despre Mihai Eminescu , Ion Creangă , Ciprian și Iraclie Porumbescu . A avut un interes de lungă durată pentru folclor, tratându-l ca o disciplină autonomă și demonstrând legăturile sale organice cu învățătura erudită. A explorat aceste idei în buletinul informativ al institutului pe care l-a fondat. 

Morariu a studiat limba istro-română , publicând articole despre viața și obiceiurile vorbitorilor acesteia. De asemenea, a scris lucrări de istorie și critică literară și a publicat cursuri pentru studenții în aceste domenii. În 1928, a câștigat Premiul Academiei Române pentru lucrările „Războiul Troadei” după Codicele C. Popovici , Institutul Creangă și Drumuri moldovene . A câștigat Premiul Adamachi în 1930. Mare susținător al culturii românești din Bucovina , a făcut sacrificii pentru a asigura prosperitatea societăților pe care le-a condus. Putea cânta la mai multe instrumente muzicale, scria recenzii muzicale și organiza concerte clasice. A fost cavaler al Ordinului Coroana României .

$$$

 ANTON BIBESCU

Anton Bibescu (francizat Antoine Bibesco, n. 19 iulie 1878, Paris – d. 2 septembrie, 1951, Paris) a fost un prinț român, născut într-o familie veche de boieri. A fost avocat, diplomat și scriitor.

Biografie

Anton Bibescu a fost fiul lui Alexandru Bibescu (1842-1911) și al Elenei Bibescu, născută Kostaki-Epureanu (1855-1902).

În timp ce fratele său, Emanuel Bibescu (1874-1917), administra proprietățile lor din România, Anton savura o viață mai strălucitoare la Paris. Faimoasele saloane ale mamei sale i-au oferit posibilitatea de a-i întâlni (printre alte celebrități) pe Charles Gounod, Claude Debussy, Camille Saint-Saëns, Pierre Bonnard, Édouard Vuillard, Aristide Maillol, Anatole France și mai ales pe Marcel Proust.

Proust i-a devenit prieten de durată și i-a împărtășit limbajul secret în care Marcel se numea "Lecram" iar Bibesco era "Ocsebib". Proust și prințul Bibescu au locuit pe aceeași stradă într-un cartier exclusivist din centrul Parisului și au fost prieteni din copilărie. Anton a făcut toate eforturile pentru a obține publicarea volumului "Du Coté de Chez Swann" de către André Gide și Nouvelle Revue Francaise, dar nu a reușit să-l convingă pe Gide de necesitatea acestei publicări. Spre sfârșitul vieții lui Proust, Bibescu, care era un mare povestitor, a jucat rolul unei urechi exterioare pentru scriitorul izolat. Mai târziu a publicat „Scrisorile lui Marcel Proust către Anton Bibescu". Cumnata sa, scriitoarea Martha Bibescu, căsătorită cu vărul său George Valentin Bibescu, a publicat un volum de evocare a lui Proust intitulat Au bal avec Marcel Proust ( La bal cu Marcel Proust). De fapt cartea e destul de amuzantă, povestește cum prințesa a dansat o noapte întreagă fără să-l bage în seamă pe Marcel Proust.

În anii 1939-1944 a fost prieten cu dramaturgul Mihail Sebastian, care ar fi trebuit să-l ajute să se impună drept dramaturg în țara natală, să-i traducă piesele de teatru din limba franceză și să acționeze drept agent literar pe lângă diferiți regizori români. Pe Sebastian l-a descoperit în momentul în care acesta a publicat un volum despre corespondența lui Marcel Proust. L-a invitat pe acesta la moșia sa de la Corcova unde a fost scrisă și piesa „Steaua fără nume". Moartea prematură a lui Sebastian a pus capăt acestei colaborări. Visul lui de a fi jucat și în țara natală a rămas astfel doar un deziderat. Una dintre piesele sale tradusă în limba engleză, Ladies All, a avut 140 de reprezentații pe Broadway, la teatrul Moresco.

Activitate diplomatică

Înaintea Primului Război Mondial, prințul Anton Bibescu a fost întâi atașat, apoi însărcinat de afaceri al legației României la Londra și în 1918 intrase în cercul fostului prim-ministru liberal Herbert Henry Asquith. Atunci, la 40 de ani, Anton Bibescu se afla în relații cu scriitoarea Enid Bagnold, dar afecțiunea lui pentru ea a fost înlocuită de sentimente față de tânăra de 21 de ani Elizabeth Asquith, fiica premierului britanic H. H. Asquith. Mama ei, Margot Asquith, considera că Bibesco va avea o influență liniștitoare asupra fiicei ei. „Ce gentleman! Nimeni din familia mea nu este la nivelul său; nu au bună creștere, înțelegi." Căsătoria a avut loc la St. Margaret's Church din Londra în 2 mai 1919 și a fost evenimentul social al anului. În cadrul acestei căsătorii s-a născut prințesa Priscilla Helen Alexandra Bibesco (1920 - 2004).

Antoine și-a continuat cariera diplomatică la Washington (1920-1926) și Madrid (1927-1931). A manifestat o puternică ostilitate față de politica filosovietică a lui Nicolae Titulescu, atât în calitatea acestuia de reprezentant permanent al României la Liga Națiunilor (1920-1936), de președinte al acesteia (1930-1931), cât și de ministru al afacerilor externe (1927-1928, 1932-1936).

Anii celui de al doilea război mondial i-a petrecut în România, unde soția lui a murit în 1945, iar când proprietățile i-au fost confiscate de comuniști a părăsit țara, fără a se mai reîntoarce vreodată. În autobiografia ei, Enid Bagnold povestește cum a trecut peste Canalul Mânecii argintăria lui Bibescu. Anton Bibescu a decedat la data de 2 septembrie 1951.

Epitaf

„A avut trei morminte în inima sa”, a scris Enid Bagnold în anunțul mortuar din „Times”, „pe care cred că nu le-a putut închide niciodată – cel al mamei sale, al fratelui său, Ema nuel și al soției sale.”

$$$

 CLARA MANIU

S-a nascut la 10 ianuarie 1842, în localitatea Bobota, judetul Salaj. Tatal sau, Demetriu Coroianu, era preot greco-catolic în „fruntasa comuna româneasca” Bobota, cum era denumita localitatea în epoca moderna. Mama sa, Iuliana Pop era nepoata protopopului Grigorie Pop din Craidorolt. Acesta din urma decedeaza si Demetriu Coroianu a fost numit protopop de Craidorolt.

În anul 1850, dupa instalarea vicarului Alexandru Sterca sulutiu în scaunul de episcop si apoi mitropolit al Blajului, Demetriu Coroianu a fost numit în functia de vicar al Silvaniei. A ocupat aceasta functie pâna în anul 1873 când a fost avansat canonic de Gherla si, totodata, rector al seminarului teologic.

Clara Coroianu a avut 3 frati: pe Iuliu, autorul intelectual al Memorandului din anul 1892, Lucretia si Sabin. Ea a absolvit cursurile scolii primare si secundare, dar a beneficiat de o educatie aleasa si din familie, o familie cu vechi traditii istorice, o familie de preoti si patrioti români.

Prin legaturile care existau între tatal ei si Simion Barnutiu, care au fost colegi ca dascali la Blaj si colaboratori apropiati, îl cunoaste pe Ioan Maniu, viitorul ei sot. Acesta era nepotul de sora al marelui nostru înaintas salajean Simion Barnutiu, care l-a si întretinut la scoli. Ioan Maniu era absolvent al Facultatilor de Drept din Viena si Pesta, dupa ce urmase 2 ani de teologie. Imediat dupa absolvire a fost numit judecator la Tribunalul din simleu, apoi din 1876 la cel din Zalau. Se pensioneaza în anul 1891 si se stinge din viata pe data de 4 noiembrie 1895, fiind înmormântat în cripta familiei din Badacin.

Clara Maniu s-a casatorit cu Ioan Maniu în anul 1865, iar din fericita lor casatorie au rezultat 9 copii: Scipio (+8 ani); Cassiu, fost avocat, publicist si profesor universitar de drept la Cluj; Elena, maritata cu Ioan Pop, vicar foraneu la Nasaud; Ioan (+7 ani); Iuliu, marele om politic; Sabina (+31 ani); Cornelia, calugarita sub numele de sora Cecilia; Iulia (+9 luni) si Emilia (+8luni).

Presedinta a Reuniunii Femeilor Române Salajene

Pe data de 18 noiembrie 1881, la simleu a avut loc adunarea generala de constituire a Reuniunii Femeilor Române Salajene (R.F.R.S). Scopul reuniunii era „înaintarea învatamântului poporal si al industriei de casa cu deosebita privire la sexul femeiesc din comitatul Salajului”. Cu aceasta ocazie s-au înscris 13 membri fondatori, printre care si Clara Maniu. De asemenea, s-au mai înscris înca 37 de membri ordinari. Au fost alese, apoi, structurile de conducere ale reuniunii, adica biroul si comitetul. În functia de presedinta a fost aleasa, cu unanimitate de voturi, Clara Maniu, iar în cea de vicepresedinta, Maria Cosma, sotia fruntasului politic Andrei Cosma. Clara Maniu a îndeplinit aceasta functie nu mai putin de 16 ani, pâna în anul 1897. Sub conducerea ei reuniunea a desfasurat o activitate culturala deosebita.

În anii care s-au scurs pâna la izbucnirea primului razboi mondial, membrele reuniunii au desfasurat o bogata si rodnica activitate cultural-educativa, pe linia învatamântului casnic, luând parte, în acelasi timp, la marile manifestari nationale organizate în Salaj si în cuprinsul Transilvaniei.

Din anul 1885 s-a luat hotarârea ca adunarile generale ale reuniunii sa nu se mai tina în orase, deoarece aici existau români putini, ci sa se mearga în sate, în mijlocul femeilor de la tara, unde se simtea o nevoie acuta de raspândire a actului de cultura românesc. Astfel, s-au bucurat de un mare succes adunarile generale ale R.F.R.S. de la Basesti (1885), Buciumi (1887), Treznea (1889), Supurul de sus (1890) sau Bobota (1892).

De multe ori adunarile generale ale R.F.R.S. se desfasurau în aceeasi localitate si în aceeasi zi cu cea a despartamântului simleu al Astrei. Aceste evenimente au reprezentat adevarate sarbatori cultural-nationale românesti.

Poate cea mai mare realizare a reuniunii, în perioada cât a fost condusa de catre Clara Maniu, a fost acea a înfiintarii unei scoli românesti de fete la simleu, în anul 1888. Aceasta scoala unde erau educate tinerele fete se gasea sub conducerea si administrarea reuniunii. Ca nu a fost o întreprindere usoara stau marturie numeroasele memorii pe Clara Maniu si Andrei Cosma, directorul scolii, delegat din partea reuniunii, le-au înaintat inspectorilor scolari si ministerului de resort.

Alte importante realizari au fost înfiintarea unei biblioteci si a unui muzeu al reuniunii, prin care se dorea pastrarea portului si a identitatii românesti. De asemenea, au fost împodobite bisericile. tarancele si fetele din satele românesti au fost învatate sa tese, sa coase, sa devina harnice gospodine si bune mame.

Ca marturie a harniciei si destoiniciei Clarei Maniu si a celorlalte femei din cadrul reuniunii sta scrisoarea adresata lor (Clarei Maniu, Emiliei Pop si Mariei Barboloviciu) de catre Vasile Alecsandri, bardul de la Mircesti, în luna ianuarie 1884. Iata doar câteva frânturi din aceasta scrisoare: „(…) Damele din Salagiu, fac parte din aceea pleiada de bune patrioate, care înteleg înaltimea menirei lor si vor sti a o îndeplini pasind pe urmele Matroanelor din Roma, mame atâtor oameni nemuritori. Va rog dar respectabile Doamne, sa primiti pentru Dvoastra si totodata sa binevoiti a esprima On. Dame din Salagiu simtirile mele de adânca recunostinta pentru nobilul îndemn.

Binevoiti, Va rog a-mi permite sa ofer Onor. Dvoastre Asociatii colectia întreaga a operelor mele. (…)”. Asadar, marele nostru poet avea numai cuvinte de lauda la adresa femeilor din Salaj si, mai mult, îsi dona colectia întregii sale opere pentru R.F.R.S. Se pare ca întreaga biblioteca a reuniunii, printre care si valoroasa opera a lui Vasile Alecsandri ar fi disparut în anii tulburi ai primului razboi mondial.

În anul 1897, la adunarea generala a R.F.R.S. de la Unimat se alegea un nou comitet de conducere. Biroul de conducere se alegea pe un mandat de trei ani. Clara Maniu se gasea la al saselea mandat. Datorita faptului ca înainte cu 2 ani îi murise sotul si se deplasa mai greu la sedintele reuniunii s-a luat decizia de a alege o noua presedinta. Astfel, Maria Cosma, nascuta Dragos, sotia lui Andrei Cosma, care pâna atunci îndeplinise functia de vicepresedinta, a fost aleasa, cu unanimitate de voturi, în functia de presedinta a R.F.R.S..

Familia Maniu a locuit în Zalau 15 ani

Imediat dupa înfiintarea Comitatului (judetului) Salaj, în anul 1876, la Zalau se stabilesc si câteva familii românesti, în special functionari. Printre acestea s-a numarat si familia Maniu, Ioan Maniu fiind transferat în postul de judecator la Tribunal.

La Zalau au botezat-o pe Cornelia, nascuta pe data de 22 aprilie 1876 la simleu. La Zalau li s-au nascut doua fiice, Emilia si Iulia, care din pacate au decedat la scurt timp dupa nastere. Tot la Zalau a decedat si fiul lor Ioan, care era mai mare cu doi ani decât Iuliu Maniu.

În anul 1886 familia Maniu are parte si de un eveniment fericit. Fiica lor Elena, care avea 17 ani s-a maritat la Zalau, pe data de 30 august, cu Ioan Pop, viitor vicar al Nasaudului, la vremea respectiva profesor de teologie la Gherla, unde era profesor-canonic si Demetriu Coroianu, prin intermediul caruia s-au cunoscut.

Locuind la Zalau si-au înscris copii la scolile de aici. Astfel, fiul cel mare Cassiu a absolvit clasa a IV-a primara la Zalau. Cursurile liceale le-a început la Cluj, la catolici, dar dupa un an se transfera la Colegiul reformat din Zalau. si la Zalau va sta doar un an, absolvind ultimele doua clase liceale la Nasaud, în anul 1885. Se pare ca la Zalau a intrat în conflict cu profesorii de la Colegiul reformat, datorita crezului sau românesc.

Fiul lor Iuliu a urmat cursurile scolii gimnaziale din Blaj, dupa care a absolvit Liceul reformat din Zalau, unde si-a obtinut bacalaureatul, în anul 1890. Asadar, marele om politic Iuliu Maniu a absolvit cursurile liceale la Zalau, reusind sa faca o impresie deosebita într-un liceu eminanente unguresc, dar în care baza era cultura si civilizatia antica greaca si romana, dupa cum reiese din cursurile pe care le-am descoperit în fondul Colegiului r

Desi erau stabiliti în Zalau, familia Maniu se implica în continuare în viata cultural româneasca salajeana, care îsi avea centrul în simleu Silvanei, Clara Maniu îndeplinind functia de presedinta a Reuniunii Femeilor Române Salajene, dupa cum am vazut mai sus.

Familia Maniu a locuit în Zalau pâna în anul 1891 când, bolnav fiind, Ioan Maniu se pensioneaza si se retrage la Badacin. Îsi deschide un cabinet de avocatura la simleu, având-o ca secretara pe fiica sa Cornelia Maniu. Ramâne, în continuare, si jurist consult al bancii „Silvania” din Șimleu.

În timpul Primului Razboi Mondial si a prizonieratului

Marele Razboi a afectat-o si pe Clara Maniu, care-si vedea mobilizat fiul Iuliu pe front desi împlinise vârsta de 42 de ani. De asemenea, nepotul Matei Pop a sfârsit pe frontul italian, iar ramasitele lui vor fi aduse si înmormântate, în 1926, în cripta familiei de la Badacin. Dar, la sfârsitul razboiului familia Maniu si-a adus contributia la realizarea Marii Uniri. Fiul sau Iuliu Maniu a fost unul dintre artizanii acesteia. De asemenea, fii sai, Cornelia si Cassiu Maniu au participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia si au semnat Unirea, în calitate de deputati alesi. La fel si nepotul sau, Ionel Pop, care a fost ales unul dintre cei 8 secretari ai Adunarii Nationale de la Alba Iulia.

Dupa fixarea noii linii de demarcatie, populatia româneasca din zona simleului a trait câteva luni sub teroarea instaurata de bandele maghiare bolsevizate. Sub pretextul cautarii unor arme, pe data de 18 februarie 1919 în localitatea Badacin, perchezitioneaza casa Clarei Maniu, iar la simleu îl aresteaza pe vicarul Alexandru Ghetie, acesta fiind eliberat numai la insistentele comandamentului român din Zalau.

În acest context, în noaptea de 15/16 aprilie 1919 începe ofensiva maghiara, oprita si respinsa însa de catre armata româna. Dupa cum banuise Iuliu Maniu, bolsevicii maghiari aresteaza pe mama sa, Clara, pe sora sa, Cornelia si pe varul sau, Romul Erdely. Despre aceste evenimente, Clara Maniu relata ulterior urmatoarele: „Oamenii furiei bolsevice au venit sa ne duca, sa ne porneasca pe drumul Calvarului rostind porunca: În numele curtii martiale sa ne urmati! (…) Sosite la simleul-Silvaniei, ne-au condus înaintea Curtii martiale pentru interogatoriu. Întrebari banale, forme improvizate sa-si poata îndeplini mandatul de a ne porni la drumul socotelii lor, spre Capitala inamica. (…) Se nizuiau sa ne ridice cu graba ca ostateci, ca pe urma cari vom scapa cu viata, sa ne elibereze în schimbul oamenilor lor ramasi aici”.

De la simleu, într-un vagon de vite, au fost dusi la Debretin, unde vor si înnopta, orasul fiind, dupa cum spunea Clara Maniu, „dupa o sângeroasa ciocnire între cetateni si oastea bolsevica”. Bandele bolsevizate îi înjurau si îi amenintau cu pumnii, având noroc cu un capitan din escorta care-i apara „desi era dintre cei mai rabiati, împovarat cu multe crime, soartea familiei lui ramasa în Ardeal îi calmase ura”. A doua zi ostaticii au fost transportati la Budapesta si internati într-un hotel.

Dupa cum era de asteptat, arestarea familiei lui Iuliu Maniu provoaca reactia autoritatilor române, atât civile cât si militare, la cel mai înalt nivel. Însasi prim-ministrul României, Ion I.C. Bratianu îi cere liderului comunist de la Budapesta, Bela Kun, într-un ultimatum înaintat acestuia pe data de 6 mai, printre altele, sa elibereze prizonierii de razboi. În cele din urma se ajunge la un consens, cele doua armate beligerante urmând sa efectueze schimbul de ostatici. Astfel armata bolsevica maghiara este de acord sa înapoieze pe Clara Maniu cu întreg personalul ce o întovarasea, daca în schimb comandamentul român elibereaza pe tatal lui Bela Kun, mama si rudeniile lui aflate la Sibiu.

În capitala ungara dupa cum relata Clara Maniu era o „atmosfera de groaza si urgie. Zi de zi tot mai apriga deveni turbarea lor (a trupelor bolsevice maghiare) (n.n); conducatori de ai statului maghiar, magnati, demnitari publici de stat si de stiinta si arta erau aruncati în Dunare, sau în pivnite ticsite de cadavrele aparatorilor statului”.

Când se da citire catalogului pentru schimbul de ostatici care urma sa aiba loc, din acesta lipseau numele lui Valentin Coposu, Valer Ancean si al lui Vasile Pop, însa în urma interventiei hotarâte a Clarei Maniu vor fi eliberati toti ostaticii din “lotul simleu”.

Grupul de ostatici sunt trimisi în tara cu un tren special, acesta ciocnindu-se în gara din Oradea de un tren militar blindat. Spre marea bucurie a ostaticilor trenul era românesc si transporta Familia Regala si suita sa în vizita pe care tocmai o efectua în Transilvania, în teritoriile românesti recent eliberate. În aleasa suita se gasea si presedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Iuliu Maniu care îsi reîntâlneste în aceasta împrejurare, mama, sora, rudeniile si prietenii care fusesera internati în Ungaria. Acest moment al întâlnirii dintre mama si fiul ei care în multe momente a crezut ca poate nu o va mai revedea niciodata, a fost un moment foarte emotionant, lacrimile de bucurie ale celor doi contopindu-se „într-o calda îmbratisare”.

Astfel, se încheia într-un mod fericit acest calvar al ostaticilor, el nefiind mediatizat de presa vremii si datorita faptului ca tocmai în aceasta perioada avea loc vizita Familiei Regale în Transilvania, care a constituit un eveniment de mare însemnatate istorica pentru românii din Transilvania.

Ultimii ani de viata

Clara Maniu si-a petrecut ultimii ani de viata la Badacin unde era vizitata des de catre fiii si nepotii sai. În ziarul Gazeta de Dumineca gasim numeroase relatari despre vizitele fiului sau, Iuliu Maniu, la Badacin, în special cu ocazia sarbatorilor religioase. A avut fericirea sa-si vada fiul ajuns presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei si apoi, în anul 1928, prim ministru al tarii.

Pe data de 29 iulie 1929, la orele 10, „provazuta dinainte cu sf. daruri ale cuminecaturii si a maslului”, Clara Maniu trece la cele vesnice, la venerabila vârsta de 87 de ani, din care 34 de vaduvie. Slujba de înmormântare a fost celebrata de episcopul Iuliu Hossu, asistat de aproape 30 de preoti. Au luat parte la înmormântare toti fruntasii vietii publice din Ardeal si numeroase delegatii ale organizatiilor de femei din Transilvania. De asemenea, a fost prezenta întreaga comuna Badacin, precum si numerosi tarani din comunele învecinate. Au trimis telegrame de condoleante inclusiv membrii Familiei Regale.

În cuvântul rostit la catafalc, fruntasul politic salajean Alexandru Aciu sublinia, printre altele, ca mormântul Clarei Maniu „va fi în viitor cel mai scump loc de pelerinaj pentru toti cari vor cinsti demnitatea si eroismul glorios al femeilor române".

În concluzie, se poate afirma faptul ca Clara Maniu a fost o mare personalitate a Salajului, o reprezentanta de seama a miscarii feministe transilvanene de la sfârsitul secolului XIX si început de secol XX. Dar, în primul rând a fost o mama model, care a dovedit ca se poate îmbina, în mod fericit, cariera profesionala cu viata de familie, ceea ce în acele timpuri nu era tocmai usor. A fost un exemplu de moralitate si un model demn de urmat pentru generatia noastra si de aceea credem ca avem o datorie morala de ai cinsti memoria si a vizita, din când în când, mormântul familiei Maniu din Badacin, unde în multe perioade ale epocii moderne si în perioada interbelica s-a decis istoria tarii.

$$$

 COLOSUL DIN RODOS

Colosul din Rodos a fost o statuie a zeului soare grec Helios , ridicată în orașul Rodos , pe insula grecească cu același nume , de către Hares din Lindos în 280 î.Hr. Una dintre cele șapte minuni ale lumii antice , a fost construită pentru a celebra apărarea cu succes a Rodosului împotriva unui atac al lui Demetrius I al Macedoniei , care îl asediase timp de un an cu o armată și o marină numeroase.

Conform majorității descrierilor contemporane, Colosul avea aproximativ 70 de coți , sau 33 de metri (108 picioare) înălțime - aproximativ două treimi din înălțimea Statuii Libertății moderne de la picioare la creștet - ceea ce îl face cea mai înaltă statuie din lumea antică . S-a prăbușit în timpul cutremurului din 226 î.Hr. , deși părți din ea au fost păstrate. Conform Oracolului din Delfi , rodienii nu l-au reconstruit. John Malalas a scris că Hadrian în timpul domniei sale a ridicat din nou Colosul, dar s-a înșelat. Conform Suda , rodienii erau numiți coloseeni ( Κολοσσαεῖς ), deoarece au ridicat statuia pe insulă. 

În 653, o forță arabă sub comanda generalului musulman Mu'awiya I a cucerit Rodosul și, conform Cronicii lui Teofan Mărturisitorul, rămășițele statuii prăbușite au fost complet distruse și vândute. 

Din 2008, au fost anunțate o serie de propuneri de construire a unui nou Colos în portul Rhodos, deși locația reală a monumentului original rămâne în dezbatere. 

Asediul Rodosului

La sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., Rodos, aliat cu Ptolemeu I al Egiptului , a împiedicat o invazie în masă pusă în scenă de inamicul lor comun, Antigonus I Monophthalmus .

În 304 î.Hr., a sosit o forță de salvare formată din nave trimise de Ptolemeu, iar Demetrius I al Macedoniei (fiul lui Antigonus) și armata sa au abandonat asediul, lăsând în urmă cea mai mare parte a echipamentului de asediu. Pentru a sărbători victoria lor, rodienii au vândut echipamentul lăsat în urmă pentru 300 de talanți și au decis să folosească banii pentru a construi o statuie colosală a zeului lor patron, Helios . Construcția a fost lăsată în seama lui Chares , originar din Lindos, în Rodos, care lucrase anterior la statui de mari dimensiuni. Profesorul său, sculptorul Lysippos , construise o statuie de bronz a lui Zeus , înaltă de 22 de metri, la Tarentum .

Construcția

Construcția a început în anul 292 î.Hr. Relatările antice, care diferă într-o oarecare măsură, descriu structura ca fiind construită cu bare de legătură din fier de care erau fixate plăci de bronz pentru a forma învelișul. Interiorul structurii, care se afla pe un piedestal din marmură albă înalt de 15 metri , lângă intrarea în portul Rodos, a fost apoi umplut cu blocuri de piatră pe măsură ce construcția avansa. Alte surse plasează Colosul pe un dig în port. Conform majorității descrierilor contemporane, statuia în sine avea aproximativ 70 de coți, sau 32 de metri (105 picioare) înălțime. O mare parte din fierul și bronzul au fost refăcute din diversele arme lăsate în urmă de armata lui Demetrius, iar al doilea turn de asediu abandonat ar fi putut fi folosit ca schele în jurul nivelurilor inferioare în timpul construcției.

Filon din Bizanț a scris în De septem mundi miraculis că Hares a creat sculptura in situ, turnând-o în rânduri orizontale și apoi plasând „...o movilă imensă de pământ în jurul fiecărei secțiuni imediat ce aceasta era finalizată, îngropând astfel lucrarea finalizată sub pământul acumulat și efectuând turnarea următoarei părți la nivel.” 

Inginerii moderni au emis o ipoteză pentru construcția statuii (bazată pe tehnologia vremii) și pe relatările lui Filon și Pliniu, care au văzut și descris ruinele. 

Se spunea că piedestalul de bază avea cel puțin 18 metri în diametru [ potrivit cui? ] și era fie circular, fie octogonal. Picioarele erau sculptate în piatră și acoperite cu plăci subțiri de bronz, nituite împreună. Opt bare de fier forjat, așezate într-o poziție orizontală radiantă, formau gleznele și erau îndoite în sus pentru a urma liniile picioarelor, devenind progresiv mai mici. Plăci de bronz curbate, turnate individual, de 1,5 metri pătrați, cu margini îndoite, erau unite prin nituri prin găuri formate în timpul turnării pentru a forma o serie de inele. Plăcile inferioare aveau o grosime de 25 de milimetri până la genunchi și o grosime de 20 de milimetri de la genunchi la abdomen, în timp ce plăcile superioare aveau o grosime de 6,5 până la 12,5 milimetri , cu excepția cazurilor în care era necesară rezistență suplimentară la articulații precum umărul, gâtul etc. 

Arheologul Ursula Vedder a propus că sculptura a fost turnată în secțiuni mari, urmând metodele tradiționale grecești, și că relatarea lui Philo „nu este compatibilă cu situația dovedită de arheologia din Grecia antică”. 

După doisprezece ani, în 280 î.Hr., statuia a fost finalizată. Antologiile de poezie grecești au păstrat ceea ce se crede a fi textul de dedicație al Colosului. 

Αὐτῷ σοὶ πρὸς Ὄλυμπον ἐμακύναντο κολοσσὸν

τόνδε Ῥόδου ναέται Δωρίδος, Ἀέλιε,

χάλκεον ἁνίκα κῦμα κατευνάσαντες Ἐνυοῦς

ἔστεψαν πάτραν δυσμενέων ἐνάροις.

οὐ γὰρ ὑπὲρ πελάγους μόνον †κάτθεσαν, ἀλλὰ καὶ ἐν γᾷ,

ἁβρὸν ἀδουλώτου φέγγος ἐλευθερίας·

τοῖς γὰρ ἀφ' Ἡρακλῆος ἀεξηθεῖσι γενέθλας

πάτριος ἐν πόντῳ κἠν χθονὶ κοιρανία.

— Antologia greacă , WR Paton , trad., William Heinemann, Londra (1916), vol. I, p. 387.

Traducere:

Chiar ție, Soare, poporul din Rodosul Dorian

a înălțat spre cer acest colos,

apoi, după ce au potolit valul de aramă al războiului,

și-au încoronat țara cu prada dușmanilor lor.

Nu numai peste mare, ci și pe uscat

au așezat lumina frumoasă a libertății nestăvilite.

Căci pentru cei care se trage din neamul lui Heracle,

stăpânirea este o moștenire atât pe uscat, cât și pe mare.

Prăbușire (226 î.Hr.)

Statuia a stat în picioare timp de 54 de ani, până când un cutremur din 226 î.Hr. a provocat pagube semnificative unor porțiuni mari din Rodos, inclusiv portului și clădirilor comerciale, care au fost distruse. Statuia s-a rupt la genunchi și a căzut pe uscat. Ptolemeu al III-lea s-a oferit să plătească pentru reconstrucția statuii, dar Oracolul din Delfi i-a făcut pe rodieni să se teamă că l-au jignit pe Helios și au refuzat să o reconstruiască. 

Stare decăzută (226 î.Hr. - 653 d.Hr.)

Rămășițele au zăcut pe pământ timp de peste 800 de ani și, chiar și rupte, erau atât de impresionante încât mulți au călătorit pentru a le vedea.

Rămășițele au fost descrise pe scurt de Strabon (64 sau 63 î.Hr. – cca. 24 d.Hr. ) în lucrarea sa Geografie (Cartea XIV, Capitolul 2.5). Strabon a fost un geograf, filosof și istoric grec care a trăit în Asia Mică în perioada de tranziție a Republicii Romane către Imperiul Roman. Strabon este cel mai bine cunoscut pentru lucrarea sa Geographica („Geografie”), care a prezentat o istorie descriptivă a oamenilor și locurilor din diferite regiuni ale lumii cunoscute în timpul vieții sale. Strabon afirmă că:

„Orașul rodienilor se află pe promontoriul estic al Rodosului; și este atât de superior tuturor celorlalte în ceea ce privește porturile, drumurile, zidurile și îmbunătățirile în general, încât nu pot vorbi despre niciun alt oraș care să fie egal cu acesta, sau chiar aproape egal cu acesta, cu atât mai puțin superior. Este remarcabil, de asemenea, pentru buna sa ordine și pentru atenția sa deosebită în administrarea afacerilor de stat în general; și în special în cea a afacerilor navale, prin care a deținut stăpânirea mării pentru o lungă perioadă de timp și a răsturnat pirateria și a devenit prieten cu romanii și cu toți regii care i-au favorizat atât pe romani, cât și pe greci. Prin urmare, nu numai că a rămas autonom, dar a fost și împodobit cu multe ofrande votive, care în mare parte se găsesc în Dionysium și în gimnaziu, dar parțial în alte locuri. Cele mai bune dintre acestea sunt, în primul rând, Colosul lui Helius, despre care autorul versului iambic spune: „de șapte ori zece coți înălțime, opera lui Chares Lindianul”; dar acum zace pe pământ, fiind doborât de un cutremur și rupt la genunchi. Conform unui anumit oracol, oamenii nu l-au mai ridicat. Aceasta este, așadar, cea mai excelentă dintre ofrandele votive (în orice caz, este, prin acord comun, una dintre Cele Șapte Minuni). ”

Pliniu cel Bătrân (23/24 – 79 d.Hr.) a fost un autor roman, naturalist și filosof natural, comandant naval și militar în timpul Imperiului Roman timpuriu și prieten al împăratului Vespasian . Pliniu a scris enciclopedica Naturalis Historia (Istoria Naturală), care a devenit un model editorial pentru enciclopedii. Naturalis Historia este una dintre cele mai mari lucrări individuale care au supraviețuit din Imperiul Roman până în zilele noastre și își propune să acopere întregul domeniu al cunoașterii antice. Pliniu a remarcat:

„Dar ceea ce este de departe cel mai demn de admirația noastră este colosala statuie a Soarelui, care se afla odinioară la Rodos și a fost opera lui Chares Lindianul, un elev al numitului Lysippus; nu mai puțin de șaptezeci de coți înălțime. Această statuie la cincizeci și șase de ani după ce a fost ridicată, a fost doborâtă de un cutremur; dar chiar și așa cum zace, ne stârnește uimirea și admirația. Puțini oameni pot strânge degetul mare în brațe, iar degetele sale sunt mai mari decât majoritatea statuilor. Acolo unde membrele sunt rupte, se văd caverne vaste căscându-se în interior. De asemenea, în interiorul ei se pot vedea mase mari de rocă, prin greutatea cărora artistul a stabilizat-o în timp ce o ridica. ”

Distrugerea rămășițelor

Soarta finală a rămășițelor statuii este incertă. Rodos are două cutremure grave pe secol, datorită amplasării sale pe arcul elen instabil din punct de vedere seismic . Pausanias menționează în Descriptio Graeciae , scriind în jurul anului 174, cum orașul a fost atât de devastat de un cutremur încât oracolul sibilei care i-a prezis distrugerea a fost considerat împlinit. Aceasta înseamnă că statuia nu ar fi putut supraviețui mult timp dacă ar fi fost vreodată reparată. Până în secolul al IV-lea, Rodos a fost creștinat , așa că orice altă întreținere sau reconstrucție, dacă a existat vreodată, a unei statui păgâne antice este puțin probabilă. Metalul ar fi fost probabil folosit pentru monede și poate și unelte în timpul războaielor arabe , în special în timpul conflictelor anterioare, cum ar fi războaiele sasanidice . (pp. 179–186)

Începutul incursiunilor navale islamice împotriva Imperiului Bizantin a dat naștere unei relatări dramatice despre ce s-a întâmplat cu Colosul. În 653, o forță arabă sub comanda generalului musulman Mu'awiya I a atacat Rodosul și, conform Cronicii lui Teofan Mărturisitorul, rămășițele statuii au constituit o parte din pradă, fiind topite și vândute unui negustor evreu din Edessa care a încărcat bronzul pe 900 de cămile. Aceeași poveste este consemnată de Bar Hebraeus , scriind în siriacă în secolul al XIII-lea în Edessa (după jefuirea arabă a Rodosului): „Și un mare număr de oameni au tras cu frânghii puternice care erau legate în jurul Colosului de alamă care se afla în oraș și l-au tras în jos. Și au cântărit din el trei mii de încărcături de alamă corintică și le-au vândut unui anumit evreu din Emesa” (orașul sirian Homs ). 

În cele din urmă, Teofan este singura sursă a acestei relatări, iar toate celelalte surse pot fi urmărite până la el. (pp. 169–174) Întrucât sursa lui Teofan era siriacă, este posibil să fi avut informații vagi despre un raid și să fi atribuit dispariția statuii acesteia, fără a ști prea multe despre asta. Sau distrugerea arabă și presupusa vânzare către un evreu ar fi putut fi o metaforă pentru visul lui Nebucadnețar despre distrugerea unei mari statui. (pp. 165–187)

Având în vedere probabila neglijare anterioară a rămășițelor și diversele oportunități ale autorităților de a reutiliza metalul, precum și faptul că, în ciuda incursiunilor islamice, insula a rămas un punct strategic bizantin important până în secolul al IX-lea, este puțin probabil ca un raid arab să fi găsit prea mult, dacă este cazul, metal rămas de transportat. Din aceste motive, precum și din percepția negativă asupra cuceririlor arabe , LI Conrad consideră povestea lui Teofan despre demontarea statuii drept o probabilă propagandă, la fel ca distrugerea Bibliotecii din Alexandria . (pp. 179–186)

Postură

Colosul care se întinde peste port a fost o născocire a imaginației medievale , bazată pe mențiunea de două ori din textul de dedicație a expresiei „peste uscat și mare” și pe scrierile unui vizitator italian care, în 1395, a remarcat că tradiția locală susținea că piciorul drept se afla acolo unde se afla atunci biserica Sfântul Ioan al Colosului. Multe ilustrații ulterioare arată statuia cu câte un picior de o parte și de alta a gurii de intrare a portului, cu nave care trec pe sub ea. Referințe la această concepție se găsesc și în opere literare. Cassius în Iulius Caesar (I, ii, 136–38) de William Shakespeare spune despre Caesar:

Omule, el călărește lumea îngustă

Ca un Colos, iar noi, oamenii mărunți,

mergem sub picioarele lui uriașe și ne uităm în jur

Ca să ne găsim morminte rușinoase

Shakespeare face aluzie la Colos și în Troilus și Cressida (V.5) și în Henric al IV-lea, Partea 1 (V.1).

„ Noul Colos ” (1883), un sonet de Emma Lazarus scris pe o placă de bronz turnat și montat în interiorul piedestalului Statuii Libertății în 1903, îl contrastează pe acesta din urmă cu:

„Uriașul de aramă al faimei grecești,

cu membre cuceritoare, călărind dintr-un pământ în altul”

Deși aceste imagini fanteziste alimentează concepția greșită, mecanismele situației dezvăluie că Colosul nu ar fi putut fi amplasat peste port, așa cum este descris în Dicționarul clasic al lui Lemprière . Dacă statuia finalizată ar fi fost amplasată peste port, atunci întreaga gură de acces a portului ar fi fost efectiv închisă pe toată durata construcției, iar vechii rhodieni nu ar fi avut mijloacele de a draga și redeschide portul după finalizarea construcției. În plus, statuia căzută ar fi blocat portul și, din moment ce vechii rhodieni nu au avut capacitatea de a o scoate din port, aceasta nu ar fi rămas vizibilă pe uscat în următorii 800 de ani, așa cum s-a discutat mai sus. Chiar și neglijând aceste obiecții, statuia a fost realizată din bronz, iar analizele inginerești indică faptul că nu ar fi putut fi construită cu picioarele depărtate fără a se prăbuși sub propria greutate. 

Mulți cercetători au luat în considerare poziții alternative pentru statuie, care ar fi făcut-o mai fezabilă pentru construcția propriu-zisă de către antici. De asemenea, nu există dovezi că statuia ar fi ținut o torță în sus; înregistrările spun pur și simplu că, după finalizare, rodienii au aprins „torța libertății”. Un basorelief dintr-un templu din apropiere îl arată pe Helios stând cu o mână apărându-și ochii (ca și cum ar saluta) și este foarte posibil ca și colosul să fi fost construit în aceeași poză. 

Deși cercetătorii nu știu cum arăta statuia, au o idee bună despre cum arătau capul și fața, deoarece reprezentarea era standard la acea vreme. Capul ar fi avut părul creț, similar cu imaginile găsite pe monedele rodiene contemporane. 

Locații posibile

Intrarea în vechiul port de pe malul interior. Cetatea Sfântul Nicolae este pe dreapta.

Deși cercetătorii sunt în general de acord că reprezentările anecdotice ale Colosului situat în punctul de intrare în port nu au nicio bază istorică sau științifică, amplasarea reală a monumentului rămâne un subiect de dezbatere. După cum am menționat mai sus, se crede că statuia s-a aflat la nivel local acolo unde se află acum doi stâlpi de la intrarea în portul Mandraki.

Podeaua Fortăreței Sfântul Nicolae , lângă intrarea în port, conține un cerc de blocuri de gresie de origine sau scop necunoscut. Blocuri curbate de marmură care au fost încorporate în structura Fortăreței, dar sunt considerate prea complicate pentru a fi fost extrase în acest scop, au fost considerate a fi rămășițele unei baze de marmură pentru Colos, care ar fi stat pe fundația din blocuri de gresie. 

Arheologul Ursula Vedder postulează că Colosul nu se afla deloc în zona portuară, ci făcea parte din Acropola din Rodos , care se înălța pe un deal ce domină zona portuară. Ruinele unui templu mare, despre care se crede în mod tradițional că ar fi fost dedicat lui Apollo, sunt situate în cel mai înalt punct al dealului. Vedder consideră că structura ar fi fost de fapt un sanctuar Helios, iar o parte din enorma sa fundație de piatră ar fi putut servi drept platformă de susținere pentru Colos. 

Proiecte moderne Colossus

În 2008, The Guardian a relatat că un Colos modern urma să fie construit la intrarea în port de către artistul german Gert Hof, conducând o echipă cu sediul la Köln . Urma să fie o sculptură luminoasă gigantică, realizată parțial din arme topite din întreaga lume. Costul ar fi ajuns la 200 de milioane de euro. 

În decembrie 2015, un grup de arhitecți europeni a anunțat planuri de a construi un Colos modern care să se așeze peste două diguri la intrarea în port, în ciuda unei preponderente de dovezi și opinii academice conform cărora monumentul original nu ar fi putut sta acolo. Noua statuie, înaltă de 150 de metri (de cinci ori mai mare decât originalul), ar urma să coste aproximativ 283 de milioane de dolari americani, finanțată din donații private și crowdsourcing . Statuia ar include un centru cultural, o bibliotecă, o sală de expoziții și un far, toate alimentate de panouri solare. Cu toate acestea, astfel de planuri nu au fost realizate, iar site-ul web al proiectului a fost blocat.