&&&

 S-a întâmplat în 31 iulie1914: În această zi, s-a născut actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza). Louis Germain David de Funès de Galarza s-a născut la Courbevoie, o suburbie a Parisului. Părinții săi, Carlos Luis de Funès de Galarza, de profesie avocat şi, mai apoi, bijutier și Leonor Soto Reguera, casnică, aparţineau nobilimii din Sevilla, însă se mutaseră în anul 1904 în Franţa, din cauza opoziţiei familiilor lor faţă de căsătoria acestora.

Un episod tragi-comic este legat de tatăl său: fiind comerciant de smaralde sintetice, acesta a ajuns într-o situaţie financiară disperată şi pentru a scăpa de probleme şi-a simulat sinuciderea aruncându-se în Sena. Şi-a lăsat astfel femeia „văduvă” să se descurce cu cei trei copii. După câţiva ani Leonor a aflat că soţul ei trăia bine-mersi în Venezuela, l-a readus în Franţa, unde a murit în cele din urmă, în anul 1943.În anii ’30, Louis de Funès cânta la pian în barurile din Pigalle, cartierul cu cele mai în vogă cabarete din Paris, pianul fiind una dintre cele mai mari pasiuni ale marelui actor – chiar dacă nu avea studii în acest sens -, el având o ureche muzicală de excepţie.Acesta a fost, dealtfel şi motivul pentru care, în ciuda opoziţiei familiei sale, a renunţat la şcoală.

 Louis de Funès s-a căsătorit prima dată la Saint-Étienne pe 27 aprilie 1936 cu Germaine Louise Elodie Carroyer, care i-a dăruit un fiu, Daniel Charles Louis, născut pe 12 iulie 1937. Pe 13 noiembrie 1942 cei doi divorţează. În anii celui de-al doilea război mondial, actorul, necunoscut la acea vreme, se îndrăgosteşte de o secretară cu un nume celebru, Jeanne Augustine Barthélémy de Maupassant, strănepoata lui Guy de Maupassant, care îi devine soţie pe 20 aprilie 1943. În urma mariajului celor doi s-au născut doi fii: Patric, născut pe 27 ianuarie 1944, care nu a arătat niciun fel de atracţie faţă de actorie, a preferat medicina, şi a devenit un excelent radiolog şi Olivier, născut pe 11 august 1949, care a apărut în mai multe filme alături de tatăl său, dar a renunţat la cariera de actor şi a devenit pilot de avioane la Air France.

După ce a studiat un an de actorie la şcoala Simon din Paris, De Funès și-a început cariera de artist în piese de teatru, în care s-a bucurat de un succes moderat.Şi-a făcut debutul în cinematografie în 1945, la vârsta de 31 de ani şi de atunci a jucat, uneori magistral, în peste 130 de roluri în filme şi 100 de roluri în teatru, în următorii aproape 40 de ani. A devenit popular în urma aparițiilor pe marele ecran în comedii, devenind vedetă în filme ca „Ah! Les belles bacchantes”(1954) și „Le Mouton à cinq pattes” („Mielul cu cinci picioare”) – în acelaşi an.

Cariera sa a ajuns la apogeu în anul 1964, în urma succesului imens al filmului „Jandarmul din Saint-Tropez”, iar faima sa s-a consolidat în celelalte pelicule din aceeaşi serie: în 1965 – „Le gendarme à New York” („Jandarmul la New York”), 1968 – „Le gendarme se marie” („Jandarmul se însoară”), 1970 – „Le gendarme en balade” („Jandarmul la plimbare”), 1978 – „Le gendarme et les extra-terrestres” (Jandarmul și extratereștrii”) şi 1982 – „Le gendarme et les gendarmettes” („Jandarmul și jandarmerițele”). A avut succes şi cu rolurile din trilogia „Fantômas”: 1964 – „Fantômas”, 1965 – „Fantômas se déchaîne” („Fantômas în acțiune”) şi 1966 – „Fantômas contre Scotland Yard” („Fantômas versus Scotland Yard”). Louis de Funes a fost regele de box – office al Franţei între anii 1960-1970, şarmul său cinematografic atrăgând peste 150 de milioane de spectatori la filmele sale. Este însă şi perioada în care presa franceză a scris despre el că, traumatizat fiind încă din tinereţe de falimentul tatălui său, a devenit extrem de zgârcit. Se spune că îşi plătea taxiurile cu cecuri crezând că, datorită notorietăţii sale, îi va face pe şoferi să nu încaseze banii cuveniţi.

Criticii afirmă că talentul lui Louis de Funès funcţiona excelent în duete şi alături de nume celebre: cu Michel Galabru (superiorul lui în seria „Jandarmilor”), cu Yves Montand în „La Folie des grandeurs” – 1971, cu Bourvil („Le Corniaud” – 1965 şi „La Grande Vadrouille” – „Marea hoinăreală” – 1966), cu Jean Gabin („Le Gentleman d’Epsom” – 1962 şi „Le Tatoué” – 1968), cu Fernandel sau Jean Marais, cu Mylène Demongeot (Fantômas), cu Coluche, sau cu Annie Girardot. De altfel, timp de mai bine de treizeci de ani, până la lansarea filmului Titanic în 1997, „Marea hoinăreală” a fost filmul cu cel mai mare succes de casă din Franța.

Louis de Funès era extrem de iubit în Franţa, fiind votat cel mai popular actor francez în urma unui sondaj de opinie din anul 1968. Din noiembrie 1971 până în septembrie 1972, Louis de Funès a interpretat rolul principal în spectacolul „Oscar”, pus în scenă la Palais-Royal, în care juca alături de celălalt fiu al său, Olivier. Începând din 1973 se implică în realizarea producţiilor în care joacă, odată cu „Les Aventures de Rabbi Jacob” şi, mai apoi, în piesa lui Jean Anouilh, „La Valse des Toréadors”, în care joacă timp de 200 de zile consecutiv, până în aprilie 1974.

Louis de Funès şi-a creat o amprentă personală în rolurile jucate – un tip de vârstă medie, de statură mică și cu contorsiuni faciale (a fost supranumit „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”), hiperactiv, răutăcios pe alocuri şi incontrolabil, toate acestea aducând un efect comic intens, mai ales în contrast cu personajele din filmele sale – calme, binevoitoare și surâzătoare. În ciuda faptului că a fost cunoscut pentru nenumăratele roluri comice, despre Funès se ştie că putea interpreta în egală măsură şi roluri sobre. Şi toate acestea se întâmplau în condiţiile în care în viaţa particulară era o persoană deosebit de timidă. Spre finalul carierei, de Funès a avut numeroase probleme medicale, cele mai grave dintre ele fiind acelea legate de inimă, medicii opinând că acestea au fost cauzate de intensitatea rolurilor sale. În mai 1975 chiar la începutul filmărilor pentru proiectul lui Gérard Oury „Le Crocodile”, în care Louis de Funès trebuia să întruchipeze un dictator sud-american, actorul a făcut un infarct. De atunci scenele în care acesta juca au fost sever ţinute sub observaţie, astfel că în „La L’Aile ou la cuisse” (1976), actorul filma numai însoţit de un doctor şi cu o ambulanţă ce stătea în permanenţă pregătită pentru a interveni.

În anul 1980, îşi vede realizat un mare vis, anume adaptarea unei piese de Molière realizată în propria-i versiune.Tot în acel an, „Fufu”, aşa cum era poreclit actorul, a primit premiul César. La 27 ianuarie 1983, Louis de Funès a murit în urma unui atac cerebral. A fost înmormântat în grădina castelului pe care l-a dăruit soției sale – Castelul Clermont, situat pe Valea Loarei şi construit în secolul al XVII-lea. Puţini ştiu că Louis de Funès a fost şi un pasionat cultivator de trandafiri, o specie de floare primind numele actorului după dispariţia sa. După moartea lui Louis de Funès, Jeanne, rămasă văduvă, s-a mutat într-un apartament de pe strada Montpensier din Paris. Întunecos, cu tavanul destul de jos, cu mobilier bătrânicios, apartamentul era plin de suveniruri şi fotografii ale actorului şi oferea o vedere splendidă asupra grădinilor de la Palais-Royal, centrul de gravitaţie al familiei, timp de mai mulţi ani. Fiul lor Patrick locuia cu un etaj mai jos. Bolnavă şi slăbită de mai multe luni, Jeanne a fost nevoită să îşi părăsească apartamentul pentru a instala într-o clinică medicală în apropiere de Longjumeau, iar la 7 martie 2015 a trecut la cele veşnice, la vârsta de 101 ani.

Lumea filmului francez admite, fără excepţie, că fără Jeanne alături – care dealtfel era un monument de discreţie şi distincţie -, Louis de Funès nu ar fi devenit niciodată actorul preferat al francezilor în a doua jumătate a secolului al XX-lea. După ce soţul ei a devenit o vedetă a cinematografiei franceze, Jeanne era omniprezentă, îl sfătuia în privinţa rolurilor pe care trebuia să le accepte sau să le refuze, negocia în secret cu producătorii, insista cu ardoare asupra regizorilor, ba chiar îi convingea să realizeze cât mai multe prim – planuri cu chipul soţului ei, pentru a-i pune în evidenţă ochii albaştri ….

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/louis-de-funes-5638/

http://www.allocine.fr/personne/fichepersonne-1639/biographie/

https://www.jesuismort.com/tombe/louis-de-funes

https://www.imdb.com/name/nm0000086/

https://www.ziarulmetropolis.ro/louis-de-funes-curiozitati-esentiale/

https://radioromaniacultural.ro/portret-louis-de-funes-o-legenda-a-comediei-franceze/

££_

 S-a întâmplat în 31 iulie1938: În această zi, s-a născut actorul Nicu Constantin. Nicu Constantin (n. Eforie Sud, judeţul Constanţa; d. 15 septembrie 2009, Bucureşti) a fost unul din cei mai mari actori români de comedie.

Pentru Nicu Constantin primele înclinaţii spre lumea artei încep să apară la vârsta de 12 ani când avea ocazia, odată cu venirea concediilor de vară, să vadă la Eforie o serie întreagă de mari artişti: George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ştefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu etc.

Tot pe atunci învaţă de la sora sa, Constanţa, lungi poeme de cîte 30-40 de strofe, pe care le recită fără cusur la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor făcându-se astfel imediat remarcat. Primul spectacol a fost însă ţinut în Şcoala de Marină din Constanţa când Nicu Constantin, ce făcea pe atunci parte din grupul „Trio Scaramuţa", a prezentat momentul satiric „Mîine vom fi pe mare" în care lua peste picior pe cei din conducerea şcolii. Alături de el mai apăreau atunci colegii săi, Muller, Geanoglu, Muşat, Korfiadis şi viitorul actor Costel Drăgănescu. Succesul fiind garantat Nicu Constantin a oferit apoi publicului o altă compoziţie a sa, „Melodia constănţeană".

Sfătuit de tată, Nicu susține examen la Școala de Construcții din Brașov, dar întreținerea fiind foarte costisitoare, se transferă la Școala Medie Tehnică de Marină de la Constanța și va locui în cămin. Cucerea atât de ușor fetele, deși – spunea el – „eram mai urât decât colegii mei”. Nu i-a trebuit mult timp să realizeze ce farmec irezistibil avea. Și în liceu a cochetat cu creația artistică, dar entuziasmul său a fost umbrit o perioadă de moartea tatălui, venită pe nebănuite în 1953.

Orfan de tată, Nicu se îndrepta spre Capitală, unde o cunoștință a familiei îi promisese un loc la circ după ce sperase în angajarea la Ansamblul de Estradă al Armatei.Acolo însă, nu i-a fost permis deoarece era minor. Cu dorința de muncă insuflată de acasă, Nicu se angajează la Întreprinderea „Electromontaj”, pe post de electrician. Urma și cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, muncea și la fabrică, seara mergea și la Școala Populară de Artă, la clasa profesorului Frunzetti, unde lua lecții de istoria teatrului, de literatură și dicție, iar pe deasupra mai era și artist. Institutul de Teatru nu l-a urmat pentru că Sică Alexandrescu i-a spus lui Nicușor Constantinescu, celebru regizor și scriitor la Teatrul de Revistă, că institutul o să-l satrice. Destinul face să-l întâlnească în București pe fostul lui profesor de la Marină, Andrei Müller, alături de care va închega o brigadă artistică în întreprindere, numită „Scurtcircuit”.

Pentru tânărul Nicu Constantin, care muncea enorm, banii nu erau o problemă. În anii ʹ50 organiza brigăzi artistice și pe la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. La 18 ani era deja instructor la Casa de Cultură a sectorului 5 și „încasa” primele premii pe țară. La Arenele Romane îi cunoaște pe Vasile Tomazian, pe Mircea Crișan și Puiu Călinescu. Ajunsese să locuiască, la un moment dat, într-o casă de pe strada Galați, colocatari fiindu-i dramaturgul Alexandru Mirodan și compozitorul Richard Stein, autorul celebrei melodii Sanie cu zurgălăi.

În 1958, a absolvit Școala Populară de Artă și primește, în sfârșit, diploma de instructor de brigăzi artistice. Devenise foarte cunoscut. Era „ăla cu ochelari”… În televiziunea proaspăt apărută, debuta în 1959, în același timp cu Margareta Pâslaru și Marina Voica, într-o emisiune dedicată mișcării artistice de amatori, cu un cuplet semnat de George Mihalache, intitulat Holteiul. Cei 25 de ani de televiziune, locul unde i se spunea „Colega”, au însumat sute de scheciuri în emisiuni de umor, semnate de realizatori cunoscuți, apoi revelioanele maraton, primele din istoria televiziunii în direct.Inimitabilul Nicu Constantin era nelipsit de pe micul ecran.

Tânărul de 20 de ani visa să ajungă vedetă la „Tănase”, dar erau doar două locuri pentru 250 de candidați. A hotărât să meargă la examen doar să-l încurajeze pe unul dintre prietenii săi, regretatul Marian Iorga. Profesorul Frunzetti a pus ochii pe el și l-a invitat pe scenă, știindu-i talentul din școală. Astfel, Nicu Constantin urcă pe scenă și cântă acompaniat la pian de Gelu Solomonescu. Fără ezitări, este angajat la teatrul mult visat, dar a trebuit să facă o cerere în care accepta să treacă de la salariul de 1.400 lei la 615 lei.

A jucat în Concertul tinereții, montat de Cezar Grigoriu, apoi în Revista oglinzilor de Mircea Crișan cu Maria Tănase, I. Antonescu-Cărăbuș, Radu Zaharescu și Horia Șerbănescu, cu Puiu Călinescu; a cântat și prin restaurante chiar dacă îl „alerga mama cu bățul” când o făcea pe „lăutarul”. Libertatea din Bucureștiul anilor ʹ60 îi oferise intrarea și în celebrele baruri de noapte, „Continental” și „Melody”, unde „răspundea” de partea umoristică, pe baza textelor scrise de „veteranii” Nicu Canner și Mircea Crișan sau de mai tinerii Conți Bărbulescu, Dan Mihăescu, Grigore Pop și George Mihalache. La 23 de ani, Nicu Constantin era deja șef de trupă la „Tănase”, afirmându-se în multe spectacole.

Prima sa soție a fost Florența, fiică de preot, pe care a luat-o în căsătorie „de două ori” în 1967. O dată la Stoenești, cu cununie după tradiția creștinească, iar părinte spiritual le˗a stat alături actorul Ștefan Bănică. Și altădată, la Snagov „fără popă”, în fosta casă a întreprinzătorului Malaxa, petrecere animată de un recital al formației „Sincron” și udată cu vin de Focșani. Și nuntașii au fost celebri: George Calboreanu, Sile Dinicu, Colea Răutu, Vasilica Tastaman, Gheorghe Dinică, Titi Rucăreanu, Constantin Diplan, Florin Piersic…Un an mai târziu s-a născut fiul lor, Răzvan, care a studiat regie de teatru și film, dar s-a îndreptat către avocatură ca și mama. Căsnicia cu Florența a durat 15 ani, iar despărțirea de femeia pe care o iubise cu pasiune i-a provocat o mare suferință.

Cea care i-a readus echilibrul a fost Măndița Damian pe care o cunoscuse în anii când juca la Operetă, ea fiind solistă a Teatrului de Operetă. Avea și ea o fiică, trecuse și ea printr-un divorț. Cu Măndița s-a căsătorit doar civil în 1986 pentru că i se părea că devine ridicol la 46 de ani în rol de ginerică, deși Măndița nu îmbrăcase niciodată rochia de mireasă. Dar în anul 2000, în ziua de 28 ianuarie, i s-a pregătit o surpriză. Aflat în turneu la New York se trezește că este invitat la propria nuntă în biserica românească de pe Fourth Avenue.Complice a fost Măndița.

Între 1960 şi 2000, a activat şi a susţinut peste nouă mii de reprezentaţii pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Constantin a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.A debutat alături de Iurie Darie în 1962 în filmul fantastic fără dialoguri semnat de Ion Popescu Gopo, S-a furat o bombă, în rolul episodic al unui chitarist. A urmat tot un rol de chitarist în Împușcături pe portativ (1966), o comedie muzicală de excepție, un film-spectacol de Cezar Grigoriu, cu Margareta Pâslaru și Cornel Fugaru, cu Mihai Berechet și Puiu Călinescu, Ștefan Bănică, Dumitru Furdui, Alexandru Lulescu și corpul de balet al Operei Române.

Filmul cu numărul trei îl va consacra. De data aceasta este chiar Nicu din Vin cicliștii (1968), un film de Aurel Miheleș care prezintă aventurile sportive şi amoroase ale membrilor echipei de ciclism „Trotineta”. Un film cu peripeții, cu accidente și ciclism adevărat, cu frumoasa Ana Szeleș, Mircea Albulescu, Ștefan Tapalagă. Anii ʹ70 îi aduc actorului rolul ospătarului din drama lui Timotei Ursu, intitulată Septembrie (1977), având˗i ca protagoniști pe Anda Onesa și Geo Costiniu, și rolul comentatorului sportiv din Totul pentru fotbal (1978) de Andrei Blaier, urmat de rolul din Ora zero (1979) de Nicolae Corjos. Cu același regizor se va revedea în 1981 în comedia savuroasă, Alo, aterizează străbunica!, în care joacă rolul lui Jenică, alături de Sebastian Papaiani, Adela Mărculescu, Mimi Enăceanu, Coca Andronescu. Am o idee!… (1981), o continuare a filmului Totul pentru fotbal în stilul lui Alecu Croitoru în care se întâlnește din nou cu Jean Constantin și Petre Gheorghiu, cu Mihai Mereuță și Nicolae Praida, dar și cu divele ecranului, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Vasilica Tastaman și Melania Cârje. Grăbește-te încet (1981) de Geo Saizescu, Întoarcere la dragostea dintâi (1981) de Mircea Mureșan, cu Radu Beligan și Ioana Bulcă.

Nicu Constantin este și protagonist al unui film de referință din istoria cinematografiei românești, Secretul lui Bachus (1984) de Geo Saizescu. A fost distribuit și de regizorul Savel Stiopul în filmul Mușchetarii în vacanță (1984), alături de Coca Andronescu. După 1989 a jucat în Harababura lui Geo Saizescu, un mozaic de scenete despre peripețiile unor turiști din București la Brașov, prilej de a se reîntâlni în platouri cu bunii săi prieteni, comedienii, iar în 1999 a răspuns invitației lui Horațiu Mălăele de a filma în Ministerul comediei. Ultima sa apariție pe marele ecran a fost de star internațional în coproducția semnată de Joel Soisson, The Prophecy: Forsaken (2005), în rolul lui Throne #1, alături de Cristi Iacob.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică. În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate. A murit într˗o zi de 15 septembrie a anului 2009, cu o oarecare tristețe privind la umorul ne˗umor, la vulgaritatea și lipsa de respect a așa-zișilor umoriști față de publicul lor. 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/nicu-constantin-14735/

http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/nicu-constantin/

https://evz.ro/amintiri-cu-nicu-constantin-867969.html?v=347635&page=2

http://aarc.ro/personalitate/view/nicu-constantin

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/nicu-constantin

££_

 S-a întâmplat în 31 iulie1944: La această dată, a dispărut, în cursul unei misiuni militare, scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery. Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. deasupra Mării Mediterane) a fost romancier,eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinţ“, 1943), una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi. În 1998 s-a găsit în Marea Mediterană o brăţară cu gravura numelui său şi bucăţi din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării în faţa Marsiliei au fost scoase la suprafaţă fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără îndoială ca aparţinând avionului cu care zburase Saint-Exupéry.

Primele sale romane, „Courier Sud“ („Curierul de Sud“, 1929) şi „Vol de nuit“ („Zbor de noapte“, distins în 1931 cu Premiul Femina), tematizează experienţa sa de aviator şi se remarcă prin descrierea unor situaţii periculoase (risc de prăbuşire, singurătatea la mare înălţime etc.). Operele ulterioare, „Terre des Hommes“(„Pământul oamenilor“, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) şi „Pilote de guerre“ („Pilot de război“, 1942) redau filosofia de viaţă împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry. Povestirea modernă „Le Petit Prince“ („Micul prinţ“, 1943), având deviza: „Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor“, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Micul locuitor al unei planete minuscule porneşte într-o lungă călătorie prin lume ca să caute adevăratul sens al vieţii. În cursul peregrinărilor sale ajunge să-şi dea seama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită“ iar ceea ce conferă un sens existenţei sunt relaţiile dintre oameni, care implică şi responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalţi. Notiţele sale făcute cu ocazia misiunilor de luptă în timpul războiului au fost reunite şi publicate postum cu titlul „La Citadelle“ („Citadela“, 1948). Alte opere ale lui Antoine de Saint-Exupéry sunt: „Lettre à un otage“ („Scrisori către un ostatec“, 1943), „Un sens à la vie“ („Să dai un sens vieţii“, postum 1956).Toţi biografii săi arată că aviatorul şi scriitorul era pasionat şi de ştiinţă. Aprofunda teoria cuantică, principiile entropiei. Citea filosofie, cu sentimentul că este învecinată cu ştiinţa. În 2008, editura Gallimard a editat Lettre a l'inconnue, publicată în România la editura RAO în anul 2009, în traducerea Ilenei Cantuniari.

Surse:

https://www.rador.ro/2020/06/29/portret-antoine-de-saint-exupery-si-superba-poveste-a-micului-print/

https://www.britannica.com/biography/Antoine-de-Saint-Exupery

https://www.biography.com/authors-writers/antoine-de-saint-exupery

https://www.futura-sciences.com/en/antoine-de-saint-exupery-a-pioneer-of-aviation_18115/

£££

 S-a întâmplat în 31 iulie…

- 1431: Prima atestare a oraşului Piatra Neamţ

- 1498: În cea de-a treia călătorie, Cristofor Columb devine primul european care descoperă insula Trinidad. Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). 

- 1556: A murit Ignaţiu de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit (n. 1491) 

- 1784: A murit Denis Diderot, filosof, critic de artă, eseist, romancier şi dramaturg francez. Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres (Champagne-Ardenne); d. Paris) a fost un filosof şi scriitor francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influenţă majoră asupra spiritului raţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie iezuită şi a renunţat la o carieră în drept, dedicându-se studiului şi scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi.Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul „dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum şi satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scrierile sale filosofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice,1746) şi Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuţie fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor următoare de gânditori din Franţa, Germania şi Anglia.

- 1718: S-a născut John Canton, fizician englez. John Canton (d. 22 martie 1772) a fost un fizician englez. Contribuţiile sale cele mai valoroase au avut ca obiect de studiu magneţii artificiali şi compresibilitatea lichidelor.Pentru activitatea sa, în 1751 i se decernează Medalia Copley.Medalia Copley (en: The Copley Medal) este un premiu acordat de către Royal Society din Londra pentru realizări remarcabile în cercetare în orice ramură a ştiinţei.

- 1790: Primul brevet de invenţie american. Primul brevet american, cu semnătura lui George Washington, a fost acordat lui Samuel Hopkins pentru inventarea potasei caustice.

- 1800: S-a născut Friedrich Wöhler, chimist german. Friedrich Wöhler (n. Frankfurt am Main - d. 23 septembrie 1882, Göttingen) a fost un chimist german, cunoscut pentru sinteza ureei, dar şi pentru descoperirea unor elemente chimice.Wöhler este considerat pionierul chimiei organice datorită sintetizării ureei (sinteza Wöhler) în 1828.Până în 1828 se credea că substanţele chimice se pot forma doar sub influenţa „forţei vitale" în corpul animalelor şi plantelor. Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza ureei a fost esenţială pentru biochimie deoarece ea a dovedit că un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator, în anumite condiţii, din materiale fără viaţă. Această sinteză in vitro de materie organică a invalidat teoria general acceptată la acea vreme (vitalism) despre vis vitalis, o „forţă a vieţii" transcedentală necesară pentru producerea compuşilor organici. 

 - 1803: S-a născut John Ericsson, inventator american de origine suedeză. John Ericsson (d.8 martie, 1889) a fost un inventator suedez. A inventat un nou tip de nava de luptă, monitorul. Proiectul presupunea expunere minimă la suprafaţa apei, puntea şi cala protejate de o cuirasă groasă şi un tun cu ax rotitor..O navă mai mică, de circa o mie de tone şi mai rapidă, putând atinge o viteză maximă de 9 noduri. Ca armament, Monitor poseda o turelă cu două tunuri Dahlgren de 11 inch/280 mm, iar echipajul era format din 59 membri.Primul cuirasat, construit de John Ericsson, a fost numit Monitor.USS Monitor este primul monitor construit de Marina Statelor Unite în timpul Războiului Civil American. Este cel mai faimos pentru participare sa în Bătălia de la Hampton Roads din 9 martie 1862, prima luptă care a implicat o confruntare între două nave de război de tip cuirasat. USS Monitor a luptat contra monitorului CSS Virginia (fosta fregată USS Merrimack) care aparţinea Marinei Statelor Confederate ale Americii. Bătălia s-a încheiat nedecis, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Uniunii prin aceea că blocada s-a păstrat. Confederaţia a pierdut CSS Virginia, nava fiind scufundată pentru a evita capturarea, iar Uniunea a construit mai multe copii ale navei USS Monitor. Gideon Welles, secretarul Marinei Americane a propus construirea unei nave de luptă ca răspuns la construcţia navei de luptă CSS Virginia. Comanda de începere a construcţiei navei USS Monitor a fost dată la 4 octombrie 1861, iar nava a fost lansată la apă pe 30 ianuarie 1862.Virginia a angajat mica navă Monitor, ca într-un duel Goliat împotriva lui David. Manevrând greoi, Virginia executa foc asupra sprintenului şi rapidului Monitor, care beneficia de turela pe care o putea roti spre a-şi folosi tunurile în orice direcţie.Aşa a început o nouă eră în războiul naval, născându-se şi o nouă clasă de nave: monitorul. Tot de atunci, turela şi-a demonstrat avantajele asupra tunurilor amplasate în poziţii fixe.Monitorul este o navă de război cuirasată, de tonaj mic, maritimă sau fluvială, prevăzută cu armament de artilerie grea, cu tunuri protejate cu turele, destinată luptei împotriva obiectivelor de pe mal. În limbaj tehnic, acest tip de navă este denumit purtător de artilerie. 

-1848: S-a născut Robert Planquette, compozitor francez de operetă (m. 1903)

- 1866: S-a născut astronomul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească . Nicolae C. Coculescu (n. Craiova - d. 5 noiembrie 1952, Bucureşti) a fost un astronom român. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Bucureşti. În 1908 a înfiinţat Observatorul Astronomic din Bucureşti.Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbaţiilor planetelor.

- 1875: S-a născut Jacques Villon (pseudonimul lui Gaston Duchamp), pictor cubist şi gravor francez; fratele pictorului Marcel Duchamp (m. 1963)

- 1885: S-a născut istoricul Vasile Grecu; s-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1972)

- 1886: A murit compozitorul şi pianistul maghiar Franz Liszt; unul dintre cei mai importanţi inovatori în domeniul armoniei şi al artei pianistice; la vârsta de şapte ani cânta foarte bine la pian, la opt ani compunea, la nouă dădea concerte publice, iar la zece ani studia cu Carl Czerny şi Antonio Salieri la Viena (n. 1811) 

- 1893: S-a născut Aca de Barbu, cântăreaţă şi profesoară (se înscrie printre fondatorii Operei Române din Cluj) (m. 1958)

- 1896: S-a născut tenorul Nicu Apostolescu (m. 1984)

- 1896: S-a născut George Fotino, jurist şi istoric; preocupat îndeosebi de istoria dreptului românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1969)

- 1901: S-a născut Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al "raw art" (arta brută) (m. 1985).

- 1910: S-a născut Grigore Popa, poet, eseist şi filosof (m. 1994)

- 1912: A doua renunţare la tron a principelui Carol II (revenit la 20 februarie 1920)

- 1914: S-a născut actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza) (m. 1983).

- 1914: A murit (asasinat de un naţionalist) Jean Jaurés, om politic şi istoric francez; unul dintre fondatorii Partidului Socialist Francez (1902) şi ai ziarului „L'Humanité" (1904); pacifist convins, s-a opus militarismului şi războiului (n. 1859)

- 1919: S-a născut Primo Levi, chimist şi scriitor italian. Primo Levi (n. Torino; d. 11 aprilie 1987 în aceeaşi localitate) a fost un scriitor şi chimist italian. Mai presus de toate, este cunoscut ca martor şi supravieţuitor al Holocaustului. În opera sa autobiografică „Mai este oare acesta un om?" şi-a descris experienţele din lagărul de la Auschwitz.În toamna lui 1943, Levi s-a alăturat Rezistenţei italiene.În decembrie 1943, a fost capturat de miliţiile fasciste şi, dat fiind că era evreu, a fost internat în lagărul de la Fossoli, de lânga Modena.Ulterior, în februarie 1944, alături de ceilalţi deţinuţi din lagăr, a fost deportat la Auschwitz.A supravieţuit până la eliberarea de către Armata Roşie, iar în 1945 a fost repatriat în Italia, după o lungă călătorie prin toată Europa, descrisă în cartea „Armistiţiul".

- 1919: S-a născut Maurice Boitel, pictor francez (d. 2007)

- 1921: S-a născut avocatul englez Peter Benenson, fondatorul organizaţiei pentru drepturile omului „Amnesty International" (1961) (m. 2005)

- 1927: S-a născut compozitorul şi muzicologul Ştefan Niculescu; preocupat de studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene); director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi" (1991); membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2008) 

- 1928: Leo rage pentru prima oară...Celebrul leu de la Metro Goldwyn Mayer, supranumit „Leo", rage pentru prima oară pe ecran în filmul „White Shadows On The South Seas".

- 1931: S-a născut Ivan Rebroff (numele lui adevărat era Hans Rolf Rippert), cântăreţ german (de origine rusă) de operă, muzică folk şi cântece populare ruseşti, posesor al unei voci ce acoperea patru octave şi jumătate, de la registrul bas şi până la notele cele mai înalte (m. 2008)

- 1932: Partidul Naţionalist German al Muncitorilor câştigă peste 38% din voturi la alegerile din Germania 

- 1937: S-a născut pictorul si sculptorul Henry Mavrodin. Născut la Bucureşti, Henry Mavrodin a absolvit în 1963 Academia de Artă, la clasa pictorului Corneliu Baba - maestru căruia îi păstrează şi în prezent un cult devotat. În 1970 a emigrat în Italia, unde a lucrat şi a expus cu asiduitate, de-abia după 1990 revenind, frecvent, în România. La Bucureşti a expus o singură dată, la Muzeul Naţional de Artă, în 1998. A fost profesor şi, vreme de cinci ani, decan al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii de Artă din Bucureşti, funcţie din care a demisionat în anul 2000. La editura Paideia i-au apărut volumele „Glaocoon sau prestigiul artistului în cetatea ideală" (1999) - teza sa de doctorat - şi „Gemenele vitrege" (1998) - eseuri şi publicistică.

- 1938: S-a născut actorul Nicu Constantin (m. 2009).

- 1944: S-a născut actriţa americană de film Geraldine Chaplin; fiica lui Charles Chaplin

- 1944: A dispărut, în cursul unei misiuni militare, scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery. Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist.

- 1949: S-a născut Mircea Baniciu, interpret şi compozitor, fost solist, în anii '70 ai secolului XX, în legendarul grup „Phoenix"

- 1949: S-a născut psihologul şi jurnalistul, Andrei Partoş, realizator de emisiuni radio şi TV (în prezent realizează emisiunea „Psihologul muzical", care se difuzează în fiecare vineri noapte la postul Radio România Actualităţi)

- 1950: S-a născut prozatorul Alexandru Vlad

- 1954: Prima ascensiune pe K2, de către o expediţie italiană condusă de Ardito Desio.După eforturi la limita posibilităţii omeneşti, la 31 iulie 1954, la ora 18.00, vârful celui de-al doilea munte al lumii este cucerit de alpiniştii italieni Compagnoni Achille şi Lacedelli Lino.K2 este al doilea munte ca înălţime din lume, după Everest. Are 8.611 metri, este situat la 1.500 km vest de Everest, în mijlocul Asiei. Litera K desemnează masivul Karakorum, uriaşul lanţ muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.

- 1957: A intrat în funcţiune, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, primul reactor atomic românesc de cercetare (de 200 kW) 

- 1962: S-a născut Wesley Snipes, actor american .Wesley Trent Snipes (n. 31 iulie 1962, Orlando, Florida) este un actor american, producător de film şi expert în arte marţiale, care a apărut în numeroase filme artistice, thrillere şi drame. 

-1964: Prima imagine gros-plan a Lunii.Sonda spaţială americană Ranger VII transmite catre Terra primele imagini cu detalii ale suprafeţei Lunii, înainte de a se prăbuşi pe aceasta.

- 1968: Beatles înregistrează piesa muzicala Hey Jude

- 1976: NASA publică faimoasa fotografie „Faţa de pe Marte", făcută de Viking 1 

- 1979: Este emis Decretul nr. 284 din 31 iulie 1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului Bucureşti

- 1986: A murit Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986) (n. 1910)

- 1988: A murit violoncelistul francez André Navarra (n. 1911)

- 1991: Preşedintele SUA, George Bush, şi omologul său rus, Mihail Gorbaciov, au semnat, la Moscova, Tratatul privind reducerea armelor strategice - START 1. Acesta înlocuia Acordul SALT (Strategic Arms Limitation Talks) semnat în 1972 şi prelungit în 1979 de SUA şi URSS prin care se prevedea limitarea dezvoltării armamentului

- 2005: A murit economistul olandez Willem Frederik „Wim" Duisenberg, primul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) şi cel care a introdus moneda unică în Europa, supranumit „părintele euro" (n. 1935)

- 2008: Robotul spaţial american Phoenix confirma existenţa apei îngheţate pe planeta Marte

 - 2009: A murit actorul de film francez Jean-Paul Roussillon (în februarie 2009 a obţinut premiul César pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul „Un conte de Noël") (n. 1931)

&&&

 S-a întâmplat în 1 august 1819: S-a născut scriitorul american Herman Melville, cunoscut mai ales pentru romanul său „Moby Dick” (m. 1891). Herman Melville s-a născut într-o familie de aristocraţi din New York. La 15 ani, Herman Melville îşi întrerupe studiile, din cauza falimentului tatălui său, iar după moartea acestuia începe să călătorească. Melville a lucrat ca marinar sau meditator, perioada în care a scris mai multe povestiri şi romane despre călătorii pe mare. În 1847, Melville se căsătoreşte la Boston cu Elizabeth Shaw, împreună vor locui în New York până în anul 1850, când cumpără o fermă în Pittsfeld. În anul următor apare romanul Moby Dick. Între anii 1857 şi 1870, are diverse ocupaţii la şcolile din regiune şi şine un ciclu de conferinţe pe tema aventurilor din mările sudului. Mai târziu lucrează ca agent vamal al oraşului New York. Herman Melville moare pe 28 septembrie 1891, după o boală de câteva luni, şi este înmormântat în cimitirul Woodlawn din cartierul Bronx (New York). 

Proza lui Herman Melville este complexă şi de o imaginaţie bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stiliști ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James şi Thomas Pynchon. Romanul este dedicat prietenului său, scriitorul Nathaniel Hawthorne, care i-a influenţat scrierile. După acest roman s-au turnat mai multe filme cinematografice.

Moby Dick este un roman al scriitorului american Herman Melville, publicat prima dată în 1851. Este considerat a fi o capodoperă a literaturii universale. Povestea descrie aventura marinarului Ishmael, la bordul balenierei Pequod, comandată de căpitanul Ahab. Ishmael îşi dă în curând seama că Ahab este în căutarea unei anumite balene, un caşalot alb, numit Moby Dick, o creatură feroce şi enigmatică. În trecut, Moby Dick i-a distrus barca căpitanului Ahab şi i-a mâncat un picior, iar acum acesta vrea răzbunare. Abia la câţiva ani după moartea lui Melville, romanul Moby Dick este redescoperit de public, recunoscându-i-se calităţile literare care i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creaţiile cele mai importante ale literaturii universale. Romanul istoriseşte aventurile căpitanului Ahab al navei Pequod, obsedat de dorinţa de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, care îi cauzase pierderea unei gambe. Povestitor este un membru al echipajului, Ishmael. Proza lui Melville este complexă şi de o imaginaţie bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stilişti ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James şi Thomas Pynchon. Romanul este dedicat prietenului său, scriitorul Nathaniel Hawthorne, care i-a influenţat scrierile. Romanul a constituit sursa de inspiraţie a multor adaptări: de film, televiziune, teatru, benzi desenate, operă etc.

Surse:

https://humanitas.ro/autori/herman-melville

https://www.britannica.com/biography/Herman-Melville

https://www.libertatea.ro/stiri/herman-melville-marinarul-care-a-scris-un-roman-celebru-moby-dick-807091

https://www.encyclopedia.com/people/literature-and-arts/american-literature-biographies/herman-melville

https://www.worldhistory.org/Herman_Melville/

33££33

 S-a întâmplat în 1 august 1860: În această zi, s-a născut Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor - 1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic - 1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (m. 1918, Montreux/Elveţia).

Industriaș, inginer, explorator, comerciant, inventator, Basile Gh. Assan (1 august 1860-16 iunie 1918) a fost o personalitate captivantă. A rămas în istorie ca fiind primul român care a ajuns la Polul Nord și, de asemenea, primul român care a făcut înconjurul lumii (1897-1898). Între anii 1890-1912 a publicat studii despre: revizuirea legilor și a convențiilor comerciale, a tarifelor vamale ale României, iluminatul public din București, chestiunea uleiurilor și a semințelor exotice, introducerea mașinii cu aburi, industria morăritului din România, din care reiese vasta sa cultură economică, dar și îndelungata sa practică în afacerile comerciale și industriale.

George și Basile Assan erau fiii lui Gheorghe Assan (1821-1866) și ai Alexandrinei, născută Ștefănescu. Ei au avut și o soră, Elisa, căsătorită cu colonelul Negel. Frații Assan au preluat conducerea fabricilor în 1884, atunci Basile avea 24 de ani, iar George avea 22. Primul studiase la Politehnica din Liège4, iar fratele mai mic la Școala Superioară Comercială din Anvers.Pe 12 iunie 1909 coproprietatea a încetat, prin dizolvarea societății și constituirea Societății Anonime Fabricele Assan. George Assan a cedat proprietatea și conducerea fabricilor fratelui său, nemaiavând vreun drept, întrucât își dorea să se implice mai mult în politică. George Assan a fost vicepreședinte al Automobil Club Român încă de la înființare, în anul 1904. Herzthal-ul său de 3,5 cai-putere avea numărul 1-B, în timp ce Basile Assan avea numărul 2-B8. „Amici ai progresului”, amândoi frații erau „automobiliști înfocați“, pasiune transmisă lui George G. Assan și lui Basile B. Assan, fiii lor.

În Bucureștii începutului de secol al XX-lea erau două reședințe somptuoase ale familiei Assan, cea a lui George Assan din Piața Lahovary, construită între anii 1904-1906, după planurile arhitectului Ioan Berindey, de antreprenorul Robert Bammes, și cea a fratelui său mai mare, Basile Assan, realizată între 1905-1908, după planurile lui Marcel Kammerer, în strada Scaune (actuală I. L. Caragiale). Vila Basile Assan în stil Sezession nu mai există azi.

S-a stins din viață la 16 iunie 1918, în Elveția, la Montreux. 

Surse:

https://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-23-2008/bazil-gh-assan-1860-%E2%80%93-1918-inginer-inventator-industrias-primul-romin-care-a-calatorit-in-tinuturile-arctice-si-in-jurul-lumii_2364.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/povestea-lui-bazil-assan-primul-roman-care-a-1611972.html

https://arhitectura-1906.ro/2013/02/basile-gh-assan/

https://ziarulnatiunea.ro/2018/11/11/exploratorul-bazil-assan-primul-roman-ce-a-facut-ocolul-pamantului-in-1899/

£££

 S-a întâmplat în 1 august 1883: În această zi, s-a născut la Cubolta, azi în R. Moldova, Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27 martie1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940; ministru în mai multe rânduri în guvernul de la Bucureşti în perioada 1927 - 1931; membru corespondent al Academiei Române (m. 1979)

Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

Fiu al dascălului de biserică Nicolae Halippa, tânărul Pan Halippa a urmat şcoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia). De aici a fost exmatriculat un an mai târziu pentru implicarea în mişcarea naţionalistă izbucnită. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „Revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române, fapt pentru care a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi depus la o închisoare de lângă Moscova. După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat „Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”. Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.

Activitatea sa politică s-a intensificat iar în 1917 s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc. Pantelimon Halippa a jucat unul dintre cele mai importante roluri în în procesul de unificare a Basarabiei cu România. Face parte din conducerea Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la sfârşitul anului 1918 este ales şi preşedinte al acestui for. A luat, de asemenea, parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România. 

La12 august 1918 este ales preşedinte al unei formaţiuni politice nou-înfiinţate, Partidul Ţărănesc din Basarabia, îndeplinind până la desăvârşirea unirii funcţia de ministru de stat pentru Basarabia. Totodată este ales deputat în Reprezentanţa Naţională, urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.Pantelimon Halippa s-a numărat printre oamenii politici de elită din perioada României Mari. În iulie 1921, gruparea sa din PŢB decide să fuzioneze cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, iar pe 10 octombrie 1926 acesta din urmă a fuzionat cu Partidul Naţional Român din Transilvania, formându-se astfel Partidul Naţional Ţărănesc, principalul partid de opoziţie pe scena politică. În timpul guvernării naţional ţărăniste din perioada 1928 - 1931 şi 1932 - 1933, Halippa a ocupat importante portofolii la Lucrări publice, Muncă şi Sănătate. În toamna anului 1947, Halippa este arestat pentru scurt timp cu ocazia procesului liderilor PNŢ după evenimentele de la Tămădău. În noaptea de 5/6 mai 1950 este din nou arestat şi închis la penitenciarul la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În 1955 a fost transferat autorităţilor române pentru continuarea restului condamnării la închisoarea de la Gherla. În cele din urmă, este eliberat prin graţiere la 11 aprilie 1957. 

În ultimii ani din viaţă s-a concentrat pe scrierea unor memorii asupra istoriei Unirii Basarabiei cu România, în speranţa unui nou 27 martie. Pantelimon Halippa a decedat la 30 aprilie 1979, la vârsta de 96 ani.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista „ Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum - „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabiâ doprisoedineniâ k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).În colaborare a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române în 1990.

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

http://www.rador.ro/2018/03/27/portret-pantelimon-halippa-intruchiparea-jertfei-in-slujba-interesului-national-un-veritabil-apostol-al-romanilor-basarabeni/

https://matricea.ro/mari-romani-personalitate-pantelimon-halippa-basarabia-marea-unire/

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/28_dumitrascu_2.pdf

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/pantelimon-halippa-un-om-daruit-neamului-sau-131700.html