$$$

   

Remember ...Charles Bronson!

Numele la naştere

Charles Dennis Buchinsky.

Născut la data de 3 noiembrie 1921 Ehrenfeld, Pennsylvania, SUA.

Decedat la data de 30 august 2003 (81 de ani)Los Angeles, California, SUA.

Bronson s-a născut într-un cartier sărac de mineri din localitatea Johnstown, statul Pennsylvania. 

Tatăl său a fost un emigrant lituanian de origine tătară, iar mama era de origine lituaniano-americană. Împreună au avut 15 copii.

Tatăl său a murit când Bronson avea doar 10 ani, așa că a fost nevoit să muncească în minele de cărbuni alături de frații săi mai mari, până la începerea stagiului militar.

Plata era 1 dolar pentru fiecare tonă de cărbune.

În 1943, Bronson a intrat în Forţele Aeriene ale SUA și a servit pe frontul din Oceanul Pacific ca mitralior la bordul unui bombardier B-29 Superfortress. 

Datorită originii sale tătare, multă lume a crezut că Bronson este mexican sau metis. 

Aşadar, datorită acestui aspect,el a întruchipat în mod credibil pe ecran mexicani sau indieni americani. 

După terminarea războiului, Bronson a decis să devină actor, nu de amorul artei, ci pentru că a fost impresionat de sumele de bani care se câștigau în domeniu. 

Bronson a fost coleg de cameră cu Jack Klugman, alt actor în devenire. Klugman a declarat mai târziu că Bronson era expert la călcatul hainelor.

Charles și-a schimbat numele de familie în "Bronson" în timpul "vânătorii de comunişti" a comisiei condusă de senatorul Joseph McCarthy, deoarece persoanele cu nume slav erau considerate suspecte.

Numele a fost inspirat de intrarea Bronson Gate de la sediul Studiourilor Paramount. 

Una din primele sale acreditări sub noul nume a fost filmul de groază "House of wax" (Muzeul figurilor de ceară) din 1953, alături de Vincent Price.

Bronson a fost căsătorit cu actrița britanică Jill Ireland din anul 1968 până la decesul acesteia la vârsta de 54 de ani în 1990 de cancer la piept.

Ea a fost a doua sa soție. 

S-au cunoscut în timp ce ea era încă soţia actorului britanic David McCallum. 

În acel moment, Bronson (care juca în filmul "Marea evadare" împreună cu McCallum) i-a spus lui McCallum: "Am să mă însor cu nevastă-ta" (I'm going to marry your wife). 

Doi ani mai târziu, Bronson s-a căsătorit într-adevăr cu Jill, și au trăit fericiți împreună până la decesul ei în 1990.

Sursa rezumatului Wikipedia.

Foto Pinterest.

Respect și admirație!!

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie…

- 998: Sfântul Odilon, abatele de Cluny a celebrat pentru prima oară o comemorare a tuturor răposaţilor ordinului său. Această zi a devenit mai apoi în Biserica Catolică data la care sunt comemoraţi toţi credincioşii răposaţi. 

- 1639: Cu sprijinul marelui vizir, Vasile Lupu obţine mazilirea lui Matei Basarab, intră în Ţara Românească şi se intitulează, în documentele emise, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti.

- 1659: S-a încheiat domnia lui Gheorghe Ghica în Ţara Moldovei (3.03.1658 - 2.11.1659) 

- 1699: S-a născut Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez. Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artişti ai secolului al XVIII-lea. Este în special cunoscut ca maestru al naturilor moarte, al scenelor de viaţă şi al portretelor, domenii în care talentul artistului s-a desfăşurat în toată splendoarea lui. Stilul lui Chardin este atât de personal, încât nu poate fi asociat unei anumite perioade strict delimitate. Artistul activează în Franţa în epoca rococo-ului, în acelaşi timp cu Watteau, Boucher şi Fragonard, opera lui însă se caracterizează prin simplitate şi realism subtil, care va iniţia un curent burghez în pictura franceză.

- 1721: Petru cel Mare s-a autoproclamat Împărat (Ţar) al Rusiei.

- 1739: S-a născut Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (m. 1799)

- 1755: S-a născut (la Viena) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de reformă (m.16.X.1793, ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani de temniţă)

- 1765: Împărăteasa Maria Tereza a ridicat Transilvania la statutul de „mare principat", provincie nesupusă altui regat. 

- 1784: A izbucnit marea Răscoală Ţărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan 

- 1785: Prima barca de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.

- 1815: S-a născut George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne. George Boole (d. 8 decembrie 1864) a fost matematician, logician şi filosof britanic. A fost creatorul logicii matematice moderne, al algebrei booleene, care, mai târziu, va sta la baza informaticii şi a realizării computerului. Biblioteca instituţiei University College Cork îi poartă numele.Există şi un crater lunar care este numit Boole.

- 1816: A murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspîndire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780) (n.28.02.1754)

- 1854: A murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor (n.~1796, la Sliven/Bulgaria). Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, între 1793-1797, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. Bucureşti) a fost un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist, de origine aromân, presupus greşit ca fiind compozitor al muzicii imnului naţional al României.A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi românizare va fi numit Anton Pann.

- 1864: Decret privind înfiinţarea Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, înfiinţată din iniţiativa artiştilor Gheorghe Tattarascu şi Teodor Aman, a funcţionat în clădirea Monetăriei Statului până în 1912, când aceasta a fost demolată. 

- 1869, 2/14: S-a născut Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (m. 1888)A fost un copil supradotat; la opt ani neîmpliniţi Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare.La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti, a plecat la studii la Paris. A studiat la Sorbona, începând de la vârsta de 16 ani, uimindu-şi profesorii cu talentul său.La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, la vârsta de 19 ani, şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

- 1873: S-a născut Dimitrie Paciurea, sculptor român. Dimitrie Paciurea (n. Bucureşti - d. 14 iulie 1932, Bucureşti) a fost un sculptor român. Stilul său simbolic şi reprezentaţional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esenţa pură al contemporanului şi conaţionalului său Constantin Brâncuşi.Născut în Bucureşti, a studiat aici între 1890 şi 1894, apoi la Paris (între 1896 şi 1900). Debutează în 1894 la Expoziţia artiştilor în viaţă, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările „Cercului artistic" şi ale „Tinerimii artistice". În 1919 se află printre membrii fondatori ai Societăţii „Arta română".Operele îi sunt prezentate în expoziţii personale în Bucureşti, în 1907, 1922 (împreună cu Cornel Medrea), 1930.A participat la expoziţii de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) şi la Bienala de la Veneţia (1924).Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.

- 1880: S-a născut istoricul american Theodor Riker; s-a aplecat asupra istoriei moderne a României: bun cunoscător al perioadei de dinaintea unirii Principatelor Române, precum şi al domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru corespondent străin al Academiei Române (1933) (m. 1952) 

- 1881: A apărut primul număr al revistei „Contemporanul”, una dintre cele mai vechi reviste ale spiritualitatii românesti

- 1892: S-a născut Paul Abraham, compozitor ungar (m. 1960)  

- 1894: Încoronarea ultimului ţar rus (1894–1917), Nikolai al II–lea Romanov (1868–1918). A sfârşit tragic, fiind executat, împreună cu familia sa, la 17 iulie 1918 

- 1900: A avut loc, la Teatrul Naţional Bucureşti, premiera operei „Petru Rareş” de Eduard Caudella, după o nuvela de N.Gane.Acţiunea se petrece în Moldova anului 1529. 

- 1901: In Piaţa Unirii din Iaşi a avut loc Tricentenarul morţii lui Mihai Viteazul, eveniment la care au participat delegaţii din toate provinciile româneşti. 

- 1906: S-a născut Luchino Visconti, regizor italian de film, reprezentant al neorealismului în cinematografie („Rocco şi fraţii săi”, „Nopţi albe”) (d.17.03.1976) 

- 1908: S-a născut Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975) 

-1911: S-a născut Odysseas Elytis, poet grec(„Orientări”, „Maria Nefeli”, „Soarele întâiul”). Odysseas Elytis (pseudonimul literar al lui Odysséas Alepoudhélis) (n.Heraklion, Creta - d. 18 martie 1996, Atena) este un scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979.

- 1912: Se înfiinţează Comisia de atletism, alergări pe jos şi concursuri, parte din Federaţia Română a Societăţilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federaţiei Române de Atletism, a 19-a federaţie pe lista mondială 

- 1912: S-a născut lingvistul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1987)

 - 1913: S-a născut Burt Lancaster, actor american. A primit Premiul Oscar în 1960.Numele său întreg este Burton Stephen „Burt" Lancaster. S-a născut pe 2 noiembrie 1913 şi a decedat pe 20 octombrie 1994.Este binecunoscut publicului pentru fizicul său atletic şi zâmbetul cuceritor care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran.I se spunea „Domnul muşchi şi dinţi", într-un sens ironic, pentru frumuseţea corporală şi a zâmbetului. Pe parcursul carierei sale însă a acceptat roluri care au contrazis imaginea sa de băiat frumos. În anii '50 şi-a abandonat imaginea sa de cuceritor şi a fost privit drept cel mai bun actor al generaţiei sale.

- 1916: S-a născut prozatorul Laurenţiu Fulga (pseudonimul lui Laurenţiu Ionescu) (m. 1984)

- 1917: S-a născut actriţa americano-canadiană Ann Rutherford (m. 2012) 

- 1920: S-a înfiinţat Societatea Compozitorilor Români; primul preşedinte - compozitorul George Enescu; în 1949 aceasta s-a transformat în Uniunea Compozitorilor din România. 

- 1928: S-a născut Liviu Ionescu, compozitor şi dirijor (m. 2000)

-1929:S-a născut Richard Taylor, fizician american de origine canadiană. Richard Edward Taylor (n. Medicine Hat, Alberta, Canada) este un fizician american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1990, împreună cu Henry Way Kendall şi Jerome Friedman, pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi, cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor.

- 1930: Cel mai mare avion din lume, DO-X, a decolat din Germania spre Amsterdam într-un zbor de probă.

- 1932: S-a născut Melvin Schwartz, fizician american. Melvin Schwartz (n. New York, SUA — 28 august 2006, Twin Falls, Idaho, SUA) a fost un fizician evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1988, împreună cu Leon Max Lederman şi Jack Steinberger, pentru metoda razei de neutrini şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic.

- 1937: Pe cele cinci turnuri al Kremlinului se aprind stele din rubin. 

- 1941: Postul Radio Iaşi a emis pentru prima oară la această dată, sub numele de Radio Moldova

- 1942: S-a născut Stefanie Powers, actriţă americană

- 1946: S-a născut dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (m. 2001)

- 1946: A murit compozitorul Francisc Hubic (n. 1883)

- 1947:Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă a celui mai mare hidroavion din lume, „Hercules", proprietatea şi realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion. 

- 1950: A murit George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez („Pygmalion”, „Sfânta Ioana”, „Candida”) ; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1925. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanţi dramaturgi delimbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât şi în calitate de critic de artă şi publicist politic. În opoziţie cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeştri ai artei realiste. Dar spre deosebire deIbsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor şi satiră, creând situaţii care uimesc la început prin caracterul lor neobişnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conţin, în fond, conflicte din viaţa reală, redate de autor cu multă fineţe. Shaw smulge măştile, dezvăluind contradicţiile flagrante ale vieţii. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă şi rezolvată nu prin acţiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viaţa societăţii. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.

 - 1955: S-a născut actorul Răzvan Ionescu

- 1955: Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt şi Schaffer obţin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita. 

-1956:URSS: Armata roşie (sovietică) reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie. Imre Nagy este arestat.

- 1960: A murit Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (n. 1896) 

- 1964: S-a născut chitaristul Valter Popa, membru al formaţiei „Iris"

-1966: A murit Peter Debye, fizician şi chimist olandez stabilit în SUA; contribuţii în fizica cristalelor; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1936 (n. 1884)  

- 1967: Preşedintele american Lyndon B. Johnson ţine o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naţionali (Bărbaţii Înţelepţi) cărora le cere sfatul în privinţa atitudinii de adoptat faţă de refuzul tinerilor de a se mai înrola, protestând astfel împotriva războiului din Vietnam. Cei prezenţi au ajuns la concluzia că opinia publică trebuie să primească rapoarte optimiste despre desfăşurarea războiului. 

- 1975: A murit Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, scriitor, ziarist, teoretician şi critic de film italian (n. 1922)

- 1983: Martin Luther King Day: În Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, preşedintele Ronald Reagan semnează legea care instituie o sărbătoare federală, care să fie celebrată an de an în a treia luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King 

- 1988: Prima propagare de worm pe Internet. 

- 1989: Jaguar este cumpărată de societatea Ford.

- 1991: Bartolomeu I devine Patriarh al Constantinopolului

- 1992: A murit Hal Roach, producător american de film, realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (n.1892)

- 1993: Camera Reprezentanţilor a SUA a votat în unanimitate pentru a acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate (la 12.10.1993). Senatul american aproba şi el clauza (22.10.1993). La 2.11.1993, preşedintele SUA, Bill Clinton, a semnat textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului SUA privind ratificarea Acordului comercial între SUA şi România pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate 

- 1995: Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, Rezoluţia privind asigurarea respectării egalităţii limbilor oficiale la Naţiunile Unite şi combaterea supremaţiei limbii engleze; Rezoluţia, care prevede respectarea multilingvismului la ONU, precizează că engleza, araba, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt atât limbi oficiale, cât şi limbi de lucru ale Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, iar franceza şi engleza sunt limbi de lucru ale Secretariatului Organizaţiei 

- 1998: A murit istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru al Academiei Române (n. 1914)

- 2000: Primul echipaj de trei astronomi (doi ruşi şi un american) ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

- 2004: A murit, asasinat, Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul „0605") (n. 1957) 

- 2005: A murit Lena (Elena) Constante, artistă plastică (artă decorativă şi ilustraţie de carte) şi scriitoare (memorialistică de detenţie); arestată în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, în „lotul Pătrăşcanu" (împreună cu Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu, cu soţul său, folcloristul Harry Brauner, cu filosoful Bellu Zilber ş.a.) (n. 1909) 

- 2007: A murit coregraful rus Igor Moiseev, fondatorul companiei de balet care îi poartă numele (n. 1906)

- 2009: A murit actorul spaniol José López Vázquez, considerat un simbol al cinematografiei iberice (n. 1922)

$$$

 2 noiembrie 1639 - Domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan in urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, sprijinit si de marele vizir otoman.

Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan si a intrat pentru a doua oară în Muntenia cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Avem de la Vasile Lupu și un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Oastea lui Vasile Lupu a intrat în Muntenia în 1637, arzand și jefuind până la Ramnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile voievodului transilvanean Gheorghe Racoczi, aflate sub comanda lui Ioan Kemeny, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.

$$$

 Trenul Iași-Timișoara s-a oprit brusc între stații la doi noaptea, iar bărbatul din compartimentul meu a început să vorbească în somn în patru limbi diferite, dezvăluind un secret care nu-mi era destinat.

Era a treia oară când făceam drumul ăsta pentru facultate, dar prima când aveam companie în cușetă. Un bătrân de vreo optzeci de ani, elegant, cu mâini tremurânde de Parkinson.

— Tatiana, nie odchodź... a șoptit în poloneză.

— Je reviendrai, maman... în franceză.

— Ich bin nicht der, für den Sie mich halten... în germană.

Apoi în română: — Certificatul e în dublura valizei. Pentru Maria. Doar pentru Maria.

Trenul a pornit la loc cu o smucitură. Bătrânul s-a trezit brusc, privindu-mă speriat.

— Am vorbit în somn?

— Un pic, am mințit eu. Ceva despre o valiză.

S-a relaxat parțial.

— Visez des în ultima vreme. Îmbătrânirea...

— Călătoriți des pe ruta asta?

— Prima dată în patruzeci de ani. Merg să-mi văd fiica. Maria. Nu știe că vin.

— Surpriză plăcută?

A râs amar.

— Nu știe că exist. Crede că tatăl ei a murit în '68 în Primăvara de la Praga.

Mi-am vărsat ceaiul pe mine.

— Poftim?

S-a uitat pe geam la câmpurile negre.

— Mă numesc Jakob Weinstein. Sau așa mă chema. Din '68 sunt Iacob Vasilescu, ceferist pensionar din Pașcani.

— Nu înțeleg...

— În '68 eram diplomat cehoslovac la București. Reformist, susținător al lui Dubček. Când rușii au invadat Praga, am știut că sunt terminat. Ori fugeam, ori mă întorceau și mă executau.

— Și ați fugit?

— Cu ajutor. Un ceferist român, Iacob Vasilescu, semăna perfect cu mine. Același ten, aceeași statură. Era văduv, fără copii, muribund de cancer. Mi-a propus un târg.

Trenul hurduia prin noapte. Ascultam fascinată.

— I-am dat toate economiile mele. El mi-a dat identitatea lui. Urma să „moară" în două luni. Eu să preiau viața lui. Simplu.

— Dar familia dumneavoastră?

— Tatiana, soția, era în Praga cu Maria. Bebelușul avea șase luni. Le-am trimis o scrisoare codată: „Produsul e defect. Anulați comanda." Însemna să fugă, să nu mă caute.

— Au fugit?

— În Franța. Tatiana s-a recăsătorit după ce „Jakob Weinstein" a fost declarat mort. Maria a crescut ca franțuzoaică. Profesoară la Sorbona acum.

— Cum știți?

A scos un teanc de fotografii din geantă. Maria la diferite vârste, prinse de departe.

— Am urmărit-o cum am putut. Articole în ziare, Facebook. O dată pe an mergeam la Paris, o vedeam de departe. Niciodată aproape.

— De ce acum? De ce mergeți la ea acum?

— Pentru că mor. Parkinsonul e ultima problemă. Am cancer pancreatic. Trei luni maximum.

Și-a deschis valiza. În dublură, un certificat de naștere vechi.

— Certificatul real al Mariei. Unde scrie că sunt tatăl ei. Și asta.

Un carnet de economii elvețian.

— Economiile unui consul cehoslovac din '68. Păstrate sub numele real. Două sute de mii de euro acum. Pentru ea.

— Dar cum o să explicați? După cincizeci de ani?

— Nu explic. Las valiza la hotel unde stă când vine în România pentru conferințe. Știu că vine săptămâna viitoare la Timișoara. „Literatură comparată în spațiul est-european".

Trenul încetinea. Timișoara se apropia.

— O să aflați că valiza nu e pierdută? O să caute proprietarul?

— Eticheta zice Maria Weinstein-Dubois. Numele ei de după căsătorie. Când o va deschide și va găsi certificatul...

— Va înțelege că tatăl ei a trăit.

— Și că a iubit-o de departe cincizeci și trei de ani.

La gară, l-am ajutat cu bagajele. Două valize – una nouă, una veche.

— Asta e a ei, a arătat spre cea veche. Aceeași cu care am fugit din Praga.

— Cum de nu v-a căutat niciodată?

— Cine să caute un mort? Și pe cine? Pe Jakob care nu mai exista sau pe Iacob care nu m-a cunoscut niciodată?

Două zile mai târziu, am citit în ziar: „Profesoară franceză își găsește tatăl după 53 de ani. Emoție la conferința de la Timișoara."

Articolul povestea cum Maria Weinstein-Dubois găsise o valiză cu documente care dovedeau că tatăl ei trăise sub identitate falsă în România.

— Îl caut, spunea ea în articol. Știu că e bătrân, poate bolnav. Dar vreau să-i spun că-l iert. Că-l înțeleg. Că mama l-a iubit până când a murit și i-a spus mereu că a făcut ce trebuia să facă.

O săptămână mai târziu, alt articol: „Reuniune emoționantă în spitalul din Pașcani."

Fotografia îi arăta îmbrățișați. Sub poză, citat de la Maria: „Tata mi-a dat viață de două ori – când m-a născut și când a ales să dispară ca să fiu liberă."

Iacob/Jakob a murit după o lună. La înmormântare, Maria a spus:

— L-am înmormântat sub numele Iacob Vasilescu. Așa a trăit, așa a murit. Dar pe cruce am pus și Jakob Weinstein. Pentru că un om poate avea două nume dar o singură inimă. Și inima lui a fost mereu cu noi.

Mi-a trimis o scrisoare după înmormântare:

„Mulțumesc că l-ați ascultat în tren. Mi-a povestit despre dumneavoastră. A spus că prezența dumneavoastră i-a dat curaj să lase valiza. Că un martor face secretul real. Vă rog să păstrați povestea vie."

O păstrez. O povestesc. Pentru toți Jakob care au devenit Iacob ca să supraviețuiască. Pentru toate Mariile care își găsesc tații după o viață de așteptare.

Pentru că uneori, dispariția e ultimul act de dragoste.

$$$

 Am primit autorizație specială pentru cercetare – făceam doctoratul despre literatura detenției politice. Subsol 2, secțiunea Z, interzisă publicului normal.

Cărțile din secțiunea interzisă a Bibliotecii Centrale Universitare erau acoperite de praf gros, dar unul singur era curat pe cotor – semn că cineva îl citea regulat, deși accesul era restricționat.

Cartea curată era un jurnal scris de mână. Fără autor pe copertă. Pe prima pagină: „Celula 14, Aiud, 1951-1964."

Am început să citesc. Era jurnalul unui deținut politic, scris pe bucăți de pânză, cu sânge și funingine. Detalii cumplite despre tortură, foame, rezistență prin cultură.

— Impresionant, nu? a spus o voce în spatele meu.

M-am speriat. Un bătrân în costum uzat mă privea. Părea să aibă optzeci de ani.

— Domnul Preda, bibliotecarul? Credeam că secțiunea e închisă azi.

— E închisă. Dar eu vin oricum. În fiecare marți. Să citesc.

— Același jurnal?

— Același. De treizeci de ani.

— De ce? E cercetare sau...?

— E penitență, domnișoară. Vedeți, eu am scris jurnalul ăla.

Mi-a înghețat sângele.

— Dumneavoastră... Dar aici scrie că autorul a murit în '64.

— Ion Preda a murit în '64. Eu sunt Gheorghe Marin. Gardianul care l-a ucis.

M-am dat instinctiv înapoi.

— Stați, vă rog. Trebuie să povestesc cuiva. Port secretul ăsta de șaizeci de ani, zise bibliotecarul.

M-am așezat tremurând.

— Ion Preda era studentul cel mai brilliant din generația lui. Arestat la douăzeci și doi de ani pentru „uneltire". Era în celula mea. Adică, eu o păzeam.

— Și?

— Și într-o noapte, în '64, mi-au ordonat să-l „rezolv". Refuzase să cedeze. După treisprezece ani, încă recita poezii, încă spera, încă rezista.

— L-ați ucis?

— Nu. L-am lăsat să fugă. I-am dat hainele mele, actele mele. I-am spus să fugă în munți, să-și facă altă viață.

— Dar ați spus că a murit...

— Pentru sistem, a murit. Gheorghe Marin, gardianul, a „dezertat". Probabil împușcat la graniță. Ion Preda, deținutul, „mort în celulă". Cadavru ars, neidentificabil.

— Și dumneavoastră?

— Eu am devenit Ion Preda. Am luat jurnalul lui, l-am ascuns. După Revoluție, l-am donat bibliotecii. Anonim. Apoi m-am angajat aici ca să-l pot păzi.

— De ce ați făcut asta? Ați riscat totul.

Bătrânul s-a așezat. A scos o fotografie veche.

— Ăsta era Ion. Avea aceeași vârstă ca fiul meu care murise de meningită cu un an înainte. Aceiași ochi. Același zâmbet. Nu puteam să omor speranța din ochii ăia.

— Și el? Ce s-a întâmplat cu el?

— A trăit ca Gheorghe Marin în Maramureș. S-a căsătorit, a avut copii. A murit în '89, cu trei zile înainte de Revoluție. Liber, dar sub nume fals.

— Cum știți?

— Îmi scria. O dată pe an, o carte poștală. „Gheorghe e bine. Mulțumește lui Ion pentru viață."

A deschis jurnalul la ultima pagină. Acolo, cu cerneală recentă:

„Azi, 12 noiembrie 2024, eu, Ion Preda, mărturisesc că acest jurnal aparține lui Ion Preda cel adevărat, care a trăit ca Gheorghe Marin. Eu sunt Gheorghe Marin, gardianul care l-a salvat și a trăit ca el. Cer iertare pentru toți gardienii care au ales să execute în loc să salveze."

— De ce mărturisiți acum?

— Pentru că mor. Și vreau să mor ca cine sunt cu adevărat. Nu ca erou rezistent, ci ca gardian care a făcut o singură faptă bună în viața lui.

— Dar ați salvat o viață!

— Și am distrus zeci. Înainte de Ion, am executat ordine. După Ion, am trăit cu vinovăția. Salvarea lui nu mă absolve. Doar dovedește că am avut mereu alegere.

A închis jurnalul.

— Știți ce mi-a spus Ion înainte să fugă? „Dacă supraviețuiesc, voi trăi pentru amândoi. Dacă mor, măcar mor ca om liber, nu ca număr."

— Și a trăit pentru amândoi?

— Mi-a trimis fotografii. Copiii lui la școală. Casa din lemn. Grădina cu flori. A trăit simplu dar liber. Mai mult decât aș fi meritat eu.

Mi-a întins jurnalul.

— Luați-l. Publicați-l. Dar spuneți adevărul – că Ion Preda a supraviețuit și că Gheorghe Marin a ales, o dată, să fie om.

Săptămâna trecută, bibliotecarul Ion Preda / Gheorghe Marin a murit. La înmormântare au venit trei persoane din Maramureș – copiii lui Ion Preda cel adevărat.

— Știam că nu e tatăl nostru biologic, a spus unul. Dar ne-a crescut cu dragoste. Și acum înțelegem de ce plângea când citea poezii. Plângea pentru cel care i-a dat viața înapoi.

Pe cruce au pus ambele nume: „Gheorghe Marin / Ion Preda – Două nume, o singură alegere corectă."

Jurnalul va fi publicat luna viitoare. Cu adevărata poveste. Pentru că, așa cum a scris gardianul în ultima zi de viață:

„Istoria trebuie să-și amintească nu doar de eroi, ci și de cei care au ales, măcar o dată, să creeze eroi în loc să-i distrugă."

$$$

 — Soția mea e moartă de paisprezece ani, dar încă îi las cina pe masă în fiecare seară, mi-a spus bătrânul făurar din Remetea în timp ce bătea o potcoavă la nicovală.

Venisem să fac un reportaj despre ultimii fierari tradiționali din Banat. Moș Gheorghe, la optzeci și șase de ani, era ultimul care mai făcea potcoave manual.

— De ce? am întrebat, privind cum metalul înroșit prindea formă.

— Pentru că vine. Nu sotia, ci altcineva. Cineva care are nevoie mai mare de mâncare decât morții de amintire.

A continuat să bată fierul. Fiecare lovitură era precisă, măsurată.

— Nu înțeleg.

— Nici nu trebuie. Dar dacă stai până diseară, vei vedea.

Am rămas. La ora nouă fix, Moș Gheorghe a pus pe masa din atelier o farfurie cu mămăligă, brânză și o ceapă. S-a retras în umbră.

După zece minute, ușa s-a deschis încet. Un copil de vreo unsprezece ani a intrat. Murdar, slab, cu ochi de animal speriat.

A mâncat repede, fără să ridice privirea. Apoi a dispărut în noapte.

— Cine e? am șoptit.

— Nu știu. Vine de șase luni. Mănâncă și pleacă. Nu vorbește. Cred că e surdo-mut.

— De ce nu anunțați autoritățile?

Moș Gheorghe a reluat bătutul fierului.

— Am anunțat. Au venit, l-au căutat, nu l-au găsit. Copilul ăsta știe munții mai bine ca un animal sălbatic. Și nu vrea să fie găsit.

— Dar nu poate trăi așa.

— Ba poate. Eu am trăit așa în '44. Aveam opt ani, nemții îmi omorâseră părinții, rusii veneau. Am stat în munți șase luni. Un cioban mă hrănea așa – lăsa mâncare, eu veneam noaptea.

A terminat potcoava și a început alta.

— Știți de ce fac încă potcoave deși nu mai are cine să le cumpere?

— De ce?

— Pentru copil. Îl văd uneori ziua, de departe. Se uită cum lucrez. L-am văzut încercând să imite mișcările cu o piatră și un băț.

Mi-a arătat colțul atelierului. Unelte mici, de copil, așezate acolo.

— Le-am făcut pentru el. Într-o zi, poate va avea curaj să le folosească.

Două săptămâni am tot venit. Copilul mânca, Moș Gheorghe lucra, eu observam.

Într-o seară, copilul nu a plecat imediat. A luat un ciocan mic și a lovit ușor nicovala. Ding.

Moș Gheorghe a zâmbit și a lovit și el. Dang.

Au continuat așa – ding, dang, ding, dang – o conversație în limbajul fierului.

După o lună, copilul a rămas în atelier. A dormit lângă forjă. Dimineața, Moș Gheorghe l-a găsit lucrând la o potcoavă minusculă.

— E pentru câine, a spus copilul. Prima oară când vorbea. Avea accent străin. Pentru câinele care m-a salvat de lupi.

Povestea a ieșit încet. Refugiat sirian, părinții morți în Mediterana, el adus de traficanți în România și abandonat când s-a îmbolnăvit. A supraviețuit în munți cu ajutorul unui câine vagabond.

— Cum te cheamă? l-a întrebat Moș Gheorghe.

— Nu mai știu. Eram Samir. Acum sunt nimeni.

— Acum ești ucenicul meu. Dacă vrei.

Copilul a dat din cap cu lacrimi în ochi.

Azi, Samir are șaisprezece ani. Vorbește română cu accent bănățean. Face cele mai frumoase potcoave ornamentale din țară – pentru turiști acum, nu pentru cai.

La intrarea în atelier, Moș Gheorghe a pus o tăbliță: „Fierăria Gheorghe și Samir – unde fierul vindecă suflete."

— De ce l-ați salvat? l-am întrebat recent pe Moș Gheorghe.

— Nu l-am salvat. Ne-am salvat reciproc. El mi-a dat un motiv să continui. Eu i-am dat o meserie. Fierul ne-a unit pe amândoi.

Săptămâna trecută, Moș Gheorghe a murit. A lăsat atelierul lui Samir. În testament scria:

„Las moștenire tot ce am celui care a venit flămând și pleacă meșter. Fierul nu întreabă de unde vii, ci încotro bați."

Samir încă lasă cină pe masă în fiecare seară.

— Pentru Moș Gheorghe? l-am întrebat.

— Nu. Pentru următorul copil flămând care va găsi drumul aici. Așa cum am găsit eu.

$$$

 

ASTAZI AM ADOPTAT UN OM !

"Mi s-a frânt inima să-l văd atât de singur și confuz. Și dintr-o dată am făcut ca ochii lui plini de lacrimi să-i întâlnească pe ai mei. Nu-mi place mirosul tristeții. Voiam atât de mult să sar pe el. Mi-a vorbit cu drăgălășenie și am știut că trebuie să-l salvez, acel om avea nevoie de mine. Așa că, am lătrat cu toată puterea și l-am urmat bloc după bloc.

M-am apropiat, îi puteam simți mirosul mâinilor. Omul mi-a zâmbit o clipă și când m-a luat în brațe am început să-i simt inima de gheață încălzindu-se. M-am apropiat de obrajii lui și am simțit o lacrimă rostogolindu-se pe ei. L-am privit profund și răspunsul său a fost un zâmbet strălucitor. I-am sărit entuziasmat în brațe, i-am promis că am să mă port frumos, am să-l iubesc pentru totdeauna și n-am să-l părăsesc niciodată.

Ce norocos a fost să treacă prin acel bloc, pe acea stradă și mă simt și eu norocos.

Au fost atât de mulți oameni care treceau pe acolo și niciunul nu s-a uitat la mine. Toți preocupati, toți cu grijile lor... Mă bucur că nu m-a ales nimeni. Astăzi am salvat o viață. Astăzi am adoptat un om!”

Iubind animalele - Gandurile unui caine - via Ben Barker