$$$

 S-a întâmplat în 11 noiembrie1845: În această zi, s-a născut, la Trinca, în jud. Hotin, Vasile Stroescu, jurist, cărturar, filantrop (a construit numeroase biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile româneşti, a asigurat burse pentru mulţi tineri), om politic (primul preşedinte al Parlamentului României Mari, 1919) și membru onorific al Academiei Române (din1919). Vasile Stroescu s-a născut în satul Trinca, raionul Edineţ, jud. Hotin, din Basarabia, perioadă, în care, în urma tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27 martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei. 

Vasile Stroescu provenea dintr-o familie veche românească, importantă şi recunoscută de la finele secolului al XVII-lea. Istorici şi alte personalităţi de specialitate care s-au ocupat de genealogia familiei Stroescu au menţionat în lucrările prezentate până în prezent, pe strămoşul său, jitnicerul Ioan Stroescu din Transilvania, care pe la sfârşitul secolului 17-lea, a ajuns cu turmele de oi pe meleagurile Basarabiei. În anul 1682 (2 iulie) I. Stroescu a primit drept danie de la Duca-Vodă, târguşorul Dumitrascov care se afla dincolo de Nistru.Părinţi lui Vasile Stroescu deţineau moşii la: Trinca, Brânzeni, Griteni, Nesvoia, Grumadzeni, în ţinutul Hotinului la Zahaicani, Stolniceni, Bechir şi Pociumbăuţi, iar unchiul său deţinea moşii la Ruseni, Mereseuca şi Damascani.Tatăl său Vasile Stroescu (1795-1875) căsătorit cu Profira Manoil Guţu (1808-1856) au avut împreună 15 copii, din care au rămas în viaţă patru fete (Ana Cazimir 1829-1877, Maria Druganov, Elena Martos şi Ecaterina, soţia primarului din Chişinău, Clemente Şumanski) şi patru băieţi Mihai, Gheorghe, Constantin şi Vasile.

Întreaga familie a fost recunoscută în toate provinciile româneşti ca fiind buni români, cinstiţi şi de caracter, care au luptat pentru ridicarea ţărănimii româneşti prin învăţătură şi acte de danie, prin construirea de şcoli, biserici, spitale şi alte acte filantropice importante. Fratele cel mai mare Mihăiţă (1836-1889) împreună cu soţia sa Eliza, vizitând Braşovul, au donat sume importante pentru sprijinirea şcolilor rurale româneşti (17.10.1882), acordând 50.000 ruble în folosul copiilor meseriaşilor din localitate. Despre binefacerile familiei Stroescu, Iosiv Vulcan, prezenta pe larg acţiunile respective în revista Familia (ex. Nr. 42/1884) devenind personaje de legendă. Mihail Iliev, în lucrarea „Vasile Stroescu şi românii din Bihor” a prezentat cât se poate de fidel, actele de binefacere efectuate în acest judeţ. La Stolniceni, din jud. Bălţi, Eliza S. (1850-1930) după decesul soţului Mihăiţă, a continuat opera de binefacere a familiei Stroescu, prin construirea unui spital „model”, înzestrat cu o moşie pentru buna funcţionare, condus de medicul francez Ghovet. B.P.Haşdeu drept recunoştinţă, a propus ca o şcoală din jud. Tutova să poarte numele de „Eliza Stroescu Basarabeana”, iar o şcoală din jud. Dolj numele de „Mihail Stroescu Basarabeanul”.

Al doilea frate rămas în viaţă a fost Gheorghe Stroescu (1840-1922) care s-a alăturat familiei privind, actele de binefacere pentru români. În acel timp a cutreierat ţările din Europa, Africa şi a făcut şi înconjurul lumii, iar, în Pacific în urma naufragiului, a scăpat ca prin minune. Întors acasă s-a stabilit la moşia din Bălăceana, jud. Lăpuşna, fiind un bun filantrop în continuare. Un fapt deosebit, remarcat la timpul respectiv, a fost, participarea lui Gheorghe S. călare pe un cal alb-arab, la primirea lui Carol I în 1866 la Turnu Severin, care era însoţit de I.C. Brătianu.

Vasile V. Stroescu (1845-1926), fiul lui Profira – Manoil – Guţu (1808-1856) şi Vasile S. a fost unul dintre cele mai însemnate personalităţi româneşti din Basarabia, confirmat prin patriotismul său, ca vizionar politic şi mai ales, unul din cei mai însemnaţi filantropi români.Şcoala primară a urmat-o la Kameneţ-Podolsk, aproape de localitatea rurală natală Trinca, din raionul Edineţ, iar liceul „Richelieu” l-a absolvit la Odesa. Studiile universitare le-a urmat şi absolvit la renumitele instituţii de învăţământ superior de la Petrograd, unde iniţial a ajuns după un drum de trei săptămâni, cu trăsura până la Moscova, iar de acolo cu trenul. A fost student şi la Berlin. Disciplinele care l-au preocupat îndeaproape au fost literele, dreptul şi ştiinţele agricole, determinat de moşiile sale, care au ajuns la cca. 25.000 ha. Vasile Stroescu a fost o personalitate de aleasă cultură literară, artistică, filantropică şi politică.Cunoştea limbile: franceză, italiană, germană, engleză, precum şi cele slave.

A călătorit prin oraşele principale ale Europei vizitând şi documentându-se în instituţiile de cultură şi istorie.Întors în Basarabia în anul 1867 a funcţionat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului B.P. Haşdeu, care îl aprecia în mod deosebit „ca bun jurist, inteligent şi orator desăvârşit”. Alexandru Hâşdeu şi-a adus o contribuţie mare la unirea Principatelor Române, în decursul timpului, mai ales prin discursurile sale din anul 1837 şi 1840 publicate la Braşov în anul 1838 iar la Bucureşti în 1839, care au stat la temelia Unificării Principatelor de la 24 ianuarie 1859, exemplu fiind preluat şi continuat de Vasile Stroescu. Ca om al dreptăţii în această instituţie unde trebuia respectate şi aplicate „ucazurile ţariste” mai ales cu privire la reforma agrară, a avut misiunea grea în soluţionarea raporturilor dintre proprietari şi ţărani, fiind întotdeauna de partea ţăranilor.

După decesul părintelui său, în anul 1875 a trebuit să se retragă la moşia de la Brânzeni, jud. Bălţi şi să se preocupe de administrarea moşiilor familiei sale, care au ajuns la cca. 25.000 ha, cirezi de vite, herghelii de cai de rasă, turme de oi etc. Vasile Stroescu era bun şi milostiv cu ţăranii cinstiţi şi muncitori şi aspru cu cei leneşi. Îi plăcea să vorbească numai româneşte, sfătuind pe români „să nu fie luxoşi şi risipitori, ci să fie chivernisitori cu bani şi să-i întrebuinţeze pentru cumpărarea de pământ… pentru ca atunci când va veni mama noastră vom aveam cu toţi pământ şi o să fim cu toţii unu” speranţă mult visată de Vasile Stroescu, de unire a neamului românesc.Calităţile sale de modestie, cumpătare şi de dăruire, au fost confirmate în permanenţă în timpul vieţii sale. Printre altele Vasile Stroescu nu frecventa localurile de lux, deşi era bogat, fără însă să fie avar, iar când se deplasa la Chişinău, de la gară spre centru mergea cu tramvaiul şi evita folosirea birjei. Întrebat de un prieten, de ce procedează aşa, V. Stroescu a răspuns „tramvaiul costă 3 copeici iar birja 3 ruble, iar aceste 3 ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din Maramureş”.

Din dorinţa de a sprijini ţărănimea şi populaţia săracă din Basarabia, a dorit să le construiască şcoli şi biserici în care învăţătura şi slujbele religioase să se efectueze numai în limba moldovenească-română oferind Zemstvei (Consiliului judeţean) sursele financiare, care însă, nu au fost acceptate de ruşi.După anul 1900 Vasile Stroescu a dat în arendă toate moşiile, la ţăranii moldoveni organizaţi în obşti ţărăneşti, înfiinţate şi organizate după concepţiile sale. În această perioadă a construit biserici la Zăicani, Pociumbăuţi (jud. Bălţi) şi la Trinca, pe care le-a înzestrat cu odoare religioase printre care şi evanghelii legate în argint aurit.

În anul 1902, printr-o scrisoare adresată de Vasile Stroescu, Ministrului de Instrucţie Publică din România, „roagă” să primească suma de 200.000 lei pentru construirea de şcoli în satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi. Din acest fond sau construit şapte şcoli primare cu dotările necesare, unei bune funcţionări. În continuare în anul 1906, când s-a sărbătorit 40 ani de la venirea regelui Carol I în România, Vasile Stroescu a donat 200 000 ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe, în capitala tuturor românilor – Bucureşti, care însă nu s-a construit, fără să se cunoască motivele nerealizării. La nemulţumirea şi criticile lansate de Vasile Stroescu reacţiile au fost puternice, inclusiv acuze de „Lezmajestate”. De asemenea în anul 1908 Vasile Stroescu a acordat suma de 100.000 ruble Ministerului Instrucţiei Publice din Bucureşti, pentru continuarea construcţiilor de şcoli.

După ce a iniţiat o mişcare naţională în Basarabia în anul 1910, la Bălţi, Vasile Stroescu s-a întâlnit cu fruntaşul unionist Ioan Pelivan, organizând acţiuni comune privind răspândirea culturii româneşti, precum şi a celor unioniste în Basarabia.Crezul lui Vasile Stroescu s-a confirmat în decursul timpului şi a evenimentelor istorice.„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.” La data de 24 mai 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga  Culturală i-a adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu şi-l proclamă membru de onoare”.Istoricul N. Iorga îl numea în „Neamul românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii româneşti”.

Cu sprijinul său financiar în anul 1912 la Cleveland (USA) unde se afla o comunitate importantă de emigranţi români, s-a înfiinţat un „Club de ajutor şi cultură”. În acest oraş a luat fiinţă la data de 15 august 1904 prima parohie ortodoxă românească din America, iar în cimitirul acestui oraş se află osemintele poetului Aron Cotruş, aduse din California unde a decedat.La Chişinău în anul 1913 a apărut revista „Cuvânt moldovenesc” editat de Nicolae Alexandri şi Pan Halippa, care au fost sprijiniţi de către Vasile Stroescu cu suma de 10.000 ruble şi un vagon de hârtie. Până la revoluţia rusă din 1917, Vasile Stroescu mulţi ani s-a luptat cu autorităţile ruse pentru a înfiinţa măcar o şcoală primară cu limba de predare română, pentru întreaga Basarabie, dar organele ruse nu au aprobat, menţinerea şi susţinerea limbii române, ruşii acţionând la deznaţionalizarea românilor, la fel cum procedau maghiarii în Transilvania.

În anul 1917 era în America la San Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluţiei Ruse. Vasile Stroescu a trimis o scrisoare la Partidul Naţional de la Chişinău (24 martie 1917) întorcându-se imediat pentru a participa şi contribui la realizarea marilor prefaceri a visului său, unirea românilor. La 18 aprilie, cca.10.000 de români moldoveni au manifestat la Odessa solicitând autonomia Basarabiei. Manifestaţia s-a desfăşurat şi prin faţa Hotelului „Londra” unde ştiau că se află Vasile Stroescu şi care a salutat demonstraţia respectivă. Fruntaşii mişcării de eliberare naţională: Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa etc. în aprilie 1917 a format Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare a fost ales Vasile Stroescu, care întors din America se afla la Odesa.Onisifor Ghibu şi Pan Halippa s-a deplasat la Odessa pentru a-i aduce la cunoştinţă despre alegerea sa, prin scrisoarea celor 21 membrii fondatori ai Partidului Naţional Moldovenesc.

Reacţia lui Vasile Stroescu a fost cât se poate de dură şi plină de învăţăminte chiar şi pentru politicienii noştri din zilele noastre: „Nu! Doamne fereşte! Eu detest orice fel de politică. N-am făcut niciodată în viaţa mea politică şi nu voi face nici de aici înainte.Politica este cea mai mârşavă ocupaţie lumească.Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit întuneric.Întocmiţi pentru popor: conferinţe economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri, cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi trebuie acestuia. Înfiinţaţi şcoli populare superioare ca în Danemarca, sau mai bine o Universitate Populară”.

La unire, Vasile Stroescu, având calitatea de deputat al judeţelor Tighina, Orhei, Lăpuşna şi Bălţi din Basarabia, a fost ales să prezideze primul parlament al tuturor românilor, fiind considerat un mare înţelept român, care a luptat pentru realizarea idealului naţional, fiind în acelaşi timp şi cel mai în vârstă dintre reprezentanţii Sfatului Ţării. În discursul său prezentat în cadrul solemnităţii respective, este edificator ultimul mesaj: „În viaţa noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate.În incinta acestui lăcaş (parlament) trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei cuminecături.Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre.Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa Dumnezeu să ne ajute!”.

La data de 20 dec. 1919 Adunarea Constituantă a României a ratificat unirea necondiţionată a Basarabiei cu Ţara Mamă, iar raportul a fost conceput de Vasile Stroescu. În anul 1923 împreună cu C.G. Costa Foru, pictorul Camil Ressu, sculptorul Cornel Medrea, scriitorul Victor Eftimiu, filosoful C. Rădulescu-Motru şi ziariştii C. Mille şi N.D. Cocea au pus bazele Ligii Drepturilor Omului iar Vasile Stroescu a fost ales ca preşedinte (extras din lucrarea: Fraţii Stroescu: dinastie de nobili basarabeni ce şi-a cucerit un loc în istorie, de prof. Dumitru Bajureanu – com. Trinca, raion Edineţ).

În ultimii ani ai vieţii sale V. Stroescu împreună cu directorul Teatrului Naţional din Chişinău, Gh. Mitu Dumitru au înfiinţat Societatea Teatrală „Alecu Russo”.Fiind un om de cultură aleasă, a fost un admirator al scriitorilor români: N. Bălcescu, V. Alecsandri, Gh. Coşbuc, I. Creangă, O. Goga etc. precum şi a celor ruşi: Tolstoi, Dostoievschi, Gogol, Cehov etc. Activitatea deosebită a marelui filantrop Vasile Stroescu, un Mecena al românilor din Transilvania este confirmată prin datele Registrului Acţiunilor Filantropice ale lui Vasile Stroescu”. A construit şi reparat 216 biserici şi 96 şcoli.

Surse: 

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/figuri-din-panteonul-unirii-vasile-stroescu-133095.html

https://www.dcnews.ro/boierul-vasile-stroescu-sacrificiul-uitat-in-numele-unirii-marius-diaconescu-a-in-eles-care-e-menirea-lui_586369.html

https://radiochisinau.md/conacul-lui-vasile-stroescu-personalitate-care-a-contribuit-la-actul-unirii-din-1918---65269.html

https://www.academia.edu/2123204/Vasile_Stroescu_%C8%99i_rom%C3%A2nii_din_Bihor

https://www.dacoromania-alba.ro/nr72/vasile_stroescu.htm

$$_

 S-a întâmplat în 11 noiembrie1885: La această dată, s-a născut George Patton, celebru general american, renumit pentru luptele din cel de-al doilea război mondial. George Smith Patton (d. 21 decembrie 1945) a fost un general al armatei S.U.A. în timpul celui de-al doilea război mondial, luând parte la campaniile militare din Africa de Nord, Sicilia, Franţa şi Germania între anii 1943 şi1945.

A participat şi la primul război mondial, comandând tancurile nou introduse în armata SUA. El este autorul faimosului citat din timpul eliberării Parisului, în care se referă voalat la ambiţia francezilor de a participa, măcar printr-o divizie blindată, la Eliberare: „I would rather have a German division in front of me than a French division behind me."( „Prefer să am în faţă o divizie germană decât o divizie franceză în spate”).

În ziua de 9 decembrie 1945, în apropiere de Mannheim, cu puţin timp înainte de programata reîntoarcere în SUA, maşina generalului a fost puternic lovită de un camion militar american. Generalul a fost grav accidentat, având şi o fractură de coloană vertebrală cervicală. Internat la spitalul militar din Heidelberg, pe 21 dec.1945, decedează în urma unei embolii pulmonare. Fiind considerat eliberatorul Luxemburgului, a fost înmormântat în orăşelul Haam (din Luxemburg). În onoarea eliberatorului, orăşelul Ettelbrück din nordul Luxemburgului se mai numeşte „Patton-Stadt”.

Surse:

https://liberationroute.com/great-britain/biographies/g/general-george-patton

https://www.britannica.com/biography/George-Smith-Patton

https://www.biography.com/military-figure/george-patton

https://www.generalpatton.com/biography/

$$$

 S-a întâmplat în 11 noiembrie1918: Se încheia primul război mondial prin semnarea armistiţiului. Armistițiul, intrat în vigoare în 1918, pe data de 11, a lunii a unsprezecea, la ora 11:00, punea capăt primului război mondial pe frontul din Vest. Tratatul a fost semnat într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne și a intrat în vigoare la ora 11:00. Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Matthias Erzberger din partea Germaniei.

La 7 noiembrie 1918, o delegație formată din șase parlamentari germani a plecat spre Franța pentru a discuta și semna armistițiul ce urma a fi încheiat cu țările aliate, reprezentate de mareșalul Ferdinand Foch. O zi mai târziu, pe 8 noiembrie, parlamentarii germani au fost primiți de mareșalul Foch în vagonul său personal dintr-un tren staționat în apropiere de localitatea Compiègne. După o perioadă de discuții, timp în care guvernul german își dă acordul asupra condițiilor de încetare a ostilităților, mareșalul Ferdinand Foch, comandant al forțelor aliate și cei șase reprezentanți ai Imperiului German au semnat acordul de armistițiu, pe 11 noiembrie, în jur de ora 05:00, urmând ca actul să intre în vigoare la ora 11:00.

Actul a rămas cunoscut în istorie și ca „Armistițiul de la Compiègne” și inițial a avut o valabilitate de 30 de zile, fiind reînnoit periodic până la semnarea Tratatului de Pace de la Versailles din 1919. Documentul prevedea, printre altele, ca Germania să evacueze toate teritoriile ocupate de pe frontul de Vest în două săptămâni, anula tratatele deja încheiate cu Rusia și cu România și supunea armata germană predării unei părți semnificative din resursele militare.

Mareșalul Foch adresa următoarele cuvinte armatelor aliate: „Ofițeri, subofițeri și soldați ai armatelor aliate, după ce inamicul a fost oprit definitiv, ați câștigat cea mai mare bătălie din istorie, ați salvat cauza cea mai sfântă: libertatea lumii. Fiți mândri, posteritatea vă va păstra recunoștință.”

Numeroase unități de artilerie au continuat să tragă asupra țintelor germane pentru a evita tractarea înapoi a munițiilor rămase. Aliații, de asemenea, au vrut să se asigure că, în caz de repornire a luptelor, să fie în poziția cea mai favorabilă. În consecință, au fost 10.944 de victime, din care 2,738 de oameni au murit în ultima zi a războiului. Un exemplu de hotărâre a Aliaților pentru menținerea presiunii până în ultimul minut, dar și de respectare strictă a termenilor armistițiului, a fost Bateria a 4-a de rază lungă cu tunurile de 14 inch a Marinei SUA, care a tras ultima salvă la 10:57 în zona Verdun-ului, traiectoria proiectilelor fiind calculată să ajungă în spatele liniei frontului german, chiar înaintea armistițiului programat.

Augustin Trébuchon a fost ultimul francez care a murit atunci, fiind împușcat în drumul său spre camarazi, încercând să le spună că supa este fierbinte și va fi servită după încetarea focului. A fost ucis la 10:45. Ultimul soldat din Marea Britanie care a murit, George Edwin Ellison, a fost ucis mai devreme în acea dimineață în jurul orei 09:30, în timp ce cerceta poziția trupelor germane la marginea Mons-ului (Belgia). Ultimul canadian ucis a fost George Lawrence Pret, fiind împușcat și ucis de un lunetist cu doar două minute înainte de armistițiu, la nord de Mons, la 10:58, fiind recunoscut ca unul dintre ultimii uciși, ulterior fiind ridicat un monument în memoria lui. Și, în sfârșit, americanul Henry Gunther este în general recunoscut ca fiind ultimul soldat ucis în acțiunile primului război mondial, după ce a fost împușcat în timp ce-și reîncărca arma, cu doar 60 de secunde înaintea armistițiului, de către trupele germane uimite, care considerau că armistițiul deja intrase în vigoare.

Armistițiul de la Compiègne din data de 11 noiembrie 1918 marchează sfârșitul simbolic al primului război mondial, soldat cu peste 20 de milioane de morți (atât civili, cât și militari), 20 de milioane de răniți și peste zece milioane de persoane dispărute. Posteritatea le-a păstrat francezilor și o ironie, pusă în scenă 22 de ani mai târziu de către Adolf Hitler. După semnarea armistițiului prin care Germania se preda, vagonul de tren în care se întâmplase evenimentul a fost expus într-un muzeu din Paris, iar ulterior a fost dus în localitatea Compiègne și găzduit de un muzeu special construit pentru a aminti de evenimentul din noiembrie 1918.

În iunie 1940, după înfrângerea Franței de către Germania din cel de-al doilea război mondial, Hitler a ordonat ca vagonul istoric să fie mutat exact în locul unde Germania semnase capitularea în 1918. Nu este prea greu de ghicit de ce...Dictatorul i-a chemat pe francezi să-și semneze predarea pe 22 iunie 1940 exact în același loc unde germanii își recunoscuseră înfrângerea. S-a născut astfel „Al Doilea Armistițiu de la Compiègne”.                       

Surse:

http://www.ziare.com/international/stiri-externe/11-noiembrie-sfarsitul-simbolic-al-primului-razboi-mondial-946775

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/un-preludiu-al-pacii-armistitiul-din-11-noiembrie-1918

https://www.rfi.ro/politica-91039-accent-pe-istorie-armistitiu-primul-razboi-mondial

https://a1.ro/premium/armistitiul-din-11-noiembrie-1918-ce-sa-intamplat-in-urma-cu-100-de-ani-la-compiegne-id817834.html

https://www.dw.com/ro/r%C4%83zboiul-suferin%C5%A3a-m%C3%A2nia/a-45483275

https://radioromaniacultural.ro/marele-razboi-s-a-sfarsit-intr-un-vagon/

$__

 S-a întâmplat în 11 noiembrie1933: În această zi, s-a născut actorul Ştefan Bănică, la Călăraşi. A dovedit înclinaţii artistice încă de copil, iar după ce familia sa s-a mutat la Bucureşti a cântat în Corul de copii Radio şi a participat, tot la radio, la emisiuni dedicate copiilor. A absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir'' din Bucureşti. A absolvit în anul 1955 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale'' din Bucureşti, la clasa profesorului Alexandru Finţi, iar talentul său actoricesc a fost remarcat de Radu Beligan.

Actor complex, unul dintre cei mai renumiţi actori ai comediei româneşti, Ştefan Bănică a interpretat o serie de personaje pe scenele teatrelor bucureştene, în numeroase filme, pe micul ecran sau la teatrul naţional radiofonic. După absolvire, a debutat la Teatrul din Galaţi, apoi a venit în Bucureşti, unde a jucat la început la Teatrul Giuleşti. A avut roluri memorabile în piese precum „Băiat bun, dar cu lipsuri'' de Nicuţă Tănase, „...Escu'' şi „Titanic Vals'' de Tudor Muşatescu, „Omul care a văzut moartea'' de Victor Eftimiu ş.a.

Pe scena Teatrului Bulandra a evoluat alături de mari nume ale scenei româneşti, realizând creaţii actoriceşti de excepţie în „D'ale carnavalului" (Iordache), „O scrisoare pierdută" (Ghiţă Pristanda), „Revizorul", „Furtuna", „Victimele datoriei". Roluri memorabile a făcut, de asemenea, şi pe scena Teatrului de Revistă.Datorită vocii, şarmului său şi stilului inconfundabil de interpretare s-a remarcat şi ca un cântăreţ talentat, piesele interpretate de el („Îmi acordaţi un dans'', „Cum am ajuns să te iubesc'', „Gioconda se mărită'', „Hai, coşar, coşar'', „Astă seară mă fac praf'' ş.a.) rămânând celebre.

Ani la rând a format împreună cu actriţa Stela Popescu un cuplu artistic extrem de îndrăgit în spectacole de revistă şi în spectacole de divertisment la televiziune. Ştefan Bănică a jucat, de asemenea, în piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, între acestea numărându-se „Anecdota provincială'', „Bărbierul din Sevilla'', „Districtul celălalt'', „Visul unei nopţi de iarnă'' etc.

Şi-a făcut debutul cinematografic în 1965, în filmul „Dincolo de barieră" (regia Francisc Munteanu). A mai jucat în filmele: „Golgota'' (regia Mircea Drăgan, 1966), „Tunelul'' (regia Francisc Munteanu, 1966), „Împuşcături pe portativ'' (regia Cezar Grigoriu, 1967), „Zile de vară'' (regia Ion Niţă, 1967), „Vin cicliştii'' (regia Aurel Miheles,1968), „Brigada Diverse intră în acţiune'' (regia Mircea Drăgan, 1970), „Cântecele mării'' (regia Francisc Munteanu, 1971), „Brigada Diverse în alertă!'' (regia Mircea Drăgan, 1971), „Proprietarii'' (regia Şerban Creangă, 1973), „Păcală'' (regia Geo Saizescu, 1974), „Fair Play'' (regia Alexandru Danciu Satmari, 1977), „Septembrie'' (regia Timotei Ursu, 1977), „Cianura şi picătura de ploaie'' (regia Manole Marcus, 1978), „'Singur printre prieteni'' (regia Cornel Todea, 1979), „Nea Mărin miliardar'' (regia Sergiu Nicolaescu, 1979), „De ce trag clopotele, Mitică?'' (regia Lucian Pintilie, 1982), „Harababura'' (regia Geo Saizescu, 1990), „Cel mai iubit dintre pământeni'' (regia Şerban Marinescu, 1993).

Fiul său Ştefan Bănică jr. i-a moştenit talentul şi i-a urmat cariera atât în actorie, cât şi în muzică. Ştefan Bănică a murit la 26 mai 1995, la Bucureşti.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/stefan-banica-4263/

https://adevarul.ro/locale/calarasi/Stefan-banica-senior-vazut-lumina-zilei-calarasi-arata-casa-s-a-nascut-marele-artist-1_54e5de22448e03c0fdc6165a/index.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/11/documentar-85-de-ani-de-la-nasterea-actorului-stefan-banica--207897

$$$

 S-a întâmplat în 11 noiembrie 1962: La această dată, a murit Ion I. Nistor, istoric şi om politic, luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei; în toamna anului 1918, împreună cu Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, a pregătit Congresul general al românilor bucovineni; a redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii; după 1918, a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele de la Bucureşti; arestat şi închis la Sighet (1950-1955); membru al Academiei Române.

Ion Nistor, istoric, om politic şi cunoscut militant pentru unirea Bucovinei cu România, s-a născut la 4 august 1876 (4/16), la Vicovu de Sus, judeţul Suceava. A învăţat la şcoala din comuna natală, apoi la Rădăuţi, unde urmează liceul german, luându-şi bacalaureatul în 1897. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi, luându-şi licenţa în 1902. Din 1903 este profesor de istorie şi geografie în limba română şi germană la liceul din Suceava, iar între 1905-1908 ocupă aceeaşi catedră la liceul real din Cernăuţi.

Şi-a continuat studiile la Viena, Munchen, Berlin şi Bucureşti, iar în 1909 şi-a susţinut la Viena teza de doctorat. A predat la Universitatea din Viena, din 1911, iar în 1912 este numit profesor la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană nou înfiinţată la Universitatea din Cernăuţi. Luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei, devine, în 1897, membru al Societăţii academice studenţeşti „Junimea'', pe care a condus-o în calitate de preşedinte, iar în anii studiilor la Viena a făcut parte din Societatea „România Jună''. În vara anului 1913, organizează, împreună cu Sextil Puşcariu şi George Tofan, cursuri de istorie naţională la Dorna Candreni, după modelul cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, înfiinţate de Nicolae Iorga.

După izbucnirea primului război mondial, în 1914 Ion Nistor vine la Bucureşti, unde duce o susţinută acţiune pentru unirea Bucovinei cu România, devenind preşedinte al Comitetului refugiaţilor români din Bucovina şi sprijinind apariţia publicaţiei „Revista Bucovinei''. Devine membru titular al Academiei Române la 19 mai 1915. Când istoricul bucovinean Ion Nistor a prezentat la Academia Română discursul său de recepţie - „Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina 1774-1857'' -, fiind ales membru titular al Academiei, marele savant Nicolae Iorga spunea: „Dumneata ai rămas bucovineanul. Te-ai coborât la realităţile modeste ale micii dumitale patrii în care se cuprinde ce a fost mai mare din vechea Moldovă (...) Ai restabilit, prin asemenea cercetări continue, onoarea românilor bucovineni în domeniile studiilor despre moşioara lor (...) ai arătat străinilor că şi acolo a venit vremea să luăm pentru noi tot ce este al nostru.'' .

După intrarea României în război în 1916, Ion Nistor a urmat guvernul român în refugiu la Iaşi, în toamna aceluiaşi an, şi, mai apoi, s-a dus la Odessa, „gustând din mizeriile rătăcirii în străinătate'', după cum arăta Nicolae Iorga. La 2 ianuarie 1918 s-a constituit, în locuinţa lui Octavian Goga din Odessa, „Comitetul naţional al românilor subjugaţi din monarhia austro-ungară''. La acest eveniment a fost prezent şi Ion Nistor (alături de Onisifor Ghibu, O. Goga, Alexandru Lapedatu, Octavian C. Tăslăuanu, Sever Bocu, M. Popovici ş.a.), Ion Nistor fiind ales între cei opt membri ai comitetului.

Revenit în Bucovina în toamna anului 1918, Ion Nistor a fost ales în Consiliul Naţional Român din Cernăuţi. În toamna anului 1918 s-au intensificat legăturile dintre autorităţile de la Iaşi şi Consiliul Naţional Român Central şi Consiliul Naţional Român, care dirijau acţiunile românilor din Transilvania şi, respectiv, Bucovina, în direcţia unirii cu ţara.Totodată, Ion Nistor a pregătit, alături de Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, Congresul general al românilor bucovineni din 28 noiembrie 1918 şi Adunarea naţională cu caracter plebiscitar din Cernăuţi. A redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii.Participant activ la pregătirea şi realizarea Marii Uniri, Ion Nistor şi-a adus, deopotrivă, contribuţia la integrarea Bucovinei la statul român şi la consolidarea României întregite.

Şi-a continuat, din 1919, activitatea didactică la Catedra de Istoria Românilor de la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi, al cărei prim rector a fost, după reorganizarea ei pe baze româneşti. Lui Ion Nistor i se datorează şi înfiinţarea la Cernăuţi a Institutului de Istorie şi Limbă. De asemenea, a condus publicaţiile „Junimea Literară'' şi „Codrul Cosminului''. Între 1 octombrie 1940 - 1 octombrie 1941 a fost profesor la Universitatea din Bucureşti, iar din 1943 a lucrat în calitate de custode al bibliotecii şi colecţiilor Academiei Române (până la 12 iunie 1948).

În plan politic a înfiinţat Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, fiind ales preşedintele acestuia în septembrie 1919.A fost deputat (din 1919) şi senator. Orientându-se spre o colaborare tot mai strânsă cu liberalii, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina a fuzionat în ianuarie 1923 cu Partidul Naţional Liberal. După Unirea din 1918, Ion Nistor a făcut parte şi din guvern, fiind ministru secretar de stat (în mai multe rânduri), ministru al Lucrărilor Publice (1927-1928), ministru al Muncii (1934-1935, 1936-1937), ministru al Cultelor şi Artelor (1939-1940). După cel de-al doilea război mondial a făcut parte din Partidul Naţional Liberal - Gh. Tătărescu.

A desfăşurat o activitate ştiinţifică remarcabilă în domeniul istoriei, care însumează peste 300 de lucrări, studii şi articole, cu o tematică foarte largă, cuprinzând, în ansamblu, toate epocile istorice. Ion I. Nistor a fost membru corespondent (18 mai 1911) şi membru titular (19 mai 1915) al Academiei Române, precum şi preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1929-1932). A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990. A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat la Sighet, de unde va fi eliberat la 8 iulie 1955. A murit la 11 noiembrie 1962, la Bucureşti.

Surse:

„Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003)

http://www.memorialsighet.ro/ion-nistor/

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2015/01/28/istoricul-ion-i-nistor/

https://www.crainou.ro/2018/05/07/istoricul-ion-nistor/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/08/31/1918-anul-marii-uniri-ion-nistor-istoric-om-politic-militant-pentru-unirea-bucovinei-cu-romania--168353

$$$

 S-a întâmplat în 11 noiembrie1995: În această zi, a murit Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România).

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în satul Bobota din Comitatul Sălaj, în familia unui cărturar, preotul greco-catolic Valentin Coposu, prieten şi colaborator al lui Iuliu Maniu. Dotat cu o inteligenţă ascuţită, a fost înscris la vârsta de cinci ani la şcoala confesională română unită, apoi la Colegiul Sf. Vasile din Blaj. La 16 ani, cu dispensă de vârstă, a devenit student al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, apoi a continuat studiile și a devenit doctor în drept. În acei ani a fost şi campion de haltere, antrenat de Clubul Sportiv Universitar. Toate aceste preocupări au fost dominate însă de pasiunea sa pentru politică pe care o considera, asemeni vechilor greci, o artă. Legăturile tatălui său cu Iuliu Maniu i-au făcut firească apropierea de această personalitate a istoriei româneşti.

În 1933, Corneliu Coposu a înfiinţat filiala Cluj a Partidului Naţional Ţărănesc, iar doi ani mai târziu a devenit preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi ai Universităţii clujene şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc. Anii de care îşi amintea cu cea mai mare plăcere au fost 1937-1947, perioadă în care a fost secretar personal şi secretar politic al lui Iuliu Maniu. Până la arestarea sa în 1947 în procesul „lotului Tămădău”, Corneliu Coposu a privit cu luciditate şi mare capacitate de analiză evenimentele politice tulburătoare prin care trecea România, frământările războiului, sovietizarea, criza economică şi socială. Cei 17 ani de detenţie politică în închisorile comuniste, precum şi viaţa de muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii Montaj Bucureşti nu aveau să-i ştirbească cu nimic aceste calităţi de om politic.  A urmat cea mai grea perioadă a vieţii sale, un adevărat calvar, cu 18 ani de temniţe comuniste, nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, opt ani la izolare, la Râmnicu Sărat, şi muncă silnică pe viaţă, mutarea de nu mai puţin de 21 de ori între diferite închisori şi locuri de muncă forţată cumplite, pe care Coposu le-a înfruntat cu seninătate şi credinţa că regimul totalitar îşi va regăsi sfârşitul.A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon). În anul 1964, este eliberat odată cu amnistia generală, iar Coposu s-a reîntâlnit cu soţia sa Arlette, cea care, la rândul ei, a cunoscut ororile comuniste.

După 1989, Corneliu Coposu revine în prima linie a luptei pentru democratizarea ţării, a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost. A fost ales senator în Parlamentul României în 1992 şi liderul opoziţiei împotriva puterii neo-comuniste reprezentate de FSN. În anii noi ai democraţiei iese la iveală şi dosarul său de urmărire informativă care are nu mai puţin de 38 de volume şi circa 18.000 de file

Interesant este faptul că la 11 octombrie 1991, Corneliu Coposu a fost primul lider politic român întâmpinat cu aplauze şi urale de către liderii unui important partid occidental – Partidului Conservator, aflat atunci la guvernare în Marea Britanie. El a fost omagiat, aplaudat şi onorat de însuşi prim-ministrul ţării, legendara „doamnă de fier” Margaret Thatcher. Atunci, în discursul său, des întrerupt de aplauzele conservatorilor, Coposu a vorbit despre lupta împotriva comunismului şi despre rezistenţa pe care o opunea atunci regimului Ion Iliescu. Trebuie spus că Seniorul a fost întrega sa viaţă un monarhist convins, în anii de după 1989 militând neîncetat pentru ca România să fie condusă din nou de rege. Despre destinul său, însuşi Corneliu Coposu afirma, în anii ’90: „Mi-am făcut un examen de conștiință. Am trecut în revistă toate suferințele și mizeriile prin care am trecut de-a lungul pușcăriilor, a anilor de detenție, a persecuțiilor post-penitenciare. Dacă ar fi să aleg, aș opta pentru același destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist, dar, dacă mi s-ar ridica în față aceleași alternative, ceea ce aș alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit și pe care l-aș repeta cu seninătate.” În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti ceremonia înmânării înaltei distincţii. 

Treptat suferinţa pune stăpânire pe Senior, iar în cele din urmă, în 11 noiembrie 1995, Coposu trece la cele veşnice. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Moartea sa a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România, unii analişti explicând astfel victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996.

Surse:

https://corneliu-coposu.ro/despre-noi/corneliu-coposu/

https://www.rfi.ro/politica-111593-pagina-de-istorie-corneliu-coposu-detentia-carol

http://www.ziare.com/corneliu-coposu/

http://www.corneliu-coposu.eu/articol/index.php/4304-date-din-biografia-domnului-corneliu-coposu/

https://radioromaniacultural.ro/corneliu-coposu-un-model-de-dan-manolache/

$$$

 S-a întâmplat în 11 noiembrie…

- „Ziua veteranilor din teatrele de operații". Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Unirii de la 1 Decembrie 1918. Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan. În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți.

Prin Legea nr. 168/2020, în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor din teatrele de operații și zonele de misiuni pentru apărarea intereselor României, în ultimele trei decenii, a fost instituită ,,Ziua veteranilor din teatrele de operații”, care se aniversează, anual, pe data de 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naționale, în întreg Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

- Anual în Marea Britanie şi Franţa se marchează „Ziua Amintirii"; la 11.XI.1918 s-a semnat armistiţiul de la Compiègne/Franţa dintre Aliaţi şi Germania (în cea de-a 11-a oră a celei de-a 11-a zile a lunii a 11-a), armistiţiu ce a pus capăt primului război mondial (28.VII.1914-11.XI.1918)

- 1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel schisma vestică  

- 1493: Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile Insula Sfântul Martin. Insula Sfântul Martin este o insulă tropicală în nord-estul Caraibelor, la 250 km nord de Guadelupa şi 240 km est de Puerto Rico. Insula, cu o suprafaţă de 98 km² este divizată în părţi aporximativ egale între Franţa şi Olanda, fiind unul dintre cele mai mici teritorii locuite partajate între două naţiuni. Partea de sud a insulei este numită Sint Maarten şi face parte din Antilele Olandeze iar partea nordică a insulei este numitp Saint-Martin şi este parte din regiunea de peste mări franceză Guadelupa.

- 1498: A fost sfinţită Biserica Domnească „Sf. Ioan Botezătorul" din Piatra Neamş, ctitorie a lui Ştefan cel Mare.Biserica Biserica Domnească „Sf. Ioan Botezătorul" din Piatra Neamţ este o capodoperă a arhitecturii ecleziastice moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XV-lea, una din construcţiile care s-au păstrat până astăzi din vechea reşedinţă domnească de la Neamţ. Edificiul a fost ridicat între anii 1497-1498 în stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu puternicele influenţe ale arhitecturii gotice (contraforturi, socluri profilate, ancadramente etc.) specifice acestui stil.

 - 1572: Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o „stea nouă", ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee     

- 1675: Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima dată 

- 1729: S-a născut Louis Antoine Bougainville, navigator,explorator si scriitor francez. Louis Antoine de Bougainville (născut la Paris- decedat la Paris, la 31 august 1811) a fost un navigator,explorator şi scriitor francez.Louis Antoine de Bougainville a făcut o călătorie celebră, între anii 1766 - 1769, pe care a descris-o în lucrarea sa „Voyage autour du monde" Însoţit de un naturalist, de un desenator şi de un astronom, Bougainville a plecat de la Brest, la 15 decembrie 1766, într-o călătorie în jurul lumii, la bordul fregatei La Boudeuse. O a doua navă, L'Étoile, care a plecat de la Rochefort, la 1 februarie 1767, i s-a alăturat la 13 iunie 1767 la Rio de Janeiro, după două încercări nereuşite de întâlnire în insulele Malvine şi la vărsarea fluviului La Plata.În Brazilia, botanistul Philibert Commerson, îmbarcat pe nava l'Étoile a descoperit floarea pe care o va denumi, mai târziu Bougainvillée, iar această floare îi va fi dată primei soţii a lui Napoleon.În anul 1768, Louis Antoine de Bougainville a descoperit cea mai mare insulă din arhipelagul Salomon, de cca 9.000 kmp şi care îi poartă numele: Insula Bougainville.

- 1791: S-a născut scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (m. 1830) 

- 1810: S-a născut Alfred de Musset, dramaturg, poet si romancier francez.Alfred de Musset (n. Paris - d. 2 mai 1857 în Paris) a fost un scriitor francez.A fost unul din primii reprezentanţi ai romantismului în această ţară.A frecventat cenaclul lui Victor Hugo.Scrierile sale au ca temă predilectă meditaţia asupra condiţiei creaţiei artistice şi aversiunea faţă de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziţii sufleteşti contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspiraţia spre fericire, înclinaţia romantică a răului veacului (mal du siècle) şi dialogul dintre poet şi muze.

- 1821: S-a născut Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (d. 1881)    Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 30 octombrie1821/11 noiembrie – d. 28 ianuarie 1881/ 9 februarie, St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, ale cărui opere au avut un efect profund şi de durată asupra ficţiunii din secolul al XX-lea. 

- 1845: S-a născut (la Trinca/jud. Hotin, azi în Ucraina) Vasile Stroescu, jurist, cărturar, filantrop (a construit numeroase biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile româneşti, a asigurat burse pentru mulţi tineri), om politic (primul preşedinte al Parlamentului României Mari, 1919); membru onorific al Academiei Române (1919) (m. 1926) 

- 1855: A murit Sören (Aabye) Kierkegaard, teolog, filosof şi scriitor danez; gândirea sa a influenţat teologii protestanţi şi filosofii existenţialişti ai secolului al XX-lea. Søren Aabye Kierkegaard (n.5 mai 1813, Copenhaga – d.Copenhaga) a fost un filozof, scriitor şi teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepţia sa filozofică asupra constrângerii omului de a-şi alege destinul, a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra teologiei şi filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existenţiale. 

- 1863: S-a născut Paul Signac, pictor francez. Paul Signac (n.Paris – d.15 august 1935, Paris) a fost un pictor francez neoimpresionst, grafician şi acuarelist, discipol al lui Georges Seurat şi - împreună cu el - teoretician al tehnicii divizioniste în pictură [pointilismul (în limba franceză: Pointillisme de la point = punct), denumit şi Divizionism, este o tehnică introdusă în pictură la sfârşitul secolului al XIX-lea de artiştii neoimpresionişti francezi  folosind - pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină - tonuri pure, juxtapuse, ca elementele unui mozaic, în suprafeţe din ce în ce mai mici; metodă care constă în juxtapunerea direct pe pânză a micilor tuşee de culoare în stare pură, lăsând privirii de la distanţâ recompunerea tonurilor dorite de artist].

- 1866: S-a născut lingvistul francez Antoine Meillet; contribuţii fundamentale la gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; a perfecţionat metoda comparativ-istorică; a condus, împreună cu conaţionalul său Marcel Cohen, elaborarea lucrării „Limbile lumii"; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (m. 1936) 

- 1869: S-a născut Regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei (d. 28.12.1947) 

- 1874: S-a născut Constanţa Erbiceanu, pianistă şi pedagogă (m. 1961)

- 1882: S-a născut Regele Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei (d. 15.09.1973)

- 1884: S-a născut chimistul german Friedrich Bergius; a descoperit procesul de lichefiere a cărbunelui (1912); Premiul Nobel pentru Chimie pe 1931, împreună cu conaţionalul său Carl Bosch (m. 1949)

- 1885: S-a născut George Patton, general american renumit pentru luptele din cel de-al doilea război mondial, în campaniile din Africa de Nord si Sicilia..

- 1898: S-a născut cineastul francez Rene Claire (m.1981);maestru al comediei satirice si al evocării lirice de epocă.

- 1904: S-a născut Benedict Menkeş, medic şi biolog; cercetări multilaterale de embriologie; a participat la punerea bazelor şi la dezvoltarea învăţământului medical preclinic timişorean; membru corespondent al Academiei Române (m. 1987)

- 1910: S-a născut dramaturgul Mihail Davidoglu (numele la naştere: Moise Davidson) (m. 1987) 

- 1914: A murit arhitectul francez Émile Lecomte de Nouy; a condus lucrările de restaurare la mai multe biserici din România: biserica episcopală de la Curtea de Argeş (lui i se datorează şi construirea reşedinţei episcopale de aici), Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, biserica domnească de la Târgovişte ş.a; membru corespondent străin al Academiei Române (1887) (n. 1844)

- 1914: S-a născut Howard Fast, scriitor american; a scris romane, nuvele, biografii, piese de teatru între care: „Copiii”, „Ultima frontieră”, „Spartacus”, „Strada libertăţii”, „Hoinarul” (d.12.03.2003). Romanele sale au accente umanitare evocând pagini din istoria SUA, cum ar fi: lupta pentru libertate a amerindienilor, Războiul de independenţă al SUA. 

- 1914: S-a născut muzicologul şi profesorul Victor Giuleanu (m. 2006)

- 1915: S-a născut sculptorul german Bernhard Heiliger (m. 1995) 

-1918: Terminarea primului război mondial prin semnarea armistiţiului. Canadianul George Lawrence Price este considerat, în mod tradiţional, ca fiind ultimul soldat ucis.                        

- 1922: S-a născut scriitorul satiric american Kurt Vonnegut; în ultimii ani ai vieţii, şi grafician. Kurt Vonnegut, Jr. (d. 11 aprilie 2007) a fost un romancier american, cunoscut pentru operele sale în care combină satira, umorul negru şi ştiinţifico-fantasticul, precum Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five), 1969, Leagănul pisicii (Cat's Cradle), 1963, sau Mic dejunul campionilor (Breakfast of Champions),1973.

- 1928: S-a născut chimistul american de origine română Gheorghe D. Mateescu; lucrări fundamentale privind spectroscopia în infraroşu; contribuţii în domeniul rezonanţei magnetice nucleare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1995)

- 1928: S-a născut Mircea Mureşan, regizor de film şi scenarist; a scris şi publicistică de cinema.A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din Bucureşti in 1955. Debutul ca regizor a avut loc in 1961, cu filmul Toamna se numără.... De numele lui se leagă si filmele: Partea ta de vină, (1963), Răscoala (1965), prezentat in 1966 la Festivalul de la Cannes si distins cu Prix de la Premiere Oeuvre, nominalizat la Palme d'Or, K.O. (1968), Baltagul (1969), participant la Festivalul de la Venetia, Lunga noapte de sase ani (1970), Asediul (1970), Bariera (1972), Portile albastre ale orasului (1973), Toate pânzele sus (1976), Împuscături sub clar de lună (1977), Ion, Blestemul pământului- Blestemul iubirii, (1979), Întoarcerea la dragostea dintâi, (1981), serialul Tv Lu mini si umbre (1981-1982), în colaborare cu Andrei Blaier si Mihai Constantinescu, O lebădă, iarna (1983), Horea (1984), documentarul Cei mai frumosi 20 de ani (1985), Maria si marea (1988), Miss Litoral (1990), A doua cădere a Constantinopolului (1994), Sexy Harem Ada-Kaleh (2001), Vrăjitoarea Azucena - Îngerul de abanos, (2004).Printre scenariile de film scrise de Mircea Mureşan se numără: Întoarcere la dragostea dintâi, Toate pânzele sus, Sexy Harem Ada-Kaleh, Azucena - Ingerul de abanos, etc.A fost vicepreşedinte al ACIN timp de 15 ani, până in 1989, este căsătorit cu actriţa Rodica Mureşan.

- 1933: S-a născut actorul Ştefan Bănică. Ştefan Bănică (senior) (n. Călăraşi - d. 26 mai 1995) a fost un actor complex de teatru şi film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreţ.A realizat un cuplu comic celebru alături de Stela Popescu în spectacole de revistă şi divertisment la televiziune.Interpretarea pieselor muzicale, din care amintim „Îmi acordaţi un dans", „Cum am ajuns să te iubesc", „Gioconda se mărită", „Hei, coşar, coşar" şi „Astă seară mă fac praf", au rămas nemuritoare.Fiul său, Ştefan Bănică junior i-a urmat cariera atât în actorie, dar mai ales în muzică. 

- 1934: S-a născut Vasile Rebreanu, prozator si dramaturg („Casa”, „Călăul cel bun”, „Pisica roşcată şi îngerii”) 

- 1935: S-a născut actriţa suedeză de film Bibi Andersson, unul dintre cele mai de seamă talente ale ecranului scandinav din anii '50-'60 ai secolului XX

- 1937: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Târgovişte; în decursul a patru decenii de activitate ştiinţifică şi de asistenţă spitalicească a adus contribuţii importante la ridicarea nivelului asistenţei diabetului şi a bolilor metabolice din România; membru corespondent al Academiei Române din 2003 

- 1942: S-a născut Pavel Alaszu, pictor si grafician român (d. 1995) În 1968 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Univestităţii Timişoara, având ca profesor pe Jecza Peter şi Romul Nuţiu. De asemenea a continuat la Bucureşti 3 ani de facultate în Management Educaţional.A fost directorul Centrului de Îndrumare Artistică ARAD şi o perioadă preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Arad. A colaborat fructuos cu românii din Ungaria prin schimburi de expoziţii şi participare reciprocă la taberele de creaţie organizate anual între cele două ţări.

- 1944: S-a născut Petre Mihai Băcanu, ziarist (n. Homoraciu, jud. Prahova)

- 1944: Administraţia română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administraţie militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra ţării 

- 1946: Începe procesul conducătorilor şi membrilor organizaţiilor de rezistenţă anticomuniste: Sumanele Negre, Mişcarea naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram Iancu şi Grupul de Rezistenţă Sinaia     

- 1950: S-a născut Mircea Dinescu, poet, publicist şi editor .Debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, şi editorial cu Invocaţie nimănui, (1971), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. Este redactor la Luceafărul (1976-1982) şi România literară (1982-1989). Talentul literar remarcat de numeroşi critici (Lucian Raicu, Alex Ştefănescu, Nicolae Manolescu etc.) este încununat cu numeroase premii literare (Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Pemiul Academiei Române pentru Literatură ş.a.).În urma interviului acordat în februarie 1989 cotidianului Libération în care ataca explicit regimul Ceauşescu, este supus arestului la domiciliu şi i se ia dreptul de semnătură. După revoluţia din 22 decembrie 1989 este preşedintele Uniunii Scriitorilor (1990-1993), înfiinţează revistele de satiră politică Academia Caţavencu (1991), Plai cu boi (2001) şi Aspirina săracului (2003), este membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Calafat). În anul 2003, în numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”. Prezenţă activă, una dintre personalităţile cunoscute ale societăţii civile, Mircea Dinescu are constante intervenţii critice, televizate şi publicistice.

- 1951: S-a născut sculptorul Liviu Russu

- 1957: România şi India au ridicat relaţiile lor diplomatice la rang de ambasadă (la nivel de legaţie fuseseră stabilite la 14.XII.1948)

- 1962: S-a născut Demi Moore, actriţă americană („Striptease”, „G.I. Jane”)

- 1962: A murit Ion I. Nistor, istoric şi om politic; luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei; în toamna anului 1918, împreună cu Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, a pregătit Congresul general al românilor bucovineni; a redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii; după 1918, a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele de la Bucureşti; arestat şi închis la Sighet (1950-1955); membru al Academiei Române (n. 1876) 

- 1964: S-a născut Calista Flockhart, actriţa americană, protagonista serialului „Ally McBeal” 

- 1970: S-a născut Pavel Stratan, compozitor şi cântareţ (albumul „Amintiri din copilărie”)..Pavel Stratan (n.în Nişcani, Raionul Călăraşi, Republica Moldova) este un cântăreţ şi textier de muzică folk, pop din Republica Moldova. Muzica pe care o face nu poate fi catalogată. Este un amestec de stiluri. Nu ştie exact cât la sută este inspiraţie şi cât la sută muzică originală. De fapt, aceasta pare a fi noutatea pe care o aduce pe piaţă. Se remarcă crâmpeie din folk, dar şi din motivele tradiţionale. În 1977, cântă prima dată la chitară pe o scenă şcolară, în 1983, compune primele versuri, iar în 1996 cunoaşte prima lui adevărată experienţă scenică în calitate de scamator.A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.În 2002, lansează în Republica Moldova primul album Amintiri din copilărie, album lansat după aceea şi pe piaţa românească şi vândut „ca pâinea caldă”.Pavel Stratan este tatăl cântăreţei Cleopatra Stratan.

 - 1970: A intrat în vigoare Convenţia ONU privind imprescriptibilitatea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, adoptată la 26.XI.1968, la a 23-a sesiune a Adunării Generale a ONU 

- 1973: A murit Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1895) Artturi Ilmari Virtanen (n. 15 ianuarie 1895) a fost un chimist finlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1945).Virtanen a fost profesor de biochimie la Universitatea din Helsinki (1939-1948) şi director la Institutului de Cercetări Biochimice (din 1931).

- 1974: S-a născut actorul de film american Leonardo DiCaprio  („Batman Forever”, „Romeo şi Julieta”, „Titanic”)

- 1976: A murit sculptorul american Alexander Calder (n. 1898) 

-1981: S-a născut Guillaume, Mare Duce Ereditar de Luxembourg, moştenitorul coroanei Luxembourgului 

- 1989: Todor Jivkov (1911-1998), liderul comunist al Bulgariei între anii 1954 şi 1989, este înlăturat (paşnic) de la putere şi înlocuit cu Petăr Mladenov, fost ministru de externe

- 1990: Intrarea în vigoare a Convenţiei ONU privind Combaterea Traficului Ilegal de Stupefiante şi de Substanţe Psihotrope (adoptată în decembrie 1988) 

- 1992: Biserica Anglicană a votat pentru a hirotoni ca preoţi şi femei 

- 1995: A murit Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (n. 1914).

- 1999: A murit Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (n. 1908)

-2004: A murit David Davidescu, inginer agrochimist; contribuţii remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului şi plantei; membru al Academiei Române (n. 1916)

- 2004: A murit fostul lider palestinian, Yasser Arafat; a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1994 (n. 1929)