$$$

 🕯🎬 2 iulie 2024: S-a stins din viață actorul Ion Rițiu.

Ion Rițiu (4 decembrie 1950, Târnăveni, Mureș – 2 iulie 2024, Târgu Mureș) a fost un actor român de teatru și film.

BIOGRAFIE

Actorul Ion Rițiu s-a născut la 4 decembrie 1950, la Târnăveni, județul Mureș. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București în 1975 și din același an este actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș. S-a remarcat pe această scenă în zeci de roluri, ca Damis, în Tartuffe de Moličre; Petea, în Patru Lacrimi de Victor Rozov; Ionescu, în O Scrisoare Pierdută de I. L. Caragiale; Alfred, în Rătăcire de Tudor Negoiță; Tânărul, în Mincinosul de Carlo Goldoni; Maro, în Dundo Maroje de Marin Derzici; Dulgherul, în Povestea Dulgherului Și A Frumoasei Sale Soții de Radu Stanca; Baronul Günther, în Floriile Unui Geambaș de Sütö András; Vlăduț, în Adolescenții de I. C. Cătina; Eduard, în 33 De Scrisori Anonime de Méhes György; Octav Șoimu, în Ciuta de Victor Ion Popa; Ion, în Ion de Mihail Sorbul, după Liviu Rebreanu; Bimbo, în Havuzul de Paul Everac; Cléonte, în Burghezul Gentilom de Moličre; Vlad, în A Șaptea Necunoscută de Tudor Negoiță; Asmarandei, în Luna De Miere de Platon Pardău; Siropilin, în Pelicanul de August Strindberg; Lucentio, în Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare; Thomas Mowbray, în Richard Al II-Lea de William Shakespeare; Filippas, în Provocarea de Kostas Asimakopoulos; Titi Albu, în Mandache Și Tranziția de Zeno Ghițulescu; Alec, în Clinica Amanților de John Chapman și Dave Freeman; Abel Znorko, în Variațiuni Enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, etc.

În 1983 era distribuit de regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Duelul, rolul lui Rică Păsărin, apoi a jucat în alte filme regizate de acesta ca: Noi, cei din linia întâi (1985)- Căpitan de infanterie; Ciuleandra (1987)- Puiu Faranga; Mircea (1989)- Baiazid; Coroana de foc (1990); Oglinda (1993); Templul tacerii (1994); Supraviețuitorul (2008)- Cristian Vasile; Poker (2010)- Marcel.

Ion Rițiu locuiește în Târgu-Mureș și este căsătorit cu actrița Ilka Kilyen. Împreună ei au 2 copii, Daniel și Krisztina. Ion Rițiu mai are, de asemenea, alți 3 copii, pe numele, Noemi Ugron, Lucia Rițiu și Alin Rițiu din relațiile precedente. Doi dintre copii trăiesc la Târgu Mureș și unul în Belgia.

FILMOGRAFIE

Munții în flăcări (1980)

Duelul (1981) - Rică Păsărin

Ciuleandra (1985) - Puiu Faranga

Noi, cei din linia întâi (1986) - căpitan de infanterie

Mircea (1989) - sultanul Baiazid

Coroana de foc (1990) - cruciatul Norbert

Începutul adevărului (Oglinda) (1994)

Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană

Supraviețuitorul (2008) - Cristian Vasile

 Poker (2010) - Marcel

&&&

 🕯📚✒️ 2 iulie 1952: S-a stins din viață scriitorul Theodor Râșcanu.

Theodor Aug. Râșcanu (Rășcanu, Rîșcanu) (4 noiembrie 1888, Iași – 2 iulie 1952, Vaslui) a fost un scriitor, publicist, jurnalist, genealogist și memorialist român.

BIOGRAFIE

Membru al familiei Râșcanu, veche familie de boieri moldoveni cu rădăcini în vremea descălecătorului Bogdan I. Este fiul lui August Râșcanu și al Mariei Ghica și nepot de fiu al pașoptistului Teodor Râșcanu, important adversar politic al lui Mihail Sturdza Vodă. După clasele 1-6 făcute în particular a frecventat Liceul Național din Iași. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași obținând licența în 1910. Și-a luat doctoratul cu tema economică „Problema Pământului”. A participat la campania din Bulgaria în 1914 și a fost decorat dupǎ Bătălia de la Mărășești din 1917. A fost un timp avocat al baroului din Iași și a avut o scurtǎ slujbǎ administrativǎ, de secretar al Consiliului Județean Vaslui, după care a trǎit ca liber profesionist cu douǎ pasiuni: publicistica și literatura. În 1935 a devenit membru al Societății Scriitorilor Români.

Genealogia sa cu încrengături în familiile multor personalități marcante moldovene, ctitoriile bisericești ale Rășcăneștilor precum și educația aleasă dar foarte severă a mamei sale, Maria Ghica, au fost elemente care i-au determinat caracterul, întreaga sa viață și activitate profesională. Alături de Nicolae Iorga și Constantin Giurescu, s-a angajat pentru infiițarea unui institut de genealogie și heraldică. În 1943 a fondat, împreună cu alți genealogiști „Cercul Genealogiștilor Români” care a funcționat până în 1945.

Natura sa idealistǎ și nonconformistǎ l-a fǎcut un perpetuu opozant al corupției, intrigii și arivismului. În anul 1914 a editat ziarul Cuvântul Vasluiului, numai câteva numere, în care se angaja pentru drepturile țăranilor. Pe lângă prieteni care îi apreciau integritatea morală, și-a făcut și mulți dușmani datorită spiritului său critic, caustic și cinic. Nu a fost înregimentat politic, dar cu o prestanță rafinat-intelectuală a oscilat între convingeri dizident-conservatoare și înclinații idealiste de stânga. Mai apoi, dezgustat de realitatea socialisto-proletară și în general de evoluția evenimentelor de după 1944, a căzut în cele din urmă victimă sistemului bolșevic implementat cu forța în România. Pe data de 29 iulie 1952, fiind urmărit pentru a fi arestat, a sfârșit tragic prin suicid. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din Vaslui.

ACTIVITATEA PUBLICISTICĂ ȘI EDITORIALĂ

Editează periodice proprii la Iași, București și Vaslui: Politica unde semnează cu pseudonimul Criton (Iași 1913-1919), Cuvântul Vasluiului (Vaslui, 1914), Gândul liber (Iași 1920), Crai Nou (Vaslui, 1920), Lumină! (Vaslui, 1928-1930), Criza (București, 1935)

Redactează revista Acțiunea (1940-1944)

A colaborat la alte multe publicații: Timpul, Dacia literară, Cuvântul (Iași), Evenimentul (Iași), Adevărul, Adevărul literar și artistic, Vremea, Viața românească, Aurora, Gândirea, Epoca, Flacăra, Revista Fundațiilor Regale, Tribuna, America Roumanian News, Conservatorul ș.a.

OPERA

ROMANE

•Acea care trebuia iubită, roman, Editura Viața Românească, Iași, 1926

•Ileana lupului, roman, Editura Alcalay, București, 1934

•Ruginoasa, roman istoric, Editura Vremea, București, 1939, Editura Porțile Orientului, Iași, 2002

•Banul... ochiul dracului, roman, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, București, 1941

•Dragoste în furtună, roman, Editura Contemporană, București, 1942

•Fermecătorul Hrisoverghi, roman istoric și biografic, Editura Contemporană, București, 1943

•Răzvrătitul Toderiță, roman istoric și biografic, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009, 2023.

Este o adevărată reconstituire istorică a vieții bunicului autorului, pașoptistul Teodor Râșcanu, și în general a perioadei pașoptiste până imediat după Unirea Principatelor Române.

Pui de cuc, roman de dragoste și de critică socială, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009, 2023.

Este o frescă a începutului de secol XX, reconstituită din imagini filtrate prin monoclul critic și ironic al „conului Toto”, cărturarul de la Buhăiești.

Promoția 1907, roman cu caracter autobiografic cu tușe caricaturale de pamflet social, scris sub pseudonimul Promoția 1907. A fost publicat numai parțial ca foileton în ziarul Epoca, 1935. Publicarea completă a fost suspendată datorită intervenției unor contemporani care s-au recunoscut în personajele romanului.

ALTE SCRIERI

•Pagini intime, versuri, Editura H. Goidner, Iași, 1905

•Spre Sofia cu Reg-tul 8 Artilerie (notele unui voluntar), o cronică profund realistă, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1914

•Răfuiala cea mare (1914-1916), schiță istorică, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1916

•Un pretendent la tronul Albaniei, schiță istorică, revista „Din trecutul nostru”, 1939

TRADUCERI DE VERSURI

din Henri de Régnier în Mișcarea (1912)

din Charles Leconte de Lisle, José María de Heredia, Paul Bourget în Cuvântul (1913).

СITATE

„Ne-am imaginat că lucrile se vor petrece cum s-au petrecut cu unirea principatelor Dunărene când Moldova - idealistă și blajină - și-a mutat domnitorul de la Iași la București și s-a pus sub protectoratul Munteniei renunțând la orice viață autonomă și regională. Jertfa Moldoviei n-a fost nici înțeleasă nici apreciată. De pe urma acestei jertfe - adevărată sinucidere - Moldova și nici Iașul nu s-au mai ridicat niciodată. Capitala moldovenească a rămas azi doar un cavou al amintirilor istorice...”

APRECIERI CRITICE

Dan Berindei, academician, vicepreședinte al Academiei Române, scria cu privire la romanul Răzvrătitul Toderiță: Autorul a făcut în această carte o adevărată reconstituire istorică, chiar el mărturisind că „anecdotica este absolut reală” și că de fapt romanul se situează „la marginea dintre istorie și literatură” deoarece fantezia și ficțiunea le-a folosit „numai atunci și numai acolo unde a lipsit documentul autentic.

Iurie Colesnic, editor, scria în 2002: Theodor Râșcanu este un scriitor uitat pe nedrept care a rămas, dincolo de interesul nostru, un autor necunoscut cu o operă publicistică interesantă, concepută de un spirit polemic. Au rămas sute de pagini memorialistice, mărturii de epocă extrem de valoroase, unele, tipărite în diverse ziare și reviste uitate, altele, rămase în pagini de manuscris, așteptandu-și cu răbdare cititorul. Doar prin editarea operei se va reuși readucerea în actualitate a merituosului romancier, cercetător al istoriei, memorialist și om de cultură.

Gheorghe G. Bezviconi, istoric, membru corespondent al Academiei Române, scria în 1943: Sunt oameni care, prin felul lor de a fi și de a vorbi, prin spiritul și temperamentul lor, supără pe cei dimprejur. Ei spun, uneori, prea mult adevăr încât se acresc cu timpul și văd totul printr-un monoclu cenușiu. Așa este Theodor Râșcanu, romancier, publicist și gazetar, ale cărui foiletoane cu „parfum de altădată” sunt deja cunoscute cititorilor... Ca romancier, mai ales al vremurilor trecute, Râșcanu este admirabil. Cu nerăbdare așteptăm orice pagină scrisă de el, fie o evocare a altor vremi, fie o amintire din copilărie, fie numai un rând despre Iașii vremurilor apuse. Impresionante contraste, ciudate antiteze și divergente impulsiuni se împletesc în personalitatea acestui sui generis singuratic și inaderent. Este ziaristul panfletar de odinioară și omul cafenelei bucureștene, care se îmbină cu alesul cărturar de la Buhăiești. Este un produs și al Parisului care la „Capșa” a retrăit clipele zbuciumate de pe malurile Senei. „Ca pșa” s-a închis și cel din urmă a plecat „conu Toto”.

$&&

 🕯🎬 1 iulie 2014: S-a stins din viață actorul român Matei Alexandru.

Matei Alexandru (25 decembrie 1927, Goioasa, județul Bacău - 1 iulie 2014, București) a fost un actor român.

BIOGRAFIE

S-a născut la  25 decembrie 1927 la Goioasa (județul Bacău). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" secția actorie în 1951, deși începuse facultatea la Iași, în anul 1948. Fost deținut politic, închis, împreună cu tatăl Matei Dumitru și fratele Matei Octavian, este dat afară din facultate... Revine, la București, unde-și continuă facultatea. Tatăl - Matei Dumitru, fost fruntaș liberal, are funcția de primar al comunei Goioasa. Primar fiind, nu și-a luat niciodată indemnizația, lăsând-o în beneficiul obștii. Părinții sunt deportați, toate bunurile confiscate, iar tânărul student este nevoit să muncească pentru a se întreține. Noaptea descărca vagoane de marfă în Gara Obor, iar ziua mergea la facultate și...figurație la Teatrul Național, la Radio și unde i se mai oferea posibilitatea...65 de ani pe scena Naționalului bucureștean.

Matei Alexandru a interpretat roluri în film, radio și televiziune, dar a fost prezent și pe scena teatrului. De asemenea, a semnat regia unor spectacole de teatru TV.

Pe scena teatrului a jucat în piese de Jaroslav Hašek, Molière, Eugene O'Neill, Friedrich Dürrenmatt, Carlo Goldoni, Ion Luca Caragiale, Anton Cehov și Mihail Sebastian.

Printre filmele în care a jucat se numără Weekend cu mama (2009), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), Corul Pompierilor (2000), Mușchetarii în vacanță (1984), Grăbește-te încet (1981), Elixirul tinereții (1975) și Ultimul cartuș (1973).

DISTINCȚII

Printre premii și distincții obținute se numără premiul național la Concursul Tinerilor Actori, pentru piesa "Steaguri pe tunuri", Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, în 2004, premiul de creație, pentru rolul sufleurul Smărăndache din Căruța cu paiațe, de Mircea Ștefănescu, în 1978, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, în 1967, premiul I pentru Interpretare la Concursul Tinerilor artiști din teatrele dramatice, în 1957, și mențiune pentru realizarea rolului Adam în "Preludiu", la Decada dramaturgiei originale, în 1956. 2002 - Societar de Onoare al Teatrului Național I.L.Caragiale

- 2004 - Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer

- 2012 - Gala Premiilor UNITER - Premiul pentru întreaga activitate.

FILMOGRAFIE

ACTOR

- Ciulinii Bărăganului (1958)

- Un surîs în plină vară (1964) - Colae

- Neamul Șoimăreștilor (1965)

- Cartierul veseliei (1965)

- Răscoala (1966)

- Vremea zăpezilor (1966)

- Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - dublaj de voce

- Războiul domnițelor (1969)

- Doi bărbați pentru o moarte (1970)

- Castelul condamnaților (1970) - maiorul Matei

- Canarul și viscolul (1970)

- Facerea lumii (1971) - Anghel, președintele sindicatului

- Frații (1971)

- Ultimul cartuș (1973)

- Conspirația (1973)

- Porțile albastre ale orașului (1974) - col. Caragea

- Elixirul tinereții (1975)

- Cantemir (1975)

- Mușchetarul român (1975)

- Alarmă în Deltă (1976) - tâlharul Jan

- Ultimele zile ale verii (1976) - ing. Popovici

- Tufă de Veneția (1977)

- Războiul Independenței (Serial TV) (1977)

- Ediție specială (1978)

- Ciocolată cu alune (1979)

- Falansterul (1979)

- Omul care ne trebuie (1979)

- Dumbrava minunată (1980) - Vasilian

- Grăbește-te încet (1982)

- Orgolii (1982) - prof. Crețu

- Mușchetarii în vacanță (1985)

- Enigmele se explică în zori (1989)

- Miss Litoral (1991)

- Triunghiul morții (1999)

- Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)

- Weekend cu mama, 2009 - șoferul de taxi

- Stejarul, 1992 (Butușină)

- Miezul fierbinte al pâinii, 1983

- Femeia din Ursa Mare, 1982

- Visul unei nopți de iarnă, 1980 (film TV)

- Jucătorii de cărți, 1977 (film TV)

- Doctor fără voie, 1976 (film TV)

- Cerul începe la etajul III, 1967 - Cazacu

- Les fêtes galantes, 1965

- Când primăvara e fierbinte, 1960

TEATRU

ACTORIE

TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI

- Duncan, regele Scoției - Macbeth de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011

- Antonio - "Sâmbătă, duminică, luni" de Eduardo de Filippo, regia Dinu Cernescu, 2007

- Bătrânul servitor - "Neînțelegerea" de Albert Camus, regia Felix Alexa, 2006

- Aristotel Matac - "Idolul și Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 2006

- Ferapont - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002

- Tatăl, Murovski - "Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo-Kobilin, regia Felix Alexa, 2000

- Crysal - "Femeile savante" de J.B.P. Molière, regia Lucian Giurchescu, 1999

- Mache - "Generația de sacrificiu" de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1999

- Primarul - "Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Mihai Manolescu, 1997

- Tatăl Ondinei - "Ondine" de Jean Giraudoux, regia Horea Popescu, 1994

- Simon - Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan, 1988

- Pristanda - O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, regia Radu Beligan, 1979

- Rostanev - "Însemnările unui necunoscut" de Feodor Dostoievski, regia Ion Cojar, 1979

- Sufleurul - "Căruța cu paiațe" de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978

- Otto Katz - "Peripețiile bravului soldat Svejk" de Jaroslav Hasek, regia Dem Rădulescu, 1975

- Primul Secretar - "Comoara din deal" de Corneliu Marcu, regia Ion Cojar, 1975

- Georges Martois - "Un fluture pe lampă" de Paul Everac, regia Horea Popescu, 1972

- Dumitru - "Să nu-ți faci prăvălie cu scară" de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971

- Bogoiu - "Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971

- Alexis - Idiotul de Feodor Dostoievski, regia Alexandru Finți, 1969

- George - Oameni și soareci de John Steinbeck, regia Alexandru Finți, 1965

- Simion - "Patima de sub ulmi" de Eugene O'Neill, regia Horea Popescu, 1964

- Jupân Jacques - Avarul de J.B.P. Molière, regia Alexandru Finți, 1963

- Alfred III - "Vizita bătrânei doamne" de Friedrich Durrenmatt, regia Moni Ghelerter, 1963

- Orgon - Tartuffe de J.B.P. Molière, regia Ion Finteșteanu, 1960

- Spirache - Titanic vals de Tudor Mușatescu, regia Sică Alexandrescu, 1960

- Serghei - "Poveste din Irkutsk" de Aleksei Nicolaevici Arbuzov, regia Radu Beligan, 1960

- Primarul - "Milionarii" de Ion Istrati, regia Lia Niculescu, 1961

- Pedro Crespo - "Judecătorul din Zalameea" de Pedro Calderón de la Barca, regia Dinu Cernescu, 1960

- Ipolit - "A treia patetică" de Nikolai Pogodin, regia Moni Ghelerter, 1959

- Ripafrata - "Hangița" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1958

- Levsin - "Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958

- Inspector Prell - "Institutorii" de Otto Eugen Ernst, regia Ion Finteșteanu, 1957

- Solomon Blum - "Steaguri pe tunuri" de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957

- Gurău - "Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956

- Chirică - "Omul cu mârțoaga" de George Ciprian, regia Alexandru Finți, 1956

- Ciocirtău - "Funcționarul de la domenii" de Petre Locusteanu

- Nae Ipingescu - O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952

- Marin Hampu - "Ziua cea mare" de Maria Banuș, regia Moni Ghelerter, 1950

TEATRUL NAȚIONAL CRAIOVA

- Mengo - "Fântâna Turmelor" de Lope de Vega, regia Valentina Balogh, Tiberiu Penția, 1959

- Svejk - "Soldatul Svejk" de Jaroslav Hasek, regia Dinu Cernescu, 1959

TEATRU DE TELEVIZIUNE / REGIE

- Institutorii de Otto Eugen Ernst

- Don Gil de ciorap verde de Tirso de Molina

- Rușinea familiei de Eduardo de Filippo

- Gaițele de Alexandru Kirițescu

- Boeing-Boeing de Marc Camoletti

- Fata fără zestre de Aleksandr Nikolaevich Ostrovski

- Actorul care joacă Hamlet de Mihail Sorbul

- Doctor  în filosofie de Bronislav Nușici

- Funcționarul de la domenii de Petre Locusteanu

- Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1594: În această zi, a murit Petru Șchiopul, domn al Moldovei. strănepotul domnitorului Vlad Tepeş. Petru Şchiopul a fost domnitor al Moldovei de trei ori: iunie 1574 - 23 noiembrie 1577, 1 ianuarie 1578 - 21 noiembrie 1579, şi 17 octombrie 1583 - 29 august 1591. S-a născut la 1537 şi este fiul lui Mircea şi nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei.

A fost primul Basarab din familia Basarabilor domnitoare în Muntenia, care a urcat pe tronul moldovenesc al Muşatinilor. Domnia lui a fost tulburată de o mulţime de pretendenţi: Ioan Potcoavă, apoi de fraţii acestuia, Alexandru Sarpega, Petru şi Constantin.Ioan şi Alexandru, fraţi după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz, i-au întrerupt chiar domnia. Petru reuşeşte să-i alunge pe toţi mai ales cu ajutorul turcilor. Însuşi polonezul Laski se gândea la tronul Moldovei în acea perioadă.Totuşi, Petru nu pierde domnia până când Iancu Sasul nu a oferit daruri mai mari decât el, turcilor.Atunci a fost exilat la Alep, în 1579. 

După uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, câștigă din nou domnia şi ajunge să aibă mare influenţă asupra lui, un aventurier albanez, Bartolomeo Brutti, care născocea tot felul de planuri. Acţiona pentru convertirea Moldovei la catolicism, ţinea corespondenţa cu Papa şi câştigase pentru cauza sa o parte dintre boieri.Şi iezuiţii au trimis o misiune cu scopul nemărturisit de a converti poporul. Şi ei au mizat pe influenţa lui Brutti, dar după ani de prospectare, în 1588, raportul primei misiuni iezuite în Moldova era însa dezamăgitor pentru mai marii ordinului: „Şi totuşi nu pătrunzi în sufletul poporului, mai mult şiret decât simplu". 

Tot Brutti se pare că i-a dat ideea lui Petru de a se gândi la tronul Poloniei şi tot la îndemnul lui a cerut în 1589 domnia pentru fiul lui minor Ştefan. Fiind bolnav şi expus mazilirii, a părăsit tronul, a plecat în Polonia de unde a trecut în Austria şi se stabileste la Tirol, unde şi moare în vara lui 1594. Este înmormântat în oraşul Bolzano (Bozen) din Tirol, lângă biserica franciscanilor. În exilul său autoimpus, alături de portretul său şi al fiului său, a luat şi portretul strămoşului său Vlad Ţepeş (tabloul a ajuns ulterior la muzeul castelului Ambras din Tirol). La porunca şi îndemnul său, călugărul Azarie a continuat opera lui Macarie, de redactare a cronicii ţării, (în slavonă). Dar Petru a fost şi un promotor al limbii române, el fiind primul domnitor de la care ne-au rămas documente în limba româna. Mănăstirea Galata din Iaşi este ctitoria lui (1583).

Petru a luat măsuri de stimulare a agriculturii şi comerţului, prin atragerea în ţară a cât mai multor negustori străini. Din păcate, în 1585, ţara a trebuit să suporte şi o secetă cumplită. La 27 august 1588, le este acordat negustorilor englezi, un privilegiu comercial prin care aceştia plăteau 3%, faţă de 12% cât plăteau ceilalţi negustori. Înţelegerea a fost semnată cu William Harborne, fostul ambasador englez la Constantinopol. Pentru a stăvili într-un fel haosul financiar, Petru a dispus întocmirea unui catastif privind categoriile de contribuabili. Terminat la 20 februarie 1591, acest catastif este cel mai vechi izvor statistic, demografic şi fiscal cunoscut până azi despre Moldova.

Prin nunta de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul său Vlad cu Velica, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat şi nepotul său Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reuşit să facă pace între „Mihneştii" şi „Mirceştii" din dinastia Basarabilor a Munteniei. Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Şchiopul: „Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească ... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri. Îi plăcea mult de cântăreţi şi avea un preot cu meşteşug, îndemânatec (adică bun muzician)"..Domnitorul Petru Şchiopul (Pietro lo Zoppo) este singurul Domnitor român îngropat în Italia (în Capela Franciscanilor din Bolzano).

Surse:

Gheorghe David, Petru Șchiopul: (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591), Editura Militară, 1984

Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/816-petru-schiopul

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/319628/Petru_Schiopul

https://ziarullumina.ro/documentar/credinta-i-intarit-pe-domnitori-pribegii

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c8/Nicolae_Iorga_-_Ştiri_nouă_privitoare_la_familia_lui_Petru_Şchiopul_-_Şedinta_dela_12_Februarie_1932.pdf

https://www.puterea.ro/special/mari-romani-din-diaspora-singurul-voievod-al-moldovei-demisionar-petru-schiopu l-105350.html

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1866, 1/13: La această dată, a fost promulgată prima Constituţie a României (în vigoare - cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 - până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari), redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan European. Constituţia din 1866 reprezintă unul din actele fundamentale de edificare a României moderne. Noua lege fundamentală a României (în Constituţie ţara era numită pentru prima dată astfel în mod oficial), prefigura prin prevederile sale independenţa absolută a statului. Constituţia proclama o serie de principii esenţiale: principiul suveranităţii naţionale, principiul separării puterilor în stat, principiul responsabilităţii ministeriale, libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului, guvernare reprezentativă.

Primul act fundamental al ţării noastre intrat în vigoare, care însă nu a purtat numele de Constituţie, a fost Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, cunoscut în istorie drept „Statutul lui Cuza”, act cu caracter constituțional adoptat în anul 1864 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.Unii specialişti în drept constituţional se raportează la această reglementare ca fiind prima Constituţie a României. Aprobarea acestui act s-a realizat pintr-un plebiscit organizat între 10/22 și 14/26 mai 1864, în cadrul căruia 682.621 de persoane au fost de acord, 1.307 împotrivă, iar 70.220 s-au abținut.

La 1 iulie 1866 a fost promulgată, de către Carol I, prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul actului fundamental al Belgiei din anul 1831, aceasta fiind cea mai longevivă Constituție din istoria ţării noastre – fiind în vigoare timp de 67 de ani. Printre cele mai importante prevederi ale acestui act, putem menţiona:

– este un act normativ de factură liberală care proclama suveranitatea națională

– se menţiona pentru prima dată principiul separării puterilor în stat, guvernarea fiind reprezentativă și responsabilă iar forma de guvernământ era monarhia, titlu care se transmite ereditar, pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți în religia ortodoxă. De asemenea, puterea executivă era împărţită între Guvern – condus de un prim-ministru – şi monarh

– introducea un nou sistem electoral, precum şi votul cenzitar

– Parlamentul reprezenta puterea legislativă, fiind format din Senat și Camera (Adunarea) Deputaților structura ce fusese introdusă pentru prima oară în „Statutul lui Cuza”

Constituţia de la 1866 a fost amendată de trei ori. În anul 1879 s-a modificat art.7 ce condiționa acordarea cetățeniei române de apartenența la rituri creștine, în 1884 s-a extins dreptul de vot prin reducerea numărului colegiilor electorale, de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaţilor şi de la 3 la 2 pentru Senat, iar în anul 1917, actul a fost modificat în sensul abrogării articolului ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, s-au modificat prevederile art 57 și 67, care au permis realizarea reformei electorale din 1918 și a celei agrare din perioada 1918-1921 Pe 29 martie 1923 apărea în Monitorul Oficial nr.282 textul unei noi Constituţii a României. Printre principalele prevederi: ţara noastră era monarhie constituțională, România era stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția consfințește realizarea României Mari și are la bază în linii mari prevederile Constituției din anul 1866, 78 din cele 138 de articole ale noii Constituţii fiind neschimbate.

Alte prevederi arată că regele Ferdinand I (1914-1927) exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful armatei, avea drept de veto, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate, sub rezerva aprobării de către Parlament. Parlamentul îşi păstra structura bicamerală având rolul de a vota legile, de a le abroga precum şi drept de control asupra activității guvernului.

Textul unei noi Constituții a fost promulgat la 27 februarie 1938, acesta fiind actul fundamental al ţării pe perioada dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Textul fusese aprobat, în prealabil, de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938, apoi a urmat supunerea actului aprobării printr-un plebiscit, organizat la 24 februarie, în cadrul căruia, din cele 4.303.064 de persoane prezente la vot, 4.297.221 au fost de acord iar 5.843 – împotrivă. Constituţia anului 1938 a eliminat regimul democratic liberal instaurat prin actele fundamentale precedente, fiind instituit un regim al autoritarismului instituţionalizat prin  puterile absolute acordate şefului statului.

Actul fundamental a transformat principiul separării puterilor în stat în concentrarea puterilor, conferind regelui dreptul de a deţine atât puterea executivă, cât şi pe cea legislativă, iar miniştrii aveau răspundere doar în faţa monarhului.Alte prevederi introduse de Constituţia anului 1938 erau instaurarea stării de asediu, suspendarea partidelor politice, prin care pluripartidismul şi parlamentarismul au fost desfiinţate, cenzurarea presei, iar interzicerea dreptului de a manifesta şi a întrunirilor au fost încredinţate autorităţilor militare.În consecinţă, la 16 decembrie 1938, noul regim introduce partidul unic – Frontul Renaşterii Naţionale – şi proclamarea monarhului ca şef absolut al FRN, al administraţiei, guvernului şi parlamentului.

Constituţia din anul 1938 a fost înlocuită parţial, în perioada septembrie 1944 – 30 decembrie 1947 (la proclamarea republicii) de vechea Constituţie din anul 1923, principala modificare fiind introdusă prin Decretul regal nr. 2281 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative, publicat in Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1946.

Constituţia adoptată la 13 aprilie 1948, prima Constituţie a Republicii Populare Române, a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, Nr. 87 bis. Aceasta este prima constituţie a ţării care avea ca bază ideologia marxist – leninistă, fiind inspirată de modelul constituţiei sovietice din anul 1936 şi a fost instaurată în condiţiile încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii politice de către comunişti şi a înlăturării monarhiei. Astfel, Constituţia consacră pentru prima dată în istoria României forma de guvernământ republicană. O altă prevedere precizează că deşi se instituie şi se recunoaşte existenţa mai multor forme de proprietate se menţionează necesitatea etatizării principalelor mijloace de producţie aflate în proprietatea privată. Constituţia din anul 1948 menţionează patru mari categorii de atribuţii şi competenţe care revin efectiv unor autorităţi în stat constituite distinct: în domeniile executiv şi judecătoresc şi în domeniul „supravegherii respectării legilor penale” (parchetul), autorităţi organizate pe principiul marxist al centralismului democratic. De asemenea, se introduce exrecitarea puterii legislative de către Marea Adunare Naţională, în care cetăţenii puteau fi aleşi începând cu vârsta de 23 de ani.Constituţia din 1948 a permis, la 11 iunie 1948, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie aflate până atunci în proprietate privată, colectivizarea locală, alterarea structurilor puterii judecătoreşti, reorganizarea parţială pe stil sovietic a unităţilor administrativ – teritoriale, pe raioane şi regiuni. 

Constituţia adoptată la data de 24 septembrie 1952, de către Marea Adunare Naţională, a fost denumită de unii istorici ca fiind „Constituţia construirii socialismului”. Aceasta reflecta rolul statului şi al partidului unic în viaţa politică şi socială a ţării. Constituţia începea cu un capitol introductiv în care s-a pus baza existenţei statului român, dependent de URSS, având în cuprins referiri la proprietatea socialistă care a constituit mijlocul economic de aservire a cetăţeanului şi rolul conducător al partidului. Principiul de bază al puterii de stat este dictatura proletariatului, regimul de stat al României este regimul democraţiei populare, care reprezintă interesele celor ce muncesc, iar statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului exercitată de Partidul Comunist.De asemenea, organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri, justiţia este realizată de către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională, aleasă pe o perioadă de 4 ani, iar M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.

Constituţia a suferit în 13 ani mai multe modificări. Constituţia adoptată de Marea Adunare Naţională la data de 21 august 1965, a fost ultima modificare esenţială a actului fundamental naţional în perioada comunistă, survenind imediat după moartea primului secretar al P.M.R., preşedinte al Consiliului de Stat al R.P.R., Gheorghe Gheorghiu – Dej (la 19 martie 1965) şi în condiţiile în care cooperativizarea forţată a agriculturii se încheiase în anul 1962 iar proprietatea privată fusese practic lichidată. Constituţia din anul 1965 a schimbat denumirea ţării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, fiind astfel subînţeleasă finalizarea construcţiei fundamentului socialist în România.Actul fundamental punea un accent extrem de mare pe rolul partidului în cvasitotalitatea domeniilor de activitate, conferindu-i rolul de conducător. Astfel partidul imprima statului un caracter dinamic, partidul defineşte obiectivele în domeniile de interes pentru societate iar statul socialist –  reprezentantul PartiduluiComunist – legiferează. Atribuţiile şi rolul organelor judecătoreşti şi ale procuraturii nu se modifică substanţial în raport cu prevederile Constituţiei precedente.

Constituţia din 1965 a creat condiţiile pentru apariţia Legii nr. 2 din anul 1968 privind organizarea teritorial – administrativă, prin care se înfinţau comune, oraşe, municipii, municipii reşedinţă de judeţ şi judeţe, iar în anul 1974 a fost instituit un nou organ suprem al puterii de stat – preşedintele R.S.R., deţinătorul funcţiei supreme în partid fiind şi titularul celei mai înalte funcţii în stat, atribuţiile deţinute până atunci de Consiliul de Stat revenindu-i aceluiaşi „comandant suprem”, netezind astfel calea spre dictatură.

Imediat după decembrie 1989 a apărut necesitatea adoptării unei noi Constituţii, în concordanţă cu evenimentele care au tranformat radical evoluţia statală a ţării. În lipsa unui organ legislativ competent, vechea Constituţie nu a putut fi abrogată imediat, dar statul a funcţionat prin dispoziţii legislative tranzitorii cu caracter constituţional. Acestea asigurau transpunerea legislativă a instituirii unui sistem democratic pluralist de guvernământ, sistem electoral liber, alegerea de conducători politici pentru două mandate, restructurare şi descentralizare economică, libertatea cultelor, respectarea drepturilor cetăţeneşti etc. La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, comisie care număra 23 de parlamentari şi cinci experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată. Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.

Abia la 21 noiembrie 1991 a fost adoptată, de către Adunarea Constituantă, o nouă Constituţie, aprobată în 8 decembrie 1991 prin referendum naţional.Principalele prevederi sunt: România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, forma de guvernământ este republica semiprezidenţială, iar suveranitatea naţională aparţine poporului român. Constituţia menţionează separarea puterilor în stat, sistemului parlamentar bicameral şi drepturi şi libertăţi democratice. În privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Constituţia din 1991 prevedea libertatea individuală, de exprimare, dreptul la învăţătură, dreptul de vot care începe la împlinirea vârstei de 18 ani, dreptul de a fi ales, proprietatea este ocrotită, dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate, libertatea de asociere şi de întrunire şi, nu în ultimul rând, interzicerea pedepsei cu moartea. După patru ani de la adoptarea Constituţiei României din anul 1991, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea „Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie, iar plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea „Zilei Constituţiei României”, iniţiativa devenind Legea nr.120/8 decembrie 1995.

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 – prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea Constituției – şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului. Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări, iar cele mai importante sunt:

– mandatul președintelui este de 5 ani

– învățământul de stat nu mai este garantat necondiționat, ci conform unor condiţii legale

–  proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

– imunitatea parlamentară este limitată

– cetăţenii aparţinând minorităților naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție

– aderarea la NATO şi Uniunea Europeană nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament

Despre iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei, se menţionează la articolul 150:

„(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.”

La articolul 151 sunt menţionate condiţiile revizuirii Constituţiei:

„(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.”

Actul fundamental al României precizează, la articolul 152, limitele revizuirii Constituţiei:

„(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi facută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora

(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război”

De asemenea, Titlul V al Constituţiei conţine referiri la Curtea Constituţională – garantul supremaţiei Constituţiei, care are ca principale atribuţii pronunţarea asupra constitutionalităţii legilor, tratatelor sau altor acorduri şi regulamente, naţionale şi internaţionale – cu aplicabilitate în ţara noastră, ridică excepţii de neconstituţionalitate, soluţionează conflictele juridice de natură constituţională între autorităţile publice.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/prima-constitutie-a-romaniei-adoptata-la-13-iulie-1866_18895.html#view

https://radioromaniacultural.ro/documentar-constitutia-romaniei-actul-fundamental-al-natiunii-noastre/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/constitutia-din-1866-adoptata-sub-suzeranitate-otomana

https://24pharte.ro/29-iunie-1866-parlamentul-romaniei-adopta-prima-constitutie-a-tarii-a-fost-prima-constitutie-din-sud-estul-europei-si-una-dintre-cele-mai-avansate-a-acelor-timpuri/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/07/01/documentar-150-de-ani-de-la-promulgarea-constitutiei-de-la-1866-pri ma-constitutie-interna-romaneasca-07-47-27

&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1920: La această dată, se înființa, la Sibiu, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie (cea de-a doua școală de ofițeri de infanterie a armatei române, inaugurată efectiv la 19 decembrie), în prezent Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Aceasta venea să dubleze efortul educațional al Școlii de Ofițeri de Infanterie de la București,  care purta tradițiile primei instituții de învățământ militar din Țările Române, înființate la 13 iunie 1847.

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu este succesoarea şi continuatoarea tradiţiilor primei şcoli militare de ofiţeri, al cărei act de naştere îl constituie Porunca Domnească nr. 36 din 13 iunie 1847 a domnitorului Gheorghe Bibescu. Înfiinţată la Bucureşti, aceasta avea menirea de a „pregăti ofiţeri care să posede pregătirea militară impusă de cerinţele vremii şi să fie capabili să instruiască subunităţile după criteriile adoptate şi în alte armate din Europa“. Rând pe rând, generaţiile de ofiţeri pregătite de prima şcoală militară românească s-au dovedit capabile să susţină şi să motiveze imboldul dat de ctitorul acestui aşezământ naţional de învăţământ militar. 

Desigur, de la înfiinţare şi până în 1991, şcoala de ofiţeri a trecut prin diferite forme de organizare şi transformări, cele mai semnificative fiind: crearea după Unire, prin contopire, la Bucureşti a Şcolii Militare de Ofiţeri – iulie 1861; înfiinţarea la Sibiu, a Şcolii Militare de Infanterie nr.2, la 1 iulie 1920 (din 1932 a rămas singura instituţie de învăţământ de infanterie); primirea numelui patronimic „Nicolae Bălcescu“ – 13 decembrie 1952; trecerea la învăţământul superior de patru ani între 1962-1968; reducerea duratei de şcolarizare la trei ani şi primirea denumirii de Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“ – în 1968; pregătirea ofiţerilor-femei în armele infanterie, transmisiuni, chimie, intendenţă şi finanţe – între1983-1990.

În 22 martie 1991, prin Hotărârea de Guvern nr.190/1991 s-a decis transformarea sa în institut militar de învăţământ superior şi atribuirea denumirii de Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu“, ceea ce a reprezentat o etapă nouă, dar tranzitorie, în organizarea, planificarea, conducerea şi desfăşurarea procesului instructive-educativ.Acestea au fost coordonatele care au generat ideea posibilităţii trecerii la învăţământul universitar, moment determinant pentru conferirea unui nou statut socio-profesional ofiţerului de comandă din armata română.Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 616/1995, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.42 din 13 iunie  1995 privind „Concepţia reformei învăţământului militar“ şi în baza O.G. nr. 26 din 4 iulie 1995 al ministrului apărării naţionale, începând cu data de 15 iulie 1995 se constituie Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu“, cu sediul la Sibiu. În cadrul academiei se regrupează efectivele de studenţi de la cele șapte institute militare de învăţământ existente până atunci: Institutul Militar de Infanterie şi Chimie „Nicolae Bălcescu“, Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie „Ioan Vodă“, Institutul Militar de Transmisiuni „Decebal“, Institutul Militar de Intendenţă şi Finanţe „Gheorghe Lazăr“, Institutul Militar de Tancuri „Mihai Viteazul“, Institutul Militar Auto „Basarab I“ şi Institutul Militar de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Alexandru Donici“. Prin noua denumire a categoriilor de forţe (Forţe Terestre în loc de Trupe de Uscat) dată de Statul Major General prin Ordinul nr. G-2/008 din 01.08.2000, instituţia începe să funcţioneze, cu această dată, sub denumirea de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“.

Înfiinţarea la Sibiu a acestei noi instituţii de învăţământ superior s-a înscris pe linia reformei învăţământului militar, reformă absolut necesară în etapa pe care o traversa societatea românească. Instituţia, integrate în sistemul naţional de învăţământ de nivel universitar de lungă durată, avea menirea de a asigura pregătirea ştiinţifică fundamentală de bază a viitorilor ofiţeri, în vederea continuării studiilor în şcolile de aplicaţie şi formarea lor pentru prima funcţie în una din armele forţelor terestre. Noua instituţie creată a avut misiunea de a forma ofiţeri licenţiaţi în domeniul ştiinţei militare, specializarea managementul organizaţiei, capabili să exercite actul de comandă în condiţii performante, în baza unui sistem de competenţe şi capacităţi riguros fundamentate şi explicit centrate pe componenta managerială. Ca etapă fundamentală în ansamblul devenirii în cariera militară, procesul de formare a ofiţerilor se finalizează cu acordarea gradului de sublocotenent.

Prin Hotărârea nr. 294 din 16 aprilie 1997, s-a acordat academiei autorizaţia de funcţionare în profilul „Ştiinţă Militară“, specializarea „Managementul organizaţiei“. În noiembrie 2000 s-au început procedurile de acreditare, academia îndeplinind toate condiţiile, conform aprecierilor comisiei de evaluare şi acreditare care a efectuat vizita de evaluare, în aprilie 2001. Anul 2002, mai exact ziua de 25 aprilie a marcat recunoaşterea rezultatelor obţinute, Hotărârea nr. 410 a Guvernului României aprobând acreditarea pentru specializarea „Managementul organizaţiei“. Proiectul pedagogic al Academiei Forţelor Terestre, elaborat pe baza unui set de scopuri interdisciplinare în care se reflectă necesităţile armatei, exigenţele Ministerului Educaţiei şi consonanţa cu realizări de acelaşi gen în învăţământul din armatele statelor membre NATO, în special din SUA (West Point) configurează o arhitectură a formării iniţiale ai cărei piloni de susţinere sunt: educaţia universitară, pregătirea militară şi pregătirea fizică şi sportivă.Ele reprezintă cele trei dimensiuni majore ale procesului de formare, fiind complementare, indisolubile şi în permanente raporturi de conexiune.Cheia de boltă a acestui edificiu o reprezintă dezvoltarea caracterială, întemeiată pe etică profesională, forţă spirituală şi capacitate de integrare social. Întregul program academic asigură o educaţie universitară de calitate, orientată şi centrată pe specificul profesiunii armelor.

Specializările universitare le permit studenţilor o înţelegere mai profundă a mediului social aflat în continuă schimbare şi, în mod deosebit, a problemelor pe care le presupune conducerea organizaţiilor, cu particularizare pe cele din sistemul militar, funcţionarea instituţiei militare ca serviciu de administraţie publică într-o societate democratică şi gestionarea eficace a problemelor de natură economico-financiară ale unui serviciu public în contextul economiei de piaţă.

În anul 2010 s-a incheiat procesul de acreditare instituţională a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. In urma acestei evaluări, instituţia a primit din partea A.R.A.C.I.S., la 10 iunie 2010, calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT. La 11 august 2010, academia a primit acreditarea programelor de masterat „Leadership organizaţional”, „Managementul capabilităţilor organizaţionale” şi „Management şi tehnologie”. Ca urmare a evaluării la care a fost supusă instituţia, la 5 septembrie 2011, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a fost încadrată în categoria Universitate de Educaţie şi Cercetare de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.De asemenea, in perioada 21-23 noiembrie 2012, respectiv 18-20 februarie 2013, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a fost supusă evaluării de catre European University Association. 

Ca urmare a rezultatelor academice remarcabile obţinute, instituţia a primit, la 17 decembrie 2013, titlul de BEST REGIONAL UNIVERSITY, iar rectorul titlul de BEST MANAGER OF THE YEAR din partea celor de la Europe Business Assembly (EBA).La 26 februarie 2015 programul de studii universitare „Management economico-financiar” a fost reacreditat, iar programul de studii „Managementul comunicaţiilor militare” a fost autorizat să funcţioneze.In perioada 9-14 iunie 2015 în instituţie s-au desfăşurat lucrarile International Military Academic Forum. In anul 2016 s-a încheiat procesul de reacreditare instituţională a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. În urma acestei evaluări, instituţia a primit din partea A.R.A.C.I.S., la 31 martie 2016, calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT, pentru perioada 2016-2021. Și putem continua cu aceste menționări pentru că această școală își merită aprecierile! Mă bucur că îl cunosc personal demult pe actualul comandant (rector) al Academiei Forțelor Terestre, om crescut la debutul carierei sale de ofițer în Brigada 2 Vânători de Munte! Existența şcolii militare, azi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, se împleteşte cu istoria constituirii şi creşterii României moderne.

Surse:

https://www.armyacademy.ro/istoric.php

http://www.armyacademy.ro/reviste/3_2005/a18.pdf

http://www.sibiunews.net/articole/21-special/8287-istorii-care-intrec-timpul-academia-fortelor-terestre-moment-aniversar.html

http://www.bibnat.ro/biblioteci.php?id=3676

https://www.facebook.com/isldvaleria.balescu/media_set?set=a.10213408671874579.1073741865.1333095001&type=3

https://www.ghidul.ro/academia-fortelor-terestre/

http://www.revista.forter.ro/_wsn/01_biblioteca/pdf/c-006-infanteria-roman a-180-de-ani.pdf

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1923: La această dată, a fost înfiinţată Divizia 2 Munte, ale cărei tradiţii sunt continuate azi de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov. 

Anul 1923 a constituit un moment crucial şi de cotitură în istoria vânătorilor de munte din România. Potrivit Înaltului Decret nr. 1674, din 1 iulie 1923, Comandamentul Trupelor de Munte a primit denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte, la a cărui comandă onorifică a fost numit prinţul moştenitor Carol. Tot pe baza aceluiaşi decret, Divizia 2 Vânători din Oradea a primit denumirea de Divizia 2 Munte, iar comandamentul acesteia a fost redislocat în oraşul Bistriţa. Cu acest prilej s-au constituit două comandamente de brigadă, ambele dislocate tot în oraşul Bistriţa (Brigada 2 Vânători de Munte şi Brigada 2 Artilerie Munte). 

Anterior, în timpul preimei conflagrații mondiale, potrivit Ordinului nr.294 din 3 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General, Şcoala de Schiori din Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, sub comanda căpitanului Virgil Bădulescu. Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul de V. M. (27 dec. 1916), batalion care a participat la bătălia de la Oituz şi la luptele de la Coşna şi Cireşoaia. Pentru refacere şi completare, în 1917, B V.M. a fost dislocat în Târgu Neamţ şi a fost transformat în regiment cu numele „Principele Carol”. În iulie 1917 intra în lupta pentru făurirea şi apărarea statului naţional unitar, săvârşind sub deviza „Pe aici nu se trece” măreţe fapte de arme la Coşna şi Cireşoaia şi în campaniile anilor 1918-1919.

Cum ziceam, în anul 1923, la 1 iulie, au fost înfiinţate Divizia 1 Munte la Braşov şi Divizia 2 Munte la Bistriţa. Paradoxul istoriei face ca D 2 M. să își mute sediul la Brașov, după mai mulți ani. Noua organizare a vânătorilor de munte s-a dovedit mai completă şi mai viabilă, acoperindu-se cu aceste trupe aproape întregul arc al Carpaţilor, realizându-se „ centrul orografic al apărării naţionale” – spaţiul intracarpatic. Între anii 1924 – 1937, D. 2 M. a executat pregătirea de luptă potrivit directivelor M.St.Mj. şi ordinelor de instrucţie primite de la C.V.M. În anul 1928, B. 9 V.M. a fost redislocat din garnizoana Satu Mare în garnizoana Sighet. 

Potrivit unui ordin al M.St.Mj. şi al C.V.M. la 20.10.1928  Gp. 3 V.M. cu B. 5 şi 6 V.M., precum  şi Dn. 1 T.M. au trecut în subordinea D. 1 M.; cu aceeaşi dată D. 2 M. a primit în organică Gp. 1 V.M. cu B. 2 – 3 V.M. din Braşov şi Caransebeş şi Dn. 3 T.M. din  Râşnov. D. 2 M. a executat instruirea efectivelor în raionul de concentrare de la Crasna, Pecej, Csizer, Crasna – Horvat, din nord – vestul României. În ziua de 10.05.1929, B. 2, 3, 7, 8, 9, 10 V.M., Dn. 3 – 4 T.M., R.2 Ob.M. şi B.1 Pi.M. au primit drapelele de luptă în garnizoanele de reşedinţă de la reprezentanţii Marelui Stat Major şi ai Ministerului de Război.

Începând cu anul 1931, în cadrul D. 2 M., accentul s-a pus mai mult pe instrucţia specifică de iarnă a vânătorilor de munte, în care scop s-a organizat un  centru de schi la Dorna Candrenilor, pe muntele Ouşorul, la altitudinea de 1.639,0 m., care a funcţionat în perioada 10.01. – 18.02.1931 şi la care au participat militari din Gp.3, 4 şi 5 V.M., precum şi din unităţile C. 6 şi 7 A. Comandant al centrului de schi a fost numit maiorul Leonard Mociulschi din B. 8 V.M., ajutat de trei căpitani şi trei ofiţeri subalterni din Gp.3, 4 şi 5 V.M. La pregătire au participat 188 cursanţi din toate grupurile D. 2 M. şi C. 6 şi 7 A.

În şirul de măsuri luate pentru reorganizarea armatei s-au înscris şi prevederile Înaltului Decret nr.1688 din 1 aprilie 1937, prin care Corpul Vânătorilor de Munte s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Munte iar Diviziile 1 – 2 Munte s-au transformat în Brigăzile 1, 2 şi 3 Mixte Munte. Cu acest prilej a fost eliminat elementul intermediar (divizia), dar această cosmetizare nu a lămurit suficient organizarea cea mai corespunzătoare a unităţilor şi marilor unităţi de munte. Abia în anul 1942 s-a remediat situaţia, prin schimbarea, din nou, a denumirii acestor mari unităţi în divizii. Atunci, în 1937, trebuia să dispară eşalonul brigadă, care era echivalentul regimentului (grupului de vânători de munte) şi să rămână divizia. Celor trei mari unităţi de munte li s-a mai adăugat şi noţiunea de „mixtă” datorită faptului că în compunerea acestora intrau atât grupuri de vânători de munte cât şi un grup de artilerie de munte.

În 1939, vânătorii de munte dispuneau de patru brigăzi mixte munte care totalizau 16 B.V.M., trei Dn. obuziere de munte şi șase Dn. tunuri de munte. Începând cu 3 iulie1941, Corpul de Munte a participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând, priin lupte, până în munţii Caucaz şi cei ai Crimeii. În campania din Vest, Vânătorii de Munte au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria în munţii Bukk şi în Slovacia în Munţii Metaliferi, Munţii Tatra, Carpaţii Albi şi în final, în podişul Boemiei. În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, Vânătorii de Munte au acţionat într-un spaţiu geografic care de la Nalcik (Caucaz), la Jihlava (Cehia) însumează 2160 km. De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile V.M. s-au ridicat la 2378 ofiţeri, 1830 subofiţeri 70 000 gradaţi şi soldaţi, un total de 74 208 militari.

După încheierea războiului, trupele de V.M. au trecut prin reorganizări, redislocări şi s-a ajuns la desfiinţarea Vânătorilor de Munte în 1961 şi reînfiinţarea lor în 1964 prin Bg.2 VM. Ulterior s-au înfiinţat Bg 4 V.M. în 1969 la Curtea de Argeş, Bg 1 V.M la Bistriţa, Bg 5 V.M în 1983 la Alba-Iulia Bg 7 V.M în 1990 la Petroşani şi Bg  61 V.M în 1991  la Miercurea-Ciuc. În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Bg 2 V.M „Sarmizegetusa”, cu comandamentul la Braşov, în subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi şi Bg  61 V.M „General Virgil Bădulescu”, cu comandamentul la Miercurea Ciuc, în subordinea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” este o mare unitate tactică specializată în lupta în teren muntos – împădurit, având în structură unităţi şi subunităţi luptătoare, de sprijin (de luptă şi logistic), operaţionalizate, cu grad ridicat de mobilitate, destinată să execute acţiuni militare şi non-militare, cu toate forţele sau cu parte din forţe, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, în cadrul unor structuri operaţionale NATO, UE sau iniţiativelor regionale.

În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii ani, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia şi multe alte ţări precum şi la numeroase exerciţii multinaţionale. De asemenea, a primit numeroase vizite din partea unor delegaţii oficiale străine, militare şi civile, care au apreciat profesionalismul şi dăruirea militarilor brigăzii. Între anii 2005 - 2007, unităţile brigăzii au trecut prin procesul de certificare naţională şi afirmare NATO, brigada fiind nominalizată a fi dislocată într-un teatru de operaţii în afara teritoriului statului român în cadrul forţelor dislocabile cu nivel scăzut de operativitate. Ulterior, aceste unităţi au avut ca misiune principală menţinereaşi îmbunătăţirea nivelului de operaţionalizare atins şi au fost evaluate operaţional, din trei în trei ani, conform prevederilor NATO privind evaluarea forţelor

Astăzi, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” are în compunere Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, Batalionul 206 Artilerie „General Mihail Lăcătușu”, Batalionul 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”, Batalionul 229 Sprijin Logistic „Cumidava” și subunitățile de brigadă. 

Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a fost prima mare unitate care și-a rotit toate batalioanele de manevră în teatrul de operații din Afganistan, și a participat la misiuni internaționale în Kosovo, Irak, Afganistan și Polonia. Începând cu anul 2015 Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a fost afiliată la Comandamentul Corpului NATO din Grecia (NRDC-GR), participând frecvent la exercițiile multinaționale „Gordian Knot”.

Surse:

Informaţii din Registrul istoric al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Arhivele M.Ap.N şi S.M.G., Fondurile Marelui Cartier General şi ale Armatei a 2-a

Epopeea Vânătorilor de Munte, Colonel V.Procob, Gh. Suman şi M. Zaharia, Editura Militară, 1992

Istoria Vânătorilor de Munte din Armata României, Gh. Suman şi V. Pricob, Editura Militară 1998;

Istoria Războiului Pentru Întregirea Neamului, Constantin Kiriţescu, Editura Ştiinţifică şi E nciclopedică, 1989