&&&

 S-a întâmplat în 9 septembrie1885, 9/21: În această zi, s-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara şi Bucureşti; primul profesor român de mecanică raţională; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; membru al Academiei Române (m. 1970) 

Victor Vâlcovici este considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti şi primul mecanician de anvergură pe care l-a dat ţara noastră. Opera sa ştiinţifică are peste 150 de lucrări dedicate mecanicii analitice, teoriei elasticităţii, astronomiei şi cosmogoniei. De numele său se leagă importante cercetări asupra problemei la limita mixtă a lui Volterra, asupra teoremelor universale ale mecanicii, asupra principiilor lui D'Alambert şi Lagrange, asupra teoriei mişcării lichidelor pe suprafeţele Bernoulli, asupra generalizării ecuaţiilor lui Ciaplaghin. A întreprins cercetări cu caracter fundamental de mare interes în teoria elasticităţii, continuând, în special studiile lui Leonhard Euler asupra teoriei flambajului tijelor elastice cu aplicaţii la tehnica extracţiei petrolului.

De asemenea, a studiat generalizarea legii de recesie a lui Hubble. Şi-a încheiat activitatea ştiinţifică prin cercetări cosmogonice şi asupra extinderii Universului. A avut preocupări şi în domeniul filozofiei ştiinţei, formulând principiul aristotelic al relativităţii.

Lucrări publicate:

Mişcarea fluidă discontinuă cu două linii libere, 1913

Mecanică teoretică (1959; ed. a II-a, 1963) - în colaborare cu Ştefan Bălan, Radu Voinea ş.a.

Principiile variaţionale ale mecanicii, 1963

Opere Vol. I (1969)

Opere Vol. al II-lea (1971)

Opere Vol. al III-lea (1973)

Surse:

Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori - Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008

https://www.viata-libera.ro/diaspora/42453-galati-viata-libera-galateni-care-au-uimit-lumea-victor-valcovici

http://www.radio-arhive.ro/articol/valcovici-victor-21-septembrie-1885-21-iunie-1970/1987951/4831/2

http://noema.crifst.ro/ARH IVA/2007_10.pdf

&&&

 S-a întâmplat în 9 septembrie1896: La această dată, a murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc. Calităţile lui Matei Millo îi sunt recunoscute unanim, mai ales prin prisma talentului său histrionic excepţional. Millo nu a fost doar un creator de şcoală, un reformator care, luând ca model adevărul vieţii şi natura, s-a impus prin interpretările sale realiste asupra manierei emfatice a rivalilor, dar a susţinut ideea unui repertoriu naţional axat pe comedii satirice şi vodeviluri, prin care a contribuit la impulsionarea creaţiei dramatice originale. Matei Millo a fost, ca actor, un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri şi a cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă reacționând împotriva stilului declamator, printr-un joc bazat pe un fin simț de observație, sobrietate, capacitate de nuanțare, minuțiozitate în caracterizarea variată a personajelor, vervă şi umor.. 

Matei Millo s-a născut la 24/25 noiembrie 1814, la Stolniceni-Prăjescu, în judeţul Iaşi, fiind fiul Zamfirei (născută Prăjescu) şi al lui Vasile Milo şi nepot al poetului Matei Milu. În copilărie învaţă limbile greacă, franceză şi germană.După ce învaţă, iniţial, acasă, parcurge studii la Iaşi, la pensionul lui Victor Cuenim (1833-1834), apoi Academia Mihăileană (1835-1836), unde îi este profesor Gh. Asachi. În această perioadă are primele texte dramatice, urmate de piese uşoare – vodeviluri şi scenete comice în versuri.

La 10 aprilie 1834, debutează pe scenă, în sala Teatrului Franţuzesc, la serbarea dată în onoarea generalului Kiseleff, care urmează să părasească Ţările Române, în „Serbare a păstorilor moldoveni”, regizată de GheorgheMatei. Millo joacă alături de Kogălniceanu, care după acest prim contact cu scena va pleca la studii în Franţa, Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Al. Mavrocordat. În anul 1840, Millo pleacă la Paris pentru a se instrui în economie politică şi inginerie, însă nu-şi poate uita pasiunea pentru teatru şi joacă roluri episodice la Teatrul Bobino. În această perioadă ia lecţii particulare, studiindu-i pe maeştrii vremii – Lemaitre, Got, Bouffe, Rave.

Revine în ţară în anul 1845, fără diplomă de inginer, spre revolta familiei, pentru a se dedica scenei. Este numit, alături de Nicolae Suţu, în aprilie 1846, la conducerea teatrului din Iaşi, unde înfiinţează o „Şcoală declamatorie”, instituţie de teatru care are ca scop instruirea tinerilor actori şi care a trasat o nouă orientare a teatrului românesc. La 1 martie 1847 are loc debutul ca actor profesionist al lui Matei Millo în Teatrul de la Copou, unde joacă, în limba franceză, comedia „Cei ce se aseamănă se adună”. Pe 19 octombrie 1847, familia sa pune la cale o manifestaţie care să-l determine să renunţe la „patima jocului pe scenă”. Astfel, un grup de servitori a participat la reprezentaţia piesei „Mulatrul” de Saint Pierre, iar la apariţia pe scenă a lui Millo, au facut un scandal de nedescris, ducând la suspendarea spectacolului. A fost momentul în care Millo a lăsat la o parte tentaţia de a abandona actoria şi a face pace cu familia sa, şi s-a dedicat cu o şi mai mare pasiune carierei de actor. Dealtfel, acesta este momentul în care Millo rosteşte o frază care a rămas celebră: „Cinul boieresc nu-mi face nici rece, nici cald, şi de mă ţin de sfatul rudelor, am să rămân boierul Millo, om comun ca toţi ceilalţi Milleşti. Ca artist însă e altă vorbă, mă vor batjocori ai mei, dar cred că am să mor un cineva”.

În mai 1851, el participă la primul său turneu, cariera sa implicând ulterior numeroase deplasări în provincie şi la românii din Transilvania şi Bucovina.În anul 1850 publică la Iaşi „Un poet romantic”, iar un an mai târziu, joacă la Bucureşti în feeria „Baba Hârca” (scrisă de el în anul 1848), Millo devenind primul actor român care joacă un travesti, în prima operetă românească, pe muzica lui Alexander Flechtenmacher, în care obţine un triumf formidabil. În anul 1852 se angajează, la Bucureşti, la Teatrul cel Mare, teatrul ce îi va fi concesionat de câteva ori (1855-1866), ulterior fiind angajat şi la Catedra de mimică şi declamaţie a Conservatorului (1864-1866). În perioada Unirii de la 1859, publică texte de factură patriotică – „Ştefan cel Mare” şi „Jianul căpitan de hoţi”. În 1862 publică „Masca pe obraz sau Hai să râdem”, iar în anul 1872 revine la piesa de divertisment, publicând vodevilul „Apele de la Văcăreşti”, în care frivolitatea se îmbină cu filonul satiric.Carol Popp de Szathmáry, care între anii 1847-1856 şi-a avut atelierul fotografic la Hanul Bossel, l-a fotografiat – prin anii 1864 – pe marele actor în diverse roluri interpretate pe scena Teatrului Mare de peste drum, fotografii care au dăinuit până în zilele noastre.

În anul 1871 iniţiază Trupa artiştilor asociaţi, iar în 1874, o altă formaţie – Artiştii asociaţi. Tot în anul 1874 joacă în „Chiriţa la expoziţia de la Viena”.În anul 1877 devine prim-societar al Societăţii Dramatice a Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va îndeplini şi funcţia de director de scenă.În această perioada publică şi farse şi comedii – „Millo mort, Millo viu”, „Haine vechi” sau „Zdrenţele politice”, ultima provocând dealtfel un scandal răsunător în cercurile politice ale vremii.Tot Millo este autorul unor traduceri importante din Moliere – „Bădăranul” şi „Burghezul gentilom”, Beaumarchais – „Căsătoria lui Figaro”, Bernardin de Saint-Pierre – „Mulatrul”, dar şi din Mellesville, Casimir Delavigne, Frederic Soulie, Eugene Labiche etc.

În ultimii ani de viaţă, slăbit şi bolnav, face scurte călătorii în străinătate, la Napoli – în anul 1891 şi Nisa – între 1895 şi 1896. A trecut la cele veşnice la 9 septembrie 1896, la Bucureşti.

Surse:

Dicționarul Enciclopedic Român, Ed. Politică, București, 1962-1966

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/matei-millo-fervent-sustinator-al-repertoriului-national-si-interpret-stralucit-al-comediilor-lui-vasile-alecsandri/

http://dragusanul.ro/matei-millo-intemeietorul-teatrului-romanesc/

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_matei_milu.htm

http://www.rador.ro/2014/11/24/portret-actorul-si-dramaturgul-matei-millo-200-de-ani-de -la-nastere/

$$$

 S-a întâmplat în 9 septembrie1901:  În această zi, a încetat din viaţă, la Malromé, Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez. Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa s-a născut la 24 noiembrie 1864, la castelul Malromé, de pe moşia familiei din Albi, situat în partea de sud-est a zonei centrale muntoase a Franței. Ambii săi părinţi aveau rangul de conte, trăgându-se din familii nobiliare, prin urmare, copilul familiei ar fi trebuit să poarte cu mândrie acest titlu. Însă din cauza problemelor genetice rezultate din căsătoria cosangvină a părinţilor (un obicei în familia lor nobiliară), mama şi tatăl său fiind veri primari, Henri are încă din copilărie probleme de sănătate.

Lautrec s-a bucurat de educația tradiţională care se acordă unui copil aristocrat, astfel că în anul 1872, începe studiile la liceul de elită Fontanes (astăzi liceul „Condorcet”), dar, din cauza problemelor de sănătate, întrerupe studiile și rămâne acasă, urmărind viața colorată și palpitantă a părinților săi.Subiectul favorit în acea perioadă erau caii, asta poate şi datorită profesorului său, René Princeteau (1844-1914), un prieten de familie, surdo-mut, care a pictat în special tablouri cu temă sportivă, foarte la modă în acea vreme.

La 30 mai 1878, cade de pe un scaun și îşi fracturează femurul stâng, iar vara următoare accidentul se repetă, de data aceasta de partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Din cauza afecţiunilor genetice şi a unei tulburări de calcificare, consolidarea fracturilor se face defectuos, băiatul rămâne invalid, nu mai crește în înălțime, talia lui Toulouse-Lautrec ajungând la maturitate la numai 152 cm. Viitorul artist însă nu disperă şi, deşi legat de pat pentru mult timp, își descoperă înclinația pentru desen. Talentul său devine evident, iar mama sa înțelege că are de-a face cu un viitor artist. La maturitate, Lautrec avea corpul unui adult normal dar picioare de pitic, de aceea se deplasa cu greutate, cu ajutorul unui baston.

În anul 1882, Toulouse-Lautrec se mută la Paris, unde începe studiile de pictură sub îndrumarea lui Léon Bonnat, reprezentant al stilului academic şi în altelierul pictorului Fernand Cormon, care i-au fost dascăli şi lui Vincent Van Gogh. Lautrec lucrează asiduu însă intră în contact cu o serie de pictori tineri, alături de care începe să depășească stilul tradițional. Creaţiile sale de început se încadrează în direcția impresionismului, deseori stând în grădina vecinului său din Montmartre, Père Forest, un fotograf pensionat, iar pentru început, abordează temele preferate naturaliștilor, care vor predomina și în pictura sa ulterioară: distracțiile de bulevard, petrecerile dansante, circul, cabaretul, teatrele, precum și portretele oamenilor de la periferia societății (prostituate, alcoolici).

Este atras în special de acei artişti care pun accent pe figuri, în detrimentul peisajelor – Édouard Manet, Auguste Renoir şi Edgar Degas – acesta în special pentru metoda prin care vizualizează lumina. Mai târziu alege curente mai moderne, perioadă care coincide cu schimbările care apar în viața lui Toulouse-Lautrec, care descoperă cartierul Montmartre, iar unul dintre modelele sale preferate a devenit o prostituată poreclită „La Casque d’Or”.

În pofida aristocraţiei din familia sa, Lautrec a fost un om modest, foarte prietenos şi foarte generos, la petrecerile sale copleşitoare luând parte toata floarea boemei din Montmartre – care avea să devină reşedinţa principală a vieţii sale. Unica diferenţă faţă de sărăcia lucie a artiştilor din Montmartre a reprezentat-o faptul că avea o rentă lunară din partea familiei, mai ales mama sa fiind o susţinătoare entuziastă pentru afirmarea lui ca pictor, însă Lautrec muncea, la rândul său, cu frenezie pentru a-si câştiga singur existenţa.

În vara anului 1884 părăsește casa părintească din Paris și se mută în locuința tânărului pictor Grenier, într-o casă unde fusese atelierul lui Edgar Degas, pe care Lautrec îl considera ca fiind unul dintre maeștrii săi.Devine primul pictor care realizează afişe, care au promovat animatoarele din Montmartre drept celebrităţi şi au ridicat la rang de artă afişele litografiate. Dansatoarele şi prostituatele din lucrările sale sunt „umane”, dezvăluind tristeţea şi umorul care sunt ascunse de stratul gros de pudră şi de lumina de gaz. Lautrec este sublimul realizator al afişelor de tip belle-époque, în care balerinele uşor frivole zâmbesc şăgalnice şi fac cu ochiul spre a îndemna la petrecerea unei nopţi albe de veselie frenetică.

Mai târziu, va dedica o întreagă serie de lucrări, numite Elles, vieţii din bordel, iar modul în care a înfăţişat această lume decadentă, nici moralizator, nici eroic, sunt o mărturie a dragostei, generozităţii şi simpatiei lui Lautreclito-lautrec faţă de femei, indiferent că sunt sau nu fiinţe decăzute. Cel mai celebru afiş rămâne însă cel realizat pentru deschiderea cabaretului Moulin Rouge, care anunţa un spectacol cu vestita dansatoare La Goulou.Treptat, Lautrec trăiește aproape în exclusivitate o viață de noapte, fiind un vizitator permanent al cabaretelor, în primul rând la „Mirliton”, condus de cântărețul Aristide Bruant, iar mai apoi Moulin Rouge, unde privea mișcările french-can-can-ului și unde se entuziasma în legătură cu performanțele unor dansatoare precum La Goulue, Jane Avril și Cha-U-Kao. Fiind un om care alterna stările de fericire şi exuberanţă artistică cu momentele de depresie, treptat Lautrec îşi găseşte din ce în ce mai des refugiul în alcool, devenind mare fan al unui coktail patentat de el – „Cutremurul”, alcătuit din ½ parte cognac şi ½ parte absint, o băutură la modă în acele timpuri, mai ales în lumea artiştilor. Tot în această perioadă petrece, uneori chiar săptămâni întregi, în stabilimente rău famate, ca bordelul de lux de pe Rue des Moulins. Ambele vicii sunt văzute de artist ca veritabile surse de inspirație pentru operele sale.

Trebuie spus că, în pofida staturii sale, petrecăreţul de geniu avea succes la femei atât datorită felului său generos şi vesel de a fi, cât şi datorită talentului său, care tenta orice balerină în speranţa apariţiei pe afişele cabaretului „Moulin Rouge”, create de artist şi răspândite în întreg Parisul. Din acest motiv, pe lista de „servicii reciproce” a artistului figurează cântăreaţa Yvette Gilbert, balerina Jane Avril şi dansatoarea Louise Weber – inventatoarea french-can-can-ului.În anul 1886 are prima sa expoziție personală, în cabaretul „Mirliton”, iar în anul 1887 expune la Toulouse, în cadrul expoziției internaționale a reprezentanților Academiei de Arte Frumoase, apoi la Salonul Independenților, care se desfășoară sub deviza „Fără juriu, fără premii”, unde expune în compania unor artiști ca Georges Seurat, Paul Signac sau Camille Pissarro.

În luna martie 1890, expune la cel de-al șaselea Salon al Independenților, unde prezintă lucrarea „Dansul la Moulin Rouge”.În acest moment cariera sa ajunge la maturitatea artistică, picturile și litografiile sale dând măsura talentului său înfloritor, fiind din ce în ce mai căutat de colecționari, organizatori de expoziții și editori şi din ce în ce mai elogiat de critici.Stilul său din această perioadă se află în apropierea „nabiștilor” și a simboliștilor, ceea ce a avut ca rezultat o utilizare mai armonică a culorilor, iar litografiile lui Lautrec devin mai decorative, intrând în epoca strălucirii. Nu se rupe însă de temele aflate aproape de naturalism, în același timp utilizând în activitatea sa formele sintetice aflate în armonie cu ironia sa atât de caracteristică, dar extrem de sinceră.

În anul 1896, galeria pariziană „Manzy-Joyant” organizează o mare expoziție cu lucrările lui Toulouse-Lautrec, însă deja starea sănătăţii sale se şubrezise în mod vizibil, influenţând şi calitatea lucrărilor sale. Modul său de viață bazat pe alcool, nopţi nedormite şi excese morale îl face să devină din ce în ce mai neliniștit şi foarte agresiv. Cu toate acestea, realizează circa șaizeci de litografii care sunt expuse în aprilie 1898 în filiala londoneză a Galeriei „Goupil”, unde artistul adoarme la vernisaj…După o perioadă de nesomn, în care ajunge să aibe halucinaţii, în anul 1899 s-a internat într-un sanatoriu, pentru dezintoxicare, fără succes însă. La 15 iulie 1901 părăsește Parisul, mama sa îl duce la moșia familiei, la Malromé, din departamentul Gironde, iar la 9 septembrie avea să treacă la cele veşnice, în brațele acesteia, la doar 36 de ani, din cauza complicaţiilor provocate de sifilis – o boală luată de la prostituatele pe care le frecventa – şi de intoxicaţia alcoolică.

Creaţia sa nu se încadrează într-un anume curent, după cum însuşi Lautrec a afirmat: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu”. După o existenţă scurtă, dar plină de efervescenţă interioară, în urma sa au rămas creaţii expresive bazate pe subiecte şi personaje vibrante, originalitatea picturii fiind strâns legată de personalitatea şi viaţa sa cu totul neobișnuită. În ciuda invalidității sale, nu a aşteptat compasiune de la oameni, dedicându-şi viața artei, iar stilul său original a captat în mod extrem de pătrunzător spiritualitatea epocii sale, creând o operă singulară, de o considerabilă valoare artistică, viaţa şi opera sa influenţând ulterior alte creaţii literare şi cinematografice, stârnind deopotrivă mirare şi admirație. În anul 2005, una din lucrările sale, „Spălătoreasa” („La Blachisseuse”), s-a vândut, în cadrul unei licitaţii a Casei Christie’s, cu suma de 22,4 milioane de dolari.

Surse:

https://www.theartstory.org/artist/toulouse-lautrec-henri/

https://www.britannica.com/biography/Henri-de-Toulouse-Lautrec

http://musee-toulouse-lautrec.com/en/henri-de-toulouse-lautrec

https://www.ziarulmetropolis.ro/toulouse-lautrec-si-ce-daca-i-bordel-nicaieri-nu-ma-simt-mai-acasa/

http://www.rador.ro/2014/11/24/portret-geniu-si-decadenta-henri-de-toulouse-lautrec-150-de-a ni-de-la-nastere/

$$&

 S-a întâmplat în 9 septembrie1940: La această dată, aveau loc asasinatele hortyste din comuna Treznea, judetul Sălaj. Au fost ucişi sau răniţi 263 de români; drama populatiei româneşti din Transilvania de Nord-Est a continuat şi în celelalte zile, în perioada 1 septembrie 1940 - 1 septembrie 1942, fiind asasinaţi 991 de români (în comuna Ip au fost asasinaţi, în noaptea de 13-14 septembrie 156 de români).

Printre cele mai mari tragedii împotriva românilor săvârşite de armata ungară în zilele înaintării pe teritoriul anexat este şi masacrul de la Treznea, comună din judeţul Sălaj, la 15 km de Zalău. În acea zi de 9 septembrie 1940 după cedarea nord-vestului Transilvaniei către Ungaria prin Dictatul de la Viena, trupe maghiare aparținând Batalionului 22 Grăniceri din Debrețin, aflate sub comanda locotenentului Miklos Akosi, au trecut frontiera și au intrat în comuna Treznea, unde au dezlănțuit măcelul, ucigând un număr de 263 de români. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut, copii care au fost masacrați cu focuri de mitraliere, au fost străpunși cu săbiile și baionetele, ori uciși cu paturile armelor de soldații maghiari. 

A urmat apoi împușcarea tuturor locuitorilor găsiți pe ulițe sau în casele care au fost mai întâi atacate cu grenade și incendiate. Versiunea oficială, dată publicității la Budapesta, a fost aceea că trupele maghiare care au intrat în comuna Treznea au fost atacate cu focuri de armă de către localnici. Această relatare este un fals, întrucât există dovezi clare care atestă că masacrul a fost premeditat, armata maghiară abătându-se din marșul său, special pentru a-i masacra pe românii din sat. Aceste atrocități au început la câteva zile după Dictatul de la Viena, atunci când armata ungară a pătruns pe teritoriul Ardealului anexat și a început să comită masacre împotriva românilor, în localități precum: Nușfalău, Ip, Treznea, Cerișa, Marca, Brețcu sau Mureșenii de Câmpie. 

La masacrele împotriva românilor s-au adăugat și numeroase abuzuri militare ori măsuri polițienești de teroare impuse de noile autorități, dar și arestări ilegale, execuții sumare precum și aroganța agresivă a reprezentanților noilor structuri administrative. Astfel, în cursul acestor acțiuni au fost vizați, în primul rând, etnicii români considerați naționaliști și în special preoții și învățători.  Aceștia au devenit victimele unor cetățeni maghiari ce trăiau chiar în Transilvania, ale trupelor militare ungare și ale altor formațiuni paramilitare din țara vecină, care a batjocorit, torturat și ucis un număr mare de români în acele zile tulburi ale anului 1940. Într-un raport statistic al Secretariatului de Stat pentru Naționalități, privind situația din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941, sunt menționate un număr de 983 omoruri, 1.826 schingiuiri, 14.126 bătăi, 15.893 arestări, 224 profanări, respectiv 2447 devastări colective și individuale, la care se adaugă expulzările în masă peste noua frontieră impusă prin Dictatul de la Viena.

În fiecare an la 9 septembrie, sătenii din Treznea comemorează victimele acestui masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

Surse:

Dr. Petre Turlea, „Ip și Trăznea, Atrocități maghiare și acțiune diplomatică”, , ed. Enciclopedică, București, 1996

Milton G. Lehrer „Ardealul pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american”, , Ed. Libris, Braşov, 2018

Radu Theodoru, „Urmașii lui Atilla”,  Editura Miracol, București, 1999

Mihai Fătu, Mircea Mușat (coord.), „Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940 - octombrie 1944)”, Ed. Politică, București, 1985.

„Administrația militară horthystă în nord-vestul României”, Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu și Ilie I. Pușcaș, Editura DACIA, 1988

http://www.romania-actualitati.ro/comemorare_a_martirilor_masacrului_hortyst_de_la_tre znea-107068

&&&

 S-a întâmplat în 9 septembrie…

- 214: S-a născut Aurelian, împărat roman (270-275). Lucius Domitius Aurelianus (d. 275), cunoscut drept Aurelian, a fost un împărat roman (270–275).Născut în Moesia la Sirmium, Aurelian parcurge întreaga carieră, de la soldat la comandant al cavaleriei sub Claudius II. Proclamat împărat la Sirmium de legiunile de la Dunăre (270), Aurelian îsi consolidează puterea după sinuciderea lui Quintillus, fratele lui Claudius II, fiind recunoscut împărat de către senat.Prin decizia de retragere din Dacia si prin victoriile repurtate asupra iutungilor, sarmatilor, carpilor si gotilor, Aurelian consolidează frontiera Imperiului pe Dunărea de Jos, iar prin respingerea vandalilor - pe Dunărea Mijlocie (Regiunea panonică, 270-271). Începe înconjurarea Romei cu fortificatii puternice –zidul lui Aurelian, încheiat în vremea împăratului Probus.Data fiind lungimea considerabilă a granitei nordice imperiale (de la Atlantic până în Orientul Mijlociu) pe care se exercitau presiunile populatiilor migratoare barbare (în general) si a dacilor liberi în zona carpatică, Aurelian a dispus retragerea armatei si a administraţiei romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos. În 274 este lichidată si secesiunea Regatului galic; Aurelian restaurează astfel unitatea statului roman, primind titlu de restitutor orbis.

- 384: S-a născut Honorius, împărat al Imperiului Roman de Apus (395-423) (d. 15 august 423). Flavius Honorius (384 - 423) a fost un împărat roman între 395 - 423. El era fiul lui Teodosiu I, fratele lui Arcadius si a Gallei Placidia. A fost asociat la domnie din 394. Domnia i-a fost zguduită de invaziile masive ale barbarilor în Imperiu, în special goţii (care au ocupat Roma în 409) şi de provinciile care îsi declarau independenţa. Cel mai important ministru al său a fost Flavius Stilicho, adevăratul împărat.

- 1569: A murit pictorul Pieter Bruegel cel Bătrân. Pieter Bruegel cel Bătrân (n. ca. 1525, Kempen - d. Bruxelles), numit si Bruegel al tăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea. Gratie originalitătii si unicitătii operei sale, ocupă un loc exceptional în istoria picturii. Artistul renuntă la traditiile și tiparele Renașterii, dar profită la maximum de experientele predecesorilor săi flamanzi si italieni pentru a-si dezvolta propriul stil.Pieter Bruegel cel Bătrân a fost initiatorul unei adevărate dinastii de pictori. Pieter Bruegel cel Tânăr (1564-1638), fiul său cel mai mare, lucrează la Antwerpen începând din anul 1585; este un copiator talentat al tatălui său. Fratele lui, Jan Bruegel (1568-1625), pictează la început flori, dar după o călătorie întreprinsă în Italia devine un peisagist original, cu o sugestivă paletă cromatică. Si fiul lui Jan, Jan Bruegel cel Tânăr (1601-1678), va deveni la rândul lui pictor, la fel ca si cei doi fii ai acestuia, Abraham si Jan Baptista.

- 1585: S-a născut cardinalul Richelieu (Armand Jean du Plesis), prelat şi om politic francez; ca prim-ministru (1624-1642) în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea a fost conducătorul de fapt al Franţei (m. 1642) 

- 1645: A încetat din viaţă Francisco Gómez de Quevedo y Villegas (n.1580), scriitor spaniol. Reprezentant al conceptismului. A publicat romane picareşti (Istoria lui don Pablos de Segovia, 1626), fantezii satirice (Viziunile, 1627; Orele tuturor, 1628), tratate didactice (Politica lui Dumnezeu), versuri (Muza Erato).

- 1737: S-a născut Luigi Galvani, fizician şi medic italian.

- 1769: S-a născut Ivan KotliarevskI (m.1838), scriitor ucrainean. Iniţiatorul literaturii moderne naţionale. Opera sa principală este poemul burlesc Eneida (1798). A pus bazele dramaturgiei ucrainiene prin vodeviluri cu subiecte populare (Soldatul vrăjitor, 1840).

- 1804: Un violent incendiu pustieşte Bucureştiul. Curtea domnească şi o bună parte a oraşului cad pradă flăcărilor.

- 1815: A murit pictorul american John Singleton Copley, considerat cel mai bun pictor al Americii coloniale (autor de portrete şi scene istorice) (n. 1738) John Singleton Copley (1738  - 1815) a fost un pictor american, născut probabil în orasul Boston, provincia britanică Massachusetts Bay ca fiu al cuplului Richard si Mary Singleton Copley, ambii de origine irlandezi.Copley este foarte cunoscut pentru portretele unor importante persoane din Noua Anglie colonială, având ca subiecte mai ales oameni din clasele mijlocii ale timpului său. Nota inovativă a pictorului constă în introducerea în portretele personajelor a unor obiecte si artefacte care erau semnificative în vietile acestora.

- 1828: S-a născut Lev Tolstoi (pe stil nou), scriitor rus (d. 1910).A participat, ca ofiţer, la campaniile din Caucaz şi la apărarea Sevastopolului. A scris proză autobiografică, romane epopeice (Război şi pace, 1863/1869 – capodoperă a literaturii universale; Anna Karenina, 1873/1877; Învierea, 1899), drame (Puterea întunericului, 1886; Cadavrul viu, 1900), nuvele etc.  Lung si rodnic a fost drumul vietii si al creatiei lui Tolstoi. El a lăsat omenirii o uriaşă mostenire literară care cuprinde printre altele: un roman istorico-psihologic de mari proportii („Război si pace”), un roman social de moravuri („Anna Karenina”), un roman social („Învierea”), o trilogie autobiografică („Copilăria”, „Adolescenta”, „Tineretea”), numeroase nuvele si povestiri („Cazacii”, „Dimineata unui mosier”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „După bal”, „Hagi Murad” si altele), drame („Puterea întunericului”, „Roadele instructiunii”, „Cadavrul viu”), povestiri populare, basme şi istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critică literară sau literatură stiintifică (studii despre probleme de artă, articole pe teme politico-sociale, tratate etico-religioase etc.), un jurnal intim şi o exceptional de bogată corespondentă. Lev Tolstoi a oglindit în opera sa Rusia de la începutul veacului al XIX-lea (războiul împotriva lui Napoleon), dar mai ales Rusia din perioada 1861 — 1905.În cei aproape 60 de ani de activitate pe tărâm literar, Tolstoi a cercetat cu atentie realitatea rusă şi a meditat neobosit la rezolvarea problemelor legate de viaţa poporului. El a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor căreia îi aparţinea, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor ţărănimii patriarhale.

- 1843: S-a născut arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (m. 1921). A fost director al Muzeului Naţional de Antichităţi (1907-1913). Autor al volumului Timpurile preistorice în Suedia.

- 1853: S-a născut, la Paris, Pierre Marie (m.1940), medic francez. Membru de onoare al Academiei Române (1912). A descoperit o serie de sindroame care-i poartă numele: osteoartropatia hipertrofică generalizată (sindromul lui Marie-Bamberg), amiotrofia Charcot-Marie etc. Împreună cu savantul român Gh. Marinescu, a descris acromegalia. 

- 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj) 

- 1861: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939). Unele surse dau ca an al naşterii 1857 sau 1859. A urmat conservatorul de la Bucuresti si apoi la Viena. A jucat ca primă tragediană la Burgtheater din Viena, apoi pe scenele multor teatre din Europa si din America. Si-a valorificat însusirile de tragediană interpretându-si rolurile cu patos romantic. Printre creaţiile sale se numără rolurile titulare din „Medeea" şi „Sapho", ambele de Franz Grillparzer, „Antigona" de Sofocle, „Maria Stuart" de Friedrich von Schiller, regina din Ruy Blas de Victor Hugo, etc. Spre sfârsitul vieţii a fost profesoară la Conservatorul din Iasi.Este înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Pe placa sa funerară a fost gravată următoarea inscripţie: Aici odihneşte geniala tragediană, Agata Bârsescu, Gloria neamului românesc care a ilustrat teatru până la desăvârşire în ţară şi străinătate.

- 1873: S-a născut regizorul german de teatru Max Reinhardt; animator şi conducător al mai multor teatre din Berlin şi Viena; unul dintre fondatorii Festivalului de la Salzburg (m. 1943, la New York)

- 1885, 9/21: S-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara şi Bucureşti; primul profesor român de mecanică raţională; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; membru al Academiei Române (m. 1970) 

- 1886, 9/21: S-a adoptat, la Berna, prima Convenţie pentru protecţia operelor literare şi artistice (în România a intrat în vigoare la 5/17.XII.1887) 

- 1890: S-a născut antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (m. 1980) 

- 1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga (m. 1974) 

- 1896: A murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (n. 1814).   

- 1898:  S-a stins din viaţă, la Valvins, Stéphane Mallarmé (n.1842), poet francez. Maestru al simbolismului. Format sub influenţa lui Baudelaire, a aderat un timp la parnasianism. Capodoperă a şcolii parnasiene este poemul tragic Herodiada (1869). Dintre volumele publicate, cităm: După-amiaza unui faun (1876), Poezii (1898). Ideile despre artă au fost cuprinse în Divagaţii (1897).Parnasianismul (din Parnas, „miticul munte al muzelor / poetilor“ în sudul Pelasgo-Daco-Thraciei, azi apartinând Greciei + sufixarea dublă cu -ian- si apoi cu -ism) este denumirea unui curent literar de la sfârsitul secolului XIX. Parnasianismul a apărut ca o reactie (neo-clasică) la romantism, cultiva expresia impersonală, descriptivă, ornamentală si cizelată, raportată la peisaje exotice, dar si la obiecte de artă, cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet, rondel, rondo s.a.).Parnasianismul promova: impersonalismul; natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor; cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) si a tiparelor prozodice alambicate; elogiul civilizatiilor (arhetipale si interferentiale), al mitologiilor, religiilor, geografia lirică devenind planetară; surprinderea spatiilor exotice sau luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, si lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele, metalele rare, podoabele de interior etc.).

- 1899: S-a născut Brassaï, artist fotograf francez. Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász jr. (n.Braşov – d.8 iulie1984, Èze, Alpes Maritimes) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast şi publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A eternizat în opera sa viaţa de noapte a Parisului din anii 1930 şi a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.Ca unul care s-a considerat toată viaţa „transilvănean”, artistul a adoptat începând din anul 1931 numele de Brassaï, ceea ce în maghiară înseamnă „braşovean” (brassói, brassai).În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoţit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic. O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăţi şi celebrităţilor epocii, de pildă unor celebrităţi intelectuale, de teatru şi operă. A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse şi Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre şi Simone de Beauvoir.

- 1901:  A încetat din viaţă, la Malromé, Henri de Toulouse-Lautrec (n.1864), pictor şi litograf francez. 

- 1908: S-a născut Cesare Pavese, poet, prozator, critic literar şi traducător italian (m. 1950)

- 1908: S-a născut Victor Weisskopf, fizician american.Victor Frederick Weisskopf (d.22 aprilie 2002) a fost un fizician austriac american. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la Laboratoarele din Los Alamos din statul New Mexico în cadrul Proiectului Manhattan care a produs primele bombe atomice operaţionale. Ulterior, a devenit foarte preocupat de proliferarea armelor nucleare devenind co-fondator şi membru al consiliului de conducere a Union of Concerned Scientists. Weisskpof a fost, de asemenea, director-general al CERN între anii 1961 - 1966.Weisskopf a fost recompensat pentru meritele sale ştiinţifice cu Medalia Max Planck în 1956, Premiul mondial Cino Del Duca în 1972,Medalia naţională pentru ştiinţă în 1980 şi cu Premiul Wolf în 1981.

- 1912: S-a născut Horia Stamatu, poet şi eseist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (m. 1989) 

- 1912: A încetat din viaţă poetul ceh Jaroslav Vrchlicky (n.1853). A scris lirică de substanţă romantică (De profundis, 1875; Vise de fericire, 1876; Mituri, 1879/1880; Sonetele unui solitar, 1885; Fragmente de epopee, 1886; Ferestre în furtună, 1894; Sabia lui Damocles, 1912 etc.). În teatru s-a manifestat prin comedia O noapte la Karlstejn (1884) şi trilogia Hippodamia (1883/1890). 

- 1912: A fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncusi, şi primul monument al lui Brâncuşi la Bucuresti 

- 1918: Constituirea, din initiaţiva lui C. I. Parhon, a Societăţii de neurologie, psihiatrie şi psihologie din Iaşi (din 1921 şi de endocrinologie) 

- 1922: S-a născut Hans Georg Dehmelt, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1989) Hans Georg Dehmelt (n. Görlitz, Germania) este un fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989, împreună cu Wolfgang Paul, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni. Dehmelt si Paul au împărtit jumătate din premiul Nobel, cealaltă fiind acordată lui Norman Foster Ramsey.

-1923: S-a născut Daniel Carleton Gajdusek, virusolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1976)

- 1940: Asasinatele hortyste din comuna Treznea, judetul Salaj. Au fost ucişi sau răniţi 263 de români; drama populatiei româneşti din Transilvania de Nord-Est a continuat şi în celelalte zile, în perioada 1 septembrie 1940 - 1 septembrie 1942, fiind asasinaţi 991 de români (în comuna Ip au fost asasinaţi, în noaptea de 13-14 septembrie 156 de români).

- 1941: Amurit Hans Spemann, biolog german, laureat al Premiului Nobel (n. 1869) 

- 1942: A murit Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1854) 

- 1945: S-a născut poeta Lucia Negoiţă; între anii 1967 şi 1981 a realizat emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română 

- 1946: S-a născut Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit la Paris (m. 2009) 

- 1951: S-a născut poetul Gabriel Stănescu (m. 2010) 

- 1956: S-a născut Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României 

- 1956: Elvis Presley apare pentru prima oară la Ed Sullivan Show. 

- 1957: Discul „Diana" -  in fruntea celor mai bine vândute discuri din lume.Paul Anka s-a născut într-o familie cu origini libaneze la 30 iulie 1941 în Ottawa – Canada, îşi face prima apariţie TV în anul 1957, la doar 16 ani, cu primul său cântec ce avea să devină un mare hit internaţional – „Diana” – dedicat bonei sale, Diana Ayou. „Diana” s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare şi l-a lansat pe Anka în muzica internaţională.Peste puţin timp, Anka s-a dovedit a fi nu numai un artist de mare succes, dar şi un compozitor de geniu, intrând în top 10 USA cu: „You Are My Destiny”, „Lonely Boy”, „Put Your Head On My Shoulder”, „Puppy Love”, „My Home Town” şi „Dance on Little Girl”.Anka are, deasemenea, drepturi de autor asupra a peste 900 de cântece – 130 dintre ele cu intrepreţi ca Elvis Presley, Barbra Streisand, Linda Ronstadt sau Robbie Williams, şi să nu uităm de mai mult decat celebrul  „My Way” pentru Sinatra în 1969 sau de „She’s a Lady” a lui Tom Jones in 1971.În 2005, Anka a fost premiat cu prestigiosul Ordin al Canadei şi a căpătat şi o stea pe „Walk of Fame’ din Toronto.Paul Anka este şi co-autor al piesei „This Is It” – noul hit, post-mortem, al lui Michael Jackson, piesa fiind scrisă în 1983 de către Paul Anka împreună cu Michael Jackson şi publicată într-un album din anul 1991 sub numele de „I Never Heard”.

- 1960: A murit poetul Grigore Bugarin (n. 1909) 

- 1960: A murit tenorul suedez Jussi Björling (n. 1911) 

- 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după Primul Război Mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1875)

- 1960: S-a născut actorul de film britanic Hugh Grant

- 1966: A murit matematicianul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru al Academiei Române (n. 1895) 

- 1975: Lansarea sondei spaţiale americane Viking 2. Programul Viking al NASA a fost format din 2 sonde spaţiale trimise în 1975 către planeta Marte, Viking 1 si Viking 2.

- 1976: A murit Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală", o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (n. 1893) 

- 1977: S-a născut fosta gimnastă de talie mondială Gina Gogean, retrasă în prezent din activitatea competiţională, laureată cu medalii de argint şi de bronz la Jocurile Olimpice da la Barcelona 1992 şi Atlanta 1996

- 1978: A murit Jack L. Warner, producator, scenarist si realizator canadian, fondator Warner Bros (n.0 2.08.1892 London - Canada) 

- 1984: A murit Yilmaz Güney, regizor, scenarist, actor şi producător de film turc (n. 1937) 

- 1985: A murit Paul Flory, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1974) 

- 1989: Între 9 septembrie şi 17 noiembrie 1989, s-a desfăşurat primul şi cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury şi de soţia sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore şi 15 minute, având ca punct de plecare şi sosire oraşul Delhi, India 

- 1991: A murit Henri H. Stahl, sociolog, jurist şi istoric; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru corespondent (1974) şi membru titular (1990) al Academiei Române (n. 1901) 

- 1992: A murit Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (n. 1897). A pictat peisaje (Peisaj din Grecia), portrete, naturi moarte (Vasul albastru; Irişi în vas galben) executate cu mult simţ decorativ.

- 1992: A încetat din viaţă, la Iaşi, Grigore Teodorovici (n.1922), medic român. Este considerat creatorul şcolii de Epidemiologie în Moldova. A fost profesor la Institutul de Medicină din Iaşi timp de peste patru decenii. A publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, dintre care monografia Epidemiologia bolilor transmisibile (1978) este de mare valoare.

- 1997: A murit scriitorul Alecu Popovici (n. 1927) 

- 2003: A murit fizicianul american de origine ungară Edward Teller; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (n. 1908)

- 2004: A fost lansată prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta foloseşte drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică î n proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde

##$

 Tragediana Agatha Bârsescu, un miracol pe scenele lumii

Agatha Bârsescu s-a născut pe 9 septembrie 1857, la București, într-o familie de militari de carieră, tatăl său fiind colonelul Constantin Bârsescu, care era în relații bune cu casa regală, iar unchiul său a fost ministru de război. O parte din copilărie și-a petrecut-o la Bârsești, unde era staționat tatăl ei care îndeplinea funcția de comandant al contingentului Râmnicu Vâlcea. Despre anul nașterii sale, actrița va scrie în memorii: “Sunt născută în București, strada Radu Vodă nr. 11, anul…, anul nu’l știu precis și nici nu vroesc să-l știu, fiindcă nici nu importă”.

La vârsta de 8 ani a fost trimisă de familie, împreună cu vărul ei, la un pension cu internat din Sibiu unde a învățat limba germană și mai târziu a fost înscrisă la o școală condusă de călugărițe din Viena, “Ursulien Kloster”. Adusă de urgență în țară de părinți, de teamă că va rămâne la călugărițe întreaga viață, a intrat la Conservatorul de Artă Dramatică din București, în această perioadă fiind susținută cu mult entuziasm de  Ion Ghica și de Regina Elisabeta.

Suverana o văzuse pe Agatha jucând rolul principal în Ullranda, o dramă în două acte în versuri scrisă chiar de ea și prezentată într-un spectacol de caritate, și i-a convins familia să o trimită la Paris pentru a-și perfecționa studiile de canto, dar tânăra nu a ajuns la destinație pentru că în 1878, în timpul călătoriei spre capitala Franței, s-a oprit la Viena și și-a continuat pregătirea muzicală la Conservatorul din Austria.

Pe 22 noiembrie 1883 a debutat la Burgtheater din Vienna, moment despre care artista a scris în memorii: “22 noiembrie 1883! Poate cea mai însemnată zi a vieții mele! Cu toată bunăvoinţa ce aş avea, îmi este cu neputinţă să descriu ceea ce am trăit după ultima repetiţie şi în cele două zile înainte de debutul meu (la Viena). Nu emoție şi surescitare, aceasta ar însemna prea puţin. Nu mai trăiam, ci mă simțeam într-o adevărată stare hipnotică. Visam cu ochii deschişi!

În dimineaţa acelei zile atât de covârşitoare pentru mine, pentru toată viaţa mea, m-am dus la biserică – dar nu mă puteam ruga… Ştiu atât, că repetam mereu aceste cuvinte, în şoaptă: “Milostive Doamne, bunule Dumnezeu, ajută-măl”

Penibila aşteptare până seara mi-a fost şi mai chinuitoare, nu-mi găseam liniştea… La ora cinci a venit trăsura ca să mă ia la teatru, căci la ora şapte începea spectacolul. În cabina mea, frumos împodobită cu flori, m-a primit garderobiera, o bătrânică drăguţă şi blajină. Ea mă văzu palidă ca o moartă şi simţi toată tulburarea mea. Cu precauţiune şi cu tact, aproape că nu scoase un cuvânt, nu-mi vorbi nimic alta decât strictul necesar. Am fost frizată şi costumată (m-am lăsat să facă cu mine tot ce trebuia pentru scenă). Nu mai aveam nicio voinţă, nicio dorinţă. Îmi aduc şi astăzi foarte bine aminte că garderobiera, pe care o chema Elisa Westmitzer, îmbrăcându-mă, m-a împuns cu boldurile de câteva ori, sângerându-mă şi totuşi n-am simţit nimic!

Semnalul întâi, al doilea… și la al treilea trebuia să intru în scenă. După cum se ştie, la ridicarea cortinei Hero se află singură în scenă, la scările altarului, și rosteşte primul cuvint, adică începe frumosul monolog! Pe atuncea se obişnuia la Burg ca să se execute la începerea reprezentaţiei o uvertură şi apoi orchestra să continue între acte. Eu stăteam la locul meu şi orchestra începu o muzică dulce, armonioasă şi divină, care, spre sfârşitul actului, fu acompaniată de preoţi şi corul de fecioare din scenă. Cortina s-a ridicat cu o plenadă strălucită la casă. Galeriile erau ticsite, dar nu vedeam nimic dinaintea mea… Domnea o misterioasă tăcere de moarte după cum mi-au spus-o în urmă şi după cum relevară și ziarele. Am deschis gura ca să vorbese, dar simţeam că nu eram în stare a scoate o vorbă şi inima mi se oprea în loc. Această tăcere grozavă ţinu aproape două minute lungi, eterne, până mi se descleştă limba şi rosti primul monolog. Apărură apoi ceilalţi actori şi totul merse strună, corect şi frumos. Când am ieşit din scenă, într-un ropot de aplauze al întregului teatru, l-am auzit în urma mea pe Ernest Hartmann, care juca pe Naukleros, spunând: S-a câştigat!

Abia atuncea mi-am revenit în fire şi mi-am putut da seama unde mă aflu şi de tot ce s-a petrecut cu mine, cu viaţa mea întreagă, în seara aceea. Iar după câteva clipe, când am intrat din nou în scenă, m-am simţit stăpână pe eul meu întreg. După actul I am fost mereu chemată şi rechemată la rampă, în furtuna de aplauze ale grandioasei săli. Aşa a mers şi actul al doilea şi al treilea, într-un continuu şi crescând succes. Şi acum iată că veni şi actul al patrulea, actul culminant al piesei!

Am fost acea Hero pe care a visat-o directorul şi – după cum mi s-a spus – cum n-a mai fost alta! Am fost poetica, visătoarea şi inconştient senzuala Hero, şi când am adormit pe banca plină de verdeaţă, şoptind numele lui Leandru, lunecând brațul drept pe pământ, sala a izbucnit într-adevăr spontan, în zgomotoase şi nesfârşite aplauze! Am fost chemată de nenumărate ori, iar tineretul striga în gura mare: “Bravo Bârsescu, bravo!”

Marele meu succes sosise şi nimeni nu I-ar fi putut contesta. Veni şi actul al cincilea, deşi destul de greu şi obositor, dar şi destul de frumos, având minunate momente tragice prin izbucnirea marii dureri, disperării şi exaltării, prin întreaga atmosferă poetică, precum şi scena finală, a aruncării de pe numeroasele trepte ale templului. Toate acestea au înflăcărat publicul şi succesul a fost, într-adevăr, ameţitor.

În cabina mea mă aşteptau câteva cununi de lauri, cu panglici omagiale, căci la Burg nu era permis ca ele să fie oferite pe scenă, cum se permitea în alte teatre. Am fost felicitată, îmbrăţişată, sărutată. Directorul Willbrandt era nespus de fericit: tot astfel şi regizorii. Ceea ce nu pot pricepe nici astăzi e că în acea seară memorabilă, după o enervare atât de grozavă şi o muncă atât de extenuantă, am avut puterea să accept după spectacol invitaţia “României June” din Viena la un banchet în care am fost sărbătorită şi ceea ce mi-a făcut si mai mare plăcere şi nebănuită surpriză a fost faptul că trimisul extraordinar al României pe lângă Curtea lmperială din Viena. P.P. Carp, a venit şi el la acest banchet, ridicând primul toast şi urându-mi tot succesul în cariera mea artistică. Am rămas în mijlocul tinerimii noastre studioase aproape până în zori de zi şi am dansat extaziată, am dansat cu toată “România Jună”!

A doua zi, 23 noiembrie 1883, cronica teatrală a tuturor ziarelor din Viena relata succesul neaşteptat şi extraordinar, iar severul critic teatral al ziarului “Neue Freie Presse”, dr. Spiedel, în cronica sa sub titlul “Norocul Burgtheater-ului”, a scris: “0 tânără fată, care de-abia a părăsit școala dramatică, a păşit pentru prima oară în viaţa ei pe scenă, şi nu pe o scenă din Graz sau Linz, ci pe podeaua fierbinte a Burgtheater-ului, şi nu pentru a recita câteva vorbe, ci într-un rol mare, care domină o piesă întreagă, şi nu într-o limbă maternă, pe care a învățat-o acasă la mama, ci într-o limbă pe care şi-a însuşit-o cu încetul!

Şi această fetiță face o impresie atât de puternică, încât la ultima cădere a cortinei fiecare trebuie să mărturisească că aicea e un talent puternic şi real, care trebuie reținut bine, căci este un noroc găsit pentru Burgtheatrul nostru din ce în ce mai sărăcit de asemenea talente. Domnişoara Bârsescu aparţine deci Burgtheatrului. E o onoare pentru ea şi un noroc pentru Burgtheater”.

Zilnic apăreau alte critici şi foiletoane elogioase. Eram numită “fetiţa din străini”, “steaua României “, “cea mai tânără şi mai mare tragediană” ş.a.m.d. De-abia din aceste critici am învăţat cum trebuie s-o joc pe Hero, căci făcusem totul în chip inconştient, instinctiv. Simțeam şi trăiam în rol în toată această poetică creațiune, dar fără s-o ştiu. După trei zile am primit contractul de angajament pe timp de şapte ani la Teatrul Imperial şi Regal din Viena, cu un salariu de 700 fiorini pe lună şi pentru fiece reprezentaţie serată câte zece fiorini în plus, bineînţeles procurându-mi-se toate costumele, tricourile, perucile, ciorapii, pantofii, pufurile şi fardurile necesare pentru scenă, fiind luată cu trăsura teatrului la toate repetiţiile şi reprezentațiile și dusă apoi acasă.

Criticile favorabile și succesul interpretărilor sale i-au adus alte roluri importante, Ophelia în “Hamlet”, Desdemona în “Othello” și Margareta în “Faust”. Românca a primit un contract pe viață oferit de Burgtheater și titlul de “actriță de curte” acordat prin decret imperial de împăratul Franz Joseph, care venea frecvent să o aplaude. Au urmat roluri principale în Medeea și Sapho, “Antigona” lui Sofocle, “Maria Stuart” a lui Schiller, regina din “Ruy Blas” a lui Victor Hugo.

“În plină glorie, din motive care-i sunt şi ei nedesluşite, actrița a încercat să se sinucidă, aruncându-se într-un râu; a fost salvată de nişte săteni. A jucat mult pe scenele germane (şi în unele montări semnate de Max Reinhardt), în turnee în America (dând reprezentaţii în limba germană şi în limba engleză). A venit de mai multe ori în ţară, fie cu trupe străine, fie intrând în reprezentaţii ieșene, bucureştene, craiovene, susţinând cu brio roluri celebre în Vlaicu-Voda, Prometeu (de Victor Eftimiu), în opere de Shakespeare, Goethe, Schiller, Ibsen, Sudermann ş.a. De la un moment dat s-a stabilit la Iaşi, participând, cu intensitate, la spectacole ale Teatrului Naţional, fiind şi profesoară la Conservator. A trăit şi a murit (în 1939) într-o cameră a unui hotel ieşean. N-a avut urmaşi. În afară de cartea de memorii, a scris şi o prefaţă la versiunea românească a piesei Medeea, tradusă de Virgil Tempeanu. Cei care au văzut-o pe artistă jucând (mi-au povestit despre ea Victor Eftimiu, N. Bălţăţeanu, George Vraca, Constantin Ramadan, Al. Finţi şi alţii) spuneau că exercita o fascinaţie stranie asupra spectatorului. Întruchipa cu o forţă extraordinară eroinele tragice. Avea o dicţie perfectă şi o ţinută scenică desăvârșită. Ioan Masoff reproduce o cronică dintr-un ziar vienez care, după spectacolul Miracolul, susţinea că e vorba “nu de o actriţă, ci de o fiintă supranaturală”, scria criticul de teatru Valentin Silvestru despre miraculoasa Agatha Bârsescu în Revista Teatrul din 1985.

Între 1883 și 1890, actrița a susținut mai multe turnee în Europa și America, iar în 1907 s-a căsătorit cu actorul Constantin Radovici, de care s-a separat în 1910. Doi ani mai târziu, în 1912, sub numele de Agathe Barcesque, a jucat rolul stareței din filmul mut “Das Mirakel” (Miracolul), o coproducție austro-germană.

Marea artistă s-a întors definitiv în România în 1925 și s-a stabilit la Iași, unde timp de aproape 15 ani a predat la Conservatorul de Artă Dramatică, apărând sporadic pe scena Teatrului Național.

Despre revenirea acasă, marea actriță va mărturisi: “Mă simt bine aici fiindcă sunt între ai mei. Și apoi moldovenii, cu obișnuita lor fire primitoare, mi-au întins brațele cu drag. Dar fericirea mea e când mă aflu printre elevi la Conservator si când văd că munca mea nu e zadarnică. Mi-e drag rolul de profesoară și îndrumătoare a viitorilor reprezentanți ai clasicismului. Și dacă mai am o dorință, e aceea de a revedea Viena, Viena tinereții mele!”

În 1931, în Ilustrațiunea română apare un alt articol dedicat celebrei actrițe. Jurnalistul povestește: “Iași! O cameră la Hotel Traian. Cum intri îți dai seama că ai pășit în locuința unui artist. Nimicuri de preț aruncate ici și colo, diferite tablouri care o înfățișează pe tragediană în rolurile create de ea; fotografiile artiștilor celebri, însoțite de autografe tot atât de celebre; coșuri și coșnițe de flori uscate, omagii necunoscute pentru o seară de încântare, toate vorbesc de o glorie artistică cum puține au fost. Priveam atent o fotografie mai de demult ce înfățișa pe Agatha Bârsescu în rolul ei preferat, Medeea, când am simțit pe cineva intrând în cameră. M’am întors… și în fața mea o aveam pe “maestră”, pe însăși creatoarea Medeei demonice. Înaltă, maiestoasă, cu ochii blânzi, din a căror privire ghicești bunătatea, cu părul argintat la tâmple, Agatha Bârsescu părea în lumina palidă a amurgului o marchiză scoborând dintr’un tablou din veacul al XVIII-lea”.

În următorii ani artista și-a dedicat întreaga energie tinerilor: “M-am consacrat dară elevilor mei cu tot devotamentul pentru a le face o educaţiune didactică. Cu toate că nu am avut încă norocul de a descoperi un talent extraordinar, într-un timp relativ scurt am găsit printre elevii mei nu numai elevi, ci temperamente artistice pe care publicul le-a putut aprecia în diferite producţiuni teatrale şi chiar pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, unde au jucat spectacole întregi, ca “lphigenia” de Goethe şi “Intrigă şi amor” de Schiller, precum şi “Sapho” în admirabila traducere a d-lui profesor Virgil Tempeanu. Aceste trei reprezentații au constituit un adevărat eveniment teatral. Am depus şi depun o muncă deosebită pentru a înlătura desele defecte ale elevilor în ceea ce priveşte rostitrea, pronunţarea, declamaţia, intonaţia, frazarea. N-am lăsat pe nici un elev sau elevă, chiar dacă ar fi lipsit de orice însuşire, până ce nu am înlăturat acest defect. Nu toţi se consacră scenei, nu toţi devin artişti. Dar fiecare trebuie să pronunţe corect, limpede şi frumos, fiecare trebuie să ştie a citi şi a vorbi corect. Unii dintre aceştia, care au absolvit cei patru ani de şcoală, au devenit avocaţi, alţii s-au risipit în diferite teatre, cu mai mult sau mai puţin noroc. Dar unul dintre ei, în care am avut cea mai bună speranţă şi pe care vreau să-I disting, fiindcă merită cu prisosinţă, este absolventul Ion Buraga, căruia însă amorul i-a jucat o festă, aşa că a fost nevoit să renunţe la vocaţiunea sa artistică și să devie funcționar la Calea ferată, unde va face carieră şi unde poate se va distinge şi prin talentul său. Pentru scenă, spre profundul meu regret, este însă pierdut.

Despre ceilalţi absolventi ai mei nu mai știu nimic, căci… nerecunoștința este o floare foarte răspândită!

Un talent frumos îl manifestă tânăra, frumoasa şi valoroasa mea elevă Sandina Bârsan, care s-a produs și pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. E un talent care, dacă se va consacra artei sale, va face o frumoasă carieră. De asemenea, ţin să relev o altă elevă de-a mea, care manifestă un vădit talent: Lizica Petrăchescu, pe care ieșenii au putut-o aprecia în rolurile ei mici, pe care însă le-a reliefat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi care a fost aplaudată de public şi de presă şi a repurtat un mare succes în rolul din “Scene de pe stradă”.

Între elevii mei de talent mai relev, cu multă plăcere, pe Alexandru Nicof, un tânăr înzestrat cu temperament artistic şi care făgăduieşte o adevărată carieră în teatru. El şi-a dat licenţa şi-i urez tot succesul şi tot norocul.

De asemenea, relev pe absolventa mea Lydia Tăutu, angajată de curând la Bucureşti. Dacă se găseşte cineva care crede că apreciez exagerat meritele elevilor mei, răspund:

Evident… geniile nu cresc pe copaci; uneori, elemente care par la început lipsite de orice talent se dezvoltă apoi în chip admirabil, devenind chiar artişti celebri. În această privinţă aş putea cita pe minunatul Alexandru Moissi, care ani întregi a dus o luptă crâncenă prin munca sa artistică penbru a deveni ceea ce este astăzi, un mare şi celebru artist. De asemenea, genialul artist berlinez Joseph Kainz a fost şi el concediat din teatru pentru… lipsă de talent! Aş putea să mai citez multe exemple din bogata mea experienţă, dar cred că aceste două cazuri sunt suficiente pentru a ilustra ceea ce susţin.

Elevilor mei din Conservator le pot da, în urma mult încercatei şi tragicei mele experienţe, acest sincer şi părintesc sfat: dacă vreunul din ei, favorizat de soartă, va deveni membru al unui teatru serios, să-şi păstreze angajamentul și să nu se lase ademenit de promisiuni… Să muncească, să se dezvolte şi să progreseze într-unul şi acelaşi loc, fără ca prin aceasta să înţeleagă că-i povăţuiesc să nu circule în lumea largă pentru a-şi îmbogăţi cunoştintele, pentru a-şi răspândi arta. Dar să se ferească de vagabondajul artistic, aceasta e sincera și suprema mea povaţă.

Nu ştiu cât îmi mai este hărăzit să rătăcesc prin viaţă – dar mărturisesc aici, în clipa când scriu ultimele cuvinte pe ultima pagină a acestei cărți, că aş dori să mai activez câtva timp pe scenă şi să mai întîrzii…

Căci viaţa în sine e atât de frumoasă!” (extras din volumul “Memorii din Germania, Austria, Ungaria, America şi România”, Bucureşti, Editura Adevărul)

Agatha Bârsescu a murit pe 22 noiembrie 1939, la vârsta de 82 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul Eternitatea din Iași, pe piatra ei funerară fiind inscripționate cuvintele: “Aici se odihnește geniala actriță tragică Agata Bârsescu, gloria națiunii române, care a ilustrat teatrul la perfecțiune, în țară și în străinătate”.

Surse:

Agatha Bârsescu,“Memorii din Germania, Austria, Ungaria, America şi România”

Revista Teatrul, 1985

 Revista Ilustrațiunea română, 1931

$$$

 " O bătrână stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda.

    Bătrâna răspunde:

– Cât costă o felie de tort?

Chelnerița răspunde:

– 3 lei.

    Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:

– … și cât costă cea mai mică?

   Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.

    I-a răspuns:

– 2 lei.

– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.

     Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite.

    Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat încet, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hârtie și a plecat.

    Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.

    Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu.

     Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă.

    S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i mulțumi. 

    Era prea târziu, plecase.

     I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin. 

     Bătrâna avea doar 3 lei și tocmai luase o felie de tort de 2 lei pentru a-i da 1 leu ca dar.

    Apropiindu-se tânăra din nou de masă, observă un plic pe care îl deschise și descoperi o poză:

    Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.

    Apoi citi un bilet:

       Maria

     Nu mă cunoști...

      Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.

  Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.

 Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut-o în tine pe fica mea. Mare bucurie!

    Semeni leit cu ea!

  Te iubesc nespus!

    Acum am plecat la azilul de unde sunt...

 Nu mă căuta...

    Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii...

    Nu plânge...

     Te îmbrățișez cu mult  dor și drag,

            Bunica Ana.

   Tânăra izbucni în lacrimi și săruta atât poza cât și scrisoarea.

    Cu 1 leu în mână stătea și privea la Ceruri.

    După 2 săptămâni de căutări găsise azilul unde stătea bunica.

     Când a ajuns acolo cineva o așteptă pe Maria și îi spuse:

    -  Vă rog să ne iertați.

    Bunica Ana a plecat la Ceruri acum 4 zile.

     Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri.

    Vedeți casa nouă de alături?

    Este construită de ea pentru bătrânii singuri. Ați avut o bunică minunată.

     Tânăra se așeză pe un scaun și își cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi...

     Era durerea adâncă pentru bunica ei.

    Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.

     Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui.

    Nu lovi !

     Nu folosi cuvântul ca o armă pentru că doare!

   Vei fi urmărit toată viața de răutatea lor...

     Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.

    Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști dar îi judeci după aparențe.

   Și Hristos a fost purtat pe brațele Maicii Domnului. 

    Și Hristos a avut o mamă. 

     Unii copii au fost legănați pe brațele mamelor lor, alții pe brațele bunicilor, sau nu au mai apucat nici o sărutare. 

    Unii copii dorm nemâncați sau loviți, iar alții în Africa mor de foame.

    Mergi și sărută mâinile care te-au cre scut și educat.

    Dacă nu mai sunt roagă-te pentru ei! "