joi, 22 ianuarie 2026

$$$

 22 ianuarie 2019: S-a stins din viață criticul literar Leon Baconsky.


Leon Baconsky (4 mai 1928, Lencăuți – 22 ianuarie 2019, Cluj-Napoca) a fost un critic și istoric literar și traducător român.


BIOGRAFIE

S-a născut în familia preotului ortodox Eftimie Baconsky și al soției sale, Liuba (născută Marian). Rădăcina tatălui este din Orhei, iar a Liubei din Lăpușna. Ambii părinți provin din răzeși. Leon este fratele mai mic al poetului A. E. Baconsky (1925-1977), respectiv unchi al fostului ministru de externe Teodor Baconschi (n. 1963).


A urmat clasele primare în satul Drepcăuți din județul Hotin (1935-1940), apoi studiile medii la Liceul „Ion Creangă” din Bălți (1943-1944), continuate la Liceul „Al. Lahovary” din Râmnicu-Vâlcea (absolvit în 1951), iar ulterior a studiat la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (absolvită în 1955), unde i-a avut ca profesori pe Dumitru Popovici și Ion Breazu. După absolvirea facultății a predat literatura română contemporană la Universitatea din Cluj (1955-1989), îndeplinind în perioada 1982-1985 funcția de șef al Catedrei de literatură română comparată și teorie literară (1982-1985). Timp de câțiva ani a predat în Franța în calitate de lector de limbă și civilizație română la Universitatea Paris IV (Sorbona) și la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale din cadrul Universității Paris III (1974-1975; 1976-1977).


A fost căsătorit cu Rodica Baconsky.


ACTIVITATE LITERARĂ

A debutat în 1954 cu un articol despre Leonid Leonov în revista clujeană Steaua, apoi a publicat studii de istorie literară și comentarii critice în aceeași revistă și în revistele Tribuna și Studia Universitatis „Babeș-Bolyai”, dar a colaborat periodic și la Gazeta literară, Contemporanul, Luceafărul, Secolul 20, Astra etc.


A publicat un volum de critică și istorie literară: Marginalii critice și istorico-literare (1968), a colaborat la mai multe volume colective, a îngrijit ediții ale operelor lui Stejar Ionescu și Gib I. Mihăescu și a tradus, singur sau în colaborare, scrieri ale lui Prosper Mérimée, Marcel Brion, Maurice Rheims etc.


A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.


OPERA

- Marginalii critice și istorico-literare, Editura pentru literatură, București, 1968.


VOLUME COLECTIVE

- Literatura în actualitate, în colab. cu Adrian Marino, Ion Pascadi, Ion Dodu Bălan, Matei Călinescu și Ion Vlad, 1971;

- Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, 1987;

- Dicționar analitic de opere literare românești, vol. I-IV, coautor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998-2003 (ed. a II-a definitivă, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007);

- Dicționarul general al literaturii române, vol. II-VI, în colaborare, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004-2009.


TRADUCERI

- Prosper Mérimée, Cronica domniei lui Carol al IX-lea, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968 (ed. a II-a, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968; ed. a III-a, Ed. Minerva, București, 1978);

- Marcel Brion, Rembrandt, în colab. cu Rodica Baconsky, Editura Meridiane, București, 1973;

- Jean-Marie Casal, Civilizația Indusului și enigmele ei, în colab. cu Rodica Baconsky, Editura Meridiane, București, 1978;

- Maurice Rheims, Infernul curiozității: de la „Marat în baie” la „colțișorul de zid galben”, vol. I-II, în colab. cu Rodica Baconsky, Editura Meridiane, București, 1987;

- Prosper Mérimée, Amor și nebunie, Abaris Press, București, 1993;

- Jean Delisle; Hannelore Lee-Jahnke; Monique Catherine Cormier; Jörn Albrecht; Georges Bastib; Annie Brisset ș.a., - Terminologia traducerii, în colab. cu Rodica Baconsky, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005.

$$$

 22 ianuarie 2021: S-a stins din viață chimistul Gheorghe D. Mateescu.


Profesorul Gheorghe D. Mateescu (11 noiembrie 1928, Pitești - 22 ianuarie 2021 Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii) farmacist și chimist, Emeritus Proffesor al facultății de Chimie, Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii. A introdus în Romania două dintre cele mai importante metode fizico-chimice de analiză, anume, Spectroscopia în Infraroșu și Rezonanața Magnetică Nucleară.


- În 1965, la București a organizat primul Workshop de RMN (în colaborare cu firma Varian Associates).


- Între anii 1995 și 2014, a organizat un număr de 15 Școli Internaționale de Vară pe NMR/MRI și MRS, pentru specializarea în Rezonanță Magnetică a radiologilor și oamenilor de știință români.


- În 2014 a fost Co-organizator la Școala Internațională de Vară pe MRF și PET/RMN, Iași, România.


Toate acestea au avut ca rezultat crearea Societății de Rezonanță Magnetică în România (SRMMR), precum și a unui Grup intitulat ISMRM, Romanian Chapter, sub egida ISMRM (International Society for Magnetic Resonance in Medicine).


Din Curriculum Vitae am extras câteva date care relevă personalitatea profesorului:


EDUCAȚIE

- Licențiat în farmacie, Școala de Medicină și Farmacie, București, 1951. Titlul tezei de BS: Analiza polarografică a compușilor cu mercur din farmacopeea românească.


- Ph.D. în Chimie, Universitatea Case Western Reserve, Cleveland, 1971 Titlul tezei: Ioni organici noi stabili. Consilier: George Andrew Olah


PREMII ȘI ONORURI

- Autumn Alumnus, Departamentul de Chimie, CWRU, 2015.


- Fellow al Societății Internaționale pentru rezonanță magnetică în medicină (ISMRM) pentru Pioneering Work în O-17 MRS și RMN și servicii excepționale pentru Societate, 2009.


- Membru de onoare, Societatea Română de Rezonanță Magnetică în Medicina, 2008.


- Membru, Comitetul pentru Dezvoltare Globală In ISMRM, 2002-2004.


- Steaua României 2004 (Cel mai înalt ordin românesc instituit în 1877 de regele Carol I).


- Doctor honoris causa, Școala de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București 1999.


- Membru de onoare, Societatea Română de Biofizică, 1999.


- Premiul „George Emil Palade” pentru Știință, Fundația Culturală Română, 1999.


- Doctor honoris causa, Universitatea Politehnică din București, 1997.


- Membru de onoare, Academia Română, 1995.


- Profesor invitat la Universitatea Kyushu, Japonia, 1994 și 1996.


- Premiul „John S. Diekhoff“ pentru Distinguished Graduate Teaching, CWRU, 1991.


- Inter-Academy Exchange Fellow (SUA NAS - Academia Română) 1967, 1982, 1990.


- Profesor invitat, Universitățile din Paris (1977), Marsilia (1982), Ljubljana (1987).


- Profesor, Institutele de studii avansate NATO, Grecia și Italia (1983).


- Lector „Kahlbaum”, Universitatea din Basle, 1977.


- „R. H. Martin” Lector, Université Libre de Bruxelles, 1973.


- Conferința Stereochemistie din Burgenstock 1973.


- Lider de discuții Premiul „G. Spacu” pentru chimie, Academia Română de Științe, 1966.


- În 1999 a fost ales Membru Consiliului de redacție, Romanian Chemical Review, București


- A fost Președinte de Onoare la primele patru Congrese ale SRMMR: in 2007, 2009, 2011 și 2012.


INTERESE DE CERCETARE

Magnetic Resonance: 2H, 17O, 31P Magnetic Resonance Imaging (MRI) and Localized Spectroscopy (MRS) studies of novel biomarkers of cell bioenergetics; uncoupling of oxidative phosphorylation by chemical and genetic agents. The chemistry of water monomers. Vibrational Spectroscopy.


INTERESE DIDACTICE

MRI (Magnetic Resonance Imaging), MRS (Localized Magnetic Resonance Spectroscopy), Fourier-transform (FT) IR and Raman Spectroscopy, UV and X-ray Photoelectron Spectroscopy (UPS and XPS or ESCA-Electron Spectroscopy for Chemical Analysis), Ion Scattering Spectrometry (ISS), Secondary Ion Mass Spectrometry (SIMS), Scanning Tunneling and Atomic Force Microscopy (STM and AFM).


PUBLICAȚII ȘI COMUNICĂRI

CĂRȚI:

1) Infrared Spectroscopy. Applications in Organic Chemistry, English Edition, with Margareta Avram, Wiley-Interscience, New York, 1972.Reprint Edition, R.E. Krieger Publishing Company, Huntington, New York, 1978.


2) 2D NMR: Density Matrix and Product Operator Treatment, with A. Valeriu, Prentice Hall, New York, 1993.


3) Basic Principles of Magnetic Resonance Spectroscopy and Imaging, in preparation

$_$

 22 ianuarie 2022: S-a stins din viață Corneliu „Bibi” Ionescu, basist și om de afaceri român.


Corneliu Ionescu (2 martie 1945 – 22 ianuarie 2022), zis „Bibi”, a fost un basist și om de afaceri român. Membru fondator (1962-1963) al formației rock bucureștene Sfinx, Ionescu a fost singurul care nu a părăsit formația până la destrămarea ei, la începutul anilor nouăzeci.


BASIST

Aportul lui „Bibi” Ionescu la formația Sfinx a fost unul însemnat. Deși priceperea sa ca instrumentist reprezintă un subiect controversat, prin posibilitățile tehnice și creatoare modeste, prezența în formație de-a lungul a trei decenii aduce stilului său o mare diversitate. În înregistrările cu Sfinx, intervențiile sale pot fi încadrate ca: rock and roll (anii șaizeci), hard rock, rock psihedelic sau rock progresiv (deceniul următor), new wave, disco și chiar swing de jazz clasic (anii optzeci).


Pentru a urmări evoluția stilului interpretativ al lui Ionescu, acesta trebuie cercetat în paralel cu istoria formației. Deși la o primă vedere stilurile menționate anterior pot părea ca fiind reperezentative pentru repertoriul formației, nu doar pentru un membru izolat, în realitate polistilismul exersat din anii 1970 încolo implică o desfășurare stilistică eterogenă în interiorul formației (de exemplu: Sfinx nu a cântat niciodată rock psihedelic, Dan Andrei Aldea fiind împotriva genului, însă multe dintre liniile de bas cântate de Ionescu sugerează ostinati specifici psihedelicului, având ca efect o tensionalitate asemănătoare). Analiza de stil va lua în calcul doar înregistrările păstrate (fie publicate pe disc, fie păstrate în arhivele diverselor studiouri de înregistrare), de vreme ce notații oficiale ale muzicii Sfinx nu au fost încă publicate.


ANII 1960

Din puținele înregistrări rămase din perioada conducerii formației de către chitaristul Octav Zemlicka, aportul lui „Bibi” Ionescu poate fi descris ca fiind nu foarte specific, multe dintre elemente regăsindu-se și mai târziu. Luând în calcul piesele cover cântate în primii ani, se poate afirma că Ionescu a studiat interpretări ale basiștilor Paul McCartney (The Beatles), Danny McCulloch (The Animals), Pete Quaife (The Kinks) și ale claviaturistului Ray Manzarek (The Doors). Din aceste versiuni cover și din compozițiile originale ale formației, se remarcă următoarele trăsături: „mers” nesincopat, arpegii, pasaje ascendente diatonice și cromatice, menținerea în general în registrul grav al instrumentului (registrul contrabas), construcție simetrică (uneori în exces) – se remarcă primii ostinati („Îmi place muzica”, „Toamna” – cover după „San Franciscan Nights” de The Animals). Tot în „San Franciscan Nights” apar mișcări paralele față de linia vocii (pe versurile „Nu mai sânt nopți și flori de mai/Nu mai âînt trăsuri cu cai/Visele-au rămas [fără nici un strai]”).


ANII 1970

Formația se prezintă de-a lungul anilor șaptezeci în mai multe componențe (fiecare disc înregistrat surprinde o alta); prin urmare, abordarea generală, dar și interpretarea lui Ionescu se modifică în acest sens.


CONSTRUCTOR DE INSTRUMENTE

Dincolo de rolul de instrumentist, cunoștințele de electrotehnică i-au permis lui Ionescu să construiască numeroase instrumente muzicale, în lipsa unora gata fabricate (inaccesibile din cauza prețului și a pieței proaste în domeniu la acea vreme). Alături de chitarele construite din scânduri de călcat, efecte și filtre pentru modificarea timbrului instrumentelor, cea mai celebră creație a lui Ionescu este bibsynthesizer (cuvânt telescopat, combinație a poreclei constructorului cu termenul englezesc synthesizer), unul dintre primele sintetizatoare de sunet folosite în muzica românească. Un an mai târziu, bibsynthesizer a fost înlocuit cu un model Korg MS10); din pricina neregularităților curentului de intrare, vechiul instrument se dezacorda la intervale scurte de timp, aducând dificultăți tehnice în timpul concertelor.


„Primul sintetizator în România a fost făcut de „Bibi”, care era un mare meseriaș, adaptând o claviatură la un oscilator. Problema era că tot montajul ăsta nu era stabil în frecvență, curentul de la rețea fiind... cum era. Dan era mereu nevoit să-și reacordeze instrumentul la octavă – era o ciudățenie verde, toată această instalație.”—Mișu Cernea


OM DE AFACERI

După scindarea formației Sfinx în 1994, au rezultat două proiecte, unul condus de Bibi Ionescu (Sfinx Pro), iar celălalt aparținând lui Mihai Cernea (Sfinx Experience). Muzicienii reuniți sub titulatura Sfinx Pro s-au despărțit la scurt timp, numele fiind mai apoi folosit de Ionescu pentru compania de echipamente de scenă pe care o va înființa. Ulterior, în 1995, Sfinx Pro alături de echipa tehnică a formației Holograf (Holograf Production) au înființat Stage Expert.

$$$

 S-a întâmplat în 22 ianuarie…

– 1506: Este întemeiată oficial Garda Elvețiană a Vaticanului.

– 1517: Sultanul Selim Ia zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului și a cucerit orașul Cairo, după care urmează supunerea întregului Egipt.

– 1521: Împăratul Carol al V-lea deschide Dieta de la Worms.

– 1561: S-a născut Francis Bacon, om politic şi filosof englez (m. 1626)

– 1771: Spania cedează Port Egmont din Insulele Falkland Regatului Unit.

– 1788: S-a născut poetul englez George Gordon Byron (m. 1824)

– 1849: S-a născut August Strindberg, romancier şi dramaturg suedez (m. 1912)

– 1826: Fortăreaţa Callao din Peru, ultimul centru de rezistenţă al colonialiştilor spanioli din America de Sud, a capitulat în faţa mişcărilor de eliberare naţională izbucnite pe acest continent

– 1828, 22.I./3.II: S-a născut Elena Ghika (pseudonim literar: Dora d’Istria), scriitoare, feministă, prima femeie din România care escaladat Munţii Alpi (vârful Monch, la 11 iun. 1855) (m. 1888)

– 1852: S-a născut Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1919) (m. 1922). Monografia „Dr. Vasile Lucaciu, un luptător pentru Marea Unire”, semnată de Blaga Mihoc, menţionează decesul la 29.XI.1922

– 1859: La Hanovra (Germania), avea loc prima audiţie a Concertului nr. 1 pentru pian şi orchestră, op. 15 de Johannes Brahms, autorul interpretând la pian

– 1862: Primul guvern unitar al Principatelor Române, în frunte cu conservatorul Barbu Catargiu (22.I/3.II – 8/20.VI.1862)

– 1875, 22/23: S-a născut unul dintre pionierii cinematografiei americane, regizorul David Wark Griffith; creator al unui limbaj modern şi al montajului în film, a fost considerat de exegeţi un „cineast unic prin anvergura şi consecinţele descoperirilor sale” (m. 1948)

– 1879: S-a născut Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor excelente manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (m. 1940)

– 1885: S-a născut Gheorghe Demetrescu, matematician, astronom şi seismolog; în 1935 a creat, la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie; din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

– 1889: S-a născut medicul ungar István Ruszenyák; în cadrul cercetărilor sale, o atenţie specială a acordat complexului de vitamine flavonice; a descoperit vitamina P, împreună cu A. Szent-Györgyi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 1974)

– 1892: S-a născut industriaşul francez Marcel Dassaul, constructor de avioane; fondator al societăţii „Marcel Dassault-Bréguet-Aviation”, în cadrul căreia s-au proiectat şi realizat avioanele Mirage IIIC, V, 50, F-1 ş.a. (m. 1986)

– 1897: S-a născut soprana americană Rosa Ponselle (m. 1981)

–1901: A murit regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi împărăteasă a Indiei (1876-1901); în timpul domniei sale, Marea Britanie a atins, datorită politicii expansioniste, apogeul puterii maritime şi coloniale; perioada de avânt economic şi cultural din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este cunoscută sub numele de „epoca victoriană”, îi succede Eduard al VII-lea (n. 1819)

–1905: A murit Ştefan Fălcoianu, general, om politic, istoric, matematician, membru al Academiei Române, şef al Statului Major General, primul director al CFR.

– 1907, 22.I / 3.II: A murit Vincenţiu Babeş, jurist, publicist, om politic, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni; fondator (în 1869) al Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria (unificat în 1881 cu PNR din Transilvania) şi parlamentar la Budapesta timp de treizeci de ani; tatăl lui Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1821). Unele surse menţionează ca dată a morţii 21 ianuarie 1907, iar altele, exclusiv stilul nou – 3 februarie 1907

– 1909: S-a născut Sithu U Thant, om politic birmanez, secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite între anii 1962 şi 1971 (m. 1974) 

– 1920: S-a născut filosoful american Irving Kristol; fondator al curentului cultural şi politic neoconservator (m. 2009)

– 1921: S-a născut compozitorul francez de jazz André Hodéir (m. 2011)

– 1921: S-a născut Camelia Dăscălescu, compozitoare şi profesoară de canto (m. 2016)

– 1922: A murit Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (n. 1854)

– 1922: S-a născut Paul Sava, actor şi poet (m. 1995, la Paris, unde emigrase)

– 1922: A murit Frederik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (n. 1837)

– 1922: A murit Benedict al XV-lea (numele la naştere: Giacomo della Chiesa), papă între anii 1914 – 1922; numit „Profetul Păcii” de către Papa Benedict al XVI-lea (a dus o activitate diplomatică intensă în timpul Primului Război Mondial) (n. 1854)

– 1936: S-a născut actorul de teatru şi film, regizorul şi scriitorul George Motoi (m. 2015)

– 1952:Se înfiinţa Institutul de Gerontologie şi Geriatrie, primul de acest fel din lume, conducerea fiind încredinţată de la început marii doamne a geriatriei şi gerontologiei româneşti şi internaţionale, prof. dr. Ana Aslan. A devenit Institut Naţional în 1974, iar în anul 1992 i s-a atribuit numele de „Ana Aslan”

– 1953: S-a născut Myung-Whun Chung, pianist şi dirijor american de origine coreeană

– 1958: S-a născut actorul Bogdan Stanoevici; stabilit în Franţa (între 1989 şi 2011)

– 1963: Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle şi cancelarul Germaniei, Konrad Adenauer au semnat Tratatul franco-german de prietenie – Tratatul de la Élysée – care punea bazele reconcilierii dintre cei doi foşti inamici din al Doilea Război Mondial. Acordul obliga ambele guverne să se consulte cu privire la toate aspectele importante ale politicii externe, politicii de securitate, activităţilor care au ca public predilect tinerii şi politica culturală. De asemenea, au fost stabilite la nivel guvernamental întâlniri la intervale regulate. De la acea dată, şefii statelor francez şi german au păstrat o relaţie puternică, de multe ori considerată ca fiind motorul Uniunii Europene

– 1963: S-a născut Ecaterina Szabó, antrenoare și gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, multiplu medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA).

– 1973: A murit Lyndon Baines Johnson, om politic democrat american; vicepreşedinte (1961-1963) şi preşedinte al SUA între anii 1963 (după asasinarea preşedintelui John Kennedy) şi 1969 (n. 1908)

– 1994: A murit americanul Irving B. Kahn, un pionier al televiziunii prin cablu, inventatorul teleprompterului (n. 1917) 

– 1994: A murit Telly Savalas, actor de film şi cântăreţ american de origine greacă (n. 1922)

– 1999:Marşul celor 10.000 de mineri din Valea Jiului spre Capitală era oprit în urma „Acordului de la Cozia”, semnat între Guvernul României şi reprezentanţi ai minerilor. Minerii au plecat spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă. Ei au reuşit să străpungă barajele şi dispozitivele forţelor de ordine, instalate la Lainici, Târgu Jiu şi Costeşti, neputând fi opriţi din drumul lor

– 2001: A murit editorul francez de origine macedo-română Constantin Tacou, stabilit la Paris din 1948; a fost director al prestigioaselor „Cahiers de l’Herne”; editor constant al lui Emil Cioran şi Mircea Eliade; în 1995 a primit un premiu pentru activitate editorială excepţională din partea Fundaţiei Culturale Române (n. 1921, în Grecia)

– 2004: A murit Erwin M. Friedländer, fizician american de origine română; emigrat în SUA din 1975 (n. 1925)

– 2005: A murit Consuelito Velasquez, pianistă şi compozitoare mexicană (autoarea melodiei de succes mondial „Besame mucho”) (n. 1916)

– 2007: A murit Abatele Pierre (pe numele adevărat: Henry Grouès), cunoscut preot francez, cel care a fondat (în 1949) prima comunitate Emmaüs din lume (la Neuilly-Plaisance, Franţa), un grup activ acum în 42 de ţări, care-i ajută pe cei săraci şi pe refugiaţi (n. 1912)

– 2008: A murit actorul american de film Heath Ledger (n. 1979)

–2008: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Ştefan Niculescu; preocupat de studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene); director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (1991); membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1927)

– 2012: A murit Tudor Mărăscu, regizor de teatru şi film, profesor (n. 1940)

– 2017: A murit Masaya Nakamura, om de afaceri japonez, pionier al jocurilor pe calculator şi al parcurilor de distracţie; cunoscut ca „părintele Pac-Man”, celebrul joc al anilor 1980; fondator al companiei japoneze de jocuri video „Namco” (n. 1925)

$$$

 22 ianuarie 1922: S-a născut actorul Paul Sava.


Paul Sava (22 ianuarie 1922, Mărășești, Vrancea – 16 octombrie 1995, Paris, Franța) a fost un actor și regizor de teatru și actor de film român. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Directorul nostru (1955), Pasărea furtunii (1957), De-aș fi... Harap Alb (1965), Amprenta (1967) și Facerea lumii (1971).


BIOGRAFIE

La 22 ianuarie 1922, în orașelul Mărășești din județul Vrancea s-a născut Paul Sava, care va deveni actor de teatru, actor de voce și de film. După primii ani de școală petrecuți la Focșani, familia se stabilește în 1933 la București el continuând studiile la Liceul Gheorghe Șincai. În 1941 se înscrie la facultatea de matematică iar în 1943 la o școală militară, iar la terminarea războiului este ofițer activ. După terminarea războiului încearcă să reia studiile universitare dar pecetluit de noul regim, toate încercările sale sunt în zadar. Reușește să obțină un loc la Teatrul Nostru dar aflându-se că a fost ofițer activ, i se desface contractul de muncă. În 1947 este angajat de Lucia Sturza Bulandra definitiv, la Tetrul Municipal, devenit mai târziu Teatrul Bulandra.


Debutul ca actor l-a făcut în anul 1949 cu piesa Cumpăna de Lucia Demetrius, pe scena teatrului Bulandra din București. În același an, a fost distribuit în piesa Mic-pitic, inimă de voinic de Sergiu Milorian, urmând o serie de alte piese ale dramaturgilor Boris Cirskov, Lope de Vega, Paul Everac și Konstantin Andreevici Treniov.


În anul 1955 a debutat pe marele ecran în filmul de comedeie satirică a lui Jean Georgescu, Directorul nostru alături de Birlic, Giugaru și H. Nicolaide, după care au urmat filme din diferite genuri de la dramă la filme muzicale sau filme de basm (De-aș fi... Harap Alb).


Pentru scena Teatrului Național din București a regizat spectacolele Căsuța de la marginea orașului de Aleksei Arbuzov în 1957 și Festivalul Eminescu.

De asemenea a apărut în montajul literar-muzical Farmecul unui vals de Oscar Straus la Teatrul de Operetă din București.


Talent multilateral, Paul Sava a fost foarte activ ca actor de voce, participând la Teatrul Național Radiofonic la înregistrarea a multor piese de teatru radiofonic, printre care Triumful talentului de I.L. Caragiale, urmând remarcabila piesă Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare, comedia Familia Perrichon de Eugene Labiche, Barberine de Alfred de Musset și Îndrăgostiții de Carlo Goldoni.


Binecunoscut este schetch-ul „În tren”, interpretat cu Toma Caragiu.


După unele surse, datorită cenzurii nemaiputând exercita profesia de actor, în 1975 Paul Sava se pensionează iar în 1981 emigrează în Franța, stabilindu-se împreună cu familia lîngă Paris, la Poissy.


Paul Sava a decedat la 16 octombrie 1995, la Paris.


FILMOGRAFIE

ACTOR DE TEATRU

- 1949 Cumpăna de Lucia Demetrius

- 1949 Mic-pitic, inimă de voinic de Sergiu Milorian

- 1951 Învingătorii de Boris Cirskov

- 1952 Liubov Iarovaia de Konstantin Andreevici Treniov

- 1965 Cîinele grădinarului de Lope de Vega

- 1974 Costache și viața interioară de Paul Everac

- 1974 Trei generatii de Lucia Demetrius


ACTOR DE FILM

- 1955 Directorul nostru, regia Jean Georgescu : președintele sindicatului

- 1956 Pe răspunderea mea, regia Paul Călinescu : Perfuică

- 1957 Pasărea furtunii, regia Dinu Negreanu

- 1958 Ciulinii Bărăganului, regia Louis Daquin : vânătorul de bricege și mărgele

- 1961 Setea, regia Mircea Drăgan

- 1963 Pisica de mare, regia Gheorghe Turcu

- 1963 Vacanță la mare, regia Andrei Călărașu

- 1965 Runda 6, regia Vladimir Popescu-Doreanu

- 1965 De-aș fi... Harap Alb, regia Ion Popescu-Gopo

- 1966 Calea Victoriei sau cheia visurilor, regia Marius Teodorescu : ziaristul Dima

- 1967 Amprenta, regia Vladimir Popescu-Doreanu : Tache

- 1968 Împușcături pe portativ, regia Cezar Grigoriu

- 1970 Inspecția, regia Petre Sava Băleanu

- 1971 Facerea lumii, regia Gheorghe Vitanidis : Antonică


REGIZOR DE TEATRU

la Teatrul National din București a pus în scenă:


- 1957 Căsuța de la marginea orașului (Домик на окраине, 1943) de Aleksei Nikolaevici Arbuzov

- 1965 Festivalul Eminescu


TEATRU LA MICROFON

- 1953 Familia Perrichon de Eugene Labiche : Reporterul Durant;

- 1956 Greșelile unei nopți de Oliver Goldsmith : Grigory;

- 1957 Filumena Marturano de Eduardo De Filippo;

- 1960 Barberine de Alfred de Musset : Astolphe de Rosenberg;

- 1960 Mamouret de Jean Sarment

- 1967 Triumful talentului de I.L. Caragiale;

- 1974 Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare : Salanio;

- 1980 În goana trenului de Ion A. Bassarabescu;


DISTINCȚII

Medalia Muncii (25 decembrie 1957) „cu prilejul împlinirii a zece ani de activitate a Teatrului Municipal din București, pentru merite deosebite în activitatea artistică”.

$$$

 S-a întâmplat în 22 ianuarie1828, 22 ianuarie/3 februarie: La această dată, s-a născut, la Bucureşti, Elena Ghica, scriitoare, feministă, prima femeie din România care escaladat Munţii Alpi (vârful Moench, la 11 iunie 1855) (d. 17 noiembrie 1888, Florenţa). Pseudonim său literar a fost Dora d’Istria.

Fiica marelui ban Dimitrie Ghica, numismat şi arheolog, nepoata domnitorilor din această familie, şi a Caterinei Faca, a primit o educaţie aleasă. Considerată de către profesorul ei particular, G.G. Papadopol, un copil minune, a învăţat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura şi pianul. La numai 14 ani a tradus, în limba germană, Iliada lui Homer. În perioada 1842 – 1946, familia Ghica face o călătorie de studii prin marile oraşe europene, Viena, Dresda, Veneţia şi Berlin. În 1849 se căsătoreşte cu principele rus Alexandr Kolotov Massalski, cu care se stabileşte la Sankt Petersburg. Aici obţine premiul I la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj. În timpul Războiului Crimeii (1853 – 1956) îşi arată simpatiile pentru Franţa şi Anglia, fapt pentru care a fost pedepsită crunt de către oficialităţi, fiind bătută la palatul gubernial din capitala rusă. După acest eveniment nefericit, petrecut în 1856, se desparte de soţ şi plecă în Occident, stabilindu-se în Elveţia, la Arau.

Elena Ghica a escaladat vârful Moench din Alpii elveţieni, unde a înfipt tricolorul pe care era brodat numele României, devenind prima femeie care a reuşit acest lucru. A descris performanţa în La Suisse allemande et l’ascension de Moench, publicată la Paris şi Geneva, în 1856, lucrare ce vine după La vie monastique dans l’église orientale, publicată, cu un an înainte, în aceleaşi locaţii. Opera sa a fost variată, ea cuprinzând teme de istorie, politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză: Les îles ioniennes şi La nationalité roumaine d'après les chants populaires, publicate în «Revue des deux mondes», revistă cu care a colaborat până în 1873, Les femmes en Orient, în 1863, Des femmes par un femme, în care a prezentat condiţia femeilor din Elveţia şi Germania, Excursions en Roumélie et en Morée, publicată, în 1863 la Zürich şi Paris în memoria domnitorului Moldovei, Grigore al III-lea Ghica, ucis de otomani datorită protestelor referitoare la cedarea Bucovinei, Albanezii în România. Istoria principilor Ghica în secolele XVII-XVIII-XIX (Florenţa, 1872), La poésie des Ottomans, (1877) ş.a. O parte din lucrările ei au fost publicate în România, în 1876 – 1877, în vol. Operile principesei Dora d'Istria, traduse de Grigore Peretz, cu o introducere a biografului ei Bartolomeo Cechetti.

A colaborat cu numeroase reviste, «Ètoile du Danube» (Bruxelles), «Courrier de Paris», «Illustration» (Florenţa), «Revue Suisse» (Neuchâtel), «Nouvelle Pandore d’Athènes», «Indépendance hellénique» (Atena) etc. Călătoreşte mult prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi.A fost primită în rândurile unor Academii, societăți savante, institute, asociații din Grecia, Italia, Turcia, Franța, Austria sau Argentina, şi a sprijinit a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, în cadrul căreia a susținut mai multe conferințe la Cernăuți. Astfel, ea a fost membru onorific al Societății Arheologice din Atena, din 28 mai 1860, membru onorific al Société Géographique de France, 19 ianuarie 1866, membru corespondent al Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti din Veneția, 8 martie 1868, membru onorific al Academiei de Fizică-matematică și statistică din Italia, 18 iunie 1868, membru onorific al Syllogos Ellinikos din Constantinopol, 8 august 1870, Președinte onorific al „Elicon” – Societate literară din Smirna (Asia), 17 martie 1871, membru emerit al Accademia Raffaello – Urbino, 17 decembrie 1871, vicepreședinte onorific al Asociației femeilor din Grecia pentru instruirea femeilor, 11 septembrie 1872, membru al Societății pentru „L’incremento de Teatro in Italia” din Florența, 21 ianuarie 1872, membru al Accademia dei Quiriti din Roma, 1873, membru onorific al Accademia Pittagorica din Napoli, 24 mai 1873, membru al Académie Nationale de Lettres din Barcelona, membru al Institutului Arheologic din Buenos Aires, 30 mai 1873, președinte de onoare al societății El Chark din Constantinopol, 20 aprilie 1873, meister al „Freie Deutsche Hochstift” din Frankfurt, membru al Società italiana per gli studi orientali, 9 noiembrie 1873, membru onorific al „Minerva” din Trieste etc. A fost cinstită de scriitorii români George Bariţiu, Radu Ionescu, George Ionnescu-Gion, Cezar Bolliac sau străini, Angelo de Gubernatis, Enrico Panzacchi, C.F. Gabba, A. Rizo Rangabé, A.Z. Pieromaldi, A. Pommier, Schmidt Weissenfels, A. Wolf, Jacques Thalberg de Scheikévitch.

În corespondenţa cu Giuseppe Garibaldi îşi expune ideile politice, propunând un plan de federaţie, formată din state independente, în Balcani, care să cuprindă pe italieni, albanezi, greci şi pe români, „…nu e departe ziua când, de la culmile Carpaţilor la ţărmurile Mării Egee, steagul principelui român Mihai Viteazul ca şi cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg şi Canaris vor fâlfâi liber peste frumoasele ţinuturi unde aceşti vajnici patrioţi şi-au vărsat sângele”. Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult în Italia, la Torino, Livorno şi, în sfârşit, la Florenţa, în casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Acest lucru nu a împiedicat-o să fie cu inima alături de locurile unde s-a născut, „îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate”, afirma ea.

Elena Ghica a trecut la cele veşnice la 17 noiembrie 1888, la Florența, în urma unei hernii netratate. Trupul său a fost incinerat, conform dorinţei ei, iar cenușa a fost depusă la cimitirul Trespiano din Florența. În testamentul său a prevăzut ca o parte din avere să rămână Primăriei București, pentru administrarea Spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, restul averii a fost lăsată pinacotecii și bibliotecii din Florența, iar Villa d’Istria a fost transmisă Primăriei din Florența spre a fi vândută în folosul Società di educazione e patronató pei sordomuti din Florența. „Prin opera ei a ridicat atât de sus numele pe care i l-a dat tatăl ei şi a cinstit patria care i-a dat leagăn” (Paolo Mantagazza).

Cu toate că a avut parte şi de unele critici, spre exemplu, a fost acuzată de cercurile occidentale catolice că încearcă să limiteze influența „civilizatoare” a catolicismului în favoarea ortodoxiei, ea a păstrat în întreaga viață ambiția către afirmare publică și predilecţia către un discurs extrem de profund, care punea sentinţe, deci care nu admitea păreri alternative, iar remarcabilă este mândria cu care își cataloga publicațiile, recenziile și apartenența la instituțiile culturale și academice ale vremii. Elena Ghica a fost aşezată alături de contesa Ana de Noailles, de Martha Bibescu și Elena Văcărescu, în scurta listă de prințese române care au impresionat Europa prin spiritul lor creator, prin cultura şi rafinamentul lor. Din păcate, așa cum aminteam și anul trecut, istoria României se pare că a uitat-o…

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

http://www.ghyka.com/Divers/Dora%20d%27Istria/Dora%20d%27Istria.htm

https://radioromaniacultural.ro/portret-elena-ghica-una-dintre-cele-mai-rafinate-intelectuale-europene-ale-secolului-al-xix-lea/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/cine-mai-stie-de-dora-d-istria-prima-romanca-ce-a-publicat-o-carte

https://culturainiasi.ro/dora-distria/

$$$

 S-a întâmplat în 22 ianuarie1905: În această zi, a murit Ştefan Fălcoianu, general, om politic, istoric, matematician, membru al Academiei Române, şef al Statului Major General, primul director al CFR (n. 6 iunie 1835, Bucureşti - d. Bucureşti). S-a născut la Bucureşti și a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti (1854-1856), Şcoala de Ofiţeri de stat major din Paris, Franţa (1860-1862), Şcoala Politehnică din Paris, Franţa (1862-1864, obţinând titlul de inginer).

A fost primul militar ales membru activ al Academiei Române, la 13 septembrie 1876, fiind ales vicepreşedinte în anii 1886-1888, 1891-1892 şi 1898-1899, iar de mai multe ori vicepreşedinte al Secţiei ştiinţifice. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din România. Grade militare deţinute de-a lungul carierei de Ştefan Fălcoianu:

- sublocotenent-1856

- locotenent-1860

- căpitan-1862

- maior-1865

- locotenent-colonel-1868

- colonel-1877

- general de brigadă-1883

- general de divizie-1892

Funcţiile militare pe care a activat au fost următoarele:

- comandant pluton în Regimentul 3 Infanterie de Linie (1856-1859)

- ataşat Statului major al armatei franceze şi aghiotant al mareşalului Achile Baranguey d’Hilliers (1862-1864)

- profesor la Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti (1864-1868)

- şef de stat major al Diviziei 1 (1866-1870)

- comandant al Regimentului 4 Linie (1870-1871)

- trecut în rezervă (1871-1877)

- director general al Administraţiei Centrale de război (8 aprilie-20 octombrie 1877)

- şeful Statului Major General al Armatei Române de Operaţii (20 octombrie 1877-29 iulie1878)

- şeful Statului Major General (1883-1884, 1886-1894)

- ministru de război (1884-1886);

Pe lângă cariera militară, Ştefan Fălcoianu a deţinut diferite funcţii în administraţie: şef al Comisiei Guvernamentale de trasare a frontierei româno-bulgare (1878); secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice; director general al Telegrafului şi Poştei (1876-1877); director general al Direcţiunii Princiare CFR (1880, primul director al CFR); directorul Direcţiei Regale CFR (10 octombrie 1881–6 martie 1883); directorul Direcţiei Generale CFR (6 martie-15 aprilie 1883); preşedinte al Consiliului de Administraţie CFR (21 octombrie 1895–11 decembrie 1899). Dintre realizările remarcabile din domeniul feroviar ale lui Ştefan Fălcoianu merită amintită elaborarea, împreună cu Gh. Duca şi C. Olănescu, a legii pentru exploatarea căilor ferate ale statului (Legea 810/31 martie 1883); înfiinţarea Şcolii Superioare de Mişcare din Bucureşti; calea ferată Buzău-Mărăşeşti, prima linie din România realizată cu forţe proprii de ingineri şi tehnicieni români, inaugurată la 31 octombrie 1881; contribuţii la elaborarea legii pentru unificarea tuturor căilor ferate ale statului (Legea 1887/28 iunie 1882), prin aplicarea căreia fostele direcţii Bucureşti-Giurgiu, Iaşi-Ungheni, Ploieşti-Predeal devin secţii ale Direcţiunii Princiare a CFR.

A fost unul dintre cei mai longevivi şefi ai Statului Major General, a avut un rol determinant în opera de reorganizare a oştirii şi a sistemului naţional de apărare al ţării, în perioada de asimilare a experienţei Războiului de Independenţă, aportul său fiind comparabil cu al generalului I. E. Florescu din perioada 1859-1860. Bun organizator, în funcţiile de ministru şi şef al Statului Major General, se implică în elaborarea şi aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare (1882), a Legii asupra administraţiei militare (1883), adoptarea Legii asupra serviciului de stat major (1883) şi a Regulamentului asupra serviciului de stat major. În timpul mandatelor sale se înfiinţează cele patru corpuri de armată (Craiova, Bucureşti, Galaţi, Iaşi) în locul diviziilor teritoriale (1882-1884), încep lucrările pentru Cetatea Bucureştilor şi a regiunii fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, se înfiinţează Consiliul Superior al Armatei (1878), Comitetul Consultativ de Stat Major, comitetele consultative ale armelor şi creează funcţiile de inspectori generali de arme. Tot sub conducerea sa a fost organizat Statul Major General pe baza normelor moderne, de tip prusian, şi a învăţămintelor din 1877-1878, din 1894, Marele Stat Major devenind direcţie specială in cadrul Ministerului de Război, subordonată direct ministrului.Printre preocupările sale se numără şi perfecţionarea instrucţiei şi a pregătirii de luptă, fiind revizuite principalele regulamente destinate forţelor terestre. Susţinut de ministrul de război, generalul artilerist Gheorghe Manu, realizează opera vieţii sale, Şcoala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naţională de Apărare, înfiinţată la 8 august 1889,în clădirea Statului Major General din strada Ştibei-vodă nr. 79, din Bucureşti, unde el insuşi a predat „Istoria războiului din 1877-1878, ruso-româno-turc" şi a ţinut o serie de prelegeri: Conferinţă asupra disciplinei, subordonării şi îndatoririlor ierarhice, Despre scrisori şi raporturi şi altele.

A fost fondator al revistei „România Militară", revista Statului Major General, astăzi „Gândirea Militară Românească”. Generalul Fălcoianu ne-a lăsat „Istoria războiului din 1877-1878, ruso-româno-turc" (publicată în 1895), una dintre lucrările cele mai importante referitoare la aceste evenimente pentru destinele ţării noastre. Ca senator, a luat poziţie, de mai multe ori, în problemele întăririi capacităţii defensive a României, combătând ideea inutilităţii fortificaţiilor ce se executau pentru apărarea ţării.

Decoraţii şi medalii:

„ Virtutea militară ” de aur (1877)

„Steaua României” în grad de comandor

Medalia „Trecerea Dunării”

Medalia „Apărătorilor Independenţei” şi altele

Generalul Ştefan Fălcoianu a încetat din viaţă la 22 ianuarie 1905, Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu-Bucureşti.

Surse:

Predescu, Lucian – Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999 

Dr. Rusu, Dorina N. – Membrii Academiei Române 1866-1996. Mic dicţionar, Fundaţia Academică „Petre Andrei”, Editura A92, Iaşi, 1996

Oroianu, T., Nicolescu, G., Dobrinescu, V.-F., Oşca, A., Nicolescu, A.,– Şefii Statului Major General Român (1859 - 2000), Editor Fundaţia “General Ştefan Guşă” , Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2001

Agapie, M., gl.lt., Chiriac, D.-M., mr., Emil, I., mr., Hlihor, C., mr., - De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Înalte Studii Militare. Comandanţi-Profesori-Absolvenţi (1889-1995), Editura A.I.S.M., 1995

http://galeriaportretelor.ro/item/stefan-falcoianu/

https://www.mapn.ro/fotodb/Sefi-de-stat-major/15_G

https://www.unap.ro/index.php/ro/istoric-unap

$$$

 22 ianuarie 2019: S-a stins din viață criticul literar Leon Baconsky. Leon Baconsky (4 mai 1928, Lencăuți – 22 ianuarie 2019, Cluj-Napoca) ...