$$$

 Bătrânul care vinde semințe de floarea-soarelui prăjite la meciurile Rapidului nu a lipsit niciodată din 1972, dar echipa despre care povestește nu e Rapid – am aflat asta când l-am văzut plângând la un gol marcat de adversari.

Nea Gelu, șaptezeci și șapte de ani, același loc lângă stadion, aceleași punguțe de hârtie cu semințe.

— De ce plângeți, nea Gelu? A dat Dinamo gol.

— Nu plâng pentru gol, fată dragă. Plâng pentru cine l-ar fi oprit.

Era derby Rapid - Dinamo. Rapidul pierdea 2-0.

— Cine l-ar fi oprit?

S-a șters la ochi cu mâneca.

— Fiu-meu, Cristi. Portar. Cel mai bun portar pe care l-a avut...

S-a oprit. S-a uitat în jur să nu audă nimeni.

— Pe care l-a avut Steaua.

— Steaua? Dar sunteți la meciul Rapidului!

— De patruzeci și doi de ani vin la toate meciurile Rapidului. Dar nu pentru Rapid.

Mi-a arătat o poză veche. Un tânăr în echipament de portar. Steaua București.

— Cristi. 1982. Rezervă lui Duckadam. Urma să fie titular.

— Ce s-a întâmplat?

— Accident stupid. Căzut pe scări după antrenament. Comoție, comă, mort în trei zile. Douăzeci și doi de ani.

— Și de ce veniți la Rapid?

Gelu a oftat adânc.

— Pentru că în ziua când a murit, delira. Vorbea despre meciul cu Rapid. „Tată, trebuie să opresc penalty-ul. Rapid nu trebuie să câștige." Era obsedat.

— Și?

— Și de atunci, vin la fiecare meci al Rapidului. Să văd cum pierd. Pentru Cristi. Să știe că Steaua, prin mine, încă îi oprește.

— Dar Steaua joacă azi cu CFR Cluj, nu aici.

— Știu. Dar Cristi nu știe. Pentru el, eu sunt aici, la datorie. Opresc Rapidul cum ar fi oprit el.

Un suporter rapidist l-a recunoscut.

— Nea Gelu! Semințe ca întotdeauna?

— Sigur, băiete. Două lei punguța.

După ce suporterul a plecat, Gelu mi-a spus:

— Mă cred rapidist fanatic. Nu știu că jubilăz în sinea mea la fiecare gol primit.

— Nu e ciudat să urăști o echipă pentru un mort?

— Nu urăsc. Iubesc Steaua prin urârea Rapidului. E complicat.

Rapidul a primit al treilea gol. Gelu a zâmbit.

— Bravo, Cristi! Ai apărat Steaua și azi!

Un bătrân în scaun cu rotile s-a apropiat. Purta fular de Steaua.

— Gelu? Tu ești?

— Nelu! Antrenorul lui Cristi!

— Ce cauți la Rapid, măi nebunule?

Gelu i-a explicat. Nelu a plâns.

— Cristi era mai bun decât Duckadam. Ar fi jucat la Mondiale. Ar fi fost legendă.

— E legendă pentru mine. Apără de patruzeci și doi de ani. Prin mine.

— Știi că Duckadam e în tribună oficială azi? Invitat de onoare.

— Știu. Dar nu mă duc. Pentru mine, portarul Stelei e Cristi. Mereu Cristi.

La final, Rapid pierduse 4-0. Gelu împărțea semințe gratis.

— De bucurie? l-a întrebat un rapidist trist.

— De comemorare. Azi e ziua morții lui Cristi.

— Condoleanțe. Era rapidist?

— Era... era al fotbalului. Dincolo de echipe.

Când stadionul s-a golit, Gelu a rămas. A scos o eșarfă de Steaua din geantă. A înfășurat-o pe gard.

— Pentru tine, Cristi. Steaua a câștigat iar prin mine. Prin ura mea pentru Rapid care e de fapt dragoste pentru tine.

Un paznic l-a văzut.

— Nea Gelu, iar puneți eșarfa Stelei aici?

— Doar azi, Mihai. Promit.

— Știu povestea, nea Gelu. Las-o. Cristi merită.

Mi-a spus Gelu la plecare:

— Știi ce e ironic? Cristi iubea toate echipele. Zicea că fotbalul e mai mare decât culorile. Și acum eu, tatăl lui, urăsc o echipă pentru el.

— Poate ar trebui să vă iertați.

— Când Rapidul va câștiga campionatul, atunci îi iert. Până atunci, Cristi apără.

A râs trist.

— Noroc că Rapidul nu prea câștigă campionate.

Săptămâna trecută, meci Steaua - Rapid. Gelu era în peluza Stelei. Prima dată în patruzeci și doi de ani.

— De ce acum?

— Pentru că azi, Rapidul a scos din lot un portar tânăr. Se numește Cristian. Ca fiul meu. Nu pot urî un Cristian care apără.

Steaua a câștigat 1-0. Cristian de la Rapid a apărat incredibil.

Gelu plângea.

— Vezi, Cristi? Ai apărat. Pentru amândouă echipele. Asta ai fi vrut tu.

Acum vinde semințe la toate meciurile. Steaua, Rapid, nu contează.

Pe punguțe scrie cu pixul: „În memoria lui Cristi. Portarul care apără din ceruri."