$$$

 ANDRE MARIE DE CHENIER

André Marie de Chénier a fost un poet francez a cărui viață a fost curmată tragic în timpul Regimului Terorii din cadrul Revoluției Franceze. Deși a murit tânăr, Chénier a lăsat în urmă o operă semnificativă care continuă să influențeze poeții de astăzi.

Poezia lui Chénier se remarcă prin sensibilitatea sa clasică. El s-a inspirat în mare măsură din modelele grecești și romane, emulându-le sobrietatea, claritatea și precizia formală. Acest lucru l-a poziționat ca un contrapunct al tendințelor romantice predominante din epoca sa, care puneau accent pe efuziunea emoțională și experiența subiectivă. În schimb, Chénier s-a concentrat pe teme precum natura, frumusețea și condiția umană, folosind adesea aluzii mitologice și un ton demn și elevat.

Concentrarea sa asupra formelor și temelor clasice l-a transformat într-un precursor al mișcării parnasiene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest grup de poeți, care i-a inclus pe Charles Baudelaire și Leconte de Lisle, a respins, de asemenea, excesele romantice în favoarea obiectivității, perfecțiunii formale și a limbajului meticulos elaborat. Opera lui Chénier poate fi văzută și ca o punte între Iluminism, cu accentul pus pe rațiune și ordine, și romantismul naștent care abia începea să apară.

Astăzi, Chénier este amintit ca o voce unică în literatura franceză. Este admirat pentru dedicarea sa față de principiile clasice și rezistența sa față de tendințele literare dominante ale vremii sale. Opera sa oferă o privire fascinantă asupra unui moment crucial din istoria literară și continuă să ofere inspirație poeților care caută frumusețe atemporală și măiestrie formală în arta lor.

Conducătorii (fragment)

Ori cum infami ne ducem printre morţi,

În câmpu-n care vite suntem lăsaţi să paştem

Aşteptăm toţi ai ghilotinei sorţi !

Dar poate că nici ora în mersul ei statornic

Pe cercul de pe albul porţelan

Nu va-mplini din clipe ocolu-i pe ceasornic

Cu acul din fatidicul cadran

Şi somnul de pe urmă mă va cuprinde-n grabă,

În astă clipă versul început

Nu va ajunge poate la ultima silabă

Şi mesagerul morţii cel temut,

Ce suflete culege spre a le preface-n umbre,

Cu o escortă de asasini armaţi

Mă va striga pe nume din beciurile sumbre

Unde mă plimb cu paşii cadenţaţi.

Dar, cred, o Judecată pedepsi-va crima

Şi va lovi în faima ăstor câini

Care m-aruncă-n moarte şi îmi retează rima

Şi-mi leagă azi cătuşele la mâini !

O, ţară, dacă versu-mi cu glasul lui de aramă

Pentru dreptate a luptat cumva,

Dacă la os ţi-ajunse batjocura infamă,

Păstrează-mă, fă tot spre a mă salva !

Prin braţul meu să fulgeri, să te răzbuni cu versul,

Săgeţi din tolba plină să-ţi alegi

Şi să-i străpungi, să-i spulberi, să cureţi universul

De aceşti tâlhari mâzgălitori de legi,

Reformatori de bâlciuri şi meşteri de palavre

Ce înfig cuţitu-n sânul maicei lor,

Toţi trădători de neam, viermi lacomi de cadavre,

Care respiră doar prin ura lor!

Oh, văd doar deznădejdea cu faţa ei lividă

Şi al disperării dinte nevăzut

Şi ţara sugrumată de banda homicidă

Cu forţa şi succesul nescăzut.

Cum? Nu rămâne nimeni să scrie prin istorii

Masacrele atâtor inocenţi

Duşi toţi la sacrificiu în crunte abatorii

De aceşti monştri ucigaşi, demenţi?

Nu le striveşte gura cu balele turbate?

O, nu ! E totul vis înşelator!

Tu, inimă, te stinge din dor de libertate,

Virtute, tu, mă plânge dacă mor!