$$$

 Bărbatul care livrează pâine în satele din jurul Sibiului lasă întotdeauna o pâine în plus la casa părăsită din Răşinari, dar azi am văzut că pâinea dispare și am aflat cine o ia.

Nea Vasile, cincizeci și doi de ani, același traseu de cincisprezece ani. Dubă veche, claxon stricat, mereu cu țigara stinsă în colțul gurii.

— De ce lăsați pâine la casa aia, nea Vasile? Nu mai locuiește nimeni de zece ani.

— Cine zice că nu locuiește nimeni?

Casa familiei Munteanu, abandonată după ce toți au plecat în Spania. Geamuri sparte, acoperiș prăbușit parțial.

— Păi uitați-vă la ea...

— Aparențele înșală, domnișoară. Pâinea dispare, nu? Înseamnă că cineva o mănâncă.

L-am urmărit. Punea pâinea pe prispa putredă și pleca. După o oră, m-am întors. Pâinea dispăruse.

— Poate animale, câini...

— Câinii nu desfac ambalajul și-l pun la loc frumos împăturit, a zâmbit Vasile.

Într-adevăr, ambalajul era împăturit lângă ușă.

Săptămâna următoare, m-am ascuns să văd. La o oră după ce Vasile plecase, din pivniță a ieșit un bărbat. Tânăr, poate treizeci de ani, îmbrăcat curat dar modest.

A luat pâinea, a sărutat-o, apoi a dispărut înapoi în pivniță.

L-am confruntat pe Vasile.

— Știți cine e?

— Andrei Munteanu. Fiul familiei. S-a întors acum doi ani.

— De ce nu spune nimeni? De ce stă ascuns?

Vasile s-a uitat în jur să nu audă cineva.

— Pentru că oficial e mort. Mort în Italia în 2018. Accident de muncă. Familia a luat despăgubiri, asigurare de viață. Trei sute de mii de euro.

— Dar e viu!

— E viu, dar dacă află autoritățile, familia trebuie să dea banii înapoi. Bani pe care i-au cheltuit. Casa din Spania, datorii, tratamente medicale pentru bunică.

— Și el acceptă să fie mort?

— Ce să facă? Să-și distrugă familia? Stă în pivniță, iese doar noaptea. Eu îi las pâine, vecinul Gheorghe îi lasă brânză, Maria de peste drum îi pune conserve.

— Tot satul știe?

— Tot satul știe și tace. Andrei era băiat bun. A plecat să facă bani pentru toți. Acum plătește cu inexistența pentru bunăstarea lor.

Am mers la casa părăsită noaptea. Am bătut la ușa pivniței.

— Andrei? Știu că ești acolo.

După mult timp, a deschis. Slab, barbă neîngrijită, dar ochi vii.

— Ce vreți?

— Să înțeleg. Cum poți trăi așa?

M-a invitat în pivniță. Amenajată surprinzător de decent. Cărți, un laptop vechi, un pat.

— Lucrez online. Programare. Sub nume fals. Trimit bani acasă anonim. Mama crede că sunt de la o rudă îndepărtată.

— De ce nu le spui adevărul?

— Pentru că mama are inima slabă. Șocul că sunt viu ar ucide-o. Plus, ar trebui să dea banii înapoi. Bani care nu mai există.

— Și cât vei sta așa?

— Până mor cu adevărat, probabil. Sau până se prescrie frauda. Încă douăzeci de ani.

— Douăzeci de ani în pivniță?

— Am internet, cărți, mâncare. Și știu că familia e bine. E mai mult decât au alți morți vii.

Mi-a arătat laptop-ul. Conta de Facebook a familiei.

— Îi văd în fiecare zi. Sora mea s-a măritat. Am un nepot. Mama zâmbește în poze. Sunt fericiți.

— Dar tu?

— Eu sunt prețul fericirii lor. Cineva trebuie să plătească pentru bani murdari. Măcar eu plătesc de bunăvoie.

Vasile încă îi lasă pâine. Acum știu că las și eu câte ceva - o carte, ciocolată, țigări.

Tot satul contribuie la supraviețuirea mortului viu.

Luna trecută, mama lui Andrei s-a întors în vizită din Spania. A mers la mormântul gol din cimitir.

— Fiule, îți mulțumesc pentru tot. Trăim bine datorită sacrificiului tău.

Andrei era în spatele unui copac, la douăzeci de metri. Plângea în tăcere.

După ce mama a plecat, s-a apropiat de mormânt.

— Cu plăcere, mamă. Pentru voi, aș muri și de zece ori.

Vasile mi-a spus ieri:

— Știi care-i ironia? E mai viu acum, mort, decât era când pleca spre Italia. Atunci pleca forțat. Acum stă pentru că alege. E diferență mare.

În Rășinari, un mort viu trăiește în pivniță. Un sat întreg îl hrănește în secret. O mamă îi mulțumește la mormânt gol.

Și toți se prefac că nu văd adevărul care e mai confortabil ascuns decât revelat.