$$$

 Femeia care face curățenie la Tribunalul București schimbă poziția dosarelor pe birouri după un sistem pe care doar ea îl știe – azi am descoperit că salvează oameni de ani de zile.

Tanța Florica, șaizeci și trei de ani, face curat la etajul trei de douăzeci și opt de ani. Aceeași oră - cinci dimineața, același circuit, aceleași gesturi.

— De ce mutați dosarele, tanți Florica? am întrebat-o prinsă în flagrant.

— Eu? Nu mut nimic. Doar șterg praful.

Dar o văzusem. Lua un dosar de jos, îl punea sus. Pe altul îl ascundea sub altele.

— Ba mutați. V-am văzut.

S-a uitat la mine lung. Eram stagiar, nou, entuziast.

— Dacă zic de ce, juri că nu spui?

— Jur.

— Salvez oameni de judecători corupți.

— Cum?

Mi-a arătat un dosar. Evacuare forțată, familie cu trei copii.

— Ăsta trebuia judecat azi de Popescu. Judecătorul Popescu ia șpagă de la dezvoltatori. Familia asta n-are bani de șpagă.

— Și?

— L-am pus sub alte zece dosare. O să ajungă la el peste o lună. Între timp, poate prind repartizare la alt judecător.

— Asta e ilegal!

— Și șpaga e ilegală. Dar se întâmplă. Măcar eu echilibrez balanța puțin.

Mi-a arătat un caiet. Sute de nume, date, rezultate.

— Familia Ionescu - salvată de evacuare. Dosarul întârziat până au găsit avocat.

— Gheorghe Stan - salvat de închisoare nedreaptă. Mutat dosarul la judecător cinstit.

— Maria Popa - a primit despăgubiri. Dosarul pus strategic pe birou.

— Cum știți care judecător e corupt?

— După douăzeci și opt de ani, știu tot. Știu cine vine beat, cine primește plicuri, cine are amante, cine e cinstit.

— Și nimeni nu v-a prins?

— Sunt femeia de serviciu. Invizibilă. Cine să mă bănuiască?

Un judecător tânăr a intrat devreme.

— Bună dimineața, tanți Florica!

— Bună, domnule Radu.

După ce a intrat în birou, Florica mi-a spus:

— Ăsta e cinstit. La el mut dosarele importante. Cele cu oameni săraci contra bogați.

— De unde știți că e cinstit?

— L-am testat. Am lăsat un plic cu bani pe birou, cu un dosar. A chemat poliția. A raportat tentativa de mită.

În săptămâna următoare, am observat-o atent.

Luni - a ascuns un dosar de abuz în familie. "Agresorul are prieten judecător".

Marți - a pus pe primul loc un caz cu copil bolnav. "Trebuie judecat repede, copilul are nevoie de tratament".

Miercuri - a mutat un dosar de moștenire. "Rudele corupte vor să fure tot de la bătrână".

Joi, un bărbat a oprit-o pe hol.

— Dumneata ești femeia de serviciu?

— Da.

— Mulțumesc, a spus el și a început să plângă.

După ce a plecat, l-am întrebat pe Florica:

— Cine era?

— Ionel Marin. Acum trei ani, i-am mutat dosarul de custodie la un judecător care are și el copii. A câștigat custodia. Altfel, fosta nevastă cu bani ar fi luat copiii.

— Și el știe că l-ați ajutat?

— Nu știe exact. Dar bănuiește. Mulți bănuiesc. De-aia îmi lasă uneori câte ceva - o cafea, o ciocolată. Mulțumiri mascate.

Vineri dimineață, procurorul șef a intrat devreme.

— Florica, trebuie să vorbim.

Mi-a înghețat sângele. Ne-a prins.

— Știu ce faci, a spus el.

— Nu fac nimic, domnule procuror.

— Florica, știu de zece ani. Și știi ce? Continuă. Faci mai multă dreptate cu mopul tău decât unii cu toga.

După ce a plecat, Florica tremura.

— Știe... și mă lasă...

— Pentru că și el vrea dreptate, tanți Florica. Dar el nu poate muta dosare. Dumneavoastră puteți.

Luna trecută, Florica s-a îmbolnăvit. O săptămână n-a venit.

Haos total. Dosare judecate greșit, oameni nevinovați condamnați, corupți eliberați.

Un judecător cinstit a venit la mine.

— Unde e tanti Florica? Sistemul nu funcționează fără ea.

— Știți ce face?

— Toți știm. Cei cinstiți o protejăm. Cei corupți se tem de ea. E echilibrul nostru.

Florica s-a întors. În prima dimineață, a rearanjat cincizeci de dosare.

— Tanți Florica, o să vă prindeți într-o zi.

— Poate. Dar până atunci, câți oameni salvez? Azi - trei. Mâine - poate cinci. În douăzeci și opt de ani - mii.

Pe biroul unui judecător corupt, pune mereu dosarele victimelor jos, ascunse.

Pe biroul celui cinstit, sus, vizibile.

Justiția română, ajustată zilnic de o femeie cu mopul la cinci dimineața.

Și toți se prefac că nu văd.

Pentru că uneori, nedreptatea oficială are nevoie de dreptatea neoficială ca să supraviețuiască.