$$$

 La fiecare inundație din ultimii douăzeci de ani, același pian apare plutind pe Someș la Satu Mare, iar bărbatul care îl scoate de fiecare dată refuză să explice de unde vine.

Pompierul Radu Năsăudean, patruzeci și șapte de ani, coordonează echipele de salvare din '99. Știe fiecare curbă periculoasă a râului.

— Iar vine pianul, șefu'! a strigat colegul de pe dig.

Într-adevăr, un pian negru, cu coada, plutea maiestuos prin apa tulbure. Același Bösendorfer din 1923.

— Pregătiți cablurile, a ordonat Radu. Îl scoatem la mal ca întotdeauna.

— De ce salvăm mereu pianul ăsta? E putred, distrus.

— Nu e treaba ta, a tăiat-o Radu scurt.

L-am urmărit cum coordonează salvarea pianului cu o grijă pe care n-o arăta nici pentru bunurile oamenilor.

După ce l-au tras pe mal, Radu s-a apropiat singur de pian. A ridicat capacul. Înăuntru, învelit în plastic, același lucru ca întotdeauna - un teanc de scrisori.

Le-a luat, le-a băgat în geantă.

— Ce sunt scrisorile alea? l-am întrebat.

S-a uitat lung la mine. Eram reporter, făceam un material despre inundații.

— Vin cu mine. O să-ți arăt ceva.

M-a dus la marginea orașului. O casă dărăpănată, grădina plină de buruieni. A sunat la ușă folosind un cod - trei scurte, două lungi.

O bătrână a deschis. Oarbă, după cataractă.

— Ai adus scrisorile, Radu?

— Le-am adus, mama Ileana.

Femeia a început să plângă.

— De data asta credeam că nu mai vin. Apa a fost mai mare ca niciodată.

În casă, Radu a desfăcut plasticul. Sute de scrisori, toate către aceeași persoană: "Pentru Ileana draga mea".

— Cine le-a scris? am întrebat.

Bătrâna a răspuns:

— Franz. Soțul meu. Evreu ungur, pianist. Ne-am cunoscut în '56, eram profesoară de muzică. Ne-am căsătorit în secret - pe vremea aia, o româncă cu un evreu...

— Și pianul?

— Era al lui Franz. L-a adus din Budapesta după Revoluția din '56. Era toată averea lui. Cânta în restaurante, la nunți, unde prindea.

Radu a continuat povestea:

— În '78, prima inundație mare, Franz era plecat la un concert în Cluj. Casa lor de pe malul Someșului a fost luată de ape. Cu pianul cu tot.

— Franz nu și-a iertat niciodată că nu era acasă, a spus Ileana. Că nu m-a putut salva. M-au salvat vecinii, dar am orbit de la șoc și hipotermie.

— Și scrisorile?

Radu mi-a explicat:

— După ce Ileana a orbit, Franz i-a scris în fiecare zi. Ea nu putea citi, dar el scria. Despre vreme, despre ce mânca, despre cât o iubește. Când a murit în '99, aveam să găsesc peste 7.000 de scrisori.

— Și pianul?

— L-am găsit eu în '99, la prima inundație după moartea lui Franz. Plutea pe Someș. L-am deschis - înăuntru erau scrisorile, învelite în plastic. Franz le pusese acolo.

Ileana a intervenit:

— Franz știa că râul ia, dar și dă înapoi. A pus scrisorile în pian și a împins pianul în râu înainte să moară. Știa că Someșul îl va aduce înapoi la fiecare inundație.

— Cum știa?

— Pentru că pianul mai fusese găsit de două ori între '78 și '99. De fiecare dată, cineva îl aducea înapoi. Franz a înțeles că pianul refuză să plece. Așa că l-a transformat în poștaș.

Mi-a arătat scrisorile. Fiecare începea la fel: "Draga mea Ileana, azi încă te iubesc."

— Nu pot să le citesc, dar Radu mi le citește. Câte una pe zi. Am pentru încă douăzeci de ani.

Am ieșit afară cu Radu.

— De ce faci asta?

— Pentru că în '78, când s-a înecat prima casă, eu aveam șapte ani. Franz m-a salvat. Era și el în apă, căutând-o pe Ileana, dar m-a salvat pe mine întâi. Mama mea nu. S-a înecat.

— Și de-atunci...

— De-atunci, la fiecare inundație, salvez pianul lui Franz. Și aduc scrisorile Ilenei. E felul meu de a-i mulțumi că m-a ales pe mine în loc să o caute pe ea.

Luna trecută, Ileana a murit. Ultimele cuvinte: "Spune-i lui Franz că am primit toate scrisorile."

Radu a pus pianul în curtea ei. L-a uns cu rășină, impermeabil.

— Pentru următoarea inundație, a spus. Poate de data asta aduce scrisori de la Ileana pentru Franz.

În pian, a pus o singură scrisoare. Am citit-o:

"Dragul meu Franz, am primit toate scrisorile tale aduse de râu. Acum îți trimit și eu una. Te iert că nu ai fost acasă. Te iubesc că ai salvat copilul în locul meu. Pianul tău a cântat pentru mine prin apă douăzeci de ani. Acum poate cânta pentru amândoi. - Ileana ta oarbă care te-a văzut în fiecare scrisoare."

La următoarea inundație, pianul va pluti din nou.

Dar de data asta, nu va mai fi salvat.

Radu a decis să-l lase să plece spre Tisa, spre Dunăre, spre mare.

Cu scrisorile unei iubiri care a supraviețuit orbiri și morții, dar nu uitării.