$$$

 Diavolul de la marginea padurii - 2020, Bihor

În Bihor se întâmplă această poveste, în satul Cohan, aproape de Sălard. Eu cu un prieten am ieșit cu motoarele — obișnuiam să ieșim des și să mergem destul de departe de casă. Aveam două motocross-uri, iar „departe de casă” însemna 30–40–50 km, pe câmpuri și prin păduri, cel mai des.

La un moment dat ne-a prins seara, cum obișnuia să ne prindă mai tot timpul. Veneam înspre casă, nu mai aveam mult — mai puțin de 10 km —, era la o margine de pădure. Dintr-o dată, motoarele noastre s-au oprit efectiv în loc și ne-au aruncat de pe ele, ca și cum ar fi frânat brusc singure. Ne-am ridicat puțin amețiți (norocul nostru că nu aveam viteză mare) și am zis că sigur am prins vreo rădăcină de copac sau ceva.

Ridicăm motoarele și dăm să mergem… ce să vezi? Nu puteam trece de locul unde s-au oprit. Pur și simplu nu treceau. Le turam, dar roata se învârtea în gol, făceau gaură în pământ și nu treceau nicicum. De menționat că nu era absolut nimic în fața lor — absolut nimic —, parcă era un zid invizibil în față. Noi puteam trece, adică nu era nimic fizic acolo, dar motoarele nu puteau trece prin acel loc.

Ne-am speriat foarte tare, îți dai seama, și știam că ceva e în neregulă. Nu am stat mult să încercăm să trecem pe acolo — un minut, două maxim. La un moment dat trece pe lângă noi o pisică neagră, care nu era speriată deloc de zgomotul motoarelor. A trecut calmă și își vedea de drum. După ce a înaintat puțin, nu am mai văzut-o.

Ne dăm mai în spate și încercăm să trecem 6–8 metri mai într-o parte. Am reușit, spre bucuria noastră, și am mers glonț acasă. Am mers cu prietenul meu la mine, la părinți, unde erau trei clădiri în curte: casa principală cu dormitoare, o magazie și încă trei camere mici mai în fundul curții — acolo ne mai făceam de cap, pentru că nu deranjam pe nimeni, nimeni nu dormea acolo, rămăseseră de la bunici.

Intrăm înăuntru speriați, ne revenim puțin, mai stăm ce mai stăm, iar prietenul meu dă să plece. Când ieșim afară — el să plece, eu spre casa mare, să dorm —, aproape de locul unde lăsasem motoarele, trece iar pisica neagră, tot la fel, nebăgându-ne în seamă. După ce a mers spre fundul curții, nu s-a mai văzut.

Mai erau una, poate două pisici negre în sat, ale vecinilor, dar sunt sigur că era aceeași de pe câmp. Am povestit toată întâmplarea asta cu pielea zbârlită pe mine.

Sursa: Vigh Ovidiu, Bihor — culeasă în octombrie 2025.