Baba Novak~Cântecele Haiducilor
...însă...Nicu Covaci (Sf.Nicolae...)
Începutul...
Era în iarna lui 2005...când m-am dus, plin de emoție și entuziasm, acasă la Cristi Gram, noul chitarist Phoenix pentru a-l întâlni personal pe cel care a compus acele cântece care au păstrat speranța vie în vremuri tulburi pentru generații întregi...Nicu Covaci, Legenda...(”Legendele sunt în pământ, eu sunt încă aici în carne și oase!”...obișnuia să spună atunci când cineva i se adresa astfel)
Cu câteva zile înainte văzusem tot acolo chitara acustică Takamine double six a lui Nicu...și o priveam încântat...
La plecare m-am oferit să-l conduc pe Nicu(atunci ”domnul”) la Hotel Caro, unde era cazat(peste câțiva ani acolo a avut loc expoziția foto Phoenix, cu toate fotografiile trupei scanate și expuse). Când am ieșit din bloc am rămas amândoi uimiți de prima ninsoare din acel an, cu niște fulgi imenși...
Primul lucru care m-a întrebat după ce am urcat în mașină a fost-„Tu știi să cânți la chitară?„ I-am răspuns că nu...și a revenit – „Și n-ai vrea să-nveți?„ Am răspuns că nu neapărat...(m-am lăsat convins greu...)
Am mai rămas în acea noapte câteva ceasuri de vorbă la restaurantul hotelului..
De atunci am rămas permanent în contact, având bucuria de a-i „prinde„ și pe ceilalți membrii din formula ”de aur”...
Dar cel mai mult rezonam cu el, în el regăseam întruchiparea haiducului autentic despre care se povestea în cântecele Phoenix...pentru că era credibil...
Îmi amintesc că în anii 90 când apărea pe stâlpi un nou afiș ce anunța un concert Phoenix, era o sărbătoare pentru mine...Și-mi mai amintesc că de fiecare dată la concerte stăteam în partea dreaptă a scenei, în dreptul lui Nicu...
Acum mă bucuram de prezența lui în orice fel, fie că îl luam de la aeroport atunci când venea în țară, că puteam să iau parte la repetițiile trupei sau efectiv a sta de vorbă la o bere...
Sigur, sunt multe de spus, multe întâmplări, situații, amintiri...dar să revenim la Baba Novak(poreclă pe care am primit-o de la noul chitarist Phoenix de atunci, pentru că mie îmi plăcea foarte mult această piesă, ca întreg albumul de altfel...) De atunci Nicu mi se adresa cu „Băbuțo” ...
Abia în primăvara lui 2017 (trecuseră 12 ani de când m-a întrebat dacă nu aș vrea să învăț să cânt la chitară), a doua zi după un concert la Hard Rock Cafe (unde a cântat și cu Dan Andrei Aldea, care venise în țară și Nicu l-a invitat numaidecât să cânte împreună, pentru că îl aprecia...Îmi spusese mai demult „noi am avut un chitarist bun în țară, dar a plecat...era Dan Andrei Aldea...), am revenit la pub pentru că avea de oferit un interviu...și atunci, stând pe terasă , i-am spus- Măi Nicule...mă gândesc să-mi cumpăr și eu o chitară...zi-mi, ce model să-mi iau, pentru că aș vrea ca a ta...
„A...păi nu așa, hai să mergem la magazin să alegem una, pentru că fiecare sună diferit....” zise el
I-am spus s-o lăsăm pe altădată pentru că era obosit după cântarea și after-party-ul de aseară....dar a zis ”Lasă, că și tu m-ai tot ajutat pe mine...să fac și eu ceva pentru tine...”
M-am informat rapid să aflu ce magazine comercializează Takamine...și așa am ajuns la MC Music, lângă Universitate, unde a testat vreo zece chitări, dintre care au rămas două...apoi zice ”Uite, eu pe asta aș lua-o”
În timp ce le testa, eu îi tot spuneam ”stai puțin să ne uităm și la preț....” ”Eu le aleg după cum sună, nu după preț...” Uh....
Am avut noroc...chitara aleasă avea și o reducere și cu totul(husă, capodastru, pene)m-a costat vreo 1800 lei...
”Bun...acum dacă mi-ai ales chitara...poate mă înveți să o și folosesc....”
A urmat o perioadă în care el a rămas mai mult timp în țară, astfel încât zilnic eram la el și, în timp ce picta, mă îndruma ”vezi că te aud, fii atent la pasajul ăla...”
Dar totodată mi-a spus ”Eu te învăț, dar cât repeți tu acasă asta e treaba ta...” Și atunci am hotărât să nu-și fi pierdut timpul cu mine...
S-a și potrivit de minune, pentru că editura la care lucram a început să renunțe la agenții de vânzări și atunci aveam mai mult timp de studiu...
„Păi da, dar hai să cânți și cu vocea...”
Într-o zi merg la el și îi spun ”Uite, am găsit niște acorduri pe net la ”Fluier în cer”...mă ascultă și zice „Hai să ți-o arăt cum e...ar trebui să scriu niște cărți cu partiturile Phoenix, ca cei interesați să le cânte corect...”
A fost primul cântec Phoenix pe care l-am învățat de la el....apoi...peste câțiva ani când rămăsesem doar noi doi în noapte pe terasa de la Paque, după ce am cântat această piesă...îmi spune „Uite, pe asta s-o cânți după ce n-o să mai fiu eu...” Se regăsea în versurile acestui cântec, scris de Dinu Olărașu...
Dar prima amintire legată de un cântec Phoenix este alta...Deja după vreun an de exersat știam câteva piese...dar nu eram de ieșit pe scenă, mai ales că până la 38 ani n-am făcut acest lucru...
Într-o zi văd pe facebook evenimentul organizat de Eugen Avram - Remember Valeriu Sterian, care are loc în fiecare an pe 21 septembrie(ziua de naștere a lui Vali) la Quantic, unde se putea înscrie oricine, era open stage.
Nu pot descrie emoțiile de atunci...am cântat trei cântece...cu chiu cu vai...dar cineva filmase câte ceva și peste câteva zile când am mers la Nicu îi arăt „În umbra marelui urss”, ultima piesă pe care o cântasem in acea seară...
El era în spatele meu, eu stăteam pe scaun la laptop...și la un moment dat spune, entuziasmat „Uite, cântă cu tine publicul!” Când m-am întors spre el avea ochii în lacrimi...a schimbat vorba, nu i-a plăcut că am observat...
Mergeam constant la el și repertoriul se lărgea și de multe ori eram nevoit să filmez anumite piese, cum le cânta el, pentru ca să le pot repeta acasă și să nu le uit
De aceea mă gândesc ca la un moment dat să le postez pe youtube astfel încât cei interesați să poată învăța piesele originale chiar de la el...
A urmat Duda Club...unde Eugen Avram cânta săptămânal și mă invita să cânt și eu câteva piese...ceea ce m-a ajutat mult.
Apoi am fost la Întregalde Folk la Ivăniș(un loc mirific),un festival organizat de Stelian Maria, cel care a compus o bună parte din cântecele de la Revoluția din 89...în Piața Universității...
În tot acest timp eu îi trimiteam lui Nicu filmări de la diferitele cântări iar el îmi spunea ce și cum să fac mai bine...De fapt asta s-a întâmplat tot timpul...
De fiecare dată mă încuraja „Ești pe drumul cel bun...” „Suntem în aceeași barcă...” spre deosebire de unii artiști care uneori sancționau imediat greșelile(de cele mai multe ori pe bună dreptate) și încercau să-ți taie elanul...în loc să te susțină
Au început să apară și voci, cum că „trebuie să ai și tu compozițiile tale...să nu cânți doar coveruri...”
Dar eu mereu am considerat că aceste cântece reper(Phoenix, Vali Sterian, folclor etc) fac deja parte din patrimoniul cultural al acestei țări...sunt niște ”bunuri” universale și e la fel cum i-ar spune cineva lui Nicu să nu mai cânte Balada lui Ciprian Porumbescu....sau să nu mai folosim roata, pentru că a inventat-o altcineva...
S-a compus foarte mult, mai ales în zona folkului, dar sunt puține compoziții care se apropie de vibrația și valoarea acestor cântece reper.
Încă de la început am descoperit și am adăugat în repertoriu un cântec de la anii 1800, Mugur Mugurel -care a fost preluat și de către Tudor Vladimirescu drept „cântec al răzvrătiților”, pe care l-am orchestrat într-o manieră proprie.
Și fără să-mi dau seama s-a adunat un mănunchi de cântece la care mă tot gândeam ce formă să le dau și mă întrebam ce au în comun aceste piese...și așa a apărut „Cântecele Haiducilor”, cântece scrise de și despre haiduci...în care libertatea este darul cel mai de preț al omului.
Cu toate astea, când l-am condus odată la aeroport, Nicu mi-a specificat la plecare „Pune mâna și învață piesele Phoenix...”
Mai târziu am început să și compun...astfel a apărut Îndemn la luptă și Balada Codrului Fără Haiduc...ambele pe versurile poetului Radu Gyr.
Apoi piesa Liber(Prin lume să treci cântând), cu versuri proprii, la care Nicu a schimbat un vers din refren ”Tu rămâi mereu călare!” în loc de ”Rămâi mereu pe cărare!” cum scrisesem eu. Mi-a plăcut mai mult varianta lui...
Îi dădusem cu o zi înainte foaia cu versurile și când mi-a înapoiat-o era acest vers trecut pe foaie, dar fără să-mi zică nimic
Tot în refrenul acestui cântec am inserat un îndemn de-al lui pe care prima oară mi l-a spus când am reușit să mă strecor în culisele de la Sala Palatului după un concert Phoenix ,prin anul 2000, am făcut o poză cu el și i-am urat „Toate bune!” iar el mi-a răspuns „ Ai grijă și ține-te tare!”
Îmi tot spunea...„Hai în studio să le înregistrăm, că trece timpul...nici nu știi cum zboară...dacă ai un disc mai dau și eu în stânga și-n dreapta...pe unde mai cunosc....că vreau să te promovez”
De altfel, în tot acest timp, mai mulți amici m-au întrebat de ce nu apelez la el să mă promoveze cumva...și mereu le-am spus că este suficient ce m-a învățat până acum și nici nu mi se pare corect să-i cer așa ceva...
Am fost de două ori cu el în studio pentru Balada Codrului, dar n-am finalizat-o încă...
În tot acest timp i-am întâlnit pe rând, pe Radu Gheorghe-percuție și voce, care a cântat și el cu Vali Sterian între 1990-1995,apoi pe Răzvan Pisău-vioară, chitară și voce, care deține un bagaj folcloric atât de adecvat stilului nostru, Radu Grațianu - clape și el cu o vastă experiență și importante colaborări, printre care Cristi Pațurcă, și nu în ultimul rând Dan Bănică-bas, dedicat și el în tot ceea ce face...
În toamna lui 2023 am cântat în această formulă la un festival folk în Bacău, înaintea lui Mircea Baniciu &Co și am avut bucuria să petrecem după concert până spre dimineață...și să ne spună ”Măi băieți, dacă vă place Phoenix...cântați...” Cântasem la acel festival Fată verde, Nunta și Fie să renască!
Pentru noi a însemnat mult această confirmare...
Tot în acea noapte, la despărțire Mircea Baniciu mi-a spus „Transmite-i lui Nicu că încă țin la el și pentru mine el a fost începutul..”
Apoi, peste câteva zile în timp ce eram la Nicorești, Nicu primește un telefon de la cineva din Timișoara care îi spune că ar vrea să-și serbeze ziua într-un anumit local unde va cânta în acea seară și Mircea Baniciu și dacă ar fi de acord...iar Nicu a acceptat pe loc și așa s-a petrecut întâlnirea din Timișoara, unde au cântat din nou împreună...
O mare bucurie pentru noi a fost atunci când la unul din concertele Baba Novak la Le Croc și-a făcut apariția Mani Neumann, carismaticul violonist Phoenix și am cântat Mica Țiganiadă împreună...
Un alt cântec care s-a adăugat în repertoriul nostru este Canarul...pe care l-am cântat prima oară la The Pub Universității în amintirea lui Moni Bordeianu, primul vocal Phoenix, recent plecat... un om de un rafinament aparte.
Între timp, evenimentele curgeau...se apropia examenul de la Uniunea Compozitorilor...
Imi aduc aminte că împreună cu Nicu și cu Mircea Florian, unul dintre puținii prieteni autentici ai lui Nicu, am fost în aceeași zi în audiență atât la Ministerul Culturii cât și la Institutul Cultural Român, reprezentate de doi cunoscuți muzicieni care au zis că încearcă, să vadă ce se poate face pentru a obține recunoașterea artistică cuvenită și... nu s-a întâmplat nimic...
Din păcate, nu a primit respectul cuvenit din partea instituțiilor de cultură...profetul nu e bine primit în țara lui...
În jurul său Nicu accepta pe toată lumea...uneori cineva îi mai spunea „Măi, Nicule...ce tot stai de vorbă cu orișicine?” dar acesta era principiul lui, acorda o șansă fiecăruia...„Lasă-l, să vedem ce are de zis...”
De aceea în anturajul lui erau mulți care doar urmăreau anumite interese, unii dintre ei neavând nici o legătură cu muzica sau latura artistică...de pildă unii voiau să-l folosească în anumite scopuri electorale sau de propagandă...speculând latura arhaică, naționalistă
Câte un amic îi mai spunea ”Vezi că ăla urmărește nu știu ce, lucrează nu știu unde...” dar el răspundea de fiecare dată ”Lasă-i să vadă că nu am nimic de ascuns...n-au cu ce să mă prindă...”
De multe ori le plătea și masa și îi chema să petreacă și la el în Spania câteva zile...
De altfel...una dintre vorbele lui era că el joacă mereu cu cărțile pe față, n-are nimic de ascuns...
Uneori se întâmpla ca unii dintre așa zișii prieteni nici măcar nu plăteau un bilet la concertul Phoenix și îl tot căutau pentru invitații...iar el le dădea...
Odată a venit cineva și i-a promis că-i face un site și se ocupă de el și i-a cerut câteva mii de lei pentru asta și apoi nu mai răspundea la telefon...
Dar, Slavă Domnului...au fost și oameni care chiar i-au fost aproape atunci când a fost cazul, până la final...
Nu prea se uita la bani...uneori la semafor când venea vreun cerșetor, cu toate că știam că mai are doar 50lei în buzunar, tot dădea din ei...și eu îi mai ziceam „Nu le mai da...” ”Lasă, dacă au nevoie...și am...”
În ultimele luni îl tot supărau niște amețeli...a tot fost la mai mulți doctori, cu toate că nu prea avea încredere în ei...Mi-a spus că în urmă cu doi ani, la un spital din Timișoara un medic i-a propus să-l opereze de urgență la rinichi...apoi când s-a întors în Spania medicii de acolo au zis că nici vorbă de așa ceva...
Dar...„iarba rea nu piere!”
Mi-a spus odată „Dacă ai ști cum se schimbă uneori lucrurile, perspectiva, cu timpul, de la o vârstă...”
Dar...„nu ne dăm bătuți!”
În ultimele discuții avute, de fiecare dată repeta la final „Oricum, eu îți doresc din toată inima mult succes!”
„Și dacă plec mâine nu-mi pare rău...am trăit cât alții în zece vieți...mi-am împlinit menirea...”
Am scris aceste rânduri cu gândul la cei care vor să afle mai mult despre „ultimul haiduc autentic al societății românești”, așa cum bine l-a descris Costel Postolache, directorul editurii Integral, care a publicat cele mai multe cărți despre Phoenix.
Dar totodată mă simțeam dator să mărturisesc și acest parcurs al meu și cum s-a conturat proiectul Baba Novak-Cântecele Haiducilor, pentru că nu puțini sunt cei care m-au întrebat de ce există în repertoriul trupei așa multe piese Phoenix...
Pentru că fenomenul Phoenix trebuie să meargă mai departe, în primul rând prin trupa formată de Nicu dar și prin alți muzicieni care rezonează cu acest spirit și nu se dau în lături văzând că poate trendul e altul...
Phoenix trebuie să continue, pentru că aceasta a fost și dorința lui Nicu, ca o trupă tânără să ducă mesajul mai departe....chiar dacă unii membri mai vechi ar dori ca Phoenixul să se fi terminat odată cu ei....
Eu consider că fenomenul Phoenix a avut impactul cultural cel mai mare din societatea românească, pentru că în timp ce Enescu, Eliade, Brâncuși etc ajungeau doar la intelectuali, muzica Phoenix a ajuns și la omul simplu, generații de-a rândul.
Nu cred că au greșit cei care au propus ca piesa Phoenix-Fie să renască! să fie imnul național al țării noastre...
Dar în proiectul Cântecele Haiducilor nu se regăsește doar Phoenix, să nu-l uităm pe Valeriu Sterian, pe care n-am avut bucuria să-l cunosc personal, dar mi-a rămas o amintire de la unul dintre concertele lui, din anii 90, când am intrat în sală chiar la piesa Nopți (Vino, Doamne!) și am nimerit chiar în fața scenei unde erau mulți tineri în genunchi și cu lumânări aprinse în mâini...și, fără să mă gândesc, m-am așezat și eu în genunchi...
I-am zis odată lui Nicu „Am impresia că Vali Sterian a fost vârful muzicii folk-rock de la noi, pe lângă opera lăsată, prin spiritul său civic și dăruirea sa, un adevărat haiduc în societatea românească în vremuri tulburi” A confirmat și el „Se pare că așa este...”
„Neamțul are o vorbă- O bucurie împărtășită este o bucurie dublă. Dacă eu îi fac celui de lângă mine o bucurie și mă bucur de bucuria lui...iar el face la fel cu cei de lângă el...atunci raiul este deja aici pe pământ...nu în cer!”
Mi-a zis odată, după ce am petrecut o seară cu Mircea Florian și mergeam spre casă „E mare lucru să știi de tine, ce e cu tine, care-i rostul tău...”
„Pentru bine sar în foc!”
„Fă bine și pedepsește răul!” „Răul trebuie stârpit de la rădăcină”
„Noi vrem să facem bine, n-avem de ce ne teme!”
„Folosește forța adversarului!”
„Învață să spui nu!”
„Ziua bună, om bun!”
"Țucu-te!"
„Unde ești și ce faci?” „Tot pe drum, pe drum, pe drum...și la mândra nicidecum...”
„Da, dragul meu...”
„Cine face ca mine, ca mine să pățească!”
„În fiecare zi plâng...”
„Bine-i, Doamne, când e bine...”
”Cine rămâne în picioare până la final, așa lovit cum e, nu contează, acela câștigă!”
"Totul are un preț... poți obține orice, dacă ești dispus să plătești prețul..."
Odată, într-o zi de sărbătoare, de Sf.Nicolae în timp ce conduceam, i-am zis „Nicule, am scris niște versuri despre tine, dar mai lucrez la ele, mă gândeam poate chiar să le pun pe muzică”
„Ia zi-le!”
„Pe acest neam, mereu purtat
Prin foc și prin războaie
Zeii de sus l-au înzestrat
Cu doi sfinți Nicolae!...”
A zâmbit și a zis „Unul mai sfânt decât celălalt...”
A urmat vizita la spital...după operație...împreună cu Mircea Florian...Am schimbat cîteva priviri și cuvinte...cu greu rostite...cu greu am înțeles: "Nu pot să mă trezesc..." Dar ce m-a bucurat a fost că avea aceeași privire și atitudine demnă ...își juca hora pînă la capăt...
I-am transmis acum și eu, la rîndul meu....Nicule, ține-te tare...nu ne dăm bătuți...
Să ne revedem c u bine....
N.C. "Spune-mi, dragul meu, cu ce te pot bucura?"
"Doar cu prezența ta, Nicule...e suficient..."
