Iată o nouă listă cu toate datele bibliografice. Pentru început, să spun că sunt menționate mai puține cărți editate în anii comunismului, prezența lor fiind de obicei motivată de calitatea traducerii (de pildă, pentru seria Jules Verne). Majoritatea titlurilor provin din ultimii 20 de ani, lucru explicabil prin afirmarea extrem de puternică a literaturii de aventuri pentru copii și adolescenți. Există deja, în acest nou val romanesc, clasici care continuă să facă vâlvă și să fie model (Tolkien, Rowlins, Dahl sau Ende), dar și nume noi care aduc un parfum necunoscut anterior și care promit să-și lanseze propria zodie (Cornelia Funke, Chris Grabenstein, Rui Zink). Lista e lungă, explorați-o. Fără îndoială, veți găsi și autori din alte generații care merg din secolul 17 (Jonathan Swift) până la început de secol XX (Mark Twain) sau, dacă e să mă uit atent, până în secol I d. Hr (Publius Ovidius Naso).
Aceste salturi temporale și culturale diverse sunt însă, în mare măsură, impredictibile și acest aspect poate fi bun sau nu. Bun deoarece suntem plimbați prin multe meridiane și timpuri, rău fiindcă se ajunge la fenomenul eclectismului, al amestecului neriguros de elemente din locuri diverse. Probabil că la vârsta asta, 11-12 ani, s-a considerat că totuși e mai importantă stârnirea curiozității decât cunoașterea riguroasă, istorică a unei civilizații în datele caracteristice.
Oricum, autorii de manuale nu au explicat de ce au fost alese acele opere și nu altele și, ca atare, aici nu se pot lansa decât ipoteze. Evident, autorii de manuale au trebuit să respecte programa de limba română pentru clasa a VI-a și aceste opere au considerat că ar fi fie potrivite pentru studiu într-un capitol dedicat, fie în consonanță cu fragmentul din literatura română studiat la clasă. (Așa se explică de ce avem la puține cărți un fragment recomandat și, la cele mai multe, doar referința titlului).
Desigur că programa ar trebui mereu regândită.Criteriile de repoziționare culturală sunt mereu multiple. De pildă, s-ar putea folosi metoda spațiilor concentrice. S-ar putea începe studiul cu opera unui autor din localitatea sau județul propriu. Apoi cu un altul aparținând regiunii istorice de care aparținem. Apoi cu autor din capitală. Apoi cu unul din zona balcanică sau est-europeană. Apoi cu unul sau mai mulți europeni. Și abia apoi să trecem la câțiva din America, din Africa, Asia, Australia. Apropo, în bibliografie nu există nici din Africa, nici din Australia vreun nume. Iar din Asia, doar vreo 2-3. Distribuția, din acest punct de vedere geografic, este disproporționată și, pentru un ochi cultural modern, cumva discriminatorie.
Dacă ar fi să luăm un alt criteriu, bunăoară cel al valorii, am observa că lipsesc autori importanți pentru această vârstă (Jules Renard, Selma Lagerlof, Carlo Collodi, Rick Riordan, Italo Calvino, Wu Chen En cu Călătoria Regelui Maimuță, Yasunari Kawabati, Madeleine d'Engle, Isabel Allende) sau că, la autorii menționați în listă, lipsesc opere importante (cel mai bun exemplu, Jules Verne, deja menționat anterior, cu omisele „Burse de călătorie”, „Insula misterioasă”, „Ocolul Pământului în optzeci de zile”).
Nu insist cu criteriile. Mă gândesc însă că o prea mare libertate acordată autorilor de manual duce la acest mozaic de neînțeles, strident și inconstant valoric. Dacă Ministerul Educației, prin reprezentanții desemnați, ar fi făcut de la început lista bibliografică pe care o realizez abia acum, la ani distanță după publicare, ar fi realizat aceste numeroase discrepanțe și lipsuri sau supralicitări. Unele cărți sunt valoric și conceptual peste vârsta țintă, de 11-12 ani, altele se adresează unui public chiar mai tânăr, pentru nivelul primar, unele și-au confirmat perenitatea, altele se bucură deocamdată de un succes momentan dar, în perspectivă, problematic pentru interesul următoarelor generații. Pe de altă parte, însă, așa e lumea lecturii. O serie lungă de încercări, cu eșecuri și atracții spectaculoase, cărți mult lăudate să nu ne spună nimic, iar altele, cu puțin răsunet, să ne meargă direct la casa sufletului.
Și tot ar mai fi ceva de spus. În programa școlară se vorbește despre interculturalitate și textul modal. Din această perspectivă, banda desenată ar trebui să fie mult mai prezentă și să aibă cel puțin un capitol dedicat. În ultimii ani, a cunscut și la noi în România o dezvoltarea exponențială, dar nu e niciun nume menționat, nicio urmă nu există în manuale dintr-un fenomen cultural de masă la nivelul tinerilor. Deocamdată, BD-ul românesc și străin este încă în poziția de underground în raport cu manualele și, pentru a lua contact cu el, fie mergi în rarele librării care încurajează acest gen (vezi Cărturești), fie la festivaluri cu un public de zeci de mii de tineri precum Comicon. Unde însă sigur nu îl găsești? Evident... în manuale.
Și acum, dacă aveți timp, uitați-vă pe listă. Lansez, pentru a câtă oară, provocarea - voi le-ați citit pe toate acestea? Pe câte le puteți bifa? Sau câte v-au marcat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu