***

 “Când femeile se roagă, ....Cerul, freamătă ușor, Dumnezeu le-ascultă glasul, și trimite ajutor.

Când femeile se roagă,... Lângă ele, ingeri stau; să le-aduca bucurie, și nădejde, dacă n-au.

Când femeile se roagă,... Dorul lor, se duce sus, printre nori și printre stele, până-n fata Lui Iisus.

Când femeile se roagă,... Gândurile prind contur, veșnicia se deschide, celor dragi, de prin 'prejur.

Când femeile se roagă,... Și ghețarii se topesc, ploi de lacrimi udă cerul, inimi reci, se încălzesc.

Când femeile se roagă, se deschide-un sfânt izvor, ce e plin de bunătate, pentru cei din jurul lor.

Când femeile se roagă, aduc viața unde nu-i, umplu Terra de speranță, împărțind-o orișicui.

Când femeile se roagă, nici pelinul nu-i amar; căci e îndulcit cu lacrimi, și e încălzit pe jar.

Când femeile se roagă, greutățile-s mai mici, cu Iisus, mergând de mână, uriașii sunt pitici.

Când femeile se roagă, ridică-te de jos, căci acel ce le-ntărește, este chiar, Iisus Hristos”.

Dumnezeu și Maica Domnului sa te binecuvanteze! Har și pace sufletului tău!

Amin si Aliluia!

~ Preot Ioan ~ via  Martha Tania

***

 ,,Spune-mi povestea cu Soarele care iubea atât de mult Luna, încât murea în fiecare seară, doar să o lase pe ea sa respire!" 

 

 Se spune că există o poveste de dragoste între Soare și Lună și că el o iubește atât de mult încât moare în fiecare seară doar ca să o lase pe ea să respire. Știu această zicală de foarte mult timp și de fiecare dată când îmi amintesc de ea, mă cuprinde o ușoară melancolie. Povestea lor de dragoste nu pare una prea fericită și totuși ei continuă să o trăiască metaforic, zilnic. Dacă m-ar întreba cineva care este momentul meu preferat al zilei, aș răspunde fără să stau pe gânduri, apusul. Trăind cu iluzia acestei povești triste de dragoste, m-am îndrăgostit de apusuri. Uitându-mă la cer, la spectacolul de nuanțe pe care acesta îl pune în scenă de fiecare dată când Soarele își lasă iubita “să trăiască”, rămân adesea înmărmurită de frumusețea lui. Acum am înțeles că apusul este declarația de dragoste a Soarelui pentru Lună. De ce? Pentru că de fiecare dată este surprinzător, diferit, edenic și niciun apus nu se compară cu altul, atât de mult o iubește Soarele pe Lună încât umple cerul de fiecare dată de cele mai frumoase culori pentru ca aceasta să știe că indiferent de faptul că sunt separați, dragostea lor există și se simte prin fiecare iubitor de apus, așa ca mine.

Care este momentul vostru preferat al zilei și de ce?

                           ✍️ Ana-Maria Popescu 

  

  Legenda Soarelui și a Lunii, frumoasă și tristă

Când Soarele și Luna s-au întâlnit pentru prima dată, s-au îndrăgostit nebunește. Și din acel moment au început să trăiască o mare poveste de dragoste.

 Dar pentru ca mulți erau împotriva iubirii lor, Dumnezeu a hotărât așa: Soarele va lumina Ziua si Luna va lumina Noaptea.

 Astfel, Soarele și Luna au fost obligați să trăiască separat. Ei s-au întristat foarte tare când și-au dat seama că nu se vor mai întâlni niciodată. Luna era din ce în ce mai tristă. Chiar dacă Dumnezeu îi daruise strălucire și 

puterea de a lumina întunericul nopții, era singuratică.

 Soarele, chiar dacă câștigase titlul de "Regele Astrelor" nu era nici el fericit.

 Dumnezeu îi privea și le vedea nefericirea.  Într-o zi i-a chemat din nou la el și le-a spus:

 - Luna, tu luminezi nopțile întunecate. Îți voi da puterea de a încânta îndrăgostiții și vei fi protagonista eternă a poeziilor. Asa, vei simți și tu dragostea.

 - Soare, tu vei fi cel mai important astru, vei lumina pământul întreaga zi, vei încălzi cu razele tale oamenii și plantele. Simpla ta prezență va face oamenii fericiți și va aduce viață pe pământ. Așa, vei simți și tu iubirea.

 

 Cu toate astea, Luna era din ce în ce mai tristă și înfricoșată de teribilul lor destin. Lacrimi amare curgeau în fiecare zi pe obrazul ei.

Chiar daca nu o vedea, Soarele simțea cât este de nefericită. Și a plecat din nou Soarele la Dumnezeu sa-i ceară o favoare:

 - Doamne, Luna este mult mai fragilă decât mine și nu suportă singurătatea. Tu, în marea ta marinimie, nu ai putea să o ajuți cumva? Și atunci Dumnezeu, în imensa lui bunătate a creat stelele pentru a-i ține companie și a-i fi tovarășe Lunii.

 Luna de câte ori era tristă vorbea cu stelele. Ele

încercau să îi aline supărarea și dorul. Dar de prea puține ori reușeau să o consoleze.

 Ei traiau în continuare separați. Soarele poza că este fericit, Luna nu putea însă să-și ascundă tristețea.

 Se spune ca, Dumnezeu i-a spus Lunii, că trebuie să fie întotdeauna plină și luminoasă.  Dar din pricina supărării nu prea reușea. În scurtele momente cât era mai fericită ea era Plină. În rest, era rece și mai lipsită de strălucire.

 Și tristețea lor creștea și creștea.

Atunci Dumnezeu s-a gândit să le înlesnească şi lor câteva momente în care să se vadă unul pe altul. Și așa, a creat Eclipsa.

 Se spune că atunci când se întâlnesc, strălucirea lor este atât de mare încât nu este bine să ne uităm la cer pentru că pute m orbi de la atâta dragoste.

***

 MEMORIE  CULTURALA  -  GUY  DE  MAUPASSANT 

Scriitorul francez Guy de Maupassant s-a născut la 5 august 1850, la Château de Miromesnil, Dieppe.

A copilărit în Normandia, când avea 11 ani părinții au divorțat, mai târziu se va teme să se căsătorească datorita traumei provocate de acest divorț. A studiat la Liceul Corneille din Rouen si din acea perioadă a început să scrie versuri.

În 1869 a început să studieze dreptul la Paris, peste un an s-a înrolat ca voluntar in armata franceză si a luptat in războiul franco-prusac. După război a făcut parte din cercul literar al scriitorului Gustave Flaubert, care i-a fost îndrumător.

A lucrat ca funcționar public din 1872 până in 1880, la Ministerul Afacerilor Maritime apoi la Ministerul Educației. A debutat editorial in 1880, cu volumul de poezie numit Des Vers, in același an a apărut scurta povestire care l-a făcut celebru, Boule de Suif, în volumul Soires de Medan, editat de Emile Zola.

Maupassant a scris in scurta sa existență 6 romane, circa 300 de nuvele, 3 cărți de călătorie si 1 singur volum de poezie. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se număra Une Vie(1883), Bel-Ami (1885),

Pierre et Jean (1888), considerat imoral, Le Horla (1887). A cucerit bublicul cu stilul sau realist, simplu si direct, comic sau ironic uneori.

Din pacate la 20 de ani s-a îmbolnăvit de sifilis, boală care i-a provocat probleme mentale și neurologice. Tema bolilor psihice este prezenta in opera marelui scriitor inca de la primele scrieri, din volumul de povestiri La Maison Tellier (1881).

Guy de Maupassant a murit la 6 iulie 1893, in Paris.

Citate Guy de Maupassant:

1. Timpul este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile sufletului.

2. Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare.

3. Inima are taine pe care rațiunea nu le poate pătrunde.

4. Am fost făcuţi să trăim mai mult cu trupul decât cu sufletul; dar tot gândind, s-a creat o disproporţie între inteligenţa noastră dezvoltată şi condiţiile mereu aceleaşi ale vieţii noastre.

5. Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea, căci toate celelalte rezultă din întâlniri, în timp ce ea este din naştere; toate celelalte ne sunt oferite mai târziu, de către hazardul existenţei, pe când ea vieţuieşte din prima clipă, în însuşi sângele nostru.

6. Două făpturi nu se pătrund niciodată până în suflet, până în adâncul gândurilor, merg alături una de alta, îmbrăţişate uneori, dar niciodată contopite, fiinţa morală a fiecăruia dintre noi rămâne veşnic singură în viaţă.

7. A răsufla, a dormi, a bea, a mânca, a lucra, a visa, tot ceea ce facem e a muri. A trăi, în sfârşit este a muri!

8. Marea problemă a existenţei noastre vine din faptul că suntem pentru totdeauna singuri şi toate eforturile, toate actele noastre nu ilustrează decât tendinţa de a fugi de această singurătate.

9. E atât de adâncă şi de tristă tăcerea odăii în care trăieşti singur!

10. Un sărut legal nu este tot atât de valoros cât un sărut furat.

11. Când aud muzică, pare că mi se desface pielea de pe carne… Stau ca un om jupuit de viu; orchestra cântă pe nervii despuiaţi, cutremuraţi, care se înfioară la fiecare ton.

12. Artistul este un om jupuit de viu, o creatură care vibrează înfiorată.

13. Cine are noroc la bani, pierde în dragoste.

14. Inima unei femei nu se topeşte chiar dacă ai arunca-o la cuptoarele soarelui, o lacrimă însă o înmoaie.

15. Vreau o comoară care să le cuprindă pe toate celelalte. Vreau tinereţea…

Sursa:

https://m.cinemagia.r o/actori/guy-de-maupassant-53404/biografie/

***

 MEMORIE  CULTURALA  - RABINDRANATH  TAGORE

Azi se împlinesc 83 de ani de la moartea lui

Rabindranath Tagore, nume europenizat al lui Rabindranâth Thâkur, scriitor  şi filozof indian, cel mai important poet indian din epoca colonială. 

A fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali, cât şi în limba engleză, pictor şi compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Rabindranath Tagore s-a născut în data de 7 Mai 1861, la Calcutta -India  

A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913). 

Moare  la 7 August 1941, Calcuta, în India Britanică (după o lungă şi grea suferinţă şi o comă prelungita).

Citate: Rabindranath Tagore:

“Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

Iubirea, ca şi lumina, nu rămâne ascunsă.

Viaţa nu este altceva decât continuul miracol de a exista.

Dormeam şi visam că viaţa nu e altceva decât o mare bucurie. M-am trezit şi am văzut că viaţa aşteaptă să fie trăită. Am trăit-o şi am înţeles că în trăire era bucuria.

Dacă nu poţi să accepţi adevărul din exterior, ai să te împaci cu minciuna din interior.

Micul adevăr e din cuvinte

Limpezi şi scânteietoare-n minte;

Marele-adevăr este o mare

De tăcere cutremurătoare.

Bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul cuiva se modelează datorită sufletului altcuiva".

“Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec necantat inca."

“Am închis ușa ca să nu intre minciuna. Atunci adevărul m-a întrebat: eu pe unde voi intra?” 

“Floarea nu ştie cât de scumpă e frumuseţea ei.”

“Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul.”

“Cu același descântec , luna adoarme pământul și răscolește marea...”

“Plângem timpul ce-a trecut, 

Sună goarna v eșniciei,

Am trăit şi n-am ştiut.”,

***

 Să luăm aminte!

Vrei să ai o zi bună? Depinde de tine... pentru că poți alege. 

Alternativa la o privire urâcioasă este un zâmbet oferit din toată inima.

Alernativa la grabă și la nervi sunt răbdarea și calmul.

Alternativa la cuvintele grele și negative sunt cuvintele calde și frumoase. 

Alternativa la răutate este bunătatea.

Alternativa la egoism este generozitatea.

Alternativa la răzbunare este uitarea.

Alternativa la critică este exemplul bun.

Alternativa la un acces de furie este o porție de râs.

Alternativa la înstrăinarea de oameni este prietenia.

Alternativa la văicăreli este recunoștința pentru tot ceea ce ai.

Alternativa la temeri și îndoieli este credința.

Alternativa la ură este iubirea.

                                             * Irina Binder * 

  Zi frumoasă!

***

 “Când se vede demonul mândriei că prinde rădăcină ?! 

Când îți vezi fratele pe o treaptă mai sus decât tine și nu poți să te bucuri, ci fie îl pedepsești cu pricinuirea durerii de suflet; fie îl tragi de picior; fie îi născocești fel de fel de minciuni față de semeni, numai- numai să-l murdărești cu sminteala ta, iar pe ceilalți îi îndepărtezi de el.

Luare-aminte doară, pe tine te murdărești, nu pe el.

Când vezi că tu nu poți face ce face el, dar judeci și pizmuiești și nu vezi și crucea prin care acel om a dobândit harismele pe care le are și prin care face lucrarea Domnului.

Când pretinzi că ești smerit, dar de fapt ești mult departe de a ști măcar să iubești și să dăruiești.

Smerenie fără iubire curată nu există.

Și nu uitați, dragii mei, că mândria și minciuna merg braț la braț cu căderea din pacea lăuntrică."

🙏Părintele CONSTANTIN GALERIU

***

 APARENȚELE ÎNŞALĂ

Această poveste adevărată se întâmpla în America la sfârșitul secolului al XIX-lea. O doamnă şi soţul ei, au coborât din tren în Boston cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, îmbrăcat într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.

“- Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte “– a spus omul încet.

“- Îmi pare rău, este foarte ocupat” – a răspuns secretara.

“- Aşteptăm “– a replicat femeia.

Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.

În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .

“- Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca “- i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse:

“- Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. “

Preşedintele nu a părut interesat.

“- Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.”

“- Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.”

Președintele a întors către ei privirea.

Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi:

“- O clădire!! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!”

Pentru o clipă femeia a tăcut.

Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.

Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:

“- Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră ?”

Soțul său acceptă.

Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.

Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. 

Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era “memorialul” său.

În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.

MORALA:

CE UȘOR TE POȚI ÎNȘELA ATUNCI CÂND JUDECI DUPĂ APARENȚE.!!