10-12 AUGUST 1875 - INAUGURAREA CASTELULUI PELEŞ -
Iubitori de poveşti, românii atribuie şi locului pe care s-a ridicat Peleşul o legendă. Aceasta spune că regele a înnoptat în această zonă, la mănăstirea din Podul Neagului, iar peisajul sălbatic l-a fermecat hotărând să construiască aici o casă de vacanţă pentru familie. Este cert că Peleşul a fost construit în afara perimetrului comunei Podul Neagului, o localitate cu o suprafaţă de numai 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş, iar ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Tot o legendă de atunci vorbeşte despre plăcile de aur, din care regele Carol I ar fi finanţat construcţia castelului. În 1875, la deschiderea lucrărilor de construcţie de la Peleş, în timpul săpăturilor pentru instalaţia de apă care urma să deservească Mănăstirea Sinaia, lucrătorii ar fi găsit peste 100 de plăci din aur inscripţionate într-o limbă necunoscută, dar şi mai multe obiecte şi monede de tip Maia şi Sarmis, confecţionate din acelaşi metal. Guvernul procarlist condus de Lascăr Catargi ar fi donat veritabila comoară regelui Carol. Acesta, realizând valoarea istorică a materialelor ar fi dispus realizarea unor copii ale plăcuţelor făcute din plumb, cele originale fiind vândute. Operaţiunea s-a desfăşurat în mare secret sub supravegherea jandarmeriei şi administraţiei locale din vremea aceea. Adepţii teoriei dau ca sigur faptul că din banii obţinuţi, regele a finalizat construcţia castelului Peleş. Legenda privitoare la misteriosul tezaur a fost transmisă din generaţie în generaţie. Două dintre replicile din plumb se găsesc la muzeul Mănăstirii Sinaia, câteva zeci, în depozitul Institutului de arheologie „Vasile Pârvan”, dar este posibil ca o parte din plăcuţele originale să se găsească încă la Banca Naţională a României sau să fi făcut parte din tezaurul plecat la Moscova. Proiect, perioadă de realizare, fabricanţi, materiale Potrivit documentelor epocii, elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. Unul dintre cele trei proiecte prezentate la 1873 lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen de către primul arhitect al castelului Peleş, Wilhelm von Doderer (1825-1900) şi respinse de comanditar La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru. Sală de teatru şi sală de cinema Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. Regele Carol I, în uniformă de general de cavalerie, pe terasa de nord a castelului Peleş, lângă statuia Sfântului Gheorghe, opera artistului german, Rottermun, cca 1912 În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Furnizorii de obiecte de artă Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, este de amintit casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg. Sumele avansate în epocă pentru construcţia Peleşului au fost de peste 16 milioane de lei-aur. Ultimul eveniment, semicentenarul Peleşului Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940 ).
