$$$

 În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un submarin german a fost scufundat de propria toaletă. Sistemul era atât de complex încât, după o utilizare greșită, apa de mare a pătruns în interior, a reacționat cu bateriile și a produs gaz toxic. Echipajul a fost forțat să iasă la suprafață, unde submarinul a fost observat și distrus.

Inginerii navali germani dezvoltaseră o tehnologie sanitară revoluționară pentru acea vreme, menită să permită submarinelor moderne (tip VIIC) să rămână nedetectate sub apă pentru perioade lungi. Spre deosebire de modelele anterioare, care necesitau stocarea reziduurilor la bord în rezervoare septice până la ridicarea la suprafață, acest nou sistem hidraulic de înaltă presiune permitea evacuarea direct în mare, chiar și la adâncimi mari. Era o minune a mecanicii fluidelor, dar extrem de complicată în operare.

Complexitatea mecanismului era atât de ridicată încât operarea lui nu era lăsată la voia întâmplării sau la intuiția marinarilor. Existau proceduri stricte și un manual tehnic detaliat pentru secvența precisă de deschidere și închidere a numeroaselor valve și pârghii. Mai mult, la bordul submarinului exista un membru al echipajului care urma un curs special de instruire, poreclit neoficial „specialistul în toalete”, a cărui sarcină exclusivă era să supravegheze procesul pentru a preveni exact tipul de eroare fatală care urma să se întâmple.

Incidentul a avut loc pe submarinul U-1206, aflat sub comanda căpitanului Karl-Adolf Schlitt, în apele Mării Nordului, în apropierea coastelor Scoției, cu doar câteva săptămâni înainte de finalul conflictului. Căpitanul a decis să folosească facilitatea, dar a întâmpinat dificultăți în manevrarea sistemului complicat de valve. În loc să aștepte specialistul desemnat, a cerut ajutorul unui alt inginer din apropiere pentru a rezolva problema rapid.

Din nefericire, o neînțelegere asupra stării sistemului a dus la o greșeală procedurală critică. Inginerul a deschis o valvă exterioară care comunica direct cu oceanul, în timp ce valva interioară era încă deschisă. Efectul fizic a fost imediat și violent. Din cauza presiunii uriașe a apei de la adâncimea la care navigau, un jet puternic de apă sărată a țâșnit în interiorul micului compartiment sanitar, imposibil de oprit manual.

Problema reală nu a fost inundația în sine, ci locația strategică a bateriilor. Imediat sub toaletă se afla compartimentul imens al acumulatorilor electrici, vitali pentru propulsia subacvatică a navei. Apa de mare, bogată în sare, s-a scurs rapid printre podele și a intrat în contact direct cu acidul sulfuric din baterii. Această combinație chimică instabilă a generat instantaneu o reacție violentă, producând nori de gaz de clor.

Atmosfera din interiorul submarinului a devenit irespirabilă în câteva minute. Gazul de clor este extrem de toxic și coroziv, provocând arsuri chimice la nivelul plămânilor și ochilor. Echipajul a început să se sufoce, iar panica amenința să se instaleze în spațiul îngust. Căpitanul Schlitt nu a avut de ales; singura opțiune pentru a salva viața oamenilor săi era să ordone ieșirea de urgență la suprafață pentru a ventila nava, deși știa că acest lucru îi va expune.

Imediat ce submarinul a spart oglinda apei pentru a scăpa de gazul mortal, vulnerabilitatea sa a fost maximă. Fiind foarte aproape de țărmul scoțian, nava a fost reperată rapid de patrulele aeriene britanice care supravegheau zona. Fără posibilitatea de a se scufunda înapoi din cauza avariilor interne și a aerului toxic, submarinul a devenit o țintă fixă, incapabil să se mai ascundă în elementul său.

Conștient că nava nu mai putea fi salvată, căpitanul a ordonat distrugerea documentelor și evacuarea echipajului în bărcile de salvare. U-1206 a suferit daune ireparabile în urma confruntării cu forțele aeriene și, în cele din urmă, s-a scufundat definitiv pe fundul mării. Patru vieți au fost curmate în haosul evenimentelor, iar restul, inclusiv căpitanul, au fost capturați când au ajuns la mal.

Epava a rămas pe fundul mării timp de decenii, fiind redescoperită abia în anii 2010 de o echipă de scafandri tehnici, care au confirmat locația exactă. Povestea U-1206 rămâne un studiu de caz fascinant în istoria ingineriei navale, demonstrând cum o tehnologie avansată poate deveni punctul slab dacă interfața de utilizare este prea complicată. Este unicul caz documentat al unei nave militare pierdute nu din cauza unei erori tactice, ci din cauza unei defecțiuni la instalațiile sanitare.