$$$

 În Australia există un gard mai lung decât Marele Zid Chinezesc. Dingo Fence se întinde pe peste 5.600 de kilometri și a fost construit pentru a proteja turmele de oi de câinii sălbatici. Este cea mai lungă construcție realizată vreodată de oameni cu scop pur defensiv împotriva animalelor.

Traseul acestui obstacol gigant traversează trei state australiene, pornind din zona fertilă a orașului Jimbour din Queensland, trecând prin New South Wales și terminându-se dramatic la stâncile Marelui Golf Australian din Australia de Sud. Structura sa variază în funcție de terenul pe care îl străbate, dar în general este constituită dintr-o plasă de sârmă înaltă de aproximativ 1,8 metri, îngropată parțial în pământ. Această măsură este esențială pentru a preveni tentativa animalelor de a săpa pe dedesubt pentru a ajunge la pășunile bogate.

Peisajul pe care îl străbate gardul este unul dintre cele mai dure și neospitaliere din lume. Bariera taie dune de nisip roșu, traversează albii de râuri secate și câmpii aride unde temperaturile pot atinge valori extreme în timpul zilei. Construcția sa a necesitat un efort logistic imens, materiale fiind transportate cu cămile și vagoane în zone unde nu existau drumuri sau surse de apă, muncitorii înfruntând izolarea și căldura deșertului.

Întreținerea gardului este o muncă continuă și vitală, realizată de echipe specializate numite „boundary riders” (călăreți de graniță). Acești oameni locuiesc adesea în izolare totală și patrulează secțiuni lungi de sute de kilometri în fiecare săptămână. Ei verifică integritatea plasei, reparând găurile făcute de fenomenele meteo, de rugină sau de alte animale, asigurându-se că linia de demarcație rămâne impenetrabilă pentru prădătorii vizați.

Construcția a creat două ecosisteme distincte de o parte și de alta a sârmei. Partea de nord și de vest, unde dingo-ul are acces liber, este dominată de creșterea vitelor, care sunt suficient de mari pentru a se apăra singure în fața haitelor. În schimb, partea de sud și de est, protejată de gard, este sanctuarul industriei lânii, unde oile pasc în siguranță. Această diviziune artificială a modificat lanțul trofic și distribuția speciilor pe continent.

Deși inamicul principal este dingo-ul, gardul are și alți adversari naturali neașteptați. Cămilele sălbatice, introduse în Australia în secolul al XIX-lea, pot distruge secțiuni întregi pur și simplu trecând prin ele datorită masei lor corporale impresionante. De asemenea, wombații, niște marsupiale robuste care sapă vizuini, creează tuneluri pe sub plasă, care sunt apoi folosite de dingo pentru a se strecura în zona interzisă, obligând patrulele să fie mereu vigilente.

Istoria structurii este surprinzătoare, deoarece inițial nu a fost concepută exclusiv pentru câini. La sfârșitul secolului al XIX-lea, guvernele locale au început să ridice garduri pentru a opri înaintarea iepurilor, o problemă majoră care devasta pășunile continentului. Când s-a dovedit că iepurii pot sări sau găsi alte căi de trecere, scopul gardului a fost adaptat și structura a fost înălțată pentru a face față câinilor sălbatici, unind mai multe garduri mai mici într-o singură linie defensivă coerentă.

Eliminarea prădătorului de vârf din zona protejată a avut efecte secundare ecologice complexe, fenomen cunoscut sub numele de cascadă trofică. În lipsa dingo-ului care să controleze populația, numărul cangurilor a crescut semnificativ în interiorul perimetrului de siguranță. Paradoxal, acești canguri concurează acum cu oile pentru aceleași resurse de apă și iarbă, creând o nouă provocare pentru fermierii care doreau inițial doar protecție împotriva prădătorilor.

Trecerea dintr-o parte în alta a gardului prin punctele oficiale se face prin porți speciale sau prin grătare metalice la nivelul solului, numite „cattle grids”. Acestea permit trecerea vehiculelor, dar sunt imposibil de traversat pentru animale, care nu pot călca pe barele distanțate fără a-și prinde picioarele. Șoferii care trec prin porțile manuale au obligația legală strictă de a le închide imediat în urma lor, neglijența fiind sancționată cu amenzi usturătoare.

În ciuda costurilor anuale de milioane de dolari pentru reparații și personal, Dingo Fence rămâne o componentă vitală a economiei rurale australiene. Fără acest baraj fizic, industria lânii și a cărnii de oaie ar suferi pierderi masive. Rămâne un simbol al efortului uman de a controla mediul și de a proteja resursele economice în fața naturii sălbatice pe acest continent izolat.