$$$

 Iurta nomazilor din Asia Centrală este o minune a ingineriei antice: o casă portabilă care poate fi ridicată în 2 ore fără niciun cui. Structura de lemn este legată cu curele de piele, ceea ce o face flexibilă la cutremurele frecvente din stepă. Forma rotundă nu este aleasă estetic, ci aerodinamic: vântul puternic al stepei ocolește iurta, în loc să o dărâme. Iarna este căptușită cu pâslă groasă de lână, devenind incredibil de călduroasă chiar și la -40 de grade, o fortăreață de lână în mijlocul pustiului.

Elementul cheie al structurii este „kerege”, peretele lateral format dintr-un grilaj de lemn extensibil, similar unui acordeon. Această inovație permite ca, în timpul transportului, pereții să fie strânși în pachete compacte și plate, ușor de încărcat pe o cămilă sau într-o căruță. Odată ajunși la noua locație, grilajul este desfăcut și fixat în cerc, oferind o stabilitate remarcabilă întregului ansamblu fără a necesita fundație săpată în pământ.

Acoperișul iurtei este susținut de o roată centrală de lemn, numită „shangrak” sau „tunduk”, care este piesa cea mai grea și mai importantă. De la această coroană pornesc zeci de bârne curbe care se sprijină pe pereții laterali, distribuind greutatea acoperișului în mod egal. Shangrak-ul servește și ca ceas solar, nomazii estimând ora în funcție de raza de soare care pătrunde prin deschizătură și lovește gratiile interioare ale iurtei.

Materialul care acoperă scheletul, pâsla, este un produs textil nețesut, obținut prin baterea și presarea lânii de oaie. Această metodă de prelucrare creează un material dens, capabil să izoleze termic excepțional de bine, menținând căldura în interior iarna și răcoarea vara. Pâsla este adesea tratată cu grăsime animală pentru a deveni impermeabilă, protejând locuitorii de ploile torențiale sau de zăpada care se topește.

Sistemul de ventilație al iurtei este unul natural și extrem de eficient. Deschiderea din centrul acoperișului permite fumului de la vatră să iasă, creând un tiraj constant. Aerul proaspăt intră pe sub marginile pâslei de la bază sau prin ușă, se încălzește și urcă, asigurând o circulație continuă a aerului fără a crea curent deranjant. Vara, părțile laterale ale pâslei pot fi ridicate pentru a permite brizei să răcorească interiorul.

Organizarea spațiului interior este guvernată de reguli stricte și neschimbate de secole. Ușa este orientată întotdeauna spre sud (sau sud-est), pentru a evita vânturile dominante din nord și pentru a prinde lumina soarelui. Spațiul opus ușii este considerat cel mai onorabil loc, rezervat oaspeților importanți sau bătrânilor, și este zona unde sunt păstrate cuferele cu bunuri de preț și așternuturi.

Diviziunea spațiului reflectă și rolurile sociale tradiționale. Partea stângă a iurtei (cum intri) este, de obicei, zona bărbaților, unde se păstrează șeile, harnașamentele și uneltele. Partea dreaptă este domeniul femeilor, fiind locul unde se găsește bucătăria, vasele și ustensilele pentru prepararea hranei. În centru, sub deschizătura acoperișului, se află vatra, inima spirituală și termică a casei.

Pragul iurtei are o semnificație sacră în cultura nomadă. A călca pe prag este considerat un gest de mare ofensă adus stăpânului casei și spiritelor protectoare. Vizitatorii trebuie să pășească peste prag cu piciorul drept. De asemenea, cadrul ușii este intenționat construit mai jos, obligând pe oricine intră să plece capul, un gest automat de respect și umilință față de spațiul familial în care pătrunde.

Respectul pentru natură este integrat în însăși funcționalitatea iurtei. Deoarece nu necesită fundație, ci doar o suprafață plană, iurta nu lasă nicio urmă permanentă asupra peisajului. Când tribul decide să se mute pentru a găsi pășuni noi, locul unde a stat iurta rămâne curat, iar iarba își revine rapid, reflectând filosofia nomadă de a trăi în armonie cu pământul fără a-l răni.

Astăzi, deși mulți nomazi s-au sedentarizat, iurta rămâne un simbol național vital în țări precum Kârgâzstan sau Kazahstan. Ea este folosită în continuare de păstorii care urcă vara pe munte, dar a fost adaptată timpurilor moderne, fiind adesea dotată cu panouri solare pentru electricitate și sobe de metal eficiente. Shangrak-ul, roata din tavan, este atât de venerată încât apare pe steagul național al Kârgâzstanului, simbolizând casa comună și universul.