$$$

 Există o tradiție bizară și solemnă în apicultura regală britanică, care cere ca albinele să fie informate de moartea stăpânului lor. Când Regina Elisabeta a II-a a murit, apicultorul regal a mers la stupii de la Palatul Buckingham și Clarence House, a legat panglici negre de fiecare stup și le-a șoptit albinelor vestea, rugându-le să fie bune cu noul Rege, Charles al III-lea. Superstiția veche de secole spune că, dacă albinele nu sunt anunțate și nu sunt „invitate” la doliu, ele se vor simți ofensate, vor înceta să producă miere sau chiar vor părăsi stupul definitiv.

Originea acestui obicei, cunoscut în limba engleză sub numele de „Telling the Bees” (A spune albinelor), se pierde în negura timpului, având rădăcini adânci în mitologia celtică și în folclorul european. În vechime, albina era considerată o ființă specială, un mesager divin care putea călători liber între lumea celor vii și lumea de dincolo. Se credea că ele păstrează o legătură spirituală cu familia care le îngrijește și că trebuie tratate cu respectul cuvenit unui membru al familiei, nu ca pe simple insecte producătoare de hrană.

Ritualul în sine presupune o etichetă strictă și gesturi delicate. Cel care aduce vestea trebuie să se apropie de stup cu pași ușori și să bată în lemnul acestuia de trei ori, folosind de obicei o cheie de fier. Apoi, cu o voce calmă și joasă, trebuie să pronunțe o frază specifică, de genul: „Micilor stăpâne, stăpânul vostru a plecat, dar nu plecați și voi; noul stăpân vă va purta de grijă”. Această reasigurare verbală era menită să prevină roirea neașteptată a coloniei din cauza „supărării”.

John Chapple, apicultorul care a îndeplinit această sarcină la moartea Reginei, a explicat că nu este doar un act teatral, ci o formă de respect profund. El a trebuit să parcurgă distanța până la stupii situați pe domeniile regale, asigurându-se că fiecare colonie primește atenția cuvenită. Panglicile negre au rămas legate de stupi pe toată durata perioadei oficiale de doliu național, transformând grădina într-un spațiu de comemorare tăcută, integrat în natura locului.

Albinele de la Palatul Buckingham și de la Clarence House au un rol activ în viața curții. Mierea produsă de aceste albine, care se hrănesc din flora diversă a grădinilor regale, este folosită în bucătăriile palatului și este adesea dăruită oaspeților importanți. Există un interes constant pentru menținerea sănătății acestor insecte, mai ales în contextul declinului global al populațiilor de polenizatori, iar tratarea lor ca fiind parte din "personalul" palatului subliniază valoarea lor.

În secolele trecute, omiterea acestui ritual era considerată o neglijență gravă care aducea ghinion. Arhivele folclorice din Marea Britanie și Statele Unite conțin numeroase relatări despre familii care au pierdut toți stupii la scurt timp după moartea capului familiei, doar pentru că nimeni nu s-a gândit să le vorbească albinelor. Explicația rațională ar putea fi că, în urma unui deces, stupii erau neglijați fizic, dar explicația mistică a rămas mult mai puternică în conștiința colectivă.

Interesant este că acest obicei nu se aplică doar la evenimente triste, ci și la cele fericite. În unele regiuni rurale, albinele trebuie anunțate și atunci când are loc o nuntă sau se naște un copil în familie. În cazul nunților, stupii sunt uneori decorați cu flori sau panglici albe și li se oferă chiar și o bucată mică din prăjitura miresei. Se spune că, dacă nu sunt invitate la nuntă, albinele ar putea deveni irascibile și ar putea strica petrecerea înțepând oaspeții.

Poetul american John Greenleaf Whittier a imortalizat această tradiție într-un poem celebru din 1858, intitulat chiar „Telling the Bees”. Versurile descriu scena emoționantă a unei servitoare care decorează stupii cu pânză neagră și le cântă albinelor despre moartea stăpânei casei. Opera literară a contribuit la păstrarea vie a acestei imagini romantice și melancolice în cultura occidentală, transformând o superstiție rurală într-un simbol al loialității.

Din punct de vedere științific, desigur, albinele nu înțeleg limba engleză și nici conceptul de monarhie. Totuși, biologii admit că albinele sunt extrem de sensibile la vibrații, mirosuri și la starea de spirit a îngrijitorului lor. Un apicultor care se apropie de stup calm, executând un ritual lent și previzibil (cum este legarea panglicii), va induce o stare de liniște coloniei. În schimb, un îngrijitor stresat sau grăbit ar putea provoca agitație. Astfel, ritualul are, indirect, un efect benefic real.

Menținerea acestei tradiții în secolul 21, într-o eră a tehnologiei și a vitezei, este un semn de continuitate și de respect pentru mediu. Faptul că Regele Charles al III-lea, cunoscut pentru pasiunea sa față de ecologie și agricultură organică, a preluat "patronajul" albinelor în acest mod, se potrivește perfect cu viziunea sa. Este un moment în care istoria umană și ciclurile naturii se întâlnesc, recunoscând că până și un rege depinde de munca neobosită a micilor insecte.