_$$

 Entitățile rămase printre ruinele unei foste întreprinderi – 2022, Olt

În iunie 2022, la o casă de pariuri sportive, m-am întâlnit cu un prieten care venise să-și facă și el un bilet la fotbal. După ce le-am făcut, ne-am dus la un bar să bem un suc și să jucăm biliard. După câteva jocuri… eu mi-am băgat ceva în el de biliard, mă plictisisem.

Ne-am așezat la o masă să bem sucurile comandate și, totodată, să mai discutăm.

— Mihai… vreau să-ți zic ceva straniu!

— Te ascult, Cristi.

— Azi-noapte am fost de serviciu la fabrică… iar pe la ora 01:00, când am ieșit afară din birou ca să dau un ocol prin incinta fabricii, am văzut trecând în fugă pe lângă mine… o ceață! M-am speriat și m-am dus repede în birou, l-am sunat pe colegul meu să vină urgent, să vedem ce se întâmplă.

A venit repede, fiindcă locuiește la mai puțin de 100 de metri de locul de muncă. Când am plecat amândoi să ne uităm mai bine, poate era vreun hoț, printre ruine se auzeau niște vorbe… și vedeam și câteva „fumuri” de ceață zburând pe acolo.

Ne-am întors la birou, fiindcă nu era urmă de picior de om în incintă. Colegul meu s-a dus acasă.

Și, ca să nu uit… când l-am sunat să vină la mine, pe linia de telefon se auzea un bruiaj mare, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată de când sunt acolo! Nu știu dacă mă exprim corect… dar asta am văzut. Ai idee ce poate fi?

— Am înțeles destul de bine ce mi-ai zis! Știu foarte bine despre ce ar putea fi vorba, dar nu pot să spun cu exactitate. Trebuie să fac niște verificări.

— Vrei să vii la mine la muncă să verifici?

— Nu la tine la muncă… ci în pat la vărata aia brunetă vreau să fac verificarea! … Păi unde dracu’ aș putea să verific, dacă nu la tine la muncă?

— Scuze… n-am înțeles eu! Și când vrei să vii la mine la muncă? Eu sunt mâine seară… vii mâine?

— Yes.

— Atunci te aștept la mine!

A doua zi, spre seară, am plecat spre Cristi, la locul lui de muncă. Cum am ajuns acolo, am simțit ceva apăsător. Am intrat în birou la Cristi, ca să mai stăm puțin de vorbă și să bem un pahar de Coca-Cola, stând în bătaia aerului condiționat.

După ce m-am răcorit puțin, l-am rugat să mergem să-mi arate tot ce văzuse cu două seri înainte. Mi-a făcut turul prin întreprindere și mi-a arătat cu cea mai mare exactitate locul/locurile unde văzuse ceața aia fugind pe lângă el, unde auzise vocile și unde se mișca prin ruine.

Ne-am întors în birou, m-am mai răcorit puțin și am mai stat la vorbă… de fotbal.

Când s-a întunecat bine, l-am lăsat pe Cristi în birou, iar eu am ieșit afară să investighez.

Timp de aproape o oră nu s-a întâmplat nimic. Dar după… au început să se audă niște zgomote înfundate, ca de utilaje, și niște vorbe groase, neînțelese, acoperite de o gălăgie bruiată.

Au apărut și câteva siluete… dar parcă nici nu mă băgau în seamă. Într-adevăr, erau foarte fugitive. Mă uitam și ascultam la tot ce se întâmpla printre ruinele acelei întreprinderi… și, culmea, parcă era ceva „plăcut”. Nu se simțea agresivitate.

Așa că m-am dus la Cristi în birou să discut cu el. I-am spus despre ce e vorba și să nu se panicheze: entitățile alea nu făceau rău. Mai mult ca sigur rămăseseră printre ruine pentru a deservi în continuare fabrica.

Ulterior, am primit și o confirmare: era vorba de niște muncitori care ar fi murit de inimă rea odată cu intrarea în paragină a întreprinderii, apoi cu vânzarea la fier vechi.

Posibil să mai fie și în prezent acolo? Eu cred că da… și cred că încă mai sunt.

Cristi nu mai lucrează acolo, ca să mai pot afla ceva.

Sursa: Mihai Eugen Chirea, Olt – culeasă în ianuarie 2026