$$$

 Cel mai frumos muzeu este Ermitajul din Sankt Petersburg, nu doar pentru artă, ci pentru „angajații” săi. Muzeul are legal angajate aproximativ 70 de pisici. Ele locuiesc în subsoluri și galerii și sunt „gardieni” oficiali împotriva șoarecilor încă din anul 1745, prin decretul împărătesei Elisabeta. Au îngrijitori dedicați, bucătărie proprie și sunt considerate parte din sufletul palatului.

Istoria lor a continuat sub domnia Ecaterinei cea Mare, care le-a acordat statutul de „gardieni ai galeriilor de artă”. Împărăteasa a împărțit felinele în două categorii sociale: cele de curte și cele de casă, acestea din urmă având privilegiul de a locui în apartamentele regale. Se spune că preferatele ei erau exemplarele din rasa Albastru de Rusia. De atunci, prezența lor a fost neîntreruptă, cu o singură excepție tragică în timpul Blocadei din anii '40, când condițiile extreme au dus la dispariția lor temporară din oraș.

După încheierea perioadei de criză din timpul Blocadei, orașul s-a confruntat cu o invazie masivă de rozătoare care punea în pericol capodoperele depozitate. Șobolanii rodeau pânzele valoroase și mobilierul istoric. Autoritățile au decis să aducă un transport special cu vagoane de tren pline cu pisici, colectate din regiunile Siberiei și Iaroslavlului. Acestea au fost eliberate direct în muzeu și au reușit să curețe rapid subsolurile, salvând patrimoniul cultural de la distrugere sigură.

Astăzi, subsolul Ermitajului este un adevărat labirint de tuneli calde, întinse pe o lungime de aproape 20 de kilometri, numit adesea „marele subsol al pisicilor”. Deși vizitatorii obișnuiți nu au acces acolo, spațiul este amenajat confortabil pentru feline, fiind curat și ferit de intemperii. Există zone speciale pentru odihnă, hrănire și joacă, iar pisicile au libertatea de a circula prin curțile interioare ale vastului complex muzeal.

Îngrijirea lor este luată foarte în serios de administrație. Există un departament veterinar care se ocupă de sănătatea fiecărui animal. Toate pisicile sunt vaccinate, sterilizate și microcipate. De asemenea, fiecare are propriul „pașaport” cu fotografie și nume, fiind înregistrată în baza de date a muzeului ca „specialist calificat în controlul dăunătorilor”. Personalul care le hrănește o face adesea din pasiune, existând chiar și o funcție neoficială de „secretar de presă” pentru pisici.

Finanțarea pentru hrana și medicamentele acestor gardieni cu patru picioare nu vine direct din bugetul de stat, ci din donații. Angajații muzeului, vizitatorii și iubitorii de animale din întreaga lume trimit bani sau hrană. Există chiar și o sărbătoare anuală dedicată lor, „Ziua Pisicii de la Ermitaj”, un eveniment care atrage mii de copii și turiști, oferind tururi speciale în subsoluri și concursuri de desen.

Deși numărul ideal este menținut la 50-60 de exemplare, uneori populația crește. Atunci, muzeul organizează târguri de adopție. Să adopți o pisică de la Ermitaj este considerat o mare onoare și un semn de prestigiu. Cei care doresc să ia acasă un astfel de exemplar trec printr-un interviu riguros, iar noul proprietar primește un certificat oficial care atestă originea imperială a animalului și dreptul acestuia de a intra gratuit în muzeu pe viață (deși pisicile nu vizitează muzeele în mod obișnuit).

Faima acestor pisici a depășit granițele Rusiei. Ele au devenit personaje în cărți pentru copii, documentare și chiar în musicaluri. Magazinul de suveniruri al muzeului vinde numeroase obiecte tematice, de la magneți la calendare cu portretele celor mai faimoși motani. Un filantrop francez a fost atât de impresionat de povestea lor încât, prin testament, a lăsat o sumă considerabilă de bani destinată exclusiv întreținerii lor.

Ierarhia în rândul pisicilor este una complexă și fascinantă. Îngrijitorii le cunosc personalitatea fiecăreia, știind care sunt liderii, care sunt timizii și care sunt cei mai buni vânători. Deși tehnologia modernă oferă metode chimice sau electronice de combatere a rozătoarelor, conducerea muzeului preferă metoda tradițională, considerând că prezența pisicilor aduce o energie pozitivă și vie clădirii istorice, protejând-o într-un mod ecologic.

Ermitajul demonstrează astfel că marile instituții de cultură nu sunt doar depozite reci de obiecte neînsuflețite, ci organisme vii. Simbioza dintre capodoperele lui Da Vinci sau Rembrandt și aceste animale modeste este perfectă. Pisicile nu sunt doar tolerate, ci respectate ca membri egali ai echipei, reamintind vizitatorilor că, indiferent cât de înaltă este arta creată de om, ea are nevoie uneori de protecția simplă și instinctivă a naturii.