$$$

 

În 1979, un tânăr indian de 16 ani, Jadav Payeng, a găsit zeci de șerpi morți de căldură pe un banc de nisip arid, spălat de apele râului Brahmaputra. A plâns de milă și a cerut ajutor autorităților să planteze copaci pentru umbră, dar i s-a spus că nimic nu va crește acolo. Jadav nu s-a lăsat. A început să planteze singur câte un puiet în fiecare zi. A făcut asta timp de 40 de ani. Astăzi, acel banc de nisip sterp este o pădure luxuriantă de 550 de hectare (mai mare decât Central Park din New York). Pădurea Molai găzduiește acum tigri bengalezi, rinoceri, elefanți și mii de păsări. Este dovada vie că un singur om, cu două mâini și multă răbdare, poate schimba fizic geografia și poate crea un ecosistem de la zero.

Procesul de transformare a solului a fost unul extrem de anevoios la început. Nisipul nu avea nutrienți, așa că Jadav a trebuit să improvizese soluții naturale. A început prin a planta bambus, o specie rezistentă, și a cărat furnici roșii din satele vecine pentru a schimba compoziția solului. Activitatea furnicilor a aerat pământul și a descompus materia organică, creând treptat un strat subțire de humus fertil, capabil să susțină și alte forme de vegetație mai pretențioase.

Devotamentul său a implicat o izolare aproape totală de societate pentru perioade lungi. Jadav și-a construit o colibă mică pe insulă și și-a dedicat viața îngrijirii puieților. Se trezea înainte de răsărit pentru a uda plantele și a le proteja de vânt, tratându-le ca pe propriii săi copii. Pe măsură ce bambusul a crescut și a oferit umbră, el a introdus specii valoroase precum arborii de tec, arborii de bumbac (Bombax ceiba) și alte plante native care au stabilizat malurile nisipoase.

Odată cu apariția vegetației dense, fauna a început să revină natural în zonă, fără intervenția directă a omului. Păsările migratoare, atrase de noile locuri de cuibărit, au adus semințe de la alte plante în excrementele lor, diversificând și mai mult flora. Ceea ce fusese un deșert tăcut a început să răsune de viață, transformându-se într-un sanctuar vibrant pentru biodiversitate, unde lanțul trofic s-a refăcut complet.

Revenirea animalelor mari a marcat succesul definitiv al proiectului. O turmă de peste o sută de elefanți vizitează acum pădurea în fiecare an, rămânând acolo timp de câteva luni pentru a se hrăni și a se odihni. Mai mult, în desișul creat de mâna lui Jadav, tigrii regali bengalezi și-au stabilit teritoriul și au început să se reproducă, semn că ecosistemul este suficient de sănătos pentru a susține prădătorii de vârf.

Timp de decenii, munca titanică a lui Jadav a rămas necunoscută lumii largi. Autoritățile forestiere locale au aflat despre existența acestei păduri imense abia în 2008, când o turmă de elefanți a provocat daune într-un sat vecin și s-a refugiat apoi în Pădurea Molai. Urmărind elefanții, oficialii au fost uimiți să descopere o junglă densă acolo unde hărțile lor indicau doar un banc de nisip pustiu.

Recunoașterea internațională a venit treptat, transformându-l pe simplul muncitor într-o figură globală a ecologiei. Jadav Payeng a primit numeroase distincții, inclusiv una dintre cele mai înalte onoruri civile din India, Padma Shri, și a fost supranumit „Forest Man of India” (Omul Pădurii din India). Povestea sa a devenit subiect de documentare și este predată în școlile din întreaga lume ca exemplu de perseverență și impact individual pozitiv.

În ciuda faimei, stilul său de viață a rămas modest. El locuiește în continuare simplu, vânzând lapte de la vitele sale pentru a se întreține. Filosofia sa este una de coabitare pașnică cu natura. Jadav a declarat adesea că se simte mai în siguranță printre animalele sălbatice din pădurea sa decât în orașele aglomerate, considerând că omul este singura ființă care distruge natura fără a avea o nevoie reală de supraviețuire.

Astăzi, provocările nu s-au terminat; Jadav luptă pentru a proteja pădurea de eroziunea naturală a râului Brahmaputra și de braconieri. El a cerut guvernului să ia măsuri pentru a stabiliza malurile insulei, temându-se că apele ar putea spăla munca sa de o viață. De asemenea, patrulează zona pentru a se asigura că nimeni nu taie copacii ilegal sau nu vânează animalele care și-au găsit refugiul acolo.

Moștenirea lui Jadav Payeng depășește cei 550 de hectare de pădure. El a demonstrat științei și guvernelor că reîmpădurirea nu necesită întotdeauna bugete uriașe sau tehnologie avansată, ci voință umană. Visul său continuă: și-a propus să înverzească și alte bancuri de nisip din apropiere până la ultima sa suflare, lăsând în urmă o planetă mai bogată decât a găsit-o.