$$$

 Era anul 1973. Spitalele de psihiatrie erau fortărețe de autoritate, convinse că pot trasa o linie clară între normal și nebun.

Și atunci, psihologul David Rosenhan a decis să facă un experiment riscant.

A trimis un grup de oameni perfect sănătoși, studenți, medici, chiar și un pictor, în spitale de psihiatrie. Singura lor plângere? Auzeau o voce misterioasă care șoptea trei cuvinte: „gol… vid… bum.”

În rest, totul era real și normal. Viețile lor, joburile, comportamentul.

Și totuși, toți au fost internați. Diagnosticele au căzut greu: schizofrenie pentru cei mai mulți, manie depresivă pentru unul.

Din acel moment, eticheta a început să dicteze tot. Lua notițe? „Scriere compulsivă.” Se plimba pe coridor de plictiseală? „Agitație patologică.” Vorbea politicos cu alți pacienți? „Prietenie excesivă, tipică schizofreniei.”

Comportamente absolut normale, reinterpretate printr-un singur cuvânt scris pe un dosar.

Și nu au stat ore, ci săptămâni. În medie 19 zile, unul chiar 52 de zile. Niciunul nu a fost externat ca „sănătos.” Doar ca „schizofrenie în remisie.” Odată pusă eticheta, nu mai scapi de ea.

Apoi, Rosenhan a dat lovitura finală. A anunțat un spital că va trimite pacienți falși. Medicii au devenit suspicioși. Pacienți reali au fost catalogați ca impostori. Unii chiar au primit mai puțină atenție. Adevărul? Rosenhan nu trimisese pe nimeni.

Experimentul a spulberat certitudinea psihiatriei. A arătat cum, odată pusă o etichetă, ea filtrează realitatea. Omul dispare; rămâne diagnosticul, stereotipul, categoria.

Și nu e doar despre psihiatrie. E despre viață.

La școală, elevul „deștept” predă o lucrare făcută în grabă, “e genial, dar plictisit.” Elevul „leneș” scrie o capodoperă, “sigur a copiat.”

La muncă, colegul „dificil” ridică o problemă reală, e cicălitor. „Favoritul” ridică aceeași problemă, “e vizionar.

În relații, partenerul „sensibil” spune că suferă, e considerat exagerat. Partenerul „puternic” se prăbușește, nimeni nu vede, căci puterea „nu plânge.”

Etichetele sunt scurtături ale minții. Fac viața mai simplă, dar și mai mică. Și pot închide oamenii în cutii pe care nu le-au ales niciodată.

Asta ne-a obligat Rosenhan să vedem: etichetările mint. Oamenii sunt mereu mai mari decât cuvintele care li se lipesc.

Pericolul nu e nebunia. Pericolul e să confunzi un cuvânt cu un om.

 Diana Nicolescu