$$$

 DREPTUL LA VIEAȚĂ AL STATELOR MICI

VII.

Nicolae IORGA 

Răsboiul victorios dela 1870-1, crearea Imperiului n'ar fi ajuns ca să schimbe total această stare de spirit. S'au făcut însă în timpurile din urmă paşi de uriaş în două domenii ştiinţifice: în ştiinţele despre natură, cari cuprind pe om numai până la ivirea umanităţii sale, de esenţă divină, şi în ştiinţele economice, cari cuprind pe om numai în producerea, împărţirea şi gustarea mijloacelor materiale indispensabile pentru existenţa sa. Şi Germania, ducând mai departe teoriile despre natură, a creat, se poate zice, acelea despre economiile naţionale şi economia politică generală. 

Înainte de aceasta, ştiinţele despre natură şi economie vor fi suferit mult în progresele lor de pe urma filozofiei umaniste, care le regenta; dar paguba aceasta este nemăsurat mai mică decât aceea rezultată, nu pentru anume domenii de studii, ci pentru omenirea întreagă, din încălcarea de competenţă pe care o săvârşiră ştiinţele naturale şi economice odată cu biruinţa lor.

Natura, zic ştiinţele naturale, e un câmp de luptă. Speciile apar prin lupta ce se petrece în lume între varietăţile întâmplătoare. 

Specia inferioară, învinsă, piere înaintea uneia cu mai multe însuşiri de adaptare, «dedeci» superioară. De ce n'ar fi aşa şi cu oamenii? Starea de răsboiu, ziceau Hegelianii, preocupaţi de afirmarea unor anume principii absolute strecurate şi în vieaţa de stat ca esenţă. a ei, e naturală, e dorită chiar, e necesară. În răsboiu pier însă de multe ori oameni sdraveni, oameni distinşi şi rămân, în oarba acţiune a gloanţelor şi bombelor, în trădătoarea pătrundere a bolilor, cei mai norocoşi, dacă nu şi cei mai precauţi, mai şireţi, mai laşi, şi, cu deosebire, cei netrebnici, cu cari răsboiul n'are ce face. E adevărat. Dar «selecţia colectivă» se face! Naţiile cele mai bine înzestrate biruesc. Omenirea a făcut un pas mai departe deschizând cale mai liberă unei rasse superioare, susceptibilă de o mai mare şi mai repede desvoltare. Deci statele mici se pot înlătură, ele trebue să se înlăture. Ce reprezentă ele, aşa slabe cum sunt, din acest punct de vedere, deciziv, al progresului umanităţii? 

Cismarul fără ucenici, croitorul cu două trei calfe, dispar, spune economistul înaintea fabricilor, cari întrebuinţează sute, mii de lucrători, mijloace mecanice uriaşe, capitaluri de milioane. Între fabrici chiar se duce lupta. Cea mică va cădea în folosul celeilalte. 

«Kleinbetrieb», mica exploatare, nu poate sta în calea marii exploatări, «Grossbetrieb». Automobilul striveşte căruţa cu boi, dacă-i stă în cale. Şi ce sunt alta statele mici decât ateliere patriarhale în cari marfa se face cu greu şi se vinde fără câştig, o încurcătură pentru omenire, o pacoste chiar pentru cel care e amestecat în nenorocita lor vegetare?