$$$

 V-ați fi imaginat vreodată că Albert Einstein, pe lângă tot ce a făcut el în știință, ar fi scris și niște versuri de senzație, în care să cânte berea pasteurizată? Și nu oricum, ci la o masă în vreo tavernă? Sau pe Darwin, care între două capitole la „Originea speciilor”, ar fi băgat un volum de poezii care să slăvească gustul, aroma și capacitatea de a îmbăta ale ginului britanic? Nu, nu au făcut-o, dar noi despre un personaj de genul ăsta vom vorbi azi. Unul care îi bate pe toți.

Eeeei, dragii moșului, dacă Epicur s-ar fi reîncarnat și s-ar fi apucat și de matematică și astronomie, nu doar de filosofie, atunci musai ar fi fost să îl cheme Omar Khayyam. Zicem unii că Omar ar fi fost cel mai mare poet al umanității. Din toate timpurile. Iar paradoxul este că a fost recunoscut ca poet la sute de ani după moartea sa. Contemporanii îl știau de om de știință. Și e și normal. Ce a făcut omul ăsta în astronomie și matematică, mai rar. Când a calculat el la observatorul astronomic din Isfahan calendarul Jalali (asta în 1079), lumea creștină se încălța cu fesul. Iar sute de ani mai târziu, când a apărut și calendarul gregorian, tot părea un fel de ruletă rusească cu zile în comparație cu ce făcuse persanul nostru. 

Omar a avut contribuții fundamentale în algebră, în special pentru lucrarea sa despre clasificarea și rezolvarea ecuațiilor cubice prin metode geometrice, folosind intersecția secțiunilor conice. Iar dacă astăzi, astfel de funcții algebrice de gradul al treilea pot fi rezolvate relativ ușor, gândiți-vă că în timpul lui Omar Khayyam încă nu se folosea nici scrierea și nici limbajul matematic de azi. Pentru o simplă formulă x2 + 6 = 5x, Omar Khayyam scria: „Care este suma unui pătrat astfel încât, dacă adăugăm la acesta 6 dirhami, el devine egal cu cinci rădăcini din acel pătrat?”. V-aud? Nu mai pare la fel de simplu, nu-i așa? 

Omar Khayyam publicase o altă lucrare de excepție în care discuta despre coeficienții binomiali și ceea ce avea să fie cunoscut cinci sute de ani mai târziu sub numele de triunghiul lui Pascal, un aranjament geometric al coeficienților binomiali botezat astfel în cinstea matematicianului și filosofului francez din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal. Din nefericire, această lucrare a fost pierdută. Omar a aprofundat și a scris tratate despre algebră, geometrie, fizică, teoria muzicii, filosofia matematicii, astronomie, jurisprudență și chiar meteorologie. A fost omul care a pus bazele unor științe, uneori chiar fără să știe, așa cum este cazul geometriei non-euclidiene. Azi, cei mai mulți oameni nici nu pot pronunța toate științele astea fără un mic pericol de AVC.

Partea și mai frumoasă este că a făcut toate astea în aburi de vin, iubind femeile, plăcerile simple și tot ce îi putea oferi viața.

„La orice pas, Părinte, ai pus câte-o capcană.

De-aş vrea ca să mă apăr, orice-ncercare-i vană.

Şi tu m-acuzi acuma zicând că-s vinovat.

Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e păcat?

Atât de larg eşti, Doamne, că nu-i nenorocire

Să n-o împărtăşească şi ultimul atom.

Dar ia aminte bine: de-ai fi şi Tu tot om,

N-ai da nici o smochină pe-aşa o fericire”.

Și uite așa, abia ajung la ce voiam să ajung. Omul a fost și poet. În secret, căci operele lui au început să fie recunoscute la el acasă la trei sau patru secole după ce au fost scrise. În Occident au ajuns în 1859. Normal că nu le-au promovat ăia, căci omul avea pasiunea vinului și a tavernelor. Voi vi-l imaginați poate ca pe un filosof sfătos, cu turban și cearceaf din ăla oriental pe el, șoarece de bibliotecă. Mai bine gândiți-vă la el ca la un individ care stă într-o tavernă, alături de cei mai simpli oameni, care toarnă pahar după pahar și care își așterne, uneori, gândurile pe o bucată de hârtie (da, hârtia ajunsese la ei din secolul al VIII-lea).

„Spuneţi-mi, ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă,

Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu, 

Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să ştiu  

De-Alah şi altă viaţă, căci stingerea-i eternă”.

Omar a scris într-un asemenea fel încât ar fi putut provoca atacuri de panică în toți clericii musulmani. Și nu s-ar fi rezumat doar la ei. De aia, versurile lui circulau clandestin. S-a luat de gât cu Allah, și a scris despre efemeritatea lucrurilor, trecerea timpului, zbaterea inutilă pentru lucruri mărunte, fericirea, iubirea și, mai ales... vinul și starea de beție. Iar astfel de aspecte îl diferențiază fundamental de marea masă a scriitorilor orientali. 

„Trăit-am ani o sută sub dulcea-Ţi bunătate

Şi-aş mai trăi o sută făcând numai păcate.

Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare:

Mânia Ta cumplită sau blânda-Ţi îndurare.

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,

Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie.

Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse.

Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?”.

Omul a cântat vinul cu atâta pasiune (mai mult sau mai puțin ca metaforă pentru bucuriile simple), încât e greu să nu te cucerească. L-aș asemui cu un Hamlet atemporal, un om ale cărui întrebări, incertitudini, zbateri, suferințe și zâmbete au învins pentru totdeauna timpul, intrând în panoplia celor mai frumoase creații ale umanității. Un om greu de explicat, pe care îl văd ca pe un precursor uriaș al lui Dante, Goethe, Cervantes, Dostoiesvki sau Arghezi. 

„Culege din viață tot ce-i surâs și floare.

Serbează orice clipă! Ia cupa cea mai mare!

Alah nu ține seama de vicii și virtuți.

Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruți”.

De aia zic... data viitoare când vă bucurați de un pahar de vin, gândiți-vă puțin și la Omar Khayyam. Nu doar la poetul bețiv care mai mereu își termina ziua într-o tavernă, ci la geniul care a înțeles că, uneori, cea mai profundă filosofie este să te bucuri de clipă. Și ridicați un pahar în cinstea lui. Cu siguranță, de undeva din paradisul lui plin de ulcioare, vă va face cu ochiul.

#MicaDoză #CulturăGenerală #OmarKhayyam #filosofie #tavernă #vin #poet #Persia #poezie #știință #astronomie #algebră