Domnule, Roma nu a avut un singur Michelangelo de geniu. A avut mai mulți. Iar pe ăsta despre care vorbim noi azi îl chema Merisi. Michelangelo Merisi. Voi îl știți mai bine, probabil, după numele Caravaggio. Nu se poate spune că a fost un om bun, dar a făcut lucruri bune și folositoare pentru oameni. Pictură în special. De fapt, Caravaggio a revoluționat pictura. Dacă tizul lui, Buonarroti, avea un fix cu arta antică greco-romană, Caravaggio era la polul opus. Caravaggio a revoluționat pictura tocmai pentru că a refuzat cu obstinație să folosească modele idealizate, așa cum făcuseră toți înaintea lui.
Și de unde își lua el inspirația? Din cârciumi, taică, pentru că despre asta am promis că vorbim toată săptămâna. Caravaggio, să știți de la noi, era genul ăla de băiat de care părinții îți spuneau să te ferești când erai mic, pentru că te strică. El era anturajul rău. Omul trăia pentru artă, dar și pentru arta inspirată din viața reală. Nu suporta arta aia suptă din deget, cu Eroși rotunjori, bucălați, care trag cu arcul, sau cu icoane cu sfinți impotenți, idealizați.
Omul și-a petrecut o parte importantă din viață în cârciumi. Tavernele Romei, pline de jucători de cărți, soldați, bătăuși, șuți, prostituate și oameni de rând, erau locul perfect de unde își recruta modelele. Chipuri brăzdate de viață, mâini muncite, picioare murdare, unghii roase, bolnavi... un proletariat rupt parcă din romanele lui Panait Istrati. Trebuie spus, ca niște „dezgustători de artă ce suntem” că întunericul dens al tavernelor, străpuns doar de o lumânare sau de o lampă cu ulei, este exact atmosfera pe care a recreat-o în picturile sale. Tehnica sa faimoasă, tenebrismul, pare o transpunere directă a scenelor la care era martor în astfel de cârciumi slab iluminate.
Ca exemplu, ia aruncați o privire pe tabloul „Moartea Fecioarei” (e la Luvru). Călugării care au comandat pictura au scuipat speriați în sân și au refuzat să o mai achite. De ce? Pentru că musiu Caravaggio a folosit ca model o prostituată înecată. O imagine lipsită de orice idealizare divină. Și așa era peste tot în opera lui. Personajele sale erau, de fapt, oameni pe care îi întâlnise prin tavernele din Roma, prin bordeluri, prin porturi șamd. Michelangelo nu folosea modelele clasice. Așa cum am spus, prefera „modelele de stradă”: femei de moravuri ușoare, hoți, soldați beți și măcelari cu priviri tulburi. Ăștia deveneau sfinți, personaje biblice, de se lăsa cu crize de apoplexie printre popi și enoriașii mai evlavioși.
Ei, dar Caravaggio nu era doar artistul care să caute modele realiste. Neah! Omul trăia pentru cârciumi. Arhivele poliției din Roma sunt pline de plângeri și rapoarte care îl implică pe Caravaggio. Și mai toate aveau cârciumi pe fundal. Lui Caravaggio nu îi trebuia mult ca să sară la scandal. Era suficient un ulcior de vin roșu, băutura lui preferată, și orice interlocutor sau străin care i se părea lui că se uită urât la el. Bașca, purta totdeauna o sabie cu el, mai ceva decât purtați voi telefonul mobil, motiv pentru care a și fost arestat de mai multe ori pentru port ilegal de armă.
Beții, bătăi, scandaluri, pariuri, orgii cu prostituate, astea erau la ordinea zilei. Numai că, vedeți voi, în mai 1606, în timpul unei încăierări, Caravaggio l-a ucis pe un anume Ranuccio Tomassoni. Nu se știe de la ce s-au luat, cert e că Tomassoni nu a mai plecat din cârciumă decât cu picioarele înainte. Condamnat la moarte in absentia, Caravaggio a fost forțat să fugă din Roma pentru tot restul vieții. Ultimii săi ani au fost un periplu disperat prin Napoli, Malta și Sicilia. În Malta, a devenit Cavaler al Ordinului Sf. Ioan pentru a obține protecție. Și ce a făcut? Exact, s-a făcut muci, s-a luat la bătaie cu unii, și așa a fost exclus din ordin.
A murit în 1610 la Porto Ercole, în Toscana, în condiții neclare. Acum, fiecare cum crede de cuviință să îl judece. A fost un geniu? Cu siguranță. Un sociopat. Fără tăgadă. Bețiv, asasin, bătăuș... a fost toate la un loc. Ar mai fi fost una în lipsa alteia? Asta nu mai știu să spun. Dar, uite, v-am promis idei geniale găsite în cârciumi. V-am adus idei geniale născute în cârciumi. Nu părăsiți incinta, că mai avem pe țeavă.
#MicaDoză #CulturăGenerală #Caravaggio #MichelangeloMerisi #tenebrism #pictură #cârciumă #scandal #alcool
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu