$$$

 Există pe lumea asta un mare mister evolutiv al umanității, pe care nimeni nu a reușit până acum să îl explice. Vorbesc serios. Există un departament la NASA care numai cu asta se ocupă. Mai ales că oamenii trebuie să plece în spațiu și trebuie rezolvată problema asta stringentă. Partea curioasă este că absolut toți am simțit efectul ăsta despre care vom vorbi, doar că nu toți ne-am pus întrebările cheie. Respectiv, de unde a apărut el, cum se propagă, cum de suntem atât de vulnerabili în fața lui?

Ei, ca să nu vă țin ca pe ace, fenomenul ăsta se numește, în termeni științifici, „pofta de clătite”. Bă, băiete, fiară cu păr să fii, om sănătos tun, indiferent cum... te poate lovi. Nici nu știi cum, dar o simți până în străfunduri. Chiar dacă o face o dată la câțiva ani, dar te lovește singur. Hai că știți despre ce vorbesc, că absolut toți ați pățit-o. Umbli prin casă ca o floricică, dubidup dubidup, faci treabă și, deodată, puf... Te lovește! Ca din senin.

Ochii ți se împăienjenesc, mintea nu mai lucrează, nu mai poți vedea altceva, iar burta parcă ți s-a golit dintr-o dată. Simți textura clătitei cu ochii minții, simți cum muști din ea cu ochii închiși, ca să amplifici gustul, și parcă simți cum se prelinge dulceața printre dumicații de clătite, pe papilele tale gustative. Ingredientele dansează în jurul capului tău precum steluțele în desene animate. Nu mai vezi decât clătite. Rețetele imaginare încep să facă haos cu tine. De la clătitele cele mai simple, la alea Ana Lugojana sau, și mai și, Căciula lui Guguță, pe stil moldovenesc. Dar nu mai dau detalii, că aici e deja pornache gastronomic, și până la urmă nu mi-ați făcut nimic ca să vă chinui.

Uite, eu, sunt ditamai omul care nici măcar nu se omoară cu dulciurile (apropo, pentru departamentul publicitar, să se știe că alea 6 plăcinte de le-am mâncat ieri, nu de poftă le-am mâncat ci pentru că erau puse într-o caserolă pătrățoasă și nu puteai să le iei cum trebuie. Eu am vrut doar să le rotunjesc marginile ca să le poată apuca familia mai ușor. Da? Dar nu mi-au ieșit rotunjimile și nu se făcea să credeți că avem șoareci prin casă). În fine. Ziceam că eu nu am treabă cu dulciurile, dar m-a pălit fenomenul evolutiv. Ăla cu clătitele. Weekendul ăsta. Și n-am avut de lucru să-i spun și lui fiu-meu. Atât i-a trebuit, el fiind și mai sensibil la chestii din astea. A început să țopăie, să strige, apoi a băgat dansul „clătitei delicioase”, inventat pe loc, agățat de picioarele maică-sii. Culmea, m-a atras și pe mine, deși eu sunt om serios. Deci iată ce fac clătitele din tine, din om te fac neom. Și ne-a făcut clătite, săraca, la zece noaptea, că altfel leșinam acolo amândoi.

Ei, și uite că m-am apucat să fac research, să văd ce n-a aflat nici NASA. Că așa nu se mai poate. De unde ne vine nouă treaba asta care ne chinuie existența și nu ne lasă să ne desfășurăm viața liniștiți? Adică pofta de clătite. Eeei, și uite ce am aflat.

Cică mâncarea gătită, complexă, alta decât carnea făcută pe jar, ar fi apărut în neolitic, odată cu agricultura. Acum, să zicem, fro 12.000 de ani. Sanchi, nu e așa. Acum circa doi ani, niște arheologi au descoperit în Irak niscai chestii de îți stă mintea ca proasta. Este vorba de peștera Șanidar, una dintre cele mai faimoase peșteri din lume în ceea ce privește descoperirile legate de neanderthalieni. Mergeți pe mâna mea, chiar știu ce vorbesc aici. Și au găsit oamenii ăia niște resturi de semințe. Unele dintre cele mai vechi resturi de mâncare gătită. Ce făcuseră ăia acolo? Umflaseră semințe de cereale sălbatice (se poate determina daca au fost umflate inițial în apă), apoi le-au pisat și au făcut făină din ele. Apoi au pus făina pe pietre încinse. Proto-clătite, taică!!!! 

Carevasăzică, neanderthalienii au inventat clătitele. Acum mai bine de 70.000 de ani!!! Apoi, știm de la societățile care încă stau în epoca de piatră (nu, nu fanii lui CG. Aici e alt departament), că și ăia fac tot felul de făini, inclusiv din papură, iar din făina aia udă fac clătite. Ce ne spune nouă asta? Și aici rog băieții de la NASA sa ia notițe. Ne spune că omenirea consuma clătite încă de când nici nu scăpase bine de părul de pe organism. Cum s-ar zice, am mâncat clătite înainte să ne apucăm de vânat mamuți. Așa a evoluat omenirea. Cu clătite. Iar dacă va merge în spațiu și dăm de vreo civilizație agresivă, cu clătite o rezolvăm. 

Nu ați văzut? Cine se poate abține? Zici că nu ai nimic, ești insensibil, ești rece ca o focă, Antarctica și nu e rece ca tine... dar treci pe lângă o farfurie cu clătite. Aburinde. Iar dulceața de vișine sau de cireșe amare e colea. Poți să te abții să nu iei și tu una? Măcar că o iei goală. Apoi, dacă tot ai luat una, să nu apuci să mănânci și tu ca omul măcar vreo 10-15? Nu că te-ai sătura vreodată din așa ceva. Dar acolo, de poftă. Eeei, dar pe tema asta mai e mult de discutat. Eu doar v-am introdus în problemă. Știu sigur că măcar jumătate dintre cei care vor citi, măcar partea feminină (altă latură extrem de sensibilă la fenomenul misterios al clătitelor), va pregăti așa ceva diseară. Deci băgați și voi măcar o duzină până mâine, calmați simțurile, că avem, treabă serioasă de mâine încolo.

#MicaDoză #CulturăGenerală #clătite #făină #neanderthal #civilizație #neolitic #paleolitic #gastronomie #rețetă #istorie