$$$

 Stau la coadă la farmacie. În fața mea — două doamne, pe la șaptezeci și cinci de ani, dacă nu mai mult. Geci groase, ruj discret, cercei mititei — adevărate lady.

Și iată, între ele începe o discuție. N-am rezistat, am tras cu urechea:

— Ei, ți-a dat măcar un telefon?

— Unde! Tace ca un motan supărat.

— Și tu taci?

— Tăcere deplină. Sunt femeie, nu mă dau ușor. Sunt… inaccesibilă!

— Inaccesibilă, zici? Așa și rămâi singură, acasă, cu șosetele de lână. Hai că te învăț eu. Îl suni. Și zici cu ton sigur:

„M-ai sunat? Parcă se întrerupe… Alo? Semnal prost. Ce voiai?”

— Și dacă zice: „Nimic nu voiam”?

— Atunci iarăși:

„Semnal rău... Treci pe la mine pe la șapte. Stăm de vorbă, că nu te aud bine.”

— Și dacă nu vine?

— Atunci mă suni pe mine. Iau o sticlă — și vin eu!

În clipa aceea, mă observă că ascult și izbucnesc amândouă în râs, ca două școlărițe în pauză mare.

Iar eu rămân acolo, cu zâmbetul până la urechi, și gândul că:

Așa femeie vreau să văd în oglindă peste treizeci de ani. Înțeleaptă. Plină de viață. Cu simțul umorului. Și un plan de seară.

Fetelor, să ne ținem de standarde — și la 80 de ani viața trebuie să fie savuroasă!