$$$

 RUGINOASA, SCENA UNUI ROMAN DE DRAGOSTE

De Ruginoasa, acest castel construit pe la 1800 şi socotit pe atunci ca unul din cele mai frumoase din Moldova, sunt legate episoade dramatice din viaţa unor bogate şi influente familii boiereşti din veacul al XIX-lea, de viaţa lui Alexandru Ioan Cuza.

Ruginoasa, scena unui dramatic roman de dragoste

Sturdzeştii, Ghiculeştii, Roznovăneştii. Trei familii boiereşti care se vor înfrunta la Ruginoasa şi unii vor da tribut de sânge lespezilor castelului.

La începutul veacului al XIX-lea, proprietari la Ruginoasa erau Sturdzeştii. Când bătrânul Săndulache s-a stins, castelul a revenit fiului său Costache, „om josnic şi arogant”, poreclit „beţivul”. Nu cruţa niciun efort pentru a parveni, abuzând de puterea, averea şi legăturile pe care le avea, profitând şi de faptul că era văr cu domnitorul Mihail Sturdza.

Din neamul Ghiculeştilor, Maria, fiica lui Dumitru Ghica-Comăneşti, apreciat pe atunci ca unul dintre cei mai bogaţi boieri din Moldova, avea să-şi poarte şi ea paşii prin acelaşi castel de la Ruginoasa.

Pe lângă familiile Slurdzeştilor şi Ghiculeştilor, o puternică şi bogată familie a vremii era a Roznovăneştilor. Şeful acesteia din urmă, Gheorghe Rosetti-Roznovanu, proprietar al moşiei Stânca de lângă Iaşi, dispunea de o avere imensă, strânsă între anii 1806 şi 1812, când a îndeplinit funcţia de mare vistiernic.

Acestea sunt, pe scurt, familiile ai căror membri se vor înfrunta cu pasiune la Constantinopol, pe drumurile Rusiei şi la Iaşi, sfârşind, într-un fel sau altul, la palatul din Ruginoasa.

Pasiune şi sânge

Maria Ghica era socotită de contemporani ca fiind de o frumuseţe „strălucită”. Despre ea, Gheorghe Sion a scris că „toate graţiile din mitologie îi făcuseră parte din darurile lor. Totul, figură, talie, spirit erau în perfecţiune la dânsa, se putea zice că reprezintă idealul frumuseţii perfecte”. Îndrăgostită de poetul Alexandru Beldiman, a renunţat curând la el şi, în 1824, s-a căsătorit cu beizadea Nicolae Sturdza, fiul domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza.

Deoarece acesta era ostatec la Constantinopol, căsătoria s-a oficiat acolo. În scurtă vreme, Maria – devenită cucoana Marghioliţa Sturdza – a speriat lumea cu frumuseţea ei. Mulţi dintre ambasadorii din Constantinopol şi ataşaţii acestora se învârteau în jurul ei, se certau şi ajungeau la duel aspirând la prietenia sau favorurile frumoasei moldovence. A circulat chiar zvonul că însuşi sultanul Mahmud al II-lea, văzând-o la paradă, uimit de frumuseţea ei, a invitat-o la palat să-i viziteze haremul.

Izbucnirea unui nou război ruso-turc devenise iminentă. Marghioliţa Sturdza, nevoind să fie supusă regimului de închisoare rezervat ostaticilor consideraţi prieteni duşmanilor imperiului otoman, şi-a părăsit soţul şi, urcându-se pe un vapor, s-a întors în ţară. După încheierea păcii de la Adrianopol a voit să plece în Rusia cu generalul cneaz Muhanov, dar fiindcă acesta nu i-a asigurat, la plecarea din Iaşi, mijloace comode de transport, cum era ea obişnuită s-a certat cu el, l-a palmuit şi de la Sculeni s-a reîntors în Iaşi.

La puţin timp după aceste întâmplări, cucoana Marghioliţa s-a recăsătorit cu marele logofăt Costache Sturdza, stăpânul Ruginoasei, neţinând seama că el se apropia de 60 de ani, că mai fusese căsătorit şi că avea patru copii mari; o interesa numai uriaşa avere al cărei posesor era. Costache Sturdza o iubea „la nebunie”, dar ea nu-l răsplătea cu aceeaşi monedă.

Unul dintre don juanii Iaşului vremii, Nicolae Roznovanu, fiul lui Gheorghe Roznovanu, a început să facă o curte asiduă cucoanei Marghioliţa, deşi era văr primar, după tată, cu primul ei soţ, beizadea Nicolae Sturdza, cel redus la minte, care murise în anul 1832.

Ca să scape de curtezanul soţiei sale, Costache Sturdza a întreprins cu aceasta o călătorie prin întreaga Rusie. Nicolae Roznovanu i-a urmărit însă îndeaproape, închiriind apartamente în aceleaşi hoteluri. Aproape ruinat, Costache Sturdza s-a întors în ţară, urmat bineînţeles de Nicolae Roznovanu. Aici şi-a refăcut în scurt timp averea, acceptând postul de ministru al afacerilor „dinlăuntru” oferit de domnitorul Mihalache Sturdza.

Vizitele dese, pe care Nicolae Roznovanu continua să le facă cucoanei Marghioliţa, deveniseră subiectul cel mai picant de discuţie în societatea ieşeană a timpului. Ca să curme această situaţie, în înţelegere cu Nicolae Roznovanu, Marghioliţa a pus la cale un plan prin care urmărea să-l oblige pe Costache Sturdza să divorţeze. Evenimentele petrecute au luat însă o turnură dramatică.

Dramă la Ruginoasa

Potrivit planului, cucoana Marghioliţa îl informă pe soţul ei că doreşte să se retragă pentru un timp la Ruginoasa, ca să se recreeze. Neputându-şi acompania soţia, îl rugă pe fiul său Săndulache s-o însoţească. Marghioliţa ajunse la Ruginoasa noaptea şi îşi făcu intrarea la lumina torţelor, fiind întâmpinată de sute de ţărani aduşi cu forţa, anume ca să-i ureze „bun venit”. Paza castelului era asigurată de 10 arnăuţi şi 50 de plăieşi.

La mai puţin de o săptămână de la sosire, cucoana Marghioliţa fu anunţată de Nicolae Roznovanu că-i va face o vizită, în realitate pentru a o „răpi”. În fruntea unui număr de oameni înarmaţi, aleşi dintre feciorii boiereşti de pe moşiile sale şi a unei cete de arnăuţi, Roznovanu ocoli capcanele întinse în lungul drumului de Săndulache, „păzitorul” cinstei familiei sale. Când aiunse la Ruginoasa, porunci să fie distruse cu topoarele porţile castelului şi să fie alungaţi apărătorii de pe ziduri. Trădat şi de arnăuţii săi, care fuseseră cumpăraţi cu bani de Nicoloe Roznovanu, Săndulache Sturdza rămase singur să apere scara care ducea în apartamentul cucoanei Marghioliţa. După ce ucise doi dintre atacatori, fu înjunghiat în inimă de unul dintre arnăuţii lui Roznovanu. Cucoana Marghioliţa, „leşinată” în apartamentul său, fu transportată în castelul curtezanului ei de la Stânca – Iaşi.

Informat de cele întâmplate la Ruginoasa, Costache Sturdza a fost sfâşiat de durere, dar nu pentru moartea fiului său, la înmormântarea căruia nici nu s-a dus, ci pentru răpirea cucoanei Marghioliţa. Cerând domnitorului să i se facă dreptate, acesta a ordonat ca o sută de lăncieri din garda sa să meargă la Stânca, să-l prindă pe Roznovanu şi să-l ducă la Ruginoasa pentru reconstituirea crimei, iar pe cucoană s-o predea soţului.

Ordinul domnitorului nu a putut fi însă executat, zidurile castelului de la Stânca fiind apărate de oameni înarmaţi. Mihalache Sturdza a poruncit atunci ca palatul să fie înconjurat şi nimeni să nu poată pătrunde înăuntru. Înfometaţi, apărătorii lui Nicolae Roznovanu au început să fugă, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească amantei sale că va trebui să se predea. Cunoscând slăbiciunea pe care soţul o avea pentru dânsa, Marghioliţa l-a sfătuit pe Roznovanu să nu facă un asemenea gest, care putea să-l priveze pentru mult timp de libertate, propunându-i s-o lase să se întoarcă acasă, în schimbul încetării acţiunii de urmărire.

Zis şi făcut. Îndată ce a primit scrisoarea Marghioliţei cu această propunere, Costache Sturdza, înnebunit de bucurie, a cerut domnitorului să înceteze asediul şi să se oprească ancheta. Mihalache Sturdza, deşi a fost surprins de cererea vărului său, ca să lase nepedepsită crima care curmase viaţa unui fiu, pentru o femeie adulteră, a acceptat-o totuşi. Astfel „victoriosul” soţ şi-a putut aduce soţia acasă şi pentru el viaţa a continuat să se desfăşoare normal.

Cam la nouă luni după consumarea dramei de la Ruginoasa, cucoana Marghioliţa, însoţită de acelaşi Nicolae Roznovanu, a fugit din Iaşi. Aflând vestea, Costache Sturdza „plângea, zbiera, se bocea, tăvălindu-se pe jos ca copiii“[sic!]. Fugarii, însoţiţi de 16 oameni bine înarmaţi, au trecut în Bucovina, unde la 10 noiembrie 1842 s-au cununat după „ritul ortodox”, deşi cucoana Marghioliţa nu fusese divorţată de Costache Sturdza. La cererea domnului, mitrapolitul Veniamin Costache a făcut cunoscut tuturor că această căsătorie nu este legală, fiind „în afară de lege şi împotriva canoanelor”. Cu aprobarea patriarhului, a pus asupra lui Nicolae Roznovanu şi a cucoanei Marghioliţa „sobornicească osândă, atât pentru a lor deşteptare, cât şi spre pilda altora”. Ei au fost excluşi din comuniunea ortodoxă şi niciun membru al clerului nu avea voie să-i „introducă în biserică, nici să le dea anafură sau să-i primească la masă.”

Neliniştiţi de situaţia care li se crease, Nicolae Roznovanu şi cucoana Marghioliţa s-au dus la Constantinopol, unde au încercat să obţină dezlegarea patriarhului, dar cererea le-a fost refuzată. Nemulţumiţi, au trecut la catolicism şi apoi la protestantism, fiind divorţaţi şi cununaţi, încă o dată, de către pastorul ambasadei anglicane de la Constantinopol.

Fiindcă divorţul şi căsătoria oficiată de pastorul amintit erau considerate ilegale în Moldova, iar Costache Sturdza insista ca vinovaţii să fie aspru pedepsiţi, ei au fost nevoiţi să trăiască mai mulţi ani în străinătate. Cei doi copii pe care cucoana Marghioliţa i-a avut între timp au fost consideraţi ca născuţi în „bigamie” şi „amestecare de sânge”.

Situaţia s-a limpezit abia după înscăunarea unui nou domn, Grigore Ghica, văr cu cucoana Marghioliţa. Ca rezultat al intervenţiei acestuia şi mai ales al banilor plătiţi de Nicolae Roznovanu, mitropolitul Meletie a aprobat „ca legiuită” căsătoria oficiată în Bucovina, iar în 1856 mitropolitul Sofronie a eliberat două acte de naştere şi botez celor doi copii, Nicolae şi Smărăndiţa, apreciind că s-au născut „din legiuită însoţire”.

Scurt timp după legalizarea căsătoriei Mariei Ghica Sturdza cu Nicolae Roznovanu, Costache Sturdza, care „căzuse în mintea copiilor”, a murit din cauza unei congestii cerebrale. A fost înmormântat la Ruginoasa, lângă tatăl şi fiul său.

Eroul principal al acestei întâmplări, Nicolae Roznovanu, a murit la Viena, în mai 1858, fiind adus şi înmormântat de cucoana Morghioliţa la Roznov, judeţul Neamţ. Ea a mai trăit încă mulţi ani, „în mare belşug”, până în mai 1888, bucurându-se de mare trecere, lumea uitându-i păcatele şi greşelile tinereţii. Înainta de moarte, deşi fusese sub blestemul patriarhului ecumenic şi al mitropolitului, şi-a exprimat dorinţa să fie înmormântată în vechea caledrală a mitropoliei din Iaşi, ceea ce s-a şi făcut. Ulterior, rămăşiţele ei pământeşti au fost aduse la Roznov şi depuse în cavoul familiei.

sursa: 

Nicolae Grigoraş, Dramele Ruginoasei, în Magazin istoric, Anul II, Nr.10(19), octombrie 1968