$$$

 Își mai amintește cineva orele de chimie din liceu? Vag? Păi, da. Mai greu să vă amintiți ce ați învățat la ele, pentru că există o explicație simplă. Organismul nostru fizic, recte creierul, că el conduce tot, e aranjat în asemenea fel încât să uite chestiile nasoale pe care le trăiește. Sau, măcar, să le mai estompeze. Și asta se întâmplă cu orele de chimie. De aia nu le mai țineți minte, pentru că erau frumoaaaseee... ca munca-n mină. 

Când venea ora de chimie, mai bine te bătea cineva decât să te apuci iar de H2SO4, de acizi, baze și formule scrise parcă la beție. Dacă s-ar fi rezumat chimia doar la chimia dintre tine și colega aia mai frumușică pe care puseseși ochii, aia roșcată cu fund bombat de parcă era prins cu undița, mai treacă meargă. Dar așa, Dumnezeu cu mila, că te și întrebi cum spanac de ai trecut clasa. În fine.

Ce vrem noi să subliniem azi este că sigur nu v-ați gândit atunci, în liceu, de unde vine termenul ăsta „chimie”. Normal. Mintea voastră plină de hormoni era la alte prostii, numai de etimologia chimiei nu vă ardea vouă. Dar lasă, lasă că o rezolvăm. Măcar cu asta să rămânem, dacă roșcata bombată oricum s-a dus pe apa sâmbetei cu altul. Eeei, dar pentru asta trebuie să facem o călătorie luuungă, peste șapte mări și șapte țări, tocmai unde și-a înțărcat mutu iapa, adicătelea în Egiptul antic. (Nu-i așa că vă era dor de egipteni?)

Acolo, acum fro 2.000 de ani, grosso modo, apare o scriere dubioasă intitulată Corpus Hermeticum. Partea și mai dubioasă este că nimeni nu știe clar cine a scris tratatele alea care o compun. Vorbim despre scrieri ezoterice, teologice, mai vorbesc ele despre astrologie dar și despre, mare atenție, ocultism, misticism și alte chestiuni de nu mai stai singur pe întuneric cât oi trăi. Ah, și au fost scrise într-un stil vechi, pentru a părea că sunt de când lumea. De aia, pentru mai bine de 1.500 de ani, au fost considerate sursa primordială a cunoașterii.

Scrierile astea au fost extrem de influente (unii le-au considerat mai importante decât textele lui Platon sau Moise). Și, pentru că nu aveau un autor clar, s-a spus că au fost compuse de un anume Hermes Trismegistus (în traducere din greacă veche, Hermes de trei ori cel mare). Ca să nu intrăm în detalii, personajul e o combinație între zeii Hermes și Toth, că oricum erau celebrați ca unul în perioada ptolemeică. Și, încă un indiciu, egiptenii aveau boala ca toți oamenii deștepți (vezi Imhotep sau Amenhotep) să fie asociați cu zeul Toth. În concluzie, pe firul logic, așa au gândit ei atunci, că trebuie să le fi scris cineva taaare deștept. 

Ce ne interesa pe noi este că scrierea asta a influențat teribil alchimia, inventată nu cu mult timp înaintea ei. Tot în Egipt. Practic, cu scrierea asta, alchimia devine o artă a transformării sufletului, nu doar a metalelor sau a cine știe căror substanțe. Ei, aici voiam să ajungem. Grecii au fost foarte impresionați de științele sau pseudo-științele egiptene, și le-au preluat en-gros. Unde nu au avut nume, au pus ei. Spre exemplu, khemeia sau khumeia. Și aici, mare atenție, că e cu dublu sens. Primo, avem termenul khymos, care însemna „lichid”/„umoare”/„secreție”. De unde rezultă „arta lichidelor”. 

Al doilea sens, ceva mai grav ca primul, vine de la termenul egiptean Kemet. Ăsta era numele Egiptului, dat chiar de egipteni. El însemna „pământ negru”, aluzie la solul fertil de pe malul Nilului. Prin urmare, khemeia însemna „arta neagră” sau „arta egipteană”. De aici devine simplu. Arabii au preluat termenul grecesc și, așa cum fac ei cu absolut orice, au pus articolul hotărât „al” în față. Al-kimiya. 

Și cum ei erau cam singurii care mai citeau prin Evul Mediu timpuriu, termenul s-a păstrat așa. Ca și algebră, algoritm, alcool șamd. Revenind la Corpus Hermeticum, ăsta a mers mână în mână cu alchimia, iar prin Evul Mediu și Renaștere era bătaie pe manuscrisele astea. Chiar și Isaac Newton, între o lege a mișcării, un calcul diferențial sau natura luminii, își găsea timp să aprofundeze alchimia și scrierile alea dubioase. 

Treaba este că tocmai prin secolul al XVII-lea, recte 1661, apare un irlandez ca Robert Boyle, băiat deștept tare, care publică volumul „The Sceptical Chymist” și dă startul metodei științifice aplicate. Și uite așa a apărut termenul de chimie. Este că vă simțiți mai bine acum, că ați dezlegat misterul ăsta care vă apăsa din adolescență? Aia zic.

#MicaDoză #CultuăGenerală #chimie #alchimie #Egipt #CorpusHermeticum #Hermes #Toth #etimologie